Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


9 comentarii

Maia Bănărescu, Ombudsman, avocata copilului la Clubul Impresii din viata si carti


Bine v-am regăsit, dragi prieteni și membri ai Clubului ”Impresii din viata si carti” . Iată-ne ajunși și la următoarea ediție a ședințelor în incinta BM ”B.P.Hasdeu”- cu protagonistul nr. 75 în persoana Maiei Bănărescu! Cum a parcurs evenimentul, discuțiile și cum s-au soluționat și ultimele întrebări la subiectul Drepturile Omului? – Lumea avocaturii este o lume mirifică, un adevărat univers profesional şi spiritual. În multe localităţi din Republica Moldova, avocaţii şi-au legat numele de istoria comunităţii, devenind simboluri ale culturii şi civilizaţiei. Cu certitudine, Maia Banarescu este preocupată de meseria ei de avocat, de continuarea activităţii în acest univers fantastic, a unei lumi minunate, în special că este vorba de apărarea copiilor. Încerc să creionez o scurtă evoluţie a activităţii Maiei în acest domeniu cu menţiuni şi ocupaţii. Desigur, nu toţi avocaţii îşi amintesc sau menţionează rolul lor în dezvoltarea profesiei, dar într-un anumit mod toţi sunt colegii noştri pentru drepturi. Maia Bănărescu mi-a fost colegă, a studiat Biblioteconomia, apoi a continuat cu Avocatura… A decis că este mult mai important să apere legea… Înţeleg că avocaţii sunt totodată oamenii din cetate, cu plusuri şi minusuri, ca politicieni în diverse partide, care acoperă întregul spectru politic, dar şi oameni cu preocupări în universul culturii şi de acţiune. Urmăresc şi observ contribuţia enormă în lupta contra nedreptăţilor şi abuzurilor ca avocat, ca om de spirit, în acest deşert moldav îngheţat. În lupta pentru dreptate, adevăr şi justitţie. Personalitatea unui avocat ca ’’obiect de studiu’’ este, de fapt, al patrulea la număr ca protagonistă după avocatele Natalia Moloşag, Inga Albu şi Violeta Gaşiţoi, preocupările lor pentru istoria meseriei sale ca avocate şi ca oameni de rând din viaţă de zi cu zi, – se regăsesc şi ca protagoniste, şi ca moderatoare ale activităţilor în cadrul Clubului IVC… Astăzi, moderatoare a fost Natalia Moloşag, decanul baroului de avocaţi Chişinău… 

în persoana Maiei Bănărescu avem un nou exemplu, un cadru instituţionalizat, cu numeroase lucrări şi proiecte originale dedicate avocaturii poporului. Despre toate acestea şi multe alte lucruri vă propun să reflectaţi, ascultând şi vizionând filme de mai jos, referinţele şi aprecierile prietenilor despre eveniment,  şi imagini interesante, deschizând acest album:

Maia Banarescu – Avocata Copilului, a 75 protagonistă

Mulțumim tuturor pentru participare, pentru energia și timpul pe care ni l-ați oferit. Vă mulțumesc pentru implicare, ambiție și talentul de a verbaliza direct. Baftă şi fericire tuturor! (Svetlana Vizitiu)

Maia Banarescu:”Astăzi am trăit o experienţă inedită alături de prieteni şi familie, fiind protagonista Clubului „Impresii din viaţă şi cărţi”.
Le mulţumesc mult pentru această ocazie Svetlanei Vizitiu, creatoarea Clubului si moderatoarei Natalia Moloşag!
La fel, mulumesc pentru susţinere colegilor mei din Oficiul Ombudsmanului. Exprim recunoştinţă dnei Galina Pogonet, dnei Silvia Saca, prietenei mele Angela Toderiţa şi pentru multă lume buna prezentă la eveniment.
Şi, bineînteles Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” pentru gazduirea evenimentului.”

Silvia Saca – O întâlnire de suflet cu dna Maia Banarescu OmbudsWoman, jurista de profesie, sotie, mamă, Personalitate. O cunosc de prin 1998, pe atunci mai tânără și deja profesionista, în permanență dornică de a cunoaște mai mult. Intre timp și-a crescut copiii impreuna cu soțul și a reușit să își facă o cariera impresionantă. Are o activitate intensă și de mare responsabilitate, doar e vorba despre viața și soartă copiilor. Mă bucur ca am revăzut-o și îi doresc sănătate, răbdare, insistență, și bineînțeles, împliniri .

Tatiana Isacova – Cu deosebită plăcere am participat la întîlnirea cu Doamna Maia Bănărescu, care activează cu mult devotament în acest domeniu de stingentă actualitate în societatea noastră, anume respectarea drepturilor copilului.
Am remarcat că se distinge în mediul academic și juridic prin inteligență, curaj, tenacitate, spiritul de iniţiativă, optimismul.
Doamna Maia Bănărescu depăşeşte orice obstacol şi indeplinește cu multă dăruire sufletească sarcini complicate, care sunt soluționate în colaborare cu instituțiile statului pentru a-i proteja pe copiii din Republica Moldova. Este menționată și apreciată ca un apărător de nădejde al copiilor.
Mă bucur mult că am avut această frumoasă ocazie să o ascult şi să mă inspir din înţelepciunea, amabilitatea, generozitatea şi eleganţa Dumneaei.
Îi doresc Doamnei Maia Bănărescu multă sănătate, fericire, succese, bucurii, prosperare.

Maia Banarescu despre calamitatatile din 20-23 aprilie:”Situația de ieri a demonstrat ca noi nici odată nu suntem pregătiți. Nici autoritățile, nici noi cetățenii, elementar sa avem o lopata. Noi nu cunoaștem ce înseamna ”situație excepționala”, cum trebuie sa ne comportam în asemenea cazuri. Ar fi fost bine ca autoritățile municipale prin mijloacele media sa anunțe, sa explice cetățenilor cum sa procedeze. ”Nu ieșiți din casa” – și ce urmează…. noi cei care care avem serviciu ce facem, angajatorii cunosc ce înseamna stare de urgenta??? De ce suna și obliga lumea sa iasă la serviciu… Care sunt serviciile care trebuie sa funcționeze, cum se asigura deplasarea lucrătorilor la serviciu, cred ca nu pe jos…Sunt multe lecții de învățat… doar trebuie să dorim să ne învățăm și să aplicăm ceea ce cunoaștem și vom cunoaște…”

Maia Banarescu despre femei:””E ziua ta femeie” – așa spunea poetul. Indiferent ce spune istoria – e vorba de Femeie: femeia – muncitoare; femeia emancipată, femeia Mamă… Nu contează că fiecare țară trăiește această zi diferit. Femeia este mereu o taină – ”Gingașa și tandra mea fiară” – spunea un alt bărbat.”

Maia Banarescu despre pericolul dependentei de internet:”Discuțiile cu copiii despre siguranța pe internet trebuie să fie permanente, ce se întâmplă acum sunt consecințe:”Acest subiect este discutat la toate întâlnirile mele cu copiii în cadrul vizitelor în școlile din țară.
Copiii discuta despre acastă temă și la orele de diriginție, informatică… Se discută și cu părinții……
Părinții, pedagogii și psihologii trebuie să identifice copiii care și-au schimbat comportamentul emoțional. Rolul psihologului este indiscutabil.”


4 comentarii

Ana Onică: ”Sper ca oamenii să desprindă mesajul din creațiile mele”


Creaţia ei este o tribună de la care spune ce simte şi vede. Scrie cu pasiune, cu dăruire totală de sine. onica-anaEste realistă, dar având spiritul observaţiei exagerat de bine dezvoltat precum spune chiar ea, – îi este mai uşor să îmbrace realitatea crudă cu haina artistică. Se bagă sub pielea personajelor, pentru a fi mai aproape de trăirile lor sufleteşti, ca să se poată bucura, dar şi suferi alături de ele. Iubește necondiţionat ţara, neamul, graiul şi tradiţiile. Respectă strămoşii, căci nu poate fi prezent şi viitor fără trecut. Poate să vorbească necontenit despre sentimentul de dragoste faţă de frumos, de valorile neamului, de aproapele nostru, faţă de tot ce este sfânt. În operele ei omul se poate înălţa prin puterea binelui, iubirii şi credinţei. Are multe de oferit, are multe trăiri și o experiență enormă de viață despre care, în continuare, ne va împărtăși mai jos. Este vorba de Ana Onică, scriitoare și actriță, om de omenie, un suflet minunat și o doamnă de excepție…

Am venit pe astă lume în luna lui ghenar, când iarna broda flori de gheaţă pe la geamuri, iar albul zăpezii virgine, pe care se părea că a călcat doar Dumnezeu, lumina nu doar satul Tomai, Leova, de la sudul ţării, dar şi sufletele pătinţilor mei, Alexandru şi Alexandra Codreanu. Li se umpluse inima de bucurie, când după cei doi fraţi venisem, eu – prinţesa casei. Mama, fiind fiica gliei m-a învăţat să văd frumosul, să preţuiesc tot ce-i sfânt, Bunica mi-a stat la leagănul copilăriei, sfătoasă a mai fost. Serile de iarnă erau adevărate sărbători când părinţii se întorceau de la muncă, iar bunica ieşea de la stative. După cină, ne aşezam în jurul bunicăi şi-i admiram cu răsuflarea întretăiată povestirile cu care împletea trecutul (tragediile vieţii ei, dar şi al ţării, războiul din 41-45, care l-a răpus pe bunicul chiar în ultima zi de război la Berlin foametea, deportările şi consecinţele acestora) cu prezentul ei colhozurile, colectivizarea….. Tata, era şeful brigăzii de conducători auto, deseori făceau curse lungi în diferite oraşe îndepărtate (Kiev, Harcov etc) pentru a aduce piese auto de schimb. La întoarcere avea ”desaga” arhiplină cu întâmplări care mă captivau prin felul cum erau descrise… De la el, cât şi de la fraţii mei am învăţat să fiu curajoasă, să înfrunt realitate, chiar dacă este dură….

Prefer să fiu în faţă la bine şi la greu, la carte şi la muncă. De mică o făceam pe profesoara cu fraţii (șase la număr) şi vecinii mei. Eram lider la toate peripeţiile făcute în copilărie atât la grădiniţă (în timpul somnului de la amiază am ieşit tiptil cu feciorul educătoarei să rupem merele care abia de-şi conturau forma, ca apoi fiind descoperiţi de educătoare, am sărit. Când m-am văzut cu picioarele pe pământ sesizasem că poala rochiei se prinse în crengile copacului…)

La şcoală am fost o activistă înrăită, mobilizându-mi şi colegii să participe activ la toate manifestaţiile. Moderam cele mai importante evenimente din şcoală, apoi festivalurile raionale…..(luam premii şi diplome) Interesanţi şi plini de farmec au fost şi anii de studenţie UPC „Ion Creangă”, (deşi fusesem să depun actele la actorie, unde trezisem mare interes profesorilor). Acolo, am întâlnit iubirea vieţii mele, cu care mergem umăr la umăr deja 35 de ani. Continuăm să fim perechea ideală pentru copiii, rudele, prietenii şi elevii noştri. Eram ”Romeo şi Julieta” a institutului, fiind admiraţi de studenţi şi de lectori. În fiecare zi, după ore el mă aştepta cu mici atenţii. Primeam în dar primii ghiocei, lăcrimioare, brănduşe.  Eram nedespărţiţi şi la carte şi la distracţii. Dacă se întâmpla să iasă mai devreme de la ore, fiind zărit de lectorul meu, ori de colegi, eram îndemnată să ies. Alergam unul spre altul de parcă nu ne văzusem mulţi ani. Seara îmi cânta la chitară serenade sub geamul căminului.ana-si-vasile-onica El, Vasile Onică, studentul eminent şi bun activist, a cărui foto de pe panoul de onoare atrăgea privirea tuturor studentelor, – m-a ales pe mine.

Avem o poveste frumoasă de dragoste, care a devenit un bun exemplu pentru feciori, dar şi pentru discipolii noştri. Pe unii îi avem prieteni ai familiei, pe alţii fini de cununie, ori cumetri. Am fost studenta Doinei Aldea-Teodorovici, de care mă leagă frumoase şi preţioase amintiri (Eram însărcinate ambele în acelaşi timp). Fiind elevă, studentă, dar şi profesoară m-am implicat şi în actorie (ca amatoare). Am condus cercul literar-dramatic din şcoala din Lăpuşna Hânceşti (am înscenat poemul ”Luceafărul”, de M. Eminescu), soţul Vasile – cercul de dansuri, care se bucura de mare apreciere. A participat la diverse festivaluri în republică, dar şi în Lituania, Klaipeda.(avem frumoase amintiri). Copiii noştri au crescut în şcoală de la 9 luni. În pauză îi alăptam şi le schimbam scutecele. Serile, după ce finișam treburile casnice şi proiectele pentru lecţii, le petreceam împreună cu profesorii declamând poezii sub acordul chitarei mânuite de soţul meu şi acordeonul de V. Marcu, soţul nepoatei Olgăi Ciolacu, artistă a poporului (frumoase amintiri, despre asta s-a scris și într-un ziar)

Am fost o sportivă performantă, jucând baschet în echipa şcolii, am participat la multe competiţii. Scriu de pe băncile şcolii, activând în şcoală am îndemnat şi elevii s-o facă. Activând ca profesoară în gimnaziul, apoi liceul „M. Eminescu” din Chişinău am trecut împreună cu elevii şi părinţii lor printr-o perioadă de loc uşoară a anilor 1989-95. Primele cenacluri, mitinguri, lipsa alimentelor, închiderea gazului, a luminii, despre care am scris cu durere în romanul „Forţa iubirii”.

O altă etapă a vieţii care m-a marcat a fost când Direcţia Învăţământului m-a trimis la cursuri de predare a limbii pentru alolingvi, după metoda prof. Şehter, la Moscova. A fost prima mea plecare departe de familie, când feciorii mei aveau 8 şi respectiv 4 ani. Schimbasem de mai multe ori biletul de avion ca să micşorez despărţirea. Revenind acasă, după orele din şcoală predam la cursuri. Am avut lecţii aproximativ în toate instituţiile de stat, în ministere şi alte organizaţii. Am fost profesoara deputaţilor alolingvi în perioada când în plenum se vota denumirea limbii. (Le scrisesem pe tablă mai multe cuvinte în limba moldovenească şi limba română) deşi se convinsese că nu există diferenţă au votat totuşi pentru cea moldovenească.

Mă simt fericită şi împlinită în marea şi frumoasa mea familie, unde înţelegerea, respectul, încrederea şi dragostea sunt temelia trainică. Mereu primesc atenţii din partea soţului (Specialist principal în invăţămîntul preuniversitar la Ministerul Educaţiei). Acum mulţi ani adusese o bucată de lemn în casă. Eu o tot scoteam afară, ca mai târziu s-o găsesc iarăşi în casă. La ziua mea am primit o feie sculptată în acea bucată de lemn. Frumoase amintiri am legate de ziua mea şi de la elevii mei, atunci când în mijlocul iernii, stăteau ca un şirag de mărgele întâmpinându-mă de la troleibuz până în clasă cu flori şi alte mici atenţii. Cei doi feciori ne-au umplut viaţa cu multe bucurii şi surprize frumoase. În acele timpuri de loc uşoare şi neclare (1998-2003), ei au ales cartea, sportul, muzica, dansul şi nu filmele rulate prin subsoluri. Ian-Alexandru a terminat cu succes facultatea de tehnologii informaţionale, UTM, apoi  și alte facultăţi. În prezent, activează ca regizor…

Mama nepoţelilor mele Bianca şi Iana, adorata actriţă de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, a intrat ca un soare în familia noastră… Ea mi-a umplut pe loc sufletul cu lumină, gonind tristeţea lăsată de fetiţa mea, Doiniţa, care a părăsit astă lume mult prea devreme (de 7 luni)… Diana este o dulce şi gingaşă, care emană doar bunătate şi căldură. Este deosebită în tot ce face. E o mămică şi soţie grijulie, atentă şi nespus de iubitoare, de asemenea e şi o gospodină desăvârşită. Găteşte cu toată familia, repede şi gustos. Le plac experimentele, mereu ne uimesc cu ceva nou-deosebit. Pune mult suflet şi în rolurile pe care le joacă impecabil. Mereu e alta şi totuşi aceeaşi, bună, înţelegătoare şi drăgostoasă. Marian, mezinul este licenţiat în psihologie, activează în diverse proiecte internaţionale… Dacă Ian e mai pragmatic, el e romantic, mai visător.

Anul 1994 mi-a schimbar radical cursul vieţii, după cele trei zile în care m-am aflat în comă. Am fost impusă de starea sănătăţii să părăsesc definitiv şcoala, dar nu şi pedagogia. Din 1997 mi-am deschis un centru de studiere a limbilor ”Lingvistul-Onica”.  Aici am cunoscut mulţi oameni din primul val de migranţi cu poveşti diferite dar asemănător de tragice şi cutremurătoare.Toţi au plecat din acelaşi motiv-sărăcia, lăsându-şi copiii mici, ori minori, părinţilor neputincioşi în faţa bătrâneţii, ori a bolilor….

Am multe sfaturi pentru tineret, le-am expus într-un roman, prin (Bunica Sanda – nepoţica Ancuţa). Am multe lucrări scrise, doar că nu le-am publicat…

În luna lui gustar, pentru nepoţelile mele o poveste era obligatorie înainte de somnul de frumuseţe. Le-am povestit despre eroii din romanul „Forţa iubirii”, Ancuţa şi Ştefănel. Ascultau cu respiraţia întretăiată. Au înţeles despre ce e vorba, au înţeles perfect ce e bine şi ce nu. Îndrăgise deja aceşti eroi şi vroiau continuare. Zicându-le că ei sunt deja mari, mi-au reproşat:”Ei şi… ce, noi nu vom creşte?” Apoi, i-am citit soţului. Scriam noaptea, plângând, iar dimineaţa având ochii roşii soţul mă întreba: – ”Astăzi pe cine ai înmormântat”?

L-am scris în nouă luni, atât de cât are nevoie un copil ca să se nască. Apoi, i l-am citit Dianei, fără să-i spun despre ce este vorba, reacţia şi expresia feţei mi-a dat mai mult curaj, apoi l-am propus unei profesoare de limbă şi literatură română, autor de manuale. Ea mi-a zis atât: – ”Am citit foarte multă literatură, dar mai puţune cărţi m-au ţinut captivă într-o astfel de stare”. Trei ore n-am putut să fac, s-au să mă gândesc la ceva. De asemenea, am fost încurajată de scriitoarea şi criticul literar, dna Lidia Gonţa-Grosu, Claudia Partole şi bineînţeles de dna Marcela Mardare. Alexandru Plăcintă şi de mulţi alţi condeieri, care mi-au spus că ceea ce scriu merită citit de multă lume. Atunci am hotărât să propun spre a fi editat şi romanul, care în cinci luni a fost reeditat, în care s-au adăugat zece pagini cu impresii ale cititorilor venite din diferite colţuri ale lumii.

Romanul „Forţa iubirii” în 2 volume a făcut înconjorul lumii. La invitaţia conaţionalilor noştri am făcut o călătorie „Pe urmele Ancuţei”. Am avut multe întâlniri impresionante… în diferite ţări şi oraşe. Am publicată şi o carte de poezii. Acum lucrez la trei proiecte. Sper ca în luna ianuarie să-mi fac cadou o nouă publicaţie. În toată creaţia mea, mă strădui ca cititorul lecturând să desprindă uşor mesajul pe care îl propun. Să găsească răspunsuri la întrebările care-l frământă. Sa devină mai atent la tot ce-l înconjoară, să vadă frumosul şi să ignore, ori să contribuie la stârpirea urâtului. Să facă ce poate mai bine pentru aproapele său, pentru ţară, s-o facă cinstit, cu pasiune. Să iubească şi să se lase iubit, altfel, iubirea e sortită eşecului. În momentele dificile, când viaţa îl împinge la margina prăpastiei să nu se lase să cadă în gol – asta e cea mai uşoară cale. Trebuie să lupte, să se zbată până va reuşi…”


18 comentarii

Traista cu sfeclă


– Profesore, tu eşti atât de înţelept. Şi întotdeauna, foarte binedispus, nu te superi niciodată, atent la toată lumea şi vorbeşti doar când eşti întrebat… Ajută-mă, să fiu şi eu aşa… – l-a rugat un student pe superiorul lui.
Profesorul a fost de acord şi a cerut studentului să aducă o geantă transparentă şi… sfeclă roşie.
– Dacă se va întâmpla vre-odată să te superi cu cineva şi vei ţine pică pe această persoană, – a spus profesorul, – atunci ia această sfeclă. pe-o parte a ei scrie numele tău, şi pe alta, numele persoanei cu care a fost conflictul, şi pune această sfeclă în geantă.pedagogul cucosul cloteste
– Şi-atât? – a întrebat studentul nedumerit.
– Nu doar atât. Tu trebuie să porţi mereu cu tine această geantă. Şi de fiecare dată, când te vei simţi jignit de cineva, să adaugi altă sfeclă în traistă. Studentul a dat acordul.
A trecut ceva timp. Traista novicelui s-a umplut cu mai multe sfecle şi a devenit destul de grea. Era foarte incomod să porţi cu tine mereu această încărcătură. în plus, sfecla pusă la început a prins să putrezească. S-a acoperit cu un mucegai alunecos, alta a dat flori şi a început să raspândească un iz neplăcut.
A venit studentul la profesorul lui şi i-a spus:
– Este imposibil să porţi mereu această greutate, cu atât mai mult că sfecla s-a stricat. – Sugerează-mi altceva!
Dar profesorul a spus:
– Acelaş lucru se întâmplă în sufletul tău. Atunci când eşti pe cineva supărat, jignit, atunci şi pe suflet apare o piatră grea. Pur şi simplu, tu nu observi acest lucru imediat, Apoi, pietrele devin tot mai multe.
Acţiunile se transformă în obişnuinţă, obiceiurile – în caracterul care crează vicii împuţite. Şi este foarte uşor să uiţi despre această încărcătură pentru că este tare grea, şi imposibil să o porţi mereu cu sine.vaca
Ţi-am oferit o posibilitate de a urmări tot acest proces doar din exterior. De fiecare dată, atunci când te simţi ofensat sau, vei decide să te superi pe cineva, – gândeşte-te dacă ai nevoie de această piatră pe suflet!
Defectele, viciile noastre sunt generate de noi înşine. Şi chiar aveţi nevoie să purtaţi sfeclă stricată în spate? ❤
(O adaptare conform învăţămintelor populare) SV