Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


3 comentarii

”Pompeea” de Dina Ciocanu. Îndemn la lectură.


Referitor la lectura cărţii ’’Pompeea’’. Aici e cazul când cartea este mai reuşită decât filmul, imaginile şi acţiunea imediat apar pe parcursul lecturii şi sunt foarte emotive. Aşa impresie mi-a lăsat romanul Dinei Ciocanu. Sunt prima care a citit manuscrisul. Aşteptam demult editarea cărţii, acum mă bucur nespus că e aproape de realizare. Povestea este foarte uşor de citit, te cucereşte imediat şi doreşti să afli ce se întâmplă mai departe… Oricum, tema romanului o reprezintă migraţia şi împletirea valorilor neamului peste hotarele Moldovei. Trăirea creştin-ortodoxă, tradiţia şi cultura română ca măreţie morală şi bastion al identităţii naţionale, oriunde ar exista sau chiar supravieţui în acest univers. Da, da, – eroina noastră a fost nevoită pe parcursul anilor să supravieţuiască, ajungând în mrejele misterelelor diavoleşti sau a misticului şi confruntărilor ei cu realitatea. Acţiunea se produce în Italia, unde au ajuns sute de mii de moldoveni, stabiliţi în continuare pentru toată viaţa. Dar dorul de casă persistă mult, – într-atât de tare, – e de plans, lume dragă! Accentul e acesta, cred… Mai cred că abilitatea de a realiza echilibrul spiritual în orice situaţie complicată este foarte greu de înţeles pentru persoanele care nu cunosc sau nu sunt familiarizaţi cu atitudinea filozofiei orientale de est. Nu toţi cititorii vor înţelege cartea, mai ales cei care au crescut cu sloganurile ’’Partidul a spus – Trebuie’’ etc. Omul preocupat de misterele fiinţei, autoarea propune imediat o conştienţizare de sine, o interogaţie care se referă la menirea sa pe lume. Acţiunile pompeice se fac mai ales în spaţiul inconştientului şi eroina, fiind cea ’’adormită’’, nu cea conştientă şi raţională de ceea ce se petrece. Dar, odată conformată cu realitatea, se luptă pentru drepturile de a fi fericită… Şi ajunge să fie fericită, şi, cel mai important, doreşte să fie toată lumea fericită alături sau departe de ea… Dar cu ce preţ! Vă asigur că toată povestea este de fapt reală! Nu e un vis, nu e fantezie scoasă din aer… Lumea interioară, în care Dina Ciocanu se mişcă uşor datorită fantasticului şi visului, este de fapt marcată de o linişte halucinantă a eroinei Pompeea, la capătul căreia în suflet se deschide un gol primejdios încremenit şi blocat de duşmanii pământeni. Actiunile reale din trecut şi prezent prevalează viitorul, pe care pare că ai frică să-l urmezi.

Fără speranţă omul nu poate trăi, nu merge mai departe. Calităţile umane, valorile moştenite este ceea ce ne călesc spiritul, ceea ce rămâne prin ereditate, de acceea, romanul ne îndeamnă să nu fim slabi! Niciodată! Și oriunde ne-am trezi în această lume a începuturilor orice fiinţă trebuie să se simtă protejată! În special, Femeia! Cea vulnerabilă şi care are nevoie de sprijinul unui umăr bărbătesc, inevitabil aşa va fi întotdeauna! Oricât de dur caracter are, bărbatul fizic e mult mai puternic. Şi mai puternică e Dragostea! Eh, ce ne mai plac astfel de romane, care trezesc spiritul şi dorinţa de a ne simţi mereu tineri. Aşa veţi simţi când veţi citi romanul. După ce… vă vor creşte aripi şi inspiraţia de a face lucruri măreţe. Eroina, ca şi autoarea (sau, invers) este mereu preocupată de o transformare, de o evoluţie a propriului sine. În lupta cu inumanitatea, ca în pântecul matern, controlată de dragostea pentru copil şi omul drag, și mai apropiată de un ciudat circuit nostalgic… Discriminarea de gen, corupţia, drogurile, prostituţia, diferenţa de educaţie între ţări îşi pune mereu accentul în relaţii interumane. Dragostea însă rămâne… Şi Doamne ajută să Fie! Felicitări, Dina, pentru carte! Din toată inima!

Svetlana Vizitiu, bloggeriţa şi cumetriţa.  ❤  

Dina Ciocanu:”Nu sunt de mulţi ani în Italia, ca număr, dar recunosc că sunt foarte grei. Numărul nu e proporţional cu greutatea. O străină printre străini. De vorbit despre cei plecaţi, se poate dintr-o parte, dar de simţit acei plecaţi, e posibil doar din interior, adică din singurătatea pe care o trăiesc. În Italia, am rămas mereu uimită şi pierdută în faţa antagonismelor. Poate această stare, în care le-am sesizat şi mi-am zis că ar trebui să le accept, pentru a supravieţui, dar, până la urmă, nedorind s-o fac, rămânând faţă în faţă cu frustrarea, cu dezamăgirea, cu trădarea, m-a şi făcut să ajung să-mi revărs nedumeririle în paginile POMPEEI, dar nu pur şi simplu, ci cu un scop: în mintea fiecăruia care se va regăsi în cartea aceasta, să se trezească dorinţa de a lupta, în orice circumstanţe, de a nu accepta umilinţa. Aceasta fac şi eu, de la un timp. Nici un om nu e în drept să încătuşeze un alt om. Iar dacă nu mai poţi lupta, nu plânge – întoarce-te acasă. Casa e acolo unde sunt cei dragi. Prima carte, FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ, a ieşit din trăirile mele pe marginea evenimentelor istorice prin care a trecut Basarabia (descoperite în lecturi de-a lungul a câţiva ani); cartea POMPEEA s-a construit pe zilele şi nopţile în care unic interlocutor îmi eram doar eu. Am trăit eu şi am ascultat şi simţit trăirile celor din jurul meu, iar când rămâneam singură, puneam cap la cap acele emoţii şi cream o Italie din umbră, pe care mulţi n-o cunosc. Această ţară poate avea orice alt nume, pentru că, în fond, orice alt loc de dincolo de Moldova mea e străinătate. Romanul POMPEEA e despre urât şi despre frumos, despre acceptare şi despre luptă. Despre bunătatea umană, care poate salva vieţi omeneşti. Despre dragoste, că e o forţă. E şi despre Italia ceea frumoasă, care mereu te tentează, cu tainele ei, cu istoriile ei.”

La 26 septembrie, 14.00, Clubul ”Impresii din viata si carti” învită protagonista Dina Ciocanu la o discuție cu voi, dragi cititori! Se va vorbi despre personalitatea Dinei, și desigur, despre creațiile ei literare recent apărute! Moderatorul ședinței a promis să fie scriitorul Dumitru Crudu. Vivat! (S.V)


21 comentarii

De ce nu sunt eu Izabelle?


Nu știu de ce, dar anume aceste melodii mă topeau în tinerețea mea desculță și independentă, – Sanda Marta cantadin iubire, iresponsabilitate, fie, pur și simplu, din dorința obscură a firii mele romantice… Pe timpuri,- se difuzau la orice discotecă: ABBA, Beatles, Boney M, Charles Aznavour, Mireille Mathieu, Cesaria Evora, Edith Piaf, Iurii Antonov, Alla Pugaciova, Julio Iglesias, Joe Dassin, Adamo, Stevie Wonder, Led Zepellin, Twin peaks, The Eagles – Hotel California… – Doamne, ce furor se făcea, și ne pricepeam la acorduri și muzică de calitate! noi cu fiicaExprimam ritmurile ei prin dansul nostru, care nu suna mai rău ca cântecul! 🙂 – Ah, iubire! Aveam discuri cu înregistrări ale tuturor cântăreților veritabili, – le ”rodeam” la infinit… Până se găureau. SDC13964Mă scufundam în melodii și nu mai debarcam… Orice generație tânără parcă nu se deosebește de celelalte, chiar și cea din prezent, – prin caracter, dorințe și ambiții, – sângele tânăr mereu vorbește de la sine… Totuși, cred eu, – noi, cei din trecut, eram diferiți prin atitudinea față de oameni, în special pentru cei în etate; prin transparența faptelor, prin respect și admirație față de valori și tradiții, pentru părinții noștri… Nu totdeauna… îndrăzneam să le ieșim din cuvânt, chiar dacă uneori nici ei nu aveau dreptate… Nu politizam relațiile, sentimentele, prietenii, tradițiile… Știam, doar de familii tradiționale apreciindu-le și nu bagam nimănui ”bob în nas”… SDC13970Nici prin gând nu ne trecea să implicăm politica, partidele în relații interumane…iuli Ne simțeam mai liniștit sufletește, cu toate lipsurile materiale, dar eram fericiți! Ar trebui să ne amintim… De tradiții, muzică, sentimente, care ne dezvoltă cultura și iubirea pentru tot ce este omenesc… Aș vrea ca lumea să fie mai mai bună și soarele să zâmbească în calea vieții mereu pentru voi, generația tânără, să fiți fericiți și realizați din toate punctele de vedere. Aș vrea să-ntorc timpul înapoi pentru a gusta și voi din viața frumoasă spirituală… Aș vrea ca voi să nu cunoașteți răutatea lumii, pornită din nerealizări și frustrările interioare… Să fie iubire și unitate între semeni, să nu mai fie ură și divergențe, să fim mai indulgenți cu noi și cu cei din jur și lumea ar fi mai frumoasă și mai bună. Să nu plece din Moldova, care deja e pustiită…

Iar eu rămân aceeaș, veche, îmbinată cu modern și cu firea copiilor și nepoților mei… Care, nu știu, dacă se vor mai trage la pământul străbunilor lor… Era atât de frumos! Te răscolește pur si simplu! Ne întoarcem în trecut, retrăim anii frumoşi ai tinereții noastre, acele vremuri frumoase când abia așteptăm să treacă săptămâna sa mergem la discotecă! Chiar dacă începea devreme și se termina tot devreme, ascultam cu placere şi cu mare bucurie aceste melodii,care rămân nemuritoare în sufletele noastre triste și pline de griji!

– Eh, de ce nu sunt eu Izabelle?..

Sunt melodii ce deapănă simțul fericirii, în continuare, și lacrimez… Izabelle AznavourÎn aceste clipe de vis, traiești o realitate minunată pictată în suflet de cele mai frumoase melodii, deoarece tinerețea nu poate fi altfel decât fericită… SDC13973Așa a fost predestinat de sus… Și dacă ne-am rătăcit pe timpuri, în voia sorții, ne rămâne s-o deplângem în prezent. Tinerețea. Între neamuri și prieteni, – alegem pe cei în preajma cui putem șă fim noi însine… Și dacă tinerii nu te înțeleg, alege… muzica! Între melodii de vis, de calitate, – trăiești clipe fericite, cu speranțe și realizări, pictate de destin, cu cei dragi sufletului tău! Iar amintirile alină singurătatea…

Nu ratați amintirile, – timpul e prea scurt pentru a le ascunde…

– Voi ce preferați sau ce mai ascultați? ❤


7 comentarii

Aventura unui Prichindel


Viaţa noastră e un stres constant: img_5208la cineva vine de la locul de muncă, la altcineva – de la lipsa lui. Suntem mereu pe fugă, ne grăbim şi trăim într-un haos de sunete şi obiecte. Dar cât de mult visăm la pace, linişte şi armonie. Şi să rămâi de unul singur cu natura pentru a uita de probleme şi agitaţie. Cineva meditează şi se ascunde în sine, dar pentru mine nu e de ajuns. Aşa că am decis să merg într-o mică călătorie în Ţara armoniei şi a poveştii, mai ales că vine ajunul cu zăpada platinată… Uneori este atât de greu să înţelegi şi să simţi. Dar când acest sentiment apare pentru câteva clipe şi poţi atinge ceva fantastic, devine mai uşor pe suflet, şi inima nu mai bate într-o fereastră închisă… Visul într-adevăr a fost unul neobişnuit. img_5155Se făcea că un Prichindel mă îndemna cu o voce tainică: „Tu vei găsi ceea ce ai pierdut în aceste regiuni, în care zăpada acoperă pământul cu o pătură din ramuri roze, unde crengile copacilor sunt ţesute din ţurţuri argintii, iar ghearele păienjenișului îngheţat se transformă în păpădii. Acolo, unde iarba stă de vorbă cu neaua, img_5207şi merele cu căciuliţe albe întâmpină răsăritul. Unde sub o ploaie de sclipici aurii dansează arbori de minuni, iar lângă castele cu lăcăţi se pasc oiţe strălucitoare.”- „E cam ciudat acest lucru, – gândi cu voce Prichindelul. – Dar nu avem de ales. Urmează primăvara, deci în loc de odihnă de iarnă, voi fi nevoit să merg într-o vacanţă Straja, chiar dacă acest lucru contrazice obiceiurilor mele.” A aruncat o ultimă privire la peştera lui, a trecut pragul şi a înţepenit de uimire. În faţa lui s-a prelins un orizont fără de margini, iar un focar de soare generos împroşca luminiţe pe nisip. „Ce este? Partea laterală a pământului?- Prichindelul flutură din gene şi privi mai atent. – E în regulă… E doar ninsoare.” Pentru o clipă, s-a pus pe gânduri, se întrebă în ce direcţie să meargă. – Noroc,- i-a făcut Soarele cu ochiul, în căutarea reflectării sale într-un sloi de gheaţă. – Ceva s-a întâmplat? – „Da! S-a pierdut cheia de la camerele cu comori. Şi dacă nu o voi găsi, atunci în Regatul prichindeilor la primăvară nu va creşte iarba, nu vor înflori florile şi…” – E clar, – l-a întrerupt Soarele jucăuş alunecând în jos, – nu pierde timpul, mergi spre Vest, la parcul de aventură Straja, urmând indicatoarele. – „Mulţumesc, – murmură Prichindelul, – Va fi, cu siguranţă, o aventură de iarnă neobişnuită.” În zori, Prichindelul a nimerit într-o pădure necunoscută. Pomii de Crăciun dormitau sub o plapumă deasă albă, iar cei mai mari păzeau solemn somnul lor. O linişte absolută a umplut spaţiul întreg… – „Frumoasă este iarna asta! – gândi Prichindelul – Poate ar trebui să schimb orarul cel mare şi să nu mă ascund în peşteră în acest timp minunat?”- O voce i-a întrerupt gândurile: – Eşti în căutarea unei chei? – Piticul nostru privi în jos şi văzu o veveriteveveriţă pe care mai n-a călcat-o, de mică ce era. – Mergi pe drum, te va duce la Vila comorilor Straja… Veveriţa a dispărut în tihnă la fel precum apăruse. Piticul obosit, a reuşit să ajungă departe la unul dintre vehicule bizare. Soarele din ceaţă îi făcu cu ochiul, şi el şi-a dat seama, că este pe drumul cel bun… Un oraş în luminiţe de foc. „Iată un castel în aur!” – a exclamat Prichindelul. Şi toată noaptea el a rătăcit printre casteluţe şi zăpadă, admirând farmecele lor. Minunile continuă: Zăpada părea roză. Cerul era de un senin transparent, iar pinii argintii… Şi lăbuţele puilor de brazi chiar erau acoperite cu pânze fine platinii, de aceea şi semănau cu păpădii. Obosit, dar fericit, Prichindelul s-a aşezat pe zăpadă. Apoi, privi în jurul lui: – „Iată cum! Păi, eu din peştera mea sunt la doi paşi de această minune şi am făcut înconjurul lumii, şi nu era greu să consult un site, dar dacă eşti un leneş, ai multe de pierdut şi poţi rămâne fără un sejur Straja! Şi totuşi a fost o experienţă de neuitat!” Soarele făcu-i din nou cu ochiul, privindu-l din ţurţuri. Va fi o primăvară adevărată. Şi va avea ce povesti prichindeilor săi. Trebuie de gândit şi referitor la orar. Doar nu poţi să pierzi din vedere o aşa ocazie, în această vreme minunată?!”

Tu niciodată n-ai văzut steaua ta, dar ştii, că ea este Acolo… Poate de aceea, noi şi trăim între cer şi pământ? Pentru a fi aici şi acum, în acest moment? Nu să trăim cu resturi, iluzii ale trecutului sau viitorului. Şi din acest motiv, nu permitem prezentului să fie azi cu noi, apoi regretăm că nu am apreciat aceste valori ale prezentului…

Articol scris pentru SuperBlog 2014!


8 comentarii

Vis de toamnă cu Toyota


Fiecărui Om în viață îi revin doi arbori: un arbore al fericirii și altul al durerii… Se zice că pe care dintre arbori vei adăpa, din acela roade vei mânca! Oricare fiinţă umană posedă un interior magic şi surprinzător, ceva ce poate oferi lumii întregi. E mare fericirea când găseşti acest miracol în lăuntricul tău, o forță motrice, îndemn de a-i bucura pe semenii din jur. Mulţi privesc în sufletul lor până la moarte, dar nu sunt în stare să cultive acest dar, iar unii se lenevesc să-l descopere, mai mult de atât, sunt speriaţi să privească în interiorul său… M-am pus, deci, la taclale cu Viaţa şi am întrebat-o într-o zi:”Ce bine mi-ai făcut?” Şi ea mi-a răspuns încetişor: „Ai trăit cu demnitate în toţi aceşti ani!” Am întrebat-o din nou: „Cât de mult se poate de suferit?” Răspunzând, ea a zâmbit: „Tu ai ştiut mereu să învingi suferința! Ai ştiut cu liniște sufletească, cu onestitate și dragoste să fii puternică! Eu te-am înzestrat cu răbdare, cu această coroană grea a înţelepciunii! Și, un lucru demn de menționat, nu m-ai transformat pe mine, pe Viață, într-o povară!”
Am întrebat-o din nou: – „Unde este dreptatea, atunci?” Răspunzând, viaţa a râs:- „Eu ţi-am dăruit Ani!” – Am izbucnit în lacrimi: mi s-a părut viața mult prea crudă, nedreaptă. Nu puteam să înțeleg, de ce nici ea nu vroia să observe temerea din sufletul meu, rămas de copil firav, gingaș, neajutorat. M-a mângâiat Viața cu blândețe măiastră pe creștet și mi-a zis pe ton de glumă: „Ai trăit spre bucuria tuturor, ai muncit pentru alții, fără a aștepta remunerare și mulțămire, nu te-ai cruțat niciodată, iubești necondiționat, te conformezi situației, rămânând umilă și docilă. Sunt mândră de inimioara ta frumoasă. Ești ca un porumbel al Păcii, ambasador de dreptate și lumină printre cei oropsiți. Știi să înlături răul, să depășești situațiile conflictuale, reverși doar lumină în jur. Nu trăiești în zadar! Bucură-te de mine în continuare, voi sta în preajmă și te voi ocroti mereu! Ai trecut cu brio toate testele oferite, ești curajoasă! Darul meu pentru tine va aygo7-300x300fi unul obișnuit, îți voi mai adăuga înțelepciune!” – Eu, surprinsă de atâta onoare, i-am spus:”Viaţă dragă, la ce mai am nevoie de înţelepciune, pe care oamenii n-o înţeleg?”- „Dar ce pot să-ţi oferi?” – rămase viaţa şocată.- „O Toyota Aygo”, – am zis eu pe şleau, – „O maşină augo, să distreze ceea ce-a mai rămas din înţelepciunea mea…” 😀
Şi-o lungă perioadă de timp viața mă compătimea, îmi vorbea şi pur şi simplu, aştepta… Un lucru m-a rugat doar să n-o mai cert şi a adaugat:

– „Spre  „Go Fun Yourself”, Trăieşte cu viteză!”…

Aici, m-am trezit din vis şi distracţie… Şi am doar 18 ani… Măcar în vis am zburat pe o Toyota

Articol scris pentru a doua probă din SuperBlog 2014


28 comentarii

A venit Tata!


M-am măritat devreme. 1484293_10200436458268875_1978139887_nAveam doar 15 ani, iar cu nunta au insistat părinții lui. La 16 ani am născut prin cezariană un băiețel. Cu soțul meu am trăit greu, chiar prost de tot: ne certam la fiecare pas, – el mă înjura, și chiar mă bătea… Mamei nu-i spuneam nimic, știam că mă va impune să plec de la el, și am vrut ca copilul meu să crească într-o famile completă… Singură am crescut fără tată, ştiu cum e, şi nu-i doream copilului meu așa viață. Acum înțeleg, că nu am avut dreptate. Însă, nu acest lucru contează, pe cât că după următorul scandal, am început să bmhvisez mereu unul și acelaș vis: Se făcea că soțul moare, iar copilul nostru tângește după el. Apoi aud că cineva bate la fereastră, şi fiul zice: ”Mamă, a venit tata!” Eu încerc să-i explic, că tata nu mai vine, și merg să deschid ușa… În prag stătea un tânăr, fața n-o vedeam, dar știam numele lui – Adrian

Peste un an, sotul meu, într-adevăr, a murit… Fiul nostru nu avea nici 3 ani. După 40 de zile, totul s-a întâmplat precum a fost în vis: eu lucram cu un tip – cu numele-i Adrian, cel care a găsit imediat limbă comună cu fiul meu; ei s-au împrietenit, şi părinții lui ne-au primit foarte bine. Peste un an și jumătate, ne-am căsătorit. O duceam minunat, doar că nu puteam să rămân însărcinată. Am bătut pragul tuturor medicilor, –  fără nici un rezultat.

Într-o zi, în vis, a venit șoțul decedat și mi-a povestit cum o duce cu traiul Acolo,- cică, are timp berechet, că timpul acolo, de fapt, nu circulă; că a gîndit mult asupra vieții anterioare, cu mine împreună… și regretă mult comportamentul insuportabil pe care eu l-am îndurat din partea lui. Cerea iertare pentru toate, și spunea că mă iubește. Mi-a promis, să mă ajute cu copilul dorit: se va ruga la Cineva pentru noi. Astfel, spuse el, – dacă totul va merge bine, și voi avea o fetiță, el își va răscumpăra vina față de mine și fiul nostrufrumos omenie mistic

Într-adevăr, foarte curând după acel vis, am rămas însărcinată, și ce nu mi s-ar fi spus la UZI (aparat cu ultrasunete), eu deja eram convinsă ca voi avea o fetiță, – nu știu de ce, în această privință nu aveam nicio îndoială. Ca urmare, am născut prin cezariană, iar medicul a spus, că după primă naştere, un tromb a rămas sigilat, de aceea nu puteam rămâne gravidă, de altfel el, medicul, nu înțelege, cum  am reuşit să duc sarcina normal. A mai adăugat, că trebuie să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest cadou! – Desigur, mă închin Domnului!..

Doar că mai știu, pe cine trebuie să mulțumesc


6 comentarii

Un bărbat casnic


Soţia lui e în spital. Păi, iată, că sărmanul ei soț a mers de la serviciu la magazin. A cumpărat de-ale gurii. A venit acasă.1425800_393051210825939_611755485_n A strâns mizeria după motanul lor. A întâlnit baby lor mai mare de la şcoală, l-a hrănit și l-a ajutat să facă temele.

Apoi, a preparat bucate pentru cină, şi câte ceva aparte pentru scumpa lui soție bolnavă, – o va bucura mâine la spital… I-a hrănit apoi, și pe ceilalți din casă… A curățit cu aspiratorul prin toate colțurile casei… A spălat vesela. A şters mobila de praf, oglinda, a scuipat pe geam stergându-l cu o gazetă . L-a culcat pe ”ăla” mai mic. I-a dat de mâncare și motanului. ImagineA încărcat mașina-automat cu rufe, la spălat.

A urmărit dacă e ordine şi curat peste tot. Da, a și întins rufele la uscat. În sfârșit… Nici ție televizor, nici calculator! – n-a mai reușit să le deschidă de oboseală… I s-au lipit ochii de somn…

A aţipit… Ora unu noaptea. Nu-şi mai simţea mâinile, nici picioarele…Dureri în spate, prin toate părțile… Iar de mâine, trebuie să se ridice cât mai devreme din pat şi, din nou, să conducă copiii la şcoală…

Dacă si mai departe va continua acest calvar, el va începe să scâncească de milă și să urmărească seriale pentru femei… Şi-a imaginat cu groază urmarea calvarului său:Imagine

Ora două noaptea.  La uşă, brusc, se auzi un zgomot, apoi un trăsnet cu explozie: Asta, soţia beată venise de la un bar… cu o sticlă – două de bere sub braţ. Deschise televizorul, a dat boacănă pe la craţiţe în căutare de a devora ceva. Băuse bere direct din sticlă, fumegând cu țigara la bucătărie, scuipând și urlând tare şi hohote de râs. hvjcxj
Apoi, se duse în dormitor, aducând a iz grețos de alcool și tutun, şi… începu să-l hărţuiască… 😀

Svetlana Vizitiu