Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


18 comentarii

Actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, o rază de soare la Clubul Impresii din viață și cărți


               ”Ca florile de primăvară neamul meu mă înconjoară.Voi purta bucuria în suflet o viață și clipa îmi va fi mereu doar dulceață.” (Lidia Noroc-Pînzaru)
     A 80-a la număr protagonistă al Clubului ”Impresii din viata si carti”, la 4 decembrie va implini 75 de ani. Este încă tânără cu spiritul şi cu inima, – ne-a convins şi astăzi la evenimentul clubului… Inteligentă, frumoasă, foarte strictă cu disciplina şi proiecte programate zi de zi, şi se menţine de stabilitatea lor în continuare. Astfel, şi-a dezvoltat dânsa caracterul, şi astfel trebuie să fie orice persoană inteligentă. Cerinţe şi fapte de la sine, în prim rând, vorbă bună, dar şi respect reciproc! O Doamnă gen clasic, sau retro, și mai bine, – cea modernă cu maniere aristocratice, nu m-aş mira să aflu că este descedentă din strămoşi regeşti. Cu aptitudini adaptate tuturor timpurilor. Evident, doar este o supertalentată actriță, vedeți și în filmările de astăzi…
Şi-a jucat, de-a lungul anilor, rolul de actriță, funcționar public, lider sindical, precum și cel principal – de actriță, interpretând zeci de roluri în peste o mie de reprezentații, roluri care i-au adus marele succes în fața publicului. În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Lidia Noroc-Pinzaru a fost actriță a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” (1959-1990), ‘‘Era inima culturii şi forţa spirituală a municipului, judeţului, personalitate care continuă să reprezinte spiritualitatea şi cultura românească şi cea naţională, în fond.(Lilia Manole, poetă li moderatoare a evenimentului). În prezent, muzeograf, a deținut pe parcursul mai multor ani funcția de șefă a Direcției Cultură a municipiului Bălți, precum și a județului Bălți (1990-2003). O Doamnă de Fier, un patriot şi luptător pentru cultura şi integritatea ţării:-“Cu fiecare zi îmi dau seama de profunzimea problemelor şi de extinderea lor în cultură. Vreau să fac o remarcă. Am intenţia nu numai de a le scoate la suprafaţă, dar şi voi bate fără preget clopotul până se va urni carul din loc.” – spunea actriţa Lidia Noroc-Pinzaru intr-un interviu. Şi foarte curând, distinsa Doamnă Artistă emerită va sărbători nu doar cei 75 de ani, dar şi 60 de ani de activitate în domeniul Culturii!
Deţinătoare a unei bogate şi importante bibliografii, ce cuprinde cărţi şi interviuri, invitata multor emisiuni şi spectacole din Moldova, România şi din Rusia, actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, eroina scenică alături de inegalabilul şi regretatul Mihai Volontir, colegă de scenă şi de rol a actorului renumit, care şi-a început activitatea teatrală mai întâi, la Bălţi, ulterior părăsind teatrul şi devenind actor de cinema, Grigore Grigoriu, la fel, Dumneaei eterna alinare a regizorului şi directorului de teatru Anatol Pînzaru, dar şi legendă inedită a vieţii noastre…
S-a zbătut în continuare să schimbe această societate şi  lumea culturii ca urmare, ca președintă a Consiliului de ramură al Sindicatului lucrătorilor din cultură (din 2003). A reuşit să stabilească relaţii trainice cu colegii din oraşele înfrăţite din România, Bulgaria, Ucraina. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi. În 1981, a fost distinsă cu titlul de Artistă Emerită, în 1986 – decorată cu Ordinul ”Gloria Muncii”, şi ”Insigna de onoare”, şi în 1993 i se conferă Medalia ”Meritul Civic”. Numită şi Doamna de fier a oraşului Bălţi. ”Ne înalţă arta, cultura, spiritualitatea. Iar actriţa Lidia Noroc –Pînzaru este un model de urmat pentru întreg neamul’ (Lilia Manole)
O familie excepţionalăSe spune, că despre soţul Lidiei Noroc-Pînzaru, – Anatol Pînzaru, Artist al Poporului, pot fi scrise opere fără sfârşit. Fiecare spectacol, montat de acest minunat regizor, reprezenta o etapă în istoria Teatrului Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi şi a teatrului basarabean în genere. La 1 septembrie 2016 ar fi împlinit 80 de ani. Bălţenii păstrează vie memoria Omului şi Artistului Anatol Pânzaru. O stradă, nu departe de blocul unde a locuit maestrul, îi poartă numele. Poşta Moldovei a lansat un timbrul (10 000 ex.) consacrat renumitului artist.
Artiştii Anatol Pînzaru şi Lidia Noroc-Pînzaru, copiii Ala şi Anatol junior, ginerele Bujor Popuşoi, colonel al Armatei Naţionale, nora Camelia, nepoţelele Laura-Felicia, Camelia, Saşa-Sonia şi Sofia-Elena… Am ţinut să menţionez despre această familie, ambii artişti care ne-au aurit valorile tradiţionale. Personalităţi, care cu siguranţă vor rămâne în istoria culturii moldoveneşti. Suntem mândri, pentru că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru n-a evitat să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, cu amintiri şi impresii de preţ… Dinastia Noroc vine şi cu urmaşi actori, – o nepoata a continuat calea teatrului. Maricica Buceatchi, surioara de la Ezăreni, Sângerei, director de şcoală, prin depănarea amintirilor a vorbit cu acest prilej despre rolul de mamă a surorii sale. ”Prin mamă, Dumnezeu întră în copil” – apoi a menţionat la club Lilia Manole, moderatoarea. Prietenii şi fanii au vorbit despre personalitatea dnei Lidia Noroc-Pînzaru, impresii marcante din viaţa ei… Repertoriul muzical al Dariei Radu, Vitalia Todiraşcu, Ludmilei Rotaru ne-au trezit emoţii şi senzaţii extraordinare, cu mesaje şi melodii pân-la lacrimi de duioase şi afectuoase…
Prieteni, colegi, profesori, colegi de teatru, actori, – asumânduşi propria poveste de viaţă, Doamna Lidia a găsit cele mai preţioase şi mai rare bijuterii pe acest plai. Un Noroc la Noroc se trage. Mulţumiri grandioase pentru aprecieri, prieteni! Multumiri Doamnelor Lidia Noroc-Pinzaru si Lilia Manole pentru emotii, impresii si parcursul acestui eveniment de exceptie. Mulţumesc prietenilor si tuturor parţicipantilor care au făcut sedinţa luminoasă! Doamnei Gutiera Prodan (Buna dimineaţa TVM1) pentru reportaj, cu plecăciune! Daria Radu, Ludmila Rotaru, Maricica Buceatchi, Ion Gorgan, Valentina Sandu, Silviu Fusu, Butucel Elena, Vitalie Todirascu, Silvia Saca, Valeria Saculțanu, pentru interpretare şi referinţe frumoase, cu emoţii şi clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”,Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu !
Sper să fiţi atenţi la detalii din filmul de la club marcat mai jos. Baftă în vizionare și la imaginile albumului:
 ”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” – albumul cu imagini de la evenimentul Clubului IVC in incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Chisinau, Republica Moldova!(accesati)
Lidia Noroc-Pinzaru:Viața poate fi llungă sau scurtă, după felul cum o trăim. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Astăzi mi-a mai răsărit o rază de soare care mi-a adus fericire și bucurie. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine la evenimentul Clubul „Impresii din viață și cărți”. Vă doresc multă sănătate, să aveți sufletul curat și toate dorințele să vi se împlinească” (după eveniment) Şi înainte:
”Dragi prieteni! Să aveți o viață ca-n povești cu vise împlinite. Să dăruiți celor ce vă iubesc doar clipe fericite. Vă invit și vă aștept cu mult drag la Clubul „Impresii din viață și cărți” în incinta BM Hasdeu, Chișinău, la 4 iulie 2017, ora 14-00, Este un eveniment organizat la Clubul ”Impresii din Viață și Cărți” a cărui diriguitoare este doamna Svetlana Vizitiu, moderatoarea – poeta Lilia Manole și protagonista cu nr.80 sunt eu” – Lidia Noroc-Pinzaru 
Cu toate trăsăturlie ei demne de femeie deosebită! Da, distinsa noastră doamnă, Lidia Noroc-Pinzaru este un noroc atât de rar…sunt şi eu o norocoasă că o cunosc personal şi sunt mândră de faptul că avem aşa o personalitate puternică, care ne reprezintă naţiunea. Sunt mândră că am deprins de la ea unele maniere de a relaţiona cu lumea, de a găsi un compromis şi încă multe altele . Stimă şi profund respect „enigmatică fiinţă, spirit dulce şi atrăgător”! – Valentina Sandu 
Constantin Cojocaru: O cunosc de pe cînd eram un bobocel aflat la început de multe drumuri. Îmi fusese profesoară la facultatea profesiilor obștești, cum se numeau pe timpuri. Am făcut cu dumneaei mai multe ore de ținută scenică, în care a pus în noi atunci nu numai trăire și sentiment, ci mai întîi de toate foarte mult suflet. Ne-a învățat ce înseamnă să judeci cu sufletul, să trăiești ceea ce faci, să te transpui în anumite ipostaze ale eului artistic și nu numai. Au trecut mulți ani de atunci. Mi-o amintesc dornică de scenă, de ceea ce încerca să ne transmită prin exemplul propriului eu. La Mulți Ani să ne trăiți! Cu drag de frumusețe și îndîrjire, pe care ați încercat să ne-o implantați, primarul mun. Edineț.
Lilia Manole Profesionalism, atitudine, viziune si caracter.
O femeie dintr-o mie, enigmatică fiinţă,  /Cumpătată în privire, a ei vorbă de actriţă,  /Al ei glas de ciocârlie, ochii -catifele mari,  /O femeie dintr-o mie, un noroc atât de rar…  /O femeie, dintr-un spirit, dulce si atrăgător,  /Visul scenelor fidele, o actriţă cu fior,  /Cosmosul inimii mele şi stihie necuprinsă,  /Doamna, care a păstrat multă dragoste surprinsă… /O femeie dintr-o mie, carte, care se va scrie,  /Din noianuri de-amintiri şi ingenuă trăire,  /O femeie, numai una, univers înfloritor,  /Glasul să i-L tot asculţi, în surprize, cu mult dor.  / Despre Lidia Noroc-Pinzaru, versuri de autor: Lilia Manole 

”Îmi amintesc prima mea vizită la teatru, când eram încă copil. Atunci am descoperit o lume nouă. O lume plină de mister. O lume care n-o cunosteam, dar o lume care m-a făcut să mă simt ca acasă. Din acea clipă, eu mereu am avut un respect deosebit față de artiști. Consider, că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, actriţă a Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălţi, Artistă Emerită a Republicii Moldova, – este inima şi forţa spirituală a culturii municipului Balti. Este o personalitate notorie care reprezinta cultura românească nu doar in nordul republicii, dar si in întreg spațiul românesc. Are o tinută scenică si o dicţie impecabilă ce o face inegalabilă pe scena teatrului românesc. Este o personalitate de mare calibru ce a dus după sine și a încurajat mulți colegii și prieteni de a lupta pentru demnitate şi cinste, pentru onoare si virtute sufletească.” – Sergiu Botezatu

Silvia Saca:”Dna Lidia Noroc-Pânzaru este vedetă, actriță Nr-1 a Teatrului ”Vasile Alecsandri”, dar și una din cele mai îndrăgite și talentate din Moldova, – face parte din generația de aur a teatrului moldovenesc. Talentată și frumoasă, are și o poziție activă în societate.

Maia Banarescu:”Oameni de calitate. Talent, frumusete si multa omenie”.
Un exemplu de slujire în artă și pentru artă” – Ghenadie Ciobanu (ex-ministrul Culturii RMoldova)
Perle care ating, de  Lidia Noroc-Pinzaru (extrase din lumea ei virtuală)
Un om cu adevărat bogat este cel care nu este niciodată singur cu adevărat…
“Sănătatea culturii înseamnă sănătatea morală.” “Cred că am avut noroc în viaţă, fiind eu însămi noroc.”
Există anumiți oameni în viață care te fac să râzi puțin mai tare, să zâmbești puțin mai mult și să trăiești puțin mai bine.
În viață nu trebuie să cauți prieteni care să îți rezolve toate problemele, ci prieteni care să nu te lase să le înfrunți singur!
”Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă.” 
”Bucuria vine din lucrurile mărunte; Liniștea vine din suflet; Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre! Ce frumos e să trăiești și să iubești viața”
‘Tinerețe – bulgăr de omăt aruncat în vânt, în soare, fără cădere și fără întoarcere…’
”Ninge in țara cu ciață şI fulgii-făină ne spală pe fata. O sită din aer tot cerne mereu durerile arse din sufletul meu.”
Timpul ce a trecut nu se întoarce niciodată. Rămâi cu sentiment de tristețe provocat de dorința de a revedea pe cei dragi și scumpi.” – 1 dec 2016
Alte surse info- despe Lidia Noroc-Pinzaru: https://www.facebook.com/events/518051988398182/

Fiecare grădină trebuie să aibă un trandafir, fiecare față trebuie să aibă un zâmbet, fiecare fir de iarbă trebuie să aibă rouă și fiecare om trebuie să aibă o prietenă ca dumneata. Nu mi-am dorit niciodată să am o viață perfectă, ci doar să am câțiva prieteni adevărați în jurul meu, care să mă iubească exact pentru ceea ce sunt, și din clipa aceasta dta ești unul dintre ei. A fost un eveniment de neuitat, cu emoții la superlativ, cu participanți de amploare, cu o atmosferă plăcut pozitivă și cu o viteză de postare pe rețelele de socializare. Albumul și clipurile sunt excelente. Ești foarte bravo și o mare sufletistă Doamna Svetlana. Un prieten adevărat este ca un curcubeu: atunci când există cantitatea ideală de fericire și lacrimi, rezultă un pod colorat între cele două inimi. Îți mulțumesc pentru tot. Sănătate și succese mai departe.”– Lidia Noroc-Pinzaru

 ”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” (Accesează)

Poezie închinată Dnei Lidia Noroc-Pînzaru:

Mi-e dor de mult de teatru, /ca de umbra mamei,/sa pot, l-aş rezidi cu aripi de lumină,/mi-e dor aşa de mult de teatru, /ca de portretul tatei,/izvor strălucitor,/noroc şi dragoste divină. // Mi-e dor aşa de mult de teatru,/ca de icoana veche,/de undeva ce mă priveşte, /gata să mă certe,/de nu mă rog la teatru,/aşa dumnezeieşte, /nici o icoană în lume/nu o să mă ierte… (Lilia Manole, 03 iulie 2017)

Lidia Noroc-Pinzaru Actorul este o sursă vie de inspirație în procesul de creație. În artă nu poți să faci nimic fără pasiune. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Viața poate fi scurtă sau lungă, după cum o trăim. Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă. Eu mă închin în fața tuturor care au fost prezenți și mau susținut cu interpretări și referințe frumoase și călduroase, cu emoții la superlativ și clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”. MULȚUMESC!👄👄👄❤️

Anunțuri


14 comentarii

Emil Loteanu: „M-am logodit cu cea mai depărtată stea”


Personalităţi de talia lui Emil Loteanu se nasc la răscruci de secole. El a fost mereu cu sufletul deschis către frumos. Se spune că ar fi putut să fie un regizor de talie mondială, că timpurile n-au fost de partea lui; pentru cei mai mulţi, este „regizorul care a făcut Şatra şi Lăutarii şi care a trăit la Moskova”, alţii îşi vor aminti că el a regizat şi peliculele cinematografice de o enormă forţă artistică: Anna Pavlova, Dulcea şi tandra mea fiară, Luceafărul, Poienile roşii…

emil-loteanu

Regizor de film, scenarist, actor, scriitor, pedagog… S-a născut la 6 noiembrie 1936, în familia profesorilor Tatiana şi Vladimir Loteanu din satul Clocuşna, Ocniţa. A moştenit de la bunei si părinţi o latură importantă – bunătatea sufletească, omenia. Dumnezeu l-a înzestrat cu frumoase calităţi şi cu o responsabilitate neobişnuită pentru munca lui. Când avea timp liber, revenea la baştină. Precum scrie in una din poeziile sale, era un copil zburdalnic si zvapaiat din fire, iubea sa cutreiere crangurile si miristile. La varsta de sase ani, a mers la scoala, apoi a fost nevoit s-o paraseasca si sa se refugieze impreuna cu parintii la Radauti, Romania (alatuir de manastirea Putna), unde isi continua studiile, manufestandu-si talentul in cadrul cercului dramatic si la spectacolele organizate in scoala. Ulterior, familia era transferata in orasul Ramnicu-Valcea si de acolo, la Bucuresti. Emil absolveste Liceul „Sfantul Sava” (in prezent, „Nicolae Balcescu”), si numai o abordare obtuza, specifica anilor ‘ 50 si un „dosar” cu probleme vor face ca tanarul Loteanu, care visa sa cuprinda lumea pe pelicula de celuloid sa nu fie admis la IATS, Bucuresti. lote
Marcel Loteanu, fratele, şi-aduce aminte: ”După refugiul din ”44, soarta a vrut ca Emil să rămână cu tatăl la Rădăuţi, iar eu am însoţit-o pe mama la Bucureşti. La 13 ani, după ce moare tatăl, Emil fuge prima dată în Basarabia, căutând adăpost în casa buneilor de la Holencauţi. Era în 1949, el nu avea acte, iar legea cerea să fie predat înapoi grănicerilor români. Aşa am ajuns să fim din nou împreună, să locuim pe strada Heleşteului, Cartierul Primăverii de azi… În curtea casei, Emil făcea cu noi piese de teatru. Monta ”Scufiţa Roşie” şi eu jucam rolul lupului, şi plângeam. Dar el era… regizorul. Cred că l-a influenţat faptul că locuiam lângă Studiourile Sahia. Auzeam muzică, post-sincroanele. Adunam resturile de peliculă aruncate după montaj şi făceam artificii. El sărea gardul şi se împrietenea cu operatorii, cu regizorii… A contat şi faptul, că în ”50 în casa noastră s-a turnat primul film artistic românesc – „Viaţa învinge”. După ce i-a fost refuzat dosarul de admitere la IATS, Emil s-a repatriat în Basarabia, ca să poată studia la Moskova. Pe-atunci, în România era greu pentru basarabeni: nu te puteai afirma, nu-ţi puteai susţine calităţile… Culmea ironiei: el a trăit atât de mult la Moskova, unde se vorbea ruseşte, şi şi-a manifestat românismul peste tot. A reuşit să promoveze valori naţionale, cu actori moldoveni şi români, pe banii ruşilor. Oficialităţile basarabene l-au alungat, iar românii i-au recunoscut valoarea mult prea târziu. Cu puţin timp înainte de a muri, i s-a decernat Premiul de excelenţă a Fundaţiei Culturale Române…”mi-s-ochii-arsi-de-frumusetea-ta-poezii-emil-loteanu-x300_2
Pentru ambele maluri ale Prutului, opera lui Emil Loteanu rămâne o provocare. I s-a furat libertatea şi a încercat s-o recupereze. Libertatea şi iubirea, – cele mai mari ”nevoi” ale sale: în ”Şatra” ţiganul, nu întâmplător, este simbolul libertăţii absolute, care e mai importantă ca dragostea…
Pentru susţinerea examenului la cinematografie, la VGIK (Moskova, 1956-62), Emil Loteanu a scris o lucrare despre un film american, pe care l-a văzut împreună cu mamă-sa, şi care l-a marcat pentru o viaţă. A fost admis, a reuşit să absolve facultatea, făcând, concomitent, încă doi ani de actorie la MHAT şi, asistând şi la lecţiile de la Institutul de Literatură ”M. Gorki”. I-a avut ca profesori pe cunoscuţii regizori M. Romm, G. Roşal, G. Kozinţev etc.
După finişarea studiilor, în 1962 este repartizat la Studioul ”Moldova-Film” din Chişinău în calitate de regizor de filme artistice. În anii 1973-83 se produce ca regizor la Studioul ”Mosfilm”. A fost conducător la două promoţii de regizori de film în cadrul şcolii superioare de regie. În 1988 inaugurează la TVM emisiunea „La steaua care-a răsărit”… În perioada 1987-92 este preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova.emil-loteanu
Debutează cu versuri inspirate pe paginile revistei ”Contemporanul” din Bucureşti (1948). Se afirmă ca poet, primii săi paşi în literatură fiind dirijaţi la Chişinău de Anatol Gugel. În 1952 debutează la „Tinerimea Moldovei” cu poezia „Cântecul marii iubiri”, după ce continuă să publice versuri în ziarul „Moldova socialistă” şi în revista „Octombrie”. Placheta „Zbucium” (1956) poetul a editat-o la numai 20 de ani şi a constituit o adevărată explozie lirică. Scriitorul Gheorghe Malarciuc va spune: „E zbuciumul inimii sale, e chiar inima sa cu tot ce conţine ea mai bun şi pe care poetul o închină semenilor săi”. Au urmat culegerile de versuri şi proză care sunt primite cu acelaşi entuziasm: „Chemarea stelelor” (1962), „Vioara Albă” (1963), „Belaia raduga” (1964, Moskova), „Ritmuri” (1965), nuvela „Bucolica” (1966), „Versuri” (1967), nuvela „Lăutarii” (1972), „Sufletul ciocârliilor” (1974), „Zov liubvi” (2001). La Editura „Litera” apare postum volumul selectiv „Chemarea stelelor” (2003). Versurile publicate puneau în valoare un poet talentat, dar, spre surprinderea colegilor de generaţie, Emil Loteanu a schimbat muza poeziei pe cea a cinematografiei.loteanupoeme Debutează ca actor la Teatrul dramatic „Puşkin” (1953-54), iar ca regizor, în anii de studenţie, cu lucrarea de curs – filmul de scurt metraj „Măria sa Hora” (1960). În aceeaşi perioadă se produce în câteva roluri.
Cariera sa cinematografică îl desemnează ca scenarist şi regizor al filmelor: ”Aşteptaţi-ne în zori”(1963), ”Poenele roşii” (1966), ”Această clipă” (1968), ”Lăutarii” (1971), ”O şatră urcă la cer” (1976), ”Dulcea şi tandra mea fiară” („O dramă la vânătoare”, 1978), ”Ana Pavlova” (1983), ”Găoacea” (1990), toate fiind premiate cu premii internaţionale şi naţionale:
„Asteptati-ne in zori” (1963) – cu o intreaga constelatie de nume noi: Ion Scurea, Ecaterina Malcoci, Dumitru Caraciobanu, Nina Doni etc.
„Poienele rosii” (1966) – o balada mioritica moderna, devenita pe parcurs carte de vizita a studioului cu Svetlana Toma si Grigore Grigoriu, ce vor reveni emblematic, in creatia regizorului;
„Aceasta clipa” (1968) – a luat Premiul II la Festivalul unional de filme de la Mensk;loteanu lautarii
„Lautarii”(1971) – prezentat pe aceranele multor tari ale lumii, distins cu Premiul „Scoica de aur” la Festivalul International de filme de la San Sebastian (1972),Marele Premiu la Festivalul International ce dezvaluie tema artei si folclorului (Italia, 1972), Premiul „Nimfa de Aur” la Festivalul International de filme din Neapole (Italia, 1972), Premiul spectatorilor si al presei pentru cel mai bun film la Forul Cinematografic din Milano (1978). Prin „Lautarii” regizorul si-a deschis drumul in Europa.
Urmeaza fresca dramatica a vietii si creatiei marelui Eminescu, filmul televizat „Luceafarul” (1986), pentru realizarea caruia Emil Loteanu obtine Premiul de Stat al RSSM (1988).
La studioul „Mosfilm” monteaza filmele: satra1„O satra urca in cer” (1976) – una din cele mai spectaculoase creatii, proiectata in peste 100 de tari, distinsa cu Marele Premiu „Scoica de aur” la Festivalul International de la San Sebastian (1976), un mare succes comercial al acestor ani; Pemiul pentru cea mai bune regie la Festivalul International al celor mai bune filme din lume din Belgrad (Iugoslavia, 1977), Premiul pentru cel mai bun film al anului la Festivalul International din Praga (1977); Premiul pentru rezolvarea plastica a secventelor la Congresul XI al UNITEX din Paris. Protagonisti: interpretii sai predilecti – Svetlana Toma si Grigore Grigoriu.
moi laskov
„Dulcea si tandra mea fiara” („O drama la vanatoare” Cehov), 1978, remarcat la Festivalul celor mai bune filme din Belgrad (1979);
„Ana Pavlova” (1983) – realizat in colaborare cu studiouri si cineasti din Anglia, Franta, Cuba, Germania si distins cu Marele Premiu pentru cea mai inalta contributie in arta cinematografica; Marele Premiu pentru cea mai buna coproductie, Premiul Pentru cea mai buna lucrare de operator, Premiul Pentru cel mai bun film strain, etc.pavlova
E ste autorul a peste 20 de filme de succes şi a scris scenarii la toate filmele sale – bilanţul de trei decenii de activitate cinematografică a regizorului Emil Loteanu.
Filmele sale i-au făcut celebri pe mulţi actori din Moldova, care, la rândul lor, au contribuit la succesul creaţiilor lui Loteanu (Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Mihai Volontir, Maria Sagaidac, Victor Voinicescu-Soţchi, Victor Ciutac, Dumitru Caraciobanu, Domnica Darienco, Vasile Zubcu, Vlad Ciobanu, Mihai Curagău, Sergiu Finiti, compozitorul Eugen Doga, etc).
În 1969 pentru merite deosebite în domeniul cinematografiei, lui Emil Loteanu i s-a conferit titlul de Maestru în Arte din Moldova, iar în 1980 titlul de Artist al Poporului din Federaţia Rusă. Membru de Onoare al Academiei Internaţionale de Film „Nica”, ”Ordinul Republicii”.Emil_Loteanu,_Maria_Biesu,_Eugen_Doga
Este trist când moare un om, dar este îngrozitor de trist şi de împovărător, când un Artist al neamului nostru, precum este Emil Loteanu, moare printre străini, pentru că la noi nu i s-au creat condiţii minime ca să trăiască şi să moară acasă. Nu e nicio vină în faptul că Moskova l-a primit în pământul său, e spre cinstea ei. Este vina noastră că nu ştim să apreciem valorile naţionale, şi ar trebui să ne pună în gardă că, de la începutul lumii şi până azi, n-am putut fi fericiţi, pentru că nu i-am avut pe toţi ai noştri acasă, că nu i-am putut crea un loc pentru viaţa şi opera lui Emil Loteanu, un loc pentru mormântul său în ţărâna natală.
A suportat şi atacurile urâte din 1996, când a vrut să candideze la preşedinţie. Şi iată, că nici o amintire nu a rămas în urma lor: cine îşi mai aduce aminte de politicienii din acea epocă? Iar filmul lotenean “Luceafărul” din 1986 pare mai apropiat. Doar arta făcută cu sinceritate, credinţă şi dragoste faţă de popor, va dăinui!S-a stins din viaţă la 18 aprilie 2003 şi este înhumat în cimitirul Novodevicie din Moskova.lotean
În aprilie 2008, la Centrul Cultural „Odeon” din Chişinău a fost prezentat filmul documentar “Lupul marilor drumuri”, regia Octavian Grigoriu (fiul actorului Grigore Grigoriu). Documentarul este „o baladă despre Emil Loteanu, despre drumul lui spre „capătul luminii”. Octavian Grigoriu l-a cunoscut pe Emil Loteanu din fragedă copilărie, l-a văzut în casa lor: „Am simţit întotdeauna o înrudire spirituală cu acest om pentru care fiecare clipă trăită era o nouă descoperire a lumii. A fost şi uşor, şi dificil să realizez acest film, pentru că aveam la dispoziţie foarte mult material şi când a trebuit să renunţăm la o parte din el, a fost precum am tăia din carne vie.”
Regretatul actor Grigore Grigoriu spunea ca Emil Loteanu e un talent, care aduce cu sine lumina. Svetlana Toma ii este recunoscatoare si astazi, pentru ca a adus-o in lumea filmului, i-a cizelat gustul si i-a format atitudinea fata de profesie. Sergiu Finiti, artist al poporului: “Eram invitat la Caunas pentru rolul lui Burbulea in filmul “Satra”. Special pentru a obtine acest rol am invatat sa calaresc si cateva trucuri. Cred ca anume acest lucru i-a placut lui loteanu, pentru ca m-a invitat la un rol la care ravneau mai multi. Au urmat opt luni de filmari, timp in care ne-am imprietenit si am invatat lucruri de la maestru, pentru ca teatrul difera de film. Eram si certat, si laudat, or cei care l-au cunoscut pe Loteanu, stiu, ca avea un caracter expansiv, vulcanic. La filme n-am mai colaborat cu el, dar am avut onoarea sa lucrez sub indrumarea lui in Teatrul Actorului de Cinema, pe care il instituise pe langa Uniunea Cineastilor si care a lansat o singura premiera. Apoi, si Loteanu s-a saturat sa lupte cu morile de vant, ca urmare si teatrul a disparut in scurt timp.”facebook-fotografia-zilei---emil-loteanu-si-robert-de-niro-1366571517
Mihai Curagau, artist al poporului: “Imi pare rau ca s-a dus si imi pare rau, ca a filmat putin in Republica Moldova, – mai mult la Moscova. Loteanu era haituit, asa erau vremurile. Desi, stia sa deschida usile, I se puneau mereu bete in roate. Asa s-a intamplat si cu Vlad Iovita, si cu Gheorghe Voda”.
Mihai Cimpoi, scriitor: “Ne-a dus faima in lume prin filmele sale, cu pitorescul nostru, cu oamenii nostri frumosi, ne-a adus o solie de bunatate, de dragoste pentru frumos… A fost un cineast dublat de un poet”.
Mihai Dolgan, critic literar, a recunoscut, ca Loteanu “ se afirma ca un poet al patosului si energiei romantice”. Scriitorul Andrei Lupan l-a mentionat ca pe unul din “cei mai straluciti creatori al poeiei moldovenesti tinere… Talentul lui nu se grabeste spre desavarsire, ci se zbate intr-o nesatioasa si plina de hazard lupta a intrebarilor”. Leo Botnaru, scriitorul, i-a evidentiat “frumoasa proprietate a personalitatii si talentului sau: capacitatea de a surprinde, de a fi interesant, necesar si mereu asteptat in noile sale descoperiri… E un nume de personalitate, un nume popular”.
Destinul artei moldoveneşti depinde, în primul rînd, de cei care se vor dăscăli şi apostoli. Eu cred că am venit în cinematografie din spaţiul mioritic. Sunt “şcolerul” ciobanilor noştri plecaţi de secole în câmpiile cosmice spre a lumina şi a încălzi universul”. (Emil Loteanu)
                                                                                                             Svetlana Vizitiu


20 comentarii

Mihai Volontir: „Demnitatea dacă o ai, eşti om, daca nu – nimic nu e!”


 „Timp de câteva luni sau poate ani te concentrezi asupra vieţii unui personaj, asumându-ţi o altă viaţă. Şi când s-a sfârşit „jocul”, viaţa acestuia, cu bucuriile şi du­rerile lui, rămâi gol, trist şi ră­tăcit. Ai trăit o viaţă pe care ai ştiut-o de la bun început din scenariu… Acum trebuie s-o trăieşti pe a ta, mult prea necunoscută, adevărată şi adesea încurcată.”

A venit în lumea fil­mului, vesel ca un cântec, atrăgând imediat atenţia asupra măiestriei artei sale, altruismului lăuntric şi bunătă­ţii mărinimoase. Precum şi personajul din povestea ceea a lui Ion Creangă, care, re­venind la baştină după 25 de ani de slujbă pentru ţar, fără să-şi dea seama, a impresi­onat Însuşi bunul Dumnezeu şi Sfântul Pe­tru, atunci când s-a despărţit de ultimele două ruble, dăruindu-le fără regrete cer­şetorilor vagabonzi… Astfel, în 1967, în­cepuse cariera cinematografică a lui Mihai Volontir, actor al Teatrului Dramatic ”Vasile Alecsandri” din Bălţi. Rolurile sale se înscriu firesc în şirul valorilor culturii noastre, stâr­nesc emoţii, admiraţie. A creat chipuri ce rămân în memoria spectatorilor şi de care s-a bucurat mereu, iar în clipele grele – le-a inspirat încrederea în viitor. Împlinind vârsta de 75 de ani, cunoscutul actor Mihai Volontir a consacrat circa jumătate de secol teatrului bălţean, pe a cărui scenă lucrează chiar de la fondare. Dragostea pentru film îl stimulează pe actor în a lua, pieptiş, treaptă cu treaptă, scara succesului. A realizat mai mult de 120 de roluri în teatru şi în film. Din 1984 este Artist al Poporului, mai târziu devine unul dintre primii cavaleri ai Ordinului Republicii.
vol teatruVine pe lume la 9 martie 1934, dinspre părţile Hligenilor, Şoldăneşti, judeţul Orhei, având la ureche păsările ce­rului şi vuietul pădurii, căci taică-său ţinea canton la o margine de codru. Era micuţ când frate­le Nicu l-a învăţat călăria, de atunci are o predilecţie deosebită pentru cai. A văzut cu ochi de copil războiul sângeros, a sim­ţit foametea nemiloasă. Adolescent fiind, a lucrat la cariera din Rabnita, ziua scotea piatră, seara încărca var în vagoane. A vă­zut cu ochii săi şi deportarea basarabenilor, a auzit plânsul copiilor smulşi din bra­ţele părinţilor şi duşi în Siberii geroase. A făcut şcoala în Orhei, ulterior instruind şi educând un timp odraslele ţăranilor din comuna Păpăuţi. Aici, apoi şi la Râbniţa, luase contact cu teatrele de amatori, sim­ţind că scena e visul lui. Au trecut nişte ani, când i s-a oferit speranţa. Boris Harcenco, regizor al Teatrului din Bălţi, l-a ajutat – Mihai Volontir devine actor profesionist. Purta în gând şi în inimă cântecele mamei, precum şi îndemnul tatei: „Mihăiţă, să ştii că în viaţă de mare preţ e demnitatea: dacă o ai, eşti om, dacă nu – nimic nu e!” vol tiganDe-a lungul anilor, s-a afirmat pe pla­toul de filmare cu demnitate şi verticali­tate. A realizat în filme peste 30 de roluri principale, în scenă – de două ori pe atâta, trăind astfel mai multe vieţi. A devenit re­cunoscut, şi-a clădit un nume în artă atât pe meridian naţional, cât şi pe cel interna­ţional – s-a filmat în diverse studiouri ale lumii. Pe Esop l-a jucat 12 ani, tot atâţia ani a durat şi rolul lui Ion din Năpasta de mare­le Caragiale. La invitaţia lui Emil Loteanu, a jucat rolul lui Mihai Adam în filmul Această clipă (1968), Gheorghe Vodă îi propune rolul briga­dierului Obadă din filmul ‘‘Singur în faţa dragostei” (1969), iar pentru rolul lui Dimitrie Cantemir în 1976 i s-a acordat Premiul de Stat al Moldovei. În filmul Cine l-a ucis pe Hugo Vinchero, o coproducţie Lituania-Argentina, a avut-o de parteneră pe ac­triţa argentiniană Lily Lavale, în ”Ţiganul” şi ”Întoarcerea lui Budulai” pe rusoaica Klara Luciko. luckoIronia sorţii făcea totul ca Mihai Volontir, interpretându-şi compoziţiile, să surprindă şi, mai cu seamă, să fascineze imaginaţia doamnelor romanţioase, frângându-le ini­mile, în rolul ţiganului Budulai… De altfel, aceste seriale televizate sunt foarte longe­vive, ele având priză, şi în prezent, la spec­tatori în Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Serbia, Macedonia, Bulgaria etc. Îl apuca o mare tristeţe, atunci când avea loc prezen­tarea ultimului spectacol sau se terminau filmările unei pelicule. volo
Nu numai artistul, dar şi admiratorii lui au rămas foarte decepţionaţi atunci când i s-a acordat pensie doar de 74 lei lunar… Cu toate acestea, Mihai Volontir crede că, în comparaţie cu scena politică, scena tea­trului este una adevărată, mult mai credi­bilă. Adevărul se dovedeşte să fie mai tare decât eşafodul cenzurilor.
S-a scris cândva, în 1988, o carte cu ocazia jubileului actorului; de ce oare n-a apărut? Autorul Larisa Ungureanu, doctor în studiul artelor, susţinea că manus­crisul se află şi în prezent la una din edituri.  Doar că datele problemei nu se mai schim­bă: un mediu artistic, sfârtecat de mizerii, invidie, intrigi… Alte măşti, aceeaşi piesă: „Cred că Mihai Volontir merită, prin talentul pe care îl are, să rămână în atenţia specta­torilor. Nu avem prea multe personalităţi de talia lui şi nu ne putem permite „luxul” să-l dăm uitării. Este un actor care a generat un stil de interpretare.”volontir
Rătăcind printre relicvele filmului, juca­te de Mihai Volontir, regizorul Nicolae Ghibu a remarcat, elegiac şi optimist în acelaşi timp: „Mihai, prin intermediul artei sale sce­nice vibrante, l-a făcut pe erou să se scoale din genunchi în picioare. Atunci am înţeles că dacă gramatica muzicală cunoaşte şapte note, Mihai Volontir poate face uz, în joc, de toate sunetele posibile. Chipul eroului înglo­bează toate nuanţele – de la sunetul gingaş al viorii, până la cadenţa tobei. Pentru mine a lucra cu Mihai este o plăcere deosebită. Domnia sa este înzestrat cu o polifonie pro­fundă, este reţinut, tăcut, uneoripărându-mi singuratic. Dar singurătatea şi reţinerea ta­lentului său înglobează toate anotimpurile: scârţâitul zăpezii şi canicula verii, murmurul primăverii şi freamătul domol al toamnei.” Regretata Klara Luciko, Artistă a Poporu­lui din Federaţia Rusă, îşi aducea aminte: „Când regizorul Anatolii Blank a decis să în­sceneze povestirea „Ţiganul„, m-a văzut pe mine în rolul Klaudiei Puhlenova. Dar cine va fi Budulai?4_vozvraschenie.budulaja.1-00-19.267 Am întrebat, căci e vorba de un erou ideal. Între pretendenţi la rol au fost artişti gruzini, armeni, azeri, ba a fost invitat la probe de film şi cântăreţul ţigan Nikolai Slicenko, mai bun ţigan nici că să găseşti. Dar A. Blank vedea altfel rolul şi nimeni nu-i convenea. Au decis să-l „probeze” şi pe Armen Dgigarhanian, dar s-a dovedit că el este ocupat în alt film. Atunci, i-am spus că cel mai reuşit actor ar fi aici Mihai Volontir, cu care m-am filmat în „Rădăcinile vieţii„, regizor N. Ghibu. Anatoli Blank îl cunoştea de undeva pe Mihai Volontir, s-a bătut cu mâna peste frunte şi în aceeaşi zi trimise asistentul său la Bălţi cu scenariul. Mihai a citit şi a căzut de acord să vină la probe: el vorbea româneşte, eu ru­seşte şi imediat a fost acceptat. Ne-am bu­curat. Dar când să vină la filmări, nu-i permit cei de la teatru, deoarece era prins în roluri. Am făcut un telefon la Consiliul de Miniştri al Moldovei, vicepreşedintelui Grigore Eremei, care a rezolvat de urgenţă problema. Mihai Volontir a primit concediu pentru şase luni şi s-a mirat mult când a aflat de acea operaţie „secretă” a mea cu telefoanele. Venise direct pe Don, mvolontirunde aveam deja făcute câteva sec­venţe. Am filmat patru episoade, apoi peste un timp, la cererea telespectatorilor, alte patru episoade de acum din filmul „Întoar­cerea lui Budulai„. (Din cartea Să fie oare vina mea?, colecţia Strict secret, Moscova, 2001). Nu îndrăznim să judecăm ce ar fi devenit acest film, dacă rolul lui Budulai ar fi fost realizat de către un alt artist con­temporan. Succesul de public al filmului Ţiganul a fost atât de răsunător, încât au fost asigurate drepturile de ecranizare a următoarelor episoade.
Numeroase personalităţi ale culturii atestă caracterul complex al omului nos­tru, în persoana lui Mihai Volontir. Astfel, Mihai Cimpoi, academician, consideră că „personajul jucat de el va fi întotdeauna un erou, fiindcă actorul are ştiinţa rară de a-i imprima ceva monumental, care sfidează obişnuitul, cotidianul”. Petru Baracci, Artist al Poporului: „E un actor de excepţie şi are multe roluri antologice,volontir încât tineretul poa­te să înveţe multe de la el. Alta e că oameni ca dumnealui astăzi nu-s apreciaţi la justa lor valoare, o să ne muşcăm coatele, dar va fi târziu când vom percepe cu adevărat ce am avut şi am pierdut.” Maria Sagaidac, prof. univ. dr. în matematici, actriţă de ci­nema: „Îi mulţumesc pentru tot ce a fost o tinereţe în urmă! Pentru lecţiile necitite de el, dar pe care le înghiţeam din privire, pen­tru zâmbetul bun şi înţelegător când nu-mi mergea ceva. Rămân un spectator fidel, mă bucur să-l revăd, mă bucur de succesele lui. Mă mândresc că am fost în aceeaşi echipă!” Pictorul Iurie Matei: „Trebuiesă ne bucurăm că-l avem. E un om înţelept şi foarte talen­tat: pentru mine orice cuvânt rostit de Dom­nia sa, orice obiect pe care-l atinge capătă splendoare” Igor Caras, actor: „Pentru dum­nealui arta e o religie care-şi are preoţii, dar şi mucenicii ei. vol1E unul dintre aceştia”Impresionantă rămâne, şi astăzi, forţa cu care actorul izbuteşte să transmită cele mai complexe stări sufleteşti: limbajul pri­virilor, gesturilor, atitudinilor, descifrate în prim-plan.
Sentimentul trăirii artistice magice – iată destinul succesului lui Mihai Volontir! Sunt 80 de primăveri de când marele actor priveşte cu ochii sensibili ai sufletului la miracolul acestei vieţi încur­cate, care-i „trecătoare, cât ai mirosi o floa­re”, cum zice în binecunoscutul cântec. De altfel, sunt memorabile nu numai rolurile, dar şi cântecele dumnealui, lansate la în­demnul fraţilor Petre Teodorovici şi Ion Aldea-Teodorovici. Cu vocea sa inconfundabilă Mihai Volontir aduce lumii mesaje de omenie, de comportament civilizat. Are în palmares şi un cântec propriu, despre Bălţi, oraşul viselor sale. A plâns cu lacrimi amare la aflarea veştii despre moartea lui Grigore Vieru, un moment extrem de emo­ţionant: s-a văzut într-un interviu unde ac­torul vorbea despre prietenul său. volViaţa asta-iscurtă tare, cât ai mirosi o floare„sunt versurile unui cântec de pe vremea părin­ţilor noştri. Cum mai trece timpul!
Mulţi ani cu sănătate şi multe realizări și bucurii, maestre Mihai Volontir!
                                                                                                                                                   Svetlana VIZITIU
    (Articolul initial, publicat in BiblioPolis, 2009)