Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


4 comentarii

Tânărul Vlad Spiţa la ”Clubul Impresii din viaţă şi cărţi”


Avem o inimă la fel, Dar totodată diferită, Precum e Ea, precum e El, Ce se iubesc ori se evită. Constat… o inimă avem, Noi o secăm de sentimente. Ea… ne inspiră un poem Plin de iubire sau regrete.” (Vlad Spița, ”Inima” din ediţia ”Albi dansatori”)

O nouă zi se începe cu fapte bune şi o vorbă pozitivă, care mai mult schimbă lumea decât zeci de plângeri şi tirade cu dificultăţi. E bine ca tinerii să memoreze acest lucru pentru toată viaţa! Aşa dar, o nouă zi la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”, şi o nouă şedinţă – cu un nou protagonist, de această dată cu nr 77 la Clubul ”Impresii din viata si carti”. Este tânărul poet, un talent dintre talente şi are doar 20 de ani, pentru că Poezia nu e unica din puterile lui de creaţie – Vlad Spița. Vine din Orhei, dar s-a născut în 1997, rn Teleneşti. Recunoaşte că a început să scrie la îndemnul sorei mai mari, astfel a realizat visul de a scrie versuri. Studiază la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu”, are aspiraţii mari pentru viitor, şi să dea admiterea la o facultate de actorie. În palmares: menţiuni la varia concursuri şi locul trei la cel de creaţie ”ARS Adolescentina” de la Radio Moldova. La Clubul Impresii din viaţă şi cărţi Vlad Spiţa ne-a recitat din versuri vechi şi noi, ne-a spus istoria lui, ne-a relatat unele ganduri şi planuri pe viitor, multe alte răspunsuri sub întrebările moderatorilor şi ale publicului. Este o fire modestă, dar cu ambiţii şi scopuri mari puse în faţă, – numaidecât să fie realizate în prezent sau viitorul apropiat. Sincer, foarte sincer, direct în faţă, niţel intimidat de unele întrebări şi salvat de curajul lui nativ. Bănuiesc, că nu ne-a destăinuit multe lucruri sau gânduri despre societate şi familia în general, probabil din lipsa de experienţă de viaţă pe care abia a început-o… Are doar 20 de ani şi-i doresc să fie fericit. Vlad vrea să devină actor, pe lângă pasiunea lui pentru a scrie, poate să îmbine ambele. Intuindu-i calităţi de lider, diplomaţia firească, i-am recomandat să studieze managementul, cred că aceasta e calea lui de a deveni un profesionist pentru a dezvolta şi a conduce constructiv societatea civilă…  Detalii le vizionaţi în acest album şi filmul de mai jos: Vlad Spiţa – tânărul poet, protagonistul Clubului IVC

Regret, că au venit puţini spectatori şi că cei mai în vârstă nu au timp pentru a asculta tinerii, fiind prezenţi mai mult la evenimente cu personalităţi vedete… Printre tineri m-am simţit şi eu mai tânără, a fost o lecţie de viaţă şi pentru mine. Le mulţumesc celorlalţi prezenţi că au reuşit să vină să ne relateze impresiile lor despre protagonist, despre eveniment, la un ceai şi cafea cu biscuiţi, cu cărţi, tombola, neapărat cu zâmbete şi referinţe care vor scrise în continuare: Valerian Ciobanu scriitorul, Chirilă Uliana, Brătuţel Doina, Vâlcov Iulia, Şaptefraţi Marina, Danny Doba, Dima Drapac, Liuba Muntean, ect.

Mihai Doloton, Dorina Codreanu – protagoniştii Clubului ”Impresii din viata si carti” din 2014 si, respectiv din 2016, la fel tineri scriitori talentaţi, au debutat ca moderatori al evenimentului şi l-au susţinut cu brio! Mare noroc de astfel de profesionişti la eveniment! Surprinsă de recenzii la poeziile lui Vlad Spiţa, dar toate aceastea Vedeţi şi voi în acest film: (Svetlana Vizitiu)

Referinţe despre protagonist:

”A fost o întâlnire magică cu oameni apropiați sufletului, de la care înveți ce e frumosul și cum să-l așterni în versuri. Un plăcut eveniment desfășurat într-un anturaj pe măsură care îți lasă amintiri nemaipomenite! Am fost încântat sa iau parte la această discuție de suflet având în frunte un protagonist debutant, încântător si talentat, om și prieten bun! – Dima Drapac

”A fost o întâlnire și o discuţie de suflet cu tânărul care la doar 20 de ani a reușit să-și editeze placheta sa de versuri ”Albi dansatori” și să înțeleagă că viața este mai mult decât distracţie și lucruri materiale, viața lui Vlad Spița este artă, teatru, poezie… Am rămas profund impresionată de aspirațiile lui, pofta de viaţă și puterea de a lupta pentru a ajunge cineva. Respect şi toată admirația mea! Încă o zi extraordinară la clubul de elite,, Impresii din viața şi cărți „! – Dorina Codreanu

”Cele mai frumoase realizări ale tinerilor condeieri confirmă o dată în plus dragostea lor pentru frumos şi mândria de a face parte dintr-o generaţie activă, cu dragoste de neam, istorie, literatură, artele plastice, ceea ce orientează efortul lor creator la formarea unei imagini pozitive poporului din care fac parte. Unul dintre aceştia este şi Vlad Spiţa, student la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Orhei, băiatul care nu se teme de numărul 13 şi ştie să viseze frumos.” – Zina Izbaş

Date şi surse biografice:

https://www.facebook.com/events/658530820997085/ evenimentul din 25 mai 2017

https://www.facebook.com/vladspitaofficial1?fref=ts

Vlad Spiţa – tânărul poet, protagonistul Clubului IVC


8 comentarii

Iulia Tanase la Clubul Impresii din viata si carti


Director de proiecte finanţate de fundaţia Soros-Moldova, TACIS, USAID, activistă, profesoară în Liceul teoretic, autor a trei plachete de versuri… Iulia Tanase s-a născut în satul Ruseni, raionul Edineţ şi provine dintr-o familie de ţărani instăriţi: tata – oer, mama – ţesătoare. Al patrulea copil în familie, a absolvit şcoala medie din sat, ulterior facultatea limbă şi literatură rusă (în şcoli naţionale) la Universitatea pedagogică de Stat din Bălţi. S-a căsătorit în satul Brânzeni, a născut doi feciori – Roman şi Sergiu şi a lucrat 32 de ani ca profesoară în sat. La doar 36 de ani a rămas văduvă. A suferit mult, şi acea durere a aşternut-o în cărţile ei… Astăzi, Iulia Tănase este a 76a protagonista la Clubul ”Impresii din viata si carti”, în cadrul Sediului Central al Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu, moderatoarea şedinţei fiind Diana Zlatan Ciugureanu–  presedintaUniunii Scriitorilor Europeni din Moldova…

Va propunem sa vizionati albumul evenimentului> Iulia Tanase, scriitoarea din Edinet

Furor a trezit începutul evenimentului: un concert împodobit cu recitaluri şi dansatori retro, de micuţi minunaţi, care au evoluat excelent: Balada- versuri Tanase Iulia-recital Oloi Olga (gimnaziul Ruseni). –cantece -”Casa părintească”-E. Matarina, ”Canta cucul”- versuri Tanase, interpretat de Iulia şi Oloi Olga. – Dans micutii din gimnaziul Ruseni. – Ghicitori; nepoţelele protagonistei – gemenele Tanas Alina, Tanas Andreea -poezie Gaidau.

Aprecieri şi cuvinte frumoasde la adresa protagoniştilor Clubului au venit din partea deputatei în Parlamentul RM Valentina Stratan, colega şi prietena Iuliei Tanase; Tudor Paladi, scriitor, critic literar, editor; Marcela Mardare, scriitoare; Vasile Iovu, naistul; Maria Bajură, Director LT ”Adrian Păunescu” din s. Copăceni, r. Sângerei; Angela Chelaru, femeie de afaceri şi top-model; Elena Arhip, coregraf; Amelia Maxim,  etc

Puteţi urmări evenimentul cu confesiunile protagonistei, cu cărţi de autor şi recitaluri de poezie, cu aprecieri şi referinţe din partea tuturor participanţilor mai jos, a fost impresionant! –

Vasile Stroescu, consilier local, primaria Branzeni, mester popular menţionează:”Iulia Tanase la numai 36 ani ramane vaduva. -Aceasta suferinta exprimata in multe din versurile Doamnei Tanase. -Lanseaza placheta de versuri ‘’Lacrimi inecate’’. Publica in presa locala cu orice eveniment. -Din necesitatile familiei pleaca peste hotare, la munca, in Israel. Dupa 8 ani de munca in strainatate se intoarce in sat. in tara imbogatita – cu 4 nepoti, si 9 carti – manuscrise, ce asteapta lumina tiparului. -Editeaza placheta de poezii si ghicitori pentru copii, ‘’Micii mei Amici’’ – Astazi, vedem cartea cu poezie si fabule ‘’Portativul inimii’’. – Colaborează cu revista ‘’Creator’’ in Romania, publica fabule…”

Valentina Stratan:”Reintilnirea cu Iulia Tanase poeta de la nordul Moldovei, ce si-a prezentat ultima carte de versuri „Portativul inimii”, mi-a adus multe bucurii in suflet. Cu amintiri frumoase pentru toti anii de cind ne cunoastem, atunci cind desfasuram impreuna activitati publice si politice, și realizam acel frumos proiect”Femeile pot reusi”… Tin sa multumesc initiatoarei Clubului”Impresii din viata si carti”, dnei Svetlana Vizitiu care face posibil sa cunoastem oameni de valoare pe care le are Republica Moldova.”

Liliana Gaidau:”Felicitari Dna Iulia Tanas, sunteti o steluta ce face parte din constelatia Femeilor celebre-Femeia iubita,mama,pedagog,de afaceri,femeia …
Toate intruchipate doar in una singura ,dati-mi voie sa va doresc multa sanatate,prosperare,realizari frumoase in tot ce faceti,dvs.ne duceti faima in lume -Sa ne traiti multstimata Doamna!”

Maria Bajura: Am cunoscut-o azi pe distinsa doamna Diana Ciugureanu-Zlatan, care mi-a oferit bucuria de a participa la activitatea Clubului de elite, dedicata poetei Iulia Tanase(Yulia Tanas). Multumesc Domnului ca mi-a dat asa Oameni in cale mea, cu sufletul plin de dragoste si de jertfire pentru aproapele sau si cu minti sclipitoare!
Diana Ciugureanu-Zlatan: Sunteți un cadou pentru sufletele noastre, Onorată Doamnă Directoare Maria Bajura! Vă mulțumesc din inimă, pentru prietenia in care cred!

Vizionaţi filmele şi imaginile în cadrul evenimentului în continuare mai jos:  Iulia Tanase, scriitoarea din Edinet

Angela Chelaru:”Multumesc, draga Svetlana Vizitiu, pentru poze ! Multumesc Clubului pentru sarbatoarea de azi!”

https://www.facebook.com/events/1877786519122072/

https://www.facebook.com/pg/clubelitaimpresiisicarti/photos/?tab=album&album_id=2270292219863256


14 comentarii

Galina Davidîc, bibliotecarul perfect la Clubul Impresii din viaţă şi cărţi:


Încă o zi frumoasă  de Paşti, şi un eveniment marcant la Clubul ”Impresii din viata si carti”, de această dată dedicată Zilei Mondiale a Bibliotecarului. A 74-a protagonistă a fost Galina Davîdic, Directoarea Bibliotecii Publice „Mihai Eminescu”, Rezina, şi neobosită moderatoare Mariana Harjevschi, Preşedinta Asociaţiei Bibliotecarilor Republicii Moldova. 
Cu certitudine, a fost una dintre cele mai senzuale şedinţe şi, în acelaş timp, un gen literar apreciat și de public. Bibliotecarii merită respect pentru munca lor, şi în primul rând, pentru personalitate și atitudine… Emoţiile transmise de protagonistă sunt la fel de impresionante, plus este şi un profesionist de excepție. Cuvintele ajung să atingă pe oricine, iar faptele vorbesc de la sine.
 Prin Galina Davîdîc, foarte consacrată meseriei sale, evocăm personalitatea unui Bibliotecar de mențiune. Căldură şi expresivitate a cărei ne lasă fără grai, ea reuşind să ajungă la coarda sensibilă a tuturor care o ascultă. Momente emoţionante, prin care se exprimă întreagă experienţă şi munca unui bibliotecar, dar neapreciat pe deplin la noi în ţară… Salariul mic, şi lucru cât un car cu pietre cu fondul literar, plus şi tehnologii informaţionale, un adaos la sănătatea deja şubredă ca urmare. Dar când a fost mai uşor în acest stat mic şi nealintat în general, când şi cine a fost mai mult apreciat, menţionând alte specialităţi? Galina şi-a spus povestea ei, a unui profesionist împătimit, căpătând numeroase alte forme, prin bagheta ei fermecată, care a condus circa 35 ani sistemul bibliotecar moldovenesc cu serviciul la Rezina dintre care 20 ca director, și 14 ani – șefa sectiei metodice, fiind mereu cu echipa ei dragă şi la Novateca şi la alte activităţi bibliotecare naţionale pe care le-au şi câştigat pas cu pas… Imaginile afişate pe projector, au dezvăluit o secvenţă de maximă intensitate a inteligenţei ei. Dramatismul expresiv, bucuria de a fi alături de echipă şi cei dragi, grija pentru fiecare, responsabilitatea, pasiunea, efortul zilnic, descoperind lumea variată a aplicaţiilor educaţionale şi cognitive, dezvoltând valorile şi tradiţiile noastre, – toate ce se îmbină în cel mai frumos mod, ilustrându-ne tabloul magnific al unui Bibliotecar profesionist. (Svetlana Vizitiu)

     S-a născut la 10 noiembrie 1958 în satul Prajila, rnul Floresti ”din părinți Lidia și Vasile Motruc” –  oameni minunați care au înconjurat-o numai cu dragoste și grijă. Era al doilea copil – primul – fratele Nicolai – ea doar la un an distanță, iar soră Elena a venit pe lume ca o surpriză pentru toți cu cinci ani mai târziu… Tata – cu studii la români, știa foarte multe lucruri, cu școala FZO – era specializat în construcția iazurilor artificiale și aproape toate iazurile din rnul Florești au amprenta  schițelor lui. Mama – mai mult casnică, avea grijă să nu ducă lipsă de nimic și se ocupa de grădinărit – specii de legume de tot soiul creșteau în gradina lor, dar cea mai mare slăbiciune – florile, o pasiune pe care i-a transmis-o și Galinei – a sădit  în gradina bibliotecii flori de toate soiurile – începând de la lalele, narciși, lăcrimioare – pină la cele mai tirzii – crizantemele…

Nu-și amintește cum şi când au apărut cărţile în viaţa ei, dar au fost dintotdeauna preferate, chiar a avut probleme cu învățătorii, citind la lecții, ei luându-i ca pedeapsă cărțile și învitau părinții ei la o discuție… Cred că avea ceva ea special, că atunci când era vorba de spus poveşti, împreună cu fratele doreau mereu poveşti noi, nu pe cele pe care le ştiau deja… Toţi povestitorii casei erau foarte creativi, nu chiar mulți – doar părinţii, că bunicii, din păcate nu i-a apucat, – au decedat pe timpul foametei, – mămica a rămas orfană la doar 11 ani, și cu un frate mai mic – Gicu.

Poveştile părinților în marea lor parte erau nu din cărţi, ci inventate pe loc, în fiecare seară inspirate dn întâmplări reale: tata – cu ale lui, cele hăioase, legate de vânătoare, pescuit, pâine de la iepuraș, mere înghețate, ascunse de ursulică, etc- un hobby de-o viață, pe care le îndrăgise și el și Galina. O altă pasiune a tatei – muzica populară și mai ales melodiile – „Trenule, mașină mică”  și „Foaie verde și-o sipică”, pe care peste ani, le-a îndrăgit si sotul ei, fiind rus de naționalitate, că atunci când le aude imediat reacționează:”Cântecul tatălui tău!”

A mers în clasa întâi ca toti copiii, dar din mahala nu era nimeni din fete, doar baieti, și a avut o copilărie mai mult cu jocuri băiețești – fotbal, hochei, sau ”în bumbi”, cum se numea jocul pe atunci… A invatat foarte bine și era un exemplu în școală, cu un scris manual de peniță foarte frumos, caietele ei erau întotdeauna model pentru alții. Citea pe unde o apuca vremea, – ”acasă citeam de pîrîîam”, dar spunea ca are mult de invățat, ascunzând cartea citită în manual. Noaptea citea cartea cu o lanternă sub pătură… Nu terminase încă clasa a IV-a când a descoperit că nu mai avea ce citi în biblioteca școlii, iar bibliotecara cu diriginta, ambele zăpăcite… și-au dat „zapiscă”, cum se spunea pe atunci pentru biblioteca din sat, și în mare parte meseria de bibliotecar o datorează anume bibliotecarei din sat – Elizaveta Andreevna  Tiutinikova – soția președintelui de colhoz – o Doamnă foarte frumoasă, cărturară și bună cu toată lumea, mai ales cu copiii.

Galina scria versuri, proză scurtă, foarte frumoase compuneri, și profesoara de limbă română (pe atunci ”limba moldovenească”), tare spera ca ea să meargă cu actele la Filologie, și de fapt, Galina avea așa planuri, doar că atunci când au ajuns să depună actele de studii, au decis împreuna cu mama în favoarea facultatății de Bibliografie și Biblioteconomie de la USM. La facultate – profesori buni – Ion Madan, literatura universală – dna Orjecovscaia,  curator și profesoară – Ana Ivanovna Sofroni, care dădăcea studenții ca pe copiii ei, le chema ades în ospeție, le prepara colțunași foarte gustoși…

Mai departe aflați din filmele și referințe cu aprecieri din opiniile prietenilor, colegilor și a participanților la acest eveniment:

Imaginile evenimentului le vizionaţi aici în albumul:”Galina Davidic – protagonista Clubului IVC
 Date biograficeGalina Davîdic, Rezina, str.Voluntarilor, 12/40                 Tel/ Fax: 0-254-2-28-36; 2-44-72 (serviciu); 2-22-63 (dom.); 0-691-35-129;

Anii de studii – 1979-1983- studentă la facultatea de Biblioteconomie, Universitatea de Stat, Chişinău; Experienţa profesională  – 1999-2017 director, Biblioteca Publică Raională   „Mihai Eminescu”, or. Rezina, 1983–1999 – şef Serviciu Asistenţă de specialitate, Biblioteca Publică Raională, Rezina, Participări. InstruiriStagieri profesionale în: SUA, Minnesota; Bratislava (Slovacia); Bucuresti, Cluj, Brașov, Galați, Deva,Hunedoara  (România),Varșovia, (Polonia).

Filmele de la eveniment le vizionaţi mai jos:

Aprecieri deosebite  (doar din ultimii trei ani):

  • 2016, Locul I in Concursul Programului Novateca „Cea mai frumoasă aranjare a intrării în bibliotecă”
  • 2016, Diplomă și cadou de preț în concursul „Biblioteca Modernă și Componentele ei”, organizat de IREX Moldova și Novateca
  • 2016, noiembrie Diplomă de Excelență și Trofeu Jubiliar: Raionul Rezina – 75 ani de la fondare, pentru aportul adus la digitizarea istoriei locale
  • 2016, noiembrie Diplomă de Onoare și cadou de preț din partea Consiliului Raional si Direcției Generale Invățămint pentru implicare activă in activitățile de Ziua Națională a Tineretului
  • 2016, Cîștigători în Concursul „Cei mai zîmbitori Bibliotecari”
  • 2015, 01. Diplomă de Onoare din partea Ministerului Culturii de Ziua Națională a Culturii
  • 2015, Certificat – Diplomă pentru Proiectul „Consolidarea instutuțională a Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova
  • 2015, Anul Bibliologic 2014, ed. XXIV-a, Concursul Republican al Descrierilor Proiectelor de Cercetare și Dezvoltare Realizate: Testimoniu de Laureat
  • 2015, ianuarie, Diplomă de excelență, Laureată a Concursului ”Faptele noastre ne fac ceea ce suntem”, pentru inițierea și împlementarea Proiectelor ”Caravana Bunățății” pentru deținuții de la Penetenciarul nr. 17, Azilul de Bătrîni „Casa Bunicilor”, copiii de la Școala Auxiliară- Internat din or. Rezina și „Tabăra de Vară de Lectură și Agrement” de pe lîngă BPR ”Mihai Eminescu”, organizat de API și ziarul regional „Cuvîntul”
  • 2014, septembrie, Testimoniu de Laureat. Locul III în cadrul ConcursuluiCel mai bun clip video de promovare a Cărții și Lecturii
  • 2014, septembrie, Testimoniu de Laureat în cadrul Concursului ”Cel mai original proiect de promovare a Cărții și Lecturii
  • 2014, septembrie, Ambasador al Culturii Păcii: Diplomă a Institutului de Filologie al AȘM, Asociației Naționale a Oamenilor de Creație din Moldova, Academiei Europene a Societîții Civile, Festivalului Internațional de Poezie Renata Verejanu
  • 2014, 19 martie, Scrisoare de mullţumire din partea Centrului pentru Polotici şi Analize în Sănătate/Center for Health Policies and Studies pentru susţinerea lucrătorilor medicali şi conducerea raionului Rezina în toate activităţile de fortificare a controlului tuberculozei şi cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Tuberculozei;
  • 2013 – Testimoniu de Laureat, Locul III în cadrul concursului „Cel mai Bun site, blog, antrenat în activitatea de promovare a cărţii şi lecturii, din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO şi BNRM şi un Premiu bănesc în sumă de 700 lei;
  • 2013, ianuarie, Diplomă de Excelenţă în Concursul inter-raional cu genericul „Acţiunea civică cu cel mai mare impact”, iniţiat de PP “Cuvântul” şi Asociaţia presei Independenteare (drept scop educaţia activismului cetăţenesc prin evidenţierea, propagarea şi stimularea iniţiativelor civice inedite ale unor colective sau persoane fizice, realizate în afara obligaţiunilor de serviciu şi intereselor corporative, spre beneficiul comunităţilor şi al unor persoane aparte), pentru organizarea şi activitatea Taberei de Vară de Lectură şi Agrement – 2012;
  • septembrie, Testimoniu de Laureat pentru Locul II în Concursul Naţional „Biblioteca cu cele mai ingenioase activităţi de comemorare a lui Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, in cadrul Festivalului Naţional al Cărţii şi al Lecturii din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO şi BNRM şi un Premiu bănesc în sumă de 1000 lei;

 Septembrie, Testimoniu de Laureat pentru Locul I în Concursul Naţional Filantropul bibliotecii (cel mai mare susţinător al programelor de promovare a cărţii şi lecturii) pentru dosarul de participare Lafarge Ciment S.A. (Moldova) in cadrul Festivalului Naţional al Cărţii şi al Lecturii din partea Ministerului Culturii al Republicii Moldova. Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO şi BNRM

https://www.facebook.com/events/305908679802561/ – evenimentul promovat de Club


13 comentarii

Silviu Fusu, omul surpriză la Clubul de elite ”Impresii din viata și cărți”


SDC18197Este uimitor cum un moment atât de sensibil ne poate emoţiona profund şi ne oferă o lecţie de viaţă adevărată. Silviu Fusu. O prezenţă naţională, care a acceptat provocarea de a ne împărtăşi experienţa pe care a trăit-o la rândul său. Protagonistul a impresionat publicul prin istorii de viaţă, confesări sincere, cu reuşite şi dezamăgiri, cu recitaluri mult aplăudate… Evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” în cadrul Sediului Central BM ”B.P.Hasdeu”, cu protagonistul nr 61 – Silviu Fusu și moderatoarea poeta Lilia Manole (care a venit special din or. Bălţi), – ne-a dezvăluit abilităţi şi aptitudini ale unor persoane de la care ne-am fi aşteptat, dar şi ne-au surprins de această dată. Judecând după reacţia publicului, şedinţa clubului s-a dovedit a fi reuşită. Le mulțumim tuturor participanţilor pentru tot ce au făcut să fie evenimentul de succes, cu discuţii captivante, să ne bucurăm că încă mai există astfel de oameni interesanţi şi devotați oamenilor. Le transmitem multă sănătate, bucurii, liniște sufletească și tot binele din lume. SDC18234La mulți ani, Domnule Silviu Fusu! Tuturor oamenilor de pe Pământ le doresc Pace şi inimi curate. Şi, ca astfel de talente în viaţă să raspândească Frumuseţea pe Pământul Moldova! (Svetlana Vizitiu)

Vă propunem să vizionaţi filme video, dar şi sa deschideţi acest album direct în sursă: «Carizmaticul Silviu Fusu la Clubul de elite ”Impresii din viată si cărţi”»

‘Stimata doamna Svetlana Vizitiu!Va multumesc din suflet din partea mea, a fiicei mele si a tuturor prietenilor mei pentru seara de ieri de la Biblioteca B.P.Hasdeu!Exprim profunde multumiri doamnei Directoare si asistentilor Domniei Sale, care ne-au ajutat la derularea acestui eveniment cu n.61Silviu Silvian Fusu la 50 de ani de activitate artistica!

Referinţele fanilor şi ale prietenilor:

‘Fraţi, am fost, suntem şi vom fi! Numai dacă nu vom uita cine suntem. Lecţia de astăzi, aidoma unui vertignos fluviu, ne-a demonstrat un mult durut adevăr. Durut, dar tămăduitor. E timpul să ne iubim mai mult, e timpul să nu ne dispreţuim şi e timpul să venim acolo de unde suntem. Nu avem nimic cu alte popoare. Poporul nostru a fost dintotdeauna, milostiv, prea milostiv. Şi nu a uitat niciodată, că are o povară, numai una, cea a bunătăţii. Mult prea înţeleptul regizor, Om de teatru, personalitate emblematică în cultura noastră naţională, domnul Silviu Fusu, ne-a luminat şi ne-a tămăduit sufletele. Azi şi pentu totdeauna. Exemplu viabil, Domnia Sa crede în artă, crede în teatru, or, însuşi sufletul său locuieşte în teatru. Credinţa Dumneavoastră, distins Domn Silviu Fusu se raportează la geniala muncă a unui Sisif. Nu ne vom lăsa să ne dezmoşteanească cineva de o cultură şi de un teatru, vom aduna picătură cu picătură, lumină din lumină, ca etnosul acestui neam să nu fie călcat şi umilit, ca substanţa poetică a Creatorului să ne cucerească şi mai mult.Vă doresc, din suflet, inspiraţie şi credinţă!!” – Lilia Manole

Foto de Alexandru Statnîi

Foto de Alexandru Statnîi

Silviu Fusu pentru mine reprezintă omul surpriză care oferă impresia a unei punți de nădejde dintre generații. Un personaj expresiv cu o biografie bogată în spate și în viitor. Ii doresc multă sănătate și entuziasm pentru a dezvolta teatrul independent și multe alte proiecte. Sper să mai am ocazia să realizez filmări cu dumnealui fiindcă e fototelegenic și îi apreciez carisma și 🎥receptivitatea” – Alexandru Statnîi

”Am participat la ședința Clubului de elite (02.08.2016) dedicată celor 50 de ani de activitate în domeniul culturii și artei naționale a regizorului și actorului Silviu Fusu. Am rămas impresionată de dorința fiecărui: să ne cunoaștem mai bine valorile care sunt printre noi, fiindcă până la urmă, tot noi ne vom scoate din nevoi. A fost o întâlnire de suflet cu amintiri frumoase, însoțite de poezii și cîntece” – Lidia Noroc-Panzaru.

Astazi am asistat la un eveniment deosebit, o noua sedinta a Clubului cu renumitul Regizor si actor, Silviu Fusu. Pentru mine aceasta intalnire a fost una pe care am asteptat-o cu multa emotie si care mi-a incununat pe deplin asteptarile. Cele aproape trei ore s-au scurs pe neobservate gratie personalitatii Dlui Fusu, acestui mare talent al neamului nostru, acestui filosof si patriot. M-am prins asupra gandului ca in continuarea sezatorii mi-as fi dorit sa putem viziona o versiune televizata a unui spectacol cu participarea domniei sale sau macar a unor fragmente din cele disponibile in arhiva TVM, dar pentru aceasta s-ar cere mult mai mult timp. Moderatoarea intalnirii de azi, Dna Lilia Manole a avut o mare provocare, or nu este deloc simplu sa te pregatesti pentru a prezenta o asemenea personalitate. Trebuie sa citesti mult, sa studiezi biografia si etapele carierei persoanei pe care o prezinti. Dnei a facut fata acestei provocari in cel mai bun mod. Felicitari! – De asemenea, as dori sa mai fac o mica remarca: cu parere de rau, lumea noastra nu are capacitatea de a asculta atent si de a nu intrerupe interlocutorul pana cand acesta nu isi termina discursul. Observ acest lucru la orice pas si la mai multa lume. 1c05898d-f37e-48b4-aa6a-6e63abcb9c58Cred ca ar trebui sa educam o calitate care se cheama: rabdare si respect fata de vorbitor, intr-un cuvant, cultura ascultarii.”  – Ala Pinzari

‘Siviu Fusu … la 50 de ani de activitate… M-am prins cu gîndul că acest Om cu merite aşa şi nu a fost luat în seamă de autorităţi… – De ce, Doamne? – Аndrei Covrig

Valentina Ciobanu: DISTINSĂ PERSONALITATE DE CULTURĂ …  SILVIU SILVIAN FUSU. O lecţie de viaţă, un bilanţ, 50 ANI de activitate, Jubileu. Om luminos, plin de bunătate şi pasiune, pe care o împarte din belşug semenilor săi pe parcursul vieţii. A trecut prin momente de mari sacrificii. A luat-o mereu de la capăt şi- a rezistat. Fenomenal, ce voinţă. Admiraţie pentru puterea şi dragostea de a păstra credinţa, cultura şi istoria poporului nostru.

Silviu Fusu: Director-fondator, director general si director artistic. Regizor sef din 1987 până în prezent la Teatrul Epic de Etnografie si Folclor „Ion Creanga”, Chişinău, Republica Moldova.

silviu fusu

https://www.facebook.com/events/1596683360660044/

https://www.facebook.com/silviu.fusu


5 comentarii

Andrei Colţa, lector, videograf, martorul ultimului deceniu al epocii sovietice


andrei colta1La examenul de admitere comisia i-a poruncit… să latre ca un câine, şi-atunci a realizat că doreşte să facă altceva în viaţa lui… O personalitate dezvoltată multilateral cunoscând cap-coadă cu ce se mănâncă audiovizualul. Omul din umbra aparatului de filmat, cel care pune în evidenţă zeci de personalităţi în lumina reflectoarelor ajustate, cu certitudine, şi un personaj dezvoltat multimediatic, pentru care calitatea e cuvântul cheie în orice activitate, şi în munca pe care o realizează. O face cu dăruire de sine, foarte atent la cele mai mici detalii. Primul film a lui în calitate de cameraman, şi nu ca asistent, este celebra lucrare a maestrului Gheorghe Urschi: ”Fenta”: ”Cu domnul Urschi ne-am cunoscut la agenţia de publicitate şi el chiar a dorit să colaborăm, oferindu-mi o notă în plus de încredere”…

Este Аndrei Colța, de origine din fermecătorul sătuc Fîrlădeni, Hînceşti. Mai în glumă, mai în serios, recunoaşte că a reuşit să fie martorul ultimului deceniu al epocii sovietice şi că dacă ar fi să apară pe paginile wikipedia, ar spune despre sine cam aşa o biografie: ” Timp de 3 ani am crescut la ţară, apoi cu familia ne-am mutat la Chişinău. Tatăl meu Ştefan Colţa pot să spun cu mândrie că a aprovizionat o bună parte a locuitorilor din Moldova cu apă potabilă, fiind de meserie geodez implicat la săparea fântânilor arteziene. Despre tăticul meu ţin neapărat să menţionez că a avut o misiune de lucru la staţia nucleară Cernobîl, unde şi-a supus viaţa şi sănătatea pericolului. Mama mea Zinaida a lucrat la cel mai mare combinat de carne din ţară. Zece ani am fost cetăţean al URSM formându-mă ca octombrel şi pioner, dar nu am reuşit din păcate sau din fericire să ajung comsomolist.mihai colta

Motto: ” Trăiește-ți viaţa ca şi cum fiecare faptă a ta ar deveni lege universală.” (Immanuel Kant)

”Încă de mic doream mult să devin micro-chirurg oftalmolog, – vine cu detalii Andrei Colța, –  fiindcă personal aveam probleme de sănătate cu ochii şi doream vindecându-mă pe mine să reuşesc să lecuiesc multă lume. În clasa a şasea m-am transferat la Şcoala de arte Valeriu Poleacov unde am studiat Actorie. Viaţa mea era legată de artă, am îndrăgit muzica. Învăţam să cânt la pian, acordeon şi chitară. Eram atras şi de educaţia tehnologică. Fiind un elev activ şi năzbâtios  pot să mă mândresc nu doar cu note de 10, dar şi… cu geamul spart la şcoala în urma unei lovituri a mingii de fotbal. Dorinţa de a ajunge un mare microchirurg m-a motivat să aleg profilul biologie-chimie, dar atracţia pentru tot ce este legat de artă care îmi era deja mai aproape de suflet mi-a schimbat cursul viselor. În anii de liceu îmi plăcea să fac poze şi să organizez spectacole. Ţin minte că profesoara de la Școala de Arte mi-a spus un lucru pe care nu îl voi uita niciodată: ”Ar fi bine să devii cameraman!”. La început nu am atras atenţie acestei expresii ce s-a dovedit a fi una profetizată . Pe-atunci când eram elev, părinţii mi-au procurat un aparat foto datorită căruia imortalizam cele mai importante evenimente din viaţa mea şi a persoanelor din preajmă.”

Astfel, a continuat studiile şi a început să câştige primii lui bani… După absolvirea liceului a avut şansa să înveţe meseria de păpuşar teatral, dar la examenul de admitere comisia i-a poruncit… să latre ca un câine, şi-atunci Аndrei Colța a realizat că doreşte să facă cu totul altceva în viaţa lui… A simţit-o. A refuzat medicina şi chiar actoria, ascultând de sfatul mentorului Pavel Cerbuşca.  Ajuns la USM, Facultatea de Filosofie și Psihologie care era una promiţătoare, a studiat pe-ndelete psihologia, filosofia, sociologia şi pedagogia. În anii de studenţie îşi dorea foarte mult un calculator, dar nu pentru jocuri video: ”La noi, în familie exista dificultatea de alegere în a procura un calculator sau automobil?! A învins calculatorul care şi-a răscumpărat investiţia ajutându-mă să câştig cinstit primii bani prin creare de grafică și dactilografierea textelor.”

Dupa absolvirea studiilor la facultate era problematic să găsești un loc stabil de muncă. La prima etapă, Andrei s-a angajat la o editură de cărţi, unde activa în calitate de designer. Reuşea cu machetarea cărților, partituri muzicale scrise de compozitori renumiți, le introducea în calculator, şi ulterior la tipografie. Se ocupa și de machetarea cărților pentru Direcția Cultură a Primăriei mun. Chișinău. Avea doar 22 de ani, şi pe lângă munca la editură, el filma la petreceri private (nunţi, zile de naştere şi cumetrii). Iniţial, nu cunoştea bine meseria de cameraman, dar pe parcurs, graţie faptului că adoră arta fotografică şi din experienţa prietenilor care demult se ocupau cu filmări, Andrei a însuşit repede această meserie prorocită cândva de o profesoară. Următorul lui job a fost ca ”asistent de cameraman” la agenţia de publicitate ”Compal”. Acolo a învăţat să filmeze şi să editeze imaginea mult mai aprofundat.Colta A echipa

A înţeles că meseria de cameraman nu se învaţă, ci se fură: ”Meseria se ”fură”, dar  principiile de bază şi regulile de aur trebuie învăţate. O bună teorie te ajută să înțelegi de ce o aplici în practică. În timp scurt am reuşit sa iî fac pe studenţi să însuşească, şi ulterior, chiar aş fi mândru dacă îmi vor fi colegi pe platourile de filmare. Tot odată, mergem în teren unde toţi studenţii mei au posibilitatea să exerseze cu camera şi aparatul foto. E cu mult mai eficientă această abordare decât să faci la început multă teorie, pentru că tehnologiile informaţionale au evoluat considerabil, şi devin tot mai accesibile pentru viitorii operatori şi editori de imagine. Angajotorii de multe ori solicită materiale montate şi cei mai sârguincioși studenţi îşi pot realiza un portofoliu reuşit încă de pe băncile universitare”.

Cariera de cameraman TV a început-o la postul local de televiziune EUTV, unde foarte repede s-a integrat în procesul de muncă: ”Bazele de filmare mi le-am format la agenţia de publicitate. Încercam să fiu atent la detalii pe alocuri încercând să fiu cât mai perfecţionist. După EUTV am activat la DTV, apoi la Prime unde m-am implicat în emisiunile, pe care le urmăreau pe atunci toată ţara: ”Fabrica de staruri” şi ”Jdi menea”. Filmam chiar şi în teren pentru ştiri. Îmi amintesc de inundaţiile la Cotul Morii şi Nemţeni, unde am reuşit să cunosc diverse destine umane mai puţin fericite. Din cauza crizei economice şi politice, s-au anunţat reduceri de cadre la televiziune, iar eu am plecat de bunăvoie pentru a oferi posibilitatea tinerilor începători să muncească, fiindcă eu ştiam că o să îmi fie mult mai uşor să găsesc de lucru. Am fost invitat sa colaborez cu IREX deja în calitate de expert” producţie media şi director de imagine”. Primeam ştirile din varia regiuni şi le editam, le ajustam culorile, ulterior difuzate la postul televiziunilor locale ”AiciTV”. Am reuşit cu echipa mea de la zero, să punem pe picioare un studio TV. Paralel, făceam cursuri pentru cameramanii din alte regiuni, inclusiv la CIJ, le ofeream traininguri, care prevedeau o instruire teoretică şi practică”.

În anul 2015 la ULIM, graţie fondurilor  externe donate din Uniunea Europeană, ”catedra de jurnalism şi ştiinţele comunicării” a fost dotată cu echipament necesar pentru practica studenţilor. Iniţial, Andrei Colţa a fost invitat ca expert, pentru a amenaja studioul universităţii. În timp record, a reuşit să construiască un ”studio laborator de foto şi video” pentru studenţi, care zilnic îi solicitau echipamentul pentru a realiza în practică diverse reportaje mass-media. I s-a propus să predea studenţilor cursul ”Atelier de creaţie”: ”Consider că orice universitate ar trebui să aibă un astfel de modul. În Moldova nu sunt pregătiți specialişti în acest domeniu, facultăţile de jurnalism trebuie să ofere direct şi nemijlocit cunoştinţe practice”.

Cândva dorea să creeze o şcoală TV pentru viitorii cameramani: ”Nu poate fiecare să apară în faţa studentului sau a unui auditoriu şi să explice cu lux de amănunte despre această meserie şi chiar să insufle oamenilor dragostea pentru ea”. De multe ori se împărtășește cu experienţele acumulate, şi rămâne satisfăcut atunci când vede că cineva se realizează. Îi place să ajute, să îndrumeze mizând pe o critică constructivă. ”Des vin cu mesaje critice dar apreciez  când sunt criticat la justa valoare”. De obicei, nu stă fără să facă nimic, întotdeauna se documentează cu informaţii noi, pentru a le oferi tinerilor entuziaşti viziuni cât mai perfecţioniste.

Nu poţi să te consideri profesionist în media necunoscând celelalte elemente aleatorii. Un specialist  trebuie sa cunoască de toate. Uneori, ai nevoie de o grafică sau titre specifice inclusiv redactarea audio. Să reuşeşti să fii chiar un designer. Nu poţi realiza un produs calitativ în timp restrâns şi vei fi nevoit să învestești financiar în serviciile specialiştilor, care pot să solicite nişte preţuri exagerate. Cert, că atunci când eşti pasionat de meserie uiţi de oboseală. Serveşti o cafea, ieşi la o mică plimbare la aer curat. Comunicarea cu fiinţele dragi iţi încarcă bateriile energetice”

Andrei Colta, Alex StatniiA lansat proiectul ”AndyStudio”: ”Noi lucrăm pentru imagine. Imaginea lucrează pentru Tine.”  Are aşteptări colosale, şi depune zilnic mult efort şi suflet în acest proiect. Serviciile studioului se află abia la faza incipientă, dar dorinţa de a lansa acest studio profesionist îl macină demult: ”Scopul e unic, fiindcă se orientează pe doleanţele clienţilor noştri pentru care vom realiza spoturi sociale şi comerciale, videoclipuri, scurtmetraje de ficţiune, filme documentare, şedinţe foto şi multe surprize plăcute la preţuri accesibile”.

Hobby şi timpul liber. Ii place munca manuală în special să creeze mobilă. Începe cu designul, apoi merge la fabrică după  materie primă, şi ulterior chiar o asamblează. La moment, încearcă să înveţe a picta icoane. Când e cald afară merge des la bazin.

Obstacole în realizarea producţiilor video şi cum pot fi depăşite: ”Comanditarul lucrării trebuie să înţeleagă corect ce reprezintă un produs cu adevărat calitativ. Mai pe înţeles, – ”socoteala de acasă cu cea de la piaţă” nu coincide mereu. Oricum, eu rămân optimist şi sunt ferm convins că toate problemele cu timpul se rezolvă. Accentul special, eu îl acord pentru atractivitatea scenariului. Este dificil să aduni o echipă de profesionişti la noi, în ţară. Lumea profesionistă este deja implicată şi suprasolicitată. S-au strecurat mulţi amatori care pun accent pe cantitate, şi pentru a obţine cât mai uşor un profit. Afectaţi de criză, majoritatea oamenilor nu sunt pregătiţi să investească într-o lucrare serioasă cu diverse efecte speciale, care într-adevăr merită un buget adecvat.

Aici e mai trist. Ce îl motivează să rămână la baştină spre deosebire de mulţi colegi care au emigrat? – ”Familia mea, rudele de care nu vreau să mă despart şi de speranţa, de a genera lucruri bune la mine în ţară. Poate chiar să creez o industrie media”.

Post Scriptum: Nu a reuşit să vindece cu bisturiul ochii oamenilor, dar prin intermediul imaginilor creative ce le realizează şi prelucrează zilnic, face tot posibilul ca producţiile lui să ajungă nu doar la ochii privitorilor, ci şi să pătrundă în inimile acestora. E plăcut să comunici cu un profesionist care cu multă dăruire şi pasiune imortalizează amintiri şi de la care ai mereu ce învăţa.

 

(Interviu de Alex Statnîi, red. S. Vizitiu) ❤


8 comentarii

Lorena Mednicov la Clubul de Elită ”Impresii din viaţă ţi cărţi”


Lorena MednicovToată lumea ar trebui să-și considere propriul corp ca fiind un cadou de neprețuit primit de la cineva pe care-l iubește mai presus de toate… O lucrare minunată de artă, de o frumusețe de nedescris și un mister dincolo de concepția umană și atât de delicată încât un cuvant, o respirație, o privire, ba chiar și un cuvânt îl poate răni. – Lorena Mednicov Arta de a trata oamenii... – (aici, textul intergal despre Lorena Mednicov) SDC12422 SDC12375 SDC12377 SDC12379lorena SDC12418 ”Astazi, 10 martie, in incinta Bibliotecii Municipale BPH a avut loc o intalnire impresionanta cu protagonista Lorena Mednicov, chirurg-oncolog, doctor in medicina. Intr-o ambianta placuta, cei prezenti au avut oportunitatea sa cunoasca un Om deosebit, o Doamna care imbina perfect feminitatea si artistismul, eleganta si rafinamentul cu meseria de medic-chirurg. Dna Lorena Mednicov nu e doar un medic desavarsit, cu harul dat de la Dumnezeu, dar e si o perfectionista si o luptatoare. De-a dreptul a impresionat atitudinea Dnei fata de pacientii sai. Chiar si atunci cand pacientii se adreseaza tarziu si se afla in starea cea mai critica medicul Lorena Mednicov lupta pana la epuizarea tuturor cailor posibile pentru a le salva viata si a le usura suferinta. Nu cedeaza, nu-i abandoneaza ci lupta pentru salvarea lor! Dnei gaseste frumosul chiar si in munca sa complicata, iar din cele povestite de Dnei mi s-a creat impresia ca atunci cand opereaza, foloseste bisturiul ca pe un instrument destinat pentru a crea cu maiestrie si pasiune, cu devotament si dedicatie cea mai mareata opera de arta: cea de salvare a unei vieti, de renastere a unui om! In conditiile zilei de azi, cand se erodeaza valorile, cand oamenii pierd increderea in politicieni, in promisiuni si in ajutorul din partea semenilor, inclusiv cel al medicilor, Dna Lorena Mednicov vine sa ne aduca o raza de lumina, o incurajare si o speranta, ca nu e totul pierdut, ca mai sunt in Moldova persoane altruiste pentru care profesia nu este doar meseria care le aduce existenta ordinara. Acestea sunt persoane pentru care cunostintele capatate pe parcursul unor ani seriosi de studii s-au impletit cu sufletul lor intr-un sacrificiu continuu pentru sanatatea semenilor lor. Am fost onorata sa moderez intalnirea de astazi cu Doamna Lorena Mednicov, dar si privilegiata sa o cunosc mai bine si sa inteleg ce oameni valorosi are aceasta mica tara! Sa ne invatam sa-i pretuim, sa-i incurajam, sa le fim recunoscatori pentru munca pe care o fac si sa-i tinem la noi, acasa! Avem mare nevoie de oameni ca minunatul medic chirurg, Doamna Lorena Mednicov! Multa sanatate Dvoastra si familiei Dvoastra, stimata Doamna doctor!!! Va multumim pentru sinceritate!” (Ala Pinzari)

„Medicul este cel în mîinile căruia ne încredinţăm sănătatea, viaţa şi uneori tainele sufletului. Un medic remarcabil este doamna Lorena Mednicov, care activează în domeniul celei mai importante discipline a medicinii, şi anume chirurgia. Este cea mai mare provocare să devii chirurg, iar doamna Lorena Mednicov are acel dar, acea chemare sau talent, care este dat de la Dumnezeu…Doamna Lorena Mednicov este o personalitate erudită, cu o pregătire de specialitate excelentă, cu un spirit energic deosebit, este responsabilă, onestă, de o bunătate sufletească cum mai rar întîlnim în zilele de azi. Dumneaei acordă ajutor pacienţilor săi la orice oră din zi şi din noapte. Şi prietenii sau rudele, de asemenea, îi solicită sfatul şi Dumneaei îi ajută cu multă dăruire. O caracterizează pe doamna Lorena Mednicov încă o calitate deosebită şi anume deschiderea faţă de oameni, plăcerea de a vorbi cu ei, de a-i asculta şi îi reuşeşte să-i facă pe oameni să-şi recapete încrederea că vor învinge orice maladie. Chiar şi vocea doamnei Lorena Mednicov are un farmec distinctiv, vorbeşte cu blândeţe, cu multă tandreţe, este o plăcere să o asculţi, căci este o alinare pentru suflet.
Am rămas încîntată de întîlnirea în cercul prietenilor de la Clubul „Impresii din viață și cărți” al Bibliotecii Municipale „B. P. Hașdeu”, îi doresc doamnei Lorena Mednicov mulţi ani, sănătate, multe bucurii, fericire, optimism, realizări frumoase”. (Tatiana Isacova)

”Respest pt Dna Mednicov! Avem în Moldova noastră femei deştepte, perseverente, încrezute în sine, cu obiective bătute în cuie şi simpatice… Am găsit multe lucruri povăţuitoare… Dă, Doamne, asemenea învăţăminte să le însuşească şi cei mai tineri… Dna Lorena este un ghem de profesionalism, modestie, caracter, frumuseţe, înţelepciune şi cumsecădenie… Şi pentru mine, un tip nu prea tînăr, a fost o lecţie! O viaţă modelată de doamnă în toate aspectele: profesie, personalul, moralul, familie şi altele. Exemplu demn! Îmi aduc aminte, că pe timpuri la TV erau organizate emisiuni cu protagonişti pe scenă în faţă de zeci de spectatori. Bănuiesc, că evenimentul de marţi la Biblioteca B.P.Hasdeu ar umbri o bună pare din aceste emisiuni. Un nivel al prezentării extraordinar, discuţii pe măsură, concluzii şi recomandări nu doar pentru un om, un profesionist, dar şi pentru politicul autohton…Mulţi ani, Stimată Doamna Lorena!” (Andrei Covrig, colonel)


10 comentarii

Lorena Mednicov. Arta de a trata oamenii.


‘’Vreau să cos hăinuţe la păpuşi atâta timp cât sunt mică, iar când voi creşte mai mare voi deveni doctor!’’- a răspuns Lorena atunci când educătoarea de la grădiniţă a întrebat-o ce vrea să devină în viitor. Nu şi-a schimbat visul, a devenit medic, este şi doctor în ştiinţe; îşi iubeşte cu pasiune meseria și se dedică cu multă dăruire de sine. Se simte nespus de fericită atunci când iese din sala de operaţie, salvând sau prelungind o viaţă de om! Privind la pacienţii care vin cu frică şi disperare în spital, cu multe întrebări referitor la boli, Lorena Mednicov se implică din toată inima, redându-le speranţa şi liniştea sufletească, cu spirit şi atitudine, reuşind să se simtă utilă, oricum, în caz de nu e cu putinţă, va fi măcinată de gândul şi disconfort în suflet… – “Toată lumea ar trebui să-și considere propriul corp ca fiind un cadou de neprețuit primit de la cineva pe care-l iubește mai presus de toate… O lucrare minunată de artă, de o frumusețe de nedescris și un mister dincolo de concepția umană și atât de delicată încât un cuvant, o respirație, o privire, ba chiar și un cuvânt îl poate răni.”lorena
Succesul – vine ca o prelungire a multor insuccese… Practica medicală ca meserie se referă la un domeniu destul de dificil. Omul care se dedică medicinii, fără îndoială, trebuie să simtă chemarea inimii. Dorinţa de a ajuta alte persoane mereu se considera o calitate utilă şi o necesitate dezvoltată încă din copilărie. Doar atunci, aceste trăsături de personalitate devin accesibile şi putem presupune că omul deţine toate principiile pentru a reuşi şi a stăpâni profesia de medic. Arta de a trata oamenii, e la fel ca şi arta de a crea o poezie sau pictură. Poţi fi un bun medic-teoretician, dar în termeni practici cu pacienţii să fii de neconceput… Ce a determinat-o pe Lorena să aleagă specialitatea de chirurg-oncolog, a fost pierderea celor mai apropiate persoane bolnave de cancer: chinurile prin care au trecut au convins-o să le fie mereu alături și să trateze anume pacienții oncologici. Și dacă vine vorba de proiecte, – Lorena Mednicov a lucrat asupra unei teze cu o rezistență dură ”Aspecte clinice si de patogeneza ale tipului intestinal de cancer gastric”, elaborând criterii definitive a grupelor de risc în dezvoltarea tipului intestinal de cancer gastric pentru diagnosticarea acestei maladii în stadia incipientă. LorenDe astfel, a susținut cu succes teza de doctorat. Ca urmare, au fost elaborate recomandări pentru medici de familie, medici gastrologi, endoscopiști și patomorfologi. În continuare, lucrează și la alte proiecte ce tine de patologia oncologica; colaborând cu specialiști din domeniu și promovând în echipă sănătatea, în diferite raioane ale Republicii Moldova, pentru ca oamenii să înțeleagă că această dramatică maladie trebuie să fie depistată și tratată la timp. – Mereu lucrează și învață! Își zice, că meseria o provoacă la studii, să caute răspunsuri la multe întrebări pentru a salva lumea… Vrea să fie perfectă în acest domeniu, adesea mergând la specializări ce ține de chirurgia oncologică abdominală. Fiecare om de succes a început de undeva. Fiecare succes mare începe cu succese mici. Fiecare dintre noi are ceva de succes în el. Caută acel ceva de succes în tine și arată lumii cât de bun ești! Pentru că exiști!
Este Femeie. Este și Mamă… Crede ca la acest capitol e mai complicat. lorenaTrecând de 20, …30, …40 de ani, – ultima preferă mai mult, pentru că mai păstrează și acum tinerețea celor 20, farmecul și tandrețea de 30, plus înțelepciunea și încrederea de sine a celor 40 prezenți… Nu au evitat-o nici pe ea dezamăgirile dureroase, uneori chiar și au îngenunchiat-o; dar a avut suficiente motive pentru a merge mai departe, respingând răpunerile vieții și luând lecții de la cele întâmplate. Dorința de a crea, de a crește și să fie utilă au făcut-o să fie întotdeauna puternică. lorena mSe simte împlinită ca mamă și are o relație specială cu cei doi copii: fiica Nicoletta de 20 de ani și feciorul Alexandru de 15 ani. Sunt și prieteni. Se regăsește în ei. Sunt cea mai frumoasă realizare din viața ei! – Ambii fiind sufletiști, – Lorena a reușit să le insufle valorile, și cele de stăpânire de sine, și să iubească cartea… Se bucură, că au cerințe mari, în primul rând de la sine, și apoi așteptări de la ceilalți. Că sunt deschiși, că își iubesc buneii, țara și incearcă să facă și pe alții să înțeleagă aceste lucruri de preț. Și când vine vorba de Vise, zâmbește cochet, spunând că precum în copilărie, a rămas și în prezent o mare visătoare. Astfel, apar idei noi pe care ea în continuare încearcă să le realizeze.
Citind, trăiește fiecare carte citită. Merge la Teatru – sărbătoarea sufletului ei! Preferă să asculte muzică gen Jazz și cea clasică… Crează vestimentații noi pentru sine și fiica ei, așezând cu iscusință pe hârtie modele inventate, ca apoi un meșter să le efectuieze pe stofele alese de Lorena. Și, mai împletește haine, la fel cu dăruire pentru toată familia, prieteni… Sunt toate pasiunile, hobby ale ei, ceea ce o relaxează…
Dragostea – spune Lorena Mednicov, – este unicul răspuns la toate problemele noastre, iar în ajun de Dragobete vreau să le doresc tuturor să aibă parte de acest sentiment divin, care ne deschide sufletul!”