Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


10 comentarii

Astepti probleme – si ele vin! Ajuta-ma, nu lupta cu mine!


Noi primim de la viață ceea în ce credem. Tu crezi că viața este frumoasă, și ea chiar este frumoasă. Tu crezi că este groaznică, – și ea e groaznică. Crezi că nu există ieșire din situație, și nu o vei găsi. Crezi că există o soluție, și o vei găsi.  Aștepți probleme, și ele numaidecât vin. Ți-e frică de boală, – te vei îmbolnăvi. Tu crezi în succesul tău, – tu îl vei crea. Tu aștepți fericirea, și ea deja vine în calea ta!  

Credința noastră creează realitatea noastră. – Crede în tine, ocupă-te cu ceva util și gândurile negative treptat te vor părăsi! Pur și simplu, nu vei mai avea timp suficient pentru prostii. În acest fel mă descopăr în continuare, mă apuc de orice proiect, orice gând bun pentru a realiza ceva util, ca blogul, clubul, și pictura de exemplu cu începutul ei din luna august anul ‘17… Continui cu Clubul Impresii din viață și cărți și cu blogul meu, mă și apuc de scris versuri doar ca să nu am timp pentru a ruguma sau a gândi la unele deficiențe morale ale societății noastre. Cu prostia nu te pui, și eu nu mă încadrez în această treaptă, nu doresc și nici nu am timp. Acele persoane care discută și provoacă lumea la certuri și violență în rețele de socializare, pur și simplu, nu au timp pentru a se deștepta… citind realmente posturi cu credință despre moralitate și fapte bune, ei nu au experiență de durere sau pierderi… Dar au iscusință mare de a da sfaturi celorlalți pentru că le place să fie în centrul atenției, fie se aplaudă pentru orice like, probabil asta le aduce banul mare în coșul lor buzunăresc dezordonat. Nu zic că sunt oameni răi, așa ceva nu există: ei sunt îndemnați de societate, mai mult de mentalitate, să procedeze așa cum consideră ei că e corect. Dar impactul e contradictoriu. Și tinerii le i-au exemplu, și se omoară unul pe altul… La fel vreau să spun și despre programele TV cu sute de seriale și filme, unde persistă violența, unde se demonstrează cum poți lua droguri în varia proporții, și practic fiecare epizod demonstrează cum un bărbat ”inteligent” poate lovi o femeie sau copil, fie înjură direct… Codul audivizual demult nu-și are locul în Republica Moldova, așa ”profesioniști” nu-și fac munca deloc. Se discută limba vorbită pe ecrane, dar nu și sensul! Credeți că demnitarilor le pasă? Iată, am scris opinia mea și a mai multor persoane, și nu e prima dată. Reactiile care urmează, vor fi ele? Desigur că nu.

Rămâne credința și speranța că apelez la educația mintală: cel care dorește să se schimbe, se va schimba. Destinul nu se schimbă, dacă nu vrei să-ți schimbi viața. Și-atunci când votul tău nu este luat în considerație pentru că legea spune că ești un prost și că ai chemat oamenii la treabă nu în ziua când te pune ea, Legea, înseamnă că noi toți suntem într-adevăr proști, boi mânați de ciobani la fel de proști… Proști pentru că această Lege noi am creeat-o… pentru a ne porni unul împotriva altuia… Constituția nu poate fi împotriva celor care au votat-o! Nu luptați, ci ajutați-vă unul pe altul. Asta ar fi soluția!

Viața nu se schimbă dacă nu se schimbă oamenii și faptele lor… Problema ar fi că persoanele care și-au dat drept prieteni sau suporterii tăi nu sunt de fapt toți cei în care poți avea încredere ca urmare, dar tu, om bun, oricum continui să discuți, să apelezi la ei, pentru că este normal să rămâi Om. Om de omenie. Să comunici cu ei, să spui lucrurile reale, pentru că le dai șansa și lor și ție personal, că e corect să rămâi om atunci când ești îndemnat de invidie, de stare de superficialitate sau alte gogomanii care pot întra în creirașul cuiva, pentru că e firesc a greși și să ierți… Este bine să ne desprindem, chiar și pentru câteva clipe, de orice acțiune pe care o întreprindem și să privim în interiorul nostru, să ne privim cicatricile și laurii și să fim recunoscători universului pentru fiecare respirație ce ne umple inima.

Nu înseamnă că sunt eu una specială, sau pentru evidențierea individului din mine. Profunzimea trăirilor, indiferent de nuanța lor, este detaliul ce ne menține încă umani… Și eu o fac din disperare, și am motivele mele. Pentru că sunt Mamă, Bunică, Femeie… Și pentru că au de suferit copiii mei trăind în această societate fără de leac în continuare. Am multe de realizat pentru… a mă deștepta și eu. Cu mare speranță să fie ceva molipsitor și pentru voi. Cu gânduri bune și sugestii utile. Doamne ajută!

SV

Reclame


16 comentarii

Daca esti rugat sa pleci – atunci e chiar timpul


     Fiecare cu propriul păcat, cu obiceiuri proprii, cu tristețe proprie. Eu sunt mereu în căutarea acelor ai căror nervi sunt mai rezistenți decât oțelul, cine ar putea să mă suporte, ascultând plictisul frazelor mele, și să se maturizeze împreună cu mine, ba chiar să mă vadă fără farduri frumoasă. Cine să mă telefoneze joi ori vineri, la orice oră, cine să mă ridice în sus, mai aproape de ceruri. Cine să ascundă îndoiala și furia, cine să se înece în mine. Și, orice s-ar întâmpla cu mine, să-mi sugereze calea cea dreaptă.

    Fiecare cu templul propriu – Biserica lui, victorii și vise proprii. Eu sunt… din nou, din nou acolo unde tu nu mai vii. De la inimă căldura – în jumătate și o conversație atât de blândă, așa, pur și simplu… Din nou, eu sunt acolo, în caz de tu vii… Toate sortate la locurile lor – eu sunt în căutare, în continuare. Până acum. Fără seamă de lipsă de un gol în suflet…

   Și dacă sufletul devine pustiu, e timpul să schimbi ruta. Scrie-ți clar, fără cerneală… în creierul tău aceste perle:

Cine te iubește – va aștepta numaidecât!    

Dacă fericirea va veni – deci, tu ai meritat-o.

Oricâți ani te vor domina – cu sufletul fii tânăr

Și nu gândi când și unde îți va fi finalul.

Pe cei care nu te iubesc – cedează-i calm altor persoane.

Reflecția caut-o în suflet și nu în oglinzi.

În caz de casa a devenit pustie – să nu ai frică să pleci de-acolo.

Dacă nici orașul nu e al tău – decide-te – cât mai departe, fugi!

Te lenevești – vei avea mai multe dificultăți

Și nimeni cu nimic nu te va ajuta apoi… Nu va putea și nici dori.

E greu, dar dacă ai dușman, indiscutabil, – dorește-i cale bună,

În suflet roade, dar ulterior te vei simți ușurat fără obidă.

Pentru fiecare lucru mărunt în viață fii deschis și bucură-te de clipă, –

Acum e primăvară și brusc – e toamnă, ceasul zboară și nu mai ai timp

Să corectezi, să ordonezi ceva, – fă-o la timp, imediat, și nu lăsa de azi pe mâine!

Dacă ești rugat să pleci – atunci e chiar timpul

Și nu îndrăzni să privești cu dojană înapoi.

Să nu ai frică să cauți, – acestea vor găsi ce e a lor!

Să nu ai frică să pierzi pentru asta nici anii, nici puterile!

Dacă ești iubit – vor aștepta întotdeauna,

Dacă fericirea va veni – înseamnă că o meriți!

Fericirea constă din patru părți: parinți vii, copii sănătoși, omul drag și prieteni adevărați!

SV


14 comentarii

Vasile Vizitiu. Lansare de carte la BM ”B.P.Hasdeu”


Albumul:«Vasile Vizitiu. Lansare de carte ”Cu satul în suflet prin mări şi oceane”» – martorul evenimentului organizat în cadrul Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”. bunelu-cu-nepoataVasile Vizitiu autorul, Mariana Harjevschi şi Dina Ciocanu – moderatoare. La eveniment au venit familia şi prietenii autorului, – dintre cei… care au mai rămas în viaţă. La cei 81 de ani plin de speranţe, dar nu şi de sănătate, Vasile Vizitiu rămâne aceeaşi persoană cu Credinţă şi încredere în oameni… Ascultaţi în filmele de mai jos cât de frumos au vorbit moderatoarele şi ceilalţi participanţi sosiţi la eveniment: prietenii Tudor Popovici, fiica Lilia Saragov, scriitoareaТatiana Scripa, istoricul Alexandru Moraru, politiciana Ludmila Scalinâî, la fel a vorbit, dar și a cântat vestita cântăreață, consăteană, floreșteancă Мariana Șura, nepoata cea mai mare Alexandra Perez etc (vizionați filmele mai jos)
Mariana S. Ţăranu:”Lucrarea domnului Vasile Vizitiu cu titlul sugestiv „Cu satul în suflet prin mări și oceane” reprezintă grijile și trăirile unui intelectual veritabil din spațiul dintre Nistru și Prut. Pe paginile acesteea se întreved realitățile perioadei sovietice, atunci când principalul scop era de a supraviețui timpurilor de restricție, dar și perioada de după proclamarea independenței de stat a R.Moldova. În pofida multiplelor obstacole, autorul cărții dl. Vasile Vizitiu a făcut față lucrurilor, ba mai mult, a fost un exemplu pentru pentru semenii săi. În lucrarea sa autobiografică, pe bună dreptate, se acordă un spatiu vast uneia dintre principalele sale realizări – Familiei. Felicit sincer autorul pentru exemplul pe câte ni-l oferă zilnic prin ceea ce face și îi apreciez curajul că pe paginile acestei cărți ne-a descris secretul reușitei sale în viață, iar nouă nu ne rămâne decât să-i urăm mulți ani înainte și să-i urmăm exemplul de maturitate pe care ni-l oferă pe paginile acestei lucrări.”

Vasile Vizitiu… Un caracter cu adevărat puternic, care, încercat de-a lungul vieţii, s-a călit şi s-a şlefuit încontinuu. Este un luptător cu vâna de gospodar, cu nostalgia lucrurilor încărcate de amintiri şi a evenimentelor care i-au marcat destinul… Te minunezi de tăria de caracter, de felul lui de a fi, de a rămâne vertical în cele mai dificile momente, de curajul şi înţelepciunea de care a dat dovadă. Greutăţile l-au format ca om şi i-au întărit convingerile.dsc_4140 Sigur de sine, cu privirea sinceră şi chipul senin, cu o o poftă de viaţă, care molipseşte, hotărât în ceea ce face, curajos în ceea ce zice. În preajma lui te simţi în siguranţă, dar, dincolo de aparenţe, Vasile Vizitiu are un suflet sensibil, este sentimental şi romantic. (Galina Codreanu, TVM1)

Mariana Harjevschi:”Svetlana ne-a onorat că dl Vizitiu a lansat această carte la Biblioteca Municipală. L-am redescoperit pe domnia sa în postura de condeier🙂 E excepțional narator al propriului destin, dar și al multor evenimente care a marcat destinul intregii familii Vizitiu. Sa fie sănătos și multe și frumoase evenimente în cale!”

Emilia Plugaru ”Am fost la această lansare de carte. Am vazut și ascultat cu mare interes un om frumos, tânăr la chip și la suflet. Și-a așternut amintirile pe hârtie, istorie vie a unei familii, a unui neam. A creat o familie nemaipomenită, Vasile Vizitiu! E un om corect, puternic și tot ce redă, Domnia sa, în cartea ”Cu satul în Suflet…”, merită de știut, merită de citit! Generațiile se duc, dar istoria o fac anume asemenea Oameni!”

”Am un respect deosebit faţă de dumnealui… Optimismul şi verticalitatea de care dă dovadă e un exemplu şi pentru umila mea persoană! Să Vă trăiască şi la Mulţi ani pentru Vasile Vizitiu şi cei apropiaţi! – Andrei Covrig

https://www.facebook.com/events/1619177881709438/ organizarea evenimentului pe facebook

Despre autor şi despre carte puteţi să vă aduceți aminte, sau de citit în recomandare de carte, din sursă:

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/09/04/cu-satul-in-suflet-prin-mari-si-oceane-autor-vasile-vizitiu/

Cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, Vasile Vizitiu o puteți găsi în rețeaua Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu” și Biblioteca Raională din Florești.


83 comentarii

Amantul infernal


Bună ziua, tuturor! Vă rog un sfat, vă rog ajutor, vă rog să mă ajutați să înțeleg ce se petrece. Poate am nevoie doar să mă descarc, să vorbesc cu cineva. Nu știu ce vreau. Vă cer ajutorul, pentru că nu mai am puteri să trăiesc așa… Probabil, povestea va părea banală, dar eu sper să fie o lecție pentru cei care au pășit pe această cale teribilă. Am să dau detalii ca să înțelegeți esența, astfel ca sfatul dvs să fie obiectiv! Ați scris până acum doar despre femei amante, ați redat istorii și suferința lor în prealabil, dar despre ceea ce simt bărbații, nu prea am găsit răspunsul în blogul Dvs, Svetlana…
Sunt căsătorit de 21 de ani, am trei copii. Un căsătorit eliminat. Cu convingeri lumești dăunătoare. Ambițios, un încăpățânat din fire, bat cu pumnul în masă, obțin tot ce îmi doresc! O fac și pentru cei, pe care vreau să ajut. În acest moment, am de toate, – soția, care mă iubește, copii, familie, casă frumoasă, automobile,… femei. Amante, da! Și în acelaș timp, n-am nimic… N-am suflet… N-am fericire… Eu singur m-am indus în această eroare…sigur

Am crescut într-o familie în care mereu a domnit dragostea și căldura: tatăl militar, mama, cu o funcție în comerț. Am fost lipsit chiar şi de ”șansa” de a fi educat în rahat, – într-o familie tradițională cu înțelegerea că ea se crează o dată și ferm pentru totdeauna. Am mers pe căile tatălui și, la fel, am făcut milităria, după ce peste doi ani într-o călătorie de servici, am făcut cunoștință cu viitoarea mea soție. Ne-am văzut doar două zile, apoi am zburat, – două luni de corespondență cu scrisori, și apoi, – nunta. Ea era o fată modestă, veselă și frumoasă… Nu pot spune, dacă a fost dragoste. Poate a fost o dorință de crea o familie, înțelegând că de unul singur este greu; dorința de a fi alături de cineva. Este greu să înțelegi ce înseamnă dragostea, dacă niciodată n-ai avut acest sentiment. – Apoi, am dus soția la locul meu de servici, unde ea nu s-a mai ”aclimatizat”, a făcut avort, au fost probleme constante cu salarii, lipsă de îngrijire medicală calificată. În general, eu, un militar ereditar, am fost nevoit să mă concediez de dragul soției și a sănătății ei. Am ajuns în orașul meu natal, după șase luni s-au născut primii doi băieți. Ne-a fost greu, știți cum e situația în Moldova, nu se schimbă niciodată: nu mai iese din ghearele corupției. Cu studiile mele superioare, am muncit pe rupte, în trei locuri odată, și nu conform diplomei mele de studii. Noaptea, mă trezeam să liniștesc copiii, iar în timpul zilei lucram, de la șapte dimineața până la ora 20.00. Acasă, soția îngrijea copiii, încercând să câștige și ea niște bani în plus, pe unde era posibil… Supraviețuiam, cum puteam. Apoi, am găsit un job conform studiilor mele profesionale, am lucrat un timp oarecare, iar soția a început să studieze, obţinând şi o diplomă. Ajuns la o anumită stabilitate, am început să fiu ”vânat” ca profesionist de alte companii, ne-am sfătuit cu soția și am plecat de la serviciul meu pentru unul în comerț. Soția, la fel s-a angajat reușit, avea și timp destul pentru educația copiilor. Iată aici, au început fisurile în relațiile noastre conjugale, eu am început să privesc la alte fete, iar soția mă ”bâzzâia” la urechi certându-mă, că o lungă perioadă de timp nu am avut nicio intimitate, se ajungea la scandaluri, ea considera că eu trebuie întotdeauna s-o ”doresc” și să fiu primul care ”cere” sex…casa
Îmi era, pur și simplu, bine cu ea, – fără mare dorință, în toată perioada de viață împreună, am studiat-o din plin și am citit-o ca pe o carte. Când înțelegeam că mă dorește, n-o refuzam niciodată. Dar vroiam mai multe, mai des și mai variat. Atunci au apărut acuzații reciproce, dezacordurile noastre. În esență, rămâneam eu acel om nesatisfăcut în dorințele mele, deci, am început… să mă alint cu ”porno”, atunci când soția adormea… Într-o noapte, ea m-a prins cum vizionam filme erotice și mi-a rulat un scandal cât o avalanșă pe cap, acuzându-mă că în loc să fac sex frecvent cu ea, precum dorește ea, – eu am găsit o altă modalitate de a mă satisface! Am fost teribil de rușinat, am fost atașat de soția mea, mă rodea conștiința, dar nu puteam face nimic cu mine. Două luni apoi, parcă era totul în regulă cu noi, și în a treia, se începea din nou cu replici, – și mă suprimau tristețea și dorința de schimbări.
Uneori, o rugam, să îmbrace ciorapi transparenți, iar ea mă lua cu ale ei: ”Tu nu poți să mă iubești, pur și simplu, tu ai nevoie de niște gadget-uri”. În general, diferențele noastre au crescut cu mai multe scandaluri, cu lacrimiile ei, care îmi provoacă o stare de stupoare: eu nici nu puteam să mă gândesc normal. Pân-la urmă, m-a făcut și impotent, iar certurile continuau deja zilnic, chiar și atunci când ieșeam la un pahar de vin, de față cu amicii noștri… Aici, ceva s-a rupt în mine, m-am gândit, că dacă sunt impotent, înseamnă că eu nu trebuie să doresc sex, dar eu… îl doresc, și încă multe altele!.. Deci, am suferit mult…
Am început să experimentez cu fetele care nu refuzau și doreau și ele acest lucru. În acel moment, mi se părea că totul e atât de bine, că iată, am și soție și amantă. Nici nu-mi imaginam că fiecare gând la sex în afara căsniciei, de fapt, mă ducea la prăpastie… Pur și simplu, cu vârtejul într-o grămadă de rahat, în care mă aflu acum. Infidelitățile mele au continuat un an, și soția a observat asta, după ce au urmat gelozia și certuri în continuare. Fiecare atac de gelozie insoțit de urlete în agonie, mai ceva ca un drog. Scandalurile, de obicei, urmau la un pahar de beţie, viaţa noastră s-a transformat într-un dezastru total. Apoi, într-o zi, s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple! – Am făcut cunoştinţă cu o domniţă căsătorită, m-am culcat cu ea de câteva ori, şi brusc, mi-am dat seama că are ceva ce nu am găsit la soţia mea, am început să mă obişnuiesc cu ea. Îi dăruiam dragoste sexuală, romantică, ni se făcea dor unul de altul, cu toate acestea, eu continuam să trăiesc cu soţia în familie, cu certuri, gelozie şi alt noroi… sanda
Soţia descoperă brusc relaţia mea cu acea fată, citind povestea mesajelor, pe care n-am reuşit să le elimin, – nici prin cap să-mi treacă că ea va căuta ceva în calculatorul meu. Acum o înţeleg, şi regret mult, că s-a întâmplat. Am trădat, am trădat şi am trădat dragostea ei, încrederea ei… Apoi, am fost trimis într-o călătorie de afaceri în alt oraş, am început să merg acasă doar în week-end, şi în zile lucrătoare eram în alt oraş.

Amanta mea a divorţat de soţul ei, şi am rugat-o să se mute acolo unde eram şi eu (cu acordul şefilor, să o ia pentru a lucra cu noi). Ea s-a transferat în acelaş oraş, a trecut la mine într-un apartament închiriat, şi am început să trăim împreună. A fost într-adevăr ceva real, romantic şi un timp plin de iubire, ne plimbam, ne odihneam şi făceam sex – unde doream şi cât doream! Parcă am obţinut tot ce am vrut, am realizat ceea ce am dorit, fără să mă gândesc mult, dar aici au apărut nişte evenimente care au început să-mi influenţeze atitudinea pentru viaţă! Duceam o viață dublă…
Soţia dă naştere unui fiu. Era şi timpul să-mi amintesc că familia e cea mai importantă, că trebuie să mă trezesc, că trebuie să mă gândesc la Suflet, care este deja ca o zebră, acoperit cu dungi negre, dar Nu… Soţia a aflat că acea fată e cu mine, scandalurile au trecut în beţii, cu noi scandaluri, copiii vedeau totul, şi eram în pragul unui divorţ. Soţia a început să bea într-atât că se încuia singură cu un copil mic şi nu deschidea la nimeni, de beată ce era. Am fost nevoit să cer ajutor la Situaţii de Urgenţă, dar Slavă Domnului, nu s-a întâmplat nimic. Într-o zi, pe când eram în alt oraş, ea, într-unul dintre accesele de gelozie, a mers să cumpere brendy, şi pe drum s-a oprit în faţa bisericii. Ce a făscut-o să de oprească acolo, nu ştiu, dar a fost într-adevăr o minune. Ea a întrat în biserică şi… Gata… După asta, s-a oprit din băut, din fumat, a început să ia o atitudine faţă de mine, ca la soţul ei, nu mă mai certa pentru nimic, nu mă reproşa, a devenit umilă… Cum a fost în stare să învingă gelozia, să calce peste sinele Eu, nu ştiu.
Am fost şocat de toate… Ziceam, să obţin divorţul pe motiv că bea, şi brusc, totul se schimbă cardinal. Deja nu mai ştiu pe cine iubesc, – pe sine, soţia, sau amanta? Pe cine? Oameni buni? Sunt îngrozit… Şi încă atât de rapid, că nici nu reuşeam în urma acestor schimbări, dar soţia a devenit o altă persoană. Copiii s-au obişnuit să meargă regulat la biserică, înţeleg deja totul şi nu încalcă poruncile. Ţin și post, – în general, toate s-au schimbat. Eu n-am putut să trec pragul bisericii, și nimeni n-a făcut presiuni asupra mea. Eu… continuam să fiu infidel, dar atitudinea în familie am schimbat-o; am început să fac totul ca să mă asigur că soţia nu va afla şi nu va observa infidelităţile mele. Ea însă bănuia, ştia, că eu sunt cu amanta, de luni până vineri în acelaş oraş, şi – răbda, zâmbea, prepara mâncare pentru mine, îmi spăla hainele… Doamne! Scriu şi plâng…
De ce, ea a putut să se oprească, şi eu – Nu?
De ziua mea de naștere, a sunat telefonul meu mobil, soția atunci aranja bucatele pe masă, au fost învitate multe persoane, ea era fericită, și deoarece trecea pe-alături, a luat mobilul să răspundă, eu fiind ocupat în acel timp cu altceva și n-am auzit sunetul. Și dă peste un mesaj de la acea fată: soția m-a chemat, am venit, ea îmi arată mesajul și m-a priivit îndelung. – A fost un șoc! I-am spus, să discutăm după ziua mea de naștere. A fost de acord. Dar evenimentul a parcurs nervos: în fine, noi am ieșit afară, și eu am început… cu povestea mea. Că nu puteam s-o rup cu fata ceea pentru că ea mă șantaja după ce i-am zis că-mi iubesc soția etc. La care soția mi-a zis să telefonez imediat fetei și să-i spun aceste lucruri de față cu ea. Eu, ca un robot, am luat telefonul, o sun… Fata a venit în douăzeci de minute cu taxiul, apoi, noi în trei continuam drumul și discutam. Am confirmat în prezența ambelor femei, că nu-mi place fata și că iubesc soția…
Dumnezeule!.. Ce potlogar mai sunt… Pur și simplu, n-am cuvinte să redau cât de mult am iubit această fată! O iubeam real, pentru ce, nu știu, eram îndrăgostit ca un flăcău, și i-am zdrobit sentimentele de asfalt. Nu știu, dacă mi-am iubit soția. În acea clipă, credeam că Da, o respectam, îmi era milă de ea, îmi era teamă să nu-i ruinez viața, și o mințeam… privind direct în ochi. N-am iertare, deși rugam și ceream, și am fost iertat, nu am nicio justificare pentru faptele mele, eu am devenit un mizerabil, un neom… Soția m-a crezut, m-a convins să merg la biserică și să mărturisesc păcatele. Am mers la spovedanie, apoi la mănăstire, dar… cu gândul, la fel eram la acea fată. Ea suferea mult, îmi scria să mă întorc la ea, că este de acord să mă împartă și cu soția mea…barbat
Eu sunt bărbat. Slab. Am cedat. Îmi părea rău de ambele femei care mă înconjurau. Le-am adus atâta suferință, simțeam nevoia să repar lucrurile și din nou, din nou, să le fac fericite! Atunci nu înțelegeam, că de fapt, le fac nefericite, le mint, umilindu-le în acest mod, legându-le de mine, și le mai dau speranță… Soției i-am spus, că am închiriat un apartament separat și locuiesc singur, și plecând de week-end, mințeam fata că plec, nu la soție, ci la familie, – pe scurt, m-am înglodat în minciuni. Eram deprimat din acest motiv, călcat în picioare, eu juram că, gata, este imposibil să trăiești astfel și să termin odată cu minciunile. Mă certam cu fata, plecam de la ea, dar ea continua să mă întoarcă înapoi, iar și iar… Soția nu știa nimic. Am făcut totul ca ea să trăiască cu conștiința izbăvirii mele de toate ”iubitele”, și îi dăruiam Iubire, și căldură, și ea îmi răspundea la fel. Fetei, de asemena, îi dăruiam iubire și căldură, și alături de mine ea era fericită. Mă repezeam, în mod constant, ba la una, ba la cealaltă, ca un nebun, și ca urmare eram mereu afectat de ceea că sufletul mi-a devenit negru, că sunt o creatură monstruoasă. Dar… Mințeam, în continuare. Astfel, au trecut doi ani, și brusc la servici, am fost lipsit de deplasări, – eu plec în orașul meu natal, iar fata rămâne singură. În acel moment, noi eram împreună deja de 6 ani. Am fost mereu în contact, cu ea am vorbit mai mult decât fiind cu soția într-o odaie. În opt luni am fost de vre-o două ori la ea.
De odată, aflu că a apărut un rival, un tânăr, pe care-l place. Am devenit atunci încredibil de gelos, am încercat să le rup relația, dar ea nu mi-a permis, reproșându-mi că și eu am rămas cu familia mea, și că ea la fel dorește o familie și… nu dorește să mă împartă. Am fost de acord cu ea, și totuși, ea m-a convins să încercăm o nouă relație. – De ce am fost de acord? Nu știu. Cred că o iubesc real. Tare o iubesc. Mă gândesc permanent la ea. Și iată, au trecut două luni, am fost trimis din nou într-o călătorie de afaceri în acel oraș. Am ajuns, dar am dat peste indiferența și răceala acestei fete. Ieri, am făcut un acces de furie, i-am zis să mă lase în pace, că mă simt rău fără ea. M-a învitat la o cafenea. Eu, mă țineam de ea ca un înecat care se ține să se salveze, mă simțeam fericit de la o privire de-a ei, iar ea îmi tot repeta ceea ce auzeam și înainte, că dacă aș divorța și aș veni cu totul la ea, ar rămâne a mea pentru totdeauna… În general, mi-a dat de înțeles, că vrea să-și aranjeze viața, iar eu, precum spuneam, să-mi urmez decizia de a sta cu familia mea. Mai mult de atât, ea mi-a spus, că a scăpat de dragostea pentru mine, a ucis-o, atunci când a înțeles, că nu voi pleca de la familia mea. O înțeleg, îi spun că trebuie să rupem orice contact, să nu ne mai vedem, și doar lucrăm împreună, ne vedem constant…

Cu serile, acum beau de unul singur, la prânz merg la iaz, vin cu mașina, mă așez pe o piatră și încep a urla ca un lup, de dorul ei. Lacrimi, muci, mi-e scârbă de mine insumi…

Inima mi-e ruptă. Nu mai înțeleg, pe cine iubesc, ce doresc, nu mai știu… Soția mă iubește, ține la mine mult, crede că și eu, la fel o iubesc, dar… nu știu. Îi sunt recunoscător pentru copii, o respect nespus de mult, dar privind la ea, îmi pun întrebări: Pe mine mă irită în ea ceea ce nu mă enervează la fata ceea? Mă întreb, dacă o iubesc, într-adevăr. Fata ceea așteaptă pașii mei și sunt convins, că și ea mă iubește, poate nu ca înainte, dar mă iubește. Acest triunghi se atârnă de un cui… Am realizat în acești 6 ani, în care mi-am ucis sufletul, mândria mea, mi-am corupt inima, am devenit, mai mult o cârpă decât bărbat.eu
Eu am 46, soția 42, amanta – 29. Copiii, doi de 18 ani și unul de 6 ani. Mă gândesc, voi veni acasă de week-end, voi spune soției că nu mai pot trăi așa, că nu sunt fericit. Și ea va spune: ”Să fie așa, dragul meu”. Nu te voi presa, te las să pleci”. Eu voi pleca, dar cum am de gând să trăiesc??? Să mă gândesc permanent că sunt un trădător, că am lăsat copiii fără tată. Voi înnebuni, nu altceva. Și dacă, totuși voi reuși să uit amanta? Voi trăi cu soția și din nou voi căuta alte fete? Voi minți, ca înainte? Să mă întorc în gaura de vierme? Nu mai înțeleg, ce doresc și ce să fac… Sunt singur. Chiar și atunci când sunt cu familia. Alături de amantă, la fel sunt singur. Exist ca în ceva de groază. Dorm doar 2-3 ore în diurnă, nu mănânc nimic, ieri numai jumătate de frigărui și 4 pahare de cogniac. Am slăbit, m-am subțiat, am uitat ce înseamnă bucurie și fericire. Am decăzut în interiorul meu, de parcă am putrezit. Cu toate acestea sunt un boss mare, lucrez într-o companie respectabilă… – Doamne iartă-mă!
Oameni buni! Cei care au avut răbdare să citească până la urmă, spuneți-mi măcar un cuvânt… În situația mea sunt mai mulț bărbați, sunt convins… Voi primi orice, – știu că merit ceea ce veți spune… Am nevoie de cuvintele voastre. Nu mai pot trăi astfel… Știu, că trebuie să decid, demult ar trebui, dar singur nu pot… Sunt slab… sunt un monstru.. – Auzi-ti? Orice cuvânt, sfat, vă rog!!!


2 comentarii

Lumea capitalei: în drum spre casă


Cunosc o glumă: ”Femeia trebuie să se comporte ca o doamnă, să gândească precum un bărbat și să muncească din greu, ca un cal”. Nu cred că e corect, dar asta e realitatea, cel puțin la noi… Trăim într-o lume a bărbaților, în continuare: Bărbați la conducere, bărbații la volan, bărbați dominatori… O lume, în care femeile depun de două ori mai mult efort pentru recunoaștere, apoi și pentru familie. Cu siguranță, că femeile sunt confruntate cu sarcini de viață complexe, și mai dificilă se pare sarcina femeilor de a găsi un echilibru între carieră și familie; cu toate acestea, cred că un compromis familial este posibil, dacă partenerii îs asumă responsabilitățile complementare. Dar priviți, vă rog, imaginile, – le-am prins chiar azi, în drum spre casă, venind de la servici. Drumuri sparte, cu înscripții și pereți pictate în centrul Chișinău, prin care trecem zi de zi…  Persoane cu dizabilitați fizice la fiecare pas… N-am observat pe cineva fericit, doar fețe obosite, supărate, chinuite, fără vre-o umbră a speranței… Ah da, am prins o copilărie fericită în vacanță ei de vară: ea încă nu cunoaște nevoile societății… Mașini parcate neregulamentar… Femei cu genți grele, femei cerșind, femei cu cărucioare și copii în brațe… Pensionari déjà ca la datorie, cerșind, fie, muncind și vânzând pe străzi, ori admirând cuminți porumbei și pisici în curtea blocurilor… Sunt bătrâni disperați, care nu au încotro… Și dacă ați avea ocazia să vă prezentați Moldova în fața unor oameni care niciodată nu au auzit de ea, și ați vrea să faceți o impresie bună, care ar fi cele câteva lucruri, nume, detalii unice pe care le-ați scoate în evidență? Să admitem că vinul, personalitățile bune și peisajele nu ne caracterizeaza doar pe noi. Dar societatea, și capitala noastră cum arată ea, – le vedeți? Nu pot să nu dau vina pe guvern sau pe primărie, cu subordonați iresponsabili, ce numai cuvântează fără înfăptuiri reale. De prin ’80, de când trăiesc aici, Chișinăul e în reparații ce nu mai au sfârșit… Nu zic ba, avem și lucruri frumoase de admirat, cu… văcuțe și sah, de exemplu, dar când te uiți ce urmează apoi! Iar oamenii nefericiți, cine-i va face să zâmbească??.. Sunt imagini făcute în jumătate de oră, dar cât durează și doare viață în această mizerie…