Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


4 comentarii

Tânărul Vlad Spiţa la ”Clubul Impresii din viaţă şi cărţi”


Avem o inimă la fel, Dar totodată diferită, Precum e Ea, precum e El, Ce se iubesc ori se evită. Constat… o inimă avem, Noi o secăm de sentimente. Ea… ne inspiră un poem Plin de iubire sau regrete.” (Vlad Spița, ”Inima” din ediţia ”Albi dansatori”)

O nouă zi se începe cu fapte bune şi o vorbă pozitivă, care mai mult schimbă lumea decât zeci de plângeri şi tirade cu dificultăţi. E bine ca tinerii să memoreze acest lucru pentru toată viaţa! Aşa dar, o nouă zi la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu”, şi o nouă şedinţă – cu un nou protagonist, de această dată cu nr 77 la Clubul ”Impresii din viata si carti”. Este tânărul poet, un talent dintre talente şi are doar 20 de ani, pentru că Poezia nu e unica din puterile lui de creaţie – Vlad Spița. Vine din Orhei, dar s-a născut în 1997, rn Teleneşti. Recunoaşte că a început să scrie la îndemnul sorei mai mari, astfel a realizat visul de a scrie versuri. Studiază la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu”, are aspiraţii mari pentru viitor, şi să dea admiterea la o facultate de actorie. În palmares: menţiuni la varia concursuri şi locul trei la cel de creaţie ”ARS Adolescentina” de la Radio Moldova. La Clubul Impresii din viaţă şi cărţi Vlad Spiţa ne-a recitat din versuri vechi şi noi, ne-a spus istoria lui, ne-a relatat unele ganduri şi planuri pe viitor, multe alte răspunsuri sub întrebările moderatorilor şi ale publicului. Este o fire modestă, dar cu ambiţii şi scopuri mari puse în faţă, – numaidecât să fie realizate în prezent sau viitorul apropiat. Sincer, foarte sincer, direct în faţă, niţel intimidat de unele întrebări şi salvat de curajul lui nativ. Bănuiesc, că nu ne-a destăinuit multe lucruri sau gânduri despre societate şi familia în general, probabil din lipsa de experienţă de viaţă pe care abia a început-o… Are doar 20 de ani şi-i doresc să fie fericit. Vlad vrea să devină actor, pe lângă pasiunea lui pentru a scrie, poate să îmbine ambele. Intuindu-i calităţi de lider, diplomaţia firească, i-am recomandat să studieze managementul, cred că aceasta e calea lui de a deveni un profesionist pentru a dezvolta şi a conduce constructiv societatea civilă…  Detalii le vizionaţi în acest album şi filmul de mai jos: Vlad Spiţa – tânărul poet, protagonistul Clubului IVC

Regret, că au venit puţini spectatori şi că cei mai în vârstă nu au timp pentru a asculta tinerii, fiind prezenţi mai mult la evenimente cu personalităţi vedete… Printre tineri m-am simţit şi eu mai tânără, a fost o lecţie de viaţă şi pentru mine. Le mulţumesc celorlalţi prezenţi că au reuşit să vină să ne relateze impresiile lor despre protagonist, despre eveniment, la un ceai şi cafea cu biscuiţi, cu cărţi, tombola, neapărat cu zâmbete şi referinţe care vor scrise în continuare: Valerian Ciobanu scriitorul, Chirilă Uliana, Brătuţel Doina, Vâlcov Iulia, Şaptefraţi Marina, Danny Doba, Dima Drapac, Liuba Muntean, ect.

Mihai Doloton, Dorina Codreanu – protagoniştii Clubului ”Impresii din viata si carti” din 2014 si, respectiv din 2016, la fel tineri scriitori talentaţi, au debutat ca moderatori al evenimentului şi l-au susţinut cu brio! Mare noroc de astfel de profesionişti la eveniment! Surprinsă de recenzii la poeziile lui Vlad Spiţa, dar toate aceastea Vedeţi şi voi în acest film: (Svetlana Vizitiu)

Referinţe despre protagonist:

”A fost o întâlnire magică cu oameni apropiați sufletului, de la care înveți ce e frumosul și cum să-l așterni în versuri. Un plăcut eveniment desfășurat într-un anturaj pe măsură care îți lasă amintiri nemaipomenite! Am fost încântat sa iau parte la această discuție de suflet având în frunte un protagonist debutant, încântător si talentat, om și prieten bun! – Dima Drapac

”A fost o întâlnire și o discuţie de suflet cu tânărul care la doar 20 de ani a reușit să-și editeze placheta sa de versuri ”Albi dansatori” și să înțeleagă că viața este mai mult decât distracţie și lucruri materiale, viața lui Vlad Spița este artă, teatru, poezie… Am rămas profund impresionată de aspirațiile lui, pofta de viaţă și puterea de a lupta pentru a ajunge cineva. Respect şi toată admirația mea! Încă o zi extraordinară la clubul de elite,, Impresii din viața şi cărți „! – Dorina Codreanu

”Cele mai frumoase realizări ale tinerilor condeieri confirmă o dată în plus dragostea lor pentru frumos şi mândria de a face parte dintr-o generaţie activă, cu dragoste de neam, istorie, literatură, artele plastice, ceea ce orientează efortul lor creator la formarea unei imagini pozitive poporului din care fac parte. Unul dintre aceştia este şi Vlad Spiţa, student la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Orhei, băiatul care nu se teme de numărul 13 şi ştie să viseze frumos.” – Zina Izbaş

Date şi surse biografice:

https://www.facebook.com/events/658530820997085/ evenimentul din 25 mai 2017

https://www.facebook.com/vladspitaofficial1?fref=ts

Vlad Spiţa – tânărul poet, protagonistul Clubului IVC


23 comentarii

Lenuţa Gheorghiţa – protagonistă la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”


În ajun de Ziua Îndrăgostiţilor, Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”  a venit cu o selecţie aromată, folcloric tentantă şi care îmbie la impresii cu amintiri şi declaraţii de dragoste. Şi pentru ca totul să fie şi mai ispititor de muzical, i-am asortat cu o prezenţă la fel de folclorică, cu caracter popular, cu voce extraordinară, dar şi foarte atrăgatoare ca femeie şi personalitate. Omul prezent şi dorit peste tot, şi pe meleagurile Moldovei, şi peste hotarele ei. Este protagonista cu nr. 69 – Lenuţa Gheorghiţă, desigur, voi o cunoaşteţi, recent am prezentat şi o istorie scurtă a vieţii sale, vedeţi un fragment din sursă si albumul de la şedinţă: «Lenuta Gheorghita la Clubul Impresii din viata si carti» (deschide)

lenuta gheorghita”Timpul are o singură dimensiune: prezentul. Astăzi, Lenuța Gheorghița, tânără şi foarte frumoasă, https:vine cu o autobiografie a transformării sale dintr-o răţuşcă într-o lebădă norocoasă şi fericită, cu continuă suflare imprevizibilă, romantică, interogativă şi generoasă, veselă, directă, cu o poveste de dragoste creionată din vise şi speranţe pentru oameni, cu caracteristici specifice unei istorii încredibile, pe care doar ea ştie cum să le redea, în felul ei popular şi amuzant…” ( //fileviatasicarti.wordpress.com/2017/02/01/lenuta-gheorghita-totul-este-superb-in-viata-mea/ )

A fost cu sinceritate, unul dintre cele mai interesante şi reuşite şedinţe ale Clubului! O interpretă de muzică populară are misiunea de a promova folclorul nu doar pentru sine, ci şi pentru memoria strămoşilor, pentru cei care au creat şi perpetuat în timp valorile artisitice ale neamului nostru. Lenuţa Gheorghiţă este un artist universal – a cântat, a glumit, şi cu toate acestea a relatat, ca de obicei, cum se face la club, despre viaţa ei, talentul ei, darul de a cânta, impresii amuzante din copilărie, despre dragoste şi, în special, despre mamă ei… Cum se poate să reuşeşti în proiecte noi, şi în acelaş timp, să rămâi o mamă şi soţie bună, o prietenă, o colegă, şi pur şi simplu, om de omenie. Lenuţa ne-a demonstrat o adevărată lecţie de viaţă prin experienţa ei proprie. Lenuta GheorghitaA fost instructiv, a fost educativ. Și pentru copiii care au venit s-o cunoască. Au fost lacrimi, şi clipe cu suflete îndurerate, cu carităţi  de moment şi pentru viitor… Omul vulnerabil întotdeauna se trage la caractere puternice cu speranţa că se va molipsi de calități frumoase, în orice caz, și acest lucru vine din voinţa lui…   Iar publicul se tot înmulţea pentru a o asculta, şi mulţi studenţi de la Şcoala profesională nr.8, Centrul de Excelenţă a Industriei Uşoare, cu siguranţă, au plecat impresionaţi şi inspiraţi după eveniment, acasă.  S-a observat atenția deosebită din partea lor pentru respectabila cântăreață: S-au pus întrebări, s-a dorit să se afle mai multe din viața ei… Iurie Braşoveanu, scriitorul, i-a donat cartea lui proaspăt lansată. Vasile Vizitiu şi el a menţionat talentul Lenuţei, dăruindu-i la fel cartea lui de autor. S-au spus referinţe frumoase la adresa protagonistei din partea Marianei Harjevschi, Dorina Codreanu, Diana Zlatan-Ciugureanu şi alţi prieteni ale protagonistei, cu unele dintre ele cu Doina Arsene Grigoras au cântat excelent în duet. Moderatoare de excepţie a fost Mariana Harjevschi, director general BM ”B.P.Hasdeu”. Vedeţi imaginile accesând acest album:«Lenuta Gheorghita la Clubul Impresii din viata si carti» .   Şi filmele mai jos:

Prietenii, colegii, şi oaspeţii evenimentului vin cu aprecierile lor:

 Diana Ciugureanu-Zlatan:”Clubul de Elite „Impresii de Viață și Cărți” reușește o performanță fascinantă, evenimentele trăite aici cu intensitate maximă, reunind cu o forță magică, familia deja închegată, cu tradiții frumoase, precum și înnoind componența prin protagoniști de excepție. Sunt oameni reali, cu familii, cu activități, cu vise și succese. Doar că au ei, o lumină indescriptibilă, emanată de un interior bogat, care ne înalță și pe noi, la fiecare întâlnire de suflet. Sunt fericită să învăț viața, secretele succesului, al liniștii și al armoniei. Sunt binecuvântată să am o viață adevărată, cu oameni care foprmează elita societății noastre. Lume blândă, înțelegătoare, manierată și smerită. Două geniale vedete ale muzicii, Lenuța Gheorghiță și Doina Arsene Grigoraș, s-au dăruit cu atâta naturalețe și dragoste pentru cântec, public, încât nu au părăsit sala, nici tinerii, nici adulții. Cum să nu declari în suflet, drept sărbătoare, această zi de triumf al spiritualității, al magnificului farmec, prin care ne-au recucerit cele două stele de o valoare inestibabilă? Ne-a înfiorat la lacrimi, poemul creat ad hoc, în acea atmosferă, de colega noastră de la USEM, Dorina Codreanu, venită cu un buchet de flori albe, pure, calde… Cadoul de la colegul Iurie Brașoveanu de la USEM, plastician afirmat cu brio în Italia, a fost o carte de versuri, care, la fel, a încântat- pe admirabila protagonistă, pe dulcele public. Suntem fericiți, reuniți la templul civilizației umane – Biblioteca. Abia aștept să mă scald în voluptatea vieții culturale, la următoarele evenimente, pe care le consider că vor forma un infinit de miracole aducătoare de sănătate a sufletului! Vă iubim, dragă D Președintă a Clubului, Svetlana Vizitiu! Pe bune, Vă iubim enorm! Sănătate și Doamne, ajută! Felicitări, nouă, tuturor, pentru azile luminoase și viață în credință!”

«Lenuta Gheorghita la Clubul Impresii din viata si carti» – albumul cu imagini de la club

https://www.facebook.com/events/143175629489742/


22 comentarii

“Un luptător e întotdeauna singur”. Sabina Laiber


Sunt un om printre oameni ce de multe ori trece neobservat şi alteori iese în evidenţă atunci când simte că are ceva de transmis. (Sabina Laiber)

Visul meu a fost să devin actriţă şi după ce am învăţat 19 ani în care am luat licenţa în Filosofie, absolventă a Facultăţii de Psihologie, formator acreditat ANC, 2 ani formare în Psihoterapie Integrativă (Oana Maria Popescu & Loredana Ileana Drobot), absolventă de cursul Nlp Practioner (Tiberiu Felber), Emotional Freedom Technique (Corina Marin), workshop-uri respiraţie holotropică (Elena Francisc), cursuri de hipnoză, auto-hipnoză şi dezvoltare personală (John Thompson), am practicat cel puţin 7 ani jumătate arte marţiale tradiţionale aproape zilnic (sub îndrumarea: sensei Cristian Laiber, sensei Dominic Thibault, Shiraishi Sensei, shihan Roland J. Maroteaux, etc.) şi multe altele am făcut, dar nu mi le mai aduc aminte, am păşit pe scena “Teatrului de Artă” Bucureşti, ca actor amator, în spectacolul „12 Oameni furioşi”, în regia Andreei Cauc la vârsta de 33 ani, acum având doar 35 de ani.sabina-laiber

Îmi place să râd mult, şi în primul rând să râd de mine atât în scris, cât şi pe marea scenă a vieţii. Am început să scriu începând de la vârsta de 12 ani încurajată de profesoara de limba română Elena Velcea, Şcoala Generală nr. 2 din Piteşti, judeţul Argeş. Prima carte pe care am scris-o “Amintiri spre… viitor” este un cumul de experienţe din viaţa mea, pe care le-am transpus din gânduri în rânduri… Sunt eu, sufletul meu şi un pic mai mult.

Fiecare eseu cuprinde emoţii, senzaţii, transformări continue ale unui om simplu, în societatea prezentă. Mai devreme mă gândeam la familia mea şi am regăsit un mic eseu scris din 2006 despre aceasta. Amuzant este să regăseşti o parte din tine din trecut rezumată în câteva rânduri… Am să vă redau ceea ce am scris atunci:

Copilăria mea… dulce şi amară. De ceva ore, chiar zile, gândurile îmi fug spre acea perioadă a vieţii mele… nu ştiu de ce tocmai acum mă gândesc aşa de intens la acea vreme a vieţii mele: copilăria. Azi, mi-am adus aminte şi mi-au dat lacrimile, m-am pornit chiar pe un plâns serios cu suspine. Cum aşa? Uite aşa din senin… Acum nu mai sunt copilul de atunci, şi aş putea zice că e normal (sau aşa ar fi normal) sau poate nu ar fi normal aşa… Eram un copil la locul meu, chiar aş zice retras… “cuminte şi nu am creat niciodată probleme” (aşa mi-a zis mama). Da, aşa eram, îmi plăcea cum eram, mă simţeam bine oriunde eram şi asta pentru că oriunde aş fi fost era frumos şi oamenii erau buni.

Îmi plăcea să stau departe şi de jocurile celorlalţi copii, eram fericită doar dacă-i urmăream, chiar dacă din depărtare sau chiar de lângă ei. Pe cât eram de tăcută şi liniştită, pe atât de sociabilă… reuşeam să relaţionez cu oamenii cei mai „răi”. Cum? Cred că, “cuminţenia mea” dobora orice şi pe oricine. Ascultam mult, îmi plăcea să ascult şi mă gândeam pe atunci că am să cresc mare şi … si eu… voi fi ascultată de cei mici. Ţin minte că fugeam de gălăgie… mă plimbam de una singură, fără să realizez că pentru familia mea eram declarată dispărută… doream doar linişte şi aşa credeam eu că o obţin: fugind cât mai departe sau chiar urcându-mă în copaci (la Maica la ţară făceam des asta)… fugeam de zgomot, de situaţiile în care oricât de cuminte aş fi fost şi oricât aş fi implorat să nu mai aud tonuri ridicate… Realizez că şi acum, mare fiind, fac la fel: fug, dispar… nu ştiu, e interesant că sunt si azi copilul de atunci, în unele momente.

Mi-am dorit să am copii, dar fizic nu mai pot da fiinţă altei fiinţe, aşa că mă bucur de copiii altora. Am în căpşor să înfiez la un moment dat, adică peste 15 ani (când tot tânără şi frumoasă am să fiu) un copil negru din Africa. Şi am să fac asta! Întotdeauna mi-am îndeplinit visele mai devreme sau mai târziu, dar de cele mai multe ori am primit ceea ce am cerut exact atunci când aveam nevoie. ’’Dar”… mă gândesc acum la acest cuvânt şi la toate semnificaţiile sale… mda… aşa o fi? Dar… am un dar (cadou) pe care-l caut… şi cum ei l-au găsit, cu siguranţă îl voi avea şi eu… doar FAMILIA e fericită şi împlinită când toţi membrii ei sunt liniştiţi.

Pornisem de la ideea de copilărie (a mea) şi am ajuns la dar… mă simţeam bine cu mine atunci… am crescut, am încercat să mă adaptez, dar (iar dar) nu mă simt bine acum cu mine. Şi asta pentru că am crezut că dacă ascund felul meu de a fi: cuminte… şi sunt la fel ca ceilalţi din aceste locuri, voi fi integrată mai uşor. Am fost şi sunt integrată, numai că nu sunt eu… chiar dacă eu-ul pe care-l văd ceilalţi le place şi îi fascinează (pe unii)… eu nu mă simt eu. Şi de azi, de acum, vreau să fiu eu… să tac când am chef…să vorbesc atunci când mă simt eu bine să spun cuvinte… Aş putea zice că ar fi o nouă acomodare… a lor cu mine (aşa tăcută şi cuminte) şi a mea cu mine de azi, de pe vremea când eram copil… o nouă provocare, dar de data asta cu MINE în primul rând.

                                 Ce vreau de fapt? Să găsesc şi să preţuiesc acel DAR!

sabinaMulţumesc minune, luminiţă vie! – aşa îî spun eu lui Dumnezeu-ul din mine: “luminiţă vie”. De ce? Fiecare din noi are o lumină vie în suflet şi acea luminiţă e scânteia divină. Toate luminiţele (sufletele pământeşti) formează o torţă ce o numim cu toţii Dumnezeu.

Uneori mă obişnuiam şi aveam locurile mele de linişte, dar apărea ceva, ceva care mă forţa să mă adaptez unei alte situaţii… adică ne mutam în alt loc (tata a fost militar de carieră şi se conforma sistemului şi noi ne conformam odată cu el, că doar FAMILIA era la bine şi la rău: ÎMPREUNĂ!).

Şi tot aşa ne-am mutat dintr-un loc în altul (de la Mediaş (unde m-am născut) la Sibiu (de la vârsta de 6 ani până la 9 ani) şi apoi la Piteşti) ÎMPREUNĂ. Până când fiecare membru al  familiei mele şi-a găsit un loc unde să rămână, să aibă la rândul lor FAMILIA lor. Cât mă bucur pentru asta, că în sfârşit s-au oprit!

Dar eu încă nu m-am oprit eu încă mai umblu „brambura” şi chiar nu ştiu să precizez pentru încă cât timp. La un moment dat am crezut că m-am oprit şi eu, aşa am crezut şi aveam toate motivele să cred asta, m-am căsătorit religios chiar de ziua mea de naştere pe data 24 septembrie 2005 când împlineam 24 de ani, dar… există un „dar”… nu a fost aşa. Se pare că ceea ce caut cu adevărat, nu am găsit încă. Iubirea necondiţionată nu cred să o găsesc în această viaţă. Am iubit şi am fost iubită de mulţi bărbaţi, dar mereu am ajuns la vorba tatei “un luptător e întotdeauna singur”. Da, sunt un om singur înconjurată de prieteni minunaţi, artişti în mare parte, dar am şi prieteni împământeniţi (mai puţini, dar buni). În fond şi până la urmă, sunt bogată!

Reţete de viaţă, nu le ştiu. Ştiu că nu ştiu tot şi nici nu voi şti vreodată. M-am născut în această viaţă, pe această planetă pentru a contribui la “planul divin” (dacă există vreunul).
O întâmplare deloc întâmplătoare mi s-a întâmplat în Timişoara (2008) acasă la o prietenă căreia i-am spus: „trebuie să caut în haosul minţii mele o idee salvatoare din care să dezvoltăm o viaţă îmbucurătoare!”

               Şi aşa a apărut: -“Poarta către Tine”!

Am tradus acea trăire ca fiind şansa fiecărui om, fiinţă vie, să trăiasca liber după bunul plac.
Libertatea este o nevoie imensă în viaţa unui om. Când eşti liber, sau iubeşti ceea ce faci, cursul timpului se transformă în file din poveste nemuritoare. Din păcate sau din fericire proiectul acesta se desfăşoară într-o societate în care oamenii, vieţuitoarele, trăiesc în cuşti (minţi) – „închisori” create, culmea, tot de oameni! Iluzia este că atunci când îţi creezi confort şi siguranţă, de fapt îţi făureşti singur coconul din care cu greu ieşi. Apare ataşamentul faţă de tot ceea ce ai şi frica că ai putea pierde ceea ce ai.

“Poarta către Tine” vine cu propunerea să rupă toate lianele, să se spargă toate lacătele şi să se preţuiască ceea ce dictează cu adevărat sinele interior.

Ştim că este dificil să crezi în ceva ce pare ireal, cu toate că inima tot îţi repetă în fiecare clipă:
„Deşteaptă-te!!!” Pe frontispiciul Templului de la Delphi scrie: “Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte Universul şi Zeii” – rămân doar cuvinte…???

                     START! SĂ TREZIM ARMONIA REALITĂŢII TALE!

Visul e cu adevărat vis atunci când devine realitate. Poarta către Tine a apărut ca un vis.                 Realitatea acestui vis se îndeplineşte astfel: găsiţi sau întâmpinaţi oameni care se iubesc pe sine şi fac „ceva” – artă – cu dragoste necondiţionată fiind sprijiniţi ca talentul să fie desfăşurat în condiţii optime, ajutaţi să-şi perfecţioneze arta de către alţi artişti buni pedagogi, promovaţi la nivel local, naţional şi internaţional prin organizarea de evenimente în care fiecare om cu har să-şi etaleze „opera”, susţinerea morală şi financiară de a continua până la sfârşitul acestei vieţi să-şi producă/reproducă arta.
România are suficient spaţiu cât să susţină valoarea artei.
Ne ajutăm singuri în primă fază dându-ne ocazia să avem încredere în visele noastre, apoi în a doua fază să avem încredere că şi cei de lângă noi pot avea încredere în noi.

Un om reuşeşte dacă cei dragi lui au încredere în succesul său! Eu am încredere în proiectul “ Poarta către Tine” pentru că prima dată am lăsat “poarta mea” să se deschidă pentru mine.
Şi dacă un om a putut face ceva, orice alt om poate să facă acel „ceva” realizat de altcineva!
Şi dacă avem vise diferite e de bine – pentru că astfel nu ne plictisim împreună!

Asociaţia “Poarta către tine” este proiectul meu de suflet prin care îmi doresc în paşi mici şi siguri să dezvolt o mişcare culturală la nivel naţional şi internaţional, în care artiştii anonimi să iasă la rampă.

Din punctul meu de vedere, ARTA (în toate formele ei) este singura calitate a omului de a-şi exprimă existenţa pe acest pământ. Prin urmare, îi încurajez pe toţi oamenii care au un talent şi vor să se afirme, să se facă cunoscuţi! Recomand să vă cultivaţi zilnic, să nu treacă o zi fără să fi învăţat ceva nou. Am citit cărţi şi am văzut filme care m-au inspirat cândva şi ar trebui să revin asupra lor. Vă recomand:

Filme: Ostrov, August Rush, Peaceful Warrior, Ghost, Star Dust, The Rite, A Dangerous Method, The secret, Ultimul mohican, The Curious Case Of Benjamin Button, Veronika Decides To Die, La Belle Verte, NOSSO LAR, When Harry Met Sally.

Cărţi: „Constienta” de Antony de Mello, „Puterea prezentului” Eckhart Tolle, „Acelasi suflet, multe trupuri” Brian L. Weiss, „Reconectarea. Vindeca-i pe altii, Vindeca-te pe tine” Dr. Eric Pearl, „Mumia de la masa din sufragerie” Jeffrey A. Kottler, Jon Carlson, „Vocea mea te va insoti” Milton H. Erickson, Opera lui Carl Gustav Jung,„Din tainele iluzionismului” A. Iosefini, “Viata lui Freud. Turnul nebunilor” de Irving Stone


9 comentarii

„A fi profesor e o vocaţie”. Violeta Bujor-Popovici la Clubul de elite ‘’Impresii din viaţă şi cărţi’’


’’Viaţa este ca un basm perpetuu’’, ‘’ Timpul… nu e nici dușman, nici prieten. Timpul e neutru. El își vede de treaba lui, curge cum are chef și este propriul stăpân. Totuşi, unde se grăbeşte?’’- se întreabă ea. – ’’Cu certitudine, sunt optimistă și încerc să găsesc o soluție pentru orice problemă, chiar dacă soluția nu e cea mai rațională’’. (Violeta Bujor-Popovici). Violeta BP

Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” astăzi s-a întrunit la Biblioteca Municipală ”B.P.Hasdeu” în ajunul Zilei profesionale a Pedagogilor având ca protagonişti pe Violeta Bujor-Popovici , moderatoare Tamara Curtescu-Marinciuc şi Tatiana Naghibeda-Tverdohleb, profesoare de meserie şi vocaţie, precum şi profesori de la varia şcoli şi licee din Chişinău. Albumul îl deschideţi aici: «Violeta Bujor-Popovici impreuna cu profesorii la Clubul de elite». 

E bine, când omul ştie cine este, ce doreşte de la viaţă, şi ce prezintă ca personalitate pentru societate. Violeta Bujor-Popovici – Un suflet luminos cu ochi senini, cu inima deschisă pentru oameni, iar dragostea si înțelepciunea o însoțesc mereu! Modestă, calmă, un Pedagog răbdător, dar cu o atitudine de învingător perseverează cu entuziasm în domeniul educaţiei şcolare. Insistentă în acţiuni de carităţi, susţine şi ajută necondiţionat persoane vulnerabile fără să-şi facă publicitate. – Un adevărat ghid de dezvoltare educaţională prin culori:”Albastrul este al cerului, al mării şi al ochilor femeii. Galbenul este al lanurilor de grîu. Cafeniul este al pămîntului arat. Plăsmuiţi viaţa în culorile vii, nu pictaţi în gri şi negru!” – din gândurile Violetei.

O soţie model şi o mamă blândă pentru fii ei, un părinte iubitor şi pentru elevii Liceului în care activează cu conceptul:’’Inteligenţele multiple pot fi înţelese şi ca moduri diferite de a învăţa. Fiecare elev are o anumită inteligenţă, are unele capacităţi mai bine dezvoltate, care îi permit să înveţe mai uşor.” Timp îndelungat Violeta. îşi reevoluează aptitudinile, este foarte calculată în corectitudine, poate să stea nopţi întregi asupra lucrărilor sau schiţelor de proiecte noi. Nu se calmează cu o reuşită, perseverează în continuare, ca să fie totul aplanat până la ultimul detaliu. Nu se sfieşte să ceară ajutor, daca consideră că cineva o face mai bine.dsc_4072

Violeta Bujor-Popovici: „A fi profesor e o vocaţie”. Este omul echipei, cu mult respect şi recunoştinţă pentru colegii ei:”Am lucrat împreună, am analizat critic lecțiile, pentru a interpreta și delibera în lumina dovezilor cu privire la impactul lor asupra învățării fiecărui elev… Suntem excelenți când e vorba de critică… Am folosit această facultate critică pentru a analiza dacă putem avea un impact suficient asupra elevilor… Acolo unde suntem, e minunat… Povestea de seară… Să fiti fericiti!’’

Societate: În fiecare zi, cel puțin un elev părăseşte şcoala pentru că își urmează părinţii peste hotare. Numai de la Chişinău, pleacă anual sute de elevi. Practic, dispare o şcoală întreagă.  E o situatie trista! Dar cu salariile din Republica Moldova nu prea te poti descurca! Vrem o schimbare, o apreciere a muncii fiecarui angajat!”

Din carţi: O poveste frumoasă pentru copii în vacanță… ’’Din lumea celor care nu cuvântă’’ de Emil Gârleanu:” Nu trebuie să fii cît un munte de mare ca să poţi judeca. Ci de-ai fi cît o neghină, ori cît un fir de colb, dacă ai în căpuşorul tău scînteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ţi-i de ajuns: ştii ce eşti, de unde vii şi-ncotro trebuie să te îndrepţi…”Violeta copii

Pentru Prieteni:”Dragii mei prieteni, dragi colegi…Vă mulţumesc din inimă pentru gînduri pozitive, cuvinte frumoase, urări de bine şi pentru toată dragostea şi prietenia! Am trăit un fenomen superb, fenomenul ,,LA MULŢI ANI!” Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru prietenii de suflet!’’

Destinaţii turistice: Împreună la tabăra ALTAIR… Bulgaria, Greţia, Truscavet, Roma, acolo unde e ’’liniște… o clipă de liniște… și un pic de fericire… fiecare dintre noi parcurge o cursă nebună cu aceleași scopuri: fericire, multumire, liniște… Slavici spunea că liniștea aduce fericirea. Liniștea din sufletele noastre este un lucru neprețuit și destul de rar în zilele noastre. Puține locuri și mult mai puține lucruri ne oferă azi un strop de liniște…Există un loc ce poate să ofere acea liniște de care avem nevoie…’’ ” Taberele de vara ALTAIR au devenit extrem de complexe, implicand activitati diversificate, de la ateliere de creatie si vizitarea unor obiective turistice importante la antrenamente sportive si formari in ateliere! Urmeaza pasii de mai jos cand pregatesti bagajul copilului pentru tabara de vara si ajuta-l sa aiba toate lucrurile necesare pentru acest program de vacanta .’’dsc_4138

Astfel, o cunosc eu pe Violeta, protagonista Clubului de azi, – o şedinţă, o reuşită, cu impresii şi modele de viaţă. Şi din nou, cu multă admiraţie pentru nestemata şi apreciată moderatoare, Omul Tamara Curtescu-Marinciuc. Mulţumiri cu urări de sănătate!

Respectiv, vin şi aprecierile membrilor şi participanţilor evenimentului de astăzi. Vivat! (SV)

 Tamara Curtescu-Marinciuc:”Punct, și de la capăt…Aceasta e una din sintagmele care descriu perfect omul Violeta Popovici-Bujor… Curioasă, curajoasă în a încerca rezultatul curiozității, proactivă în a exercita curajul, firească în a lua atitudine față de tot ce ne înconjoară, rezultat al curiozității, cunoașterii Violeta continuă o dinastie de profesori, intelectuali care și-au trăit frumos și cu demnitate harul. Au trăit bucuriile vieții de profesor mai intens decît greutățile, au marcat astfel viața copiilor și a nepoților… Astfel copii au devenit profesori. Pe Violeta providența a adus-o tot la școală… Punct și de la capăt… Școala i-a dat confortul alegerii și libertății: era concomitent elev și profesor… Violeta a căutat echilibrul între aceste două roluri, găsind uneori revelația acestuia…Violeta a perseverat ca adult, progresînd în a rămîne copil, în a găsi mereu altă și altă interpretare la o poveste clasică, la o problemă cu grad sporit de dificultate, la un mesaj scris mai mult printre rînduri…Punct, și de la capăt…
Violeta este elevul care nu poate trișa… Ochii ei plini de cer nu pot imita uimirea, pentru că în ei poți citi această uimire… Sufletul ei nu poate mima compasiunea, pentru că empatia e aici la ea acasă… Imaginația ei nu poate respecta un tipar, pentru că spațiul e prea îngust pentru ea… Violeta știe să dea fără să-i ceri, știe să cedeze fără să piardă, știe să fie bogată fără a avea prea mult… E fericită, pentru că știe ce înseamnă a ferici pe cineva… Inclusiv pe draga ei majoritate din familie – Ghenadie, Sandu și Laurențiu…faptul că e minoritară o face Regină…
Violeta e mereu în căutare… Se implică în diverse proiecte pentru că altfel nu poate, asta e ea, profesor… Căutînd ceva descoperă noul, tatonînd noul – află ceva inedit, și iar de la începul…
Punct și de la capăt…
Adevărul e că-și ia în serios rolul de profesor – e un har, primit în dar de la bunei, părinți, iar harul nu poate fi o povară…
Felicitări, Chișinău, ai așa profesori…
Felicitări, comunitate de profesori, ai așa colegi… ”

Tatiana Potîng:” Am ales să-mi petrec „Ajunul” alături de o parte dintre cei mai stoici Oameni-lumină, alături de Profesori. Ca de obicei, toată numai suflet,Svetlana Vizitiu, a asigurat buna desfășurare a acestei întâlniri de suflet.”

Lucia Argint: ”Mesajul unei ”disperate” Inspirate …
Pentru început, aș vrea să mulțumesc organizatorilor evenimentului de azi, pentru astfel de întîlnire, foarte necesară și actuală la moment cu OMUL-PROFESOR, în ajunul zilei profesionale al lucrătorilor din sistemul de învățămînt. Într-o perioadă de criză, cînd doar se vorbește despe necesitatea promovării imaginii Învățătorului, Clubul de Elite ”Impresii din Viață și Cărți” realizează activ și fidel, ceea ce ar trebui să facă cel puțin două ministere și întreagă mass-media…
De rînd cu mai multe, legate de datele biografice, valorile și idealurile profesionale care a fi interesante și utile nu doar celor din rîndul intelectualilor, sau colegilor de breaslă, eroina zilei de azi – Violeta Popovici-Bujor, reprezintă un reușit model de profesor tînăr, bun de promovat la facultăți cu studenți buni, dar nedeterminați pentru o carieră pedagogică.
În acest sens, Violeta , convinge și demonstrează în practică cum poate, și ar trebui să arate o profesoară contemporană: atrăgătoare, energică, modernă, ambițioasă și interesată de tot ce apare nou, util, în vogă….
Combinînd ușor și elegant identitățile pe care le reprezintă: femeie îngrijită, doamnă emancipată, manager activ, soție realizată, gospodină, mamă iubitoare etc., acceptă, și pare că, îi place să rămînă și în continuare o elevă străduitoare, care caută să învețe de la oamenii din jur și de la situațiile pe care i le oferă destinul… Totodată este o păstrătoare și continuitoare a unor tradiții de familie și o exponent a unei dinastii de pedagogi cu istorii de viață, bune și pentu o carte cu conținut motivațional…
Vreau să știi Violeta, că avem și noi, ce învăța de la tine, de la modul tău de a privi cumva lucrurile: A avea răbdare cu oamenii, foarte diferiți de altfel… De a le oferi o a doua șansă tuturor, chiar și celor care rănesc, sau care dezamăgesc așteptările… Că căuți justificări unor acțiuni neprevăzute, demonstrînd toleranță și abilități de mediator. Meriți toată stima și considerația cînd îți oprești atenția asupra părților bune, pozitive și alegi drept prioritate – iertarea.
Azi, am ales să vin la întîlnirea cu tine, fiind îmbracată în mov, nu doar că e nuanța care îmi place… ci în primul rind, ca semn de solidaritate pentru unul dintre cei mai buni parteneri și coechipieri, cu care am avut de a colabora vre-o dată, cu OMUL – PROFESOR, al cărui Prenume –Culoare, simbolizează INTUIȚIE și NOBLEȚE.
Cu riscul de a mă repeta, reiterez pentru cei ce au fost prezenți în sală, dar care nu au înțeles într-u tot (din cauza emoțiilor mele )mesajul pe care am vrut să îl transmit:
Se consideră că invidia este unicul viciu pe care omul nu-l poate lichida complet, ci doar canaliza eficient. În asemenea cazuri, invidia orientată energetic corect, devine una albă, adică una Constructivă.
Ai multe lucruri pentru care poți/meriți să fii invidiată, dar unele dintre lucruri sau calități ale tale, nu pot fi preluate de cei din jur și de mine inclusiv (de ex., niciodată nu vor putea înțelege și practica matematica așa cum îți reușește ție😀 )… și atunci invidia albă, se transformă înt-o simplă admirație…
Unele inițiative, porniri sau realizări ale tale însă, provoacă și pune pe gînduri serios pe o parte dintre cei neîncrezuți, în ceea ce ține de ași reevalua propriul potențial, sau chiar ași încerca și ei puterile, probînd, riscînd, muncind și obținînd….
Imi doresc să existe mai mulți colegi în breasla noastră, care ar putea trezi invidie albă, deoarece această stare, trezește, tonifică, inspiră, provoacă și atrage! E o cale reală spre creștere, autoperfecționare și progres, într-un final….
Sunt o Invidioasă, deci, o inspirată … și te rog, fă-mă să te invidiez și în continuare, fiindcă așa îmi menții, fără să știi, gustul pentru viață, mă motivezi constructiv! Ceea ce și altora le doresc!
Sper destăinuirea mea sinceră să te facă și să zîmbești , dar și să te simți măcar și pentru o clipă mai importantă și valoroasă…
Vivat Doamnă Profesoară, cu nume colorat de floare!

Mulțumesc organizatorilor Svetlana Vizitiu, Tamara Curtescu-Marinciuc și protagonistei  Violeta pentru această întîlnire – eveniment, care s-a desfășurat asemeni zilei care a trecut, plină de lumină, ploaie caldă și soare.”

Daniela Garbuz;” Felicitări Chișinău, că ai profesori de seamă. Profesori care radiază an de an,  Azi am fost cei mai norocoși, mulțumesc doamna Tamara, Violeta și Svetlana Vizitiu.”

Ana Popa;”Bravo, dna Violeta! Bravo, dna Tamara! Sunteti niste personalitati, create in sanul unor familii de pedagogi frumosi la suflet, cu har divin! tTnere, energice, pline de viata si, principalul, indragostite de meseria de profesor. Sa fiti sanatoase si sa puteti educa, la randul Dvoastra, alte noi generatii de copii, cu care sa va mandriti pe viitor! Tara are nevoie de astfel de oameni! Doar inainte, spre noi culmi! Felicitari cu Ziua Profesorului!”

‘’ Ce frumoşi sunt oamenii cînd zîmbesc..’’, «Activități ce te pot face un om mai bun…», Violeta Bujor-Popovici: ” A fi profesor e o vocaţie „,

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/04/15/top-10-cele-mai-frumoase-femei-din-moldova/

https://www.facebook.com/notes/tatiana-nagnibeda-tverdohleb/stima%C5%A3i-colegi/1296660547034106 – Felicitare de la TATIANA NAGNIBEDA-TVERDOHLEB

https://www.facebook.com/events/591782810969486/


5 comentarii

Andrei Colţa, lector, videograf, martorul ultimului deceniu al epocii sovietice


andrei colta1La examenul de admitere comisia i-a poruncit… să latre ca un câine, şi-atunci a realizat că doreşte să facă altceva în viaţa lui… O personalitate dezvoltată multilateral cunoscând cap-coadă cu ce se mănâncă audiovizualul. Omul din umbra aparatului de filmat, cel care pune în evidenţă zeci de personalităţi în lumina reflectoarelor ajustate, cu certitudine, şi un personaj dezvoltat multimediatic, pentru care calitatea e cuvântul cheie în orice activitate, şi în munca pe care o realizează. O face cu dăruire de sine, foarte atent la cele mai mici detalii. Primul film a lui în calitate de cameraman, şi nu ca asistent, este celebra lucrare a maestrului Gheorghe Urschi: ”Fenta”: ”Cu domnul Urschi ne-am cunoscut la agenţia de publicitate şi el chiar a dorit să colaborăm, oferindu-mi o notă în plus de încredere”…

Este Аndrei Colța, de origine din fermecătorul sătuc Fîrlădeni, Hînceşti. Mai în glumă, mai în serios, recunoaşte că a reuşit să fie martorul ultimului deceniu al epocii sovietice şi că dacă ar fi să apară pe paginile wikipedia, ar spune despre sine cam aşa o biografie: ” Timp de 3 ani am crescut la ţară, apoi cu familia ne-am mutat la Chişinău. Tatăl meu Ştefan Colţa pot să spun cu mândrie că a aprovizionat o bună parte a locuitorilor din Moldova cu apă potabilă, fiind de meserie geodez implicat la săparea fântânilor arteziene. Despre tăticul meu ţin neapărat să menţionez că a avut o misiune de lucru la staţia nucleară Cernobîl, unde şi-a supus viaţa şi sănătatea pericolului. Mama mea Zinaida a lucrat la cel mai mare combinat de carne din ţară. Zece ani am fost cetăţean al URSM formându-mă ca octombrel şi pioner, dar nu am reuşit din păcate sau din fericire să ajung comsomolist.mihai colta

Motto: ” Trăiește-ți viaţa ca şi cum fiecare faptă a ta ar deveni lege universală.” (Immanuel Kant)

”Încă de mic doream mult să devin micro-chirurg oftalmolog, – vine cu detalii Andrei Colța, –  fiindcă personal aveam probleme de sănătate cu ochii şi doream vindecându-mă pe mine să reuşesc să lecuiesc multă lume. În clasa a şasea m-am transferat la Şcoala de arte Valeriu Poleacov unde am studiat Actorie. Viaţa mea era legată de artă, am îndrăgit muzica. Învăţam să cânt la pian, acordeon şi chitară. Eram atras şi de educaţia tehnologică. Fiind un elev activ şi năzbâtios  pot să mă mândresc nu doar cu note de 10, dar şi… cu geamul spart la şcoala în urma unei lovituri a mingii de fotbal. Dorinţa de a ajunge un mare microchirurg m-a motivat să aleg profilul biologie-chimie, dar atracţia pentru tot ce este legat de artă care îmi era deja mai aproape de suflet mi-a schimbat cursul viselor. În anii de liceu îmi plăcea să fac poze şi să organizez spectacole. Ţin minte că profesoara de la Școala de Arte mi-a spus un lucru pe care nu îl voi uita niciodată: ”Ar fi bine să devii cameraman!”. La început nu am atras atenţie acestei expresii ce s-a dovedit a fi una profetizată . Pe-atunci când eram elev, părinţii mi-au procurat un aparat foto datorită căruia imortalizam cele mai importante evenimente din viaţa mea şi a persoanelor din preajmă.”

Astfel, a continuat studiile şi a început să câştige primii lui bani… După absolvirea liceului a avut şansa să înveţe meseria de păpuşar teatral, dar la examenul de admitere comisia i-a poruncit… să latre ca un câine, şi-atunci Аndrei Colța a realizat că doreşte să facă cu totul altceva în viaţa lui… A simţit-o. A refuzat medicina şi chiar actoria, ascultând de sfatul mentorului Pavel Cerbuşca.  Ajuns la USM, Facultatea de Filosofie și Psihologie care era una promiţătoare, a studiat pe-ndelete psihologia, filosofia, sociologia şi pedagogia. În anii de studenţie îşi dorea foarte mult un calculator, dar nu pentru jocuri video: ”La noi, în familie exista dificultatea de alegere în a procura un calculator sau automobil?! A învins calculatorul care şi-a răscumpărat investiţia ajutându-mă să câştig cinstit primii bani prin creare de grafică și dactilografierea textelor.”

Dupa absolvirea studiilor la facultate era problematic să găsești un loc stabil de muncă. La prima etapă, Andrei s-a angajat la o editură de cărţi, unde activa în calitate de designer. Reuşea cu machetarea cărților, partituri muzicale scrise de compozitori renumiți, le introducea în calculator, şi ulterior la tipografie. Se ocupa și de machetarea cărților pentru Direcția Cultură a Primăriei mun. Chișinău. Avea doar 22 de ani, şi pe lângă munca la editură, el filma la petreceri private (nunţi, zile de naştere şi cumetrii). Iniţial, nu cunoştea bine meseria de cameraman, dar pe parcurs, graţie faptului că adoră arta fotografică şi din experienţa prietenilor care demult se ocupau cu filmări, Andrei a însuşit repede această meserie prorocită cândva de o profesoară. Următorul lui job a fost ca ”asistent de cameraman” la agenţia de publicitate ”Compal”. Acolo a învăţat să filmeze şi să editeze imaginea mult mai aprofundat.Colta A echipa

A înţeles că meseria de cameraman nu se învaţă, ci se fură: ”Meseria se ”fură”, dar  principiile de bază şi regulile de aur trebuie învăţate. O bună teorie te ajută să înțelegi de ce o aplici în practică. În timp scurt am reuşit sa iî fac pe studenţi să însuşească, şi ulterior, chiar aş fi mândru dacă îmi vor fi colegi pe platourile de filmare. Tot odată, mergem în teren unde toţi studenţii mei au posibilitatea să exerseze cu camera şi aparatul foto. E cu mult mai eficientă această abordare decât să faci la început multă teorie, pentru că tehnologiile informaţionale au evoluat considerabil, şi devin tot mai accesibile pentru viitorii operatori şi editori de imagine. Angajotorii de multe ori solicită materiale montate şi cei mai sârguincioși studenţi îşi pot realiza un portofoliu reuşit încă de pe băncile universitare”.

Cariera de cameraman TV a început-o la postul local de televiziune EUTV, unde foarte repede s-a integrat în procesul de muncă: ”Bazele de filmare mi le-am format la agenţia de publicitate. Încercam să fiu atent la detalii pe alocuri încercând să fiu cât mai perfecţionist. După EUTV am activat la DTV, apoi la Prime unde m-am implicat în emisiunile, pe care le urmăreau pe atunci toată ţara: ”Fabrica de staruri” şi ”Jdi menea”. Filmam chiar şi în teren pentru ştiri. Îmi amintesc de inundaţiile la Cotul Morii şi Nemţeni, unde am reuşit să cunosc diverse destine umane mai puţin fericite. Din cauza crizei economice şi politice, s-au anunţat reduceri de cadre la televiziune, iar eu am plecat de bunăvoie pentru a oferi posibilitatea tinerilor începători să muncească, fiindcă eu ştiam că o să îmi fie mult mai uşor să găsesc de lucru. Am fost invitat sa colaborez cu IREX deja în calitate de expert” producţie media şi director de imagine”. Primeam ştirile din varia regiuni şi le editam, le ajustam culorile, ulterior difuzate la postul televiziunilor locale ”AiciTV”. Am reuşit cu echipa mea de la zero, să punem pe picioare un studio TV. Paralel, făceam cursuri pentru cameramanii din alte regiuni, inclusiv la CIJ, le ofeream traininguri, care prevedeau o instruire teoretică şi practică”.

În anul 2015 la ULIM, graţie fondurilor  externe donate din Uniunea Europeană, ”catedra de jurnalism şi ştiinţele comunicării” a fost dotată cu echipament necesar pentru practica studenţilor. Iniţial, Andrei Colţa a fost invitat ca expert, pentru a amenaja studioul universităţii. În timp record, a reuşit să construiască un ”studio laborator de foto şi video” pentru studenţi, care zilnic îi solicitau echipamentul pentru a realiza în practică diverse reportaje mass-media. I s-a propus să predea studenţilor cursul ”Atelier de creaţie”: ”Consider că orice universitate ar trebui să aibă un astfel de modul. În Moldova nu sunt pregătiți specialişti în acest domeniu, facultăţile de jurnalism trebuie să ofere direct şi nemijlocit cunoştinţe practice”.

Cândva dorea să creeze o şcoală TV pentru viitorii cameramani: ”Nu poate fiecare să apară în faţa studentului sau a unui auditoriu şi să explice cu lux de amănunte despre această meserie şi chiar să insufle oamenilor dragostea pentru ea”. De multe ori se împărtășește cu experienţele acumulate, şi rămâne satisfăcut atunci când vede că cineva se realizează. Îi place să ajute, să îndrumeze mizând pe o critică constructivă. ”Des vin cu mesaje critice dar apreciez  când sunt criticat la justa valoare”. De obicei, nu stă fără să facă nimic, întotdeauna se documentează cu informaţii noi, pentru a le oferi tinerilor entuziaşti viziuni cât mai perfecţioniste.

Nu poţi să te consideri profesionist în media necunoscând celelalte elemente aleatorii. Un specialist  trebuie sa cunoască de toate. Uneori, ai nevoie de o grafică sau titre specifice inclusiv redactarea audio. Să reuşeşti să fii chiar un designer. Nu poţi realiza un produs calitativ în timp restrâns şi vei fi nevoit să învestești financiar în serviciile specialiştilor, care pot să solicite nişte preţuri exagerate. Cert, că atunci când eşti pasionat de meserie uiţi de oboseală. Serveşti o cafea, ieşi la o mică plimbare la aer curat. Comunicarea cu fiinţele dragi iţi încarcă bateriile energetice”

Andrei Colta, Alex StatniiA lansat proiectul ”AndyStudio”: ”Noi lucrăm pentru imagine. Imaginea lucrează pentru Tine.”  Are aşteptări colosale, şi depune zilnic mult efort şi suflet în acest proiect. Serviciile studioului se află abia la faza incipientă, dar dorinţa de a lansa acest studio profesionist îl macină demult: ”Scopul e unic, fiindcă se orientează pe doleanţele clienţilor noştri pentru care vom realiza spoturi sociale şi comerciale, videoclipuri, scurtmetraje de ficţiune, filme documentare, şedinţe foto şi multe surprize plăcute la preţuri accesibile”.

Hobby şi timpul liber. Ii place munca manuală în special să creeze mobilă. Începe cu designul, apoi merge la fabrică după  materie primă, şi ulterior chiar o asamblează. La moment, încearcă să înveţe a picta icoane. Când e cald afară merge des la bazin.

Obstacole în realizarea producţiilor video şi cum pot fi depăşite: ”Comanditarul lucrării trebuie să înţeleagă corect ce reprezintă un produs cu adevărat calitativ. Mai pe înţeles, – ”socoteala de acasă cu cea de la piaţă” nu coincide mereu. Oricum, eu rămân optimist şi sunt ferm convins că toate problemele cu timpul se rezolvă. Accentul special, eu îl acord pentru atractivitatea scenariului. Este dificil să aduni o echipă de profesionişti la noi, în ţară. Lumea profesionistă este deja implicată şi suprasolicitată. S-au strecurat mulţi amatori care pun accent pe cantitate, şi pentru a obţine cât mai uşor un profit. Afectaţi de criză, majoritatea oamenilor nu sunt pregătiţi să investească într-o lucrare serioasă cu diverse efecte speciale, care într-adevăr merită un buget adecvat.

Aici e mai trist. Ce îl motivează să rămână la baştină spre deosebire de mulţi colegi care au emigrat? – ”Familia mea, rudele de care nu vreau să mă despart şi de speranţa, de a genera lucruri bune la mine în ţară. Poate chiar să creez o industrie media”.

Post Scriptum: Nu a reuşit să vindece cu bisturiul ochii oamenilor, dar prin intermediul imaginilor creative ce le realizează şi prelucrează zilnic, face tot posibilul ca producţiile lui să ajungă nu doar la ochii privitorilor, ci şi să pătrundă în inimile acestora. E plăcut să comunici cu un profesionist care cu multă dăruire şi pasiune imortalizează amintiri şi de la care ai mereu ce învăţa.

 

(Interviu de Alex Statnîi, red. S. Vizitiu) ❤


8 comentarii

Oameni Soare


Un film video cu confesiuni, plin de sinceritate şi emoţii, înregistrate de tatăl unui copil cu sindromul Down, a atins inimile multor oameni din lume. Turner, fiul de cinci ani al unui canadian de origine, Rob Seott, suferă de acest sindrom. Recent, Rob tatăl a mers la salonul video în apropierea casei lor din Truro (Nova Scotia). În timp ce Rob selecta filme, el a auzit discuţia unui tată cu doi fii ai lui despre unul dintre personajele cu sindromul Down din filmul care-l priveau în acel moment… soare1

Unul din băieţi l-a întrebat pe tatăl: ”Ce înseamnă sindromul Down?”

S-a instalat o pauză lungă de tăcere… Tatăl nu ştia sau nu dorea să spună nimic rău, el a încercat să potrivească cuvintele astfel, ca băieţii să înţeleagă.  În cele din urmă a spus: „Este o boală”… ”O boală, în care o persoană nu ştie nimic, nu realizează lucrurile…” – Şi-atunci, inima mi s-a strâns de durere, – a spus Rob. – În acel moment, el s-a pierdut cu firea, dar ulterior, a decis să înregistreze un film, despre ceea ce înseamnă sindromul Down pentru el personal. După ce Rob a postat pe o reţea de socializare filmul, chiar în prima zi pagina a fost vizionată circa de un milion de utilizatori. 

„Sindromul Down – literalmente cel mai frumos lucru care s-a întâmplat vreodată în viața mea, – a spus Rob, luptându-se cu lacrimile ce i s-au prelins pe obraji. – Este bucurie, surpriză, bunătate, dragoste, gingăşie. Nu este o boală. Nu este nici handicap. Sunt convins că toţi oamenii se împart în cei care studiază şi cei care ştiu… Fiul meu cunoaşte unele lucruri pe care nimeni nu l-a putut învăţa. Cunoştinţele lui sunt altfel, şi sunt mult mai valoroase decât ceea ce am învăţat noi!” Rob este foarte supărat pe faptul că atunci în magazinul video, nu ia luat apărarea fiului său şi a altor persoane cu sindrom Down, precum şi pentru faptul, că baieţii tatălui care a răspuns eronat, vor creşte cu concepţii greşite despre persoanele cu sindrom Down. În acelaş timp, Rob înţelege bine că omul nu a răspuns din răutate: în cele din urmă, până când la ei nu a apărut copilul ”soare”, nici Rob nu ştia de sindromul Down. 

„Dacă fiul meu se năştea altfel, nici eu nu ştiam ce să spun”, – spune Rob.

Cuvintele lui pline de durere au trezit mii de răspunsuri de susţinere din partea mai multe persoane. „Tocmai am aflat că sindromul Down are şi fiica noastră recent născută, – vă mulțumesc pentru video! – citează un comentariu. – Filmul m-a ajutat să înțeleg cât de minunată, iubită, bună şi frumoasă va fi fiica noastră„!soare2

Rob şi soţia lui au un fiu mai în vârstă, Griffin, de 7 ani, iar părinții văd că, în ciuda propriilor lui caracteristici, Turner –  este acelaşi copil, la fel ca fratele lui.

Oamenii spun, că acesti copii sunt deosebiţi, şi eu la început, l-am tratat la fel, ca pe un copil minune, – a declarat Rob pentru today.com. – Dacă începeţi să-l trataţi în mod special, totul merge nu aşa cum ar trebui. Este la fel ca toţi copiii. Place aceleaşi lucruri, jucării, pupici înainte de somn, – toate împreună, dar şi – aceleaşi probleme.  Aruncă lucrurile, hainele, nu vrea să strângă jucăriile… Este necesar să acordăm atenţie nu particularităţilor deosebite, ci personalităţii individuale.

P.S: Privește! Vine o femeie în fața ta. Oamenii în urma ei strigă: ”Ce te-ai blocat, drogato?” Nu va înțelege nimeni de ce se clatină. Ea ieri și-a înmormântat copilul… Iar nu departe, stă un moșneguț în zdrențe vechi, Mulțimea strigă:”Ei, vagabondule, mergi șa lucru!” Ei nu vor înțelege, că în ochii lui obosiți e somnul întunecat și veșnic al Orbiei… Și acolo, o fetiță nu se desparte niciodată de telefon, ea scrie permanent ceva. Mulțimea cu a ei: ”Trezește-te, multă minte îți mai trebuie!” Și nimănui nu-i pasă, că e hipoacuzică, și că doar în acest mod ea poate comunica cu oamenii… Un băiețel disperat cu o plăcuță în fața lumii, și nimeni nu-l va crede, că mama lui paralizată după un atac cerebral, are nevoie de ajutor… Un alt omuleț ce strigă mult la telefon, este fluierat de trecători. El disperat așteaptă un apel de la mama dispărută… Și nimănui nu-i pasă… Și pentru a evita astfel de trucuri murdare, Neștiind situația – apelați la Tacere. Și înainte de a condamna pe cineva, Trăiește viața lui! Întră în pielea lui!
Repet: Nu cere de la Domnul bani, – Aurul nu-ți va oferi fericire! Nu cere succesul în afaceri, – atunci când ai talent, succesul vine de la sine. Cere iubire, credință, puterea de a ierta pe toți și să trăiești, astfel ca inima să nu te ruginească… Întreabă-te, te vei putea Ierta pe sine?


7 comentarii

Valeriu Jereghi şi Ana Barduc la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”


SDC14561

Valeriu Jereghi a fost următorul protagonist invitat împreună cu soția lui Ana Barduc la Clubul ”Impresii din viata si carti” care s-a desfăşurat în incinta Sediului Central BM ”B.P.Hasdeu”. S-a discutat despre toate referitor la personalitate, creație și cinematografie moldovenească. ”Viața bate filmul” genericul evenimentului, – ne-a surprins cu sincere amintiri și proiecte pe viitor. „Cinematografia moldovenească are nevoie de școală, de relații cu Europa. Mai bine să rămîi nerealizat decât să realizezi un proiect prost. Cinematografia este o artă complexă, pentru care ai nevoie de o experiență ca să știi totul(Valeriu Jereghi) SDC14534 Cunoscut ca regizor de film și scenarist moldovean, membru al Academiei Eruoasiatice de Televiziune și Radio, laureat al multor festivaluri internaționale și unionale de film. Articolul integral și mai detaliat aici  – Valeriu Jereghi – Ultimul-din mohicani SDC14523

   Valeriu Jereghi este o personalitate neordinară… Un om fără asemeni, inclusiv în lumea cinematografiei… Ceea ce a făcut cu filmul „Arrivederci” este ceva ieşit din comun… Alții ar fi întrodus banii într-un proiect „Jerghe”, de astfel nici nu putea fi realizat aşa cum a fost produs pe malul Prutului… Acesta şi este Talent… SDC14569– Lasă alţii să comenteze şi să tot discute, altceva e că în Republica Moldova, în condiţii precare – nimeni altul nu a reușit să creeze un film de expresie, cu o enormă durere sufletească… Sperăm, că nu e ultima realizare de suflet. – La mai mulți și la mai mare, Maestre! (Andrei Covrig, colonel)SDC14524

Astăzi, cu mare drag am mers la ședința Clubului de elită ”Impresii din viata si carti”. Am cunoscut multi oameni, cu care cu placere ne întâlnim și avem despre ce comunica! A fost o Idee genială a Svetlanei Vizitiu,  fondând acest club, atât de important pentru mulți oameni intelegenți din țara noastră! Iar azi, protagonistul clubului Valeriu Jereghi – regizorul, datorită căruia Țara noastră a fost cunoscută de politicienii, dar și oameni de rând din alte tări europene! Regizorul care a abordat una din cele mai dureroase teme, – cea a copiilor care cresc fără căldură părintească!.. O personalitate, un Om, o fire… Aștept cu nerăbdare urmatoarea premieră a marelui regizor, care este pătruns de intelepciune sufleteasca! (Lorena Mednicov, chirurg-oncolog)SDC14556

Fimul, fără îndoială bate viaţa. Însă, şi viaţa bate filmul. SDC14527– Cine îşi închipuia că un copil al anilor patruzeci al secolului XX va bate filmul? Pe timpuri, Valeriu Jereghi, fiind copil, cu ochii buimăciţi şi plin de respect, se uita la filmele demonstrate din sat de acest aparat „KIno” cu lampe „Ucraina”, şi se visa producător de filme. I-a reuşit, Doamne!SDC14559 – E un om care e laureat la mai multe concusuri cinematografice. Un lucru rar pentru Moldova… Ce ne rămîne? Să-i dorim succese, mulţi ani! Şi realizări! Ceea ce face, o face bine! Mai bine decît alţii din ţară! Mulţi ani pentru cei dragi din preajma Maestrului!  (Constantin Lăpușneanu)

Cu D-nul Jereghi noi ne-am cunoscut în 2013, de-atunci practic am devenit prieteni de familie. În primul rînd, sînt oameni deschiși, transparenți și binevoitori. Sunt oameni foarte creativi. SDC14530Mie îmi face o deosebită plăcere să fiu în compania lor și aș putea să stau zile întregi la un pahar de vorbă cu d-ul Jereghi și soția sa Ana. SDC14568Cine a cunoscut această familie cu certitudine poate spune că sunt cei care te primesc cu ușile deschise mereu. Pe lîngă faptul că sunt artiștii acestui popor, sunt competenți în activitatea sa, d-nul Jereghi este un regizor renumit, ei, în primul rînd, sunt oameni, care emană multă căldură sufletească. Și cu această ocazie le mulțumesc pentru că i-am cunoscut și foarte des suntem împreună. (Violeta Gașițoi, avocat)

SDC14531SDC14538SDC14524SDC14528SDC14522SDC14572SDC14537Jereghi, Barduc