Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


3 comentarii

”Pompeea” de Dina Ciocanu. Îndemn la lectură.


Referitor la lectura cărţii ’’Pompeea’’. Aici e cazul când cartea este mai reuşită decât filmul, imaginile şi acţiunea imediat apar pe parcursul lecturii şi sunt foarte emotive. Aşa impresie mi-a lăsat romanul Dinei Ciocanu. Sunt prima care a citit manuscrisul. Aşteptam demult editarea cărţii, acum mă bucur nespus că e aproape de realizare. Povestea este foarte uşor de citit, te cucereşte imediat şi doreşti să afli ce se întâmplă mai departe… Oricum, tema romanului o reprezintă migraţia şi împletirea valorilor neamului peste hotarele Moldovei. Trăirea creştin-ortodoxă, tradiţia şi cultura română ca măreţie morală şi bastion al identităţii naţionale, oriunde ar exista sau chiar supravieţui în acest univers. Da, da, – eroina noastră a fost nevoită pe parcursul anilor să supravieţuiască, ajungând în mrejele misterelelor diavoleşti sau a misticului şi confruntărilor ei cu realitatea. Acţiunea se produce în Italia, unde au ajuns sute de mii de moldoveni, stabiliţi în continuare pentru toată viaţa. Dar dorul de casă persistă mult, – într-atât de tare, – e de plans, lume dragă! Accentul e acesta, cred… Mai cred că abilitatea de a realiza echilibrul spiritual în orice situaţie complicată este foarte greu de înţeles pentru persoanele care nu cunosc sau nu sunt familiarizaţi cu atitudinea filozofiei orientale de est. Nu toţi cititorii vor înţelege cartea, mai ales cei care au crescut cu sloganurile ’’Partidul a spus – Trebuie’’ etc. Omul preocupat de misterele fiinţei, autoarea propune imediat o conştienţizare de sine, o interogaţie care se referă la menirea sa pe lume. Acţiunile pompeice se fac mai ales în spaţiul inconştientului şi eroina, fiind cea ’’adormită’’, nu cea conştientă şi raţională de ceea ce se petrece. Dar, odată conformată cu realitatea, se luptă pentru drepturile de a fi fericită… Şi ajunge să fie fericită, şi, cel mai important, doreşte să fie toată lumea fericită alături sau departe de ea… Dar cu ce preţ! Vă asigur că toată povestea este de fapt reală! Nu e un vis, nu e fantezie scoasă din aer… Lumea interioară, în care Dina Ciocanu se mişcă uşor datorită fantasticului şi visului, este de fapt marcată de o linişte halucinantă a eroinei Pompeea, la capătul căreia în suflet se deschide un gol primejdios încremenit şi blocat de duşmanii pământeni. Actiunile reale din trecut şi prezent prevalează viitorul, pe care pare că ai frică să-l urmezi.

Fără speranţă omul nu poate trăi, nu merge mai departe. Calităţile umane, valorile moştenite este ceea ce ne călesc spiritul, ceea ce rămâne prin ereditate, de acceea, romanul ne îndeamnă să nu fim slabi! Niciodată! Și oriunde ne-am trezi în această lume a începuturilor orice fiinţă trebuie să se simtă protejată! În special, Femeia! Cea vulnerabilă şi care are nevoie de sprijinul unui umăr bărbătesc, inevitabil aşa va fi întotdeauna! Oricât de dur caracter are, bărbatul fizic e mult mai puternic. Şi mai puternică e Dragostea! Eh, ce ne mai plac astfel de romane, care trezesc spiritul şi dorinţa de a ne simţi mereu tineri. Aşa veţi simţi când veţi citi romanul. După ce… vă vor creşte aripi şi inspiraţia de a face lucruri măreţe. Eroina, ca şi autoarea (sau, invers) este mereu preocupată de o transformare, de o evoluţie a propriului sine. În lupta cu inumanitatea, ca în pântecul matern, controlată de dragostea pentru copil şi omul drag, și mai apropiată de un ciudat circuit nostalgic… Discriminarea de gen, corupţia, drogurile, prostituţia, diferenţa de educaţie între ţări îşi pune mereu accentul în relaţii interumane. Dragostea însă rămâne… Şi Doamne ajută să Fie! Felicitări, Dina, pentru carte! Din toată inima!

Svetlana Vizitiu, bloggeriţa şi cumetriţa.  ❤  

Dina Ciocanu:”Nu sunt de mulţi ani în Italia, ca număr, dar recunosc că sunt foarte grei. Numărul nu e proporţional cu greutatea. O străină printre străini. De vorbit despre cei plecaţi, se poate dintr-o parte, dar de simţit acei plecaţi, e posibil doar din interior, adică din singurătatea pe care o trăiesc. În Italia, am rămas mereu uimită şi pierdută în faţa antagonismelor. Poate această stare, în care le-am sesizat şi mi-am zis că ar trebui să le accept, pentru a supravieţui, dar, până la urmă, nedorind s-o fac, rămânând faţă în faţă cu frustrarea, cu dezamăgirea, cu trădarea, m-a şi făcut să ajung să-mi revărs nedumeririle în paginile POMPEEI, dar nu pur şi simplu, ci cu un scop: în mintea fiecăruia care se va regăsi în cartea aceasta, să se trezească dorinţa de a lupta, în orice circumstanţe, de a nu accepta umilinţa. Aceasta fac şi eu, de la un timp. Nici un om nu e în drept să încătuşeze un alt om. Iar dacă nu mai poţi lupta, nu plânge – întoarce-te acasă. Casa e acolo unde sunt cei dragi. Prima carte, FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ, a ieşit din trăirile mele pe marginea evenimentelor istorice prin care a trecut Basarabia (descoperite în lecturi de-a lungul a câţiva ani); cartea POMPEEA s-a construit pe zilele şi nopţile în care unic interlocutor îmi eram doar eu. Am trăit eu şi am ascultat şi simţit trăirile celor din jurul meu, iar când rămâneam singură, puneam cap la cap acele emoţii şi cream o Italie din umbră, pe care mulţi n-o cunosc. Această ţară poate avea orice alt nume, pentru că, în fond, orice alt loc de dincolo de Moldova mea e străinătate. Romanul POMPEEA e despre urât şi despre frumos, despre acceptare şi despre luptă. Despre bunătatea umană, care poate salva vieţi omeneşti. Despre dragoste, că e o forţă. E şi despre Italia ceea frumoasă, care mereu te tentează, cu tainele ei, cu istoriile ei.”

La 26 septembrie, 14.00, Clubul ”Impresii din viata si carti” învită protagonista Dina Ciocanu la o discuție cu voi, dragi cititori! Se va vorbi despre personalitatea Dinei, și desigur, despre creațiile ei literare recent apărute! Moderatorul ședinței a promis să fie scriitorul Dumitru Crudu. Vivat! (S.V)


Scrie un comentariu

Amuzant si trist. Perle inaripate (5)


Îmi place Internetul. Aici oamenii sunt mai frumoşi decât în viaţă, mai înţelepţi şi mai îndrăzneţi decât în viaţa reală, de la ei nu aduce a iz urât, şi poţi să nu le răspunzi.

Relaţiile normale se încheie cu ură şi blocarea tuturor contactelor.

Toţi cei din poliţia rutieră întreabă:’’Ai băut?’’Şi măcar unul să întrebe ’’Ai mâncat?’’

‘’Deputatul” – sună cu mândrie! Iar’’Parazitul’’ – sincer.

De câte ori cetăţenii trebuie să între în situaţia demnitarilor, pentru ca puterea de stat, în cele din urmă, să se simtă mulţumită?

Înainte, viaţa personală a tinerilor era ceva mai simplă. Au vrut, s-au ţinut de mâini – şi deja se întâlnesc. Iar acum, oamenii dorm de două ori în săptămână şi relaţiile la ei ”Totul foarte complicat…’’

Adult devii nu atunci când ai încetat s-o asculţi pe mama, ci atunci când realizezi, că mama avea dreptate.

Trebuie să ştii să pierzi! Cu acest gând trebuie să se obișnuiească treptat toţi adversarii tăi.

Dacă n-ai dreptate şi taci – eşti un înţelept, dacă ai dreptate şi taci – eşti căsătorit.

– Ne-am certat cu soţia şi a ea a anunţat greva foamei.

– Şi cât timp nu mânâncă?

– Eu nu mănânc…

Femeile urâte distrug ficatul bărbatului

 Dacă soţia a plecat de la tine la vecin, nu dispera, acum eşti vecinul ei.

Atunci când asupra unui om se aruncă o turmă de câini, oamenii, desigur, sunt de partea omului. Dacă asupra unui om se aruncă o turmă de oameni, oamenii, de obicei sunt de partea turmei…

Da fericirea a fost, este şi va fi, atâta timp cât cineva încă nu te-a trezit

Totul e în capurile oamenilor. Şi fiecare gândeşte că este drept şi deştept. Pe timpuri, copilul născut de sclavi, la fel era făcut sclav. Păi, cum altfel? El doar pentru asta s-a născut! Şi aşa era primit în societate, şi nimeni nu riposta. Câte generaţii trebuiau să treacă pentru ca sălbătăciunea să fie în sfârşit acceptată… ca sălbătăciune? 

Succesul – este pur şi simplu o chestiune de noroc. Dacă nu credeți, Întrebaţi pe oricare ghinionist.

Un oligarh, pentru a deveni un pic mai bogat a vândut un mixer.

Atunci când Banca Naţională va constata că bănci în Moldova n-au rămas mai mult, ea, măcar pentru a face ceva, se va lipsi de licenţă.

Înţelepciunea începe cu dorinţa de ajunge la adevăr, iar prostia – atunci când eşti încrezut că deja ai săpat şi ai ajuns la adevăr. Şi, cu cât mai adânc… tot ai  săpat, cu atât mai convingător aceasta te caracterizează

Femeile urâte distrug ficatul bărbatului

Unui medic îi convine când eşti bolnav. Avocatului la fel este de benefică situaţia, atunci ai întrat într-un necaz. Mecanicul auto se bucură că ţi s-a stricat maşina. Şi doar hoţul şi inspectorul fiscal se vor bucura din toată inima şi îţi vor dori sincer bunăstare, prosperitate şi venituri bune!

Nu veţi crede! – plâng şi tare! De ce atâtea războaie? Haideţi să cântăm ceva împreună, pentru a ne purifica şi a cere iertare! Haideţi să ne împăcăm!

Vreţi să vă împăcaţi cu toată lumea – nu-i împedicaţi să mintă!

Loialitatea trebuie să fie în toate, în relaţii, în prietenie, în fapte… Rămâi mereu fidel promisiunilor şi principiilor sale!

Nu privi în urmă, acolo voi deja aţi fost şi aţi văzut totul. Mergeţi mai departe, – unde sunt lucruri mult mai interesante!

Nu sunt deşteaptă, sunt… cu experienţă. Dacă aş fi înţeleaptă, nu aş fi acumulat o astfel de experienţă…

Cuvinte de aur de la Bunica. – nu priviţi în oglindă, – veţi îmbătrâni! Nu învitaţi în casă oameni răi, – o să vă pară rău! Nu invidiaţi pe nimeni, – veţi îmbolnăvi! Şi, nu mâncaţi pe noapte, – veţi deveni obezi! 

Iată, asculţi orice şef, şi va reieşi, că în tinereţe el niciodată n-a întârziat la serviciu, nu venea mahmur, nu rezolva cuvinte încrucișate, şi pur şi simplu visa să lucreze în zile de week-end!

Femeia se schimbă nu cu anii de vârstă, ci cu bărbatul ei…

  • Dragul meu, dacă mă voi arunca în râu, vei sări să mă salvezi?
  • Şi dacă voi spune ’Da’, vei sări?

‘’Supune-te, – sau vei nimeri pe stradă!’’

Un salariu decent –  e atunci când a venit deja timpul să ridici următorul, şi salariul anterior încă nu l-ai cheltuit )

De la opt-nouă ani, copiii încetează să mai creadă că Moş Crăciun le aduce cadouri, şi, cam de la patruzeci de ani, că statul le va achita pensii normale…

Muştele sunt aceiaşi fluturaşi, doar că… pentru muncitori şi ţărani!

Dacă tu locuieşti în Moldova, – înseamnă că prin naşterea ta ai ales… un nivel dificil…

Atentie, moldovencelor, dupa martie 2019, nu se va mai putea circula liber in Marea Britanie. – Maritați-vă, care puteți până la această dată!

❤  Svetlana Vizitiu


10 comentarii

Sergiu Botezatu:”Eu forțez limitele perfecțiunii: Poezia”


Am vorbit numaidecât cu mama la telefon / Mama visele-mi săruta / Și-mi zâmbește lăcrimând / Ea in ochii mei se uita/ Fericirea mea visând / Ea tăcerile-mi asculta / Și-nțelege al lor grai / Pe-ale ei tâmple cărunte / Este colțul meu de rai / În bisericile sfinte / Lumânări aprinde ea / Și-n lumina ei cuprinde / Toată fericirea mea’’.

botezatu sergiu, din Irak

Zborul Baghdad Kuwait din 2007. Imagine de Ambasadorul Australiei in Iraq, mare prieten cu S. Botezatu

Sergiu Botezatu – omul universal, cunoscut în intreaga lume, are mulți prieteni, pasiuni, realizări. Om de suflet, generos în donații pentru persoane social-vulnerabile, se împlică și se încadrează necondiționat în activități de caritate… Expert în dezvoltare internatională. Adoră această activitate și este mândru că poate contrubui la dezvoltarea civilizației terestre. A activat în foarte multe țări, dar nu poate spune în câte a fost, doar cele în care încă nu a fost! Într-o zi, atunci când zbura cu avionul la Washington, s-a legat o discuție cu vecinul, care povestea cu o pasiune deosebită despre activitatea lui la NASA. Și când Botezatu, la rândul său, i-a povestit despre serviciul lui, vecinul fu buimăcit:“Eu credeam ca am cel mai bun serviciu din lume, dar, după ce te-am ascultat pe tine, realizez că al tău este mult mai util. Tu contribui direct la progresul și dezvoltarea eficientă a oamenilor…

După masterat i s-a propus să-și continue studiile la Doctorat în cadrul Universității din Florida. A fost foarte tentant, desi… a decis să se întoarcă acasă, în Moldova. Dorul de casă și de cei dragi îi măcinau sufletul. A început cu lucrul în domeniul dezvoltării internaționale, care a deschis o pagină foarte interesantă în viața lui. Nu a renunțat nici la ideea de a face doctoratul: l-a făcut în paralel. Și la 27 de ani, Sergiu Botezatu, tânăr și neliniștit, era deja Doctor în științe economice – o realizare, pe bun merit, fenomenală.

      Ulterior, după studii, s-a reîntâlnit cu viitoarea lui soție. Se cunoșteau de opt ani, încă de la facultate. Ea era eminentă și cea mai puternică studentă la facultate. Probabil, rămâne unica absolventă a ASEM, care are doar zece pe linie la toate examenele, începând cu primul an de studii. Spune lumea că ei se aseamănă foarte mult. Crede și Sergiu. Se înțeleg din priviri. Formează o familie mai mult de 20 de ani. ”Cred că așa și trebuie să fie când există armonie și dragoste în familie.” Împreună, ei au educat doi copii extraordinari, cu care se mândresc foarte mult. ”Mă închin în fața Familiei mele, Părinţilor și Ptofesoarei Maria Pavlovna (precum o numeam în anii de şcoală) pentru că m-au format și continuă să fie și vor fi toată viața mea pilonii de bază, pe care s-a construit și se dezvoltă în continuare acel Sergiu Botezatu, pe care l-ați cunoscut pană acum și pe care o să-l cunoașteti în viitor. Eu mulțumesc Domnului că m-a înzestrat cu așa Părinți și profesori, la școală și pe parcursul vieții. Îi mulțumesc Domnului că mi-a adus în cale foarte mulți oameni extraordinari de buni, de la care am învățat multe. Sper foarte mult că oamenii buni pe care o sa-i întâlnesc în viitor sa fie la fel”.botezatu-family

    În ciuda faptului că are cel mai bun serviciu din lume,”sufletul omului e un univers incomensurabil și mereu este loc pentru ceva şi mai bun, şi mai măreț”. Pasiunea lui adevărată a fost și va rămâne Poezia. Păstrează și acum cu sfințenie în sine acea sete de cuvinte. Întotdeauna a scris versuri. S-ar părea că sunt două dimensiuni diferite, care nu pot avea nimic în comun una cu alta. După cum a mentionat, a fost în foarte multe țări și nu doar în vizită, unde a activat o perioadă lungă de timp.

Cultura fiecărei țări l-a atras în mod special, i-a valorificat orizonturile creaţiei sale. Mereu are cu sine un pix, pentru a nu lăsa inspiraţia… să fugă fără a reuși să-și aștearnă gândurile într-un carnețel. A scris și în palmă. Reușește dintotdeauna să găsească un locușor cald în inima lui pentru ea – Inspiratia. A scris pentru suflet și această pasiune l-a ajutat să descopere lumina chiar și în momentele gri.

”Foarte multe poezii eu le visez. Ele vin de undeva. Parcă le trăiesc în altă viață.”

Poeziile – ar fi rămas în arhiva personală, dacă nu l-ar fi încurajat copiii. În special, Cristi, fiul, care, după ce întâmplător a citit o dedicație:”Copiilor de la părinţi”, a însistat ca tatăl să-și publice poeziile. Prietenii, la fel, l-au încurajat. A publicat primul volum ”In căutarea viselor libere”. S-a cumpărat tot tirajul, imediat după lansare. Autorul Sergiu Botezatu nu știe dacă a mai rămas vreun exemplar și acasă. Victorița, fiica lui, la un început de an, l-a întâmpinat pe tăticul ei în pragul casei, recitând dintr-o poezie dedicată ei “O stea”. Observând lumina în ochii fiicei sale, Sergiu și-a spus că dacă acea sete de a compune l-a ajutat enorm să găsească o luminiță în întuneric, atunci ”De ce să nu se alăture și o altă lume acestei scântei? De ce să fie egoist și să se bucure doar el? Vor merge unii oameni pe-alături… înghețând și mai departe. Alții vor fi deja încălziți de alergătură prin labirintul întunericului și grăbiți să-și trăiască viața… Luminaţi de lumina lor interioară sau de alte creații… Dar pentru unii această flacără într-adevar rămâne o posibilitate de a se bucura de un popas în lumină”.

Sergiu Botezatu a decis să iasă din anonimat. Atunci a reușit să îmbine activitățile lui de economist și manager de proiecte în domeniul dezvoltării internaționale cu creația literară. Și în toate se implică și depune suflet, glumind: ”Eu forțez limitele Perfecțiunii. Asta și este Poezie”.

Încă fiind la facultate și-a dorit mult să facă studiile la o Universitate din Occident. A depus mult efort pentru acest lucru. Anii lui de studenție au coincis cu o perioadă foarte provocătoare, dar și frumoasă în același timp – lupta pentru Independența Moldovei și destrămarea Uniunii Sovietice. Botezatu a fost în prima poziție la toate protestele din acea perioadă și era un mare susținător al Cenaclului Mateevici de atunci. Poezia „In căutarea viselor libere” redă starea lui de spirit din acea perioadă. Ajunul revoluției de la București l-a inspirat să scrie poezia ”Va ninge”, ca o prevestire la ce urma să se întâmple în ‘89. URSS se destrăma. Societatea moldovenească urma să treacă de la economia planificată și controlată de stat la o economie de piață. Devenea clar că tot ce se învăța la facultate la acea perioadă nu mai avea valoare – o altă realitate se înrădăcina deja. Din acest motiv, Sergiu mergea la Biblioteca Națională (pe-atunci,”N. Krupskaia”) și învăța frământând în original cărți în limbile franceză şi engleză, anume despre legile economice în economia de piață. A luat și lecții suplimentare, dar pentru a achita studiile în engleză a fost nevoit să muncească ca paznic la Școala nr. 56 (în prezent,”Spiru Haret”). Pe-atunci, prin anii 1989-91, Internetul nu exista, accesul la informație era cenzurat, iar la Biblioteca Națională erai obligat să studiezi pe loc, în sala de lectură. S-a interesat la fel, la BNM, referitor la studiile în străinătate, a trimis prin poștă dosarul lui personal, un CV întocmit și trimis la sute de Universități. Și ce credeți! Botezatu a primit zeci de răspunsuri pozitive.botezatu-plimbari-prin-lumina

Problema majoră era doar plata pentru studii: pentru acea perioadă, sumele în valută erau de un vis încredibil, mai ales că Moldova se confrunta cu o hiperinflație nemaivăzută. Visul lui Sergiu… s-a împlinit totuși prin acceptarea lui la studiile de Masterat în Economie la Universitatea Central Europeană din Praga (actual, se află în Budapesta), cu acoperirea bursei de studii de George Soros. Competiția pentru studii a fost extrem de mare pe întreg spațiu al fostelor state socialiste, iar Sergiu Botezatu era primul student din Republica Moldova, acceptat la facultatea de economie. A avut profesori extraordinari, unii chiar premiați sau candidați la Nobel cu universități ca Harvard, London School of Econimics etc. Cei mai buni au fost selectați pentru o pregătire specială la Institute of Advansed Studies din Viena. Cei mai buni, printrei ei și Sergiu Botezatu, au mers la Universitatea din New York pentru o pregătire mai aprofundată. A primit două diplome de Masterat în Economie: a Universității Central Europene și alta – de la Universitatea din New York. Se știe că Botezatu Sergiu este primul cetățean moldovean care a primit o diplomă de masterat în economie de la o universitate occidentală. Ar fi curios să se întâlnească cu acea persoană care susține că a primit aceeași diplomă până în anul 1993… După un asemenea succes, grație subsemnatului au fost acceptate două persoane la studii în Praga.

În lucrarea de masterat, Sergiu Botezatu a propus o politică monetară pentru Moldova, similară cu cea a Estoniei. Rata de schimb a valutei naționale să fie fixată la valuta unei țări cu o economie performantă, de exemplu, cu a Germaniei. Consultanții de la Fondul Monetar din Moldova la acea vreme au apreciat lucrarea, dar deja se implementase o altă politică monetară în Moldova și nu s-au dorit anumite schimbări. Cine știe, dacă se implementau propunerile lui, poate nu se creau premizele care au dus la furtul „miliardului”.

Recent, Sergiu a urmărit la televizor o discuţie interesantă între câțiva fizicieni, premiați cu Nobel în diferite perioade. Fiecare a recunoscut că omenirea, dacă a descoperit o zecime dintr-un procent din legile Universului și a creării spaţiului din prezent, atunci – e bine! ”Ei, eu nu sunt fizician, dar sunt ferm convins că prin creație, prin poezie se pot lărgi simțitor orizonturile cunoașterii. Evadând în acel univers al luminii din cărțile mele, propun tuturor să se descătușeze, să-şi deschidă larg porțile inimilor și să permită luminii să intre, pentru a încălzi sufletele. Propun tuturor să găsiţi în această invitație diferite dimensiuni filosofice, lirice și patriotice. În interiorul lor să găsească și să dezvolte multe alte dimensiuni. Și e normal să fie aşa. De exemplu, la capitolul patriotism nu este doar dimensiunea patriotismului faţă de țară, care este crucial în formarea noastră ca personalități, dar și dimensiunea patriotismului față de planetă. Până la urmă, suntem locuitorii acestui Pământ și trebuie să avem grija de el; la rândul lui – va avea grijă de noi. Este şi dimensiunea patriotismului faţă de Univers şi acea sete de a cunoaşte cât mai multe din el”.

Pentru multi prieteni a fost o adevărată surpriză să descopere că Botezatu scrie poezie: “Sergiule, tu ne-ai făcut o surpriză – şi noi dorim să-ți facem o surpriză. Fiindcă noi suntem specialiști în pregătirea evenimentelor, o să pregătim evenimentul de lansare a cărţii tale”. Și i-au organizat o lansare grandioasă la Biblioteca Municipală ”B.P. Haşdeu”, de toată splendoarea. ”Le multumesc mult pentru acest eveniment. Ulterior, eram întrebat când va fi următoarea lansare”.

   Coincidențe. In timpul creării și lansării acestei cărți, s-au întâmplat unele coincidente ciudate. De exemplu, dintr-o întâmplare, Sergiu l-a descoperit pe domnul scriitor Mihai Ciubotaru. Se îndrepta deja spre casă, când, la ieşirea din oficiu, a observat un domn care vorbea cu paza de la intrare. Ar fi putut să treacă neobservat, dar ceva l-a făcut să se oprească. A întrebat dacă poate să-l ajute cu ceva. Astfel, a făcut cunoştință cu Mihai Ciubotaru, care, ulterior, a trimis poeziile lui Botezatu la critici literari distinși din România, cei care ulterior l-au înaripat, apreciind poeziile lui…

 În IRAQ a conceput si a condus un proiect de circa 600 mln. dolari SUA în domeniul agriculturii. A fost o mare onoare pentru el să contribuie la dezvoltarea agriculturii de acolo. Mai ales că în acea regiune a fost inventat grâul de Civilizația Mesopotamiei cu mulți ani în urmă. ”Cât e de mare și cât e de mică lumea in care trăim”, constată Botezatu.

Mă bucură mult faptul că în societatea care s-a împotmolit într-o plasă a durerii, a mai rămas loc și pentru poezie, și pentru cultură, în general”. Deși este un expert în economie, apreciat nu doar în Moldova, în domeniul dezvoltării internaționale, proiectele concepute și conduse de Sergiu Botezatu sunt bine cunoscute de toți: Novateca, CEED ( Din Inima Branduri de Moldova, Vinul Moldovei – o legendă vie, Brandul turistic Copacul Vietii, etc.), Tekwill şi multe alte proiecte care se încununează cu un succes deosebit și oferă speranță moldovenilor în lupta cu sărăcia, corupția,  pentru a construi o societate prosperă. Speră să nu fie doar o ofertă sau un vis. Mai întâi de toate, după conceptul lui, poezia și, în general, cultura, sunt aceele soluții primare pentru societatea noastră, care ne pot lumina calea în viitor.

Poezia „Corb de munte” a scris-o în mijlocul pustiului. Sergiu Botezatu venea în Baghdad cu helicopterele din deplasare. Unul dintre helicoptere a avut probleme tehnice şi au fost nevoiți să aterizeze în mijlocul pustiului. Au realizat că de ei se apropie niște forțe suspecte. Militarii americani, responsabili de protecția lor (experții civili), deveniră destul de agitați. Crezuse că se vor pomeni, în scurt timp, în mijlocul unui câmp de luptă. Atunci, îi și veni inspirația pentru a scrie poezia „Corb de munte”. Ca un rămas bun de la cei dragi, fiindcă încă nu se știa care vor fi urmările… Până la urmă, s-a rezolvat. Helicopterul defectat a putut să zboare până la Baghdad cu cele noi, și cu oamenii în viață, la fel. A decis să-și stăpânească acele emoții de groază, pentru a fi înșirate pe o coală de hârtie

Ce e bine și ce-i rău”. O carte pe care Sergiu Botezatu a scris-o pentru copilași. Este un cadou fiicei Victorița, de ziua ei. ”O carte cu un caracter educativ pentru copilași, începând cu cele mai fragede vârste. Eu, ca tătic, îi citeam povești fiicei. Fiind obosit după serviciu, deseori adormeam înainte ca să ajung la finele poveștii. Din această cauză, m-am gândit să scriu ceva amuzant, pe înțelesul celor micuți, care ar fi ușor de citit, dar ar avea și mult sens. În fiecare strofă sunt expuse bunele maniere pe care trebuie să le cunoască toți, și copiii, și cei maturi. Îndemn toţi copilașii să citească această carte, fie să roage părinții sau buneii să le-o citească. Doar fiind culți, educați și manierați, putem să înfruntăm toate provocările, cât de complicate ar fi. Doar așa ne putem realiza visele. Doar așa ne putem păstra datina și pecetea ancestrală.

Sergiu Botezatu este enorm de mult recunoscător gazdelor Rotary Club Chișinău și Bistrița Nosa și, în special, prietenului Florin Iliescu și tuturor prietenilor de la Rotary Club Chișinău. Ei au fost acei care l-au încurajat la un proiect de publicare a volumului “Ce e bine şi ce-i rău” în număr de circa 12500 de exemplare, care, ulterior, au fost distribuite în școlile de pe ambele maluri ale Prutului şi Nistrului.

Volumele „În căutarea viselor libere„, „Plimbări prin lumină” şi “La un pas de sine” sunt scrise în stilul unei declarații de dragoste, iubitei, copiilor, părinților, profesorilor, prietenilor, rudelor, colegilor, dar și limbii materne, neamului nostru, țării noastre, cât și Universului, care este atât de misterios și plin de vise. ”Este o declarație de dragoste la tot ce ne umple cu sens viața noastră, o ”scânteie, ce se aprinde și se stinge într-o clipă”, dar care este atât de frumoasă”.

La un pas de sine„. Cartea a fost concepută ca un dialog între poezie şi pictură: dansând într-un tandem, fiecare vers fiind însoţit de un desen al artistului Vasile Botnaru. Creionate cu vin, fie cu cafea, aceste desene, parcă, te invită să savurezi lectura, învăluit în aroma unui pahar de vin bun sau a unei ceşti de cafea…

Critici literari. Prof. (regretatul) Vasile Popovici, Membru LSR – Filiala Iaşi-Moldova, remarcă: „… poemul „Cădere eternă”, […] l-aş numi „poem-metaforă”, dar şi „poem-prosopopee”. Înlocuind „frunzele” cu „oamenii”, înţelegem de ce este metaforă; dacă pe frunze „vântul le înţelege” şi că ele, frunzele, „au venit”, „unde pleacă” şi „pe braţele”… „au căzut”, înţelegem şi de ce este prosopopee (personificare)[…]. De unde şi nuanţa de poezie filosofică, – in extenso – aş cădea în capcana unei plăcute interpretări subiective: nu ştim (noi, locuitorii acestui segment cosmic), de unde venim, dacă venim; unde plecăm, dacă plecăm; ce rost, ţel, scop avem, dacă avem; în planurile cui intrăm, dacă intrăm, şi că poate suntem un vis al unor entităţi de dincolo de noi. În poezia „În cerul meu”, de aceeaşi factură, filosofică, încerc sa mărturisesc fără echivoc că sunt în încercarea de a-mi contura un univers, nu virtual, ci concret, ce cade sub cele cinci simţuri omeneşti: „cerul meu”, unde: „Norii descătuşaţi pe aripi de vânt//Strâng gheţarii indiferenţei//Şi scuipă grindină//În pământul noroios al vieţii//. Şi… „În cerul meu inima bate”//…încerc să aprind lumină,//să topesc tristeţea,//să zbor…//, să visez…// Un cer unde „totul e linişte,//E pace,//Şi e rugăciune//.

În aceeaşi ordine de idei, Prof. Dr. Constantin MIU constată: „În volumul de faţă, există o categorie de poezii, în care se fac judecăţi din perspectiva unei conştiinţe auctoriale, versurile având tenta unor cugetări, ca urmare a unei experienţe bogate de viaţă.” Totodată, poezia patriotică este una lipsită de compromis, îndrăzneaţă, hotărâtă, una care cheamă pe baricade. Dragostea de ţară şi de neam este supremă, fără atenuări, coborâşuri, una elevată şi idealistă.

 ”De ce una din cărțile mele se numește „Plimbări prin lumină„? Este o compilaţie de poezie lirică, filosofică și patriotică. Este o carte unde am încercat să aduc multă lumină. După mine, lumina este totul. Noi toţi suntem copiii luminii. Suntem creaţi din lumină şi suntem meniţi să fim lumină. Dacă nu ar fi lumină, nu am fi noi, nu ar fi acest Pamânt, nu ar fi Universul. Imaginaţi-vă lumea fară lumină. Mie nu-mi vine nimic în gând, decât că ar fi nimic şi întuneric. Când zic lumină, eu nu subînteleg doar lumina exterioară, ce ne înconjoară. Eu vorbesc şi de lumina interioară. Şi cu cât mai multă lumină o să lăsăm să pătrundă în noi, cu atât mai multe realizări o să avem. Fiindcă energetica pozitivă a luminii este empirică şi crează acea pecete ancestrală formatoare de personalităţi. Chemarea mea către toată lumea este de a păstra lumina în suflete, chiar şi atunci când e greu, în special atunci când e greu, şi doar așa o să ajungem foarte departe, reușind să fim o poezie în tot ce facem.”

Imagini: din arhiva personala S. Botezatu

Vă învităm la 9 martie să ascultați întreaga poveste cu impresii de viață a protagonistului Sergiu Botezatu la Clubul ”Impresii din viata si carti”, BM ”B.P.Hasdeu” din Chișinău

https://www.facebook.com/events/326719694367055/

https://www.facebook.com/clubelitaimpresiisicarti/

 


12 comentarii

Cât suntem de săraci


Ce este Societatea noastră de Azi? Locuințe tot mai multe și familii tot mai puține. Comodități sunt, dar mai puțin timp, și bani lipsă. Multe doctorate, teze și titluri, dar tot mai puține judecată și sens. Mai multe învățăminte și cunoștințe, dar mai puține capacități de a judeca treaz. Unul peste altul, sute de ”experți”, dar și mai multe probleme. Mai multe medicamente… tot mai ”costisitoare”, și mai puțină sănătate. Ne-am creat multe calculatoare pentru a păstra și a stoca în cantități enorme informația, dar comunicăm tot mai puțin unul cu altul… libertateAm câștigat în cantitate și nu în calitate. Am pierdut oameni, care nu se mai întorc acasă, emigrând în continuare. Nu-i mai întorci nici cu banii promiși de guvern. Economia grea nu există și nu se dezvoltă. Cei săraci nu-și aleg locul de muncă, ci consimt ceea ce li se oferă. Dragostea de Patrie s-a risipit, – copiii noștri nu înțeleg acest generic. Au devenit roboți cu mobile și căști în urechi…  Tradiții promovate și apoi ignorate, lipsă de respect pentru moștenirea prin relații care n-ar trebui uitate niciodată. ”Prietenii” nu se bucură de succesul tău. Promisiunile nu au loc când e vorba de bani. Indiferență… În afară de noi inșine nimeni nu ne va lua apărarea…

   Un om bogat l-a luat pe fiul lui într-o călătorie  prin Moldova cu unicul scop, de a-i demonstra ce înseamnă să fii sărac… (poveste online) Câteva zile ei au petrecut la o fermă într-o familie de țărani. La întoarcere, acasă tatăl îl întreabă pe fiu, dacă i-a plăcut călătoria. ”Mi-a plăcut, tată”, – fu răspunsul. ”Ai văzut cât de săraci pot fi oamenii?” – îl întrebă din nou tatăl. – ”Desigur”, – spuse fiul. – ”Și ce învățăminte ai tras din călătoria noastră?” – întrebă nerăbdător tatăl.

Și fiul a răspuns:”Eu am văzut, că ei au patru câini, și noi doar unul. Noi avem un bazin până la mijlocul grădinii, și ei au un râu care n-are capăt. La noi în livadă strălucesc felinare procurate peste hotare, iar la ei noaptea zâmbesc stelele. Noi avem o terasă pân-la marginea curții, iar la ei – spații deschise chiar până la orizont. dolariNoi avem o parcelă de teren nu chiar mare pe care locuim, și ei sunt înconjurați de codri și câmpuri nesfârșite de la care ți se taie respirația și nu-ți poți lua privirea. Noi procurăm mâncarea, iar ei preferă să o producă de sinestător. Noi avem în jurul casei garduri înalte de protecție, iar ei au prieteni și sprijin din toate părțile”. Tatăl băiatului a înțepenit de uimire…

Iar fiul a adăugat:”Am înțeles, tată, cât de săraci suntem Noi, într-adevăr…” 

Acum prindeți legătura din ambele sensuri… Realitate.

❤ ❤ ❤


4 comentarii

Ana Onică: ”Sper ca oamenii să desprindă mesajul din creațiile mele”


Creaţia ei este o tribună de la care spune ce simte şi vede. Scrie cu pasiune, cu dăruire totală de sine. onica-anaEste realistă, dar având spiritul observaţiei exagerat de bine dezvoltat precum spune chiar ea, – îi este mai uşor să îmbrace realitatea crudă cu haina artistică. Se bagă sub pielea personajelor, pentru a fi mai aproape de trăirile lor sufleteşti, ca să se poată bucura, dar şi suferi alături de ele. Iubește necondiţionat ţara, neamul, graiul şi tradiţiile. Respectă strămoşii, căci nu poate fi prezent şi viitor fără trecut. Poate să vorbească necontenit despre sentimentul de dragoste faţă de frumos, de valorile neamului, de aproapele nostru, faţă de tot ce este sfânt. În operele ei omul se poate înălţa prin puterea binelui, iubirii şi credinţei. Are multe de oferit, are multe trăiri și o experiență enormă de viață despre care, în continuare, ne va împărtăși mai jos. Este vorba de Ana Onică, scriitoare și actriță, om de omenie, un suflet minunat și o doamnă de excepție…

Am venit pe astă lume în luna lui ghenar, când iarna broda flori de gheaţă pe la geamuri, iar albul zăpezii virgine, pe care se părea că a călcat doar Dumnezeu, lumina nu doar satul Tomai, Leova, de la sudul ţării, dar şi sufletele pătinţilor mei, Alexandru şi Alexandra Codreanu. Li se umpluse inima de bucurie, când după cei doi fraţi venisem, eu – prinţesa casei. Mama, fiind fiica gliei m-a învăţat să văd frumosul, să preţuiesc tot ce-i sfânt, Bunica mi-a stat la leagănul copilăriei, sfătoasă a mai fost. Serile de iarnă erau adevărate sărbători când părinţii se întorceau de la muncă, iar bunica ieşea de la stative. După cină, ne aşezam în jurul bunicăi şi-i admiram cu răsuflarea întretăiată povestirile cu care împletea trecutul (tragediile vieţii ei, dar şi al ţării, războiul din 41-45, care l-a răpus pe bunicul chiar în ultima zi de război la Berlin foametea, deportările şi consecinţele acestora) cu prezentul ei colhozurile, colectivizarea….. Tata, era şeful brigăzii de conducători auto, deseori făceau curse lungi în diferite oraşe îndepărtate (Kiev, Harcov etc) pentru a aduce piese auto de schimb. La întoarcere avea ”desaga” arhiplină cu întâmplări care mă captivau prin felul cum erau descrise… De la el, cât şi de la fraţii mei am învăţat să fiu curajoasă, să înfrunt realitate, chiar dacă este dură….

Prefer să fiu în faţă la bine şi la greu, la carte şi la muncă. De mică o făceam pe profesoara cu fraţii (șase la număr) şi vecinii mei. Eram lider la toate peripeţiile făcute în copilărie atât la grădiniţă (în timpul somnului de la amiază am ieşit tiptil cu feciorul educătoarei să rupem merele care abia de-şi conturau forma, ca apoi fiind descoperiţi de educătoare, am sărit. Când m-am văzut cu picioarele pe pământ sesizasem că poala rochiei se prinse în crengile copacului…)

La şcoală am fost o activistă înrăită, mobilizându-mi şi colegii să participe activ la toate manifestaţiile. Moderam cele mai importante evenimente din şcoală, apoi festivalurile raionale…..(luam premii şi diplome) Interesanţi şi plini de farmec au fost şi anii de studenţie UPC „Ion Creangă”, (deşi fusesem să depun actele la actorie, unde trezisem mare interes profesorilor). Acolo, am întâlnit iubirea vieţii mele, cu care mergem umăr la umăr deja 35 de ani. Continuăm să fim perechea ideală pentru copiii, rudele, prietenii şi elevii noştri. Eram ”Romeo şi Julieta” a institutului, fiind admiraţi de studenţi şi de lectori. În fiecare zi, după ore el mă aştepta cu mici atenţii. Primeam în dar primii ghiocei, lăcrimioare, brănduşe.  Eram nedespărţiţi şi la carte şi la distracţii. Dacă se întâmpla să iasă mai devreme de la ore, fiind zărit de lectorul meu, ori de colegi, eram îndemnată să ies. Alergam unul spre altul de parcă nu ne văzusem mulţi ani. Seara îmi cânta la chitară serenade sub geamul căminului.ana-si-vasile-onica El, Vasile Onică, studentul eminent şi bun activist, a cărui foto de pe panoul de onoare atrăgea privirea tuturor studentelor, – m-a ales pe mine.

Avem o poveste frumoasă de dragoste, care a devenit un bun exemplu pentru feciori, dar şi pentru discipolii noştri. Pe unii îi avem prieteni ai familiei, pe alţii fini de cununie, ori cumetri. Am fost studenta Doinei Aldea-Teodorovici, de care mă leagă frumoase şi preţioase amintiri (Eram însărcinate ambele în acelaşi timp). Fiind elevă, studentă, dar şi profesoară m-am implicat şi în actorie (ca amatoare). Am condus cercul literar-dramatic din şcoala din Lăpuşna Hânceşti (am înscenat poemul ”Luceafărul”, de M. Eminescu), soţul Vasile – cercul de dansuri, care se bucura de mare apreciere. A participat la diverse festivaluri în republică, dar şi în Lituania, Klaipeda.(avem frumoase amintiri). Copiii noştri au crescut în şcoală de la 9 luni. În pauză îi alăptam şi le schimbam scutecele. Serile, după ce finișam treburile casnice şi proiectele pentru lecţii, le petreceam împreună cu profesorii declamând poezii sub acordul chitarei mânuite de soţul meu şi acordeonul de V. Marcu, soţul nepoatei Olgăi Ciolacu, artistă a poporului (frumoase amintiri, despre asta s-a scris și într-un ziar)

Am fost o sportivă performantă, jucând baschet în echipa şcolii, am participat la multe competiţii. Scriu de pe băncile şcolii, activând în şcoală am îndemnat şi elevii s-o facă. Activând ca profesoară în gimnaziul, apoi liceul „M. Eminescu” din Chişinău am trecut împreună cu elevii şi părinţii lor printr-o perioadă de loc uşoară a anilor 1989-95. Primele cenacluri, mitinguri, lipsa alimentelor, închiderea gazului, a luminii, despre care am scris cu durere în romanul „Forţa iubirii”.

O altă etapă a vieţii care m-a marcat a fost când Direcţia Învăţământului m-a trimis la cursuri de predare a limbii pentru alolingvi, după metoda prof. Şehter, la Moscova. A fost prima mea plecare departe de familie, când feciorii mei aveau 8 şi respectiv 4 ani. Schimbasem de mai multe ori biletul de avion ca să micşorez despărţirea. Revenind acasă, după orele din şcoală predam la cursuri. Am avut lecţii aproximativ în toate instituţiile de stat, în ministere şi alte organizaţii. Am fost profesoara deputaţilor alolingvi în perioada când în plenum se vota denumirea limbii. (Le scrisesem pe tablă mai multe cuvinte în limba moldovenească şi limba română) deşi se convinsese că nu există diferenţă au votat totuşi pentru cea moldovenească.

Mă simt fericită şi împlinită în marea şi frumoasa mea familie, unde înţelegerea, respectul, încrederea şi dragostea sunt temelia trainică. Mereu primesc atenţii din partea soţului (Specialist principal în invăţămîntul preuniversitar la Ministerul Educaţiei). Acum mulţi ani adusese o bucată de lemn în casă. Eu o tot scoteam afară, ca mai târziu s-o găsesc iarăşi în casă. La ziua mea am primit o feie sculptată în acea bucată de lemn. Frumoase amintiri am legate de ziua mea şi de la elevii mei, atunci când în mijlocul iernii, stăteau ca un şirag de mărgele întâmpinându-mă de la troleibuz până în clasă cu flori şi alte mici atenţii. Cei doi feciori ne-au umplut viaţa cu multe bucurii şi surprize frumoase. În acele timpuri de loc uşoare şi neclare (1998-2003), ei au ales cartea, sportul, muzica, dansul şi nu filmele rulate prin subsoluri. Ian-Alexandru a terminat cu succes facultatea de tehnologii informaţionale, UTM, apoi  și alte facultăţi. În prezent, activează ca regizor…

Mama nepoţelilor mele Bianca şi Iana, adorata actriţă de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, a intrat ca un soare în familia noastră… Ea mi-a umplut pe loc sufletul cu lumină, gonind tristeţea lăsată de fetiţa mea, Doiniţa, care a părăsit astă lume mult prea devreme (de 7 luni)… Diana este o dulce şi gingaşă, care emană doar bunătate şi căldură. Este deosebită în tot ce face. E o mămică şi soţie grijulie, atentă şi nespus de iubitoare, de asemenea e şi o gospodină desăvârşită. Găteşte cu toată familia, repede şi gustos. Le plac experimentele, mereu ne uimesc cu ceva nou-deosebit. Pune mult suflet şi în rolurile pe care le joacă impecabil. Mereu e alta şi totuşi aceeaşi, bună, înţelegătoare şi drăgostoasă. Marian, mezinul este licenţiat în psihologie, activează în diverse proiecte internaţionale… Dacă Ian e mai pragmatic, el e romantic, mai visător.

Anul 1994 mi-a schimbar radical cursul vieţii, după cele trei zile în care m-am aflat în comă. Am fost impusă de starea sănătăţii să părăsesc definitiv şcoala, dar nu şi pedagogia. Din 1997 mi-am deschis un centru de studiere a limbilor ”Lingvistul-Onica”.  Aici am cunoscut mulţi oameni din primul val de migranţi cu poveşti diferite dar asemănător de tragice şi cutremurătoare.Toţi au plecat din acelaşi motiv-sărăcia, lăsându-şi copiii mici, ori minori, părinţilor neputincioşi în faţa bătrâneţii, ori a bolilor….

Am multe sfaturi pentru tineret, le-am expus într-un roman, prin (Bunica Sanda – nepoţica Ancuţa). Am multe lucrări scrise, doar că nu le-am publicat…

În luna lui gustar, pentru nepoţelile mele o poveste era obligatorie înainte de somnul de frumuseţe. Le-am povestit despre eroii din romanul „Forţa iubirii”, Ancuţa şi Ştefănel. Ascultau cu respiraţia întretăiată. Au înţeles despre ce e vorba, au înţeles perfect ce e bine şi ce nu. Îndrăgise deja aceşti eroi şi vroiau continuare. Zicându-le că ei sunt deja mari, mi-au reproşat:”Ei şi… ce, noi nu vom creşte?” Apoi, i-am citit soţului. Scriam noaptea, plângând, iar dimineaţa având ochii roşii soţul mă întreba: – ”Astăzi pe cine ai înmormântat”?

L-am scris în nouă luni, atât de cât are nevoie un copil ca să se nască. Apoi, i l-am citit Dianei, fără să-i spun despre ce este vorba, reacţia şi expresia feţei mi-a dat mai mult curaj, apoi l-am propus unei profesoare de limbă şi literatură română, autor de manuale. Ea mi-a zis atât: – ”Am citit foarte multă literatură, dar mai puţune cărţi m-au ţinut captivă într-o astfel de stare”. Trei ore n-am putut să fac, s-au să mă gândesc la ceva. De asemenea, am fost încurajată de scriitoarea şi criticul literar, dna Lidia Gonţa-Grosu, Claudia Partole şi bineînţeles de dna Marcela Mardare. Alexandru Plăcintă şi de mulţi alţi condeieri, care mi-au spus că ceea ce scriu merită citit de multă lume. Atunci am hotărât să propun spre a fi editat şi romanul, care în cinci luni a fost reeditat, în care s-au adăugat zece pagini cu impresii ale cititorilor venite din diferite colţuri ale lumii.

Romanul „Forţa iubirii” în 2 volume a făcut înconjorul lumii. La invitaţia conaţionalilor noştri am făcut o călătorie „Pe urmele Ancuţei”. Am avut multe întâlniri impresionante… în diferite ţări şi oraşe. Am publicată şi o carte de poezii. Acum lucrez la trei proiecte. Sper ca în luna ianuarie să-mi fac cadou o nouă publicaţie. În toată creaţia mea, mă strădui ca cititorul lecturând să desprindă uşor mesajul pe care îl propun. Să găsească răspunsuri la întrebările care-l frământă. Sa devină mai atent la tot ce-l înconjoară, să vadă frumosul şi să ignore, ori să contribuie la stârpirea urâtului. Să facă ce poate mai bine pentru aproapele său, pentru ţară, s-o facă cinstit, cu pasiune. Să iubească şi să se lase iubit, altfel, iubirea e sortită eşecului. În momentele dificile, când viaţa îl împinge la margina prăpastiei să nu se lase să cadă în gol – asta e cea mai uşoară cale. Trebuie să lupte, să se zbată până va reuşi…”


15 comentarii

Amantul or’ soțul: Dublu sens


Nu am încercat niciodată rolul de agent secret, însă acum eu duc cea mai reală viață dublă. Fapt, e că la cei peste patruzeci de ani ai mei, eu fiind căsătorită și cu copii, – m-am îndrăgostit din nou, ca o nebună, și nu de soțul meu. Alesul meu nici nu trăiește în Chișinău, este din orășelul meu de baștină, unde am început să plec în fiecare week-end sub pretextul de ”a vizita mămica mea”. Atunci când ne întâlnim, prietenele mele observă cu invidie: ”Ce mult îți strălucesc ochii de fericire”. Și eu simțind că îmi ard obrajii, încep să împrăștii cu mult entuziasm povestea mea de dragoste, – păcat, că nu pot ține în secret sentimentele…Sveta Vizitiu
Dacă și fetele mă simt, ce să mai spun de sexualitatea mea parvenită la care bărbații privesc cu totul alți ochi. Și tot așa, privindu-mă în oglindă cât de frumoasă am devenit, mă gândesc, că aș putea înțelege o altă persoană care și ea este în pielea mea ”zdrobită” de dragoste. În aceste momente sunt tare fericită și alung gândurile despre ceea ce poate să se întâmple în continuare…

Pentru că știu, că nu-mi voi părăsi niciodată soțul plictisitor, care este o persoană asigurată financiar și om de încredere, dar și că nu mă voi întoarce într-un orășel lepădat la iubitul meu, un intelectual avansat și fără saci cu bani.
Oare se merită acest tangou amoros? Sunt convinsă, că da. Voi avea eu ce-mi aminti la bătrânețe. Și viața trece pe-alături: casă dragă, serviciul, și din nou, acasă. Deja, nici nu mă simt femeie, parcă sunt un cal de povară. Iar cu amantul meu, am un buchet plin de emoții și senzații tot mai noi, cred că un pic de adrenalină nu deranjează nimănui. Soțul mei nici nu bănuiește, însă el niciodată nu m-a chinuit cu gelozia lui. Mda, nu mai există acea pasiune de ani de zile, încep să oftez, dar mă conformez: îl am pe amantul meu pentru toate acestea! Cu soțul suntem ca niște rude sau prieteni, și ceea ce îmi lipsește la el, am găsit în consăteanul meu iubit. Printre cunoscuții mei sunt mulți, după cum am aflat, din cei care își schimbă partenerii de viață. Parcă ar fi un trend nou! O tendință tot mai impunătoare.
Pentru cineva a fost doar o poveste de dragoste trecătoare la odihnă, și la cineva accesul de dragoste brusc a trecut în ceva mai serios. Dar și obiectivul la fiecare e diferit: Cineva are nevoie de un sprijin financiar, cuiva îi lipsește adrenalină, iar unii încă mai speră, și foarte serios, să găsească noua lui soartă. Probabil, mai mulți visează la iubire, cum se spune, până ce moartea ne va despărți. Pentru a ne îndrăgosti pe o viață. Dar, din păcate, uneori sentimentele se răcesc, inimii nu-i poți porunci, cu atât mai mult, atunci când la orizont apare un alt Făt-Frumos. Pe de o parte, pe o scară a balanței e stabilitatea, în general, cea mai obișnuită a vieții, și pe altă, – o rafală de emoții, cu sentimente noi și incertitudine deplină în viitor.
Întrebarea e, cine pe cine va întrece, în cele din urmă. A cui, minte sau simț, va câștiga, sau dimpotrivă, – vor preleva sentimentele asupra prejudecăților? Și cel mai important, -este această pasiune o dragoste adevărată, sau, pur și simplu, o trădare banală? Probabil, vina o poartă timpul nostru, societatea noastră. Căsătoriile tradiționale, cele patriarhale rămân în trecut, și omul modern, în special, cel urban, s-a obișnuit cu ritmul frenetic al vieții. Suntem atrași de tot ce-i nou, săturați de reguli vechi impuse de trecut, și ne despărțim cu ușurință și fără mari regrete de ele. ”Da, el este fosta mea dragoste, acum suntem doar prieteni”, – a comentat o tinerică într-o postare… În ultimul timp, ea a schimbat deja câțiva tineri. Anul trecut, la fel a avut câteva relații, și de fiecare dată își spunea, că ”el este iubirea vieții mele”, deși în cele din urmă, ea tot timpul se simțea deranjată de ceva. Și de fapt, se termină cu pasiunea și curtări frumoase, – se începe rutina cu viața ei reală, de care s-a spart nu doar o punte…
Așa brusc, după două luni de amorez pasional, eu am decis să mă mut la iubitul din orășelul natal. Imaginați-vă, atunci când ne întâlneam, noi în fiecare seară plecam la restaurante, filme, cluburi, concerte. Iar sex-ul, – asta-i o feerie extravagantă de nedescris. Dar, numai mi-a ”trebuit” să întru în apartamentul lui în calitate de stăpână în casă, nu l-am mai recunoscut pe amanțelul meu. Acum, din casă nu-l mai scoți nici cu mătura. El a devenit atât de plictisitor și chiar a încercat să ma facă gospodină pentru a-i pregăti bucate alese, iar să mergem undeva ca toată lumea civilizată, el refuza categoric.
Inutil e să spun, că am fugit de la el peste trei săptămâini? Desigur, inimii nu-i poți porunci. Și inconștient, căutăm în fiecare iubit nou ceea ce lipsește în cel prezent. De exemplu, soțul stă acasă toată ziua și privește televizorul, însă, tu, de exemplu, întotdeauna ai visat, ca cineva să-ți recite poezii, să te invite la teatru și să-ți ofere mii de trandafiri. Inseamnă, că îți lipsește romantica și subconștientul tău va căuta tocmai o astfel de relație. Fie, îți convine că bărbatul tău este un maestru cu mâini de aur, face sinestător reparație în casă, dar un dezavantaj semnificativ pentru tine prezintă faptul, că în toată viața lui, el n-a citit nicio carte. Și atunci, ești gata să te îndrăgosteșți în primul intelectual apărut în fața ta, cel cu câteva studii superioare, dar care n-a bătut o țintă în cui în viața lui.
Să ai doi bărbați dintr-o dată, este visul oricărei femei, care tace doar că… visează la asta. 😀  Să nu alegi nici pe unul nu poți, – cu cât devii mai în vârstă, cu atât cresc și cerințele. Să-ți găsești un Ideal de bărbat, care ar corespunde cerințelor tuturor femeilor, se pare că este imposibil. S-ar putea de încercat, să-l îndrăgești așa adevărat precum este el în persoană, fără a-l potrivi cu schimbări și cerințele tale…  Dar… – Să încercăm?  🙂


14 comentarii

Irina Staver: ’’Cred în lumea noastră, în cea care trăim’’


irina staverProbabil, că veţi întreba, cum e posibil că această fată reflectează asupra vieţii umane precum un om cu experienţă la cei 26 de ani ai săi? Irina Staver, o persoană inteligentă, modestă, dar ambiţioasă şi perseverentă, foarte pozitivă, şi, se pare că ar fi trăit numai bucurie, încântare, şi vede toată lumea în roz: buni, minunaţi şi inocenţi… Dar nu e chiar aşa: la fel, ca oricare om obişnuit a cunoscut semnele invidiei, răului, izolării de sine încă de când a început studiile la şcoală. Nu crede în perfecţionism, cert e că dintotdeauna s-a stăruit să facă lucrurile cu maximă grijă, cu dăruire şi frumuseţe, ceea ce nu poate să placă tuturor, stârnind şi reacţii contradictorii. Nu poţi fugi de invidia umană, eşti nevoit să te lupţi cu ea de una singură, cu înţelepciune, fie să te resemnezi continuând să faci fapte bune, urcând la munte printre stânci şi flori: asta-i viaţa! Fericirea ei supremă: Dumnezeu şi părinţii ei – Liviu şi Ala. Lor li se dedică totul, şi partea cea mai luminoasă din firea Irinei, – care inspiră, încălzeşte şi iubeşte…

Nu este omul stereotipurilor, nici omul rețetelor, cu atât mai puțin a celor de viață. Dar are şi ea unele reţete, şi cu siguranţă poate spune doar ceea ce simte şi crede: unele concepţii înţelepte formulate încă de clasici, generate de urmaşi, şi pentru cineva, devenite individuale ca lecţii de viaţă. Esenţial e: ‘’să nu ne pierdem pe noi inşine, să nu ne pierdem condiția umană cu toate valorile ei de bază, să putem ierta de fiecare dată, să putem iubi și dărui, și să așteptăm dacă, într-adevăr, credem că acel lucru  merită… ‘’răbdarea’’ noastră’’. Este conceptul Irinei Staver, cu o condiție necesară în luptă cu viața și cu vacarmul zilelor prezente, ‘’Să credem în lumea noastră, în lumea care trăim!’’

Prima ei amintire la propriu, Irina începe cu luna mai, ziua a zecea, a anului 1990. ‘’Amintire a familiei mele despre mine, nu și a mea’’. Cu primii paşi făcuţi de ea la zece luni de viaţă, chiar de ziua de naştere a mamei sale:’’Știți, când ești încă atât de mic, nu ai încă resurse financiare să-i cumperi mamei un cadou, dar o poți face să plângă de fericire văzându-te Om pășind pentru prima dată în viață.’’

’Așa precum fluturii se ascund în flori, astfel și noi, oamenii – în povești’’  Iubeşţe copiii și ei o iubesc pe Irina. ‘’Avem întotdeauna ceva a ne spune, iar dacă nu ne vorbim, ne zâmbim sau ne spunem povești’’. De altfel, una dintre marile ei pasiuni sunt poveștile relatate sau citite duios, cald şi înțelept, celor mici’’. Adoră, în special, fetițele, – lumea lor o fascinează și-i place să-i facă să zâmbească. Nu este încă căsătorită, și nici copii nu are. Crede că pentru o viață de familie ai nevoie de o altfel de pregătire, mult mai serioasă, – e nevoie de o ’’coacere a sinelui”. În cazul ei, spune că simte ’’că nu are să vină decât pe la 30 de ani, chiar dacă deja mă simt de parcă aș avea toți anii trăiți’’…staver

Prima dragoste, cea cu fluturi în stomac, a venit mai târziu, la 18 ani. S-a început, şi continuă la fel, în familie. O Dragoste de cristal sau de porțelan, o dragoste copilăroasă din acelea care te face să te simți mereu cu ușă în Rai. Când povestea finişează, ușa se închide brusc și tu aterizezi pe pământ. A fost sincer și frumos pentru toată viața. A rămas la fel, în pofida dezamăgiri în El, cu prima mare trădăre şi infidelitate cu prietena ei cea mai apropiată… În fond, tema despre bărbați este cea mai grea pentru Irina, nu vrea să vorbească despre ei. ‘’De fiece dată, în locul cuvintelor, mi se așează pietrele, pentru că au urmat și alte dezamăgiri. Eu știu una, şi există o certitudine în viața mea, – acel bărbat va avea neapărat ceva din tatăl meu: noblețe, respect, înțelepciune și putere de a decide orice și oricând va fi nevoie’’.

Prietenii. Spune, că ea cunoaşte bine oamenii, și ei o cunosc pe ea: ’’Aceasta numim prietenie sau, nu numim’’. În ceea ce o privește, nu crede că are mulți prieteni, deși așa s-ar părea. Nu îşi doreşte acest lucru fals. Prietenii, în realitate, are foarte puțini, dar buni. Ea crede în prietenie doar atunci ’’când așa-zisul prieten e întotdeauna bun și sincer cu tine, receptiv și intuitiv la momentele tale, și de bucurie, dar și de suferință, se interesează de tine, și ar face într-adevăr tot ce poate să te vadă bine și senin. În caz contrar, există cunoștințe și oameni cu care viața, pur și simplu, te-a intersectat. Există, și Oameni-Lecții’’. Până nu de demult, îşi făcea mai ușor prieteni, acum a devenit mai cumpătată, pentru că și lecțiile de dezamăgire au devenit mai frecvente și tot mai durute. Nu poartă pică nimănui, deoarece, sunt ei, ’’oamenii-lecții’’ de la care ai ce învăţa, de bine sau rău…

Pasiuni. Momente de răgaz şi liniște, Irinei place să le umple cu multă armonie, conexiune cu natură și oamenii cei mai dragi. În funcție de lungimea clipei libere, alege evenimentele și locuri noi care o inspiră, fie, pe cele vechi, care-i reâncarcă Universul. Uneori e ceva pierdut, dar ca urmare, regăsit…

Citeşte multe cărţi, dar şi le mai scrie. Uneori. Până acum are lansate două volume de poezii și proză, urmează și al treilea volum în curând. Primul volum, “Odă Poeziei”, conține poezie pură, este prefațat de Nicolae Dabija, editat și apărut pentru prima oară la editura „Nicora”, București 2013, unde a fost și lansat prima dată. Se aminteşte că, în acel prim cuvânt al autorului, scria:’’Eu cred că poezia este numai artă, este însăși viața. Prin această plachetă de versuri, nu-şi doreşte decât să ajute pe cineva, să poată tămădui răni, care nu se văd, dar se simt, să încerce o reînviere în oameni, și mai cu seamă, în cei mai tineri. O deschidere către valori, care i se par autentice, durabile, veșnice: mamă, părinți, iubire, țară, poezie.”dabija staver

Citeşte în timpul liber, cu serile, în parc sau în orice alt loc decât acasă, şi niciodată în pauze de masă la servici. De altfel, Cartea, pentru Irina merită toată atenția. ’’Mai întâi mă eliberez de negativ, de toate problemele’’, și atunci îşi permite să ia o carte în mâini.’’Cartea, mai ales, cea bună, cere un soi de intimitate, dacă vreți. Pentru că ea se vrea să fie înțeleasă, mai înainte de toate, nu doar citită’’, – spune Irina. Acum, ea citeşte toată opera a scriitorului ei preferat din Basarabia, Nicolae Dabija, începând cu ’’Tema pentru acasă”:’’Înțeleg de ce a ajuns a fi tradusă și în China, e o Capodoperă’’. Adoră Jurnalele, cartea preferată a ei rămâne a fi de Oana Pellea (’’e despre viață, despre Tot’’). A citit şi are toate cărțile de Mihaela Rădulescu, – cărți motivaționale, cărți care inspiră, de ’’Profil Jurnalistic’’, bineînțeles, şi cărţi cu poezii, inclusiv. Aruncând o privire la raftul de sus din odaie, observă şi cărţile cu poezii proprii. Le recomandă cititorilor cărți reale, cele care pot fi ’’atinse, răsfoite din toate părțile și în care îți poți face și însemnări. Sunt cărți adevărate, poate, la fel ca și oamenii’’.

O carte cu adevărat bună, de regulă, într-un loc liniștit, în brațele calde ale verii, o predispune la pozitiv și frumos. De asemenea, de mică fiind are pasiune pentru o lume necunoscută, misterioasă și, mai puțin, accesibilă sau explorată de către oameni. În acest sens, documentarele bine realizate, oamenii dotați cu altfel de puteri, dar și expedițiile cosmice, aduc curiozitate, cunoaștere și deosebită plăcere. De altfel, Irina visează la o expediție cosmică, fără glumă.

Destinații turistice din Moldova. ‘’Casa bunicii’’, și, în general, locurile mai bogate cu iarbă verde, prospețime și mai utile pentru sănătate’’. Pe lista locurilor vizionate și îndrăgite de Irina, se regăsesc Orheiul vechi, Mănăstirile Moldovei și, în special, Mănăstirea de la Curchi; ca urmare, satul Lozova, vinăriile din beciurile de la Cricova și Mileștii Mici, satul Vatra (cariera Pruncul, la 10 km de Vatra), Țîpova, Saharna, Soroca. ‘’Destinații turistice în Republica Moldova sunt, și încă avem multe, însă, pe lista celor recomandate, sunt cele dintâi’’

Vorbind de job, cel de acum, și cele din trecut, Irina a fost dintotdeauna o persoană universală: jurnalistă ‘’mai puțin a presei scrise și mai mult a radioului și a televiziunii’’ – (Radio Moldova, Radio Moldova Tineret, Radio Național FM, Radio VoceaBasarabiei, TV Moldova 1 , emisiunea “BunăDimineața”). A făcut divertisment, și muncă de manager, de prezentatoare, de scenarist și autor de programe. Dacă cu adevărat îi place ce face, se implică totalmente cu dăruire de sine. La fel, ca în poezie și în meserie, Irina preferă să înceapă de jos, de la pereții albi și goi, să dea ea culoare, o viață, pe care crede că o merită. Așa cum s-a întâmplat, bunăoară, și la Național FM. A găsit niște ziduri albe, la propriu și la figurat, şi în câteva luni, le-a umplut cu oameni talentaţi, dedicați, profesioniști plini de speranță. Din păcate, viața job-ului la radiou nu a fost prea lungă, dar experiența și oamenii de acolo, au însufleţit-o pentru totdeauna cu optimism..

În continuare, Irina Staver vine cu noi realizări, lucrând și dezvoltând un proiect de profil educațional. Primele încercări, de probă au fost meditațiile online de pregatire pentru Bacalaureat, o platformă numită sugestiv “La un click de BAC”, menită să încurajeze și să le demonstreze elevilor, că există viață și după BAC, și că etapele de pregatire pentru examene, presupune muncă și motivație. Deocamdată, nu ne poate spune prea multe, pentru că urmează niște schimbări, dar ea speră să fie de bun augur!

Recomandă şi doreşte multă fericire oamenilor! – Irina, şi noi suntem cu tine… într-un pas şi ceas bun! Să fii fericită! Baftă şi reuşite în viaţă!