Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


10 comentarii

Dina Ciocanu protagonistă la Clubul Impresii din viață și cărți


Da, la Club nu vom face propagandă, dar vom vorbi despre lucruri utile, nu vom bate apa în piuă. Clubul nu trebuie să fie numai vorbărie, ci loc unde poţi spune adevărul. Are în denumire şi IMPRESII… Eu mi-oi exterioriza impresiile, aşa ca să nu supăr pe nimeni. Vorbind de soluţie – oare poate să vină soluţia, când lumea trăieşte încă în veacul sovieticilor? Când îşi cântăreşte necesităţile în ”Moscovscaia colbasa”? E nevoie de a educa societatea, de a o face să accepte adevăratele valori. Şi nu e nevoie de mare filosofie, de Aristotel ori nu ştiu cine…” – a spus Dina Ciocanu, a 84 protagonistă la Clubul ”Impresii din viata si carti”, eveniment creeat în incinta Bibliotecii Municipale B. P. Hasdeu. După o pauză de două luni, un început de bun augur, ca şi toate celelalte până acum… Iar moderatorul şedinţei a fost celebrul scriitor şi blogger Dumitru Crudu.

Dina Ciocanu:”Mulţumesc din suflet, Svetlana Vizitiu! Mulţumesc Clubului Clubul ”Impresii din viata si carti” că mi-a permis să-i fiu oaspete azi! Mulţumesc ţie, scump Dumitru Crudu! Prin prezenţa ta, evenimentul a fost deosebit şi mă simt măgulită că anume tu mi-ai fost alături în această zi. A fost o serată frumoasă, cu puţină lume şi mult suflet. Nu au venit oameni întâmplători, am simţit prezenţa fiecăruia, pentru că am simţit implicarea. A venit colega mea de facultate Marina Turculet, de la Bender – cât de plăcută a fost revederea!!”

 Dar vă rugăm să urmăriţi toată activitatea Clubului de azi în imaginile şi filmele de mai jos! vivat! Deschideţi albumul Protagonista Dina Ciocanu la Clubul Impresii din viata si carti și filmul integral mai jos:

Protagonista s-a născut de Sf. Andrei, pe 13 decembrie, în fine, anume în ajun mi-am dorit să scriu despre ea ceva şi să afle toată lumea. Despre Dina Ciocanu am scris articole cu recenzii la două romane, prima istorică ‘’Fântâni fără ciutură’’ şi ”Pompeea”, pe care le puteţi citi din nou aici: https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/12/12/dina-ciocanu-fantani-fara-ciutura-la-multi-ani/
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2017/08/11/pompeea-de-dina-ciocanu-indemn-la-lectura/

Diana Ciugureanu: Are un titlu de carte genial. Urmează să lecturez lucrarea Dnei Dina Ciocanu, „FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ”. Și cum mă consider excepțională sau în limbajul altora, nebună, fie și peiorativ, propun să modificăm stema creaturii ocupanților – RîMî – prin a plasa în centrul acesteia, o fântână fără ciutură. Ce ziceți, nebunia mea este frumoasă sau oribilă ca problema acestei capturate palme de pământ? Sincer, lupt în continuare să devin o fântână cu ciutură, adică integră, iubită de Dumnezeu și Binecuvântată. Doamne, ajută! Basarabia e România!

Marina Turculet:Într-aderăr merită să fie citită, nu numai citită, dar și recitită. E cartea despre noi toți, e cartea unui neam trecut prin multe greutăți, dar care nu a plecat capul. Dragii mei, să-i mulțumim Dinei Ciocanu pentru această minunată operă. (Mult mi-aș dori ca Doamna Ciocanu să ne bucure cu un nou roman, în care tânăra generație din „Fântâni fără ciutură” va realiza Unirea).”

Dina Ciocanu cu proprii opinii şi remarci despre oameni, club şi cărţi:

Fântâni fără ciutură Dina Ciocanu”:”E nevoie de a-i trezi omului conştiinţa naţională, atâta tot, să ştie cine e şi de unde vine. Atunci el îşi va da seama pe ce lume se află”. Propaganda sovietică i-a făcut pe români slabi, fricoşi, indiferenţi, prin metodele pe care le-a aplicat. În realitate, Basarabia noastră a fost varianta masivă a închisorii de la Piteşti, iar acum omul trebuie ajutat să scape de influenţa lui Ţurcanu, că el încă face victime. Cartea mea e o lecţie de istorie şi nu-i un fals, cei care au citit-o m-au făcut să mă simt mândră pentru ea. A vorbi istorie nu înseamnă a face propagandă, doar aşa e, nu? E adevărat sau nu?”

Cartea mea e literatură artistică bazată pe evenimentele istorice prin care a trecut neamul nostru. Oare e propagandă a spune adevărul? „sa venim cu idei bune pentru fortificarea societatii” – atunci când nu cunoaştem realitatea? Atunci când vine cineva peste noi şi ne spune că nu suntem cine suntem? Atunci când nu ne cunoaştem strămoşii? „sa invatam de la stramiosi si alte popoare” ne e de ajuns nu să învăţăm de la strămoşi, ci să recunoaştem în sine cine au fost strămoşii noştri, iar de la alte popoare, precum cei care ne ocupă acum o bucată de ţară, cu armata care staţionează împotriva voinţei poporului în Transnistria, nu avem ce învăţa. Poate doar ura, ca s-o putem extinde asupra lor. Să le-o întoarcem, să le spunem că nu avem nevoie de ea, să şi-o ia şi să plece.”

Da, ştiu ce este genocid. Am şi idei constructive. „Pentru omenire” – bucăţica aceasta din text e de prisos. La „omenire”, fiecare aduce aportul său, mai mult sau mai puţin semnificativ. Citiţi cartea mea şi atunci n-o să-mi puneţi întrebări generale, ci o să vreţi să discutăm. Da, dacă vreţi, numiţi-o propagandă antisovietică – eu îi zic adevărul despre istoria noastră. Oare nu destulă propagandă antietnie am înghiţit în toţi anii sovietici, ba continuăm s-o suportăm? De ce să nu existe rezistenţă împotriva a ceea ce ne-a fost IMPUS de Kremlin? Ce e rău într-o propagandă antisovietică, dacă se merită? De ce cineva are dreptul la propagandă, dar altcineva nu? Important e să spui lucrurilor pe nume. Eu am reieşit din adevăruri istorice, scriind cartea, am citit mult, am vorbit cu lumea. În acele două rânduri scrise de dumneavoastră, simt ironie. N-ar trebui. Lecturaţi cartea, apoi veţi avea dreptul la această ironie.”

Despre cartea ”Pompeea”Dina Ciocanu ”În curând, veţi avea ocazia să vă sustrageţi de la cotidian şi să peregrinaţi puţin prin lumile de departe, pline de emoţii şi contradicţii. În lupta pentru fericire, vă veţi regăsi mulţi în această carte… Nu voi dezamăgi cititorii, chiar dacă romanul acesta e atât de divers de Fântâni fără ciutură. Cu toate că, există în ambele şi ceva comun. Poate, intenţia mea ascunsă; poate, forma pentru care sunt mai sensibilă.”

Eugeniu Caţaveică:”Simplicity is key to success. This is a principle that has been always guiding me, be it a simple decision making or a tough struggle for solution finding.
That said, I want to congratulate my lovely wife, Irina Caţaveică, with her first book cover design. Simplicity and joyful mood are the words that come to my mind when I look at her work. A first step into the world of art and creativity.
On a side note, the book will soon be published. It’s Dina Ciocanu‘s second book. Looking forward to reading the English version of the book as soon as it gets published.”

Alte surse despre Dina Ciocanu:

https://www.facebook.com/events/567537230117221/ eveniment creat la Clubul IVC

https://www.facebook.com/fantanifaraciutura/ – Fântâni fără ciutură Dina Ciocanu

Anunțuri


5 comentarii

”Pompeea” de Dina Ciocanu. Îndemn la lectură.


Referitor la lectura cărţii ’’Pompeea’’. Aici e cazul când cartea este mai reuşită decât filmul, imaginile şi acţiunea imediat apar pe parcursul lecturii şi sunt foarte emotive. Aşa impresie mi-a lăsat romanul Dinei Ciocanu. Sunt prima care a citit manuscrisul. Aşteptam demult editarea cărţii, acum mă bucur nespus că e aproape de realizare. Povestea este foarte uşor de citit, te cucereşte imediat şi doreşti să afli ce se întâmplă mai departe… Oricum, tema romanului o reprezintă migraţia şi împletirea valorilor neamului peste hotarele Moldovei. Trăirea creştin-ortodoxă, tradiţia şi cultura română ca măreţie morală şi bastion al identităţii naţionale, oriunde ar exista sau chiar supravieţui în acest univers. Da, da, – eroina noastră a fost nevoită pe parcursul anilor să supravieţuiască, ajungând în mrejele misterelelor diavoleşti sau a misticului şi confruntărilor ei cu realitatea. Acţiunea se produce în Italia, unde au ajuns sute de mii de moldoveni, stabiliţi în continuare pentru toată viaţa. Dar dorul de casă persistă mult, – într-atât de tare, – e de plans, lume dragă! Accentul e acesta, cred… Mai cred că abilitatea de a realiza echilibrul spiritual în orice situaţie complicată este foarte greu de înţeles pentru persoanele care nu cunosc sau nu sunt familiarizaţi cu atitudinea filozofiei orientale de est. Nu toţi cititorii vor înţelege cartea, mai ales cei care au crescut cu sloganurile ’’Partidul a spus – Trebuie’’ etc. Omul preocupat de misterele fiinţei, autoarea propune imediat o conştienţizare de sine, o interogaţie care se referă la menirea sa pe lume. Acţiunile pompeice se fac mai ales în spaţiul inconştientului şi eroina, fiind cea ’’adormită’’, nu cea conştientă şi raţională de ceea ce se petrece. Dar, odată conformată cu realitatea, se luptă pentru drepturile de a fi fericită… Şi ajunge să fie fericită, şi, cel mai important, doreşte să fie toată lumea fericită alături sau departe de ea… Dar cu ce preţ! Vă asigur că toată povestea este de fapt reală! Nu e un vis, nu e fantezie scoasă din aer… Lumea interioară, în care Dina Ciocanu se mişcă uşor datorită fantasticului şi visului, este de fapt marcată de o linişte halucinantă a eroinei Pompeea, la capătul căreia în suflet se deschide un gol primejdios încremenit şi blocat de duşmanii pământeni. Actiunile reale din trecut şi prezent prevalează viitorul, pe care pare că ai frică să-l urmezi.

Fără speranţă omul nu poate trăi, nu merge mai departe. Calităţile umane, valorile moştenite este ceea ce ne călesc spiritul, ceea ce rămâne prin ereditate, de acceea, romanul ne îndeamnă să nu fim slabi! Niciodată! Și oriunde ne-am trezi în această lume a începuturilor orice fiinţă trebuie să se simtă protejată! În special, Femeia! Cea vulnerabilă şi care are nevoie de sprijinul unui umăr bărbătesc, inevitabil aşa va fi întotdeauna! Oricât de dur caracter are, bărbatul fizic e mult mai puternic. Şi mai puternică e Dragostea! Eh, ce ne mai plac astfel de romane, care trezesc spiritul şi dorinţa de a ne simţi mereu tineri. Aşa veţi simţi când veţi citi romanul. După ce… vă vor creşte aripi şi inspiraţia de a face lucruri măreţe. Eroina, ca şi autoarea (sau, invers) este mereu preocupată de o transformare, de o evoluţie a propriului sine. În lupta cu inumanitatea, ca în pântecul matern, controlată de dragostea pentru copil şi omul drag, și mai apropiată de un ciudat circuit nostalgic… Discriminarea de gen, corupţia, drogurile, prostituţia, diferenţa de educaţie între ţări îşi pune mereu accentul în relaţii interumane. Dragostea însă rămâne… Şi Doamne ajută să Fie! Felicitări, Dina, pentru carte! Din toată inima!

Svetlana Vizitiu, bloggeriţa şi cumetriţa.  ❤  

Dina Ciocanu:”Nu sunt de mulţi ani în Italia, ca număr, dar recunosc că sunt foarte grei. Numărul nu e proporţional cu greutatea. O străină printre străini. De vorbit despre cei plecaţi, se poate dintr-o parte, dar de simţit acei plecaţi, e posibil doar din interior, adică din singurătatea pe care o trăiesc. În Italia, am rămas mereu uimită şi pierdută în faţa antagonismelor. Poate această stare, în care le-am sesizat şi mi-am zis că ar trebui să le accept, pentru a supravieţui, dar, până la urmă, nedorind s-o fac, rămânând faţă în faţă cu frustrarea, cu dezamăgirea, cu trădarea, m-a şi făcut să ajung să-mi revărs nedumeririle în paginile POMPEEI, dar nu pur şi simplu, ci cu un scop: în mintea fiecăruia care se va regăsi în cartea aceasta, să se trezească dorinţa de a lupta, în orice circumstanţe, de a nu accepta umilinţa. Aceasta fac şi eu, de la un timp. Nici un om nu e în drept să încătuşeze un alt om. Iar dacă nu mai poţi lupta, nu plânge – întoarce-te acasă. Casa e acolo unde sunt cei dragi. Prima carte, FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ, a ieşit din trăirile mele pe marginea evenimentelor istorice prin care a trecut Basarabia (descoperite în lecturi de-a lungul a câţiva ani); cartea POMPEEA s-a construit pe zilele şi nopţile în care unic interlocutor îmi eram doar eu. Am trăit eu şi am ascultat şi simţit trăirile celor din jurul meu, iar când rămâneam singură, puneam cap la cap acele emoţii şi cream o Italie din umbră, pe care mulţi n-o cunosc. Această ţară poate avea orice alt nume, pentru că, în fond, orice alt loc de dincolo de Moldova mea e străinătate. Romanul POMPEEA e despre urât şi despre frumos, despre acceptare şi despre luptă. Despre bunătatea umană, care poate salva vieţi omeneşti. Despre dragoste, că e o forţă. E şi despre Italia ceea frumoasă, care mereu te tentează, cu tainele ei, cu istoriile ei.”

La 26 septembrie, 14.00, Clubul ”Impresii din viata si carti” învită protagonista Dina Ciocanu la o discuție cu voi, dragi cititori! Se va vorbi despre personalitatea Dinei, și desigur, despre creațiile ei literare recent apărute! Moderatorul ședinței a promis să fie scriitorul Dumitru Crudu. Vivat! (S.V)


9 comentarii

Moldovenii schimbă societatea. Top-chestionar.


Există oameni, care la orice vârstă regretă ceva, este și specificul lor. Nu este vorba de vârstă, mai degrabă, – de vină e natura caracterului fiecărui individ. Un adevăr general, elementar ca terra incognito. Și, ce-i interesant, este inutil să-i convingi despre altceva. În sinea sa, ei deja de mult timp au stabilit totul și – punctum. Așa că, lăsați-i în pace pe moldoveni! Împreună cu opiniile, obiceiurile și credințele lor. În caz contrar, se vor înfuria. Sau, doriți să auziți de la ei:”Nimeni nu ne înțelege?” Altceva? Ce-i interesant, că toată ”mila” s-a împărțit în două: unii nu le-au dat ceva și nici celor apropiați, ceilalți au dat, unii pleacă la Malibu să se pârlească și alții mai săraci… stau cu fundul la soare din geamuri,  – reiese că din ambele părți – totul e rău și rău. Iar adevărul e mereu în mijlocul de aur. Doar că nimeni nu înțelege, unde-i acest mijloc? Toți regretă, oftează, dar nimeni nu bate cuiul! „Atunci când vei fi mai în vârstă, vei înțelege, că tu ai două mâini – una, se ajută pe sine, şi alta – ajuta pe alții”(Audrey Hepburn) Deci, ce și cum am putea schimba în societate, oameni buni? Iată câteva opinii de la persoane înțelepte! 

Aliona Bacalam, profesoară: Aș schimba totul. Adică, dacă aș fi mai tânară aș pleca cu totul! Asta e.

Vitalie Vovc, consultant comercial, critic literar, blogger: În care societate?  într-o formă foarte generală: educație, educație, educație. Resetarea valorilor morale. Nu banul trebuie să fie Capul… Mai multă dragoste și respect. Toleranță.

Silvia Antufiev, director BP de Drept: Aș dori să se schimbe atitudinea între oameni, să dispară corupția, indiferența; medicina cel puțin pentru copii – să fie gratuită, și încă multe altele, dar nu depinde de mine, din păcate...

Ivan Afanasiev, muzician: Nu prea înțeleg cuvântul Societate ((

Moldovanu Irina, medic: Ehhhh, ceva mai concret. La noi ar trebui schimbată mentalitatea!

Denis Rosca, autorul ”Cartea de Aur a Basarabiei si a Republicii Moldova”: Ași schimba modul de a vedea lucrurile la mulți oameni. Majoritatea așteaptă ca cineva să vină să le rezolve toate problemele și necesitățile. Să așteaptă mult și bine, în loc să ofere ceva util societății!

Veronica Herța, ”Apă-Canal”, Direcța Finanțe Primărie: Probabil, ași vrea ca fiecare să conștientizeze că schimbarea, în general, trebuie să o pornești de la tine!!! Și trebuie să vezi, în primul rând, greșelile tale proprii, și după – a celorlalți… Nu ai dreptul să spui că cineva este vinovat de faptul ca râul Bîc e poluar, atât timp cât ești (de ex.,) pe str. Gheoghe Asache, și arunci o sticlă de plastic, fiindcă ea tot în Bîc va ajunge! Nu este drept să te ”deranjeze” bancile stricate din parcul central și să spui că Primarul e de vină, și atunci când treci pe lângă tinerii care stau cu picioarele peste aceste bănci, să nu ai curajul să le faci observatie… Este opinia mea.

Dina Ciocanu: scriitoare: E o întrebare prea serioasă ca să-ţi răspund aşa dintr-odată. Societatea e ca o familie. Aş schimba mentalitatea familiilor. Prin ce mijloace, nu ştiu. Cred că ar trebui educaţi bărbaţii, în primul rând, ca să devină stâlpii de care au nevoie femeile. Iar bărbaţii se educă din copilărie. Prin exemplu. Mie îmi place să mă simt o femeie tare, dar sunt sigură că mi-ar plăcea mai mult să mă simt mică, fină, alintată de un bărbat puternic. Femeile devin puternice din cauza bărbaţilor slabi. În societate? E prea mult haos ca să fie de ajuns să schimbi doar „ceva” – trebuie de schimbat totul. De la drumuri, până la preşedinte. Sau invers. Şi iarăşi, revin la mentalitatea omului. De aici trebuie de pornit. Dacii cândva au fost un popor puternic. Noi avem puterea în sângele nostru. Eu aş fi fericită dacă societatea noastră s-ar schimba în măsura în care să devină cu adevărat o societate a urmaşilor DACILOR. M-aş mândri cu aşa societate.

Alexandra Marta, jurist, reprezentant medical, interpretă: Ași schimba mentalitatea și modul de a gândi, în primul rând. Astfel sunt stereotipurile în Moldova, pierdem mult, că luptă doar o persoană, iar ceilalți privesc indiferent… Este foarte important să i-ei în considerație puterile tale și posibilitățile reale, și nu stereotipurile sau idealurile cuiva, pentru a căror realizare adesea este irosit timpul valoros al vieții. Societatea atunci are de pierdut…

Nelly Sambris:Dacă schimbările nu apar, de orice natură ar fi acestea, înseamnă ca o societate nu este pregătită și nu s-a „copt” încă pentru anumiți pași. Din acest motiv, orice schimbare, pe care aș identifica-o ca fiind prielnică pentru o societate nu s-ar găsi în realitatea ei decât după o lungă metamorfoză. Schimbarea trebuie să se producă, în primul rând, în conștiința indivizilor dintr-o societate și asta este cel mai greu.

Cojocaru Corina:Întrebarea nu este deloc ușoară. La modul ideal societatea nostră ar fi fost una fericită dacă n-am fi trecut prin intemperiile istorice cu zeci de ani în urmă, când am rămas fără cei mai inteligenți oameni. În condițiile pe care le avem, ca să te poți bucura de o societate cu adevărat, ar fi ideal să ai semeni bine educati și deschiși la minte. Eu investesc în educația copilului, pentru a crește o societate mai bună și sunt convinsă că fiecare trebuie să înceapă de la sine. O bună educație ar reduce corupția, criminalitatea și în acelaș timp dezechilibrele sociale (de unde provin adevaratele frustrari ale omenirii) consider eu… insa aceste roade se culeg o data cu schimbarea generațiilor, din păcate… adică-i măsură de durată! Dar cel mai mult mi-aș dori să nu mai văd atâta sumbritate la noi, chiar și atunci când plouă! Mi-aș dori să nu mai fie cu toții zgribuliți, grăbiți și trişti, în geci negre, ciubote negre, sub umbrele negre.

Natalia Molosag: – Atitudinea Oamenilor. Față de tot ce se întâmplă în jurul lor

   Corupția și iradicarea ei, – cea mai mare problemă și cel mai greu de rezolvat în Moldova! Corupţia nu este, pur şi simplu, o inconvenienţă, precum adesea e percepută, – este un cancer care cauzează alocarea necorespunzătoare a resurselor, împiedică inovaţia şi descurajează investitorii străini!  Și în această direcție trebuie ceva de schimbat imediat! Experții să îi căutăm printre migranții plecați deja din țară și care au reușit în alte state… Să batem la poartă! (Svetlana Vizitiu)


12 comentarii

Dina Ciocanu. ”Fântâni fără ciutură”


      Nu este o persoană foarte sociabilă, nu vorbeşte mult, dar atunci când dispune de timp liber, te ascultă ore în şir fără să te întrerupă. Destinul adesea îmi oferă cunoştinţe cu personalităţi interesante, a căror poveste de viaţă ulterior devine publică. Una dintre ele (mai apropiată de suflet) este prietena mea frumoasă şi modestă, Dina Ciocanu, cu care ne-am cunoscut la o maternitate din Chişinău, cu timpul ne-am legat şi mai strâns prietenia. Dina CiocanuAu trecut peste 22 de ani, lipsa de timp şi depărtarea cauzată de multiplele migraţii ale Dinei în căutare de sine, în munca depusă pentru a-şi ajuta financiar familia şi în scrierea celui de-al doilea roman care este gata de editare, – toate acestea nu s-au răsfrânt asupra relaţiei noastre, precum se întâmplă deseori cu alte persoane cu care ne întâlnim zi de zi… Am înţeles că anume de caracterul Dinei depinde comunicarea şi starea noastră de spirit, pentru că eu, într-adevăr, sunt o persoană foarte greu de tolerat în discuţii. O prietenă, cu anii departe  de tine, şi în acelaşi timp, mereu aproape la nevoie – în orice moment critic sau cel aniversar! Am învăţat multe lucruri de la ea despre dezvoltarea personală, întru modelarea Eu-lui propriu, – de fapt, a fost o etapă în viaţa mea, când am realizat că nu mai pot continua să fiu precum am fost şi contribuţia Dinei este enorm de mare (ea nici nu ştie despre acest lucru).
      S-a născut de Sf. Andrei,  pe 13 decembrie, în fine, anume în ajun mi-am dorit să scriu despre ea ceva şi să afle toată lumea. A scris un roman ‘’Fântâni fără ciutură’’, omenirea încă va cunoaşte progresul acestei cărţi în următorii ani ai secolului XXI. Munca Dinei Ciocanu asupra acestei lucrări îmbină starile de spirit decadente ale istoricului Iurie Colesnic, stilul subţire clasic al surorilor Bronte, realităţile dure ale deportărilor secolului XX şi ale timpului nostru prezent… Capitolele cărţii sunt pătrunse de emoţii, tonalitatea lor nu este dată să fie cunoscută tuturor. Dragostea şi recunoştinţa pentru soţul ei Mihai, pentru copiii Eugeniu şi Nicu şi nepoţelul micuţ… Pentru Pământul pe care s-a născut. Acei care au citit cartea Dinei (un alt roman va apare în curând), vor retrăi mult timp istoria scrisă de ea, genial şi atât de simplu şi apropiat nouă, redată prin confesiunile soţului şi familiei lui. Dina1.jpg
‘’Fântâni fără ciutură’’ Dina Ciocanu.  Valoarea istorică a acestui roman nu este pusă la îndoială! Acest monument, strâns legat de istoria unei perioade importante din a doua jumătate a veacului XX, – Basarabia, oamenii şi deportările, – toate se întrunesc în acest roman. Problema accentuată de autoare este mult mai vastă. Sunt scoase în relief lucruri intangibile, care sunt mult mai importante decât cele materiale. Sunt acelea care formează identitatea naţională! Însă aceste lucruri le poate realiza doar o persoană cultă şi educată, care are principii şi este capabilă să conştientizeze valoarea istoriei şi culturii noastre naţionale. Şi dacă omul e unul indiferent, ignorant, atunci nici nu are nevoie de explicaţii. Omul care ţine la Patria lui va înţelege. Cu părere de rău, majoritatea funcţionarilor, ajungând la poziţii înalte, nu realizează ce înseamnă o istorie veritabilă, ce înseamnă patrimoniul cultural şi cât de dificile sunt consecinţele pierderilor… Dificile de înţeles pentru demnitari, dar nu şi pentru noi, urmaşii:

…Acel cineva îi șopti lui Vlaicu să tacă – va vorbi el și îl va scoate degrabă de sub arest. Profesorul îi spuse obosit că nu are nevoie de dânsul. Privindu-i în ochi pe acei de-i hotărau soarta, se apără singur, povestindu-le despre niște amintiri de-ale tatălui său, despre beciurile prin care trecuse, începând de la Fântâna Albă. Câte fântâni de acelea fuseseră și, după atâtea decenii, câte vor mai fi fiind, dar nu cu apă cristalină, ci pline de lacrimi și de durere? Îi întrebă: câte? și aşteptă răspunsul. Se suciră nerăbdători în fotoliile înalte, priviră plictisiți.
Trei zile… cinci zile… fără apă și aer, jumătate de viață… viața întreagă… fără țară și identitate… Cam acestea fură verdictele.”

– Vă recomand cartea! Urmaşii noştri au tot dreptul să cunoască istoria şi tradiţiile naţionale din trecut, întru păstrarea acestor valori nepreţuite!

”FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ este istoria mea și a ta, a noastră. Dina Ciocanu arată durerea unui neam și puterea acestuia. Totul în 352 de file de suflet și viață”.

La mulţi ani, dragă Dina, dragă prietenă! Ani Fericiţi şi mulţumiţi de viaţă şi de prieteni în continuare! Realizări furtunoase şi cât mai multe cărţi reuşite !..

”Fântâni fără ciutură este istoria unui neam, este povestea unei familii, care transmite din generație în generaţie dragostea față de neam, limbă și tradiție. Vă invităm să retrăiți alături de eroii cărții istoria noastră, a tuturor, a bunicilor noștri. Nea David, Vlaicu, Sofia, Alexandra sunt cei care își trăiesc viața, unii fiind deportați, alţii existând cu durul adevăr că au fost lipsiţi de dragostea de mamă, tată, bunic. Atunci, un sistem a distrus suflete, familii, totuși noi ne-am păstrat dragostea față de patrie. Astfel, Dina Ciocanu a transpus cu o deosebită măiestrie viața unui popor într-un singur roman, unul care îți atinge cele mai sensibile coarde ale sufletului.” (Eugeniu Caţaveică)

Alte surse:

http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu/bio

”Mă numesc Dina Ciocanu. Mă trag din nordul Moldovei, m-am născut în Rediul-Mare, Donduşeni, am copilărit în satul Ocolina, raionul Soroca. Prima mea specialitate a fost soră medicală de reanimare. Am lucrat 10 ani în secţia de reanimare a Spitalului Republican pentru copii. Între timp, am absolvit facultatea de litere a Universităţii de Stat din Moldova. Am lucrat 1 an la catedră, în calitate de laborantă. Predam şi ore de gramatică…”

https://www.facebook.com/fantanifaraciutura/

http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu


25 comentarii

”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, autor Vasile Vizitiu


Vasile Vizitiu marinarPrima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… eu cu tataTata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Vasilii Vizitiu carteaDar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Teodora si Vasile VizitiuUn om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. DSC_3410Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care  au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:

Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Feodosia si Mihail VizitiuMihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”

Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.DSC_3416

Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor.Vasile Vizitiu gand Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”

și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești  scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)SDC17801

Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”

Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”strabunii Vizitiu

Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”Vasile Vizitiu, 80 de ani

”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”

Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, dinastia Vizitiuîn cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate. ❤

alte surse>

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/redactori