Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


3 comentarii

”Pompeea” de Dina Ciocanu. Îndemn la lectură.


Referitor la lectura cărţii ’’Pompeea’’. Aici e cazul când cartea este mai reuşită decât filmul, imaginile şi acţiunea imediat apar pe parcursul lecturii şi sunt foarte emotive. Aşa impresie mi-a lăsat romanul Dinei Ciocanu. Sunt prima care a citit manuscrisul. Aşteptam demult editarea cărţii, acum mă bucur nespus că e aproape de realizare. Povestea este foarte uşor de citit, te cucereşte imediat şi doreşti să afli ce se întâmplă mai departe… Oricum, tema romanului o reprezintă migraţia şi împletirea valorilor neamului peste hotarele Moldovei. Trăirea creştin-ortodoxă, tradiţia şi cultura română ca măreţie morală şi bastion al identităţii naţionale, oriunde ar exista sau chiar supravieţui în acest univers. Da, da, – eroina noastră a fost nevoită pe parcursul anilor să supravieţuiască, ajungând în mrejele misterelelor diavoleşti sau a misticului şi confruntărilor ei cu realitatea. Acţiunea se produce în Italia, unde au ajuns sute de mii de moldoveni, stabiliţi în continuare pentru toată viaţa. Dar dorul de casă persistă mult, – într-atât de tare, – e de plans, lume dragă! Accentul e acesta, cred… Mai cred că abilitatea de a realiza echilibrul spiritual în orice situaţie complicată este foarte greu de înţeles pentru persoanele care nu cunosc sau nu sunt familiarizaţi cu atitudinea filozofiei orientale de est. Nu toţi cititorii vor înţelege cartea, mai ales cei care au crescut cu sloganurile ’’Partidul a spus – Trebuie’’ etc. Omul preocupat de misterele fiinţei, autoarea propune imediat o conştienţizare de sine, o interogaţie care se referă la menirea sa pe lume. Acţiunile pompeice se fac mai ales în spaţiul inconştientului şi eroina, fiind cea ’’adormită’’, nu cea conştientă şi raţională de ceea ce se petrece. Dar, odată conformată cu realitatea, se luptă pentru drepturile de a fi fericită… Şi ajunge să fie fericită, şi, cel mai important, doreşte să fie toată lumea fericită alături sau departe de ea… Dar cu ce preţ! Vă asigur că toată povestea este de fapt reală! Nu e un vis, nu e fantezie scoasă din aer… Lumea interioară, în care Dina Ciocanu se mişcă uşor datorită fantasticului şi visului, este de fapt marcată de o linişte halucinantă a eroinei Pompeea, la capătul căreia în suflet se deschide un gol primejdios încremenit şi blocat de duşmanii pământeni. Actiunile reale din trecut şi prezent prevalează viitorul, pe care pare că ai frică să-l urmezi.

Fără speranţă omul nu poate trăi, nu merge mai departe. Calităţile umane, valorile moştenite este ceea ce ne călesc spiritul, ceea ce rămâne prin ereditate, de acceea, romanul ne îndeamnă să nu fim slabi! Niciodată! Și oriunde ne-am trezi în această lume a începuturilor orice fiinţă trebuie să se simtă protejată! În special, Femeia! Cea vulnerabilă şi care are nevoie de sprijinul unui umăr bărbătesc, inevitabil aşa va fi întotdeauna! Oricât de dur caracter are, bărbatul fizic e mult mai puternic. Şi mai puternică e Dragostea! Eh, ce ne mai plac astfel de romane, care trezesc spiritul şi dorinţa de a ne simţi mereu tineri. Aşa veţi simţi când veţi citi romanul. După ce… vă vor creşte aripi şi inspiraţia de a face lucruri măreţe. Eroina, ca şi autoarea (sau, invers) este mereu preocupată de o transformare, de o evoluţie a propriului sine. În lupta cu inumanitatea, ca în pântecul matern, controlată de dragostea pentru copil şi omul drag, și mai apropiată de un ciudat circuit nostalgic… Discriminarea de gen, corupţia, drogurile, prostituţia, diferenţa de educaţie între ţări îşi pune mereu accentul în relaţii interumane. Dragostea însă rămâne… Şi Doamne ajută să Fie! Felicitări, Dina, pentru carte! Din toată inima!

Svetlana Vizitiu, bloggeriţa şi cumetriţa.  ❤  

Dina Ciocanu:”Nu sunt de mulţi ani în Italia, ca număr, dar recunosc că sunt foarte grei. Numărul nu e proporţional cu greutatea. O străină printre străini. De vorbit despre cei plecaţi, se poate dintr-o parte, dar de simţit acei plecaţi, e posibil doar din interior, adică din singurătatea pe care o trăiesc. În Italia, am rămas mereu uimită şi pierdută în faţa antagonismelor. Poate această stare, în care le-am sesizat şi mi-am zis că ar trebui să le accept, pentru a supravieţui, dar, până la urmă, nedorind s-o fac, rămânând faţă în faţă cu frustrarea, cu dezamăgirea, cu trădarea, m-a şi făcut să ajung să-mi revărs nedumeririle în paginile POMPEEI, dar nu pur şi simplu, ci cu un scop: în mintea fiecăruia care se va regăsi în cartea aceasta, să se trezească dorinţa de a lupta, în orice circumstanţe, de a nu accepta umilinţa. Aceasta fac şi eu, de la un timp. Nici un om nu e în drept să încătuşeze un alt om. Iar dacă nu mai poţi lupta, nu plânge – întoarce-te acasă. Casa e acolo unde sunt cei dragi. Prima carte, FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ, a ieşit din trăirile mele pe marginea evenimentelor istorice prin care a trecut Basarabia (descoperite în lecturi de-a lungul a câţiva ani); cartea POMPEEA s-a construit pe zilele şi nopţile în care unic interlocutor îmi eram doar eu. Am trăit eu şi am ascultat şi simţit trăirile celor din jurul meu, iar când rămâneam singură, puneam cap la cap acele emoţii şi cream o Italie din umbră, pe care mulţi n-o cunosc. Această ţară poate avea orice alt nume, pentru că, în fond, orice alt loc de dincolo de Moldova mea e străinătate. Romanul POMPEEA e despre urât şi despre frumos, despre acceptare şi despre luptă. Despre bunătatea umană, care poate salva vieţi omeneşti. Despre dragoste, că e o forţă. E şi despre Italia ceea frumoasă, care mereu te tentează, cu tainele ei, cu istoriile ei.”

La 26 septembrie, 14.00, Clubul ”Impresii din viata si carti” învită protagonista Dina Ciocanu la o discuție cu voi, dragi cititori! Se va vorbi despre personalitatea Dinei, și desigur, despre creațiile ei literare recent apărute! Moderatorul ședinței a promis să fie scriitorul Dumitru Crudu. Vivat! (S.V)


9 comentarii

Razboinica din mine


    Nu am fani. În Moldova e imposibil sa ai fani, cu siguranţă! Poate din diasporă urmaresc, mai ales din România, SUA și Italia, cu dorul lor de casă. Nostalgia le trezește interesul pentru țara lor. Moldovenii nu sunt interesaţi deloc. O demonstrează și statistica din blog…

    Trecutul este ceea ce ne formează cu adevărat și ne face să devenim ceea ce suntem astăzi. Unii au mai multe probleme de înfruntat, alții mai puține – dar eu am avut noroc: am un spirit de învingătoare și o pasiune pentru viață care m-au ajutat să învăț din greșeli și să depășesc orice obstacol! Persoana de azi, cu personalitate puternică, pe care o vedeți, se datorează acestor lupte din trecut. ”Ești o luptătoare și o învingătoare!”- spune cineva despre mine. – O adevărată războinică, călită în focul luptelor! 🙂 Oricare probleme am avut de înfruntat în trecut, nu le-am lăsat niciodată să-mi strice buna dispoziție, sau să-mi ocupe timpul pe care l-am oferit celor dragi… Se pare că atuul meu e talia, și așa îi fac pe toți verzi de invidie! hi hi 🙂 După cum știu bine prietenii mei buni, sunt o persoană de încredere și deschisă, care nu ar face rău niciodată împotriva nimănui. Niciodată cei dragi nu au vreun motiv să-mi pună la îndoială motivațiile, pentru că ei știu că sunt o persoană foarte morală și… chiar bună la suflet. Dacă uneori mai ”scarpin” limba și trântesc prostii, nu țin pică pe nimeni și-mi pare rău dacă am ”bârfit” pe cineva la o stare de spirit obosită, îmi pare rău și cer mii de scuze. E întotdeauna grozav să știi că ești apreciată ca un prieten devotat și ca cineva cu o personalitate unică. Anii de sprijin reciproc și ședințele clubului pe care îl organizez au făcut ca legătura dintre noi să fie puternică, o relație de comunicare extraordinară care sper că ne va aduce și mai multă bucurie în viitor! Sunt deja patru ani de activitate a Clubului ”Impresii din viata si carti”, (în septembrie ’17, la anul, rotungim cinci ani in ’18), sper să meargă și să nu ne obosească… 

    Sunt sinceră și recunosc că acest spirit ”puternic și enigmatic” mă uimește și pe mine. Spiritul nu poate fi mulțumit fără cunoaștere, înțelepciune și răspunsuri la întrebările cele mai adânci ale universului. Aura puternică, creată pe parcursul vieții, atrage în mine și în cei din jurul meu o curiozitate irezistibilă de a afla mai multe despre trecut, prezent și despre planurile mele de viitor. Pare misterios și fascinant… De aceea… există oameni, există personalități simple care trezesc această curiozitate. Doar că eu de mică m-am simțit inferioară celorlalți, – chiar și un măturător de stradă îmi poate pune o piedică cu mătura lui și eu să simt vinovăția mea…

Ca ulterior să încep să înfrunt această stare și ”războiul” se începe... Cu mine, în primul rând. Mă plâng sau o fac în sinea mea, apoi să răsfoiesc paginile parcurse cu erori și să caut cu ce am greșit. Dar întotdeauna a reieșit că de vină este societatea în care trăim, mentalitatea și caracterul spurcat al unui moldovean, care nu știe că scuipă într-o persoană cu dizabilitate, dar și uită că încalcă drepturile omului de a fi fericit în țara lui, chiar și pășind pe o stradă călcând întâmplător în rahatul adunat de lucrătorul cu mătura, stârnind praf și împrăștiind acest gunoi la care ține cu desăvârșire acest biet măturător. Așa a fost educat nu de mamă și de tată, astfel el a fost educat de societatea în care întră zi de zi și este la fel blasfemiat de alte persoane, – unele… inteligente cu studii, altele la fel ca el, și – toți cu această mentalitate parazitară de a da cu piciorul în fiecare conform stării lui de spirit în această zi…

  Educația bate cultura și – invers! Cel mai groaznic, că de vină nu e măturătorul, ci demnitarii care conduc acest stat, cei care guverneaza prin legi scrise, nu făptuite. Care ne lipsesc de o lume civilizată, un mod de trai normal cu condiții câtuși reale de a putea ajuta unul pe altul la nevoie… Faptele bat la ochi de circa 30 de ani și nimic nu se schimbă. Corupția, crimele financiare, toată bătălia și filmul serial cu oligarhii și puterea de stat continuă… Migrațiile nu sperie deja pe nimeni… Iar Teatrul cu extratereştrii merge înainte la următoarele alegeri și planul deja e ticluit bine-merci, astfel că din nou nimic nu se va schimba în această politică parșivă… Faptele bat la ochi și toți o fac pe ”neznai”, e tare ciudat că cei care ne conduc ne au de proști… Nu chiar toți, dar cei ce tac sunt deolaltă în rândul lor…

…Atunci când se întâmplă ceva neprevăzut, mă bazez întotdeauna pe firea mea hotărâtă care mă salvează dintotdeauna, și calmul meu imperturbabil pe care îl am doar de câțiva ani, nervii rezistenți oricum i-am dobândit în urma suferințelor cu ajutorul lui Dumnezeu, este indiscutabil, – doar prin Credință în El și cu voința mea, adevărul e acesta real! Și când cineva o ia razna de tot, sunt și eu alături, ca printr-un miracol, chiar dacă uneori nu pot ajuta cu nimic decât cu prezența mea alături. E ciudat, – în continuare mă macină întrebarea: Care e misiunea mea în această lume? De ce m-a salvat Domnul de atâtea ori ca să rămân aici pe Pământ?

Cine sunt? ”O personalitate atrăgătoare și tinerească – și un corp la fel!” – mi-a spus cineva pe facebook. Fără nici un efort din partea mea, încrederea și energia exuberantă îi fac pe ceilalți să nu poată bănui care e vârsta mea adevărată. Poate cumva de descoperit secretul tinereții veșnice? Ce altceva poate fi decât Atitudinea pozitivă și stilul proaspăt și unic? Omul trebuie să fie curat și frumos nu doar la exterior. Adesea mă întreb, cum de Dumnezeu mă ”lasă” fără riduri, apoi îmi zic, că nu este cel mai important lucru, în special în Moldova, pentru care aceste calități rămân intransparente, pentru că pășind așa frumoasă și tinerească într-o piață sau market, oricum ești mințit și dezapreciat ca om. Nu contează, atitudinea, cât mentalitatea creată în societate, de pe urma căreia au de suferit ceilalți care sunt deja pe fugă în Europa… Este nevoie de cel puțin 50-70 de ani pentru a ”restaura”, a dezvolta, fie a crea o societate educată conform regulilor unei lumi civilizate, și care sa aibă frică să mai calce strâmb în continuare; și cei care sa educe copiii lor astfel ca într-adevăr să fie fericiți în țara lor…  E greu, e foarte greu, – e mai ușor să scrii aceste lucruri, dar tare sper să mai gândească lumea ce face în continuare… Sănătate să fie!!!

PS: Sunt reflecții pentru viitoarea carte

❤  SV


7 comentarii

De ce ridicăm monumente peste morminte? Top-chestionar


     Așa precum un codru împodobește o țară, precum o melodie ți-alin un tainic dor, precum un soare mare ne încălzește vara, așa te-arăți tu nouă, – o, Inger păzitor!..

Timpul este o călătorie a vieții, care pornește de la nașterea omului și care ajunge, în cele din urmă, la cimitir. Spre marele nostru regret, atunci când pierdem persoane dragi, realizăm, că anume viața este o călătorie în timp și că noi nu suntem veșnici. De ce, ridicăm monumente peste morminte? Cu cruci, cu pietre funerare de ”aur”, unele mai bogate decât altele? Nu putem judeca pe nimeni, pentru că fiecare vine cu durerea lui, și, după propriul buzunar, încearcă să imortalizeze o amintire, fie dorul după omul drag…  O amintire care după timp de jumătate de an începe să doară și mai mult, pentru că înțelegem… că devenim din ce în ce mai singuri… Nimeni nu ridică monumente din ură sau din răzbunare. Doar aici, omul e sincer cu sine, rugându-se la iertarea celui defunct, aprinzând o luminare, și pentru a cere iertare de cei rămași în viață. Cert, că durerea e aceeași la persoane care într-adevăr au ținut la viața celui decedat, dar și obiceiurile dezvoltate între timp la cimitire, precum și cimitirul Sf. Lazăr (Doina) care este cel mai mare din Europa, și cel mai pomenit în tradiții cu băuturi și gustări de tot soiul pe morminte. Dar, de ce demonstrăm astfel… dragostea pentru cei defuncți uitând să o facem în realitate, cu suflet și atitudine fiind încă în viață? Credem, că cei morți sunt mai aproape de Dumnezeu?! Cine tot ridică prețurile serviciilor funerare, astfel că după… nu putem achita datoriile pentru un sicriu? Domnul nu ține de faptul cât de bogate sunt monumentele sau pomenile cu găluști și alcool: trebuie să ținem minte acest lucru. Judecați vom fi după ceea cum am făptuit, oferit și iubit în viață. Înțelegem și respectăm pe cei care oricum țin de ”tradiția” granitului costisitor asupra celor decedați, că pe toți ne unește sau ne va uni… aceeași durere… Și ne iartă, Doamne, greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.. Amini! (Svetlana Vizitiu)

   Ce spun moldovenii despre acest lucru, – de ce ridicăm monumente peste morminte? Urmăriți mai jos chestionarul:

De nostalgie. Ca un punct de reper când venim din când în când la întâlnire cu cei de dedesubt. Avem nevoie ca ochii să ni se oprească pe ceva atunci când dorul nostru nu se materializează, ci doar e simţit cu inima. Pentru mine, sunt de ajuns crucile (poate cu vreun mic adaos sculptural). Nu-mi plac exagerările din cimitir. Icoană trebuie să fie fiinţa dragă atunci când e încă vie, nu după ce s-a trecut. – Dina Ciocanu

Din cauza originii, apartenenței religioase, un obicei… Dar religia vorbește despre cruce, cred că e mai mult decât un obicei înrădăcinat… – Moldovanu Irina

E un simplu fetis… Adevărată amintire pentru toți e Crucea care are semnificație creștină… Vitalie Raileanu

Cred că, în primul rând, e o tradiție, dar e fundamentată pe ideea că… să își amintească generațiile următoare unde sunt înhumați / înmormântați strămoșii – Mariana Harjevschi

Oamenii cred în continuare că pot construi Babilonul… – Sergiu Botezatu

Cred că asta se face din dorinţa de a fi ca toţi, din mândrie şi tradiţia moldovenească de a fi „gospodari” – Cornelia Adeola

Din atașament față de cei decedați Din diversitate ce tine de credință: credinciosi, atei, cunoscători ne cunoscatori de cutume- Iurie Bădicu

Din datoria morală de a-i asigura respectul etern – Diana Ciugureanu-Zlatan

Parerea mea este că astfel încercăm să menținem vie memoria defunctului, adică pe monument punem fotografia și scriem ceva date biografice despre răposat. – Mariana S. Ţăranu

Deoarece, am uitat să respectăm memoria oamenilor de valoare. Avem memorie de scurtă durată. Însă, lucrurile cu adevărat importante sunt cele care rezistă în timp. Strămoșii noștri au păstrat meritele lui Decebal timp de mii de ani, – și noi la fel avem menirea să menținem vie memoria celor pe care îi cunoaștem. – Denis Rosca

Dar eu mereu mă întreb ce caută crucile pe marginea drumului…? si dacă, aceste persoane, Dumnezeu să le ierte pe toate, mai au un mormânt și o cruce în altă parte….?! – Galina Codreanu

Pentru a exprima stima și iubirea fata de cel apropiat care a decedat!. Cred că e așa. Nu am idee care ar fi răspunsul corect – Ivan Afanasiev

Monumentele de peste morminte sunt o tradiție în întreagă lume, nu cred că e un lucru rău. Altceva, e dacă ne referim la valoarea estetică. Pompozitatea caracteristică moldovenilor se răsfrânge și la locurile de veci, creându-se vaga impresie de cinste mărită pentru defunct sau fală față de ”vecinii” din jur. E o chestie ce nu ține de religie, ci de cultură. Va mai dura câtva timp până vom înțelege că în viață trebuie să realizăm lucruri monumentale, ca oamenii ce rămân să vorbească despre fapte, iar aceasta face mai mult decât orice monument dichisit ca piatră de mormânt. – Cojocaru Corina

Cred că respectăm traditiile. Diferite popoare de-a lungul secolelor punând cruce de lemn, de piatră sau fier, înseamnă locul, fiind și ca o amintire, dar și ca un respect pentru cei decedați. Dar toate-s trecătoare. Pentru unii e o modă… În Italia, spre exemplu, oamenii dacă decedează în spital sunt în sicrie duși direct la cimitir. Fără trei zile de stat în casă și fără praznice. Dar monumente pun la morminte. Monumente se pun în toate țările lumii – Iurie Brasoveanu

Mormintele peste o sută de ani din cimitire, care aparțin unor persoane importante din societate, sunt istorie și ele trebuie să facă parte din patrimoniul național. În acest sens, Cimitirul Central ar trebui să obțină statut de muzeu. – Nelly Sambris

Nu știu, poate că așa ne manifestăm respectul, dragostea și tristețea față de cei care au plecat. De fapt, le ridicăm pentru noi, ca să ne alinăm tristețea și să ne umplem golul din suflet – Angela Chelaru

Se face pentru amintire, din dorința de a mai realiza, deși cu întârziere, ceva pentru cei dragi. De fapt, toate acestea rămân mai importante pentru cei rămași în viață… – Silvia Antufiev

Eugeniu Răbdău: Dacă ne referim cum decurg lucrurile în ziua de azi, – cel mai probabil de ochii lumii, este o modă în ziua de azi. Mai bine lași o cruce simplă, dar să fie curat, decât să pui un monument și nu mergi tot anul la cimitir… Sau, cel mai probabil, oamenii care au un apropiat decedat, pentru a-și alina suferința sau pentru a-și impăca sufletul, aici pe pământ în memoria lor fac tot felul de lucruri pentru a le arăta dragostea. Dar concluzia este: cel mai important lucru este ce avem in suflet, nu ce punem pe mormânt de văzul lumii. Frumusețea și dragostea pentru persoana care a decedat se află în suflet. Dar daca luam în considerare unele lucruri, alții fac business pe aceste lucruri. Dupa cum am zis, important ce simțim. Dacă vecinul și-a pus monument asta nu trebuie să fie o obligație sau o îndemnare de a face același lucru, însă la noi din păcate aceasta deja e o tradiție mizerabilă…


8 comentarii

Toată lumea are nevoie de cineva


Navele frunzelor ruginite plutesc în bălțile de ploaie… În viața aceasta fiecare are nevoie de cineva… De un pic de căldură, și de tristețe… un pic. Și depărtarea e atât de transparentă, și… distanța e imprevizibilă. Drumul e pustiu…Mă clatină viteza înceată, și plânge fereastra pentru mine, eu doar admir blândețea timpului de toamnă rece, prin alinierea arborilor plutind cu frunzele îngălbenite fluturând, și anii care trec, și mă apun pe mine, cu momente nostalgice, atunci când noi cu toții eram mai tineri și credeam că vom rămâne veșnic tineri și energici… Acum mă flutură anotimpul prin ploaia drumurilor, și melodiile minunate ale lui Francis Goya. ’’Une concerto pour une voix’’! – O, Toamnă, câte inimi ai rănit? Nu e depresie, nu-i permit nicun loc nici în creierul meu, ea e pentru oameni degradați… Dar cât e de plăcut să fii nostalgică. E un sentiment de dor atât de apropiat, o calitate, sau o trăsatură a sufletului și a memoriei mele pentru tot ce a fost mai drag din viața mea… Și salvarea e în amintirea mea amuzantă, precum asfaltul drumului plutește în trecut, și totul pentru a mă pierde din nou, și din nou să cer iertare, – pentru încercările permanente de a mă reîntoarce din nou. Sufletele noastre demult în crăpături înpăianjenite, le purtăm peste timpuri prin lucruri amuzante. Și copacii survolează în trecut… Și lăcrimează din nou fereastra… Timpul trece, precum zbor copacii și norii în calea mea… Dar, mărunțișurile acestea amuzante ne salvează, și trecând prin această viață, fără să o cunoaștem într-adevăr, noi ajungem în pragul unui paradis ciudat. Unde, viețuiesc sufletele jucăriilor noastre, și a anumăluțelor noastre, spirite sfinte…dsc_3993

Ne este dat atât de mult! Păcat, că nu știm sau nu dorim să știm, – Că purtăm în noi această lume învecinată cu paradisul, Că purtăm în sine cerul, care Îl cunoaște pe Dumnezeu… Pentru nimic, dar atât de simplu – ne este dat atât de mult! Pentru că într-o lume cu o toamnă rece, este inevitabilă Credința în mântuirea ta. Pentru că frunzele plutesc în apele bălților de ploaie, pentru că fiecare are nevoie de cineva, de iubire, chiar și unul egoist și orgolios, doar mângâie-l pe frunte… Toată lumea are nevoie de cineva! Toată lumea are nevoie de cineva!  ❤


10 comentarii

Nostalgie de vacanţe


Iată aşa, atât de brusc, într-o zi friguroasă de toamnă târzie, eu sunt atrasă de amintiri cu sejururi din anii trecuţi, – fie, că vara ce vine nu este departe, fie trecutul a rămas deja o amintire… Dar, să spunem Nu nostalgie! Şi totuşi, Ţările Baltice cu Tallinn, Riga, Vilnius – o destinaţie turistică de vis – este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viaţa trăită de mine până în prezent. Cândva aveam dor de Zatoka, Odesa sau de Sergeevka, localităţi din Ukraina, cu nisipuri scăldate de valurile Mării Negre. Mă urmăresc amintirile cu sejururi din copilărie sau din adolescenţă, extrem de fericite, după ce ani de zile nu mă puteam împăca cu trecerea în trecut a vacanţei mele de vis în Crimeea: Artek, Ialta, Sevastopol, Aluşta, Alupka… Şi azi mai păstrezSergeevka sanatatea pietricelele scoase din dafin, şlefuite de valuri şi de timp, – ele în continuare sunt calde, la fel ca şi amintirile despre bucăţica asta de pământ solar. Apoi, vacanţa exotică în Caucazul de Nord cu destinaţii speciale: Kislovodsk, Piatigorsk, Jeleznovodsk, munţii Dombai şi Elbrus, – la fel, cu impresii minunate, iar sejurul cu destinaţia „Codru” de la Hîrjăuca, Călăraşi, Republica Moldova, – le-a depăşit pe toate cu aerul, ape minerale, natura ei deasă şi pinii inconfundabili. Sau călătoria la Oneşti sau Piatra- Neamţ… Indiscutabil, fiecare călătorie are legătură puternică cu sentimentele şi inspiraţia omului în acel moment! Cineva se plictiseşte, altcineva e fericit: depinde de societate, caractere, şi în special, de sănătatea şi dispoziţia ta proprie! Prin urmare, nu face să plângi sau să fii captivat de trecut, – viitorul e mult mai bine! Ce să va mai Piatra Neamtspun: eu duc dorul şi chiar în acest moment, trăiesc în aşteptarea unui miracol cu destinaţii exotice de vis! Atunci când sunt acaparată de asemenea vise, ulterior, ele neapărat trebuie să se realizeze! Cine ştie, poate dă norocul în mine. Ceea ce contează mai mult, sunt spiritul şi dorinţele, de astfel, – să ştii unde vrei să ajungi. Nu face să stai doar cu amintiri nostalgice, în special, când înţelegi că timpul zboară prea repede, – atunci te poţi adresa la CND Turism vacantespeciale – cu variate oferte de sejururi, destinaţii turistice, vacanţe speciale, vacanţe recomandate etc.
Nu-ţi pierde banii şi timpul pe TV, pe lucruri mărunte, inutile şi cu persoane care te irită. Planeta noastră este uimitor de frumoasă, – se merită să-ţi cheltui resursele pentru studiul colţurilor pământeşti preferând vacanţe cu work and travel. Atâta timp cât cineva urmăreşte viaţa eroilor preferaţi ale serialelor TV, tu poţi deveni eroul unui serial propriu şi să-ţi trăieşti aventura după aventură cu work and travel în America sau alte destinaţii exotice. Terra noastră nu este doar frumoasă, ci una surprinzător de contradictorie: e prea mică şi rotundă pentru a întâlni o cunoştinţă sau persoana de care te poţi îndrăgosti, iar în acelaşi timp, – prea mare pentru a avea suficientă viaţă ca să vezi totul. „Tot” ce este accesibil pentru cei care călătoresc, şi disponibil pentru persoane la care călătoriile sunt un stil de viaţă, hobby-uri, serviciu. Iar ceilalţi trebuie să aştepte vacanţele şi sărbătorile. Dintr-o vacanţă poţi să înţelegi brusc, că ai nevoie de mai mulţi ani de viaţă că să vezi, de exemplu, întreaga Italie sau Canada. „A vedea” nu în sensul unui galop cu aparatul de fotografiat, dar să „simţi” prin pocalul transparent „Lacrima lui Hristos„, Exif_JPEG_422sau – la mare, tu, culcat pe spate, să admiri cetăţi în nor ori casele elegante şi înflorite ale oamenilor. Să vezi caracterul italian sau american prin reflectarea ochilor care te adoră. Astfel, pe toate le poţi admira, la dorinţă acceptând orice destinaţie oferită de CND Turism – Vacanțe Speciale, eventual studiind cu atenţie oferte-turistice/vacante-recomandate/destinatii-exotice. – Nimic mai simplu! Trăieşte aici şi acum! Am avut vacanţe ce m-au cuprins cu emoţii calde şi mereu am vrut să strig: „Stop! Opriţi pământul! Încetineşte-te, clipă, tu eşti feerică!”. Am trăit fiecare moment, l-am savurat, l-am conştiinţizat, fără să gândesc la viitor şi să-mi aduc aminte de trecut, nu-mi făceam nici planul pentru seară. Fiorul cel mai mare vine atunci când eşti pe un val de mare, simţind cum el îţi netezeşte pielea, imaginând că eşti o picătură şi integral unică contopindu-te cu acest univers. Ai nevoie doar să te relaxezi şi să te predai valurilor. ??????????????????????????????????????????????????????????????????????????????Ca apoi, în bătaia vântului, să-ţi concentrezi atenţia pe razele solare care îţi ard faţa. Un fior de neredat în cuvinte, ceva similar cu efectul unei prăjiturele cu frişcă sau tortă de Amsterdam, mmmm! Nu te va iubi nimeni, dacă vei plânge de foame asupra frunzelor rucola, însă vei fi adorat dacă pe faţa ta se va simţi încântarea nedisimulată de mâncărurile locale a oricărei destinaţii turistice, fie să mănânci din parmezan sau fructe de mare… 10603676_763419713697500_5350732191609533621_nNu-ţi irosi viaţa pe diete sau oameni zgârciţi măcar până atunci cât n-ai savurat pe deplin din vacanţa dorită. Dacă Sofia Loren mergea la Sorrento să mănânce îngheţată, iar Julia Roberts se ruga şi plângea asupra unei pizze din Neapoli, atunci noi chiar avem cu cine ne nivela şi să ne considerăm ideali! 🙂 Natura unor ţări impresionează într-atât, că uneori te face să crezi că visezi… Poţi iubi natura, arhitectura, cultura, arta, bucătăria, viaţa de zi şi de noapte, atmosfera de dragoste sau să joci la o masă de ping-pong… Dacă le doreşti, – este ceea ce îţi poate oferi o vacanţă de vis! Îndrăzneşte!ping pong
Nu amâna viaţa până mâine. Nu aştepta căderea monedei euro, maturizarea copiilor, paşaportul nou şi, Dumnezeu ştie ce… Trăieşte acum, cumpără un sejur sau o vacanţă exotică şi vei obţine partea ta de Dolce Vita! Uită de criză şi de toate problemele, care se întâmplă cu noi. Ele deja există şi este necesar să le supravieţuim. Cântă, dansează, începe să te distrezi în ciuda tuturor!tren Iar cel mai bun mod de a gestiona corespunzător banii – este să le cheltui pe o destinaţie turistică. Banii sunt fără valoare, iar impresiile rămân. Atunci când am fost în călătoria mea de vis, nu aveam bani destui… Acum aş da în plus doar ca să mă simt la fel de fericită ca atunci, şi pentru a retrăi acele zile până la fiecare clipă. Şi acum sunt cuprinsă de sentimente de fericire, care se pare că mă vor rupe în bucăţi mici. Nici pe departe, acelaşi efect să-mi ofere o rochie nouă sau un sac de hrişcă, în caz de război…

Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2014


16 comentarii

Bărbatul care m-a iubit


Draga mea, raza mea minunată, – te salut fierbinte! fie, că abia se ridică soarele de după orizont, sau zorile se trezesc ca să te cuprindă tandru de umeri, să se lase cald pe pieptul tău; cu o licoare cristalină să spele chipul tău luminos şi ochii frumoşi, şi prin ferăstruica ta deschisă să aducă o mică vară, stropirea valurilor de mare, şi prospeţimea pajiştii cu aroma mierii florilor de tei într-o celulă adezivă, iar ziua se va prelungi cu succes în sufleţelul tău gingaş, va înlătura grijile şi problemele. Tu doar priveşte lumea, ea te salută cu-n surâs, cu zâmbete de bun venit; eu vreau doar râsete să răsune prin buzele tale… Femeia – magia secolului, al sufletului mister, pe care nimeni nu-l va desluşi, şi cine ştie, cine o va înţelege… E ca un arc, ca un izvor pentru om, privind adânc, acolo, – bunătatea locuieşte, şi frumuseţea ei, o putere intransparentă… Tu eşti acea extraordinară, minunată, frumoasă, mai mult decât atât, chipul tău atractiv şi limpede ca roua de dimineaţă, – cuvintele mi se nasc de bunăvoie, atât de sigur şi convingător, ca să ţi le dăruiesc ca complimente gata, permanent, zeiţa mea eterică… Mereu voi continua să te iubesc…iubire eterna
Bună dimineaţa, rază de soare, creatură cerească, reîncărnată din vise fabuloase, un nor de dorinţe neîmplinite, un vânt din bunătate şi frumuseţe, o, cât de mult efort a depus natura, creând drăguţă siluetă, seninătatea zorilor de vară, Puritatea izvoraşului rece, căldură din lumina soarelui, o respiraţie proaspătă de ploaie, un mister straniu al ceţii şi senzualitate de rouă a dimineţii, – dulcea mea, minunată şi fabulos de frumoasă, – fie, ca fericirea să te mângâie peste margini, florile frumoase să-ţi îmbrăţişeze picioruşele; roua să-ţi spele chipul angelic, iar raza soarelui să te mângâie mereu, – mă închin în faţa ta, în genunchi, cu capul aplecat – sărut blând mâinuţele tale… Mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineața, draga mea, cea mai frumoasă fiinţă, timidă, delicată floare, tu eşti o bijuterie, eşti cea mai stralucitoare stea de pe cer; eu vreau disdedimineață să aduc la picioarele tale dragoste, gingăşie, sensibilitate și har domnesc, – un soare blând, și să păşeşti doar pe culori florale; crede-mă, tu ești cu adevărat frumoasă; fie, ca amărăciunea și resentimentele să te ocolească, și doar iubirea – eu o voi lăsa fără de protecție… Tu straluceşti cu frumusețe antică,- zeiță eşti precum te-ai şi fi născut; privirea ta intoxică neobişnuit, în ea e fericire, zâmbet, primăvară… Chipul tău deosebit, curat, ca roua cea de răsărit, mă-nvăluie… Cuvintele se nasc de bunăvoie, zeiţa mea nepământeană, din iubire pură… Mereu voi continua să te iubesc!
Bună dimineaţa, raza mea călduţă, – o floare, mai blândă ca catifeaua, – cu-n zâmbet ceresc; cu ochii de vis; Tu, eşti sărbătoarea frumuseţei veşnice! -un suflet cu flori de primăvară, parfumul ce ma-nvăluie; eşti îngerul trupesc, un inger excelent, cu luciul de soare eternal, velurul cu-n şir de stele în noapte, acea picătură de rouă în zori, – eu vreau să te trezeşti în fericire, şi ochii tăi să stralucească de bucurie… Să dispară lacrimile, rănile şi dorul, iubirea mea! Să ai mereu o dimineaţă bună… Iar eu, mereu voi continua să te iubesc! in nori
Bună dimineața, dragă iepuras, – blândă, frumos însorită… Eu atât de mult vreau ca doar râsete să răsune de pe buzele tale frumoase, ca tu să uiţi durerea și suferința, de altfel, ochii tăi să stralucească, şi sufletul tău să nu cunoască frigul şi tristeţea, ca fericirea să-ţi umple inima, și soarele să-ţi zâmbească dimineața, cu o zi senină, ca o grădină în floare, și norocul să zâmbească mereu cu lumina-i strălucitoare; fie, ca fiecare zi să aducă bucuria în flori, fără de tristeţe în ochii tăi minunaţi, iar zâmbetul tău frumos să iradieze fericire, ca o rază din zori! – Viață ta, ca un răsărit de mai, în fiecare zi s-aducă fericire în braţe, doar tu eşti o fiinţă vulnerabilă, esti mandră şi, mă pot exprima doar cu un singur cuvânt: – Tu esti Femeia și ești minunată! – Eu, mereu voi continua să te iubesc!
Sveta, luminoasă, delicată şi dulce floare, – O dimineață confortabilă, cu bunătate firească, din toată inima mea, îţi doresc! Fericire în suflet și-n privirea ta de foc, fie, ca să înflorească dorințele, visele, ca florile de câmp în primăvară; toate zâmbind dimineţei frumoase, şi tu, să zâmbeşti, nu te întrista înzadar… Iată am venit, noaptea la trei, şi îţi scriu imediat… Mereu voi continua să te iubesc! barba
Bună dimineața, frumoasă, blândă şi dulce meu pisoiaş, tu ești aroma florilor de liliac în mai, ești respirația fierbinte de vară; nu mai există în lume, nimeni la fel de frumoasă ca tine, cu ochii tăi minunaţi, – mă rog, fericirea să te mângâie ca un val de nisip, doar tu esti o floare divină, ești centrul universului… Grijile să plece la ivirea zorilor, durerea să nu te atingă și să te evite! – iar ochii tăi, un bazin adânc cu zâmbetul perlelor, cu înţelepciune deosebită; fie, ca norocul să nu te ocolească, sufletul să nu plângă, iar îngerul păzitor să fie întotdeauna cu tine… Şi eu, plecându-mă în faţa ta, în genunchi, doar ţie îţi dedic scrisori, cu toată dragostea mea, – ţie, o floare preafrumoasă. Mereu voi continua să te iubesc!
Draga mea, iubirea mea, bună dimineața! – un strop de rază solară, doamna mea unică, ești blândă ca o orhidee, în sufletul tău – sute de astre şi crizanteme, în ochii tăi drăguți – albăstrele cu minuni, – tu, de parcă ai fi configurată din flori, – un buchet de flori frumoase de pe tot pământul, tu eşti la fel de extraordinară, şi ca o rază, inocentă, – o lume întreagă e cuprinsă de a ta frumusețe și sentimentul de bucurie, cu prospețimea de rouă… Cu ochii tăi frumoși, uite, – se ridică în zori și primele raze ale soarelui ca să cuprindă totul în jurul nostru, și scânteia fericirii în privirea ta luceşte, pentru că ești frumoasă ca florile de câmp… Sărut gingaş chipul tău dulce, abia… atingănd mâinile tale… Mereu voi continua să te iubesc!
Luminiţa mea, soarele meu, bună dimineața, deschide ochii tăi frumoși, – căci zorile se ridică, tu, o frumusețe nepământeană, blândă, cu inima deschisă, tu ești cea fără de cusur și o dulce, esti o femeie de vis și muza poetului din mine, – în lume nu există nimic mai frumos decât frumusețea ta, minunea de minuni dintre femei, – o caldă respirație de primăvară, un izvor miraculos în deșertul cu nisipuri mișcătoare; o zeiţă neînfricată,- eşti briza valurilor marine, o rază aurie de soare, un câmp de flori; tu, un vântuleţ ce adie a speranţă, și fie, ca să nu te laşi atinsă de tristețe, în ochii tăi de vis! – Să speri, să aştepţi, să crezi! Că, merge înspre bine! Alungă amarul şi durerea, priveşte fericirea în faţă, – ea bate-n uşă… Tu doar zâmbeşte, precum zâmbeşti fermecător… Sărut dulce mâinuţele tale, privind adânc în ochii tăi, admirându-ţi chipul scump, pentru că tu eşti inspiraţia mea, zeiţa mea magică… Mereu voi continua să te iubesc! sveta
Luminiţo, raza mea luminată, iepuraşul meu solar, bună dimineața, blândă şi frumoasă, drăguță şi stacojie Floare! Fie, ca stelele să strălucească și luna să lumineze, pentru că tu eşti ca un trandafir, cea mai fermecătore din lume; eşti minunată! îmi pierd graiul în faţa ta… Excelezi ca o crăiasă, şi de fapt, tu eşti cea mai divină creaţie pe acest pământ, – cu tine se întâmpină zorile, se alungă mâhnirea, chiar şi furtuna anotimpului dispare, când răsari tu… Îţi sărut mâinile, prietena mea minunată! – te-ai scufundat în mintea mea, ai pătruns atât de adânc în sufletul meu şi mi-ai străpuns inima, cu privirea ta înţeleaptă, m-ai orbit, mă încălzeşti, şi nu mai pot fără tine, – separarea mă arde, – tu eşti aerul meu, respiraţia mea, frumoasa mea floare; în sufletul meu înfloreşti, clepsidraeşti sensul vieţii mele, îngerul meu… Toate ce au fost create pentru fericire, – ale tale să fie! Sărut cu drag ochişorii tăi, prin părul tău plimbându-mă cu o atingere blândă, pentru că tu eşti frumoasa mea, floarea mea stacojie, unica în această lume… Sunt doar cuvintele mele, care le dedic doar ţie… Te voi iubi până la moarte, şi după ea, la fel te voi iubi… (S.D.)
PS. Doar zece scrisori şi toată viaţa în faţa voastră… Dispariţia fizică a finişat continuarea lor, dar viaţa şi dragostea continuă prin ele… Dacă ar învăţa şi copiii noştri astfel de sentimente, am putea trăi mai liniştit…
Svetlana Vizitiu ❤


35 comentarii

Sunt acasă, mamă!


Mama îi cumparase o bicicletă. 2013, toamnaTot sărea în jurul ei ca un copil. El şi era un copil pe-atunci, de şase ani. După ce îşi calmase bucuria, o mulţumi timid. Mama încercă să-l alinte, să-l cuprindă, însă el o refuză. N-a fost niciodată afectuos, încă din copilărie. „Cine te va mai îmbrăţişa, dacă nu eu?”- îl întreba zâmbind mama, mângâindu-l pe cap. -„Fetele! chiar şi Eva mă sărutase, ieri…” Rupându-se din îmbrăţişarea ei, a alergat la băieţii din curte, să-şi împărtăşească vestea cea mare. Era un copil năzbâţios, juca fotbal sau „de-a hoţul” în ascunziş; iar pentru o jumătate de ciocolată cerea fetelor să-i demonstreze buricul, şi pentru una întreagă, să-l atingă… Acum, se ascunde nu de Lenuţa sau Radu, acum fuge de cărţi, de profesorul de la universitate. Deja şi copacii nu par atât de mari, şi nici picioarele lui caraghioase în pantofii de mărimea 44. Câteva amintiri… Îşi aminteşte lacrimile lui: Mama a scos o curea, iar el o ruga să nu-l bată. Pentru că furase nişte jucării, pentru că venise miliţianul. Iar mama îl mustra, că se străduie să nu-i lipsească nimic, că-i cumpără de toate ce are nevoie: „De ce l-ai lovit pe Radu cu cărămida în cap? Cum de ai putut s-o tragi pe Eva de păr? Doar e fetiţă!”. Astfel, ca pedeapsă, atunci, a fost încuiat în casă. Apoi, toată lumea s-a împăcat, timpul le-a mai domolit pe toate. – Eh, copilărie! Da, lucrurile s-au schimbat. Azi, le priveşte din alt punct de vedere. Mult mai matur. 1504119_593541620700761_1475768840_nMiliţianul a devenit poliţai. Lenuţa şi Eva au schimbat formele lor de copile. Barterul cu ciocolata nu mai merge. Dar şi preferinţele băiatului s-au schimbat: în loc de îngheţată sau limonadă, bea bere şi rachiu. A devenit responsabil pentru acţiunile lui. Luase şi o pauză academică, ca să nu fie exmatriculat. Ca în gluma ceea: „De ce, ai divorţat? Nu prepara gustos?.. – Ba nu, pentru absenţe!” Pentru toate faptele trebuie să plăteşti! De sinestătător. Iar iată aici, băiatul nu dorea să se maturizeze. E adult, deci, şi singur va rezolva problemele lui; va bea cu cine doreşte, va veni la ora care-i convine… A crescut într-atât, că poate fără un junghi de conştiinţă să dea un telefon şi să-i vorbească, astfel: „Hei, maman, auzi,  – dă-mi două sute!”. I-a dat. A mers la Eva la zi de naştere. – „Când te întorci?”. – „Nu ştiu, mamă. Poate mâine, poate poimâine, şi nu singur. Cu Lenuţa”. S-a întors peste două zile cu ea, direct – în bucătărie.ochi lakrima Mama nu era acasă. „Ra..at, nici mâncare nu mi-a lăsat, greu de presupus.” Apoi, observase o notiţă: „Sunt în deplasare, – revin joi. Banii sunt în noptiera mea. Să fii cuminte, fiule!”. A mers,  ba nu,  a zbughit-o dintr-o fugă la noptieră. Făcu ochi mari: Azi, e duminică. Câte 300 de lei pe zi: până seara de joi! – „Lenuţo, trăim!”

-Noroc, maman! Ce mai faci? – Dar tu? – E totul normal. – Mamă, o ştii pe Lena. Ap, să ştii, că de azi, ea va locui cu mine, în odaia mea!… – Lenuţa apăruse la timp, şi l-a salvat de întrebări inutile. Dimineaţă. – „Noroc, tanti Catea!” – simulase Lenuţa un zâmbet. – „Maman, noi am plecat la o plimbare!” – „Când mă întorc? Nu ştiu.” – „Gata, mamă, n-am timp de discuţii acum…” – Bani? pentru ce anume? – „Hai, lasă mamă, prefăcătoria. Nu mă întrebai nicodată…” – „Nu, mamă, nu-s narcoman”. – „Nu-mi dai? Nu trebuie! – Eu plec de acasă!” – Mănâncă măcar, înainte de drum, – l-a ironizat mama. „Da du-te…tu”, – a trântit fiul uşa…

Strada l-a cuprins cu fluxuri de ploaie. Umed, rece, cu toate că e vară. Avea el o ciudă pe Lenuţa, ce să mai zică. Da, mamă e un pic cam dură, dar de ce să plece, atunci când are nevoie de cel mai mare sprijin. Se supărase şi pe mamă. Va merge la prietenii lui, dar şi cei dispăruseră, anume când el a rămas singur, fără bani şi acoperiş; acolo, unde tuturor, le plăcea să bea bere şi să se distreze…

de ceÎnchiriase peste un timp un apartament şi, curând, se împăcase cu Lenuţa lui; i-a zis, ca s-a angajat la MOLDEXPO, ca asistent la un pavilion, cu un salariu normal: pentru o cină la lumina luminărilor e suficient. S-a restabilit şi la universitate. Ce n-ai zice, dar are multe de recuperat. Greu a fost cu lucrul, toate agenţiile angajau doar persoane cu studii… Iar fără relaţii – nicăieri! Toate au revenit în ritmul lor: a fost nevoie de jumătate de an… O plăcea pe Lenuţa: si mirosul de păr, timiditatea ei, zâmbetul…  Recent, s-a întâlnit la câteva beri cu un prieten, care i-a zis, că l-a căutat mama. – „Eşti un prost, răspunde-i măcar, doar retrăieşte şi suferă…”  -„Ce ai vrut, mamă? De ce nu mă laşi în pace?”… -„Iartă-mă, fiule, dacă te-am obijduit cu ceva, îmi pare rău. N-ai uitat, că mâine e ziua ta de naştere? Vei veni? Poţi să vii şi cu pasia ta…” Şi-a zis, că totuşi, nu este el atât de insensibil… S-a abţinut de brutalităţi.

Fu cuprins de amintiri: – „Andrei, te felicit, fiule. Azi, împlineşti 18 ani. Ai devenit adult, şi, cu toate că locuim separat, iţi duc dorul. Nu mă întrerupe, te rog. Nu vreau să te agăţi de drumuri, iată, cadoul meu. Îmi exprim toată dragostea mea pentru tine!” Şi-i oferi o pereche de chei. De la un apartament. La aceeaşi scară, alături de ea. El privise oaspeţii cu un nod în gât: lacrimile au început să-l adape: „Mă iertaţi, revin acuş”. Ieşi la balcon, să fumeze o ţigară. „Îţi mulţumesc, mama!” –  spuse el sec, ca de obicei. S-a mutat. Finişa studiile din anul trei, avea un loc excelent de muncă, apartament propriu. Fata, pe care, se pare că o iubeşte cel mai mult pe lume; e asigurat cu de toate: ce mai putea să dorească el la 20 de ani? În ultimii doi ani, aproape ca nici nu discutase cu mamă-sa, doar despre lucruri mărunte. getImage (9)Simţea, că e mai liniştită, ştiindu-l alături, în vecinătate. – „Noroc, mamă, ai ceva de mâncare?” – alergă flămând la bucătărie. – „Dar ce, a Ta nu prepară?” – „Mamă, să nu întindem aceeaşi coardă veche!”

picaturi

În ziua, când a fost anunţat, că mama suferise un atac de cord, el a lăsat totul baltă: amânase o călătorie de afaceri. Medicul i-a spus, ca mama are membrele paralizate, şi este greu de prognozat cât timp va trăi.  S-a trezit şi a început să plângă… – „Spune-mi, fiule, ce-i cu mine? De ce nu mă pot mişca? „- „De oboseală, mamă… Nu plânge. Medicul a zis, că totul va fi bine, te vom „restaura” noi! Ai nevoie de odihnă, aer curat, tratamente fizice… Vom merge la vilă, te refacem noi!” – „Doar că, te rog, fără Lenuţa”. – „Mai vorbim, mamă!”

Un fost coleg de clasă al mamei, actual director al băncii în care el lucrează (multumesc mamei, a vorbit pentru el) le donase un cărucior cu roţile. Acelaş director i-a dat liber de la servici şi i-a permis, să-şi îngrijească mama, atâta timp cât e nevoie. A vorbit şi cu o soră medicală să vină la domiciliu, să facă toate procedurile necesare: înjecţii, perfuzii, masaj… Cu o vecină vorbise,  s-o urmărească ziua, cât va fi el la serviciu. – „Lenuţa, şi tu la fel, împlică-te, ai grijă de mama, în lipsa mea, şi, te rog, să nu vă certaţi!”

– „Mamă, trebuie să plec, pe o lună, cu serviciul. E o afacere foarte importantă. Tu, n-ai voie să retrăieşti, şi cu Lena, să nu vă certaţi: ea rămâne să aibă grijă de tine.” -” Fiule, nu e potrivită ea pentru tine…” – „Mamă, gata, să nu începem… Mă voi descurca cumva şi singur…” МАРИУШ ВИДЕРЫНЬСКИO sarută pe obraj şi fugi la aeroport. – „Şi ţie, reuşită în toate: să te ajute Dumnezeu!” Rămăsese ultimă sedinţă. Se pregătea să se întoarcă din deplasare. Se simţea ciudat: avea un sentiment neplăcut, iar inima pulsa tot mai tare. Telefonase acasă. Femeia care avea grijă de mama lui, i-a spus, că-i puse o şeringă şi a adormit, totul parcă e în ordine…getImage (6)

În această seara va zbura acasă: terminase lucrul de-o lună. Se bărbierise, se pregătea să i-a o gustărică. Sună telefonul, era femeia ce avea grijă de mama: Suferise al doilea atac de cord… Au luat-o medicii la spital.  A dat fuga la aeroport… Din cauza timpului, zborurile au fost amănate. În sfârşit reuşise să ajungă acasă. – „Cum s-a întâmplat?” – „Andrei, n-am vrut să-ţi spun, dar ea era la fereastră, respira la aer curat. M-am apropiat s-o acopăr cu o pătură, să nu răcească. Iar jos, la scară, s-a apropiat o maşină: Lenuţa ta se săruta cu un bărbat… Doar atâta a reuşit să zică: uite, am spus doar, că nu e potrivită pentru fiul meu, şi i s-a întretăiat respiraţia. Am culcat-o şi am chemat ambulanţa. Până la sosirea ei, i-am făcut o şeringă.” Se deschise uşa şi întrase Lenuţa, cu un zâmbet: „Salut, Andrei, n-ai putut să telefonezi?” – Îi trase o palmă. Mai încercă, dar fu oprit de îngrijitoarea mamei. – „Cara-te din casă! Ai doar o oră, să-ţi strângi lucrurile!”na puti k istine

Cel mai greu a fost s-o înveţe să mănânce: ea retrăia, ca fiul e nevoit să-i schimbe pamperşi… Se ruşina, şi se încăpăţâna din acest motiv să i-a ceva în gură. Acum el avea grijă de mama. Ea nu putea vorbi; tot încerca să-i spună ceva „css-csss”, şi el nu reuşea s-o înţeleagă. O privea în ochi, şi încerca să ghicească ce doreşte. Ziua, mai mult dormea. Vecina are grijă de ea ziua, nu face un pas de lângă patul ei. Alerga acasă, la mama. „Css, css”. Acuş, mamă, vin. O schimba, o hrănea. Iată, punem şi televizorul. Îi plăcea sa privească seriale. Ea privea seriale, el o privea pe ea. Doamne, cum a mai schimbat-o boala! Acum trei luni femeia asta de patruzeci si doi ani radia frumuseţe şi energie. Îmbujorată, cu siluetă. Aşa şi nu s-a mai recăsătorit după moartea tatei. El chiar il învidia pe directorul băncii, care încerca s-o cucerească pe mama lui. Iar acum, pătura ascundea trupul unei bătrâne încreţite. Şi-a pus capul pe pieptul ei, şi – mâna mamei pe capul lui. Avea un dor de mângâierea ei.  Adormea. Visa copilăria. Cum a căzut din copac, iar mama i-a alinat durerea. Aceste mâini, care l-au mângâiat toată viaţa, şi el nu le-a preţuit. Cât de mult ar fi vrut el să-i scoată ghimpele din inima ei. Se trezise de zgomotul televizorului. Încet, să nu-şi trezească mama, a mers la bucătărie, să bea un pahar de apă. Se întorsese, se aplecase s-o sărute pe frunte. Vântul rece, spărgând fereastra, imediat răcise odaia. Faţa rece cu un zâmbet îngheţat. Vântul de noapte îi zburdă părul…  Cimitirul, cuvinte de adio…

Se trezise din amintiri… A ridicat ochii umeziti: – „Priveşte, mamă, aceşti bravi copilaşi. copiii baltoacaPrecum şi ai dorit cândva: Am un băieţel şi o fetiţă. Soţia mea Râluca, această curte scăldată în soare. Ascultă! Ai auzit? Era visul tău, să ma vezi fericit. În sunetul valurilor, strigăte de pescăruşi. Era visul tău să avem o căsuţă pe malul mării: acum am de toate, doar tu îmi lipseşti.  Mi-e dor de tine, mamă! Pentru un moment, i s-a părut, că stă în faţa mamei şi ea îl privea, la fel, cu ochi fericiţi. a mea poza CodruSoarele a aprins solul. Şi-a amintit de Gabriel Garcia MarquezOmul n-are legătură cu pământul, dacă în el nu zace trupul lui„.

Doamne-Dumnezeule! Un veac de singurătate a trecut. „Am revenit la patria mea. Despre care nu am uitat şi nici nu voi uita. La pământul, în care zac părinţii mei„…

Un sentiment cald s-a răspândit prin tot corpul, când a deschis poarta. A întrat, s-a aşezat pe scăunel: „Bună ziuă! – Sunt acasă, mamă!”

Svetlana VIZITIU

(Din fapte reale)