Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


Scrie un comentariu

Amuzant si trist. Perle inaripate (5)


Îmi place Internetul. Aici oamenii sunt mai frumoşi decât în viaţă, mai înţelepţi şi mai îndrăzneţi decât în viaţa reală, de la ei nu aduce a iz urât, şi poţi să nu le răspunzi.

Relaţiile normale se încheie cu ură şi blocarea tuturor contactelor.

Toţi cei din poliţia rutieră întreabă:’’Ai băut?’’Şi măcar unul să întrebe ’’Ai mâncat?’’

‘’Deputatul” – sună cu mândrie! Iar’’Parazitul’’ – sincer.

De câte ori cetăţenii trebuie să între în situaţia demnitarilor, pentru ca puterea de stat, în cele din urmă, să se simtă mulţumită?

Înainte, viaţa personală a tinerilor era ceva mai simplă. Au vrut, s-au ţinut de mâini – şi deja se întâlnesc. Iar acum, oamenii dorm de două ori în săptămână şi relaţiile la ei ”Totul foarte complicat…’’

Adult devii nu atunci când ai încetat s-o asculţi pe mama, ci atunci când realizezi, că mama avea dreptate.

Trebuie să ştii să pierzi! Cu acest gând trebuie să se obișnuiească treptat toţi adversarii tăi.

Dacă n-ai dreptate şi taci – eşti un înţelept, dacă ai dreptate şi taci – eşti căsătorit.

– Ne-am certat cu soţia şi a ea a anunţat greva foamei.

– Şi cât timp nu mânâncă?

– Eu nu mănânc…

Femeile urâte distrug ficatul bărbatului

 Dacă soţia a plecat de la tine la vecin, nu dispera, acum eşti vecinul ei.

Atunci când asupra unui om se aruncă o turmă de câini, oamenii, desigur, sunt de partea omului. Dacă asupra unui om se aruncă o turmă de oameni, oamenii, de obicei sunt de partea turmei…

Da fericirea a fost, este şi va fi, atâta timp cât cineva încă nu te-a trezit

Totul e în capurile oamenilor. Şi fiecare gândeşte că este drept şi deştept. Pe timpuri, copilul născut de sclavi, la fel era făcut sclav. Păi, cum altfel? El doar pentru asta s-a născut! Şi aşa era primit în societate, şi nimeni nu riposta. Câte generaţii trebuiau să treacă pentru ca sălbătăciunea să fie în sfârşit acceptată… ca sălbătăciune? 

Succesul – este pur şi simplu o chestiune de noroc. Dacă nu credeți, Întrebaţi pe oricare ghinionist.

Un oligarh, pentru a deveni un pic mai bogat a vândut un mixer.

Atunci când Banca Naţională va constata că bănci în Moldova n-au rămas mai mult, ea, măcar pentru a face ceva, se va lipsi de licenţă.

Înţelepciunea începe cu dorinţa de ajunge la adevăr, iar prostia – atunci când eşti încrezut că deja ai săpat şi ai ajuns la adevăr. Şi, cu cât mai adânc… tot ai  săpat, cu atât mai convingător aceasta te caracterizează

Femeile urâte distrug ficatul bărbatului

Unui medic îi convine când eşti bolnav. Avocatului la fel este de benefică situaţia, atunci ai întrat într-un necaz. Mecanicul auto se bucură că ţi s-a stricat maşina. Şi doar hoţul şi inspectorul fiscal se vor bucura din toată inima şi îţi vor dori sincer bunăstare, prosperitate şi venituri bune!

Nu veţi crede! – plâng şi tare! De ce atâtea războaie? Haideţi să cântăm ceva împreună, pentru a ne purifica şi a cere iertare! Haideţi să ne împăcăm!

Vreţi să vă împăcaţi cu toată lumea – nu-i împedicaţi să mintă!

Loialitatea trebuie să fie în toate, în relaţii, în prietenie, în fapte… Rămâi mereu fidel promisiunilor şi principiilor sale!

Nu privi în urmă, acolo voi deja aţi fost şi aţi văzut totul. Mergeţi mai departe, – unde sunt lucruri mult mai interesante!

Nu sunt deşteaptă, sunt… cu experienţă. Dacă aş fi înţeleaptă, nu aş fi acumulat o astfel de experienţă…

Cuvinte de aur de la Bunica. – nu priviţi în oglindă, – veţi îmbătrâni! Nu învitaţi în casă oameni răi, – o să vă pară rău! Nu invidiaţi pe nimeni, – veţi îmbolnăvi! Şi, nu mâncaţi pe noapte, – veţi deveni obezi! 

Iată, asculţi orice şef, şi va reieşi, că în tinereţe el niciodată n-a întârziat la serviciu, nu venea mahmur, nu rezolva cuvinte încrucișate, şi pur şi simplu visa să lucreze în zile de week-end!

Femeia se schimbă nu cu anii de vârstă, ci cu bărbatul ei…

  • Dragul meu, dacă mă voi arunca în râu, vei sări să mă salvezi?
  • Şi dacă voi spune ’Da’, vei sări?

‘’Supune-te, – sau vei nimeri pe stradă!’’

Un salariu decent –  e atunci când a venit deja timpul să ridici următorul, şi salariul anterior încă nu l-ai cheltuit )

De la opt-nouă ani, copiii încetează să mai creadă că Moş Crăciun le aduce cadouri, şi, cam de la patruzeci de ani, că statul le va achita pensii normale…

Muştele sunt aceiaşi fluturaşi, doar că… pentru muncitori şi ţărani!

Dacă tu locuieşti în Moldova, – înseamnă că prin naşterea ta ai ales… un nivel dificil…

Atentie, moldovencelor, dupa martie 2019, nu se va mai putea circula liber in Marea Britanie. – Maritați-vă, care puteți până la această dată!

❤  Svetlana Vizitiu


14 comentarii

Natalia Rahmistriuc, model și creatoare de modele. Clubul de elite ”Impresii din viață și cărți”


      Este al patrulea copil în familie și mama mereu îi spunea că a fost un copil foarte dorit fiindcă până la ea mai născu-se trei băieți și își dorea mult o fată, și tare a fost fericită când visul ei s-a realizat… Natalia Rahmistriuc s-a născut pe 22 martie, în ziua celor 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia, într-un sat din r-ul Ungheni, Republica Moldova. În familia unui fierar, al cărui mâini dibace au încălzit zeci de familii pe timp de iarnă și pentru care fierul nu este un simplu metal, ci un instrument de lucru. El este primul și unicul, și cel mai important bărbat din viața Nataliei, căruia cu mândrie îi spune TATĂ. Iar Mămica, cea care i-a ocrotit somnul dulce, și o alintă și o alină, atunci când îi este trist. Este o doamnă cu o inimă mare pe care o adoră la nebunie și copiii, cărora ea le-a dedicat cei mai frumoși ani, fiind și educătoare la grădiniță de copii. Chiar dacă tot timpul ei, mama îl dedica educării copiilor străini, Natalia niciodată nu i-a simțit lipsa. Mama pentru ea și frații ei, este etalonul unei femei adevărate. Și frații întotdeauna au ocrotit-o de faze rele. Mai mult de atât, grație fratelui mai mic Iurie, ea poartă numele Natalia. Părinții îi povesteau că atunci când au adus-o de la maternitate, el imediat ce a văzut-o i-a spus ”Natalia”, nu se știe de ce, probabil auzise pe undeva acest nume… Cu diferența de 8 ani, mai târziu, s-a născut și surioara ei, cu care este foarte apropiată, și cele mai bune prietene. Vârsta nu contează atunci când e vorba despre cele mai dragi persoane.
A copilărit la grădinița ”Prietenia” din localitatea de baștină, după ce a absolvit Liceul Teoretic ”Alexei Mateevici”. Anii de liceu au fost cei mai frumosi din viața ei de până acum, – anii de care își amintește cu multă nostalgie. Făcea parte dintr-o clasă prietenoasă și foarte activă, unde permanent participa la diverse evenimente organizate în liceu, în plus, participa și la unele discipline sportive. A fost membră a echipelor de baschet și volei, juca pentru liceu, și totdeauna pleca cu echipa la diverse competiții, de unde niciodată nu reveneau fără premii.

A venit la Chișinău să continuie studiile la 18 ani, a dat admiterea, – pentru ea, se pare, că a fost cea mai dificilă decizie, însă, în prezent, nu regretă deloc. Ulterior, a absolvit Academia de Studii Economice din Moldova, este specialist în Marketing. Se consideră norocoasă, fiindcă îndată ce a absolvit universitatea s-a angajat în funcție de Marketolog într-o companie de mezeluri. Pe-atunci, era o companie abia în dezvoltare, și nu a fost de loc ușor, dar a învățat multe și s-a perfecționat profesional anume în perioada activității ei în cadrul acestei campanii. A citit multe cărţi,  acum însă are timp doar pentru cărţi in domeniul profesional…SDC17738În prezent, Natalia este Secretar General al Clubului de Femei INNER WHEEL Chisinau Elit Europea, care activează în cadrul clubului internațional cu acelaș nume. Mai mult de atât, Natalia Rahmistriuc are propria ei afacere, este Director al unei Agenții de Modeling Fashion Style Model Agencyși de organizare a evenimentelor. Eleganță, stil și calitate: sunt motto-rile principale. Susține producătorii autohtoni, se bucură de succes, face ceea ce-i place, este înconjurată de o mulțime de oameni, care o susțin în tot ce face, de aceea, cu certitudine poate spune că este cea mai fericită! Este încă tânără, și toată viața e înainte!

Nu există în lume lucruri mai volatile decât imaginații despre frumusețea feminină. La gust și culoare, adepți, – la fel, dar femeile, într-adevăr sunt frumoase, naturale, fără plastică și machiaj. Aspectul exterior, – nu este meritul lor, totul vine de la Dumnezeu, doar comportamentul lor, este deja un lucru personal. Aceste femei sunt deosebite, au ceva special în sine. Una dintre este și tânăra domniță Natalia Rahmistriuc. O urmăresc de ceva timp, este cunoscută în Moldova datorită brandului său de haine, unul din cele mai apreciate cu amprenta modeling-ului. Aparițiile ei pe podium împreună cu colegi, sunt spectaculoase, cu o ținută deosebită prin culori și figuri ce par ireale. Este o femeie de succes și datorită caracterului ei dur, ambițios, – ea știe ce o motivează și ce dorește de la viață. Intuiesc, că are cerinţe mari, în primul rând, de la sine. Nu-i place să-și piardă timpul cu fapte și vorbe inutile. Are un țel, începe a-l materializa, și adesea o face cu oamenii care o înțeleg. Foarte discretă, serioasă, și atentă la relații de prietenie: nu admite în cercul ei persoane suspecte. Este tacticoasă, și emoțiile le ține din strâns, fără să le divulgă. Oricum, este mereu primitoare, zâmbitoare, discută cu fiecare persoană indiferent de subiectul abordat. Face voluntariat, se împlică și depune suflet în carități de binefacere, pentru că chiar ține la fiecare om, indiferent de nivelul lui de inteligență: o altă calitate rară! Este indulgentă și tolerantă. În special, este răbdătoare cu persoane care o contactează, pur și simplu, fără un anumit motiv. Este frumoasă, un model ce atrage priviri și doritori de a socializa cu ea…
Înțeleg, că banii pentru ea nu sunt cea mai reușită motivație, un lucru bun se face de plăcere. Ea face totul din plăcere, pentru că este modul ei de a se bucura de viață. Se încadrează, în proiecte, activități, unde e posibil de reușit în țara noastră, dar și peste hotare. Pentru ea este mereu o experiență care o ajută să se realizeze, și să reușească. Tot ce face, are și un alt scop, – să schimbe mentalul societății în care trăiește. Fiți de acord, că chiar avem ce schimba. Natalia o realizează prin lumea frumosului, prin naturalețea care îmbracă lumea…
Mă bucur că a fost protagonistă a Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” la BM ”B.P.Hasdeu”. Îi mulțumesc moderatorului Galina Codreanu, care a inviorat ședințele clubului, ca de obicei. Mă bucur de toți participanții care au venit și au creat o atmosferă frumoasă în pofida timpului urât de afară… Mulţumim mult partenerilor, sponsorilor, care ne-au surprins cu cadouri, şi fiecare a rămas cu un memor special din partea lor: Boiar GRUP , Mezelurile Meat HouseAtelier „Elena Ribina”Mary Kay!!! – Fii fericită, Natalia! (Svetlana Vizitiu)

Albumul foto de la eveniment vedeți aici: «Natalia Rahmistriuc – model si creatoare de modele»

Diana Ciugureanu-ZlatanMă felicit pentru că elementar există un asemenea Club care ne înaripează pe atâtea suflete însetate de armonie, frumusețe, candoare, prietenie, familie de ce nu? De asemenea, mă felicit pentru minunea de a fi pătruns aici și de a deveni parte din viața unei asemenea familii cu oameni atât de harnici, iar de aici, venindu-le toate, treptat: succesul, recunoașterea, admirația, susținerea societății. Mă felicit și pentru că azi, am ajuns la evenimentul feeric, atmosfera fiind de-a dreptul mirifică, sincer! Normal, oamenii sfințesc locul, iar locul este chiar benefic la maxim, fiind o oază de cultură, moralitate, frumusețe, care te Binecuvântează și te fac mai bun. Am luat și lecții de viață, aici, am învățat să mă depășesc, pentru a continua să devin și mai bună, cu timpul și prin efort, la această școală numită viața. Impresiile de azi, mă determină să îmbrățișez o lume întreagă, căci lumea protagonistei Natalia Rahmistriuc, te poate doar înălța, perfecționa și încuraja. Se poate! Da, în R. Moldova, să fii și o mare valoare, și un exemplu de succes. Contagioasă frumusețe, mai aveți, dulce Doamnă! Iar dacă ați fost o revelație pentru noi, publicul, acest succes se datorează deja moderatoarei superbe Galina Codreanu, care este și nașa mea în acest for drag inimii mele. Felicitări, draga noastră Președintă Svetlana Vizitiu, chiar aveți Har de la Bunul Dumnezeu și Vă doresc Dvs și tuturor, sănătate și țineți-o tot așa, căci faceți totul cu ascultare de Domnul, se vede limpede! Pupicei, lume frumoasă și bună!


14 comentarii

Semnele Bunei Vestiri


Buna Vestire – este una dintre cele mai mari sărbători creștine, celebrată anual la 25 martie/ 7 aprilie.

Se zice, că această zi este una magică. Oricine crede cu adevărat în puterea acestei zile, întotdeauna primeşete ceea ce doreşte. Fie e vorba de sănătate, dragoste, fericire sau bunăstarea în toate domeniile vieții.În plus, cu Bună Vestire se leagă multe superstiţii, pentru care este nevoie să fim mai atenţi.

De Bună Vestire nu se lucrează, nu se îndeplineşte nici o lucrare – Nu vei avea noroc!

Bătrânii spun că în această zi, chiar și pasărea nu-şi împleteşte cuibul, pentru că este un păcat. Astfel şi la orice om, nici o lucrare nu va merge în ziua de azi. Circulă o legendă despre cucul care a fost pedepsit că şi-a împletit un cuib, şi acum este nevoit să-şi depună ouăle în cuiburile altor păsări, pentru că şi-a pierdut dibăcia de a le mai face.buna vestirea

Aceasta zi este destinată pentru contemplarea naturii, pentru a gândi despre misiunea sa în această lume. Cândva exista un obicei, de îndată ce se făcea întuneric, familii întregi mergeau înspre moara locală. Acolo se aduna tot satul. Fiecare se aşeza în locurile cu fân şi începeau să-şi depene visurile privind la cer, despre recolta aşteptată, şi modul în care vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţe…

În această zi, fata nu trebuie să ţese, nici să-şi împletească părul în gâţă, – viața se scurtează.

Unii cred că acest semn este legat de cel anterior, care spune că în această zi, nu se poate face nimic. Cu toate acestea, există o altă explicație. Se crede că, dacă te piepteni în această zi, părul începe să slăbească și să cadă. Primul semn al sănătăţii femei a fost întotdeauna un păr frumos şi sănătos. De aceea, un flăcău putea să judece după frumuseţea părului starea de sănătate a unei fete, cu care sa întâlnea. Pentru unii băieti, o soție sănătoasă era mai importantă decât dragostea, astfel încât puteau să renunțe la nuntă. Deci, se credea că, dacă o fată îşi piaptănă părul ziua, ea se privează nu doar de sănătate, ci și de fericire conjugală. De obicei, fetele împleteau părul cu panglică strâmt în ajunul BuneiVestiri, astfel ca părul să nu vâlvâie până după sărbători.

Acea zi a săptămânii în care vine Buna Vestirea, este considerată un eșec pentru culturile semănate pe tot timpul perioadei de vegetație.

Explicaţia acestui semn este foarte dificilă, şi este verificată de mai multe generații de strămoșii noștri. Ei bine, chiar în ziua de Buna Vestire – este clar, așa cum s-a menționat deja, în această zi nu se poate face nimic! Dar, ziua următoare, dimpotrivă, se crede foarte norocoasă. Următoarea zi pentru semănarea recoltei va purta un succes fără precedent. Prin analogie, în caz de această dată cade, de exemplu, într-o zi de vineri, atunci toate zilele de vineri ale anului, vor fi potrivite pentru muncă în grădină. Poate că cineva nu crede în aceste semne, dar unul dintre cunoscuti au decis să le verifice pe sine. Ca urmare, randamentul recoltei a fost uimitor. Acum, ei se țin de semnele Bună Vestirii în fiecare an, și, astfel, se menţin stabil pe picioare.

De Bună Vestire nu se ard lumânări, torțe şi becuri pentru iluminarea casei.

Se crede că în această zi în fiecare casă vin Îngerii să vadă cum trăiești, și să aducă în casă fericire și prosperitate. Unii spun că la lumina lumânărilor în această zi, îngerii vor vedea toate păcatele tale, şi faptele bune nu vor observa. Cine ştie, probabil, această explicație nu este corectă. Altă explicație este că, dacă nu vom folosi luminile, noi vom putea vedea Îngerii… Atunci, şi Îngerul se va apropia de noi cu binecuvântări pentru o viaţă fericită!

Altceva, numaidecât trebuie de dat drumul păsărilor la libertate, – vor aduce fericire. Acest semn este la fel de vechi ca lumea. Păsările au fost întotdeauna considerate mesagerii Forţelor Bune. Ei bine, poate cu excepția ciorilor. Dar eu cred că orice pasăre trebuie să zboare în libertate. Deci, atunci când eliberezi pasărea, ea în primul rand, zboară la Îngerul tău Păzitor să ducă vestea despre fapta ta binefăcătoare. Şi Îngerul păzitor te răsplătește după faptele tale şi îţi oferă o șansă de a fi fericit, iubit și bogat. Dar întotdeauna rămân condiţii de alegere. Poţi avea posibilitatea de a alege mai multe căi. Totul va depinde pe ce cale alegi să mergi…buna-vestire, ziua-cucului

De Bună Vestire nu se poate de cusut, nici de tricotat, – vei confunda viața ta și viața celor dragi. Acest semn este asociat cu o credință străveche, că viața umană – este un fir care poate fi tăiat sau încâlcit. Iar să gestioneze aceste fire pot doar Dumnezeu și îngerii Lui. Dar, Buna Vestirea – este o sărbătoare specială atunci când dintr-o mare întâmplare, cel care nu a respectat această regulă poate confundă totul în familia lui. Se poate întâmpla un divorţ şi posibilitatea de a crea o familie cu alte persoane. Dar, în cel mai rău caz se poate întâmpla să se confunda soarta oamenilor în așa fel încât în ​​locul unui bătrân bolnav să fie lipsit de viaţă un copil. Desigur, viaţa unui om în vârstă e la fel de preţioasă, dar copilul, în același timp, poate nici să nu-şi trăiască viața. De aceea, se spune, că cel ce vrea ca în familia lui totul să meargă aşa precum şi Domnul dorește, nu va lua niciodată în mâini firele de aţă, nici nu se va uita la ele în această zi de Bună Vestire.

De Bună Vestire, sarea în mâncare – adaugă sănătate. Dacă de preparat în mod corespunzător sarea în această zi, se spune, că va pune în picioare chiar şi o persoană grav bolnavă. Şi toţi ceilalți care vor mânca mâncarea cu această sare adăugată, se vor izbăvi de multe alte boli.

Pentru a avea astfel de sare curativ magică în casă, trebuie de achiziţionat din timp un pachet de sare şi de păstrat până în ziua festivă. De Bună Vestire, în zori, se toarnă sarea pe o ţigaie şi se căleşte 10-20 de minute, – inima îţi va spune când va fi gata sarea. În timp ce căleşti sarea, trebuie să spui toate rugăciunile, pe care le cunoşti. Apoi, aştepţi ca sarea să se răcească. Repartizezi sarea în pachete sau băncuţe separate, pentru a putea fi folosită în cazul când cineva e grav bolnav. Sarea rămasă poate fi utilizată conform destinaţiei sale, pentru prepararea gustărilor. Doamne ajută, şi să ne ferească de toate bolile şi de stările de urgenţă! Amini!

Dacă acea sare, nu va fi necesară pentru nici un caz de urgență, ea va trebuie să fie utilizată până la următoarea Buna Vestire. Dacă nu ai reuşit să o faci, atunci înainte de sărbătoare, o arunci în focul aprins, – sarea va fi arsă împreună cu toate necazurile și problemele tale. Iar în Ziua Bunei Vestiri este nevoie să prepari altă sare proaspătă.

Pâinea Bunăvestirii are harul de a trata. În popor se crede, ca dacă înainte de slujbă primeşti pâinea sfinţită, şi apoi, te rogi în timpul slujbei, ulterior, acasă o ascunzi după o icoană, – pâinea va avea efectul de a vindeca orice boală. De aceste semne s-au bucurat generații întregi, şi foarte mulți oameni au fost salvaţi de această pâine nedospită. Există doar o singură regulă mică, dar foarte importantă, – După Credinţă ta vei şi Avea! –  Este regula principala a vindecătorilor. Dar şi Biserica sfinţeşte această regulă, pentru că, într-adevăr, în ce crezi – ceea şi primești. Și, după cum demonstrează, – de obicei, această regulă a Credinţei, într-adevăr funcționează! Si, indiferent de ceea ce doreşti – sănătate, fericire sau bunăstare materială.

Nu purta haine noi în Buna Vestire – se vor rupe sau se vor deteriora repede! În zilele de sărbătoare, oamenii încearcă întotdeauna să poarte ceva nou și frumos. În special, de acest obicei se ţin femeile. Pentru ele, este atât de important ca de sărbătoare să arăte frumos. Dar, numai Nu în această zi de Bunăvestire! Nu există explicaţie reală pentru această regulă. Dar apare întrebarea, ce mai contează care zi este astăzi, sărbătoarea e sărbătoare, totdeauna trebuie să fii curat şi frumos la suflet şi după aspect. Femeile mondene de la oraş, nu toate ţin de tradiţii în mod real, poate vag aud de semne sau superstiţii, dar privesc într-o parte… Iată, în trecut această tradiţie a fost foarte răspândită. În sat, o fată dacă dorea să apară într-o rochie nouă de Bunăvestire, ea trebuia să o poarte până atunci macar o săptămână, doar acasă şi nu în faţa mulţimii. Această regulă garanta că ţinuta se va păstra timp îndelungat şi nevătămată. Desigur, cei mai bogaţi nu-şi făc griji în privinţa hainelor, care şi le pot permite financiar, iar cele rupte… le va repara şi le va purta chiar ea, camerista.

De asemenea, Bună Vestirea – este o sărbătoare a Credinței puternice și profunde, de nezdruncinat într-un viitor mai luminos, o victorie asupra umilinței, înțelepciune, inocență și puritatea viciilor omeneşti. Anume din această zi, lumea în ochii credinciosului devine mai clară, mai pură, se umple cu lumină și melodii neauzite…

De Sărbătoarea BuneiVestiri ar trebui să amâni toate, chiar și cele mai importante lucruri care ai de făcut, să te relaxezi cu sufletul şi trupul, să-ţi clarifici mintea și sufletul, ca să te apropii de Dumnezeu, să te pocăieşti și să te mărturiseşti.

Bisericile anunţă acest eveniment cu clopote sonore care fac să se trezească şi cele mai indiferente persoane! De asemenea, de 25 martie /7 aprilie se fac slujbe mari, cu cântarea imnelor şi psalmelor. Oamenii care din diferite motive nu pot întra în biserică, citesc Biblia acasă şi meditează curat…

Bună Vestirea anunţă că se va Naşte IIsus…

(semne, tradiţii culese din popor)

❤ ❤ ❤


11 comentarii

Semn de sus


Eu, azi, atunci când traversam drumul, am văzut o bunicuță cu multe pungi cu cumpărături. Ea a încercat încet să traverseze pietonala, dar, din cauza traficului intensiv, nu reușea. Cu toate că eu eram deja la jumătate de drum spre partea opusă, totuși am decis să mă întorc. Am ajutat-o pe bunicuță, luând-o de mâină, și cu altă mâină – pungile, am petrecut-o până la stație și am ajutat-o să se așeze în troleibuz. Dar, după zece minute am realizat, că împreună cu pungile ei, am dat și pachetul meu, în care erau produse alimentare. Poate așa a fost planificat de cel de sus? Știți, nu mi-a părut rău de loc, – am făcut două lucruri bune dintr-o dată… ❤

Întotdeauna există un prezent, și viața ne dă de fiecare dată o oportunitate pentru a face lucruri pozitive! Nu se știe ce ne așteaptă, viitorul nu e asigurat pentru nimeni, – tânăr sau bătrân… Poate fi ultima zi în care vezi pe cel pe care il iubești sau care ți-a fost drag sau… urât: – exprimă-ți sentimentele, fii sincer! ”Tânăra” din mine, a învățat viața, și tot nu este îndeajuns. Greșesc mereu, și încerc să mă corectez… Știu răsăriturile  și apusurile vieții, pe de rost, și la fel nu este de-ajuns… Privind în oglindă, zâmbesc vouă și cer iertare celui de Sus… Cel care spune, să mă Iertați! Să mă iert și să vă iert! Amini!..eu potret

Și ce va fi Mâine? Iar mâine va veni Toamna! Și o altă pagină ruptă din tristețe se va transforma cu nerăbdare într-un vânt rece, se va învârti ca un viscol, refrigerată și disperată, în căutarea siguranței… Ce să-i faci, sunt capriciile unei naturi capricioase și alintate…  

Și ce va fi Vara? – Iar vara va pleca pe-un timp, se va ascunde într-un nor cu ploi torențiale și până la primăvară, va adormi ca un carou mov de levănțică pe dealuri tihnită… Foarte tihnită… Da, vara e plină de misterioase locuri și momente fabuloase… ❤

Și ce va fi cu Soarele? Iar soarele mereu va străluci pentru noi, dar nu la fel ca lumina primăverii. Va fi greu s-o găsim pe-o vreme rea atunci când se ascunde în spatele norilor, ca un munte… ❤
Și ce se va întâmpla cu Noi? Iar cu noi va rămâne ploaia… Va podidi pe acoperiș privind în fereastra noastră, iar acolo brusc și Iarna… Tu o aștepți cu nerăbdare, cu revelionul noilor speranțe și împliniri… Un mod de viață în care totul se schimbă ca-n poveste, ca o vrajă mult așteptata cu minuni într-un film multicolor… ❤
Și ce va întâmpla cu Lumea? Va fi bine, altfel, nu are încotro… Va decola în sus sau jos, ca un timp variabil. Pagina ruptă se va transforma cu nerăbdare…Tu, o filă verde ca un bilețel norocos, vei găsi, și mai departe, vei întra în această viață lungă și luminoasă. Mult timp… Cu Credință… Doamne ajuta! ❤

malTradiţiile ne înspiră! Mărţişoarele ne înspiră! Primăvara ne luminează! Cu fiecare primăvară devenim mai puternici, mai omenoşi… Cu Credinţă în Dumnezeu! Cu încredere şi mari speranţe în sine, în prieteni! Un prieten adevărat este acela care încearcă să te ridice când ai căzut. Dacă nu poate.., se aşeaza atunci lângă tine… – Prieteni buni vă doresc! Dragoste şi fericire! Cei invidioşi nu vor simţi niciodată fericirea succesului propriu! – Bucuraţi-vă de lucrurile materiale, dar gandiţi-va mai mult la sănătate şi la cei dragi… Numai gânduri bune… Tot ce v-aţi pus în gând, să vă reuşească. Iar sănătatea şi voia bună să nu dea bir cu fugiţii niciodată.
O primavară frumoasă tuturor! 


2 comentarii

Ce împiedică să fii nebun


-Buna dimineața, Moldova! Cel mai important, e să te ridici acum, că de trezit ne vom trezi pe urmă.cafele

-M-am trezit mai devreme pentru a umbla mai mult timp cu fața acră…

-Privind la unele acțiuni ale deputaților, îmi amintesc de un joc vechi din calculator, care în astfel de situații redă un text: ”Mai încearcă o dată!” Mă refer la electorală cu realegeri, dacă ceva…

-Ia ghiciți, despre care fracțiune vine gluma:”Deputatul e omul, care vrea să achite doar pentru ceea ce el nu va face nimic!”??

-Înainte de a cere demisia cuiva, pune-ți întrebarea: ”Cine va răspunde pentru faptele celui demis?”cizme imprumutate

-O carieră de succes – vine atunci când numărul acelor persoane, pe care îi poți demite tu, depășește numărul persoanelor care te pot concedia pe tine!

-Dacă șeful tău a început să fie politicos cu tine, înseamnă că cineva dintre voi doi va fi demis în curând.

-Ceea ce nu este, nu poate să doară. Iar dacă capul doare, înseamnă că îl ai…

-Cred eu, că simțul umorului și nivelul intelectual sunt oricum strâns legate unul de altul… Dar există așa tocilari intelectuali, mai degrabă… cu nivelul de dezvoltare a conștiinței…

-Oameni buni, persoanelor fără un simț al umorului trebuie de administrat… un libret de invaliditate!cam asa

-Important! Simțul umorului împiedică să fii nebun!

-În caz de nu aveți bani, împrumutați-i de la lumea voastră interioară bogată

-Pentru a menține conversația despre un serial pe care nu l-ați văzut, spune-ți doar că ”primul sezon a fost mult mai bine”

-Pentru ca potcoavele să vă aducă noroc, nu trebuie să le prindeți pe ușă, ci de copitele voastre

-În viață trebuie să fii imprevizibil și înșelător precum un castravete cu un -fund amar

-Într-o zi, un om înțelept a fost întrebat dacă banii îl pot face fericit.- ”Bine, dă încoace matricula ta”, – a răspuns înțeleptul…10357820_10202211186066405_2780413279773843042_npis

-Dacă la un bărbat unghiile de la picioare sunt ”pictate” cu ojă, nu înseamnă că e un travestit. Mai degrabă, omul crește o fiică mică

-De ce în supermarketuri nu este nicio acțiune:”Cumpără pâine și primești două înghețate cadou?”

-Omul credincios pe jumătate: El crede în Dumnezeu, dar nu crede în preoți și biserică.

-Gluma familiei a devenit brusc gluma politică pentru Moldova: Copiii noștri vor să trăiască după mintea lor, dar pe cheltuiala noastră

-În caz de obosiți repede, iar somnul vă cuprinde în mod constant, adăugați o felie de lămâie în ceai, praf de scorțișoară, luați avionul în direcția Goa, și… niciodată nu vă mai întoarceți!undeaifost

-Recent, într-un serial rus, una din eroinele s-a exprimat:” Tu suferi de optimismul moldovenesc, ”ei bogu”!” – Mă bucur ca avem faima de optimiști… Am inceput să mă mândresc, căci eu nu mă mai lecuiesc… De acest optimism…

-Pesimismul. Iată că mai vine o zi fără iaht, helicopter, castel și o vilă cu slugi…

-M-am apropiat de oglindă, m-am privit și m-am gândit: iată așa, voi trăi o sută de ani, căci astăzi arăt de 90! 😀


6 comentarii

Ștefan Petrache: N-aș vrea să uit Copilăria cu surâsul ei curat…


Muzica noastră a avut și are un mare „Noroc” de Ștefan Petrache! Căci el își iubește nespus „Plaiul” și are un „Orizont” spre care Trebuie să tindă toți cei care aspiră la culmile artei interpretative. Și încă ceva: nu a contenit niciodată să fie „Contemporan”. Pentru că piesele lui Petrache, în special cele pe versurile lui Eminescu, fac parte din patrimoniul nostru cultural. Să ne trăiască!” (Monica Babuc, Ministrul Culturii)562403_427131840652086_1311159273_n
Artist al Poporului, interpret, compozitor, deţinător al Medaliei „Meritul Civic”, Ştefan Petrache s-a născut pe 8 mai 1949 la Vânători, Nisporeni. O personalitate complexă, culturală, sufletească. Urmărind cariera, ascensiunea ei artistică, se pare că Petrache a fost un răsfățat al destinului: în timpurile deloc favorabile, el s-a manifestat prin aptitudini de invidiat. Și in present, este acelaș ințeligent, enigmatic și carismatic, cu o ținută aristocratică. Prezentând tipul de artist nonconformist, rebel, viața maestrului trece sub semnul întrebărilor impuse de etapele ei: de stat și tradiții. Nicio clipă nu încetează să ne cânte, la concertele aniversare, emisiuni televizate, posturi de radio, împreună, stefan-petrachedar și cu foștii colegi: Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Valentin Goga, Ion Suruceanu, Iurie Sadovnic, Liviu Știrbu, Alexandru Cazacu, Petre Toma, Radu Dolgan, Lidia Botezatu, Ricu Vodă, Gheorghe Țopa etc. plaiEvoluează la standardele binecunoscute și mult apreciate de popor, rămâne acelaș îndrăgit, cu pasiunea lui dintotdeauna pentru muzică, un Artist de seamă a culturii naționale moldovenești!
Lipsit din fragedă copilărie de mângâierea părinților, trecuse prin greutăți și neînțelegeri, casă de copii de la 7 ani, cu școală muzicală, – o perioadă de tristețe ce i-a întărit caracterul; în cele din urmă, care i-a adus și multe bucurii, oricum a rămas o bună experiență profesională. A ajuns în capitală în anul 1956, graţie unui profesor: Liceul de Muzică „E. Coca” era în căutarea unor copii talentaţi, pe care-i aducea la Chişinău şi îi şcolea. A fost remarcat de profesori buni, de la care a prins multe învățăminte. Iar când studia la Colegiul electromecanic din Chișinău, a fost solicitat ca ”meșter-faur” pentru aparatura formației Noroc. În timp ce repara defecțiunile, a prins să fredoneze o melodie și l-a impresionat pe însuși Mihai Dolgan. Astfel, Norocul ia surâs și lui Petrache. Mereu tânără, formația Moldovei sovietice comparată cu inegalabilă trupă The Beatles, 188493_147163795347346_3762720_n563026_344208402362150_1773954205_nle-a purtat noroc multor muzicieni ale culturii noastre, ulterior, ei au devenit personalități vestite în Republica Moldova și peste hotarele ei. A fost ceva inedit și pentru viitorul lui Ștefan Petrache. „N-am făcut niciodată muzică pentru bani, aşa cum se face acum. Alte valori se preţuiau atunci” (Ștefan Petrache) Avea 17 ani când a păşit pentru prima oară pe scena mare cu piesele „Am 20 de ani”, „Prieten drag”, „Nu mai plânge, baby”, precum şi cu unele şlagăre internaţionale. Cu certitudine, succesul vine din talentul său unical de muzician. După ce ”Noroc”-ul a fost spulberat de organele represive sovietice, Ștefan a urmat ascensiunea lui artistică împreună cu Orchestra de estradă și simfonie a RadioTeleviziunii, implicându-se în activitatea unor noi, tinere formații de estradă Orizont, ulterior Contemporanul, prin anii 1977-1981. Generații de moldoveni, tineri pe-atunci, și acum își aduc aminte, afirmând, cât de populare și iubite erau aceste ”ansambluri” (formații); scăpând câte oDSC_8346-fin-685x1024 lacrimă, încep a fredona melodiile neuitate și iubite în continuare. La fel ca și pentru Noroc, la concertele Orizontului și, mai ales, ale Contemporanului, pe unde au putut ei concerta în întreaga URSS, – publicul se deda unui delir veritabil, solicitându-i la bis. Ștefan Petrache avea grijă ca formația să prezinte adevăratul chip național moldovenesc. Spectacole nu mai aveau final; publicul scandând Primăvara-Primăvara; toate piesele strigate la bis; nici vorbă de odihnă, iar a două zi, cântau din nou… Ca de obicei, în acea perioadă, cum orice succes ieșit din comun speria și deranja autoritățile, astfel, ambele formații au dispărut. Nu era în firea lui Petrache să dispară așa; încăpățânat precum și este, a fost nevoit să realizeze ceva mai palpitant în crearea altei formații Plai, cu care prin 1982-1987 a cutreierat Moldova, Ukraina, Rusia si alte meleaguri ale URSS. A fost greu, – simplitatea era doar o aparență. Nouă trupă devenea periculoasă pentru ideologie: cuiva nu-i convenea denumirea: numele părea naționalist, fie, se asemăna cu cuvintele americane. La fel deranja și numele ȘTEFAN… Oare de ce în toate timpurile, cineva caută nod în papură personalităților preferați ale culturii noastre? Pe-atuncii, când înflorea imperiul cu mii de aspiranți la titlul 154839_344213079028349_1980644169_nde promotor al muzicii ușoare, se impunea necesitatea unei proprii interpretări al acestui gen; de afirmare a unui chip cât mai personalizat de cântăreț… Prin muncă și studiu, prin limbaj propriu unic, artistul a știut să redea originalitatea interpretativă. Cu fiecare piesă cântată vocea lui vibrează la maximum, cu intensitatea si timbrul absolut deosebite! Abordând repertoriul formației Plai, precum și alte grupuri în care fusese, Ștefan Petrache a promovat curente muzicale moderne care abia se înfiripau în țările de Est. Profesionist în dotarea instrumentului specific neobișnuit pentru acele vremuri în URSS, Petrache aplica ritmuri cu elemente interactive, care provocau stări de maximă implicare a spectatorului. ”Plai” din start deveni o legendă a muzicii moldovenești! Dar, și aici i-a fost încheiată existența. Greu de imaginat formațiile Noroc, Orizont, Contemporanul, Plai fără Stefan Petrache!.. În finalul implicării artistice a lui Petrache a fost Formația de propagare a muzicii, la Filarmonica de Stat de la Chișinău, care a coincis cu ultimii ani de existență a URSS. Evenimentele de tulburare declanșate mișcarea de eliberare națională au produs schimbări și în viața cotidiană… Începutul anilor ’90 l-au determinat să abandoneze scena, dar nu și cântecul. ”Întrase în scenă ca ”un prinț și a părăsit-o ca un nobil”… Decise să se fac businessman în construcție. A fost o decizie oportună, inspirată poate de momente critice din țară și viață proprie. Pentru numeroși fani a fost un regret sincer. Cântecele din repertoriul lui Petrache: piese muzicale ”eminesciene”: Ce te legeni, codrule; Și dacă; De-aș avea... (muzica Anatol Chiriac) etc, cu o sonoritate inconfundabilă pătrund în suflet. Și alte piese Castel pe nisip, Crede-mă, Balada haiducească, Iubește, eu vin, Adevăruri, Chemarea casei părintești, În august, Monolog etc, reprezintă o vastă interpretare a șlagărelor lui Ștefan 10152473_701968583175947_2827528628526413969_nPetrache în cultura națională!10152998_701969446509194_4941178517744662213_nPiese ce dăruie, emoționează, sensibilizează și inspiră… In 2011, prin intermediul Editurii „Litera Internațional”, Ștefan Petrache a editat la București, CD-ul „Eu vin…”, la fel, este și producatorul acestui album muzical.
Ștefan întelege nu numai omul, dar și creația; activitatea artistică are o viață a ei, iar vârsta ei e decisă de riscuri suficiente, de sănătate proprie, de cugetări îndelungate… Depinde de durata vieții în corelație directă cu demnitatea artistului. De conștiința unei împliniri (i)realizabile, de timpuri schimbătoare…Cel mai greu e să nu faci nimic!” – din mărturisiri. Nu-i place să se plângă, nici să fie compătimit. Sensibil, receptiv și săritor la nevoie este chiar și atunci când greutățile lui sunt mai mari decât ale tale; a avut multe bucurii în viaţă, dar și multe dezamăgiri, probleme cu sănătatea, însă toate l-au întărit, dând sens vieţii. Ștefan Petrache parcursese o etapă solidă a împlinirilor. Fonoteca de aur Radio cuprinde o arhivă impresionantă și după volum, și ca prestație, întreg repertoriul al Maestrului, care în continuare se menține în topul preferințelor muzicale. Arta interpretativă a lui Ștefan Petrache și-a asigurat un loc de frunte în istoria culturii naționale moldovenești.
În prezent, interpretul aniversează 65 de ani de la naștere și cinci decenii de dăinuire sunetelor muzicale. Duce un mod de viaţă mai retras, cu bucuriile şi supărările sale de azi: ”Trăiesc o singurătate din care vin şi spre care plec”. Încărunţit precum a devenit, recunoaște că familia este cel mai de preţ lucru în viaţă, iar cea mai mare bucurie sunt nepoţeii Denisa-Maria şi Daniel-Matei.
Prezentând tipul de artist nonconformist, rebel, de o ințeligență uimitoare, cu o voce caldă și blândă, – viața lui trece sub semnul întrebărilor impuse de timpuri, de stat… Ștefan Petrache însă nu uită, nu încetează nicio clipă să ne cânte cu dăruire și demnitate!

LA MULȚI ANI, MAESTRE!

Svetlana Vizitiu

 

 


19 comentarii

Sinceritățile mele


Mi-am dorit mereu să adun oameni minunați împreună, și nu doar pentru activitatea clubului; să fie într-o strânsă relație de prietenie, cu schimburi de interese și experiență din viață, cu discuții și comunicări, cu sprijin și susținere, la nevoie…

place-poza

Svetlana Vizitiu 2016

La chemarea Inimii!eu Cum se zice, primăvară după primăvară se topesc anii, dar nu și inimile noastre. De aceea, și-mi plac sărbătorile, tradițiile, întrunirile care ne adună împreună, – e un schimb de fericire, dragoste și sănătate spirituală! Sunt o persoană energică și întreprinzătoare, pentru care grijile familiare par puține, de aceea, se pare că mă rup după multă acțiune. Furia poate… să mă apuce atunci când nu sunt înțeleasă; eu vorbesc, lămuresc ceva, dar nu sunt auzită. Încep să cred, că nu sunt acceptată, fie, vorbesc eu ce nu trebuie, și mai mult este o nemulțumire de sine, nu de oponentul meu. Dacă zic, că sunt în stare să schimb o situație, o fac numaidecât. Ca de obicei, precum se întâmplă, acolo unde există situații de conflict… apar și eu, ori, e invers? 🙂  Fapt e că sunt considerată o banalitate, care tot caută dreptatea la fundul mării…  Nu  sufăr când cineva tot încearcă să mă privească în gură. Ramân, când nu sunt constrânsă; când cineva mă ține, – fug eu fără să privesc în urmă.eu10 Doar căsătorii fericite n-am avut, acum încep să mă bucur…sas Dragostea fericită e de acum, de șapte ani!

Mă apasă povara nedreptăților și insuficiența rezultatelor obținute din acțiunile mele… cele dorite. Nu simt satisfacție în activitățile profesionale întreprinse: oricare pas n-ar fi, ea nu vine, dacă nu te simți susținută de persoane pe care te bazezi. Indiferența lor cred  că parvine din nemulțumirea de sine și de viață personală. Dacă ești un doctor, tratezi oamenii și ei se însănătoșesc, – e un rezultat! La noi, când cineva îți zâmbește, apar îndoieli, dacă e sincer. Am născut-o pe fiica mea singurică, fără soț. Pe-atunci, încă se spunea, un „baistruc”. Tatăl ei, mai mare cu zece ani, un sportiv, campion pe lupte, cu ”casă mare” și ”Volgă”, mai și cu alți ”baistruci” prin colțurile URSS, – cu doar cinci luni mai târziu, i s-a mai născut un copil, un frate vitreg pentru fiica mea. 🙂 Avea el un egou inedit parvenit din neîncrederea în oameni și în continuare a rămas un ”jlob” fără de-asemeni; iar toate acestea eu trebuia să le asimilez mai târziu… Eram deja însărcinată, și convinsă că-l iubesc. iulian 2010 febrPâna atunci, m-a iubit el pe mine. 🙂 Eram frumoasă și inocentă, ințeligentă, dar naivă. Credeam fiecărui cuvânt care pronunța lumea. Iar cu ”kopkilu” în traistă, îmi ziceam că nu voi mai trebui la nimeni. N-am mai dorit un astfel de tată pentru fiică… Bine, că am avut puterea asta de a mă convinge. Am înțeles, că o femeie puternică le are pe toate, dacă dorește! Nu aveam timp să mă gandesc la bărbați, nu am spus ”Da” celor, care imi cereau mâna și chiar mă iubeau cu tot cu copil. Intuiam eu, că voi fi acea responsabilă, liderul în familie, însă doream să fiu eu ”mielușă”, – din păcate sau fericire, – s-a adeverit pe parcursul vieții. Vremuri, moravuri, năravuri… Fapt, că peste trei ani m-am măritat cu altul, un polițist, care, după ce i-am născut un fiu, și-a zis, că mi-a făcut o favoare și deja trebuie să-i fiu recunoscătoare, că mă ”luase” cu copil străin, în… propriul meu apartament. Un leneș incurabil și, mare rușine pentru el era să-și plimbe propriul copil în cărucior: ce va zice lumea din sat, că e sub papucul soției? 🙂 Desigur, nu sunt nici eu o sfântă, dar nu am pentru ce a mă justifica… N-am păstrat supărare pentru nimeni, – de fapt, fiecare persoană m-a ajutat să-mi călesc caracterul, să ramân independentă, să-mi fac pași proprii în viitor, sprijinită de Credință, Speranță și Perseverență. În dragoste trebuie să poți juca, – într-o cășnicie, cu atât mai mult. Bărbații sunt ca și copiii, – în fața lor trebuie să improvizezi mereu. Iar când obosești la servici, în gospodărie, – nu-ți mai arde de nimic. Poate fi femeia o soție exemplară, atunci când apar condiții insuportabile, iar toată responsabilitatea căde pe umerii ei? Mă întrebam, 9-ro-5e89cbb84663fbb9e90d861ccd18b440dacă nu sunt eu mai mult ”bărbat” decât femeie, și-apoi mă priveam în oglindă, poate, cu ochii celor care mă admirau, și uneori mă calmam… Totuși, zace în mine o tărie ireproșabilă, indiscutabil, n-ai ce face! 🙂 N-am permis nimănui să-mi stea pe gât, și a fost reciproc.  Omul e slab, atunci când e îndrăgostit, e ca o țintă deschisă pentru răni și bătăile destinului, mai ales, pentru că e foarte sincer. Iar când se preface că iubește, ceea și primește, e o iubire falsă… an4Am avut experiență nereușită în cășnicie, din care n-am știut cum să merg mai departe, doar în vise. Am înțeles, că experiența părinților mei, care sunt împreună de 53 de ani, nu poate fi împrumutată și aici. Oameni diferiți: destine și caractere diferite! Iar Dumnezeu nu ”încearcă” pe nimeni, nu ne face deștepți sau proști: Îți oferă sute de șanse și dacă le-ai ratat, ai ceea ce meriți, de fapt! Nu poți da vina pe Dumnezeu, că n-ai nimerit șansa! Experiențele negative din toată viața mea nu fac nimic cât fac cei 7 ani de fericire. Am învățat să prețuiesc persoana care m-a învățat ce-i iubirea, într-adevăr. Cu gândul la el in continuare, mă rog pentru sănătatea lui!.. an nou famil

Fiica mea dragă, Sanduța mi-a adus sentimente și emoții enorme în viață! – am parcurs împreună prin atâtea învățăminte, toate blogurile rostudii și cuceriri de ”vedetă”: a știut să mă oprească la timp, dăruindu-mi și un nepoțel extraordinar; sunt atât de umilă în fața lui, îl iubesc enorm, ca nici pe micuții mei copii cândva… Acum sunt cu fiul meu Iulian și, se repetă acelaș scenariu: ne călim și dezvoltăm caracterele în continuare. 🙂 Uneori doare, dar mă bucur, că Simt. Viața – asta e să poți simți! E strașnic, când nu mai poți simți nimic, când nu mai ții cont de indiferența proprie. Fiului meu îi place să cânte la chitară, e și un as în computer, mai și citește mult, – cărțile sunt împrăștiate prin toată odaia lui, – și are secretele lui, de adolescență prelungită… Enigmatic, cu secretele lui… Mă conformez și învăț. Îmi dau seama, că cu fiecare copil, învăț și mă dezvolt și eu în continuare. Fiul meu zice, că vrea să trăiască pe cont propriu… Poate asta e problema mea, că mă bag cu preferințele și notațiile mele? Tații copiilor mei n-au participat la educația lor, dar am copii minunați! 9-ro-8d63f57443b3f7ad65b01be85479033dMi-a fost destul de greu să-i ridic, n-am conștiențizat pe deplin acest lucru, de aceea, îmi zic, că a fost ușor! Pentru că ei provin din mine. Pentru că am mult Noroc în viață! – Pentru, că așa credeam și îmi doream! Sunt și în present, o sursă de energie23 și  de noroc pentru cei care țin la mine. Nu glumesc. Un generator de idei si relații între oameni; îi unesc, le trezesc un scop oarecare, pe care ei și-l realizează cu reușită. Apoi, unii uită de mine, și eu – pe ei… 🙂  Iar dacă credeți că sufăr de manii, e problema voastră. Desigur, fiecare din noi, ajunge la un an și se întreabă, care-i rostul sau scopul lui în viață. Mă întreb și eu, dar nu cunosc răspunsul. La nici un an de la naștere, muream, iar antibiotice cu Streptomicină m-au asurzit. La patru-cinci ani – mă înecam în bazin. La nouă ani muream de mengită; anterior, cu două săptămâni, învățătoarea claselor primare mi-a ”zdrobit” capul de tabla clasei, pentru că nu-i dădeam unei colege cartea ”Ala-Bala-Portocala”: de ce am memorizat atât de clar? Altă educătoare din grădiniță mi-a spart ochelarii și mi-a rupt sprânceana, ciocnindu-ne ”cap în cap” cu o fețiță, pentru că ne plângeam moiuna pe alta, noi, copile de 5 ani. Astă este mentalitate la noi, și în continuare. Au fost momente când mașinile treceau la un milimetru de cumpăna de mine. Iar medicii, taticumi-au ”dăruit” și ei un ”handicap” pe viață… Cât mai trebuie şi să mai poți îndura ca să te încrezi în Cel de Sus? În cele mai grele perioade ale vieții, e foarte important să nu ne refuzăm unul pe altul, să ne răbdăm și să ne iubim. Fie, și cu o pauză. Erau clipe, când mă ”rupeam”, nu mai aveam puteri și răbdare, dar niciodată nu mi-am permis timp pentru depresii, nici nu cred în așa ceva, – îmi zic, că e boala celor fără de ocupații. Dacă o cășnicie nu e bolnavă și s-au păstrat ceva valori, totul se poate restabili. Ce-i mai important e să nu-ți pierzi copiii, cu toate că, uneori vrei să scuipi pe toate problemele și să spui: ”Basta!” Chiar dacă îmi pare, că am ajuns la limită, peste un timp îmi trece, și atunci… îmi spun un sincer ”Baftă!” Încerc mereu să discut cu cineva, caut contacte, discuții, puncte de apropiere și, doar să nu mă închid în sine! În acest sens, am mare noroc de parinți, soră, frate, copiii mei… ImagineSuntem persoane emoționale, vesele, săritoare la nevoie. Se pare, că e timpul s-o mai încetinesc cu spiritele, să mă astâmpăr, – vârsta nu mai e aceeași. Dar încearcă să te lupți cu interiorul tău! Să greșesti și să te căiești, – asta e și despre mine. Și pustietatea, care uneori apare în urma unei dezamăgiri în omul, care ți-a fost prieten, – o descarci peste alte persoane, care nu merită această atitudine. Apare prudența, suspiciunea. Dar se merită să oferi șanse  pentru încredere, fără abuz, fără impunere. Viața uneori e o robie, din care nu poți fugi, nici să vrei, – pentru că este timpul pentru un tratament excelent! Oricare îți este dispoziția, trebuie să conștiențizezi realitatea, să prețuiești și să iubești. Vii în lume, și printre oameni imediat îți fuge negativismul, problemele personale, chiar și bolile se pierd. Un sfat gratuit: atâta timp cât oamenii se schimbă, universul se poate schimba. În acest butoi cu miere, e și-un strop cu fiere! 😀

Sau, poate în acest butoi cu fiere, e și-un strop cu miere? 😉

Svetlana Vizitiu