Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


3 comentarii

”Pompeea” de Dina Ciocanu. Îndemn la lectură.


Referitor la lectura cărţii ’’Pompeea’’. Aici e cazul când cartea este mai reuşită decât filmul, imaginile şi acţiunea imediat apar pe parcursul lecturii şi sunt foarte emotive. Aşa impresie mi-a lăsat romanul Dinei Ciocanu. Sunt prima care a citit manuscrisul. Aşteptam demult editarea cărţii, acum mă bucur nespus că e aproape de realizare. Povestea este foarte uşor de citit, te cucereşte imediat şi doreşti să afli ce se întâmplă mai departe… Oricum, tema romanului o reprezintă migraţia şi împletirea valorilor neamului peste hotarele Moldovei. Trăirea creştin-ortodoxă, tradiţia şi cultura română ca măreţie morală şi bastion al identităţii naţionale, oriunde ar exista sau chiar supravieţui în acest univers. Da, da, – eroina noastră a fost nevoită pe parcursul anilor să supravieţuiască, ajungând în mrejele misterelelor diavoleşti sau a misticului şi confruntărilor ei cu realitatea. Acţiunea se produce în Italia, unde au ajuns sute de mii de moldoveni, stabiliţi în continuare pentru toată viaţa. Dar dorul de casă persistă mult, – într-atât de tare, – e de plans, lume dragă! Accentul e acesta, cred… Mai cred că abilitatea de a realiza echilibrul spiritual în orice situaţie complicată este foarte greu de înţeles pentru persoanele care nu cunosc sau nu sunt familiarizaţi cu atitudinea filozofiei orientale de est. Nu toţi cititorii vor înţelege cartea, mai ales cei care au crescut cu sloganurile ’’Partidul a spus – Trebuie’’ etc. Omul preocupat de misterele fiinţei, autoarea propune imediat o conştienţizare de sine, o interogaţie care se referă la menirea sa pe lume. Acţiunile pompeice se fac mai ales în spaţiul inconştientului şi eroina, fiind cea ’’adormită’’, nu cea conştientă şi raţională de ceea ce se petrece. Dar, odată conformată cu realitatea, se luptă pentru drepturile de a fi fericită… Şi ajunge să fie fericită, şi, cel mai important, doreşte să fie toată lumea fericită alături sau departe de ea… Dar cu ce preţ! Vă asigur că toată povestea este de fapt reală! Nu e un vis, nu e fantezie scoasă din aer… Lumea interioară, în care Dina Ciocanu se mişcă uşor datorită fantasticului şi visului, este de fapt marcată de o linişte halucinantă a eroinei Pompeea, la capătul căreia în suflet se deschide un gol primejdios încremenit şi blocat de duşmanii pământeni. Actiunile reale din trecut şi prezent prevalează viitorul, pe care pare că ai frică să-l urmezi.

Fără speranţă omul nu poate trăi, nu merge mai departe. Calităţile umane, valorile moştenite este ceea ce ne călesc spiritul, ceea ce rămâne prin ereditate, de acceea, romanul ne îndeamnă să nu fim slabi! Niciodată! Și oriunde ne-am trezi în această lume a începuturilor orice fiinţă trebuie să se simtă protejată! În special, Femeia! Cea vulnerabilă şi care are nevoie de sprijinul unui umăr bărbătesc, inevitabil aşa va fi întotdeauna! Oricât de dur caracter are, bărbatul fizic e mult mai puternic. Şi mai puternică e Dragostea! Eh, ce ne mai plac astfel de romane, care trezesc spiritul şi dorinţa de a ne simţi mereu tineri. Aşa veţi simţi când veţi citi romanul. După ce… vă vor creşte aripi şi inspiraţia de a face lucruri măreţe. Eroina, ca şi autoarea (sau, invers) este mereu preocupată de o transformare, de o evoluţie a propriului sine. În lupta cu inumanitatea, ca în pântecul matern, controlată de dragostea pentru copil şi omul drag, și mai apropiată de un ciudat circuit nostalgic… Discriminarea de gen, corupţia, drogurile, prostituţia, diferenţa de educaţie între ţări îşi pune mereu accentul în relaţii interumane. Dragostea însă rămâne… Şi Doamne ajută să Fie! Felicitări, Dina, pentru carte! Din toată inima!

Svetlana Vizitiu, bloggeriţa şi cumetriţa.  ❤  

Dina Ciocanu:”Nu sunt de mulţi ani în Italia, ca număr, dar recunosc că sunt foarte grei. Numărul nu e proporţional cu greutatea. O străină printre străini. De vorbit despre cei plecaţi, se poate dintr-o parte, dar de simţit acei plecaţi, e posibil doar din interior, adică din singurătatea pe care o trăiesc. În Italia, am rămas mereu uimită şi pierdută în faţa antagonismelor. Poate această stare, în care le-am sesizat şi mi-am zis că ar trebui să le accept, pentru a supravieţui, dar, până la urmă, nedorind s-o fac, rămânând faţă în faţă cu frustrarea, cu dezamăgirea, cu trădarea, m-a şi făcut să ajung să-mi revărs nedumeririle în paginile POMPEEI, dar nu pur şi simplu, ci cu un scop: în mintea fiecăruia care se va regăsi în cartea aceasta, să se trezească dorinţa de a lupta, în orice circumstanţe, de a nu accepta umilinţa. Aceasta fac şi eu, de la un timp. Nici un om nu e în drept să încătuşeze un alt om. Iar dacă nu mai poţi lupta, nu plânge – întoarce-te acasă. Casa e acolo unde sunt cei dragi. Prima carte, FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ, a ieşit din trăirile mele pe marginea evenimentelor istorice prin care a trecut Basarabia (descoperite în lecturi de-a lungul a câţiva ani); cartea POMPEEA s-a construit pe zilele şi nopţile în care unic interlocutor îmi eram doar eu. Am trăit eu şi am ascultat şi simţit trăirile celor din jurul meu, iar când rămâneam singură, puneam cap la cap acele emoţii şi cream o Italie din umbră, pe care mulţi n-o cunosc. Această ţară poate avea orice alt nume, pentru că, în fond, orice alt loc de dincolo de Moldova mea e străinătate. Romanul POMPEEA e despre urât şi despre frumos, despre acceptare şi despre luptă. Despre bunătatea umană, care poate salva vieţi omeneşti. Despre dragoste, că e o forţă. E şi despre Italia ceea frumoasă, care mereu te tentează, cu tainele ei, cu istoriile ei.”

La 26 septembrie, 14.00, Clubul ”Impresii din viata si carti” învită protagonista Dina Ciocanu la o discuție cu voi, dragi cititori! Se va vorbi despre personalitatea Dinei, și desigur, despre creațiile ei literare recent apărute! Moderatorul ședinței a promis să fie scriitorul Dumitru Crudu. Vivat! (S.V)


2 comentarii

Impresii din lucruri mărunte


De la balconcursuri de alpinism utilitar gratuiteJos, pe un teren se plimbă o familie cu un câine… Părinţii, cam de 40 de ani, fiica lor – de circa 15 ani. Câinişorul face ’’kaka’’ pe iarbă, şi mama adună rezultatele într-un pacheţel. Apoi îl aruncă într-o urnă. Chestia nu e în ceea, că am văzut ceva real, şi pentru prima dată în Chişinău.

Eu la copil m-am gândit. Iată, ei se plimbă, discută în rusă, şi fiica se uită cum mama adună fecaliile câinelui. În ciuda limbii ruse, acest adolescent, atunci când va creşte mai mare, cu lumea rusă categoric va fi incompatibil. Nu poţi să strângi după sine şi să strigi: Rusia e o ţară măreaţă. E un antagonism de apă pură, excludere fizică. Persoanele, care strâng pe stradă rahatul după câinii lor, niciodată nu-l vor chema pe Putin, nu vor parca pe trotuare sau la staţii, şi nu-şi vor vinde voturile pentru două sau mie de lei la alegeri. Iată aşa mărunţişuri. Adică, procesul merge. Trebuie să mai aşteptăm un pic. Şi, noi, desigur să corespundem cerinţelor necesare, să respectăm valorile morale şi culturale. Europa nu e o plimbare dus-întors.  Iată aşa, impresii cu lucruri mărunte ale vieţii

Am o Întrebare pentru fermieri, țărani, cei care cresc găinuşe – prepeliţe, pătrunjel-mușețel, și chiar muștar. Aveți nevoie de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare? E util pentru ceva? Ei bine, puii mai bine se ouă, sau o vaca se mulge mai repede? e doar una din ministere, mai sunt şi altele ca cele ale Sănătăţii, Sociale, Culturii, Educaţiei…

Se spune, că înainte de moarte nu te mai saturi să tot respiri din aromele naturii, dar să încerci să munceşti şi să câştigi pentru următorii doi ani înainte de a stabili careva reguli sau a întroduce unele legi, – este chiar foarte posibil… Lăcomia – este un sentiment tare dur. Anume ea, lăcomia, învinge frica, şi nu Dragostea pentru oameni, cum cred or încearcă să ne facă să credem, unii romantici demnitari…politica cartilor

Nimeni, nici pe gratis nu are nevoie de lumea ta interioară… Pentru majoritatea contează doar să fii frumos îmbrăcat, să mirosi plăcut şi… să nu te bagi în discuţie cu problemele tale personale…

Pur şi simplu, aşa, să te rupi şi să mergi să ucizi, să furi, sau să loveşti în neamul tău doar pentru că a spus-o cineva din mass media sau din cutia TV… Dintr-o cutie, care a minţit ultimii 25 de ani, aceasta ne vorbeşte despre o puternică degenerare genetică…

Sasha Obama, fiica presedintelui SUA, Barack Obama, cea de 15 ani, și-a găsit un loc de muncă la un restaurant cu bucate de pește…
N-am înțeles… La ei nu se cuvine, ca pe un copil de președinte să-l aranjeze în guvern, să-l trimită la Senat sau Congresul din partidul președintelui? stranii oameni, ciudate persoane…

Citesc la un amic virtual despre oameni ”răi”. Lumea tot vorbește despre oameni răi… Mă întreb, dar tu te consideri ”rău”? Eu insist, – nu există oameni răi, ci doar cei nefericiți, nenorociți de viață, de boli, de stat, de guvern, de lipsă de bani și ajutor social, și cel mai grav: de decesul celor dragi… În cele din urmă, dacă crezi, că în fața ta e unul ”rău”, trebuie să știi, – el are nevoie de ajutorul tău! Ajută-l, oferă- susținerea ta, om bun!

Un bine nu se face pentru bani, sau reiting. Adevărul e că binele se face pentru Dreptate!

Donez trupul meu științei. Pentru viitorii oameni de știință, ca ei să știe cum arătau oameni fără tatuaje… Este interesant să ne numărăm )) …

Bunica nici nu mai spera, că nepoţelul o va vizita, dar aici, în bucătărie, brusc a apărut un pokemon foarte rar… Eh! Vârsta e doar o stare de spirit! 😀


20 comentarii

Iartă-ne, Sofia!


Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și gen Marlyn Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, dar nu se încadra oarecum în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea u discomfort. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi, fiind veselă din fire, glumeaţă, sufletistă, mai făcea lacrimi, atunci când auzea de durerea cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile lor evreiești, pe care ea le respecta strict, tot ce-i posibil, că se alegea şi ea cu vre-un rus sau moldovean, că nu ducea lipsă de atenţie din partea bărbaților… Și naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Avea frică să nu iasă din voia rudelor, ca să nu le supere. Visa totuși la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, şi desigur, să fie îndrăgostit de ea. La început Sofia lucra contabilă într-un minister, – mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu cei de ce avea nevoie… Respectând tradiţiile impuse de cei de acasă, flutureSofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic, s-a însurat, deja avea doi copii şi locuiau aparte în Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de la Ministerul în care muncea.

Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, și colegele se schimbau una după alta din motive familiale, iar Sofia rămânea la fel de singurică… Se implica în orice campanie, activitate: doar de plăcere, din necesitatea de a comunica, – să fie mai aproape de oameni, și să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu, şi frumos, şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Dar Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, nu mai mult… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! – şi va fi ea cea mai frumoasă mireasă, ulterior şi soţie! Nuntă ca-n poveşti, primul sărut impus de învitaţi la un amar… Ulterior, după nuntă, Sofia s-a simţit gospodină în casa ei, timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Dar, că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu se ştie din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Iar ea credea că un bărbat vine la soţie, că e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie, ca între bărbat şi femeie… Timidă fiind, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. – Ce ruşine s-a simțit! Omul chiar nu ştia cum se face treaba! – S-a produs divorţul fără tam-tam, că copii oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate.

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, dar într-o zi de naştere la un pahar de vin, el a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care recent a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie acum? Măcar un copil ar fi avut. Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei. Avea grijă să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată ca la patru ace. Doar că bărbaţii acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei de 11 m, între timp aşteptând viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

Peste câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… – o fi fost crimă organizată? Peste o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa era vândută), deci, au rămas cu traiul la ea…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere, speranţă, şi chiar din energia anterioară. Se simţea pustiită. Nu mai avea timp să se gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea, – s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea vre-un ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – cumnata s-a recăsătorit la nici jumătate de ani de la moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea. Biata de Sofia, încerca să adune bani ca să lase moştenire nepoţilor care nu mai aveau nevoie de ea, – totuşi îi iubea, – erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei, – neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție, sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată, şi ca un copil se bucura când cineva din colege achita şi pentru ea tichetul în trolleybus. Asșa simțea, că cineva ţine la ea şi o respectă. Doar  la serviciu nu era observată ca proofesionistă, – muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată, măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul mizer, ea încerca să se descurce, ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum, le ţinea fetelor de companie, încerca să glumească ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum doar ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste, – acum ea învăţa cu stăruinţă, să scrie sms, şi nu-i prea reuşea… Ce mai radia de fericire, când cineva o telefona;și discuta îndelung, râzând mult…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre servici, se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului, pe strada Grigore Vieru, şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit în serios, să nu vină la serviciu, că e 13 de vineri, să lucreze cu schimbul în zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, chiar şi auzită la mobil, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor, cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini. În lipsa lui, tot întreba, dacă nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii despre viaţă.

Au telefonat-o de la clinica de sector, să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la servici… Se părea ca viaţa merge înainte… Metastaze, raze cu ultraviolete, şi-n februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Cum se face, vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii se râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, împrumutând cu greu de la prieteni… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit, că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe şi cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.


9 comentarii

Cu Violeta Gaşiţoi la Clubul de elite”Impresii din viata si carti”, BM ”B.P.Hasdeu”


ImaginePuterea gândului, concentrarea asupra lucrurilor, proceselor şi actelor pe care le are de indeplinit, toate converg catre creşterea energiei pozitive, implicit perfecţiunii creatoare din partea Violetei Gaşiţoi… Câtă concentrare pe chipul acestei femei minunate, de aceea, a lasat Dumnezeu femeia puternică în toate cele… Şi ne-a hărăzit-o ca protagonistă a clubului de elite! Păcat, că filmele de la şedinţă nu s-au reuşit, poate aşa a fost să fie, pentru omul şi avocata din ea are cuvântul său de spus şi luptă în continuare pentru drepturile omului. Vivat! (S.Vizitiu)

Gutiera ProdanŞedinţa Clubului de Elită a fost o revelaţie pentru mai multă lume. O întâlnire de suflet cu Violeta Gaşiţoi, pe care eu am redescoperit-o, pentru că imaginea de la televizor s-a dovedit a fi mai pală decât cea reală. Mă bucur că am avut posibilitatea să o prezint şi să o descos. Cred, am fost o gazdă care şi-a onorat misiunea, căci publicul s-a simţit bine, a adresat întrebări, s-a expus pe marginea subiectelor abordate. ImagineÎntâlnirile din cadrul Clubului ar putea fi considerate o oră practică de Cultură, Curaj şi Inteligenţă.

Inga Albu: Sunt mândră si onorata sa o cunosc pe Minunata aceasta fiinta. Este o femeie extraordinara, Un avocat de renume cu urme bine punctate in spatele activitatii ei, este o mama la 2 fete – Mindria tarii noastre, pot sa le zic vedete, o sotie de invidiat si o prietena de neinlocuit. Am multe de invatat de la ea!!! O voi admira si urma in continuare, deoarece pe linga toate cele mentionate, ea pentru mine personal inseamna foarte mult, anume aparitia ei in viata mea – a schimbat multe in sensul pozitiv si ii multumesc mult pentru ca exista :). Succese mari in continuare si inca o data BRAVO!

Tatiana IsacovaDoamna Violeta GAŞIŢOI este remarcabilă prin profesionalism, competenţă şi echidistanţă în domeniul său de activitate. Este o femeie puternică, care reuşeşte să depăşească orice obstacol şi întotdeauna luptă pentru adevăr şi dreptate. Distinctele calităţi omeneşti ce o caracterizează sunt onestitatea, sinceritatea, bunătatea sufletească, stima deosebită pentru părinţi şi bunei. Doamna Violeta reuşeşte să găsească în fiecare zi un echilibru î1239826_634993893199211_959866079_nntre muncă şi familie, toată dragostea sa o dăruieşte fiicelor Vera şi Nelly  şi soţului Roman. Vă doresc multă fericire, optimism,  noroc şi realizări excelente!

Veaceslav Balacci:  Au fost două ore prea scurte în care am descoperit avocatul de succes, luptătorul pentru drepturile omului, femeia şi omul Violeta Gaşiţoi. Exponent al unui cuplu de jurişti betonat printr-o căsnicie reuşită, protagonista ne-a convins că există şi excepţii frumoase de la regula „doi jurişti – trei păreri”. Mi-a confirmat cu succes părerea pe care o aveam despre persoana ei până la întrunirea Clubului: este o personalitate puternică care poate, ştie cum şi vrea să schimbe lucrurile în această societate. A vorbit deschis şi tranşant despre problemele grave din justiţie în Republica Moldova.  Am întrebat-o despre eventuala implicare în politică, unde nu prea au reuşit bărbaţii, colegi de ai săi de breaslă. Mi-a plăcut răspunsul. A zis că dacă şi se va implica, o va face cu propriul său proiect, astfel evitând compromisurile şi limitarea libertăţii sale de gândire şi acţiune, elemente care au şi constituit piatra de care s-au poticnit colegii săi care au încercat marea cu degetul în politică. Nu-mi rămâne decât să-i urez succes şi să-i ţin pumnii pentru relizarea tuturor proiectelor şi planurilor sale, or reuşitele ei înseamnă şi reuşitele acestei societăţi.

Alina MateiVioleta Gaşiţoi este o avocată de succes, deşteaptă, frumoasă, are carismă şi ambiţie fără margini şi cam tot ce îi trebuie să ajungă în topul celor mai căutaţi avocaţi din Moldova. Deşi o cunosc de ceva timp, am fost plăcut surprinsă să descopăr în cadrul Clubului de Elită aspecte mai puţin cunsocute din viaţa şi cariera sa. Îi admir foarte mult curajul oratoric, puterea de a trece peste prejudecăţile celor din jur şi faptul că a reuşit să găsească un echilibru între viaţa profesională şi personală, ceea ce e un ideal greu de atins. Dincolo de cariera de avocat şi farmecul debordant, Violeta are un suflet mare. Este mereu deschisă către nevoile celor cărora destinul le-a oferit prea puţine şanse. Aş putea să scriu mai multe, dar mai bine vă las să o descoperiţi din interviul realizat cu ea:  http://thewoman.md/avocata-violeta-gasitoi-atat-in-meserie-cat-si-in-viata-trebuie-sa-ti-placa-la-nebunie-ceea-ce-faci/

Ludmila PopoviciAm asistat la un eveniment deosebit, cu o protagonistă deosebită – Violeta Gașițoi. O admir de ceva timp, pentru mai multe calități pe care le posedă – frumoasă, deșteaptă, o mamă foarte bună și o profesionistă, cum mai rar întâlnești. DSC_0270Am văzut cu câtă ardoare își apără clienții, care de multe ori se simt neputincioși în fața problemelor cu care se confruntă, în fața sistemului care se reformează de ani de zile și a injustiției moldave. La această întâlnire, Violeta a apărut în fața mea cu lucruri noi, care mi se păreau cunoscute, dar care au fost redescoperite de mine după ce a vorbit în fața noastră. Mă bucur mult pentru ea și pentru familia ei, pe care sunt bucuroasă să o cunosc. Atât ca și personalitate, dar și ca familistă, Violeta este un model bun de urmat pentru o societate, unde este necesară restabilirea sistemelor de valori. Vreau să-i urez multă sănătate și realizări frumoase în continuare. Așteptăm cu nerăbdare filmul în care fiica ei va juca un rol important, devenind astfel cea mai tânără actriță din Moldova. Dar să revenim la eveniment – Clubul este o idee foarte buna și chiar foarte necesară pentru o societate, unde atât oamenii buni, cât și lucrurile bune sunt cam uitate, ignorate sau diluate printre veștile proaste și știrile stresante. Chiar mă gândeam anul trecut (fiind în SUA) de ce nu avem și noi diverse programe de promovare a diferitor personalități sau oameni simpli, care au un cuvânt de spus în societate? De ce în Moldova doar cei cu bani mulți sunt băgați în seamă și făcuți VIP-uri peste noapte? Vreau să o felicit pe Dna Svetlana Vizitiu pentru această inițiativă și să vă îndemn să sprijinim acest Club, care are toate șansele să devină unul foarte important pentru țărișoara noastră.


8 comentarii

Violeta Gaşiţoi: Au nevoie cetățenii să-și cunoască drepturile?


Îmi place marea: aș putea privi pînă la nesfîrșit valurile mării, – îmi redau puteri, mă încîntă, mă inspiră,.. De aceea, mă strădui să mergem la mare în fiecare an, cu familia mea.  De curând, revenind de la odihnă, unde m-am încărcat cu forţe noi, mi-am zis, sa parcurg prin valurile omuleţului din mine: să înţeleg şi să relatez, despre ceea ce sunt, ce cred și simt. Ce îmi doresc şi ce îmi place, într-adevăr…  Nu sunt o persoană simplă, dar sunt optimistă,- uneori, impulsivă, alteori, mai calmă, in special, atunci, cînd merge vorba de serviciu, aici, chiar e nevoie de multă linişte. Am trecut prin situaţii, după care mi-am dorit enorm să-mi i-au familia și să plec din țară, măcar pentru cîteva zile, să-mi dedic tot timpul familiei. M-au bântuit chiar şi idei, de a nu mă mai întoarce, doar că în câteva zile, mă apuca dorul de casă, de părinţi, prieteni… Deseori, sunt întrebată, de ce anume îmi este frică: Nu știu, dacă neapărat e o frică, dar mă înspăimîntă, chiar și gîndul, că aş putea să fiu neputincioasă; să dau de o situație complicată, și să nu pot face nimic pentru a schimba ceva. Avocații sunt ca şi medicii, – oamenii mereu se adresează la ei după ajutor, și aici, dacă ai luat o decizie greșită, – poţi să pui în pericol viața unui om! În cazul medicilor, ca şi, de fapt, în cazul avocaților, părerea mea, aș spune, e că din cauza unei decizii greșite poate fi distrusă o viață. În opinia mea, un avocat bun este cel legat de munca lui, și care nu uită de atribuțiile sale, nici în timpul concediului său.  Îmi place viața, îmi place să muncesc, să studiez, – niciodată nu m-am  oprit din învățat, – iar ceea ce încă nu am reușit să o fac pe deplin, e să mă odihnesc, şi anume: fără ca să mă gîndesc la muncă. Chiar și atunci, cînd sunt plecată, nu pot să uit că acasă cineva are nevoie de ajutorul meu. Îmi place, să fiu utilă și să ajut, atunci cînd pot să o fac. Iubesc oamenii care au suflet: eu încă mai cred în oameni buni, nu i-am întîlnit să fie prea mulți, doar că unii din ei, mi-au schimbat într-o oarecare măsură viața, m-au făcut să cred din nou, că există dăruire de sine, fără ceva în schimb.  Ador să citesc, chiar dacă nu am prea mult timp pentru lectură; dar pentru mine, o carte bună înseamnă o mică fericire! Îmi place scriitorul englez Thomas Paine ( 1971) care a scris ”Drepturile Omului”; el a reușit prin scrierile și ideile sale, să influențeze ceea ce, în prezent, se numeşte democrație. Conform autorului cărții, singurul scop al guvernului este acel de a proteja drepturile înnăscute ale oricărei ființe umane, iar toate formele de conducere de pe urma cărora nu beneficiază cetățeanul – sunt inutile și ilegale. Încă, în acea perioadă, autorul spunea: Guvernul nu este o afacere pe care orice om sau grup de oameni au dreptul să o înceapă și să o exerseze pentru propria remunerație, ci este în întregime un act de încredere, dreptul acelora prin care încrederea este delegată, și de către care poate fi oricînd reluată. vpbNu are nici un drept propriu, ci numai îndatoriri!  Dacă are cineva timp, recomand să-l citiți pe Thomas Paine. Cît despre dorințe, mi-am dorit mereu o stabilitate, o justiție egală pentru toți, o justiție curată! Dar, …mâ tot întreb, cînd vom avea această stabilitate și această justiție? Chiar dacă sunt optimistă, știu, că doar cu un optimism, multe nu le reușești, – trebuie să mai faci ceva, să tinzi spre schimbări  Drepturile Omului sunt pentru toți și, oriunde.  De fapt, ce este justiție? În Republica Moldova, persistă convenția celui mai puternic, și nu fiecare, rezistă sau se opune. Nu agreez corupția: urăsc acest fenomen, și atunci, cînd vorbesc despre corupție, desigur, că nu place multora. Suntem o țară coruptă și trebuie să recunoaștem, că e predominant… Deși știu, că nu am eu acea putere, care ar putea face multe pentru a schimba ceva, totuși, cred că fiecare trebuie să înceapă de la sine. Mă gîndesc foarte des despre ceea, ce nu merge în țara mea natală și am ajuns la o concluzie, că se fură mult în Moldova, începînd de la cei ce au funcții mari, – de acolo, se începe totul,- suntem într-o mocirlă din care nu știu, dacă vom reuşi să ieșim la suprafaţă, dar cu siguranță, trebuie să reușim, deoarece acest popor merită să trăiască frumos, și pentru aceasta, avem nevoie de o justiție curată și onestă. Majortatea, împiedică aflarea adevărului din justiție, ceea ce nu este normal,- fiecare se conduce după legea lui, şi deseori, e legea telefonului stricat: am sunat – am vorbit – am rezolvat.  În mod normal, dreptatea se reflectă pe probe: este regula de bază. Ceea ce trebuie să schimbăm, părerea mea, e că sunt oamenii, care înfăptuiesc justiția, – avem nevoie de oameni onești, cinstiți,- un caracter onest e mai convingător, decît o lege; iar legea aplicată de un corupt și minciunos, este de la bun început, cea compromisă. De ce, nu am avut schimbări în ultimii ani, or, – de ce, am avut doar promisiuni? Concluzia este, că în funcții nu au fost puși oameni onești și cinstiți care să schimbe lucrurile înspre bine; fără de ei – nu poți realiza nimic bun. În continuare, avem parte de numiri în funcții pe criterii de rudenie, cumetrism, fini etc. Iar atunci, cînd a nimerit în funcție o persoană neafiliată politic, să zicem, din întîmplare, peste un scurt timp, ea a fost demisă, iar locul trebuie eliberat pentru „ai lor”. Aici, e toată problema guvernării a Moldovei noastre. Am avut cazuri multe, în instanțele de judecată naționale, cînd salariații au fost demiși din funcție pe criterii politice, adică, s-a schimbat puterea, – „trebuie să-mi iau la serviciu neapărat cumătrul”, și aici, se caută metode ilegale de a demite o persoană onestă și cinstită, care se isprăvea cu atribuțiile sale de serviciu foarte bine.  Lupta de a restabili persoana în funcție este lungă! – iar atunci cînd reușești și obții o hotărîre a instanței,  repunerea în funcție devine complicată din cauza rezistenței funcționariior,- acei luptă pentru ași menține prietenul, finul de cununie, cumătrul în funcție, și puțin le pasă de profesionalism, de lege și de faptul, că o hotărîre trebuie să fie executată imediat! Ilegalități sunt multe, despre care am să vă povestesc altădată.  Mai există în Moldova o problemă,- cea a deficitului de moralitate în toate domeniile: începând de la politicieni pînă la oameni simpli. Ideea de moralitate se bazază pe asumarea responsabilității. Totodată pot să  comunic deschis, că îmi place ceea ce fac, serviciul meu, în mod deosebit; iar pentru ca să reușești, ai nevoie cu adevărat să te dedici cu trup și suflet. Arma mea este legea și precizia, – niciodată nu trebuie să te oprești din studii. Trebuie să accepți, că vor exista în mod frecvent lucruri pe care, nu le poti cunoaște; de aceea, căutarea unei modalități mai bune de a rezolva lucrurile, face parte din meseria mea.  Nu pot să spun, că am avut parte doar de succese pe plan profesional, dar atunci cînd am fost înfrîntă în R.Moldova am găsit dreptatea la CEDO pentru clienții mei: acest fapt este o reușită și satisfacție enormă pentru mine și clienții mei, care au avut încredere în mine și au avut răbdare.  Alexander Graham Bell spunea: ”cînd o ușă se închide, se deschide alta. Însă, de cele mai multe ori pierdem atît de mult timp uitîndu-ne după ușa închisă, încît nici nu observăm că o altă tocmai s-a deschis în fața noastră.”  Sunt cuvinte foarte utile! Iar eu am învățat să merg înainte, și dacă s-a închis o ușă, să întorc repede capul, deoarece știu, cu siguranță, că undeva sunt așteptată cu ușa deschisă, şi nu-mi pierd timpul pentru a regreta: găsesc forțe noi pentru a înfrînge. Atunci cînd muncești, ceea ce trebuie să faci, e să-ți concentrezi toate gîndurile pe munca ta; iar cheia succesului este pregătirea bună în domeniu. Noi avem nevoie să pregătim studenții, din punct de vedere, practic! – nu doar teoretic, deoarece, atunci cînd sunt puși în fața faptului, ei nu se descurcă: Una este teoria, și alta, e practica! De aceea, cu siguranţă, avem nevoie să-i învățăm cum ar fi corect să aplice în practică teoria, pe care au studiat-o ei pe băncile universității. Avem nevoie de calitate, nu doar cantitate! Avem nevoie de luptători adevărați.  ”A îndrăzni înseamnă să-ți pierzi echilibru pentru moment. A nu îndrăzni înseamnă a te pierde pe tine însuți”… Aș putea să scriu foarte multe la acest capitol, să vorbesc pînă la infinit despre munca mea, despre nedreptățile cu care m-am ciocnit în profesie, dar rămâne pentru o altă postare. Îi îndemn pe toți, să lupte atunci cînd au o problemă, să lupte cu legea în mîină: Legal! Iar atunci, cînd nu găsesc dreptatea la ei acasă, – să meargă mai departe! Dacă lupți, ai șansa să învingi, dacă nu – ești cel învins. Moldova are nevoie de instruire a oamenilor în domeniul drepturilor, dreptul pe înțelesul tuturor de la mic la mare, doar că e nevoie de dorință și ambiție. Haideți, să ne răspundem la o întrebare: „Au nevoie cei de la guvernare ca cetățenii lor să-și cunoască drepturile?”  – Capul sus, cu zîmbetul pe buze: să mergem mai departe! Viața e frumoasă, doar că trebuie să ne învățăm să o trăim frumos!

PS:  Violeta Gașițoi, avocată în RMoldova, născută în r-nul Drochia, copilăria și-a petrecut-o în mun. Bălți.

consemnare de Svetlana Vizitiu