Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


10 comentarii

Povestea lui Gheorghe Stratan la Clubul Impresii din viata si carti


Cum limba, ne-a întors și graiul
Ce rătăceau pe undeva,
Așa ne va uni, și plaiul
Ce parcelat, a fost cândva. (”Chemare”, 
Gheorghe Stratan)
          ”Oricât am rătăci prin lume Și ne-am afla printre străini, Să nu uităm de-al nostru nume, Să nu uităm: suntem Români!” G. Stratan 
    A fost o întâlnire care va rămâne, cu siguranță, multă vreme în amintirea participanților. Și are toate motivele pentru că şedinţele au loc la Clubul ”Impresii din viata si carti’ şi este vorba despre al 83-lea protagonist -.Gheorghe Stratan, scriitorul si naratorul de povesti din Molesti, Chisinau. A urmat povestea lui de viaţă, varia relatări şi confesiuni, precum şi aprecieri de la participanţi, colegi şi prieteni. Fiecare a venit cu experienţa lui de viaţă alături de protagonist… molipsită de talentul Stratan: jurnalista, preşedinta USEM – Diana Zlatan-Ciugureanu, Nicolae Balcescu, Adelina Alcaz cu recital, Silvia Ursache (editor), cântăreaţa Maria Ciobanu, Natalia Pintea cu recital de versuri, Giovanna Stratan, Cristina Ursu, scriitorul Victor Cobzac, Ludmila Curoş (moaşa din Ialoveni), folchistul şi naistul Cristian Pâslaru etc. Cu ce se ocupă protagonistul în timpul liber, hobby, pasiunile care îl fac să se refugieze într-o altă lume doar a lui… Despre dragoste, şi versurile în care predomină căldura… Cum a întânit-o pe soţia lui, familia, copiii şi nepoţii… Ce ar schimba în societatea de azi în Moldova? Planurile pentru viitor. Destinaţii turistice, preferinţe de la noi din Moldova. De ce nu se stabileşte în Italia, cu gândul de a nu se mai întoarce Acasă? –  Dar, toate acestea le puteţi urmări în filme şi imagini afişate mai jos:
Moderatoarea, poeta Dorina Codreanu și Gheorghe Stratan, – ambii membri USEM, ne-au oferit o surpriză: au interpretat un fragment din romanul “Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, aducând, astfel, un omagiu marelui scriitor. La fel, o reuşită nemaipomenită cu artista Diana Zlatan-Ciugureanu, care ne-a frapat cu talentul ei de actorie, împreună cu protagonistul într-o scenetă din povestea lui Gheorghe Stratan, la fel urmăriţi doar la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi, la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu” (Svetlana Vizitiu)
Finalul întâlnirii i-a găsit, pe toți cei prezenți, într-o horă a frăției. 
‘Originar din satul pitoresc – Răciula, Călărași, poetul Gheorghe Stratan s-a afirmat prin cunostinte, muncă și abnegație, în localitatea unde a creat și o frumoasă familie – Molești, r. Ialoveni. Tată a doi copii, a devenit și bunel, recent.. Este consilier la Primăria Molești, după decenii de activitate în calitate de economist-șef al fostei gospodării agricole comunale. Absolvent al Colegiului de Construcții din orașul Hâncesti, a continuat studiile la Universitatea Agrară de Stat din Moldova. A visat să devină constructor, însă talentul de scriitor l-a mobilizat spre noi culmi: fiind cel mai mare copil tr-o familie numeroasă, le-a propus fraților săi să își valorifice în comun, acest dar, scriind cărți. Intre timp, aflandu-se la muncă, în Italia, a pășit cu succes, pe calea literaturii, editând un volum-bijuterie de povești populare în versuri, într-un tiraj impunător, de 3000 de exemplare, susținut de familie și de editoarea Silvia Ursachi. Lansarea cu brio, la Târgul International de Carte pentru Copii, desfășurat la Centrul Internațional de Expoziții ,,MoldExpo” din Chișinău, a fost urmată de o popularitate mai rară, a cărții sale, fiind vândute deja 2000 de exemplare.Activitatea în roluri centrale, la teatre de amatori, l-a inspirat să creeze patru piese de teatru, inclusiv două versificate, pentru copii: ,,Liliacul Fermecat” și ,,O întâmplare din pădure”. Este un proces de montare, spectacolul Teatrului USEM, după comedia sa ,,Dragostea, vârstă, nu are”. Harul de narator, dramaturg și poet, l-au mobilizat și la crearea prin sacrificii, a unei organizații de condeieri profesioniști, devenind membru-fondator și Secretar al Consiliului de Administrare al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova, cu sediul la Chișinău, echipă care întrunește circa 160 de poeți, prozatori, eseiști, critici literari, savanți, pedagogi de pe ambele Maluri ale Prutului, inclusiv patru academicieni de la Chișinău și de la București. -Text de Diana Ciugureanu-Zlatan, tele-radio-online jurnalistă, cantautoare, președintă-fondatoare a USEM
Diana Ciugureanu-Zlatan;”Am declarat și la această întâlnire de suflet, că sunt atât de fericită în familia organizației create cu sacrificii din a partea colegului nostru cu Har, Dl Gheorghe Stratan. Avem și o familie minunată a Clubului de Elite ,,Impresii din Viață și Cărți”, fondat și condus cu brio, de-a lungul anilor, de Dna Președinte Svetlana Vizitiu. Să ne unim, noi, basarabenii, pentru a face lumea mai bună, pentru a ne vedea în România reîntregită! Multe vise devin realitate, în acești circa doi ani, de când ne-am asociat pentru a ne face dreptatea singuri. Și câte evenimente cu Dumnezeu coborât printre noi, vom mai trăi că azi! Să fim sănătoși și să credem în puterea Domnului! Este Mare, este adevărata noastră putere de a deveni liberi, dezinvolți, cu ușile deschise in față!”
Emilia Plugaru:Iata stau si citesc cu mare placere povestile populare transcrise in versuri de Gheorghe Stratan. Imi bucura sufletul ca aceasta chinuita, si de multe ori blamata, palma de pamant, numita Basarzbia, da nastere unor talente pe care, oricat nu s-ar stradui unii, nu le-ar putea contesta. Aceasta carte nu e doar versificare, e suflet insirat pe hartie in asa fel, incat sa poata sa ajunga usor la sufletelele gingase de copii. Povestile populare sunt nemuritoare, dar si cartea Domnului Stratan v-a ramane in veacuri! Felicitari autorului!”
Nicolae Baltescu:O serată frumoasă cu oameni frumoși! Modestul, onestul, domnul Gheoghe Stratan, naratorul, povestitorul de la Molești, este o descoperire, este surpriză pentru noi toți și mă bucur nespus pentru el, pentru această zi frumoasă în care domnia sa lansează o splendoare de carte de povești pentru mici și mari în versuri. Domnuil Gheorghe Stratan, vine în Lumea Literaturii Române, prin Frumoasa Țară Coplărie, dăruind copiilor o Lume a Basmelor-Minuni. Versul curge ușor în splendide imagini, vine năvalnic aducând prospețimea graiului nostru românesc, Imaginile de poveste, de basm te învăluie tandru și nostalgic te aduce în Țara Copilăriei! Aceste fermecătoare povești în versuri putea să le scrie numai un un om cu un suflet curat de Copil. Pentru Țara Copilăriei este un Monument. Vă aduc, domnule Gheorghe Stratan, sincerele mele felicitări și cred că realizările încă vă așteaptă! Sănătate, Mulți Ani și plini de poveste!”
   ”Multumim pentru momentele acestea arhivate , multumim pentru dăruire de sine!!! Multumim dlui Gheorghe Stratan pentru invitație si creația de artă!!! Mulțumim tuturor oamenilor frumosi prezenți la acest eveniment!!!” – Adelina Alcaz
     ‘‘Minunate daruri cu ocazia Adunării Generale USEM (USELR) Constanța 2017, de la minunații prieteni, scriitorul și omul de cultură Gheorghe Stratan, Vicepreședinte fondator USEM, care mi-a dăruit cartea domniei sale „Povești populare pentru mic și mare”, precum și revista „Cronica timpului” iar din partea minunatei poete Dorina Codreanu o sticlă de vin vechi minunat împodobită artizanal chiar de mâinile ei, dovedind o măiestrie uimitoare, un deosebit simț al culorii și armoniei filigranate. Mulțumesc din suflet amândurora, sunt fascinat și onorat de așa minunate daruri! Să vă dăruiască Bunul Dumnezeu tot binele!” – Nicolae Musat  
Debutul meu în actorie, s-a produs azi, cu brio! Am cucerit publicul, am simțit din aprecierile de încurajare! Eu cred în noua cale, visată de o viață! La Clubul de Elite ,,Impresii din Viață și Cărți”, am debutat și în calitate de cantautoare, acum 2 ani. Deci toate florile recunoștinței pentru deschiderea de uși, Dnei Președintă Svetlana Vizitiu și întregii echipe a Bibliotecii Municipale ,,B. P. Hasdeu… Eu respect enorm institutul familiei și sunt atașată de întrega familie minunată a colegului și îngerului păzitor Gheorghe Stratan!„. – Diana Ciugureanu-Zlatan
    ”Ce sa zic… basmaua aia cu flori si turturi tare va prindea! Daca nu v-asi fi cunoscut in viata, asi fi jurat, dupa infatisare, mimica, limbaj, emotie,ca sunteti iris femeie de la tara! Deci jocul a fost foarte convingator, inca un pic si il tumaneati pe domnul Stratan… Noi toti venim de acolo. Vorbeam de joc, a fost veritabil, nebanuite sunt caile Domnului si nebanuite talentele, trebuie sa ai noroc ca sa descoperi de ce esti in stare. M-ati convins azi, actoria va este una din stihii, succese, poate va vedem si la teatru! – Emilia Plugaru  
Imagini și surse biografice:
https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2329353083957169
Partenerii evenimentului: Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” @ Biblioteca Municpala ”B.P.Hasdeu”.
Filme de la eveniment:


15 comentarii

Daca esti rugat sa pleci – atunci e chiar timpul


     Fiecare cu propriul păcat, cu obiceiuri proprii, cu tristețe proprie. Eu sunt mereu în căutarea acelor ai căror nervi sunt mai rezistenți decât oțelul, cine ar putea să mă suporte, ascultând plictisul frazelor mele, și să se maturizeze împreună cu mine, ba chiar să mă vadă fără farduri frumoasă. Cine să mă telefoneze joi ori vineri, la orice oră, cine să mă ridice în sus, mai aproape de ceruri. Cine să ascundă îndoiala și furia, cine să se înece în mine. Și, orice s-ar întâmpla cu mine, să-mi sugereze calea cea dreaptă.

    Fiecare cu templul propriu – Biserica lui, victorii și vise proprii. Eu sunt… din nou, din nou acolo unde tu nu mai vii. De la inimă căldura – în jumătate și o conversație atât de blândă, așa, pur și simplu… Din nou, eu sunt acolo, în caz de tu vii… Toate sortate la locurile lor – eu sunt în căutare, în continuare. Până acum. Fără seamă de lipsă de un gol în suflet…

   Și dacă sufletul devine pustiu, e timpul să schimbi ruta. Scrie-ți clar, fără cerneală… în creierul tău aceste perle:

Cine te iubește – va aștepta numaidecât!    

Dacă fericirea va veni – deci, tu ai meritat-o.

Oricâți ani te vor domina – cu sufletul fii tânăr

Și nu gândi când și unde îți va fi finalul.

Pe cei care nu te iubesc – cedează-i calm altor persoane.

Reflecția caut-o în suflet și nu în oglinzi.

În caz de casa a devenit pustie – să nu ai frică să pleci de-acolo.

Dacă nici orașul nu e al tău – decide-te – cât mai departe, fugi!

Te lenevești – vei avea mai multe dificultăți

Și nimeni cu nimic nu te va ajuta apoi… Nu va putea și nici dori.

E greu, dar dacă ai dușman, indiscutabil, – dorește-i cale bună,

În suflet roade, dar ulterior te vei simți ușurat fără obidă.

Pentru fiecare lucru mărunt în viață fii deschis și bucură-te de clipă, –

Acum e primăvară și brusc – e toamnă, ceasul zboară și nu mai ai timp

Să corectezi, să ordonezi ceva, – fă-o la timp, imediat, și nu lăsa de azi pe mâine!

Dacă ești rugat să pleci – atunci e chiar timpul

Și nu îndrăzni să privești cu dojană înapoi.

Să nu ai frică să cauți, – acestea vor găsi ce e a lor!

Să nu ai frică să pierzi pentru asta nici anii, nici puterile!

Dacă ești iubit – vor aștepta întotdeauna,

Dacă fericirea va veni – înseamnă că o meriți!

Fericirea constă din patru părți: parinți vii, copii sănătoși, omul drag și prieteni adevărați!

SV


24 comentarii

”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, autor Vasile Vizitiu


Vasile Vizitiu marinarPrima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… eu cu tataTata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Vasilii Vizitiu carteaDar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Teodora si Vasile VizitiuUn om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. DSC_3410Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care  au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:

Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Feodosia si Mihail VizitiuMihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”

Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.DSC_3416

Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor.Vasile Vizitiu gand Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”

și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești  scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)SDC17801

Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”

Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”strabunii Vizitiu

Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”Vasile Vizitiu, 80 de ani

”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”

Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, dinastia Vizitiuîn cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. ❤

alte surse>

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/redactori

 

 

 


13 comentarii

Silviu Fusu, omul surpriză la Clubul de elite ”Impresii din viata și cărți”


SDC18197Este uimitor cum un moment atât de sensibil ne poate emoţiona profund şi ne oferă o lecţie de viaţă adevărată. Silviu Fusu. O prezenţă naţională, care a acceptat provocarea de a ne împărtăşi experienţa pe care a trăit-o la rândul său. Protagonistul a impresionat publicul prin istorii de viaţă, confesări sincere, cu reuşite şi dezamăgiri, cu recitaluri mult aplăudate… Evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” în cadrul Sediului Central BM ”B.P.Hasdeu”, cu protagonistul nr 61 – Silviu Fusu și moderatoarea poeta Lilia Manole (care a venit special din or. Bălţi), – ne-a dezvăluit abilităţi şi aptitudini ale unor persoane de la care ne-am fi aşteptat, dar şi ne-au surprins de această dată. Judecând după reacţia publicului, şedinţa clubului s-a dovedit a fi reuşită. Le mulțumim tuturor participanţilor pentru tot ce au făcut să fie evenimentul de succes, cu discuţii captivante, să ne bucurăm că încă mai există astfel de oameni interesanţi şi devotați oamenilor. Le transmitem multă sănătate, bucurii, liniște sufletească și tot binele din lume. SDC18234La mulți ani, Domnule Silviu Fusu! Tuturor oamenilor de pe Pământ le doresc Pace şi inimi curate. Şi, ca astfel de talente în viaţă să raspândească Frumuseţea pe Pământul Moldova! (Svetlana Vizitiu)

Vă propunem să vizionaţi filme video, dar şi sa deschideţi acest album direct în sursă: «Carizmaticul Silviu Fusu la Clubul de elite ”Impresii din viată si cărţi”»

‘Stimata doamna Svetlana Vizitiu!Va multumesc din suflet din partea mea, a fiicei mele si a tuturor prietenilor mei pentru seara de ieri de la Biblioteca B.P.Hasdeu!Exprim profunde multumiri doamnei Directoare si asistentilor Domniei Sale, care ne-au ajutat la derularea acestui eveniment cu n.61Silviu Silvian Fusu la 50 de ani de activitate artistica!

Referinţele fanilor şi ale prietenilor:

‘Fraţi, am fost, suntem şi vom fi! Numai dacă nu vom uita cine suntem. Lecţia de astăzi, aidoma unui vertignos fluviu, ne-a demonstrat un mult durut adevăr. Durut, dar tămăduitor. E timpul să ne iubim mai mult, e timpul să nu ne dispreţuim şi e timpul să venim acolo de unde suntem. Nu avem nimic cu alte popoare. Poporul nostru a fost dintotdeauna, milostiv, prea milostiv. Şi nu a uitat niciodată, că are o povară, numai una, cea a bunătăţii. Mult prea înţeleptul regizor, Om de teatru, personalitate emblematică în cultura noastră naţională, domnul Silviu Fusu, ne-a luminat şi ne-a tămăduit sufletele. Azi şi pentu totdeauna. Exemplu viabil, Domnia Sa crede în artă, crede în teatru, or, însuşi sufletul său locuieşte în teatru. Credinţa Dumneavoastră, distins Domn Silviu Fusu se raportează la geniala muncă a unui Sisif. Nu ne vom lăsa să ne dezmoşteanească cineva de o cultură şi de un teatru, vom aduna picătură cu picătură, lumină din lumină, ca etnosul acestui neam să nu fie călcat şi umilit, ca substanţa poetică a Creatorului să ne cucerească şi mai mult.Vă doresc, din suflet, inspiraţie şi credinţă!!” – Lilia Manole

Foto de Alexandru Statnîi

Foto de Alexandru Statnîi

Silviu Fusu pentru mine reprezintă omul surpriză care oferă impresia a unei punți de nădejde dintre generații. Un personaj expresiv cu o biografie bogată în spate și în viitor. Ii doresc multă sănătate și entuziasm pentru a dezvolta teatrul independent și multe alte proiecte. Sper să mai am ocazia să realizez filmări cu dumnealui fiindcă e fototelegenic și îi apreciez carisma și 🎥receptivitatea” – Alexandru Statnîi

”Am participat la ședința Clubului de elite (02.08.2016) dedicată celor 50 de ani de activitate în domeniul culturii și artei naționale a regizorului și actorului Silviu Fusu. Am rămas impresionată de dorința fiecărui: să ne cunoaștem mai bine valorile care sunt printre noi, fiindcă până la urmă, tot noi ne vom scoate din nevoi. A fost o întâlnire de suflet cu amintiri frumoase, însoțite de poezii și cîntece” – Lidia Noroc-Panzaru.

Astazi am asistat la un eveniment deosebit, o noua sedinta a Clubului cu renumitul Regizor si actor, Silviu Fusu. Pentru mine aceasta intalnire a fost una pe care am asteptat-o cu multa emotie si care mi-a incununat pe deplin asteptarile. Cele aproape trei ore s-au scurs pe neobservate gratie personalitatii Dlui Fusu, acestui mare talent al neamului nostru, acestui filosof si patriot. M-am prins asupra gandului ca in continuarea sezatorii mi-as fi dorit sa putem viziona o versiune televizata a unui spectacol cu participarea domniei sale sau macar a unor fragmente din cele disponibile in arhiva TVM, dar pentru aceasta s-ar cere mult mai mult timp. Moderatoarea intalnirii de azi, Dna Lilia Manole a avut o mare provocare, or nu este deloc simplu sa te pregatesti pentru a prezenta o asemenea personalitate. Trebuie sa citesti mult, sa studiezi biografia si etapele carierei persoanei pe care o prezinti. Dnei a facut fata acestei provocari in cel mai bun mod. Felicitari! – De asemenea, as dori sa mai fac o mica remarca: cu parere de rau, lumea noastra nu are capacitatea de a asculta atent si de a nu intrerupe interlocutorul pana cand acesta nu isi termina discursul. Observ acest lucru la orice pas si la mai multa lume. 1c05898d-f37e-48b4-aa6a-6e63abcb9c58Cred ca ar trebui sa educam o calitate care se cheama: rabdare si respect fata de vorbitor, intr-un cuvant, cultura ascultarii.”  – Ala Pinzari

‘Siviu Fusu … la 50 de ani de activitate… M-am prins cu gîndul că acest Om cu merite aşa şi nu a fost luat în seamă de autorităţi… – De ce, Doamne? – Аndrei Covrig

Valentina Ciobanu: DISTINSĂ PERSONALITATE DE CULTURĂ …  SILVIU SILVIAN FUSU. O lecţie de viaţă, un bilanţ, 50 ANI de activitate, Jubileu. Om luminos, plin de bunătate şi pasiune, pe care o împarte din belşug semenilor săi pe parcursul vieţii. A trecut prin momente de mari sacrificii. A luat-o mereu de la capăt şi- a rezistat. Fenomenal, ce voinţă. Admiraţie pentru puterea şi dragostea de a păstra credinţa, cultura şi istoria poporului nostru.

Silviu Fusu: Director-fondator, director general si director artistic. Regizor sef din 1987 până în prezent la Teatrul Epic de Etnografie si Folclor „Ion Creanga”, Chişinău, Republica Moldova.

silviu fusu

https://www.facebook.com/events/1596683360660044/

https://www.facebook.com/silviu.fusu


14 comentarii

Semnele Bunei Vestiri


Buna Vestire – este una dintre cele mai mari sărbători creștine, celebrată anual la 25 martie/ 7 aprilie.

Se zice, că această zi este una magică. Oricine crede cu adevărat în puterea acestei zile, întotdeauna primeşete ceea ce doreşte. Fie e vorba de sănătate, dragoste, fericire sau bunăstarea în toate domeniile vieții.În plus, cu Bună Vestire se leagă multe superstiţii, pentru care este nevoie să fim mai atenţi.

De Bună Vestire nu se lucrează, nu se îndeplineşte nici o lucrare – Nu vei avea noroc!

Bătrânii spun că în această zi, chiar și pasărea nu-şi împleteşte cuibul, pentru că este un păcat. Astfel şi la orice om, nici o lucrare nu va merge în ziua de azi. Circulă o legendă despre cucul care a fost pedepsit că şi-a împletit un cuib, şi acum este nevoit să-şi depună ouăle în cuiburile altor păsări, pentru că şi-a pierdut dibăcia de a le mai face.buna vestirea

Aceasta zi este destinată pentru contemplarea naturii, pentru a gândi despre misiunea sa în această lume. Cândva exista un obicei, de îndată ce se făcea întuneric, familii întregi mergeau înspre moara locală. Acolo se aduna tot satul. Fiecare se aşeza în locurile cu fân şi începeau să-şi depene visurile privind la cer, despre recolta aşteptată, şi modul în care vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţe…

În această zi, fata nu trebuie să ţese, nici să-şi împletească părul în gâţă, – viața se scurtează.

Unii cred că acest semn este legat de cel anterior, care spune că în această zi, nu se poate face nimic. Cu toate acestea, există o altă explicație. Se crede că, dacă te piepteni în această zi, părul începe să slăbească și să cadă. Primul semn al sănătăţii femei a fost întotdeauna un păr frumos şi sănătos. De aceea, un flăcău putea să judece după frumuseţea părului starea de sănătate a unei fete, cu care sa întâlnea. Pentru unii băieti, o soție sănătoasă era mai importantă decât dragostea, astfel încât puteau să renunțe la nuntă. Deci, se credea că, dacă o fată îşi piaptănă părul ziua, ea se privează nu doar de sănătate, ci și de fericire conjugală. De obicei, fetele împleteau părul cu panglică strâmt în ajunul BuneiVestiri, astfel ca părul să nu vâlvâie până după sărbători.

Acea zi a săptămânii în care vine Buna Vestirea, este considerată un eșec pentru culturile semănate pe tot timpul perioadei de vegetație.

Explicaţia acestui semn este foarte dificilă, şi este verificată de mai multe generații de strămoșii noștri. Ei bine, chiar în ziua de Buna Vestire – este clar, așa cum s-a menționat deja, în această zi nu se poate face nimic! Dar, ziua următoare, dimpotrivă, se crede foarte norocoasă. Următoarea zi pentru semănarea recoltei va purta un succes fără precedent. Prin analogie, în caz de această dată cade, de exemplu, într-o zi de vineri, atunci toate zilele de vineri ale anului, vor fi potrivite pentru muncă în grădină. Poate că cineva nu crede în aceste semne, dar unul dintre cunoscuti au decis să le verifice pe sine. Ca urmare, randamentul recoltei a fost uimitor. Acum, ei se țin de semnele Bună Vestirii în fiecare an, și, astfel, se menţin stabil pe picioare.

De Bună Vestire nu se ard lumânări, torțe şi becuri pentru iluminarea casei.

Se crede că în această zi în fiecare casă vin Îngerii să vadă cum trăiești, și să aducă în casă fericire și prosperitate. Unii spun că la lumina lumânărilor în această zi, îngerii vor vedea toate păcatele tale, şi faptele bune nu vor observa. Cine ştie, probabil, această explicație nu este corectă. Altă explicație este că, dacă nu vom folosi luminile, noi vom putea vedea Îngerii… Atunci, şi Îngerul se va apropia de noi cu binecuvântări pentru o viaţă fericită!

Altceva, numaidecât trebuie de dat drumul păsărilor la libertate, – vor aduce fericire. Acest semn este la fel de vechi ca lumea. Păsările au fost întotdeauna considerate mesagerii Forţelor Bune. Ei bine, poate cu excepția ciorilor. Dar eu cred că orice pasăre trebuie să zboare în libertate. Deci, atunci când eliberezi pasărea, ea în primul rand, zboară la Îngerul tău Păzitor să ducă vestea despre fapta ta binefăcătoare. Şi Îngerul păzitor te răsplătește după faptele tale şi îţi oferă o șansă de a fi fericit, iubit și bogat. Dar întotdeauna rămân condiţii de alegere. Poţi avea posibilitatea de a alege mai multe căi. Totul va depinde pe ce cale alegi să mergi…buna-vestire, ziua-cucului

De Bună Vestire nu se poate de cusut, nici de tricotat, – vei confunda viața ta și viața celor dragi. Acest semn este asociat cu o credință străveche, că viața umană – este un fir care poate fi tăiat sau încâlcit. Iar să gestioneze aceste fire pot doar Dumnezeu și îngerii Lui. Dar, Buna Vestirea – este o sărbătoare specială atunci când dintr-o mare întâmplare, cel care nu a respectat această regulă poate confundă totul în familia lui. Se poate întâmpla un divorţ şi posibilitatea de a crea o familie cu alte persoane. Dar, în cel mai rău caz se poate întâmpla să se confunda soarta oamenilor în așa fel încât în ​​locul unui bătrân bolnav să fie lipsit de viaţă un copil. Desigur, viaţa unui om în vârstă e la fel de preţioasă, dar copilul, în același timp, poate nici să nu-şi trăiască viața. De aceea, se spune, că cel ce vrea ca în familia lui totul să meargă aşa precum şi Domnul dorește, nu va lua niciodată în mâini firele de aţă, nici nu se va uita la ele în această zi de Bună Vestire.

De Bună Vestire, sarea în mâncare – adaugă sănătate. Dacă de preparat în mod corespunzător sarea în această zi, se spune, că va pune în picioare chiar şi o persoană grav bolnavă. Şi toţi ceilalți care vor mânca mâncarea cu această sare adăugată, se vor izbăvi de multe alte boli.

Pentru a avea astfel de sare curativ magică în casă, trebuie de achiziţionat din timp un pachet de sare şi de păstrat până în ziua festivă. De Bună Vestire, în zori, se toarnă sarea pe o ţigaie şi se căleşte 10-20 de minute, – inima îţi va spune când va fi gata sarea. În timp ce căleşti sarea, trebuie să spui toate rugăciunile, pe care le cunoşti. Apoi, aştepţi ca sarea să se răcească. Repartizezi sarea în pachete sau băncuţe separate, pentru a putea fi folosită în cazul când cineva e grav bolnav. Sarea rămasă poate fi utilizată conform destinaţiei sale, pentru prepararea gustărilor. Doamne ajută, şi să ne ferească de toate bolile şi de stările de urgenţă! Amini!

Dacă acea sare, nu va fi necesară pentru nici un caz de urgență, ea va trebuie să fie utilizată până la următoarea Buna Vestire. Dacă nu ai reuşit să o faci, atunci înainte de sărbătoare, o arunci în focul aprins, – sarea va fi arsă împreună cu toate necazurile și problemele tale. Iar în Ziua Bunei Vestiri este nevoie să prepari altă sare proaspătă.

Pâinea Bunăvestirii are harul de a trata. În popor se crede, ca dacă înainte de slujbă primeşti pâinea sfinţită, şi apoi, te rogi în timpul slujbei, ulterior, acasă o ascunzi după o icoană, – pâinea va avea efectul de a vindeca orice boală. De aceste semne s-au bucurat generații întregi, şi foarte mulți oameni au fost salvaţi de această pâine nedospită. Există doar o singură regulă mică, dar foarte importantă, – După Credinţă ta vei şi Avea! –  Este regula principala a vindecătorilor. Dar şi Biserica sfinţeşte această regulă, pentru că, într-adevăr, în ce crezi – ceea şi primești. Și, după cum demonstrează, – de obicei, această regulă a Credinţei, într-adevăr funcționează! Si, indiferent de ceea ce doreşti – sănătate, fericire sau bunăstare materială.

Nu purta haine noi în Buna Vestire – se vor rupe sau se vor deteriora repede! În zilele de sărbătoare, oamenii încearcă întotdeauna să poarte ceva nou și frumos. În special, de acest obicei se ţin femeile. Pentru ele, este atât de important ca de sărbătoare să arăte frumos. Dar, numai Nu în această zi de Bunăvestire! Nu există explicaţie reală pentru această regulă. Dar apare întrebarea, ce mai contează care zi este astăzi, sărbătoarea e sărbătoare, totdeauna trebuie să fii curat şi frumos la suflet şi după aspect. Femeile mondene de la oraş, nu toate ţin de tradiţii în mod real, poate vag aud de semne sau superstiţii, dar privesc într-o parte… Iată, în trecut această tradiţie a fost foarte răspândită. În sat, o fată dacă dorea să apară într-o rochie nouă de Bunăvestire, ea trebuia să o poarte până atunci macar o săptămână, doar acasă şi nu în faţa mulţimii. Această regulă garanta că ţinuta se va păstra timp îndelungat şi nevătămată. Desigur, cei mai bogaţi nu-şi făc griji în privinţa hainelor, care şi le pot permite financiar, iar cele rupte… le va repara şi le va purta chiar ea, camerista.

De asemenea, Bună Vestirea – este o sărbătoare a Credinței puternice și profunde, de nezdruncinat într-un viitor mai luminos, o victorie asupra umilinței, înțelepciune, inocență și puritatea viciilor omeneşti. Anume din această zi, lumea în ochii credinciosului devine mai clară, mai pură, se umple cu lumină și melodii neauzite…

De Sărbătoarea BuneiVestiri ar trebui să amâni toate, chiar și cele mai importante lucruri care ai de făcut, să te relaxezi cu sufletul şi trupul, să-ţi clarifici mintea și sufletul, ca să te apropii de Dumnezeu, să te pocăieşti și să te mărturiseşti.

Bisericile anunţă acest eveniment cu clopote sonore care fac să se trezească şi cele mai indiferente persoane! De asemenea, de 25 martie /7 aprilie se fac slujbe mari, cu cântarea imnelor şi psalmelor. Oamenii care din diferite motive nu pot întra în biserică, citesc Biblia acasă şi meditează curat…

Bună Vestirea anunţă că se va Naşte IIsus…

(semne, tradiţii culese din popor)

❤ ❤ ❤


20 comentarii

Iartă-ne, Sofia!


Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și gen Marlyn Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, dar nu se încadra oarecum în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea u discomfort. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi, fiind veselă din fire, glumeaţă, sufletistă, mai făcea lacrimi, atunci când auzea de durerea cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile lor evreiești, pe care ea le respecta strict, tot ce-i posibil, că se alegea şi ea cu vre-un rus sau moldovean, că nu ducea lipsă de atenţie din partea bărbaților… Și naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Avea frică să nu iasă din voia rudelor, ca să nu le supere. Visa totuși la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, şi desigur, să fie îndrăgostit de ea. La început Sofia lucra contabilă într-un minister, – mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu cei de ce avea nevoie… Respectând tradiţiile impuse de cei de acasă, flutureSofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic, s-a însurat, deja avea doi copii şi locuiau aparte în Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de la Ministerul în care muncea.

Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, și colegele se schimbau una după alta din motive familiale, iar Sofia rămânea la fel de singurică… Se implica în orice campanie, activitate: doar de plăcere, din necesitatea de a comunica, – să fie mai aproape de oameni, și să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu, şi frumos, şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Dar Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, nu mai mult… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! – şi va fi ea cea mai frumoasă mireasă, ulterior şi soţie! Nuntă ca-n poveşti, primul sărut impus de învitaţi la un amar… Ulterior, după nuntă, Sofia s-a simţit gospodină în casa ei, timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Dar, că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu se ştie din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Iar ea credea că un bărbat vine la soţie, că e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie, ca între bărbat şi femeie… Timidă fiind, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. – Ce ruşine s-a simțit! Omul chiar nu ştia cum se face treaba! – S-a produs divorţul fără tam-tam, că copii oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate.

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, dar într-o zi de naştere la un pahar de vin, el a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care recent a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie acum? Măcar un copil ar fi avut. Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei. Avea grijă să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată ca la patru ace. Doar că bărbaţii acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei de 11 m, între timp aşteptând viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

Peste câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… – o fi fost crimă organizată? Peste o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa era vândută), deci, au rămas cu traiul la ea…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere, speranţă, şi chiar din energia anterioară. Se simţea pustiită. Nu mai avea timp să se gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea, – s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea vre-un ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – cumnata s-a recăsătorit la nici jumătate de ani de la moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea. Biata de Sofia, încerca să adune bani ca să lase moştenire nepoţilor care nu mai aveau nevoie de ea, – totuşi îi iubea, – erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei, – neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție, sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată, şi ca un copil se bucura când cineva din colege achita şi pentru ea tichetul în trolleybus. Asșa simțea, că cineva ţine la ea şi o respectă. Doar  la serviciu nu era observată ca proofesionistă, – muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată, măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul mizer, ea încerca să se descurce, ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum, le ţinea fetelor de companie, încerca să glumească ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum doar ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste, – acum ea învăţa cu stăruinţă, să scrie sms, şi nu-i prea reuşea… Ce mai radia de fericire, când cineva o telefona;și discuta îndelung, râzând mult…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre servici, se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului, pe strada Grigore Vieru, şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit în serios, să nu vină la serviciu, că e 13 de vineri, să lucreze cu schimbul în zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, chiar şi auzită la mobil, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor, cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini. În lipsa lui, tot întreba, dacă nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii despre viaţă.

Au telefonat-o de la clinica de sector, să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la servici… Se părea ca viaţa merge înainte… Metastaze, raze cu ultraviolete, şi-n februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Cum se face, vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii se râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, împrumutând cu greu de la prieteni… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit, că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe şi cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.


3 comentarii

Cum am sărbătorit Paștele cu comuniștii


cum sarbatoreauCum am sărbătorit Paștele pe timpuri? La urma urmei, era ceva imposibil! În nici un caz, – ”Boje upasi!”! Unde găseau oamenii, pe-atunci, vopsea, ca să coloreze ouăle și cum arăta ea? Se pare că era anilină. 10247366_628897593856267_1767015347811107727_nÎn caz de oul pictat crăpa, albușul lui devenea aniliu-toxic, și desigur, partea cea otrăvitoare se tăia cu grijă, aruncîndu-se locurile periculoase. Dar cel mai important, – interzicerea totală a acestei sărbători religioase! ”Subbotnicele” organizate în loc, cu o zi inainte de Paști, datoria obligatorie a KGB-iștilor de a sta de veghe, erau urmate de denunțuri istorice în masă. Oricum, cei care au vrut să facă o carieră, la biserică nu mergeau, cozonaci nu coceau, ouăle nu vopseau. Prin anii 60-80, tatăl meu fiind om de partid în mod obligatoriu, se ruga în sinea lui la Domnul, știind, că grijă sărbătorilor de Paști rămîne pe umerii buneilor; ne trimitea în tihnă pe noi, copiii și mămica, în sat… Acolo, mergeam la biserică, la cimitir de blagini… Ne ciocneam cu ouăle colorate și minunate pentru noi. Doar la buneii de la Olișcani, Șoldanești și Varvareuca, Florești, simțeam acea atmosfera pascală… Tot așa, pe-ascuns, după naștere am fost botezați.10153211_10201181222887525_4608860245515452408_n

În anii ’20 se făcea tot posibilul de a distrage atenția de la încercarea oamenilor de a crea ritualuri religioase. Educația ateistă persista orișiunde. În timpul sărbătorilor conform calendarului bisericesc, se organizau ”paștele comsomolist”, ”procesiunile cruciale comuniste”, iar de tineret – procesiunicum sarbatoreau co cu torțe anti-religioase. În anii ’70 și începutul ’80 în noaptea de Paști, pentru tineret special se amenajau săli cu discotecă de noapte, iar cinematografiile distribuiau pelicule (de multe ori străine) la cerințele tovarășilor.

Cimitirul . Obiceiul ”plimbărilor personalizate” la ”cintirim” de blagini, s-a dezvoltat pe timpurile sovietice cam prin anii ’70, pentru a acoperi taina sărbătoririlor pascale. Oamenii întrau în panică de frică să nu fie cum sarbatoreau comunprinși că merg la biserică, să nu-și piardă locul de muncă, să nu fie exmatriculați de la instituții sau să primească o mustrare de la ”comsorg” sau ”proforg”… Iată și mergeau ei de blagini, a noua zi după Paști, să sărbătorească cu mîncare și vin la cimitir, dar și să-i pomenească pe morți, că Blajinul nu era interzis de comuniști, și, nu era periculos pentru ideologie. De altfel, ce mai sărbători, care Paște? – pe-atunci, nu era timp pentru a sărbători! Mai mare era necesitatea de a obține hrană, îmbrăcăminte, și așa mai departe, în cozi interminabile!

Istoria confirmă faptul, că în orice perioadă, un stat progresează doar atunci când la putere se află SUFICIENTE persoane inteligente, pentru a impiedica prostia activă și a nu lăsa să se distrugă ceea ce au dezvoltat cei deștepți… Într-o țară de regresați, prostia umană e la acelaș nivel: în partea de sus se observă o creștere a cotei de criminali corupți, iar restul populației – îi crede cu o simplă naivitate. O astfel de schimbare a mentalității întărește invariabil consecințele distructive ale acțiunilor proștilor, și întreagă țară ca în săniuță rulează în direcția iadului! 😦

CHRISTOS A INVIAT! ❤