Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


3 comentarii

Să tot asculți că Timpul e o iluzie a noastră – Radmila Popovici


Poeta versurilor profunde, nostalgice, emoționale. Romantică până în măduva oaselor, cu spirit clasic, pe alocuri – sobru… Se inspiră din orice, scrie până la epuizare, apoi se umple iarași… Recunoaște chiar ea: ”Nu pot respira dacă nu mă las scrisă de versuri care transmit energii, în funcție de unda pe care mă aflu.”

Viața, pare-se, ne conduce direct la înțelepciunea vârstei. Uneori încercăm să ne relaxăm departe de iureșul evenimentelor, pentru a le urmări dintr-o parte. Ca persoane predispuse căutărilor spirituale, intuim că doar încetând să căutăm, putem găsi ceva în cele din urmă. Departe de agitația urbană, preferăm să ne adâncim în relații profunde, bazate pe afecțiune și intimitate. Ades devenim pentru lumea de-alături anume cei care-i ascultă și-i susțin pe alții: le putem da un sfat, exprimăm un gând care poate fi luat în considerație. Atitudinea lor ne permite să ne simțim încrezători în fața îndoielilor și dificultăților vieții. În același timp, să nu ajungem la extreme, să nu renunțăm la dorințele proprii, întrucât riscăm să ne transformăm într-un cocon emoțional, care poate deveni tot mai impenetrabil pentru cei din exterior… Deci, tributar înțelepciunii – ne asigurăm că ea rămâne o parte a relațiilor fructuoase și pașnice cu oamenii din jur… Despre Radmila Popovici vorbesc. Și ce oglindește albia versurilor sale.

     Vârsta discernământului. Firavă și luminoasă, Radmila conduce nava poeziei ca un adevărat căpitan. O minte critică, analitică, reflexivă, tocmai de aceea preferă emoțiilor impulsurile raționale. Știe să stabilească obiective, pentru a-și duce proiectele la bun sfârșit, să creeze liniștea pe care o adoră, dar și să răspundă dorințelor și nevoilor celor care o abordează. În relațiile cu oamenii, este foarte tandră, sentimentală și sinceră, precum este și opera ei poetică, plină de autenticitate și profunzime, în care se contopesc lumea reală și imaginația în același timp. Reacționează la orice situație vulnerabilă și este mereu dornică să-i ajute pe cei nevoiași.

     E foarte ușor să-i distingi scriitura dintr-un milion de versuri. Inegalabilă, Radmila, și ne mândrim că este a Noastră! Româncă-basarabeancă, moldoveancă, franțuzoaică la chip, cu ganduri pline de poezie și iubire. În special, pentru Familia ei. Activă, responsabilă și perseverentă, antrenată în consolidarea relațiilor interumane, prioritare fiindu-i aprecierea și fiabilitatea în cercul familiei și al fiicelor sale dragi. Totdeauna visătoare, mai mult aeriană, uneori neînțeleasă de cei, care nu au tangențe cu poezia și firile poetice. Un gen de femeie – Coco Chanel, franțuzoaică tipică ambițioasă, șarmantă, agreată de lumea bună. Nici măcar invidiată nu poate fi, intr-atât e de fragilă și gingașă, ca un copil pe care dorești să-l netezești pe cap pentru tot ce reușește să facă. Bărbații o adoră pentru senzualitatea, feminitatea și agerimea ei, pentru vocea-i caldă, fenomenală de orator, lipsită de tonul sever. Pare că niciodată nu se ceartă, eu n-am auzit-o ridicând tonul. Din nou, Radmila, poetă talentată, actriță, frumoasă, elegantă, cu un stil vestimentar aparte – o floare cu calități umane pe care le descifrezi în versurile sale, pentru că ea știe să răscolească adâncurile sufletelor. Cel mai important – versurile ei exprimă ideea prețuirii omenești, a iubirii nemuritoare, și a celei dintre Femeie și Bărbat… O caracterizează spontaneitatea, surpriza gândului fulgerător, dar, ca o prizonieră a vieții, suferă, exprimând durerea omului de rând, în special, durerea femeii. Versurile Radmilei sunt scrise ca-ntr-un vis în care nu există reguli. Ultimele ei cărți au omis și rima. Într-adevăr, cine a inventat rima? Nu e ușor să-ți exprimi gândurile și emoțiile, care să fie clare pentru toți, dar ea o face atât de îngenios, încât ai impresia că anume așa trebuie să fie poezia și nu altfel.

Zilele acestea Radmila vine cu o aniversare destul de fragedă pentru silueta ei aproape transparentă de 25 de ani și, ca să-i dorim „La mulți ani!” ar trebui să crească și să înflorească până la o sută și nici atunci să nu se oprească… Sănătate de-ar fi! Plăcut e să te odihnești în lauri fără să te gândești la orizonturi noi…

Iar versurile ei deschid aceste orizonturi și tot ce înseamnă viață, e să te regăsești în așteptările tale! Radmila Popovici, pe lângă poezie, scrie și proză scurtă poetică, un alt stil, dar și continuă să scrie texte pentru cântece. Ține la cărțile sale ca la niște copii. Dar mai des citește din: ”Mi-s”, ”Intimatum”, ”Urâta”

/Ping-pong/

”limbile visului
mă aruncau în aer
minge
de ping-pong
deasupra caselor
bolnave de una
și aceeași

trăiam în sfârșit

libertatea
balonului de săpun

fericirea e o furtună
scapără când uiți

să vrei

până te sparge
spinul
primului gând” (Radmila Popovici)

Sunt o singuratică, prefer să coexist în propria mea lume. Știu că Dumnezeu ne oferă doar ce este pe măsura puterilor noastre. Intuiesc, că și Radmila este o solitară, care trăiește mai mult în lumea ei creativă, specific pentru o Fecioară, ca zodie. Îi sunt recunoscătoare Domnului că ne-a unit în spațiul virtual, apoi și la întruniri mondene, mai târziu – prin  „Clubul Impresii din viață și cărți”, care ne leagă în continuare… Cel mai mult îi doresc Radmilei să fie fericită – atunci le va avea pe toate, zâmbind! Doamne ajută!

SV

Anunțuri


5 comentarii

Ciudată lume independentă


Am înțeles un lucru. Oamenii au uitat complet cum să comunice. Și mi-am amintit de romanul lui Bradbury, cu ziduri țipătoare și televizoare urlând în fiecare casă. Unde soțul nu-și amintește cum a făcut cunoștință cu soția. Unde fiecare – așa și așa, se… gândește doar la sine. Nu privește mult timp în sus, la stele sau la cerul senin, unde nu se țin de mâini, nu se bucură de mireasma florilor de câmp și nu suflă în fulgile păpădiilor…

Ray Bradbury avea temeri în privința dezvoltării civilizației informaționale și realizările ei tehnologice. Realmente, a prezis corect urmările, atunci când menționa că tehnologia informațională va scoate toată omenirea din brațele Spiritului… Din brațele Iubirii. Bradbury a scris despre acestea în prima lui carte ”451 de grade Fahrenheit”.

Despre cum va deveni societatea în viitor, sau – cum poate deveni. Romanul descrie societatea anti-utopică a viitorului, și de fapt, – societatea noastră adusă la  punctul absurdității. Bradbury a inventat un stat, unde este interzis în mod legal să citești și să păstrezi cărți. Pentru corectitudinea politică și liniștea comună, nivelul general al cerințelor spirituale și intelectuale în mod artifical tot scade și degradează. Însă, se mai găsesc rebeli și fugari, cei care protestează și migrează. Nu vă amintește nimic? Ciudată lume…

Adesea se arată șa știri, cum sectoare sau sate întregi se plâng pe sfârșitul lumii. Se taie curentul, cică dintr-un accident cu zile întregi nu au lumină, nici contact cu lumea extraterestră. Totul este mai simplu decât în filmele americane. Și atunci, oamenii telefonează și se plâng că nu pot privi o porțiune dintr-un show raTat la TV sau o ”gunoiste” pe o rețea de socializare.

Și nimănui nu i-a trecut prin cap, pur și simplu, să stea la o vorbă de suflet. La o luminare. Poate că ar fi auzit ceva interesant. Ceva, despre care nici nu ar fi auzit în vanitatea zilei sau după peretele calculatorului… Și doar este atât de romantic, să privești umbrele jucăușe ale luminărilor, neaua de pe geam înghețată în chipuri imaginare. Și chiar încercând să discuți cu unele persoane, în cazul meu recent în stațiunea codrilor, a reieșit că nu avem ce discuta decât despre băutură și sex. Nimic mai uman. Lumea se convinge că vrea ”dragoste”, nu ”bani” doar în vorbe deșarte. O prefecătorie moldovenească stricată de IT. A început să-mi displacă acea stațiune, dar și mai grav, nu mai am încredere în oameni. Și, numai eu? Nu știu, cum reușeau să trăiască oamenii înainte, în acea epocă, fără beneficii moderne ale civilizației. Probabil, și de aceea erau mai mulți copii în familii? )

Oamenii stau cu mobile la ureche zi și noapte, uitând de atenție și respect pentru cei de alături. Nu suportă pe cineva mai fericit și cu reușită. Sunt lipsiți de atitudine și sentimente firești, fără pauză… atrofiați sau zombați de Internet. Chiar și șefii mereu ascultă subordonații cu telefonul la ureche și ochii în calculator, astfel ”rezolvând” toate ”soluțiile” și problemele de serviciu pe viitor… Se uită la tine, dar nu te văd. Și guvernul se joacă cu viețile oamenilor fără frică de Dumnezeu…

Iar astăzi, sărbătorim Independența… Care Independență, – nu simt. M-o fi paralizat Internetul? Și serios, mi-e foarte trist. Poate e cazul să avem mai multe accidente de întrerupere de energie electrică, ca oamenii să se întoarcă unul la altul? Vezi, și s-a mai ieftini atunci!? Și vom găsi mai multe cuvinte pentru fiecare, și vom memoriza mai multe nume dragi, privind la stele și nori?..

Nu toate urmele se văd, și nu toate rănile se vindecă. Câteodată durerea cuiva rămâne ascunsă de toți…

Există dureri pentru care e puțin sa spui ”Iartă-mă”, dar – Domnul să ne judece!

❤  SV 


5 comentarii

”Pompeea” de Dina Ciocanu. Îndemn la lectură.


Referitor la lectura cărţii ’’Pompeea’’. Aici e cazul când cartea este mai reuşită decât filmul, imaginile şi acţiunea imediat apar pe parcursul lecturii şi sunt foarte emotive. Aşa impresie mi-a lăsat romanul Dinei Ciocanu. Sunt prima care a citit manuscrisul. Aşteptam demult editarea cărţii, acum mă bucur nespus că e aproape de realizare. Povestea este foarte uşor de citit, te cucereşte imediat şi doreşti să afli ce se întâmplă mai departe… Oricum, tema romanului o reprezintă migraţia şi împletirea valorilor neamului peste hotarele Moldovei. Trăirea creştin-ortodoxă, tradiţia şi cultura română ca măreţie morală şi bastion al identităţii naţionale, oriunde ar exista sau chiar supravieţui în acest univers. Da, da, – eroina noastră a fost nevoită pe parcursul anilor să supravieţuiască, ajungând în mrejele misterelelor diavoleşti sau a misticului şi confruntărilor ei cu realitatea. Acţiunea se produce în Italia, unde au ajuns sute de mii de moldoveni, stabiliţi în continuare pentru toată viaţa. Dar dorul de casă persistă mult, – într-atât de tare, – e de plans, lume dragă! Accentul e acesta, cred… Mai cred că abilitatea de a realiza echilibrul spiritual în orice situaţie complicată este foarte greu de înţeles pentru persoanele care nu cunosc sau nu sunt familiarizaţi cu atitudinea filozofiei orientale de est. Nu toţi cititorii vor înţelege cartea, mai ales cei care au crescut cu sloganurile ’’Partidul a spus – Trebuie’’ etc. Omul preocupat de misterele fiinţei, autoarea propune imediat o conştienţizare de sine, o interogaţie care se referă la menirea sa pe lume. Acţiunile pompeice se fac mai ales în spaţiul inconştientului şi eroina, fiind cea ’’adormită’’, nu cea conştientă şi raţională de ceea ce se petrece. Dar, odată conformată cu realitatea, se luptă pentru drepturile de a fi fericită… Şi ajunge să fie fericită, şi, cel mai important, doreşte să fie toată lumea fericită alături sau departe de ea… Dar cu ce preţ! Vă asigur că toată povestea este de fapt reală! Nu e un vis, nu e fantezie scoasă din aer… Lumea interioară, în care Dina Ciocanu se mişcă uşor datorită fantasticului şi visului, este de fapt marcată de o linişte halucinantă a eroinei Pompeea, la capătul căreia în suflet se deschide un gol primejdios încremenit şi blocat de duşmanii pământeni. Actiunile reale din trecut şi prezent prevalează viitorul, pe care pare că ai frică să-l urmezi.

Fără speranţă omul nu poate trăi, nu merge mai departe. Calităţile umane, valorile moştenite este ceea ce ne călesc spiritul, ceea ce rămâne prin ereditate, de acceea, romanul ne îndeamnă să nu fim slabi! Niciodată! Și oriunde ne-am trezi în această lume a începuturilor orice fiinţă trebuie să se simtă protejată! În special, Femeia! Cea vulnerabilă şi care are nevoie de sprijinul unui umăr bărbătesc, inevitabil aşa va fi întotdeauna! Oricât de dur caracter are, bărbatul fizic e mult mai puternic. Şi mai puternică e Dragostea! Eh, ce ne mai plac astfel de romane, care trezesc spiritul şi dorinţa de a ne simţi mereu tineri. Aşa veţi simţi când veţi citi romanul. După ce… vă vor creşte aripi şi inspiraţia de a face lucruri măreţe. Eroina, ca şi autoarea (sau, invers) este mereu preocupată de o transformare, de o evoluţie a propriului sine. În lupta cu inumanitatea, ca în pântecul matern, controlată de dragostea pentru copil şi omul drag, și mai apropiată de un ciudat circuit nostalgic… Discriminarea de gen, corupţia, drogurile, prostituţia, diferenţa de educaţie între ţări îşi pune mereu accentul în relaţii interumane. Dragostea însă rămâne… Şi Doamne ajută să Fie! Felicitări, Dina, pentru carte! Din toată inima!

Svetlana Vizitiu, bloggeriţa şi cumetriţa.  ❤  

Dina Ciocanu:”Nu sunt de mulţi ani în Italia, ca număr, dar recunosc că sunt foarte grei. Numărul nu e proporţional cu greutatea. O străină printre străini. De vorbit despre cei plecaţi, se poate dintr-o parte, dar de simţit acei plecaţi, e posibil doar din interior, adică din singurătatea pe care o trăiesc. În Italia, am rămas mereu uimită şi pierdută în faţa antagonismelor. Poate această stare, în care le-am sesizat şi mi-am zis că ar trebui să le accept, pentru a supravieţui, dar, până la urmă, nedorind s-o fac, rămânând faţă în faţă cu frustrarea, cu dezamăgirea, cu trădarea, m-a şi făcut să ajung să-mi revărs nedumeririle în paginile POMPEEI, dar nu pur şi simplu, ci cu un scop: în mintea fiecăruia care se va regăsi în cartea aceasta, să se trezească dorinţa de a lupta, în orice circumstanţe, de a nu accepta umilinţa. Aceasta fac şi eu, de la un timp. Nici un om nu e în drept să încătuşeze un alt om. Iar dacă nu mai poţi lupta, nu plânge – întoarce-te acasă. Casa e acolo unde sunt cei dragi. Prima carte, FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ, a ieşit din trăirile mele pe marginea evenimentelor istorice prin care a trecut Basarabia (descoperite în lecturi de-a lungul a câţiva ani); cartea POMPEEA s-a construit pe zilele şi nopţile în care unic interlocutor îmi eram doar eu. Am trăit eu şi am ascultat şi simţit trăirile celor din jurul meu, iar când rămâneam singură, puneam cap la cap acele emoţii şi cream o Italie din umbră, pe care mulţi n-o cunosc. Această ţară poate avea orice alt nume, pentru că, în fond, orice alt loc de dincolo de Moldova mea e străinătate. Romanul POMPEEA e despre urât şi despre frumos, despre acceptare şi despre luptă. Despre bunătatea umană, care poate salva vieţi omeneşti. Despre dragoste, că e o forţă. E şi despre Italia ceea frumoasă, care mereu te tentează, cu tainele ei, cu istoriile ei.”

La 26 septembrie, 14.00, Clubul ”Impresii din viata si carti” învită protagonista Dina Ciocanu la o discuție cu voi, dragi cititori! Se va vorbi despre personalitatea Dinei, și desigur, despre creațiile ei literare recent apărute! Moderatorul ședinței a promis să fie scriitorul Dumitru Crudu. Vivat! (S.V)