Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


5 comentarii

Să fim ca arborii


Arborii doar oferă și nimic nu cer în schimb. Oferă cu abnegație, fără nici un fel de preocupare ce vom face noi cu darurile lor. Arborii oferă fructele sale și nu le pasă – le vor mânca oamenii, insectele sau animalele, fie le vor folosi pentru decor, sau vor putrezi și vor da viață altor pomi. Arborele nu este legat de nimeni. El muncește zi și noapte pentru a hrăni fructele și, atunci când se coc și pomul nu mai are nevoie de ele, le dă fără să ceară ca ele să fie utilizate astfel și… nu altfel. Arborii cresc încontinuu și sunt mereu în căutarea luminii. Și niciodată nu caută întunericul. Nici frigul. În mod rezonabil, utilizează orice energie și spațiul disponibil lor pentru a obține cât mai multă lumină. Nu întunericul! Unii dintre copaci au asistat de sute de ani la dezvoltarea civilizației și acum înțelepciunea lor se manifestă prin liniștea și frumusețea ce o radiază… Pace!

Să fim la fel de frumoși și generoși ca arborii, oameni buni!

Fericirea este să trăiești conform conștiinței. În fiece zi să vezi cerul deasupra capului, să comunici cu oamenii, să călătorești și, pur și simplu, să vii acasă, acolo unde cineva te așteaptă cu drag.

Oamenii sunt pictorii propriului lor tablou al vieții, doar că la fiecare om pânza e pictată cu culori diferite. Fie ca pânzele Voastre să cuprindă culorile curcubeului și cât mai multă lumină! Atunci, la bătrânețe, fiecare din noi va putea spune: “Am trăit o viață fericită!” Viața ne oferă învățăminte de valoare, cel mai important este să le folosim cu înțelepiune! Să fiți fericiţi!

Prietenie. Niciodată nu pretindeți că sunteți perfect pentru a fi în centrul atenției! Rămâneți așa cum sunteți, cu propriile opinii, stil de viață, caracter, gusturi, fie toate neclare pentru alte persoane, dar să aducă bunătate fiecărui… Doar asemenea prieteni sunt pentru o viață. Poate că este singurul sentiment care transcende Prietenie: ea nu tolereaza măști și minciuni, ipocrizie și trădare. Cu un prieten adevărat, niciodată nu este nevoie să ascunzi calitățile tale de caracter, neajunsurile posibile, să joci un rol sau să afișezi ceea ce nu ești de fapt. Contează înțelegerea că prietenul – nu este omul perfect, el poate să și greșească și să facă uneori prostii… Principalul e ca prietenul nu numai să poată ierta, dar și să nu rămână cu ranchiună!

Bunătatea trebuie apreciată! Nu este dată tuturor. Pentru că e o calitate pentru care mulți doresc ceva în schimb. Atunci deja nu e bunătate, ci un truc creat pentru a profita. La fel ca și caritatea, de care acțiuni, în prezent, mulți profită și nu întotdeauna este clar dacă omul într-adevăr suferă și are nevoie de ajutor… De Ziua persoanelor cu dizabilități, oamenii uită să dăruie o vorbă de suflet. Unii organizează acţiuni de caritate prin evenimente mondene care le favorizează popularitatea, dar își amintesc oare de aceste persoane mai apoi? Oamenii adevărați nu fac politică și publicitate pe acțiuni de caritate. Cei cu credință nu fac bunătate pentru a fi lăudați. Pentru că știu că Domnul le va Lăuda orice acțiune… apoi…

Să fiți ca arborii!

❤ SV

Anunțuri


2 comentarii

Oamenii normali nu fac asa! Apel la CEDO


Eu știu, căci nu m-am născut om ca să am și eu dreptul de a mă bucura în fața cuvintelor false care nu știu cine le-a dat denumirea de LEGE. Sunt un nebun care s-a transformat în șomer: nu am bani, nu știu să fur, nu știu să mint… Eram ajutat cu pensie de invaliditate și mai adăugam din salariu ca să pot face o bucurie pentru bătrînii de la ”Casa de bătrîni” din oraș. Sună ciudat. Așa-i? – Realitate în ochi de Animal! Oamenii normali nu fac așa ceva…

În Orchestra „Ciobănaș” (prima orchestră de muzică populară din Moldova), am cântat începînd cu anul 1981 și pînă cînd muzicienii au început să fie remunerați. Vre-o 18 ani. Am fost principial cu Administratorii, care căutau toate modurile de a plăti salarii, doar să nu fie legitim. Iată cine sunt oamenii care dispun de demnitate, au drepturi egale în fața legii și sunt ascultați și înțeleși de către Vizitatorii Europeni, după ce vizitează ”Beciurile de la Cricova” și cred în toate minciunile acestor oameni. Pentru ce s-au chinuit și au scris „Drepturile persoanelor cu dizabilități”, pentru că atunci când am avut nevoie de ajutor și am cerut de la Primăria orașului, Cei nu au mișcat un deget. Aceasta se numește „Mulțumire pentru toate eforturile mele depuse”. Pentru ce avem nevoie de legi atunci?..

Iarna aceasta am fost nevoit să părăsesc casa pentru perioada rece, fiindcă nu aveam cu ce achita serviciile comunale. Părerea mea, ca o ființă cu dizabilități, este – că prețurile nu sunt reale. Nu înțeleg, de ce în celelalte localități din Țară apa costă 10 sau 11 lei, iar la noi în oraș – 16.50 lei. Parcă nu am auzit să curgă apă-sfînțită, sau conducta să fie din aur. Nu eram acasă și s-a deteriorat contorul de la care au avut loc scurgeri de apă.

S-a deteriorat și logica mea, dacă gândesc că un contor deteriorat nu poate indica date precise, pe baza cărora se cere să achit 13,32 pensii. Sunt sigur căci Responsabilii se conduc după legile Voastre. După ce soția a plecat cu totul din Țară și am divorțat, a urmat Procesul de Partajare a averii. Și deoarece Ea, soția este plecată, Domnul Judecător a decis să-i prescrie partea locativă a casei: Dormitoare, bucătăria, baie, WC, sauna, coridoare. Pentru mine, care lucram în Țară și locuiam în casa cu pricina, Judecătorul a decis să-mi prescrie: Atelierul, beciul, depozitul, garajul (12 ani au trecut de când nu pot merge la volan). La fel, după legile Voastre s-au condus oamenii.

Se mai aude că anul trecut, 95% din cereri adresate la CEDO au fost respinse. Eu gândesc că aceasta este o glumă proastă. Nu știu de ce Vă scriu, mai cred în oameni, căci speranță doar oamenii pot avea. Am 19 ani de când sunt invalid. Apropo. Și medicamente cumpăr, când sunt în Farmacie. Tot după legea Voastră. Da?

Vă mulțumesc.
Cu respect Petru. Republica Moldova

P.S. Așa o scrisoare disperată am primit astăzi. Nu am putut să omit, nici să tac. Decideți voi, dragi modoveni, cu ce îl putem ajuta noi, dacă Legea este doar pentru cei care o crează? Vă rog, să adăugați sfaturi utile, fie un ajutor practic… Cu cât suntem mai multi, cu atat mai bine și sunt convinsă ca impreună putem face lucruri deosebite. Oricine si orice sugestie sunt bine venite . S. V.


9 comentarii

Razboinica din mine


    Nu am fani. În Moldova e imposibil sa ai fani, cu siguranţă! Poate din diasporă urmaresc, mai ales din România, SUA și Italia, cu dorul lor de casă. Nostalgia le trezește interesul pentru țara lor. Moldovenii nu sunt interesaţi deloc. O demonstrează și statistica din blog…

    Trecutul este ceea ce ne formează cu adevărat și ne face să devenim ceea ce suntem astăzi. Unii au mai multe probleme de înfruntat, alții mai puține – dar eu am avut noroc: am un spirit de învingătoare și o pasiune pentru viață care m-au ajutat să învăț din greșeli și să depășesc orice obstacol! Persoana de azi, cu personalitate puternică, pe care o vedeți, se datorează acestor lupte din trecut. ”Ești o luptătoare și o învingătoare!”- spune cineva despre mine. – O adevărată războinică, călită în focul luptelor! 🙂 Oricare probleme am avut de înfruntat în trecut, nu le-am lăsat niciodată să-mi strice buna dispoziție, sau să-mi ocupe timpul pe care l-am oferit celor dragi… Se pare că atuul meu e talia, și așa îi fac pe toți verzi de invidie! hi hi 🙂 După cum știu bine prietenii mei buni, sunt o persoană de încredere și deschisă, care nu ar face rău niciodată împotriva nimănui. Niciodată cei dragi nu au vreun motiv să-mi pună la îndoială motivațiile, pentru că ei știu că sunt o persoană foarte morală și… chiar bună la suflet. Dacă uneori mai ”scarpin” limba și trântesc prostii, nu țin pică pe nimeni și-mi pare rău dacă am ”bârfit” pe cineva la o stare de spirit obosită, îmi pare rău și cer mii de scuze. E întotdeauna grozav să știi că ești apreciată ca un prieten devotat și ca cineva cu o personalitate unică. Anii de sprijin reciproc și ședințele clubului pe care îl organizez au făcut ca legătura dintre noi să fie puternică, o relație de comunicare extraordinară care sper că ne va aduce și mai multă bucurie în viitor! Sunt deja patru ani de activitate a Clubului ”Impresii din viata si carti”, (în septembrie ’17, la anul, rotungim cinci ani in ’18), sper să meargă și să nu ne obosească… 

    Sunt sinceră și recunosc că acest spirit ”puternic și enigmatic” mă uimește și pe mine. Spiritul nu poate fi mulțumit fără cunoaștere, înțelepciune și răspunsuri la întrebările cele mai adânci ale universului. Aura puternică, creată pe parcursul vieții, atrage în mine și în cei din jurul meu o curiozitate irezistibilă de a afla mai multe despre trecut, prezent și despre planurile mele de viitor. Pare misterios și fascinant… De aceea… există oameni, există personalități simple care trezesc această curiozitate. Doar că eu de mică m-am simțit inferioară celorlalți, – chiar și un măturător de stradă îmi poate pune o piedică cu mătura lui și eu să simt vinovăția mea…

Ca ulterior să încep să înfrunt această stare și ”războiul” se începe... Cu mine, în primul rând. Mă plâng sau o fac în sinea mea, apoi să răsfoiesc paginile parcurse cu erori și să caut cu ce am greșit. Dar întotdeauna a reieșit că de vină este societatea în care trăim, mentalitatea și caracterul spurcat al unui moldovean, care nu știe că scuipă într-o persoană cu dizabilitate, dar și uită că încalcă drepturile omului de a fi fericit în țara lui, chiar și pășind pe o stradă călcând întâmplător în rahatul adunat de lucrătorul cu mătura, stârnind praf și împrăștiind acest gunoi la care ține cu desăvârșire acest biet măturător. Așa a fost educat nu de mamă și de tată, astfel el a fost educat de societatea în care întră zi de zi și este la fel blasfemiat de alte persoane, – unele… inteligente cu studii, altele la fel ca el, și – toți cu această mentalitate parazitară de a da cu piciorul în fiecare conform stării lui de spirit în această zi…

  Educația bate cultura și – invers! Cel mai groaznic, că de vină nu e măturătorul, ci demnitarii care conduc acest stat, cei care guverneaza prin legi scrise, nu făptuite. Care ne lipsesc de o lume civilizată, un mod de trai normal cu condiții câtuși reale de a putea ajuta unul pe altul la nevoie… Faptele bat la ochi de circa 30 de ani și nimic nu se schimbă. Corupția, crimele financiare, toată bătălia și filmul serial cu oligarhii și puterea de stat continuă… Migrațiile nu sperie deja pe nimeni… Iar Teatrul cu extratereştrii merge înainte la următoarele alegeri și planul deja e ticluit bine-merci, astfel că din nou nimic nu se va schimba în această politică parșivă… Faptele bat la ochi și toți o fac pe ”neznai”, e tare ciudat că cei care ne conduc ne au de proști… Nu chiar toți, dar cei ce tac sunt deolaltă în rândul lor…

…Atunci când se întâmplă ceva neprevăzut, mă bazez întotdeauna pe firea mea hotărâtă care mă salvează dintotdeauna, și calmul meu imperturbabil pe care îl am doar de câțiva ani, nervii rezistenți oricum i-am dobândit în urma suferințelor cu ajutorul lui Dumnezeu, este indiscutabil, – doar prin Credință în El și cu voința mea, adevărul e acesta real! Și când cineva o ia razna de tot, sunt și eu alături, ca printr-un miracol, chiar dacă uneori nu pot ajuta cu nimic decât cu prezența mea alături. E ciudat, – în continuare mă macină întrebarea: Care e misiunea mea în această lume? De ce m-a salvat Domnul de atâtea ori ca să rămân aici pe Pământ?

Cine sunt? ”O personalitate atrăgătoare și tinerească – și un corp la fel!” – mi-a spus cineva pe facebook. Fără nici un efort din partea mea, încrederea și energia exuberantă îi fac pe ceilalți să nu poată bănui care e vârsta mea adevărată. Poate cumva de descoperit secretul tinereții veșnice? Ce altceva poate fi decât Atitudinea pozitivă și stilul proaspăt și unic? Omul trebuie să fie curat și frumos nu doar la exterior. Adesea mă întreb, cum de Dumnezeu mă ”lasă” fără riduri, apoi îmi zic, că nu este cel mai important lucru, în special în Moldova, pentru care aceste calități rămân intransparente, pentru că pășind așa frumoasă și tinerească într-o piață sau market, oricum ești mințit și dezapreciat ca om. Nu contează, atitudinea, cât mentalitatea creată în societate, de pe urma căreia au de suferit ceilalți care sunt deja pe fugă în Europa… Este nevoie de cel puțin 50-70 de ani pentru a ”restaura”, a dezvolta, fie a crea o societate educată conform regulilor unei lumi civilizate, și care sa aibă frică să mai calce strâmb în continuare; și cei care sa educe copiii lor astfel ca într-adevăr să fie fericiți în țara lor…  E greu, e foarte greu, – e mai ușor să scrii aceste lucruri, dar tare sper să mai gândească lumea ce face în continuare… Sănătate să fie!!!

PS: Sunt reflecții pentru viitoarea carte

❤  SV


15 comentarii

Nu mă lepăda, te rog


Nașterea a fost una dificilă, a avut de suferit copilul. Traumă cranio-cerebrală, timp de zece minute n-a respirat. Verdictul medicilor: ”fără speranță”, om din el nu va deveni. Alegerea este una foarte grea, dar mai bine ”nu-l luați acasă”. Soțul a scris cererea de ”abandonare” fără a clipi din ochi. De parcă ar întoarce într-un magazin o marfă inutilă, fără calitate. Soția nu era de acord cu această atitudine sălbatică. A fost nevoită să aleagă, și… să plece singură cu copilul acasă.

Era foarte slab, fără putere, așa de liniștit culcat, nici cu piciorușe, nici cu mânuțe nu mișca, măcar de ar țipa un pic. Nu plângea nici atunci când îl hrănea la piept, nici când îi schimba pampers-ul. El trăia într-o lume a lui, la care nimeni nu avea acces.nu ma lepada

A fost nu doar greu, ei supraviețuiau practic pe nemâncate, nu aveau de unde… A decis ea să-l întoarcă pe soțul ei, a mers să se poclonească în fața lui, așa, târându-se ”în patru labe”: ”Iubirea mea, nu mă lepăda, te rog. Nu mă descurc eu fără tine, întinde-ne mâina ta”. Acel s-a mâiniat… N-a întins nici mâna, nici pâine. Ca și cum ar tăia cu cuțitul:”N-am nevoie de un handicap de fiu, dă-l pe ologul cela la o casă de copii, doar atunci mă întorc!” Și era omul care-i spunea cândva, că fiecare zi cu ea împreună este Ziua Îndrăgostiților…

Pământul s-a răsturnat de sub picioarele ei lovind-o cu clopotul în cap. – ”De ce e atât de crud cu noi?” – se întreba ea. Răspunsul atârnă undeva alături: ”nu are nevoie de noi, nu are nevoie de noi, n-are nevoie…” Cutreiera drumul cu privirea stinsă. ”Cum vom trăi în continuare, spune-mi?” Decizia a venit dintr-o dată, – apa tulbure a râului, a cuprins creierul ei ca un anotimp prost. Poduri zdrobite, poduri între ea și viață, în care nu este loc pentru fiul ei. Un înger, aproape plecat în altă lume, unde predomină tăcerea și iubirea.nu ma lepada

Mai întâi a urlat câinele, simțind tragedia din casă. Ea a scris o notiță, luând decizia cu fermitate:”Voi pleca”. Și de odată, ca un trăsnet din cer, alungând rângetul morții, Copilul a întors căpușorul și a scâncit așa slabuț, lung. Și în acest guițat isteric, ea a auzit clar și exact:”Mămico, scumpo, nu mă părăsi…”

Cum a trecut acea noapte, ea nu ține minte, dar în dimineață s-a privit în oglindă. A văzut fire lungi încărunțite care s-au lăsat jos de pe frunte. Viața s-a răsturnat în mod crud pentru ei, și acum ea știa exact, că oamenii încărunțesc și la douăzeci și cinci de ani… Își trata fiul cu disperare și înverșunare, scuipând pe toate verdictele medicilor. A luptat pentru viața lui pân-n gât, și luminița din viitor sclipise deja… Au câștigat această bătălie, pe parcursul a douăzeci de ani. Acum ea poate fi liniștită, fiul ei este erou și un sportiv cunoscut. Poate ați auzit de el… Anual, de ziua Persoanelor cu Dizabilități, el le înmânează premii…

Iar tatăl fugind, mâncând pământul, de la fiu și soție, la amantele lui, a nimerit într-un accident peste cinci ani, și a rămas olog în scaun cu roțile, și în prezent, se află într-un centru pentru persoane cu dizabilități, visând toață viața la reunire cu soția și fiul lui…

Și dacă, soarta cea rea te-a răsucit într-un corn de berbec, niciodată nu pierde Credința și Speranța! Și, Domnul fie cu tine, Om bun!

 


10 comentarii

Dragoste de tată


Fiul l-a întrebat pe tatăl său: ”Tati, vei lua parte la maraton împreună cu mine?”dick rick hoyt Tatăl, în ciuda problemelor cardiace, a răspuns:”Da.” Și au parcurs tot maratonul împreună. Dupa ce ei adesea au partiipat și la alte maratoane, tatăl a răspuns întotdeauna afirmativ, atunci când fiul îl ruga să parcurgă traseul împreună. Într-o zi, fiul l-a întrebat pe tatăl său: „Tati, putem lua parte la Ironman?” Tatăl a răspuns: „Da” – ca întotdeauna… Pentru cei care nu cunosc, Ironman (în engleză „Iron Man”) – Cel mai complicat triatlon din lume. Traseul se împarte în 3 părți: la început toți concurenții trebuie să meargă circa 42 km de-a lungul coastei, apoi 3,86 km înotând peste ocean și, în cele din urmă, 180.2 km pe bicicletă. Tatăl și fiul, au finalizat și această cursa împreună.Rick - Dick Hoyt

Mai târziu, într-un interviu pentru un post de televiziune, tatăl, Dick Hoyt, a spus că, atunci când Rick era încă în uterul mamei sale, cordonul ombilical înfășurat în jurul gâtului său, ia tăiat alimentarea creierului cu oxigen. Când s-a născut Rick, medicul care a avut grijă de el, le-a spus părinților Dick și soției lui, că fiul lor nu va fi niciodată în stare să meargă sau să vorbească, și ar fi mai bine ca ei să se refuze de copil.Boston Marathon Hoyts

Tatăl nu a fost în stare să facă acest lucru, și în schimb, l-a adus acasă în brațe, și de atunci l-au tratat ca pe orice copil normal. Și iată, într-o zi băiatul a văzut la televizor Marathonul, și pentru prima dată ia cerut tatălui său să participe la competiție.

Cu Dick, la fel s-a întâmplat o poveste interesantă: în urmă cu câțiva ani, el a avut un atac de cord în timpul întrecerilor sportive. Medicii au aflat că una dintre arterele lui a fost înfundată de 95% . „Daca nu ai fi fost în formă excelentă, – i-a spus un medic – ai fi murit acum 15 ani.” Se pare că, într-un fel, Dick și Rick s-au salvat unul pe altul. De-a lungul ultimilor 15 de ani, tată și fiul au parcurs împreună 212 traseuri de triatlon și de 4 ori câte 15 ore Ironman…echipa Hoyt Într-un interviu, Dick a fost supranumit erou, doar că el a răspuns: „Pur și simplu, îmi iubesc familia.” ❤

 Este un exemplu de dragoste părintească necondiționată, de voință și perseverență…  O poveste despre un tată și fiu, care împreună pot cuceri orice înălțime! Echipa Hoyt a participat la Maratonul din Boston în 2013, atunci când ei nu au ajuns la finiș, fiind opriți de către organizatorii după explozia bombelor, – și lor rămânând doar o jumătate de kilometru de mers. Pe 21 aprilie 2014 echipa Hoyt a finișat Maratonul din Boston înainte de asta anunțând că este ultimul lor maraton


8 comentarii

Din suflet pentru copii cu autism


2 aprilie – Ziua internationala a constientizarii autismului! A fost un concert extraordinar cu artiști autohtoni, cu recitaluri de poezii de copilași autisti, cu premii și oferte, ajutor umanitar din partea oamenilor de suflet… – un proiect cu caritate, dar și de conștiintizare a realității autismului în Republica Moldova, – un pas esential în schimbarea de atitudine asupra problemelor ce țin de copii cu autism și familiile lor. Sala Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” a fost plină cu spectatori… Copilașii au dansat, cântat și s-au bucurat de oportunități oferite. Mai jos, vă propunem să ascultați confesiunile și opiniile personalităților care se confruntă cu autismul în realitate.
«Din suflet pentru copii cu autism» (Deschide! albumul foto despre eveniment)
autism

”Cristian a fost diagnosticat cu autism în urmă cu 13 ani… Atunci am auzit pentru prima dată despre acest diagnostic și, de atunci, și drumul meu a devenit unul altul… Eu m-am schimbat, dar el a ramas și va rămâne la fel… El m-a făcut să văd lumea altfel, și m-a învățat să dăruiesc. El m-a facut puternică și m-a determinat să mă redescopăr… El va avea mereu nevoie de mine, iar eu voi merge până la capăt în lupta de a-i face viața mai bună… Însă, toate acestea nu vor fi posibile fără susținerea voastră, a tuturor! Vă aștept alături de noi și de persoanele cu autism în lumea lor albastră! Veți veni?” (Aliona Dumitras Gorincioi, Presedinte SOS Autism)

Anastasia Vrancean: ”Aliona Dumitras Gorincioi, prin exemplul tău determini foarte multe mame să lupte și să fie puternice, inclusiv și pe mine. Cred că acest fapt merită tot efortul tău. Sper că simți în prezența noastră suflete și inimi care simt la fel ca tine. – Un 2 aprilie reușit!”

Zina Budeanu: ”Aliona Dumitras Gorincioi, întradevar esti o SuperMamă. Un exemplu adevarat de ce poate o mama face pentru copilul sau,cite usi poti deschide cu credinta si putere,pentru un viitor mai bun.Va iubesc si Va voi fi alaturi mereu si la bine si la greu
Va multumesc mult pentru tot ce faceti pentru copilul meu (ai nostri) Galina Basistaia, Anastasia Vrancean, Irina Stoian, Viorica Ciolac, Olga Guzun, Iacub Natalia, Svetlana Balan VA IUBESC
Ii multumesc lu Dumnezeu ca vam intilnit pe voi toate SuPerMame
Un 2 aprilie special”

Svetlana Balan: ”Aceeasi durere ne-a legat prin SOS Autism, unde am ajuns fara ca sa ne programam… Anastasia Vrancean, Elena Ionasco, Galina Basistaia, Viorica Ciolac, multumesc din suflet pentru fiecare reusită a baiatului meu… Un 2 aprilie reusit …”

Natalia Iacub: ”În urmă cu vreo 4 ani, eram devastată de diagnoza stabilita piciului nostru, am cautat informații sa vad ce este la noi în Moldova la capitolul dat, nu știam ce ma așteaptă, însă am citit despre efortul depus de voi, de a diagnostica copilul corect cu o diagnoza corecta. V-am admirat și va admir, nu multe persoane pot să-și atingă scopul! Mulțumesc ca ne sunteți alături și mulțumesc ca ne-ați „adunat” pe toți”

Radmila Popovici: ”E un poem al copiilor care traiesc in lumea lor, dar vad poate mai expresiv ca cei care traiesc in lumea noastra, si au mare nevoie de iubire materna

”Nu-i aşa, că lumea e frumoasă, cu-al ei cer senin de peruzea?

Nu-i aşa, că asta-i casa noastră și e minunată, nu-i aşa?

Nu-i aşa, că fiecare floare te vrăjeşte cu aroma sa?

Nu-i aşa, că pomul suflet are, ca şi omul… Oare, nu-i aşa?

Când aud izvorul care-mi cântă, văd cum fuge apa lui de argint…

Când frunzişul verde se frământă, mă cuprinde-o aripă de vânt…

Iar când îmi atingi obrajii, mamă, mă topesc în raze ochii tăi…

Şi îmi pare-atunci că tin în palmă lumea toată cu lumina ei! ”

Ala Pinzari (Director de Proiect SOS Autism):”Copiii cu autism au aceleasi emotii ca si copiii tipici: ei sufera, se bucura, se intristeaza, se mira, insa ei traiesc in lumea lor care se cere inteleasa de cei din jur. Ei au nevoie de ajutor pentru a se putea integra in gradinita, in scoala, in campul muncii, iar noi, societatea, si in primul rand, factorii de decizie, trebuie sa asigure aceste drepturi ale copiilor cu autism si ale familiilor lor. Speram ca Concertul din 2 aprilie va fi un prim si important pas spre sensibilizarea tuturora in vederea unor actiuni imediate pentru schimbarea in bine a vietii acestor copii!..  Autismul este o tulburare ireversibilă, care nu se tratează, ea se poate doar ameliora în timp şi cu foarte mare efort. Deaceea, în lista defectelor şi bolilor ce servesc drept bază pentru determinarea dizabilităţii (aprobată prin Ordinul comun al MMPSF, MS și ME nr. 13/71/41 din 28.01.2013 „Cu privire la aprobarea criteriilor de determinare a dizabilității la copii în vârstă de până la 18 ani”), autismul este menţionat ca fiind o dizabilitate severă.”

„Se caracterizeaza prin: tulburari de vorbire, sau lipsa vorbirii, neconcentrarea atentiei si tulburari de comportament. Copiii cu autism se recupereaza dupa sedinte logopedice, se lucreaza cu psihologul… Depinde de gravitatea cazului, lucreaza si chinetoterapeuti in urma consultatiei profesioniste” – Lana Claire

Natalia Cucoș: Acest proiect la fel a fost realizat cu mare contributie din partea Clubului International al Femeilor International Women’s Club of MoldovaAngela Baglayenko. si grand mersi Aliona Mihaila-Brinza

„Autismul nu este o boala, ignoranta este”. Mindra sunt ca fac echipa cu femei deosebite impreuna cu care s-a reusit a aduce problema constientizarii autismului in Moldova la un alt nivel!
2 aprilie – Ziua internationala a constientizarii autismului. Aliona Dumitras Gorincioi, Ala Pinzari si toata echipa AO SOS Autism: Corina Solomon, Elena DragalinAngela Baglayenko Angelina StoicaAliona Mihăilă-BrînzăTimofti Margareta

Vitalie Marinuta:”A fost un spectacol foarte frumos pentru o cauza foarte nobila. Bravo organizatorilor si celor cefac zi de zi viata acestor copii mai buna”

Lidia Vrabie Autismul-durerea cea mai mare a unei societăți deoarece este o afecțiune de natură neurobiologică care apare fie la naștere, fie de la vârsta de 18 luni-2 ani. Mamele acestor copilași sunt adevărați îngeri păzitori pe pământ, devin taumatologii propriilor copii. -Închinăciune lor!

Luminita Suveica:’Astazi am participat la un concert superb de caritate in sustinerea copiilor cu autism: 2 aprilie este marcata ziua mondiala a autismului. Cu acest prilej am fost onorata sa primesc titlul de AMBASADOR AL AUTISMULUI. Va multumesc mult pentru incredere. Multumesc mult tuturor celor care venit sa sustina copii cu autism.”

Cea mai mare fericire pentru o femeie este cea de a fi mamă. Iar asta înseamnă să dai viață, să fii o combinație perfectă de supraputeri a tuturor eroilor în ochii copilului tău, or, amintiți-vă că și noi astfel le vedeam pe mamele noastre, să știi să creezi tangența infailibilă între lumea ta și cea a omulețului de lîngă tine. Ce se întîmplă cînd aceste lumi tind să existe paralel? Nu prea se obosește cineva cu această întrebare – din indiferență, din ignoranță, din necunoaștere…
Tocmai de aceea există oameni care ne amintesc că, totuși, oricît de diferiți nu am fi, rămînem la fel, așa cum a spus dna Aliona Dumitraș, director executiv al AO ”SOS AUTISM”, în cadrul concertului de caritate DIN SUFLET PENTRU COPIII CU AUTISM, susținut la 02 aprilie curent. Evenimentul a fost consacrat Zilei Internaționale de conștientizare a autismului, fiind organizat de către ONG ”Balada”, în parteneriat cu Ambasada Sloveniei și alte instituții de stat și private din RM. La concert au fost prezenți reprezentanți ai Parlamentului RM, ai ministerelor, șefa Direcției generale educație, tineret și sport a Consiliului municipal – dna Tatiana Naghibeda Tverdohleb, viceministru, Ministerul Sănătății – dna Liliana Iașan, ș.a. Medicului-șef sanitar de stat mun. Chișinău, dnei Luminița Suveică, și prezentatoarei TV7, drei Stela Dănilă, li s-au conferit Diplome pentru implicare în diverse proiecte de caritate, dat fiind faptul că demonstrează atitudine în toate subiectele sensibile prin promovare, informare și organizare.
Sala arhiplină a fost animată de interpretarea artiștilor cu renume național și internațional, cum ar fi, Alexandru Vdovicenco, Ana Odobescu, Katalina Rusu, Valy Boghean, Anișoara Puică, Cristian Aldea-Teodorovici, Mariana Șura, Roxana, Silvia Grigore, Cristina Scarlat, etc., precum și de formații ca Lollipops ș.a. Au fost realizate donații, menite să vină în soluționarea multor probleme din segmentul destinat acestor copii. Însă cel mai emoționant moment al serii l-au creat doi pici muninați, cu autism, cînd au recitat poezii despre mama și un pastel de Vasile Alecsandri. Evenimentul de suflet, cum l-au numit organizatorii și au confrirmat participanții, a culminat prin lansarea de lampioane albastre, lîngă Arcul de Triumf.
Privind cum se înalță felinarele, în ochii tuturor au apărut lacrimi, căci, cu cît mai mică devenea luminița lor, cu atît mai mare se aprindea în fiecare dintre noi un sentiment acut de conștientizare – noi sîntem piesa importantă din puzzle-ul care definește existența acestor copii, noi trebuie să fim Supereroi și să dărîmăm zidul dintre lumile noastre, noi trebuie să dăm culoare copilăriei lor. Vreți să fiți și voi Supereroi?”(Luminita Suveica)

Articole recente despre autism:

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2013/04/03/autism-constiintizare-realitate-2/

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/05/22/nimeni-n-a-venit-la-sarbatoarea-lui/