Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


17 comentarii

Emilia Plugaru:”Priveam cu orele cum crește iarba”


‘’Picură-ncet, e drumul pustiu…
Pe străzi rătăcesc, în neștire,
Și floarea de tei îmi șopteste discret,
Că-n jur e atâta iubire…’’ (Emilia Plugaru)

    Are amintiri frumoase, și altele – mai puțin plăcute. De tot felul. ”La distanță de ani, oricum, copilăria rămâne pentru fiecare din noi, cel putin așa ar trebui să fie, anotimpul purității, a cunoașterii, a luminii, a culorii, a frumosului.” Părinții ei erau oameni simpli. Tata avea șapte clase la români: pe timpuri acest lucru se considera important. Nu a mers să studieze mai departe. S-au schimbat vremurile. A fost război, foamete, deportări, destine frânte… Dar, fiica Emilia întotdeauna l-a văzut cu o carte în mână. Cartea era pasiunea lui. Să citească, și să aducă în casă mereu impresii noi. Chiar și radioul cela, o cutie mare cu multe butoane: Emilia ține minte cum tatăl l-a adus spre bucuria tuturor din casă. Asculta știrile, și tot răsucea butoanele alea ca să dea de Vocea Americii. Voia să cunoască mai multe opinii, despre ceea ce se întâmplă pe lume… Astfel, mergea el în pas cu progresul, sau – așa credea tata. A fost printre primii din sat care a procurat televizorul: un lucru nemaipomenit pentru vremea ceea. Iar mama ei… Mama nu avea niciodată timp pentru citit: era mereu ocupată cu munca. Bine, radio mai asculta, la fel muncind privea și televizorul. Muncea și muncea. Și era o femeie nativ cultă, înțeleaptă. Cu iernile gătea zestre pentru fiicele ei, și erau cinci fete în casă! Ridica stativele și tot țesea covoare, așternuturi, broderii pe care apoi le așeza frumușel în casa cea mare. Le făcea atât de frumoase că bucurau ochii. Doar că tata era mai cu teorie la cap:”Lasă, tu, Mărioară, țesutul ăsta, fetele noastre altfel de zestre vor avea. Acum studiile sunt zestrea lor”. Așa și a fost, spune Emilia Plugaru:”Toate am făcut studii, însă a venit timpul când studiile nu mai sunt cine știe ce zestre”… Speră că într-o zi va scrie istoria buneilor de pe tată. Oameni putenici, gospodari, harnici, deștepți ca și alții moldoveni, basarabeni, pe care puterea sovietică ia frânt fizic, nu și moral. Dragostea lor de țară, de neam, a rămas intactă…

Nu există o dragoste mai mare, mai puternică, mai durabilă, mai necondiționată și mai de neclintit decât dragostea unei mame față de copiii cărora le-a dat viață. Nimeni nu te roagă să-i aduci pe lume, nu-ți întrebi copilul dacă vrea să vină, e doar hotărârea ta. Și dacă i-ai făcut acest cadou, l-ai adus într-o lume în care este loc și pentru mult rău, nu doar pentru bine, atunci tu, ca mamă, ești datoare să-l iubești și să-l îngrijești. Dar, nu datoria stă la temelia dragostei. Natura omului e astfel construită încât omul poate purta multă ură în el, dar nu poate să nu-și iubească propriul copil.” (Emilia Plugaru despre Dragoste)

    De mică privea cum crește iarba în primăvară și credea că vede tot procesul înverzirii. Era o fire modestă și visătoare, foarte visătoare, se inspira din orice și se făcea că poveștile magice se realizau în modul pozitiv, fie și în căpșorul ei. În gând, acțiunile din basme puteau fi doar cu personajele care fac numai bine. Iar despre iarba care creștea real, – povestea ei:”Mi se părea că o văd cum creste. Când ieșeau bujorii din tărână, sulițile alea roze, chiar le vedeam cum se înalță. Stăteam cu orele să privesc.”

Prima pasiune? Culorile și desenul:”O fascinație, mi se părea ceva magic. Să iei creionul, să asterni pe hârtie o imagine, reală, sau născocită, – le desenam, coloram incontinuu, și credeam că deveni pictor. Nu a fost să fie…”

   Un copil singuratic, căre-i place singurătatea. O copilă timidă care a rămas pentru totdeauna la fel de timidă. Niciodată nu a putut să se apere de răutăți, obide, pur și simplu, nu poate, – așa și nu a învățat să răspundă cu aceeași monedă! Oriunde o întâlnea, răutatea o bloca în sine. Apoi plângea și se calma doar în tihnă și cu… scrisul. Calmă, ea adoră liniștea în continuare, probabil ca să poată crea în gândul ei povești colorate frumos… Pentru liniștea sufletului, sau pentru crezul ei că miracolele trec în fapte. Mergea la joacă ca toți copiii, apoi dezlega buchiile și nu se mai rupea de la cărți:”Primile povești citite cu căpcăuni care mâncau copiii, m-au îngrozit încât mi se pare că mama m-a dus să mă descânte la cineva în mahală. Apoi mi-a trecut spaima. Cineva mi-a zis că povestea e doar poveste, nu e realitate, deci nu are de ce să-mi fie frică. Am început și eu să născocesc povești.” Își imagina că în podul casei există un rai cu păpuși – una mai frumoasă ca alta, care zburau, dansau și cântau… Emilia le povestea și copiilor din mahala despre isprăvile păpușilor ei, și acei o credeau și vroiau să urce în podul ăla magic să le vadă, după ce ea le spunea că păpușile sunt invizibile și doar ea le poate vedea…

Există oameni care nu-și pot exprima gândurile, emoțiile în fraze, cuvinte, în schimb în fața unei foi albe își aștern cu ușurință emoțiile, trăirile, gândurile. Eu sunt unul din acești oameni. Scrisul pentru mine e un refugiu, dacă vreți, o salvare. Toți avem, am avut necazuri în viață. Fiecare le depășește cum poate. Eu nu am putut să le depășesc real și atunci a venit salvarea, m-am apucat de scris. Ca să uit. Ca să pot merge mai departe. Scrisul m-a salvat nu o singură dată. Nu scriam, nu compuneam pentru bani, slavă, nici vorbă, o făceam în momente de refugiu, băgam, ca struțul, capul în nisip, adică îmi ocupam gândurile cu ceva ce îmi părea mult mai frumos decât viața pe care o trăiam.” – recunoaște astăzi scriitoarea Emilia Plugaru.

Despre Regrete… Tineretea se duce și intelepciunea vine cu anii. Dacă nu ar fi asa, am alerga în căutarea tinereței, împiedicându-ne în toiag… Regretă că a sărit peste tinerețe, nu știe cum s-a întâmplat, dar a ratat-o. A zăbovit prea mult, posibil, în copilărie. Când s-a trezit, tinerețea trecuse pe alături. ”Regreți, nu regreți, nimic nu întorci. De aceea lași viața să curgă cum vrea ea.”
Despre Limbă. ”Ar fi fost imposibil ca atatia ani traiți de noi alături de rusi, fiind impuși să vorbim rusește, citindu-i și cunoscându-i pe autori, scriitorii ruși, cunoscând cultura rusă, una care nu e chiar de ignorat, toate acestea să nu fi lăsat o amprentă. Nici nu ar trebui să ni se ceară să devenim vorbitori de română perfectă peste noapte, am făcut deja salturi enorme. Cu timpul toate se vor rezolva. Timpul ne-a îndepartat, timpul ne va apropia!”

Când a fost în Franța în acest an, Emilia se ducea să ia o gură de aer și sa vadă cum se despletește primăvara, într-un scuar mic, foarte frumos si bine îngrijit. In acel scuar, unde erau amenajate terenuri de joacă pentru copii, în fiecare zi, însoțiți de educători, venea un grup de copii de vreo trei-patru ani. Copiii ca copiii… Doar că vorbeau în altă limbă, în rest, ca și ai nostri, poate doar mai puțin fițos îmbrăcați… Au surprins-o la un moment dat, atunci când brusc acești puradei francezi, care se jucau cu lopățele de zor în nisip, au început să cânte cât îi tinea gurita: ”Vive la Liberte! Vive la Liberte!” S-a bucurat atunci și a realizat de ce în Franta nu se v-a întampla ceea ce se întâmpla la noi… De fapt, Parisul e un punct pe hartă construit de oameni, pentru oameni. In fiecare pietricică infiptă în zidurile Parisului e înscris cuvântul…Iubire!

Despre Eroi. ‘’Există oameni care se nasc să fie eroi. Ei nu știu despre acest lucru. În momentele de mare primejdie pentru alții, se aruncă în foc, în apă, oriunde. În rest, acești oameni, au metehne, neajunsuri, nu sunt chiar cele mai bune si cele mai pozitive persoane, adevărul e că se nasc ca Să fie eroi…’’

Eh, satule, cu nuci bătrâni…’’/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Atat de viu imi esti in minte,/Dar azi ai străzile pustii…/Îți vad casutele lăsate/În voia sorții, au plecat/Copiii tăi, sunt toți departe,/Ce mult s-au mai înstrăinat…/Hai, cheamă-ți fiii înapoi,/Măcar pe-o zi, măcar pe-un ceas,/Să te privească dărâmat/Și-apoi să-ți zică bun rămas…/Să vină prin mașini luxoase/Și cei ce nu-s plecați prin lume…/Voi, nucilor, străjeri cuminti,/Ce țineți minte orice nume/Și orice pas trecut pe-alături,/Să vă-ndreptați în fața lor,/Să fremătaţi uşor si tainic,/Poate treziţi în ei un dor./Un dor de mamă și de tată,/Un dor nebun de nuci bătrâni/Și plâng cum plângeți voi acum,/Și vin în sat ca buni stăpâni…/Și va fi iarăși primăvară/Cu sărbători, cu hore, cânt…/Eh, satul meu dintre coline,/Tu astazi nu mai ai cuvânt…/De câte ori mi-aduc aminte/De tine, satule, să știi,/Te vreau din nou cu datini sfinte/Și larmă multă de copii…/(29.07. 2016 versuri Emilia Plugaru)

Emilia Plugaru nu dă sfaturi la nimeni, mai ales atunci când nu i se cer. Poate să se dea cu părerea, atât, nu ține cu dinadinsul să se țină cont de opinia ei, dar unul ar oferi:”Fiecare om, de fapt, își trăiește  viața de unul singur, chiar dacă e înconjurat de lume. – Fiți cinstiți! În primul rând cu voi înșivă. Cu cei apropiați! Și cu toți ceilalți! Câte lucruri spre bine s-ar schimba, eh… Și încă ceva. Respectați-vă familia. Voi ați ales-o, voi ați creat-o. Familia e ultimul refugiu…”

”Fiecare zi ne oferă ceva special. Și Azi e anume o asemenea zi… Nu avem pentru ce ne bucura. Nu avem pentru ce face paradă și artificii. E de ajuns să ne deschidem sufletul… Să aruncăm de acolo ura. Să ne gândim că suntem niște trecători obișnuiți prin viață și că nu ar trebui să o trăim în suferință…’’

Medicina la moldoveni. Emilia Plugaru e convinsă că stresul care vine din durere fizică este cauza lipsei de încredere pentru medicina autohtonă. Există și medici buni, dar niciodată nu ai siguranța că ei te vor ajuta atunci când nimerești pe mâna lor. În special, au de suferit persoanele în etate, care mai au și o pensie mizeră, și dacă medicina parlamentarilor nu e cea a poporului, iar ei nu au niciun interes pentru a prețui medicii prin salarii decente, atunci… cât valorează sănătatea noastră?

Despre călătorii. Emilia Plugaru a reușit să călătorească și atunci când din Uniune era foarte greu să treci hotarele. A vizitat Bulgaria și Germania (republicile sovietice nu întră în cont), și a fost surprinsă nu doar de frumusețea Germaniei. Cultura, punctualitatea, orașele curate și îngrijite. Nemții nu umblă fără treabă pe străzi, ei sunt mereu la muncă. Cu serile se adună în baruri, pleacă la teatru, se distrează în curțile caselor lor, care sunt desigur închise și nu întră oricine… Și copii mai frumoși ca la ei n-a văzut. Se vede că sunt crescuți în dragoste. Spune că dacă așa era în perioada sovietică acum trebuie să fie și mai organizați, sau la fel de bine. Recent a fost în Franța, la fiicele sale. Că are patru copii cu care se mândrește! Are acolo în Franța o nepoțică după care mereu o apucă dorul. Franța pare să fie o țară mereu calmă, cu orașe minunate. Tot ce au obținut francezii, au făcut-o prin muncă, verticalitate, omenie și dragoste față de neamul lor. În special, prin respectarea Legii!

Despre Etate. Emilia ne asigură că bătrânețe nu există, noi nu îmbătrânim niciodată. Pentru că copilul, tânărul, omul ajuns la maturitate este încărcerat într-un corp rămolit din care nu mai poate ieși. Acel tânăr atunci când vede un bătrân și înțelege acest lucru, este un om înțelept. Ceilalți vor ajunge să înțleagă doar când vor fi și ei în pielea unui corp rămolit. Poate doar atunci ajung și ei să devină… înțelepți.

Despre pasiuni. Mai are o mare pasiune pentru lucrurile efectuate din ceramică. Adoră să modeleze diferite figuri, să frământe lutul, să-i dea o formă, poate și suflet. Astfel, ies suvenire minunate, cu varia chipuri de oameni: băbuțe sau moșneguți etc. Nu este atât de ușor, dar lucrul îi aduce liniște sufletească.

A bocit o săptămîna atunci când a absolvit școala medie, și nu putea să decidă în ce direcție să meargă mai departe. Tata care nu avea timp de discuți, ia tăiat-o scurt:”La Vasile a lui Cazâl în brigadă!” Prășitul la fel e muncă, și e nevoie mereu de muncitori, dar Emilia imediat a realizat că pe ea, o ființă fizic firavă, prășitul n-o surâde deloc. A depus actele la Institutul Politehnic din Chișinău, facultatea Arhitectură, pentru că la cea dorită de ea, la Jurnalistică, nu avea nimic din publicații, nici măcar un debut în ziare. Și peste cinci ani, Emilia Plugaru lucra ca architect. La muncă pleca ca la sărbătoare și nu știa cu ce să-și umple zilele de week-end într-atât era de acaparată de serviciul ei la Institutul de proiectare, cu o echipă de nota zece și cu care se simțea într-o adevărată familie. Dar iată că au apărut copiii proprii, plus probleme de sănătate și a fost nevoită să facă o alegere. Bineînțeles că a ales să stea cu copiii ei. Cei patru copii acum sunt mari și o susțin pe mama în tot ce face ea: fiul, Radu Plugaru, a creeat un site de povești și a plasat toate operele mamei, și site-ul se bucură de succes în continuare. Grație fiicei sale, Rodica Plugaru, în această vară a ieșit de sub tipar o nouă carte frumoasă pentru copii ”Anotimpuri colorate”. A pus umărul, a muncit mult, și Emilia le este foarte recunoscătoare copiilor ei… Pentru cei care vor sa procure cartea ‘’Anotimpuri Colorate’’, o gasiti in librarii, Librarius în Chișinău și prin țară, Libraria din centru Cartier si librariile Litera! Emilia Plugaru vă așteaptă sa veniți și cu parerile voastre despre carte!
În fine, scriitoarea Emilia Plugaru face o remarcă; că unele persoane se cred stăpâni peste tot și nu gândesc că Dumnezeu e mare, e în jurul nostru, – în iarbă, flori, apă, vânt… Și dacă totul dispare, nu va exista nici omul. Omul e iarbă, floare, apă, vânt… Deci, cine e stăpânul?

Oamenii care vă iubesc, vă sunt alături chiar și la depărtare! Totul va fi bine, va trece! Nu uitați că cineva are nevoie de dumneavoastră!

❤ SV

Alte surse despre Emilia Plugaru in blog:

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2014/09/23/emilia-plugaru-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2014/07/18/povestea-lui-timur-de-emilia-plugaru/

Reclame


10 comentarii

Astepti probleme – si ele vin! Ajuta-ma, nu lupta cu mine!


Noi primim de la viață ceea în ce credem. Tu crezi că viața este frumoasă, și ea chiar este frumoasă. Tu crezi că este groaznică, – și ea e groaznică. Crezi că nu există ieșire din situație, și nu o vei găsi. Crezi că există o soluție, și o vei găsi.  Aștepți probleme, și ele numaidecât vin. Ți-e frică de boală, – te vei îmbolnăvi. Tu crezi în succesul tău, – tu îl vei crea. Tu aștepți fericirea, și ea deja vine în calea ta!  

Credința noastră creează realitatea noastră. – Crede în tine, ocupă-te cu ceva util și gândurile negative treptat te vor părăsi! Pur și simplu, nu vei mai avea timp suficient pentru prostii. În acest fel mă descopăr în continuare, mă apuc de orice proiect, orice gând bun pentru a realiza ceva util, ca blogul, clubul, și pictura de exemplu cu începutul ei din luna august anul ‘17… Continui cu Clubul Impresii din viață și cărți și cu blogul meu, mă și apuc de scris versuri doar ca să nu am timp pentru a ruguma sau a gândi la unele deficiențe morale ale societății noastre. Cu prostia nu te pui, și eu nu mă încadrez în această treaptă, nu doresc și nici nu am timp. Acele persoane care discută și provoacă lumea la certuri și violență în rețele de socializare, pur și simplu, nu au timp pentru a se deștepta… citind realmente posturi cu credință despre moralitate și fapte bune, ei nu au experiență de durere sau pierderi… Dar au iscusință mare de a da sfaturi celorlalți pentru că le place să fie în centrul atenției, fie se aplaudă pentru orice like, probabil asta le aduce banul mare în coșul lor buzunăresc dezordonat. Nu zic că sunt oameni răi, așa ceva nu există: ei sunt îndemnați de societate, mai mult de mentalitate, să procedeze așa cum consideră ei că e corect. Dar impactul e contradictoriu. Și tinerii le i-au exemplu, și se omoară unul pe altul… La fel vreau să spun și despre programele TV cu sute de seriale și filme, unde persistă violența, unde se demonstrează cum poți lua droguri în varia proporții, și practic fiecare epizod demonstrează cum un bărbat ”inteligent” poate lovi o femeie sau copil, fie înjură direct… Codul audivizual demult nu-și are locul în Republica Moldova, așa ”profesioniști” nu-și fac munca deloc. Se discută limba vorbită pe ecrane, dar nu și sensul! Credeți că demnitarilor le pasă? Iată, am scris opinia mea și a mai multor persoane, și nu e prima dată. Reactiile care urmează, vor fi ele? Desigur că nu.

Rămâne credința și speranța că apelez la educația mintală: cel care dorește să se schimbe, se va schimba. Destinul nu se schimbă, dacă nu vrei să-ți schimbi viața. Și-atunci când votul tău nu este luat în considerație pentru că legea spune că ești un prost și că ai chemat oamenii la treabă nu în ziua când te pune ea, Legea, înseamnă că noi toți suntem într-adevăr proști, boi mânați de ciobani la fel de proști… Proști pentru că această Lege noi am creeat-o… pentru a ne porni unul împotriva altuia… Constituția nu poate fi împotriva celor care au votat-o! Nu luptați, ci ajutați-vă unul pe altul. Asta ar fi soluția!

Viața nu se schimbă dacă nu se schimbă oamenii și faptele lor… Problema ar fi că persoanele care și-au dat drept prieteni sau suporterii tăi nu sunt de fapt toți cei în care poți avea încredere ca urmare, dar tu, om bun, oricum continui să discuți, să apelezi la ei, pentru că este normal să rămâi Om. Om de omenie. Să comunici cu ei, să spui lucrurile reale, pentru că le dai șansa și lor și ție personal, că e corect să rămâi om atunci când ești îndemnat de invidie, de stare de superficialitate sau alte gogomanii care pot întra în creirașul cuiva, pentru că e firesc a greși și să ierți… Este bine să ne desprindem, chiar și pentru câteva clipe, de orice acțiune pe care o întreprindem și să privim în interiorul nostru, să ne privim cicatricile și laurii și să fim recunoscători universului pentru fiecare respirație ce ne umple inima.

Nu înseamnă că sunt eu una specială, sau pentru evidențierea individului din mine. Profunzimea trăirilor, indiferent de nuanța lor, este detaliul ce ne menține încă umani… Și eu o fac din disperare, și am motivele mele. Pentru că sunt Mamă, Bunică, Femeie… Și pentru că au de suferit copiii mei trăind în această societate fără de leac în continuare. Am multe de realizat pentru… a mă deștepta și eu. Cu mare speranță să fie ceva molipsitor și pentru voi. Cu gânduri bune și sugestii utile. Doamne ajută!

SV


3 comentarii

Nu ți-ai găsit amant – stai cu colegii pe OK!


E greu să fii un paranoic! În Mass-media nu poți avea încredere, nici – în Internet. Sunt nevoită să inventez de una singură adevărul și să-l postez.

Câinii, la fel, cred că oamenii nu știu să vorbească…

Cu bărbații mereu aceeași problemă: Nu se știe niciodată, el s-a smințit după ce ați început să vă întâlniți, sau așa a fost întotdeauna …

Orice prostie, exprimată cu un ton încrezător, se numește ”opinie personală”

Sfârșitul lumii? E simplu! Stropiți cu viagra peste China

Primarul capitalei a uitat portmoneul lui cu bani în spital. A fost primul caz, când banii din buget au ajuns pe deplin la sănătatea publică.

Prostituatele nu pot fi comparate cu politicienii! Nu fiecare din ele ar da acordul să se filmeze în fața camerei.

Parlamentul intenționează să adopte o lege, care ar legaliza căsătoriile de același sex între polițiștii de trafic și arbitri de fotbal

O persoană echilibrată – este omul capabil calm și cu fermitate să repete aceleași greșeli de mai multe ori!

Până când vei învăța să-ți ții limba după dinți, ele deja vor cădea

Atunci când prietena mea mănâncă alune, ea începe să se sufoce, cheamă după ajutor, îi curg lacrimile. Nu are alergie, pur și simplu, sunt alunele mele… (Mentalitatea noastră e, că la început salvăm, apoi ”dăm la bot” și, imediat alergăm la farmacie după soluții și tifon)) Suntem așa cum suntem, și dacă cuiva nu-i convine, totdeauna va exista o alegere, – piața e mare.

Atunci când un bărbat stă cu un pahar de bere, accesul la inima lui este temporar indisponibil

Nu ți-ai găsit amant, – atunci stai cu colegii pe ”odnoklassniki”!

despre pastile Viagra ai auzit?
– Da ce-s acelea?
– Ei bine, ca sa poți de 2-3 ori pe noapte!
– Calmante, sau ce?

În caz de nu aveți probleme cu o femeie, probabil, că ea nici nu este femeie

Apropos, lexiconul feministelor niciodată nu include și fraza:”Vreau o blană!”

Un mizerabil cu doi rinichi susține că nu poate procura soției lui o blană de nurcă

Dacă Hitler ar fi ajuns să trăiască pe timpurile noastre. El ar fi prins într-un mod amuzant un microbuz de rută.

Drumurile, de fapt, nu sunt reparate, ci doar mutate gropile pentru ca șoferilor să fie mai dificil să le țină minte

Atunci când un maiștru îl înjură pe clentul lui, îl face zgârcit în fața tuturor, povestind, cum a fost ”aruncat” fără să i se achite serviciile, trebuie să înțelegeți, că în acest loc i-a fost dat să fure mai puțin decât el ar fi planificat…

Atunci când Iphone e mult mai înțelept ca stăpâna lui, el îi submină voința și o forțază până la sfârșitul zilelor să se filmeze în oglinda toaletelor

Omul treaz – e persoana care nu poate lucra într-o echpă

Dacă brusc v-au tăiat apa fierbinte, puneți un castron pe gaz. Beți apă. Atunci când va fierbe, puneți sare și adăugați colțunași. Dorința de a vă scălda va dispărea…

Spuneți-mi, vă rog, în care mână, conform regulilor de etichetă în timp ce mâncăm, ar trebui să fie un smartphone? Și, la volan?

Te-ai plictisit??? Trimite un sms ”Sunt gravidă” pe un numar aleatoriu…

❤  (1 aprilie 2017)


44 comentarii

Milă de maimuţă


În SUA s-a iscat un scandal grandios, din cauza că poliţia a împuşcat o gorilă atunci când în voliera în care se afla maimuţa a căzut un copil mic de trei ani. Masculul de gorilă cu numele Harambee, şi cu siguranţă, e mare jale de el. Mama copilului nu a urmărit paşii lui, deci este de vină. Situaţia, într-adevăr e tragică, maimuţa a decedat, dar, ce este mai important, copilul a rămas viu! Ce a simţit mama în aceste momente este greu de imaginat!gorilla Harambee

Dar povestea nu se termină aici. Activiştii de la protecţia animalelor, chiar şi oamenii de rând au pornit o campanie  de colectare a semnăturilor pentru a trage la răspundere penală părinţii copilul împlicat în moartea gorilei, – a mamei care şi aşa este pedepsită pentru neatenţie peste măsură. Şi pentru lipsă de responsabilitate ca să fie de învăţătură pentru toţi părinţii care nu sunt atenţi la copii lor, se merită o pedeapsă. Deja s-au adunat peste 300.000 de semnături. Petiţia se numeşte ”Dreptate pentru Harambee”(„Justice for Harambee”)

”Noi, subsemnaţii, dorim prin această acţiune, să fie trasi la răspundere aceşti părinţi pentru lipsă de responsabilitate, de negligenţă în supravegherea copilului lor, – faptul care a dus la decesul lui Harambee. Noi, subsemnaţii, în mod activ insistăm să se studieze mediul de educaţie a copilului în această familie, dar şi pentru a proteja fraţii şi surorile de incidente viitoare ce ţin de iresponsabilitatea şi negligenţa părinţilor”, – se spune în petiţie.

Opinia voastră, dragi părinţi, prieteni? Cine-i de vină? Ce se putea de făcut? Mâine e Ziua Internaţională a Copiilor, fiţi atenţi! – Fiţi atenţi la copii, nu doar azi, – MEREU! ❤


7 comentarii

Rabla politică


Jumătate din problemele noastre vor dispărea atunci când majoritatea populației va fi conștientă de un lucru simplu: – statul nu are banii lui. Există doar banii noștri!!!

Doriți servicii comunale mai ieftine? Nicio problemă – statul vă jupoaie de impozite, apoi vă achită pentru gaz, apă, energie electrică, și vă vinde ieftin aceste servicii pentru bani lichizi. Vreți – poftim, puteți face o plimbare gratuită cu transportul interurban. Peste tot. Nu doar pentru pensionari – pentru toți. Statul va colecta mai multe taxe și va plăti pentru transport. Ah, doriți un învățământ gratuit? Îngrijire medicală gratuită? Da, și chiar bordeluri gratuite – poftim, e ușor. Statul acționează întotdeauna la fel – colectează taxe și petrece cheltuind. Nimic nu este gratuit! -În general, nimic! Există o iluzie – atunci când nu achiți direct, ci prin intermediul statului. Doar că statul achită ineficient, iar o grămadă de funcționari fură și tot fură. De fapt, este mai ieftin să plătești fără intermediari! Ar fi real… În timp ce statul se pregătește să mărească aceste salarii mizere în medicină, la pedagogi, pensionari, bibliotecari etc, eu nu știu despre care stat putem discuta.sveta vizitiu
În țările civilizate statul poartă responsabilitatea și afișează toate cheltuielile în fața cetățenilor: Iată, s-au adunat atâtea bani din cutare resurse; iată, am cheltuit o sumă de bani și anume pentru aceste necesități… Odată ce apare acest document în public, imediat devine clară și eficacitatea guvernului. Totul devine dintr-o dată clar. Și atunci, când nu dorești nimic, dar statul va colecta taxele impozitare și le va cheltui pe transport gratuit, medicină, ”bordeluri”, și numai pentru anumite categorii de funcționari… Fără intermediari nu este totdeauna mai ieftin, în special atunci când furnizorul este monopolist. Asigurarea medicală, ca și cea privată sunt posibile doar în cazul veniturilor suficente ale oamenilor, cel puțin 60% din cei care ar putea achita asigurarea. O parte va rămâne oricum defavorizată: pături cu nevoi social vulnerabile există în orice țară. Iar clasa mijlocie, – se consideră, că ea trebuie să existe neapărat, și acest strat trebuie să fie gros! Ce-i drept, numai statul primește încă venituri din exporturi, iar exportul trebuie să depășească importul, pentru că atunci impozitele devin mai mici.
Este uimitoare tendința funcționarilor de a lua puterea în mâinile lor… Râvna unui egoist la o tribună, pentru a discuta verzi și uscate, spălând mințile obosite ale muncitorilor sau pensionarilor de rând… Cel iscusit la cuvinte pentru fapte reale n-are timp, poate doar pentru a  împlini propriul buzunar… Puterea conține prea mulți hapsâni în persoana oficialilor, care demult au înțeles, că banii sunt ai lor, și nu ai statului. Ar trebui să-i limitam, să-i reducem conform legii, dar este amuzant chiar și gândul: Cine va porni reducerea acestei categorii corupte?

nu exista oameni, pe care sa-i urasc, sunt oameni, care... nu ai pentru ce-i iubi Sveta VizLa ”ei”- fiecare e și frate și nănaș… A venit timpul să înțelegem un lucru, – că orice instituție de stat este și dușmanul poporului. În Moldova o instituție funcționează nu pentru a ne face viața mai confortabilă, ci pentru a ne scuti de banii noștri munciți. – Dacă statul – este un oficiu cu birou, – eu aș putea să mă lipsesc de acest oficiu, fără ca managerii lui să mă ia la bătaie? Și ce fel de oficiu este, dacă managerii consideră normal câștigul lor prin furtul direct ale impozitelor de la oameni? Sunt bandiți, nu manageri. – Am o întrebare pentru toți, fără excepție. – Cine și cum înțelege controlul societății civile asupra guvernului? Greve, revoluții, războiul civil, – nu sunt acceptate. Mă interesează secvența acțiunilor acestui control…
Totul ar părea simplu, dacă nu ar fi atât de dificil. Statul are prea multe angajamente inutile, în plus, încă din perioada sovietică, și în continuare ne răsplătim pentru asta. În Europa, spre care noi tot tindem, serviciile comunale sunt furnizate nu de stat, ci de firmele private. Există o concurență, există și dreptul de a alege servicii mai de calitate, dreptul de a achita mai puțin, fără frică de a da peste persoane corupte. Atunci și viața va deveni mai frumoasă. – De ce suntem lipsiți în continuare de drepturile noastre? bonjur rabiePentru că oficialii în Moldova încă nu s-au săturat să fure miliarde în valută. Pentru că cel mai periculos om este minciunosul! Pentru că nimeni ”nu vrea” cunoască vinovatul… Sistemul e veșnic. Banii publici sunt slăbiciunea autorităților! Iar noi toți purtăm vina că avem așa aleși, – care pot totul și nu poartă răspundere de nimic! De ce moldoveanul e atât de râbdător? și mai departe de gardul lui nu vede nimic..?  Oamenii se bucură că sunt mai deștepți ca alții preocupați cu ale lor, cu nasul în tablete, scriu mesaje, și… pe o clipă uită că viața lor… e un ‘rahat’. Și așa cum declară un amic, un fost crescător de câini, ferm convins că rabia la câini nu are leac: – Nu se tratează nici la un regim politic! Fie tragi din pușcă, fie îl adormi, – altă alegere nu ai…

Alegerea este ceea ce ne definește!

 


40 comentarii

Daţi muzica mai tare!


E bine ca ai opinia ta, și daca cineva nu gândeşte la fel ca tine, nu înseamnă că ai dreptul să elimini oponentul din societate… guvernPe facebook, într-un grup de femei Ask a Woman, în acest moment,  se duce o luptă crâncenă pentru eliminarea unor domniţe din societatea virtuală, pentru că nu ”ştiu” ce a zis ea lor, că le-a dezamăgit şi le-a stricat somnul… Moralitatea: ai grijă ce vorbeşti în public, că… oricum poți fi scuipat cu toate soluţiile propuse în forul persoanelor îndureraţi de soarta ta înlăcrimată, ca apoi să fii imediat uitat… Dormi… liniștit!

Căţeluşa noastră Iriska din rasa cihua-hua, atunci când nu-i răspundem la sentimentele de dragoste, ce face? – impactul devine vizibil: face pipi pe covor! Poate, și kaka… Astfel, ea se răzbună, o duce capul… Sărmănica, după ce se ascunde într-un ungher, urmărind cuminte reacţia noastră: iaca, măcar atunci a căpătat o atenţie, chiar dacă omul ei drag o ”flocoieşte” binişor… – Este fericită, zău, fluturând din coadă, se convinge, că oricum este iubită, ea – un câine… de om!

Care-i moralitatea? Eşţi gata să auzi mai multe? Încearcă o zi întreagă să spui adevărul şi numai adevărul, şi în seară vei deveni: şomer, fără familie, singuratic, un handicapat abandonat şi blestemat de toţi, bolnav îngrijit în secţia de Traumatologie intensivă… – Iartă inamicul, dar să ţii minte numele acestui… ”ticălos”. Dacă ajuţi pe cineva la necaz, el se va aminti de tine… atunci când tu vei fi în pericol din nou! Multe persoane mai sunt încă… în viaţă, pentru că vânatul şi împuşcatul sunt interzise prin lege! Poate doar atunci când nu există restricţii în pădurea domnească… înainte de a vâna mistreţii. Alcoolul nu rezolvă nicio problemă,.. oricum, la fel şi laptele!

praded

Ha, Longevitatea este răzbunarea pensionarilor pentru stat! Banii nu pot cumpăra fericirea, și… e mai convenabil să plângi într-un BMW decât pe bicicletă! Realitatea e că nimeni nu te va ajuta necondiţionat după ce viaţa te-a scuturat şi te-a zdruncinat binișor! În cel mai bun caz, vei fi ajutat pentru o ”electorală”, şi apoi, din nou uitat… Munca ta grea nu contează, – stai fără grijă, că… nu vei fi apreciat!

Filozofia este ARTA DE A ÎNŢELEGE SUBTILITĂŢILE VIEŢII. Sensibilizarea tinerei generaţii, promovarea creativităţii, identificarea şi promovarea tinerelor talente…. Bla, bla… Cui trebuie? Poate doar pentru cei sinceri cu iniţiativă, care cred în ceea ce fac. Păstrarea şi promovarea relaţiilor, legăturile fireşti pe plan sentimental şi spiritual dintre părinţi şi copii durează… cât timp le poţi achita, în societatea noastră moldovenească, de altfel, nici copiii tăi nu te vor respecta. Nu va mirati, asta e mentalitatea, e lumea în care trăim, – de care au nevoie conducatorii noştri şi biserica, – de proşti şi de analfabeţi pentru a le implementa normele pe care vor ei să le impună, să le bage cu sila în capul lor.

Nu mai avem cultură, nu mai avem învăţământ, nu mai avem oameni cu carte, – de ce? Pentru că cei ce conduc nu au nevoie de oameni: dinastia nu le-ar folosi, – au nevoie de cei ce se conformează cu legi impuse, votează şi îi aprobă pentru un sac de cartofi sau acţiuni de caritate temporare. Dacă îi intrebi, de ce au votat cu cel pentru care a votat? – vor răspunde, că li s-a părut un lucru mai bun, în rest nimic concret. Şi ”răbdăm” în continuare aceeaşi societate până la următorul sac cu cartofi sau grâu…

1470002_392404977557229_874822069_nUn parlamentar se sinucide pentru că nu îşi mai vede continuarea vieții departe de un scaun parlamentar, fie că a fost convins că nu va mai disponibiliza de vre-o funcţie de stat… Vă imaginaţi? – dar cât suferă şi suportă oamenii de rând, fără studii şi locuri decente de muncă, – nimănui nu-i pasă! Omul s-a sinucis că nu a ajuns în parlament, fără să se gândească la câte posibilităţi Ia oferit bunul Dumnezeu pentru a face un bine oamenilor, sau să demonstreze tuturor şi chiar sie, că funcţia la care pretinde şi, scopul la care a visat, este anume Patria, poporul şi binele lui…  Nu ne-am ales cu nici un argument, sau vreo dovadă clară, decât că dacă cineva s-ar face vinovat, atunci sunt cei din spatele lui: colegii, prietenii care, de fapt, nu au fost niciodată prieteni… Şi în continuare, se adună oamenii în partide, ulterior transformate în trusturi unde se laudă unul pe altul. De fapt, totul se rezumă la bani, funcţii şi ego’ul său… Guvernarea, din păcate, este o dovadă a degradării ireversibile a acestei societăți… Ne-am ales cu ce am ales!

buhalo

Copii sunt cea mai bună investiţie! – Cine cunoaște acest lucru și – cui pasă? Extraterestrii investesc în lot-uri, alcool, țigări etc, din impozitele noastre! – şi profitul, la fel, nimereşte în buzunarul lor. De aceea, avem o ţară atât de săracă, degradată mintal, cu un popor indiferent, care protestează lent, apoi în câteva clipe se conformează cu procesele…

Poliţia vine şi te amendează de nenumărate ori pentru că fiul tău cântă la chitară după ora 22.00 (s-au plâns vecinii), – dar unde să cânte: în subterane, pe care câmpuri?  Atenţie pentru MAI: Poate vă faceţi şi un proiect înainte de a judeca şi a amenda tinerii: – Nici un poliţist nu vine cu vre-o idee de a soluţiona problema tinerilor, care nu au unde studia sau să muncească, pentru că societatea noastră nu este cointeresată să rezolve ”disperarea” unui părinte atunci când nu are cu ce achita amenzile și să soluționeze ruptura cu copilul lui. Şi, tânărul talentat, care cântă după auzul lui fin şi compune fără să cunoască partiturile, are toate şansele să devină un hoţ sau criminal: se pare, că pe asta contează parlamentarii… – Eu vă urăsc, vreau să ştiţi acest lucru! getImage (5)Realizez, că oricum nu va pasă decât de fundul vostru!

De ce nu veniţi cu proiecte, soluţii pentru ca aceste probleme să nu se mai repete… De ce disputaţi şi vă înjuraţi permanent în public în parlamentul ăsta al ”vostru”, pentru care achităm banii noștri? Voi sustrageți bani pentru reparația sediului parlamentar de la noi, și de ce nu achitați voi din buzunarul vostru, că în școli și grădinițe  se cere de la noi, părinți, pentru reparațiile lor… Dar pensia voastră este de sute de ori mai mare ca cea a pensionarilor, cei vulnerabili? Nu vă arde obrazul de ruşine? O temă aparte… Sunt convinsă că nu avem nevoie de parlamentari, care se împart în grupuri şi formează trusturi pentru sine si dinastii, uitând de cine și pentru ce  au fost votaţi de popor, şi, – atunci când  ”fac” carităţi , – o fac pentru a se pune în evidența, și nu dragul sau mila omului…

În aceste momente, ”ei” se tot adună, pe ascuns, să-şi aleagă miniştrii sau procurorii lor. – Oameni buni, pentru asta i-am votat, ca să se ascundă de noi? Unde se ascunde şoarecele, acolo-i şi corupţia! – Activitatea publică trebuie să fie absolut transparentă!! Avem nevoie de o ţară prezidenţială! Trăiască și guvernul precum trăieşte poporul care l-a ales! Basta!

– Daţi muzica mai tare!!!


3 comentarii

Moldova oligarhilor


– Care e cea mai faimoasă ţară?dolar veceu

  • Moldova! Toate noutăţile se încep cu ea, politica ei… Din interior, TV, Internet şi până la vamă…
  • Care e cea mai puternică ţară?
  • Moldova! Ea îndură state de zeci de ori mai mari ca ea… şi fără nici un rezultat…
  • Care e cea mai mare ţară?
  • Moldova! – Poporul ei lucrează de la Lisboa şi până la Urengoj…
  • Care e cea mai tolerantă şi credulă ţară?
  • Moldova! – Suportă toate batjocurile de la extratereştri şi până la vecini inclusiv…getImage
  • Care e cea mai generoasă ţară?
  • Moldova! – Vecinii îi distrug vinurile, fructele si legumele, iar ea le tencuieşte pietrişul oligarhilor…
  • Care este cea mai minunată ţară?
  • Moldova! – În parlamentul ei se numără trădătorii patriei, care nu fac mare lucru, doar promisiuni şi… vorbe, vorbe… – au distrus tot ce e necesar pentru un trai decent şi normal, cultura şi tradiţiile ei, dar primesc câte un salariu de o sută de ori mai mare… Iar Justiţia încalcă legea şi drepturile omului…moldoveni
  • Moldova e o Ţară a poporului?
  • Moldova e un stat al oligarhilor!.. Chiar şi preşedintele e al oligarhilor! Şi fiecare scuipă pe valori!Господи научи нас молиться Луки 11 na 1

Filă din viaţă din dialogurile Internet şi TV şi… de pe drumurile sparte MD…

– Nu tăcea! – Viaţa e scurtă…