Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


Scrie un comentariu

Amuzant si trist. Perle inaripate (5)


Îmi place Internetul. Aici oamenii sunt mai frumoşi decât în viaţă, mai înţelepţi şi mai îndrăzneţi decât în viaţa reală, de la ei nu aduce a iz urât, şi poţi să nu le răspunzi.

Relaţiile normale se încheie cu ură şi blocarea tuturor contactelor.

Toţi cei din poliţia rutieră întreabă:’’Ai băut?’’Şi măcar unul să întrebe ’’Ai mâncat?’’

‘’Deputatul” – sună cu mândrie! Iar’’Parazitul’’ – sincer.

De câte ori cetăţenii trebuie să între în situaţia demnitarilor, pentru ca puterea de stat, în cele din urmă, să se simtă mulţumită?

Înainte, viaţa personală a tinerilor era ceva mai simplă. Au vrut, s-au ţinut de mâini – şi deja se întâlnesc. Iar acum, oamenii dorm de două ori în săptămână şi relaţiile la ei ”Totul foarte complicat…’’

Adult devii nu atunci când ai încetat s-o asculţi pe mama, ci atunci când realizezi, că mama avea dreptate.

Trebuie să ştii să pierzi! Cu acest gând trebuie să se obișnuiească treptat toţi adversarii tăi.

Dacă n-ai dreptate şi taci – eşti un înţelept, dacă ai dreptate şi taci – eşti căsătorit.

– Ne-am certat cu soţia şi a ea a anunţat greva foamei.

– Şi cât timp nu mânâncă?

– Eu nu mănânc…

Femeile urâte distrug ficatul bărbatului

 Dacă soţia a plecat de la tine la vecin, nu dispera, acum eşti vecinul ei.

Atunci când asupra unui om se aruncă o turmă de câini, oamenii, desigur, sunt de partea omului. Dacă asupra unui om se aruncă o turmă de oameni, oamenii, de obicei sunt de partea turmei…

Da fericirea a fost, este şi va fi, atâta timp cât cineva încă nu te-a trezit

Totul e în capurile oamenilor. Şi fiecare gândeşte că este drept şi deştept. Pe timpuri, copilul născut de sclavi, la fel era făcut sclav. Păi, cum altfel? El doar pentru asta s-a născut! Şi aşa era primit în societate, şi nimeni nu riposta. Câte generaţii trebuiau să treacă pentru ca sălbătăciunea să fie în sfârşit acceptată… ca sălbătăciune? 

Succesul – este pur şi simplu o chestiune de noroc. Dacă nu credeți, Întrebaţi pe oricare ghinionist.

Un oligarh, pentru a deveni un pic mai bogat a vândut un mixer.

Atunci când Banca Naţională va constata că bănci în Moldova n-au rămas mai mult, ea, măcar pentru a face ceva, se va lipsi de licenţă.

Înţelepciunea începe cu dorinţa de ajunge la adevăr, iar prostia – atunci când eşti încrezut că deja ai săpat şi ai ajuns la adevăr. Şi, cu cât mai adânc… tot ai  săpat, cu atât mai convingător aceasta te caracterizează

Femeile urâte distrug ficatul bărbatului

Unui medic îi convine când eşti bolnav. Avocatului la fel este de benefică situaţia, atunci ai întrat într-un necaz. Mecanicul auto se bucură că ţi s-a stricat maşina. Şi doar hoţul şi inspectorul fiscal se vor bucura din toată inima şi îţi vor dori sincer bunăstare, prosperitate şi venituri bune!

Nu veţi crede! – plâng şi tare! De ce atâtea războaie? Haideţi să cântăm ceva împreună, pentru a ne purifica şi a cere iertare! Haideţi să ne împăcăm!

Vreţi să vă împăcaţi cu toată lumea – nu-i împedicaţi să mintă!

Loialitatea trebuie să fie în toate, în relaţii, în prietenie, în fapte… Rămâi mereu fidel promisiunilor şi principiilor sale!

Nu privi în urmă, acolo voi deja aţi fost şi aţi văzut totul. Mergeţi mai departe, – unde sunt lucruri mult mai interesante!

Nu sunt deşteaptă, sunt… cu experienţă. Dacă aş fi înţeleaptă, nu aş fi acumulat o astfel de experienţă…

Cuvinte de aur de la Bunica. – nu priviţi în oglindă, – veţi îmbătrâni! Nu învitaţi în casă oameni răi, – o să vă pară rău! Nu invidiaţi pe nimeni, – veţi îmbolnăvi! Şi, nu mâncaţi pe noapte, – veţi deveni obezi! 

Iată, asculţi orice şef, şi va reieşi, că în tinereţe el niciodată n-a întârziat la serviciu, nu venea mahmur, nu rezolva cuvinte încrucișate, şi pur şi simplu visa să lucreze în zile de week-end!

Femeia se schimbă nu cu anii de vârstă, ci cu bărbatul ei…

  • Dragul meu, dacă mă voi arunca în râu, vei sări să mă salvezi?
  • Şi dacă voi spune ’Da’, vei sări?

‘’Supune-te, – sau vei nimeri pe stradă!’’

Un salariu decent –  e atunci când a venit deja timpul să ridici următorul, şi salariul anterior încă nu l-ai cheltuit )

De la opt-nouă ani, copiii încetează să mai creadă că Moş Crăciun le aduce cadouri, şi, cam de la patruzeci de ani, că statul le va achita pensii normale…

Muştele sunt aceiaşi fluturaşi, doar că… pentru muncitori şi ţărani!

Dacă tu locuieşti în Moldova, – înseamnă că prin naşterea ta ai ales… un nivel dificil…

Atentie, moldovencelor, dupa martie 2019, nu se va mai putea circula liber in Marea Britanie. – Maritați-vă, care puteți până la această dată!

❤  Svetlana Vizitiu


15 comentarii

Daca esti rugat sa pleci – atunci e chiar timpul


     Fiecare cu propriul păcat, cu obiceiuri proprii, cu tristețe proprie. Eu sunt mereu în căutarea acelor ai căror nervi sunt mai rezistenți decât oțelul, cine ar putea să mă suporte, ascultând plictisul frazelor mele, și să se maturizeze împreună cu mine, ba chiar să mă vadă fără farduri frumoasă. Cine să mă telefoneze joi ori vineri, la orice oră, cine să mă ridice în sus, mai aproape de ceruri. Cine să ascundă îndoiala și furia, cine să se înece în mine. Și, orice s-ar întâmpla cu mine, să-mi sugereze calea cea dreaptă.

    Fiecare cu templul propriu – Biserica lui, victorii și vise proprii. Eu sunt… din nou, din nou acolo unde tu nu mai vii. De la inimă căldura – în jumătate și o conversație atât de blândă, așa, pur și simplu… Din nou, eu sunt acolo, în caz de tu vii… Toate sortate la locurile lor – eu sunt în căutare, în continuare. Până acum. Fără seamă de lipsă de un gol în suflet…

   Și dacă sufletul devine pustiu, e timpul să schimbi ruta. Scrie-ți clar, fără cerneală… în creierul tău aceste perle:

Cine te iubește – va aștepta numaidecât!    

Dacă fericirea va veni – deci, tu ai meritat-o.

Oricâți ani te vor domina – cu sufletul fii tânăr

Și nu gândi când și unde îți va fi finalul.

Pe cei care nu te iubesc – cedează-i calm altor persoane.

Reflecția caut-o în suflet și nu în oglinzi.

În caz de casa a devenit pustie – să nu ai frică să pleci de-acolo.

Dacă nici orașul nu e al tău – decide-te – cât mai departe, fugi!

Te lenevești – vei avea mai multe dificultăți

Și nimeni cu nimic nu te va ajuta apoi… Nu va putea și nici dori.

E greu, dar dacă ai dușman, indiscutabil, – dorește-i cale bună,

În suflet roade, dar ulterior te vei simți ușurat fără obidă.

Pentru fiecare lucru mărunt în viață fii deschis și bucură-te de clipă, –

Acum e primăvară și brusc – e toamnă, ceasul zboară și nu mai ai timp

Să corectezi, să ordonezi ceva, – fă-o la timp, imediat, și nu lăsa de azi pe mâine!

Dacă ești rugat să pleci – atunci e chiar timpul

Și nu îndrăzni să privești cu dojană înapoi.

Să nu ai frică să cauți, – acestea vor găsi ce e a lor!

Să nu ai frică să pierzi pentru asta nici anii, nici puterile!

Dacă ești iubit – vor aștepta întotdeauna,

Dacă fericirea va veni – înseamnă că o meriți!

Fericirea constă din patru părți: parinți vii, copii sănătoși, omul drag și prieteni adevărați!

SV


8 comentarii

Veronica Pârlea-Conovali la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi: Lăcrimează-n dor amurgul.


Se zice, Doamne, de când lumea: Nu arunca cuvinte-n vânt, Mai bine ţine-le în tine, Se vor întoarce în pământ‘ – (Veronica Pirlea-Conovali )

Tuturor ne plac poveștile, uneori cu atât mai mult cu cât sunt și adevărate, din viaţa reală. Interesul crește în funcție de talentul povestitorului, așa că publicul învitat se alege cu impresii din cele mai variate etape de viaţă ai eroilor promovaţi la clubul nostru.  Verbal, s-au strâns aproape toate biografiile, autobiografiile, memoriile și jurnalele pe care le au toţi protagoniştii. Avem povești despre scriitori, pedagogi, medici, jurişti, politicieni, interpreţi, actori, sportivi, designeri, antropologi, studenţi, părinți, copii și toate aventurile mai mult sau mai puțin dramatice pe care aceștia au decis să le împărtășească cu noi.  Sunt doar câteva indicii despre festinul pregătit la capitolul Impresii din viaţă şi cărţi. Şi astăzi, am fost onoraţi cu următorul protagonist: Momentele de proză, muzica si poezie, s-au prelungit până târziu, în compania folclorului şi a poemelor creatorilor talentaţi… A fost un adevarat regal de poezie, de cultura, de spirit, remarcat şi prin moderatori de excepţie- jurnalista Diana Zlatan-Ciugureanu şi istoricul Ion Negrei.  Oaspeţii de onoare, compozitorul Vadim Popov, profesoara de istorie Parascovia Stavila, scriitorii Galina Furdui, Marcela Mardare, Ecaterina Negară, Victor Ladaniuc, Iulian Caranfil, compozitoarea Olga Trudov etc. Vocile frumoase ale solistelor Viorica Moraru de la ”Folclor” şi folchista Margareta Sârbu ne-a cucerit inimile. Au venit şi mulţi alţi protagonişti şi membri care susţin permanent Clubul ”Impresii din viata si carti”. Spaţiul larg şi frumos al Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” ne oferă reflectarea cât mai transparentă şi luminoasă a activităţilor culturale

Albumul de la evenimentul de azi îl puteţi viziona aici: Veronica Parlea-Conovali – protagonista Clubului Impresii din Viata si Carti

Veronica Pirlea-Conovali –  A 81a protagonista a Clubului ”Impresii din viata si carti”, – scriitoare, jurnalistă, profesoară, textier, autor a 11 carti editate, membru al Uniunii Jurnaliştilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din RMoldova. S-a născut în Soroca, s. Vărăncău, în familia Anei şi a lui Vasile Pîrlii. ”Am avut o copilărie fericită. Am trăit cu străbunica Efimia Bunescu Furdui. Nu ştia carte (aşa erau timpurile), dar era o mare povestitoare. Prin vorba-i înţeleaptă vedeam tinereţea ei, nunţile şi horele din sat. Deşi, demult a plecat în lumea celor drepţi, harul înţelepciunii ei şi astăzi mă ghidează prin viaţă”.  Cu inima şi sufletul Veronica Pirlea-Conovali este la baştina natală unde revine de câte ori îî permite timpul: ”Mă întorc din nou la satul drag, /Când soarele răsare şi apune, /Mă întorc la rădăcini, ca să învăţ /Înţelepciunea sfatului a spune, /Prin iarba mătăsoasă cale încet /La timpul cel de azi, ca un copil, /Şi caut Domnului să mă închin…’‘ 

O fiică destoinica a neamului nostru românesc – scriitor, profesor, mamă, bunică, un prieten adevărat și pur și simplu Om cu literă mare.” – Eugenia Conoval

Filmele şedinţei de astăzi, vă propunem să le vizionaţi mai jos:

Despre protagonistă vorbeşte Lumea:

”Eşti cea mai bună fiinţă din viaţa mea. Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică… susţinută… bunăcuviintă. Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii.” – Galina Popa-Mirza

Dunia PalangeanuINFO-CULTURAL :”Prietena mea de peste Prut, poeta VERONICA PARLEA CONOVALI mi-a transmis doua publicatii, care apar la Chisinau, in care publica si domnia sa, articole referitoare la donatiile de carte pe care Cenaclul literar LUCEAFARUL din Giurgiu le face de doi ani, pentru scoli si institutii de cultura din Republica Moldova, in cadrul Universitatii populare de vara de la Valenii de Munte, unde ne revedem cu mult drag. Mai sunt inserate si medalioane literare de autor pentru o mai buna cunoastere a vietii literare din cele doua orase: Giurgiu si Chisinau.(24 noiembrie, 2013)

”Ca activist public, mereu o poţi vedea la Forurile românilor de pretutindeni. E un publicist şi scriitor mereu cu condeiul în mâină, descoperind şi evocând destine (în special, de pedagogi, fie din Basarabia, fie din România…) Nu doar ca istoric, în primul rând, ca scriitor străbate republica în lung şi în lat, la diverse întâlniri cu cititorii, alături de confraţii de condei. E cel mai fidel şi devotat cronicar al sfatului natal Vărăncău (Soroca).” – Echipa redacţională ”Făclia”

Ultima izbândă pe plan profesional a dnei Veronica Pirlea-Conovali este volumul ”Destăinuri de pe lumea cealaltă”, învrednicit la salonul Internaţional de Carte din 2013 de o importantă distinţie. Autoarea a înmănuncheat în această carte mărturiile unro familii din Basarabia care au trecut prin calvarul deportărilor, înşirând pe hârtie, un remarcabil talent de povestitor amintirile dureroase ale oamenilor, care şi-au pierdut apropiaţii în gulagurile siberiene” (”Făclia”, noiembrie, 2013)

Lăcrimează-n dor amurgul…, un titlu ce înglobează durerea, sentimentul dragostei față de patrie, de neam, de oameni dragi, de gânduri nocturne, enigme… un titlu ce-l poartă și poezia scrisă în memoria ginerelui Dragoș…”; ”o adevărată Binecuvântare pentru cei ce simt românește, pentru cei ce iubesc românește, pentru cei ce gândesc românește…” – Adrian Beldimancompozitor, muzicolog.

Victor Ladaniuc:”Lumea din jurul ei, povestită în vers, e înfăţişată ca o lume interpretată, luată aşa cum este ea, dar exprimată plastic, ilustrând o concepţie anume despre creaţie, adevăr, viziune, lecturare, sens, limbaj… O fire cu o simţire sensibilă care se află ”statornic în primele rânduri ale coloanelor patriotice şi ale liricii feminine de toate rangurile”.

Dumitru SÂRGHIE:Oameni buni, dacă vi se face dor de neamul românesc și simțiți cum vă gâlgâie în piept amărăciunea înstrăinării, după ce recitiți Doina lui Eminescu, rogu-vă luați în mână cartea poetei Veronica Pârlea-Conovali și veți vărsa și dvs. câteva lacrimi, precum această salcie plângătoare, care freamătă românește între Prut și Nistru…”

Surse şi date biografice:

https://www.facebook.com/events/113654249268328/ evenimentul Clubului IVC

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/photos/gm.113654265934993/2310939545798523/


18 comentarii

Actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, o rază de soare la Clubul Impresii din viață și cărți


               ”Ca florile de primăvară neamul meu mă înconjoară.Voi purta bucuria în suflet o viață și clipa îmi va fi mereu doar dulceață.” (Lidia Noroc-Pînzaru)
     A 80-a la număr protagonistă al Clubului ”Impresii din viata si carti”, la 4 decembrie va implini 75 de ani. Este încă tânără cu spiritul şi cu inima, – ne-a convins şi astăzi la evenimentul clubului… Inteligentă, frumoasă, foarte strictă cu disciplina şi proiecte programate zi de zi, şi se menţine de stabilitatea lor în continuare. Astfel, şi-a dezvoltat dânsa caracterul, şi astfel trebuie să fie orice persoană inteligentă. Cerinţe şi fapte de la sine, în prim rând, vorbă bună, dar şi respect reciproc! O Doamnă gen clasic, sau retro, și mai bine, – cea modernă cu maniere aristocratice, nu m-aş mira să aflu că este descedentă din strămoşi regeşti. Cu aptitudini adaptate tuturor timpurilor. Evident, doar este o supertalentată actriță, vedeți și în filmările de astăzi…
Şi-a jucat, de-a lungul anilor, rolul de actriță, funcționar public, lider sindical, precum și cel principal – de actriță, interpretând zeci de roluri în peste o mie de reprezentații, roluri care i-au adus marele succes în fața publicului. În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Lidia Noroc-Pinzaru a fost actriță a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” (1959-1990), ‘‘Era inima culturii şi forţa spirituală a municipului, judeţului, personalitate care continuă să reprezinte spiritualitatea şi cultura românească şi cea naţională, în fond.(Lilia Manole, poetă li moderatoare a evenimentului). În prezent, muzeograf, a deținut pe parcursul mai multor ani funcția de șefă a Direcției Cultură a municipiului Bălți, precum și a județului Bălți (1990-2003). O Doamnă de Fier, un patriot şi luptător pentru cultura şi integritatea ţării:-“Cu fiecare zi îmi dau seama de profunzimea problemelor şi de extinderea lor în cultură. Vreau să fac o remarcă. Am intenţia nu numai de a le scoate la suprafaţă, dar şi voi bate fără preget clopotul până se va urni carul din loc.” – spunea actriţa Lidia Noroc-Pinzaru intr-un interviu. Şi foarte curând, distinsa Doamnă Artistă emerită va sărbători nu doar cei 75 de ani, dar şi 60 de ani de activitate în domeniul Culturii!
Deţinătoare a unei bogate şi importante bibliografii, ce cuprinde cărţi şi interviuri, invitata multor emisiuni şi spectacole din Moldova, România şi din Rusia, actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, eroina scenică alături de inegalabilul şi regretatul Mihai Volontir, colegă de scenă şi de rol a actorului renumit, care şi-a început activitatea teatrală mai întâi, la Bălţi, ulterior părăsind teatrul şi devenind actor de cinema, Grigore Grigoriu, la fel, Dumneaei eterna alinare a regizorului şi directorului de teatru Anatol Pînzaru, dar şi legendă inedită a vieţii noastre…
S-a zbătut în continuare să schimbe această societate şi  lumea culturii ca urmare, ca președintă a Consiliului de ramură al Sindicatului lucrătorilor din cultură (din 2003). A reuşit să stabilească relaţii trainice cu colegii din oraşele înfrăţite din România, Bulgaria, Ucraina. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi. În 1981, a fost distinsă cu titlul de Artistă Emerită, în 1986 – decorată cu Ordinul ”Gloria Muncii”, şi ”Insigna de onoare”, şi în 1993 i se conferă Medalia ”Meritul Civic”. Numită şi Doamna de fier a oraşului Bălţi. ”Ne înalţă arta, cultura, spiritualitatea. Iar actriţa Lidia Noroc –Pînzaru este un model de urmat pentru întreg neamul’ (Lilia Manole)
O familie excepţionalăSe spune, că despre soţul Lidiei Noroc-Pînzaru, – Anatol Pînzaru, Artist al Poporului, pot fi scrise opere fără sfârşit. Fiecare spectacol, montat de acest minunat regizor, reprezenta o etapă în istoria Teatrului Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi şi a teatrului basarabean în genere. La 1 septembrie 2016 ar fi împlinit 80 de ani. Bălţenii păstrează vie memoria Omului şi Artistului Anatol Pânzaru. O stradă, nu departe de blocul unde a locuit maestrul, îi poartă numele. Poşta Moldovei a lansat un timbrul (10 000 ex.) consacrat renumitului artist.
Artiştii Anatol Pînzaru şi Lidia Noroc-Pînzaru, copiii Ala şi Anatol junior, ginerele Bujor Popuşoi, colonel al Armatei Naţionale, nora Camelia, nepoţelele Laura-Felicia, Camelia, Saşa-Sonia şi Sofia-Elena… Am ţinut să menţionez despre această familie, ambii artişti care ne-au aurit valorile tradiţionale. Personalităţi, care cu siguranţă vor rămâne în istoria culturii moldoveneşti. Suntem mândri, pentru că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru n-a evitat să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, cu amintiri şi impresii de preţ… Dinastia Noroc vine şi cu urmaşi actori, – o nepoata a continuat calea teatrului. Maricica Buceatchi, surioara de la Ezăreni, Sângerei, director de şcoală, prin depănarea amintirilor a vorbit cu acest prilej despre rolul de mamă a surorii sale. ”Prin mamă, Dumnezeu întră în copil” – apoi a menţionat la club Lilia Manole, moderatoarea. Prietenii şi fanii au vorbit despre personalitatea dnei Lidia Noroc-Pînzaru, impresii marcante din viaţa ei… Repertoriul muzical al Dariei Radu, Vitalia Todiraşcu, Ludmilei Rotaru ne-au trezit emoţii şi senzaţii extraordinare, cu mesaje şi melodii pân-la lacrimi de duioase şi afectuoase…
Prieteni, colegi, profesori, colegi de teatru, actori, – asumânduşi propria poveste de viaţă, Doamna Lidia a găsit cele mai preţioase şi mai rare bijuterii pe acest plai. Un Noroc la Noroc se trage. Mulţumiri grandioase pentru aprecieri, prieteni! Multumiri Doamnelor Lidia Noroc-Pinzaru si Lilia Manole pentru emotii, impresii si parcursul acestui eveniment de exceptie. Mulţumesc prietenilor si tuturor parţicipantilor care au făcut sedinţa luminoasă! Doamnei Gutiera Prodan (Buna dimineaţa TVM1) pentru reportaj, cu plecăciune! Daria Radu, Ludmila Rotaru, Maricica Buceatchi, Ion Gorgan, Valentina Sandu, Silviu Fusu, Butucel Elena, Vitalie Todirascu, Silvia Saca, Valeria Saculțanu, pentru interpretare şi referinţe frumoase, cu emoţii şi clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”,Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu !
Sper să fiţi atenţi la detalii din filmul de la club marcat mai jos. Baftă în vizionare și la imaginile albumului:
 ”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” – albumul cu imagini de la evenimentul Clubului IVC in incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Chisinau, Republica Moldova!(accesati)
Lidia Noroc-Pinzaru:Viața poate fi llungă sau scurtă, după felul cum o trăim. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Astăzi mi-a mai răsărit o rază de soare care mi-a adus fericire și bucurie. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine la evenimentul Clubul „Impresii din viață și cărți”. Vă doresc multă sănătate, să aveți sufletul curat și toate dorințele să vi se împlinească” (după eveniment) Şi înainte:
”Dragi prieteni! Să aveți o viață ca-n povești cu vise împlinite. Să dăruiți celor ce vă iubesc doar clipe fericite. Vă invit și vă aștept cu mult drag la Clubul „Impresii din viață și cărți” în incinta BM Hasdeu, Chișinău, la 4 iulie 2017, ora 14-00, Este un eveniment organizat la Clubul ”Impresii din Viață și Cărți” a cărui diriguitoare este doamna Svetlana Vizitiu, moderatoarea – poeta Lilia Manole și protagonista cu nr.80 sunt eu” – Lidia Noroc-Pinzaru 
Cu toate trăsăturlie ei demne de femeie deosebită! Da, distinsa noastră doamnă, Lidia Noroc-Pinzaru este un noroc atât de rar…sunt şi eu o norocoasă că o cunosc personal şi sunt mândră de faptul că avem aşa o personalitate puternică, care ne reprezintă naţiunea. Sunt mândră că am deprins de la ea unele maniere de a relaţiona cu lumea, de a găsi un compromis şi încă multe altele . Stimă şi profund respect „enigmatică fiinţă, spirit dulce şi atrăgător”! – Valentina Sandu 
Constantin Cojocaru: O cunosc de pe cînd eram un bobocel aflat la început de multe drumuri. Îmi fusese profesoară la facultatea profesiilor obștești, cum se numeau pe timpuri. Am făcut cu dumneaei mai multe ore de ținută scenică, în care a pus în noi atunci nu numai trăire și sentiment, ci mai întîi de toate foarte mult suflet. Ne-a învățat ce înseamnă să judeci cu sufletul, să trăiești ceea ce faci, să te transpui în anumite ipostaze ale eului artistic și nu numai. Au trecut mulți ani de atunci. Mi-o amintesc dornică de scenă, de ceea ce încerca să ne transmită prin exemplul propriului eu. La Mulți Ani să ne trăiți! Cu drag de frumusețe și îndîrjire, pe care ați încercat să ne-o implantați, primarul mun. Edineț.
Lilia Manole Profesionalism, atitudine, viziune si caracter.
O femeie dintr-o mie, enigmatică fiinţă,  /Cumpătată în privire, a ei vorbă de actriţă,  /Al ei glas de ciocârlie, ochii -catifele mari,  /O femeie dintr-o mie, un noroc atât de rar…  /O femeie, dintr-un spirit, dulce si atrăgător,  /Visul scenelor fidele, o actriţă cu fior,  /Cosmosul inimii mele şi stihie necuprinsă,  /Doamna, care a păstrat multă dragoste surprinsă… /O femeie dintr-o mie, carte, care se va scrie,  /Din noianuri de-amintiri şi ingenuă trăire,  /O femeie, numai una, univers înfloritor,  /Glasul să i-L tot asculţi, în surprize, cu mult dor.  / Despre Lidia Noroc-Pinzaru, versuri de autor: Lilia Manole 

”Îmi amintesc prima mea vizită la teatru, când eram încă copil. Atunci am descoperit o lume nouă. O lume plină de mister. O lume care n-o cunosteam, dar o lume care m-a făcut să mă simt ca acasă. Din acea clipă, eu mereu am avut un respect deosebit față de artiști. Consider, că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, actriţă a Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălţi, Artistă Emerită a Republicii Moldova, – este inima şi forţa spirituală a culturii municipului Balti. Este o personalitate notorie care reprezinta cultura românească nu doar in nordul republicii, dar si in întreg spațiul românesc. Are o tinută scenică si o dicţie impecabilă ce o face inegalabilă pe scena teatrului românesc. Este o personalitate de mare calibru ce a dus după sine și a încurajat mulți colegii și prieteni de a lupta pentru demnitate şi cinste, pentru onoare si virtute sufletească.” – Sergiu Botezatu

Silvia Saca:”Dna Lidia Noroc-Pânzaru este vedetă, actriță Nr-1 a Teatrului ”Vasile Alecsandri”, dar și una din cele mai îndrăgite și talentate din Moldova, – face parte din generația de aur a teatrului moldovenesc. Talentată și frumoasă, are și o poziție activă în societate.

Maia Banarescu:”Oameni de calitate. Talent, frumusete si multa omenie”.
Un exemplu de slujire în artă și pentru artă” – Ghenadie Ciobanu (ex-ministrul Culturii RMoldova)
Perle care ating, de  Lidia Noroc-Pinzaru (extrase din lumea ei virtuală)
Un om cu adevărat bogat este cel care nu este niciodată singur cu adevărat…
“Sănătatea culturii înseamnă sănătatea morală.” “Cred că am avut noroc în viaţă, fiind eu însămi noroc.”
Există anumiți oameni în viață care te fac să râzi puțin mai tare, să zâmbești puțin mai mult și să trăiești puțin mai bine.
În viață nu trebuie să cauți prieteni care să îți rezolve toate problemele, ci prieteni care să nu te lase să le înfrunți singur!
”Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă.” 
”Bucuria vine din lucrurile mărunte; Liniștea vine din suflet; Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre! Ce frumos e să trăiești și să iubești viața”
‘Tinerețe – bulgăr de omăt aruncat în vânt, în soare, fără cădere și fără întoarcere…’
”Ninge in țara cu ciață şI fulgii-făină ne spală pe fata. O sită din aer tot cerne mereu durerile arse din sufletul meu.”
Timpul ce a trecut nu se întoarce niciodată. Rămâi cu sentiment de tristețe provocat de dorința de a revedea pe cei dragi și scumpi.” – 1 dec 2016
Alte surse info- despe Lidia Noroc-Pinzaru: https://www.facebook.com/events/518051988398182/

Fiecare grădină trebuie să aibă un trandafir, fiecare față trebuie să aibă un zâmbet, fiecare fir de iarbă trebuie să aibă rouă și fiecare om trebuie să aibă o prietenă ca dumneata. Nu mi-am dorit niciodată să am o viață perfectă, ci doar să am câțiva prieteni adevărați în jurul meu, care să mă iubească exact pentru ceea ce sunt, și din clipa aceasta dta ești unul dintre ei. A fost un eveniment de neuitat, cu emoții la superlativ, cu participanți de amploare, cu o atmosferă plăcut pozitivă și cu o viteză de postare pe rețelele de socializare. Albumul și clipurile sunt excelente. Ești foarte bravo și o mare sufletistă Doamna Svetlana. Un prieten adevărat este ca un curcubeu: atunci când există cantitatea ideală de fericire și lacrimi, rezultă un pod colorat între cele două inimi. Îți mulțumesc pentru tot. Sănătate și succese mai departe.”– Lidia Noroc-Pinzaru

 ”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” (Accesează)

Poezie închinată Dnei Lidia Noroc-Pînzaru:

Mi-e dor de mult de teatru, /ca de umbra mamei,/sa pot, l-aş rezidi cu aripi de lumină,/mi-e dor aşa de mult de teatru, /ca de portretul tatei,/izvor strălucitor,/noroc şi dragoste divină. // Mi-e dor aşa de mult de teatru,/ca de icoana veche,/de undeva ce mă priveşte, /gata să mă certe,/de nu mă rog la teatru,/aşa dumnezeieşte, /nici o icoană în lume/nu o să mă ierte… (Lilia Manole, 03 iulie 2017)

Lidia Noroc-Pinzaru Actorul este o sursă vie de inspirație în procesul de creație. În artă nu poți să faci nimic fără pasiune. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Viața poate fi scurtă sau lungă, după cum o trăim. Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă. Eu mă închin în fața tuturor care au fost prezenți și mau susținut cu interpretări și referințe frumoase și călduroase, cu emoții la superlativ și clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”. MULȚUMESC!👄👄👄❤️


12 comentarii

Denis Roșca, autor ”Cartea de Aur a moldovenilor” la ”Clubul Impresii din viata si carti”


  Toată epopeea cu Cartea de Aur a avut şi un început. Nu demult autorul ei, care este încă foarte tânăr, şi-a pus în gând să creeze cartea personalităţilor basarabene şi a Republicii Moldova a tuturor timpurilor, apreciind umanitatea şi valorile tradiţionale a acestui petic de pământ moldav, şi – a reuşit într-un timp foarte scurt. O enciclopedie despre moldoveni celebri. Asta şi-a propus să scrie un tânăr din Capitală. Mai tot timpul liber – în biblioteci, în cărţi şi Internet, pentru a studia biografiile celor care au dus faima moldovenilor în lume, pentru a le însuma pe toate într-o singură carte. Tânărul ferm convins că,- în acest mod, va creşte nivelul de patriotism al moldovenilor.Acum s-a pus pe treabă la a doua ediţie, căci a adunat super-eroi moldoveni cât pentru câteva volume, pe care zi de zi îi promovează pe reţele de socializare. Nu aspiră să devină o persoană publică, își dorește să-i fie apreciată pe bun merit realizărea, ținându-și în taină originile, dar și viața privată. Angajat în cadrul unei companii de construcţii, Licenţiat în finanţe la ASEM, Magistru în Administrarea Afacerilor (ASEM), Doctorand în Economie (USPEE ’’C. Stere’’), recent şi Omul Anului  2016 desemnat de IPNA Moldova 1, – Denis Rosca, câci despre el este vorba. Astăzi, este protagonistul nostru la Clubul ”Impresii din viata si carti”, unde ne-a oferit cu vârf şi îndesat câteva opinii şi impresii de viaţă. ”Studiind mii de biografii, înţelegi că fiecare om are un talent, şi nimeni nu se naşte cu supracapacităţi, gata idolatrizaţi ca din poveşti, – spune Denis Roşca. – Majoritatea oamenilor care au creat inovaţii domeniului lor au fost workaholici, aşa persoane au o curiozitate de neoprit. Astfel se formează stiluri, colecţii, mecanisme, etc. Au avut curajul să depăşească rezistenţa criticilor, pentru că orice schimbare întâmpină un perete în plan de acceptare’’. Presupun, că şi Denis Roşca face parte din categoria workaholicilor, pentru că curiozitatea lui pentru continuarea Cărţii de aur, nu are capăt. Şi înainte, de a viziona imaginile şi filmele de la Clubul ”Impresii din viata si carti” moderat de distinsa D. Mariana Harjevschi, Director General BM ‘’B.P.Hasdeu’’. Vă propunem scurte referinţe despre protagonist. Dna Silvia Saca despre Denis Roșca”Nu e doar Cartea de aur, El este de Aur!” Istoricul A. Moraru pentru cea mai surprinzătoare întrebare către protagonist a câștigat această enciclopedie de valoare. La fel, discuţii aprinse şi întrebări interesante de la publicul învitat, plus cuvinte de recunoştinţă dedicate autorului Cartea de Aur a Basarabiei si a Republicii Moldova. Dar toate vă propunem să le vizionați în filmele de mai jos, plus…

Vezi albumulDenis Rosca protagonist la Clubul Impresii din viata si carti

    Ceea ce-l defineşte se poate exprima chiar prin cuvintele protagonistului Denis Rosca:’Omul are nevoie să fie ocupat mereu pentru a simţi gustul vieţii. În aşa situaţie el îşi direcţionează energia în a crea ceva nou şi nu-i mai rămâne timp pentru umplerea gândurilor cu rutină zilnică’’.

A lucrat cinci ani laCartea de Aur a Moldovei și a Basarabiei”, a studiat arhivele şi a discutat cu moldovenii stabiliţi cu traiul în străinătate, a identificat 1800 de oameni, născuți în Moldova în ultimii 200 ani sau cu rădăcini basarabene, cei care au inventat obiecte folosite în toată lumea, au creat muzică ascultată pe tot globul pământesc, au defilat pe podiumurile faimoase ale lumii și au fost cei mai buni la un anumit gen de sport, toţi care şi-au pus amprenta moldovenească în istoria omenirii. N-a fost uşor, căci au existat foarte mulţi originari din Moldova care sunt cunoscuţi în întreaga lume după pseudonim, nu cu numele real, dar i-a descoperit şi pe aceia…

La 16 mai 2011 Denis Roşca reflecta:”Cindva un blestem evreiesc ii baga pe toti in groaza – „sa traiesti doar din salariu, sa ai oaspeti in fiecare simbata si sa faci toata viata reparatie”. La moment se intareste un contracandidat Made in Moldova – „Sa traiti doar in alegeri”

La 29 decembrie 2011 Denis spunea:”La moment asistam la ceea ce se prezice demult, lupta intre presa traditionala (ziare/ TV) si bloggeri. Cei din urma au mai mari sanse de victorie din mai multe motive… daca e sa luam insasi libertatea in alegerea temei de analiza, expunerea sincera asupra unui eveniment, s.a. (presa a cazut in plasa partizanatului grupurilor de influienta, deseori numite si partizanate politice). Bloggerii mult mai greu vor intra in jocul partizanatului pe motiv ca exista „acel cod de etica” care garanteaza credibilitatea, iar „spiritul rebel” cere sa fie la inaltime si echidistanti. In cazul in care un blogger se apuca sa fie partinitor automat devine „analist politic” – adica vorbeste la comanda … ceea ce e echivalent cu moartea. Daca o sa apara intrebarea unde este vazuta aceasta lupta? ProTV deja simte pe ei… iar lupta asta nu e cea similara cu cea legata cu retragerea licentei si nici cu cea contra lui Muruianu… unde ei erau pe postura de jertfe… aici e vorba de viziune. Bloggerii nu accepta ca presa sa fie una degradanta.”

Pe 9 octombrie 2013, Denis Roşca politiza:”Moldovenii sunt un neam aparte: asteapta sa capete Embargou din Rusia – ca sa inceapa campania „Consum vin Moldovenesc” … asteapta sa apara reclama cu greencard – ca sa se apuce sa dea replica cu „imi pasa si vreau sa traiesc in Moldova” … unde e initiativa fratilor? Sau se asteapta ca maidanezii sa muste un copil, ca in drumurile din Chisinau sa se produca accident cu 10 morti din cauza drumurilor, sa se inceapa o epidemie ca sa pastreze fiecare curatenia in blocul unde locuieste?, etc … De ce doar se reactioneaza la ce se intimpla ? si De ce campaniile dureaza nu mai mult de o luna?

Indignat de atitudinea naţională, de degradarea moldovenilor, pe 23 aug 2013, Denis Roşca se întreba:”Eu un lucru nu inteleg: Cum e posibil ca pe Youtube – Ion si Doina Aldea Teodorovici cu piesa „Sfântă ni-i casa” cu doar 147.000 vizualizari si Ionel Istrati „Eu numai, numai”  cu peste 3.000.000 vizualizari? – Fratilor… de ce, de 20 de ori e mai ”bun”?

IMPRESII ŞI APRECIERI:

O activitate culturala foarte benefica si interesanta. Denis Rosca un om modest, inzestrat si foarte muncitor. Cu asa oameni Moldova are viitor.’‘ – Tatiana Chiril

Astăzi la Club am asistat la prezentarea lucrării ” Cartea de Aur” a dlui Denis Roșca. Dl Roșca, un tânăr cercetator, care a făcut o muncă colosală din punct de vedere științific, informațional. Cartea e o enciclopedie a Basarabiei, a personalităților acestui pământ și contribuției lor în dezvoltarea globală. Nu am întâlnit nimic mai prețios, scris despre o țară. Acest tânăr, absolut deosebit, un fenomen, e singur UN AUR pentru noi, cei care trăim în această țară și ne tot vaicam. Cu adevărat dl Denis Roșca e mândria noastră, a Republicii Moldova. Sincere mulțumiri părinților.” – Silvia Saca

Alte surse despre Denis Roşca:

https://www.facebook.com/denis.rosca.7

https://www.facebook.com/carteadeaur/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2294125324146612

Denis Rosca protagonist la Clubul Impresii din viata si carti –


2 comentarii

Regula numarul unu pentru femei. Perle


Jumătate de oră încercam să-l conving pe nepoțel să umplem un balon cu apă și să-l aruncăm de la balcon, cică va fi distractiv… La ce nepoțelul îmi spunea: ”Bunico, așa nu se poate!”

Nu te obosi să convingi omul că ești așa cum ești! El oricum te va vedea doar așa cum îi va conveni lui, în funcție de interese și împrejurări…

Păcat, că toţi cei care ştiu cum să conducă un stat, deja lucrează ca taxişti şi frizeri…

Atunci când demnitarii încep să aibă grijă de popor, ceva imediat se scumpește!

Un funcționar onest poate fi recunoscut după… ochii lui. Triști, înfometați…

Nu-i nimic dacă cineva râde de tine. E mult mai grav dacă cineva ar plânge deasupra ta

Delirul meu îl înțeleg doar cei aleși… 

Ziua în fața oglinzii:
– Trebuie urgent să slăbesc!!!
Noaptea în fața frigiderului:
– Să mă iubească așa cum sunt!

– Dragul meu, poate mă lași să dorm la tine?
– E târziu, – deja și liftul am chemat…

Atunci când femeile devin deştepte, bărbaţii le numesc calculate, iar atunci când calculele lor devin precise, bărbaţii le numesc ignorante…

Regula numărul unu pentru femei:
Dacă cineva nu răspunde la mesajul tău mai mult de 5 minute, atunci el nu te iubește! Niciodată nu te-a iubit! Scrie-i acestui mizerabil tot ce crezi despre el!

Cel mai amuzant e că bărbatul visurilor tale – adesea e un fost țap… al cuiva )

Nu poți veșnic să amâni o problemă! Odată și odată tot va trebui să scuipi pe ea!

– Am postat o fotografie în care tu ești nudă!
– O să te omor! Șterge-o imediat!
– Sunt deja 899 de like…
– Atunci nu șterge!

înainte de a-ți face griji referitor la opiniile altor persoane sau din cauza faptului că cineva s-a dezamăgit în tine, pur și simplu, întreabă-te:
– Chiar sensul vieții tale constă în justificarea așteptărilor străine ție?

Smartphone-urile devin din ce în ce mai subțiri și mai inteligenţi, iar oamenii din contra …

Nu poţi fi în acelaş timp vesel, sobru şi deştept. Un cap – e bine, trei capete, – e grevă!

Oamenii nu se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii. Oamenii se împart în intelepți și cretini. Iată, cretinii se împart în naționalități, partide, fracțiuni și religii!

Muncă grea are un președinte… Oriunde privești – toți fură, dar să-i închizi n-ai pe cine, – toți sunt ai săi…

Orizontul unor oameni – e un cerc cu raza zero. Ei îl numesc – punctul de vedere. Conceptul filosofic. Cu cât știi mai mult, cu atât mai mult nu știi.

Suntem bogați cu spiritul, iar cu sufletul – bolnavi!

Toată ironia vieţii constă în ceea că aspiratorul de obicei este singur acoperit cu praf

O carieră de succes vine atunci când numărul persoanelor pe care-i poţi concedia tu, întrece numărul celor care te pot concedia pe tine

Guvernul a declarat că nu există vre-un motiv pentru majorarea prețurilor, aşa că prețurile vor crește fără motiv… in continuare…

Medicii șmecheri și vicleni te tot întreabă unde doare, ca apoi să te tot împungă în acel loc!

Ștai cu mâinile pe burtă și aștepți minuni. Iar miracolul nu mai apare. Mulțumește-te, că macar ai o burtă.

E mult mai ușor să dezvolți o relație cu un păcătos umil decât cu un ‘sfânt’ arogant

Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.

Nu vă grăbiți să scoateți oamenii din noroi, probabil că e un mod obișnuit de viață, a lor habitat natural..

Niciodată nu este târziu pentru a avea o copilărie fericită. Doar că a doua oară ea depinde numai de tine si de nimeni altcineva.

Nu trăi cu politica. Nu trăi cu religia. Trăiește cu Credința.

Vorbiți de sine numai de bine. Curând sursa va fi uitată, dar informația… va rămâne

Ce este mai important în frumusețea unei femei?
– Gura!
– Dar forma, mărimea, culoarea?
– Nu! Principalul. Să fie gura închisă!

Soarta – este ceea ce se întâmplă cu tine în ciuda tuturor planurilor sau proiectelor tale. Cineva a glumit, că timpul tratează. Timpul nu tratează. Tratează doar cel care te cuprinde de fiecare dată tot mai strâns…


8 comentarii

Iulia Tanase la Clubul Impresii din viata si carti


Director de proiecte finanţate de fundaţia Soros-Moldova, TACIS, USAID, activistă, profesoară în Liceul teoretic, autor a trei plachete de versuri… Iulia Tanase s-a născut în satul Ruseni, raionul Edineţ şi provine dintr-o familie de ţărani instăriţi: tata – oer, mama – ţesătoare. Al patrulea copil în familie, a absolvit şcoala medie din sat, ulterior facultatea limbă şi literatură rusă (în şcoli naţionale) la Universitatea pedagogică de Stat din Bălţi. S-a căsătorit în satul Brânzeni, a născut doi feciori – Roman şi Sergiu şi a lucrat 32 de ani ca profesoară în sat. La doar 36 de ani a rămas văduvă. A suferit mult, şi acea durere a aşternut-o în cărţile ei… Astăzi, Iulia Tănase este a 76a protagonista la Clubul ”Impresii din viata si carti”, în cadrul Sediului Central al Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, moderatoarea şedinţei fiind Diana Zlatan Ciugureanu–  presedintaUniunii Scriitorilor Europeni din Moldova…

Va propunem sa vizionati albumul evenimentului> Iulia Tanase, scriitoarea din Edinet

Furor a trezit începutul evenimentului: un concert împodobit cu recitaluri şi dansatori retro, de micuţi minunaţi, care au evoluat excelent: Balada- versuri Tanase Iulia-recital Oloi Olga (gimnaziul Ruseni). –cantece -”Casa părintească”-E. Matarina, ”Canta cucul”- versuri Tanase, interpretat de Iulia şi Oloi Olga. – Dans micutii din gimnaziul Ruseni. – Ghicitori; nepoţelele protagonistei – gemenele Tanas Alina, Tanas Andreea -poezie Gaidau.

Aprecieri şi cuvinte frumoasde la adresa protagoniştilor Clubului au venit din partea deputatei în Parlamentul RM Valentina Stratan, colega şi prietena Iuliei Tanase; Tudor Paladi, scriitor, critic literar, editor; Marcela Mardare, scriitoare; Vasile Iovu, naistul; Maria Bajură, Director LT ”Adrian Păunescu” din s. Copăceni, r. Sângerei; Angela Chelaru, femeie de afaceri şi top-model; Elena Arhip, coregraf; Amelia Maxim,  etc

Puteţi urmări evenimentul cu confesiunile protagonistei, cu cărţi de autor şi recitaluri de poezie, cu aprecieri şi referinţe din partea tuturor participanţilor mai jos, a fost impresionant! –

Vasile Stroescu, consilier local, primaria Branzeni, mester popular menţionează:”Iulia Tanase la numai 36 ani ramane vaduva. -Aceasta suferinta exprimata in multe din versurile Doamnei Tanase. -Lanseaza placheta de versuri ‘’Lacrimi inecate’’. Publica in presa locala cu orice eveniment. -Din necesitatile familiei pleaca peste hotare, la munca, in Israel. Dupa 8 ani de munca in strainatate se intoarce in sat. in tara imbogatita – cu 4 nepoti, si 9 carti – manuscrise, ce asteapta lumina tiparului. -Editeaza placheta de poezii si ghicitori pentru copii, ‘’Micii mei Amici’’ – Astazi, vedem cartea cu poezie si fabule ‘’Portativul inimii’’. – Colaborează cu revista ‘’Creator’’ in Romania, publica fabule…”

Valentina Stratan:”Reintilnirea cu Iulia Tanase poeta de la nordul Moldovei, ce si-a prezentat ultima carte de versuri „Portativul inimii”, mi-a adus multe bucurii in suflet. Cu amintiri frumoase pentru toti anii de cind ne cunoastem, atunci cind desfasuram impreuna activitati publice si politice, și realizam acel frumos proiect”Femeile pot reusi”… Tin sa multumesc initiatoarei Clubului”Impresii din viata si carti”, dnei Svetlana Vizitiu care face posibil sa cunoastem oameni de valoare pe care le are Republica Moldova.”

Liliana Gaidau:”Felicitari Dna Iulia Tanas, sunteti o steluta ce face parte din constelatia Femeilor celebre-Femeia iubita,mama,pedagog,de afaceri,femeia …
Toate intruchipate doar in una singura ,dati-mi voie sa va doresc multa sanatate,prosperare,realizari frumoase in tot ce faceti,dvs.ne duceti faima in lume -Sa ne traiti multstimata Doamna!”

Maria Bajura: Am cunoscut-o azi pe distinsa doamna Diana Ciugureanu-Zlatan, care mi-a oferit bucuria de a participa la activitatea Clubului de elite, dedicata poetei Iulia Tanase(Yulia Tanas). Multumesc Domnului ca mi-a dat asa Oameni in cale mea, cu sufletul plin de dragoste si de jertfire pentru aproapele sau si cu minti sclipitoare!
Diana Ciugureanu-Zlatan: Sunteți un cadou pentru sufletele noastre, Onorată Doamnă Directoare Maria Bajura! Vă mulțumesc din inimă, pentru prietenia in care cred!

Vizionaţi filmele şi imaginile în cadrul evenimentului în continuare mai jos:  Iulia Tanase, scriitoarea din Edinet

Angela Chelaru:”Multumesc, draga Svetlana Vizitiu, pentru poze ! Multumesc Clubului pentru sarbatoarea de azi!”

https://www.facebook.com/events/1877786519122072/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2270292219863256