Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


18 comentarii

Actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, o rază de soare la Clubul Impresii din viață și cărți


               ”Ca florile de primăvară neamul meu mă înconjoară.Voi purta bucuria în suflet o viață și clipa îmi va fi mereu doar dulceață.” (Lidia Noroc-Pînzaru)
     A 80-a la număr protagonistă al Clubului ”Impresii din viata si carti”, la 4 decembrie va implini 75 de ani. Este încă tânără cu spiritul şi cu inima, – ne-a convins şi astăzi la evenimentul clubului… Inteligentă, frumoasă, foarte strictă cu disciplina şi proiecte programate zi de zi, şi se menţine de stabilitatea lor în continuare. Astfel, şi-a dezvoltat dânsa caracterul, şi astfel trebuie să fie orice persoană inteligentă. Cerinţe şi fapte de la sine, în prim rând, vorbă bună, dar şi respect reciproc! O Doamnă gen clasic, sau retro, și mai bine, – cea modernă cu maniere aristocratice, nu m-aş mira să aflu că este descedentă din strămoşi regeşti. Cu aptitudini adaptate tuturor timpurilor. Evident, doar este o supertalentată actriță, vedeți și în filmările de astăzi…
Şi-a jucat, de-a lungul anilor, rolul de actriță, funcționar public, lider sindical, precum și cel principal – de actriță, interpretând zeci de roluri în peste o mie de reprezentații, roluri care i-au adus marele succes în fața publicului. În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Lidia Noroc-Pinzaru a fost actriță a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” (1959-1990), ‘‘Era inima culturii şi forţa spirituală a municipului, judeţului, personalitate care continuă să reprezinte spiritualitatea şi cultura românească şi cea naţională, în fond.(Lilia Manole, poetă li moderatoare a evenimentului). În prezent, muzeograf, a deținut pe parcursul mai multor ani funcția de șefă a Direcției Cultură a municipiului Bălți, precum și a județului Bălți (1990-2003). O Doamnă de Fier, un patriot şi luptător pentru cultura şi integritatea ţării:-“Cu fiecare zi îmi dau seama de profunzimea problemelor şi de extinderea lor în cultură. Vreau să fac o remarcă. Am intenţia nu numai de a le scoate la suprafaţă, dar şi voi bate fără preget clopotul până se va urni carul din loc.” – spunea actriţa Lidia Noroc-Pinzaru intr-un interviu. Şi foarte curând, distinsa Doamnă Artistă emerită va sărbători nu doar cei 75 de ani, dar şi 60 de ani de activitate în domeniul Culturii!
Deţinătoare a unei bogate şi importante bibliografii, ce cuprinde cărţi şi interviuri, invitata multor emisiuni şi spectacole din Moldova, România şi din Rusia, actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, eroina scenică alături de inegalabilul şi regretatul Mihai Volontir, colegă de scenă şi de rol a actorului renumit, care şi-a început activitatea teatrală mai întâi, la Bălţi, ulterior părăsind teatrul şi devenind actor de cinema, Grigore Grigoriu, la fel, Dumneaei eterna alinare a regizorului şi directorului de teatru Anatol Pînzaru, dar şi legendă inedită a vieţii noastre…
S-a zbătut în continuare să schimbe această societate şi  lumea culturii ca urmare, ca președintă a Consiliului de ramură al Sindicatului lucrătorilor din cultură (din 2003). A reuşit să stabilească relaţii trainice cu colegii din oraşele înfrăţite din România, Bulgaria, Ucraina. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi. În 1981, a fost distinsă cu titlul de Artistă Emerită, în 1986 – decorată cu Ordinul ”Gloria Muncii”, şi ”Insigna de onoare”, şi în 1993 i se conferă Medalia ”Meritul Civic”. Numită şi Doamna de fier a oraşului Bălţi. ”Ne înalţă arta, cultura, spiritualitatea. Iar actriţa Lidia Noroc –Pînzaru este un model de urmat pentru întreg neamul’ (Lilia Manole)
O familie excepţionalăSe spune, că despre soţul Lidiei Noroc-Pînzaru, – Anatol Pînzaru, Artist al Poporului, pot fi scrise opere fără sfârşit. Fiecare spectacol, montat de acest minunat regizor, reprezenta o etapă în istoria Teatrului Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi şi a teatrului basarabean în genere. La 1 septembrie 2016 ar fi împlinit 80 de ani. Bălţenii păstrează vie memoria Omului şi Artistului Anatol Pânzaru. O stradă, nu departe de blocul unde a locuit maestrul, îi poartă numele. Poşta Moldovei a lansat un timbrul (10 000 ex.) consacrat renumitului artist.
Artiştii Anatol Pînzaru şi Lidia Noroc-Pînzaru, copiii Ala şi Anatol junior, ginerele Bujor Popuşoi, colonel al Armatei Naţionale, nora Camelia, nepoţelele Laura-Felicia, Camelia, Saşa-Sonia şi Sofia-Elena… Am ţinut să menţionez despre această familie, ambii artişti care ne-au aurit valorile tradiţionale. Personalităţi, care cu siguranţă vor rămâne în istoria culturii moldoveneşti. Suntem mândri, pentru că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru n-a evitat să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, cu amintiri şi impresii de preţ… Dinastia Noroc vine şi cu urmaşi actori, – o nepoata a continuat calea teatrului. Maricica Buceatchi, surioara de la Ezăreni, Sângerei, director de şcoală, prin depănarea amintirilor a vorbit cu acest prilej despre rolul de mamă a surorii sale. ”Prin mamă, Dumnezeu întră în copil” – apoi a menţionat la club Lilia Manole, moderatoarea. Prietenii şi fanii au vorbit despre personalitatea dnei Lidia Noroc-Pînzaru, impresii marcante din viaţa ei… Repertoriul muzical al Dariei Radu, Vitalia Todiraşcu, Ludmilei Rotaru ne-au trezit emoţii şi senzaţii extraordinare, cu mesaje şi melodii pân-la lacrimi de duioase şi afectuoase…
Prieteni, colegi, profesori, colegi de teatru, actori, – asumânduşi propria poveste de viaţă, Doamna Lidia a găsit cele mai preţioase şi mai rare bijuterii pe acest plai. Un Noroc la Noroc se trage. Mulţumiri grandioase pentru aprecieri, prieteni! Multumiri Doamnelor Lidia Noroc-Pinzaru si Lilia Manole pentru emotii, impresii si parcursul acestui eveniment de exceptie. Mulţumesc prietenilor si tuturor parţicipantilor care au făcut sedinţa luminoasă! Doamnei Gutiera Prodan (Buna dimineaţa TVM1) pentru reportaj, cu plecăciune! Daria Radu, Ludmila Rotaru, Maricica Buceatchi, Ion Gorgan, Valentina Sandu, Silviu Fusu, Butucel Elena, Vitalie Todirascu, Silvia Saca, Valeria Saculțanu, pentru interpretare şi referinţe frumoase, cu emoţii şi clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”,Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu !
Sper să fiţi atenţi la detalii din filmul de la club marcat mai jos. Baftă în vizionare și la imaginile albumului:
 ”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” – albumul cu imagini de la evenimentul Clubului IVC in incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Chisinau, Republica Moldova!(accesati)
Lidia Noroc-Pinzaru:Viața poate fi llungă sau scurtă, după felul cum o trăim. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Astăzi mi-a mai răsărit o rază de soare care mi-a adus fericire și bucurie. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine la evenimentul Clubul „Impresii din viață și cărți”. Vă doresc multă sănătate, să aveți sufletul curat și toate dorințele să vi se împlinească” (după eveniment) Şi înainte:
”Dragi prieteni! Să aveți o viață ca-n povești cu vise împlinite. Să dăruiți celor ce vă iubesc doar clipe fericite. Vă invit și vă aștept cu mult drag la Clubul „Impresii din viață și cărți” în incinta BM Hasdeu, Chișinău, la 4 iulie 2017, ora 14-00, Este un eveniment organizat la Clubul ”Impresii din Viață și Cărți” a cărui diriguitoare este doamna Svetlana Vizitiu, moderatoarea – poeta Lilia Manole și protagonista cu nr.80 sunt eu” – Lidia Noroc-Pinzaru 
Cu toate trăsăturlie ei demne de femeie deosebită! Da, distinsa noastră doamnă, Lidia Noroc-Pinzaru este un noroc atât de rar…sunt şi eu o norocoasă că o cunosc personal şi sunt mândră de faptul că avem aşa o personalitate puternică, care ne reprezintă naţiunea. Sunt mândră că am deprins de la ea unele maniere de a relaţiona cu lumea, de a găsi un compromis şi încă multe altele . Stimă şi profund respect „enigmatică fiinţă, spirit dulce şi atrăgător”! – Valentina Sandu 
Constantin Cojocaru: O cunosc de pe cînd eram un bobocel aflat la început de multe drumuri. Îmi fusese profesoară la facultatea profesiilor obștești, cum se numeau pe timpuri. Am făcut cu dumneaei mai multe ore de ținută scenică, în care a pus în noi atunci nu numai trăire și sentiment, ci mai întîi de toate foarte mult suflet. Ne-a învățat ce înseamnă să judeci cu sufletul, să trăiești ceea ce faci, să te transpui în anumite ipostaze ale eului artistic și nu numai. Au trecut mulți ani de atunci. Mi-o amintesc dornică de scenă, de ceea ce încerca să ne transmită prin exemplul propriului eu. La Mulți Ani să ne trăiți! Cu drag de frumusețe și îndîrjire, pe care ați încercat să ne-o implantați, primarul mun. Edineț.
Lilia Manole Profesionalism, atitudine, viziune si caracter.
O femeie dintr-o mie, enigmatică fiinţă,  /Cumpătată în privire, a ei vorbă de actriţă,  /Al ei glas de ciocârlie, ochii -catifele mari,  /O femeie dintr-o mie, un noroc atât de rar…  /O femeie, dintr-un spirit, dulce si atrăgător,  /Visul scenelor fidele, o actriţă cu fior,  /Cosmosul inimii mele şi stihie necuprinsă,  /Doamna, care a păstrat multă dragoste surprinsă… /O femeie dintr-o mie, carte, care se va scrie,  /Din noianuri de-amintiri şi ingenuă trăire,  /O femeie, numai una, univers înfloritor,  /Glasul să i-L tot asculţi, în surprize, cu mult dor.  / Despre Lidia Noroc-Pinzaru, versuri de autor: Lilia Manole 

”Îmi amintesc prima mea vizită la teatru, când eram încă copil. Atunci am descoperit o lume nouă. O lume plină de mister. O lume care n-o cunosteam, dar o lume care m-a făcut să mă simt ca acasă. Din acea clipă, eu mereu am avut un respect deosebit față de artiști. Consider, că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, actriţă a Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălţi, Artistă Emerită a Republicii Moldova, – este inima şi forţa spirituală a culturii municipului Balti. Este o personalitate notorie care reprezinta cultura românească nu doar in nordul republicii, dar si in întreg spațiul românesc. Are o tinută scenică si o dicţie impecabilă ce o face inegalabilă pe scena teatrului românesc. Este o personalitate de mare calibru ce a dus după sine și a încurajat mulți colegii și prieteni de a lupta pentru demnitate şi cinste, pentru onoare si virtute sufletească.” – Sergiu Botezatu

Silvia Saca:”Dna Lidia Noroc-Pânzaru este vedetă, actriță Nr-1 a Teatrului ”Vasile Alecsandri”, dar și una din cele mai îndrăgite și talentate din Moldova, – face parte din generația de aur a teatrului moldovenesc. Talentată și frumoasă, are și o poziție activă în societate.

Maia Banarescu:”Oameni de calitate. Talent, frumusete si multa omenie”.
Un exemplu de slujire în artă și pentru artă” – Ghenadie Ciobanu (ex-ministrul Culturii RMoldova)
Perle care ating, de  Lidia Noroc-Pinzaru (extrase din lumea ei virtuală)
Un om cu adevărat bogat este cel care nu este niciodată singur cu adevărat…
“Sănătatea culturii înseamnă sănătatea morală.” “Cred că am avut noroc în viaţă, fiind eu însămi noroc.”
Există anumiți oameni în viață care te fac să râzi puțin mai tare, să zâmbești puțin mai mult și să trăiești puțin mai bine.
În viață nu trebuie să cauți prieteni care să îți rezolve toate problemele, ci prieteni care să nu te lase să le înfrunți singur!
”Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă.” 
”Bucuria vine din lucrurile mărunte; Liniștea vine din suflet; Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre! Ce frumos e să trăiești și să iubești viața”
‘Tinerețe – bulgăr de omăt aruncat în vânt, în soare, fără cădere și fără întoarcere…’
”Ninge in țara cu ciață şI fulgii-făină ne spală pe fata. O sită din aer tot cerne mereu durerile arse din sufletul meu.”
Timpul ce a trecut nu se întoarce niciodată. Rămâi cu sentiment de tristețe provocat de dorința de a revedea pe cei dragi și scumpi.” – 1 dec 2016
Alte surse info- despe Lidia Noroc-Pinzaru: https://www.facebook.com/events/518051988398182/

Fiecare grădină trebuie să aibă un trandafir, fiecare față trebuie să aibă un zâmbet, fiecare fir de iarbă trebuie să aibă rouă și fiecare om trebuie să aibă o prietenă ca dumneata. Nu mi-am dorit niciodată să am o viață perfectă, ci doar să am câțiva prieteni adevărați în jurul meu, care să mă iubească exact pentru ceea ce sunt, și din clipa aceasta dta ești unul dintre ei. A fost un eveniment de neuitat, cu emoții la superlativ, cu participanți de amploare, cu o atmosferă plăcut pozitivă și cu o viteză de postare pe rețelele de socializare. Albumul și clipurile sunt excelente. Ești foarte bravo și o mare sufletistă Doamna Svetlana. Un prieten adevărat este ca un curcubeu: atunci când există cantitatea ideală de fericire și lacrimi, rezultă un pod colorat între cele două inimi. Îți mulțumesc pentru tot. Sănătate și succese mai departe.”– Lidia Noroc-Pinzaru

 ”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” (Accesează)

Poezie închinată Dnei Lidia Noroc-Pînzaru:

Mi-e dor de mult de teatru, /ca de umbra mamei,/sa pot, l-aş rezidi cu aripi de lumină,/mi-e dor aşa de mult de teatru, /ca de portretul tatei,/izvor strălucitor,/noroc şi dragoste divină. // Mi-e dor aşa de mult de teatru,/ca de icoana veche,/de undeva ce mă priveşte, /gata să mă certe,/de nu mă rog la teatru,/aşa dumnezeieşte, /nici o icoană în lume/nu o să mă ierte… (Lilia Manole, 03 iulie 2017)

Lidia Noroc-Pinzaru Actorul este o sursă vie de inspirație în procesul de creație. În artă nu poți să faci nimic fără pasiune. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Viața poate fi scurtă sau lungă, după cum o trăim. Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă. Eu mă închin în fața tuturor care au fost prezenți și mau susținut cu interpretări și referințe frumoase și călduroase, cu emoții la superlativ și clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”. MULȚUMESC!👄👄👄❤️

Anunțuri


6 comentarii

Lilia Manole: Sunt mulţumită cum conduce Dumnezeu această lume


    M-am ciocnit de mai multe ori şi am riscat să fiu praf, să fiu pulbere, să fiu cenuşă, și de fiecare dată am luptat cu monştrii răului, şi m-am ridicat, ştiind, cu siguranţă, că mai am încă putere, că trebuie să descopăr izvorul meu nesecat de forţă, dragoste, înţelepciune, lumină. Atunci l-am descoperit. Vorbind despe monştrii răului, am în vedere, pe bune, viciile sociale, prieteniile false, viaţa fără divinitate şi lacrimi, fără Mântuire şi muncă sufletească, fără munca inimii şi a creierului. O Cale Lactee presupun, că a fost şi rămâne viaţa mea, această picătură de ozon, atât de scumpă…manole lilia

Cărţile şi şcoala m-au inspirat, spre a fi loială, activă, verticală şi m-au învăţat să iubesc frumosul, adevărul, împlinirea, voinţa, înţelepciunea, credinţa în miracolul luptei. Am avut mai multe rafturi cu cărţi acasă în copilărie şi din ceea ce mi-au dat părinţii, ca hrană pentru suflet şi minte, am considerat că trebuie să iau Într-o zi, pe când aveam vreo cinci ani, citeam o carte în limba maternă, tradusă din limba rusă, care se numea ”Catrusea”, din câte îmi amintesc. Această fetiţă a fost primul meu erou, un personaj model în viaţă. Au urmat şi alte personaje, asemeni Alicei din Ţara minunilor, şi alţi eroi, care mi-au oferit prilejul de a crede, că totul se creează în această lume, numai cu forţa binelui… Cărţile au venit în viaţa mea foarte devreme. Eu chiar mă mir, pentru că mulţi copii, pe atunci, aveau predilecţie pentru săniuş, în timpul iernii, și vara, la păscutul bobocilor, vitelor.

Unui copil îi poate fi mai uşor să se regăsescă prin proprii părinţi, chiar dacă sună banal acest lucru, însă nu trebuie niciodată să ne neglijăm şi să ne uităm rădăcinile, orice nu s-ar întâmpla… Cu cât e mai trainică relaţia între părinţi şi copii, cu atât copilul începe să judece mai corect şi nu în detrimentul său, nici al părinţilor, ci în beneficiul unei vieţi sănătoase. Pentru că am fost mai mult în pas cu sfaturile părinţilor, ale mamei, îndeosebi, şi chiar dacă nu mă satisfăceau pe moment, în consecinţă, ele au fost cele mai înţelepte şi binevenite sfaturi şi învăţăminte. Ştiu, cu siguranţă, că nici un părinte, nu îi doreşte vreun rău copilului său, şi îi iartă orice eroare, orice prea multă hărnicie, implicare. Şi înţelege, în cele din urmă, că acest coplil are nevoie de aripi proprii, are nevoie de propriul cer, aer, de propria înţelepciune.

Îmi amintesc, că ieşeam şi noi la păscut bobocii, în preajma lacului din centrul satului, care treptat a secat, iar în locurile secate era un tunel din beton; noi ne făceam ademenite de apa ceea, care se făcea zgură, întram în ţeavă şi ne ascundeam, până venea mama cu o vargă şi ne scotea de acolo, pentru că uitam de boboci şi de noi înşine. Mai ieşeam să ne adunăm pe undeva, unde era iarba mai verde, să o ascultăm pe Anastasia Lazariuc; aveam şi acasă un picup cu multe plăci cu melodii populare, mai ales. Şi ascultam cele mai rare melodii. Îmi amintesc, că aveam şi o placă cu muzica ansamblului de dansuri populare Joc…

Până a descoperi acel izvor de înţelepciune, lumina ei, a fost nevoie de luptă interioară, evident, răbdare şi persevenţă. Nu am fost niciodată adepta oglinzii, însă am ştiut să mă privesc în ea, în clipele cele mai hotărâtoare, pentru a şti, că am dreptul să iau o decizie. Or, oglinzile sunt pentru noi nişte hexaedre filosofice, care au rostul de a ne purifica de răul din jur, şi a ne turna mai multă lumină şi vigoare, de undeva, din interiorul lor, al acestor spaţii de vise împlinite, dincolo de Universul propriu-zis.

Cred că abia acum mă aflu între regăsire şi autodeterminare, cred că acum, simţind că am construit ceva, cu succes, şi am pierdut poate, timpul, numai, am câştigat  o fermecătoare balanţă, în acestă viaţă, care mă ajută să cântăresc lucrurile, şi să le văd chintesenţa lor. Despre lumea mea, îmi spusese odată surioara mea, care a simţit, că eu singură, am avut multă tărie să-mi creez lumea mea interioară, or, aceste momente au început cu foarte mult timp în urmă, bineînţeles.

Or, viaţa e o antinomie, dintre noapte şi zi, e o vibraţie între cer şi pământ, e o rază de soare, în căutare a ploii, e un curcubeu, la apusul infinitului, e un miracol, care trebuie luat cu grijă şi transcens, prin intermediul inimii şi sufletului. Ce viaţă vei simţi şi vei avea, dacă îţi lipsesc aceste două valori carnale şi spirituale, în acelaşi timp, inima şi sufletul, cu alte cuvinte, raţiunea şi fapta?

M-am regăsit atunci, când am riscat să mă pierd. Când am riscat, cu propria viaţă, când am riscat, cu toată fiinţa, când mi-a fost greu de tot ce trebuia să întreprind, când, în sfârşit, mi-am luat viaţa în mâinle mele şi am stors-o de tot ce e inexplicabil, am făcut-o să fie explicită, înţeleasă, să sune, să cânte, să vibreze, să decodifice ceea ce era imposibil de decodificat, să mă facă altfel decât sunt, când caut lumea de dinafară, să mă impună, să o primesc, să o accept, aşa cum e ea, fragedă-tare, rea-bună, veche-nouă, tristă-fericită, ştirbă-împlinită.

M-am  regăsit atunci, când am luptat, neavând speranţe, mi-am descoperit subconştientul cumva scos de pe fix, când mă interesau mai mult locurile necunoscute, când, de fapt, am plecat în necunoscut, fără teamă şi am ascultat inima, şi am iubit, şi am fost singură cu Universul. Atunci când am decis să merg în hău, când am acceptat, ca o jertfă, însă puternică şi capabilă să se dirijeze, când am simţit, că sunt o explozie, în apus de soare, când am avut mai multă îndoială decât încredere şi siguranţă, atunci m-am regăsit. Când am făcut dintr-o cupă de venin – o picătură de miere, când am simţit, că iubesc oamenii şi am un altruism imens, când ulterior, am trecut şi spre cealaltă extremă, descoperindu-mă, că îmi plac, de fapt, extremele; când am învăţat, că oamenii trebuie iertaţi, orice s-ar întâmpla, când am fost vindecată, prin forţa iertării, când am uitat de mine, m-am regăsit… Cu alte cuvinte, m-am răzvrătit, cu mine însumi, mai mult pentru a mă învăţa să trăiesc. Fără ipocrizie, fără laşitate, fără duşmani, fără invidie şi ura, care persistă în jur.

M-am răzvrătit cu mine însumi, la un moment dat, pentru a învăţa să trăiesc, după alte modele – pur individuale, pentru că durerea şi suflerinţa era numai a mea şi trebuia să-mi statuez valoarea şi calea de mai departe, reieşind din ceea ce sunt eu, păşind mai departe, cu propriile mele simţiri – modele de viaţă interioare, şi nu am căutat să îmi fac iluzii, din alte surse, decât cele pe are le aveam, vii şi care necesitau a fi soluţionate, accesate.

Soluţia am fost eu însumi. Picătură cu picătură, am adunat mai mult bine, mai multă credinţă, mai multă tăcere şi mai multă linişte. Liniştea interioară, care nemijlocit creează şi pe cea exterioară. E un fenomen interesant, însă… l-am creat cu Dumnezeu. M-am răzvrătit cu mine însumi, pentru a învăţa să trăiesc şi să exist mai departe.

A trăi nu înseamnă să fii robot, sau să-ţi urmezi reflexele, a trăi înseamnă, mai mult, a iubi pur, înseamnă a învăţa să te judeci, simţindu-ţi creierul, nu doar ca un efort de căutare, ci şi de analiză, logică, aşteptare, răbdare. Creierul – şi el o parte din suflet, care trebuie să preia, în unele momente, reacţiile sufletului. Pasivitatea nu am acceptat-o, am crezut, cu tărie, că în orice situaţie nu te-ai afla, nu poţi fi pasiv, aşteptând dinafară soluţionări şi consolări, compătimiri. N-am închis niciodată uşa,  pentru a mă elibera de obligaţiuni şi responsabilităţi, ci am pătruns profund în sufletul meu, lăsând să intre toată lumina divină a lui Dumnezeu, mulţumindu-mă cu această stare de înger veritabil.

Am luptat, conştientizând, că sunt în ţara mea şi trebuie să îmi asum responsabilităţi, văzând partea bună a lucrurilor; când îţi iubeşti ţara, oamenii, care te înconjoară, şi problemele se soluţionează numai în beneficiul binelui şi prosperităţii. Cred că am fost mereu în căutarea entuziasmului adevărat, şi nu fals, şi această trăsătură m-a dus departe, tocmai pe ţărmurile lacurilor şi printre munţi, unde mi-am scris acolo poezii.

Viaţa e un bumerang, – un strigăt fără ecou, ades, şi trebuie să avem forţa şi caracterul, să o auzim, să o simţim şi să-i dăm tot de ce are această viaţă nevoie. Ea are nevoie, în primul rând, de capacitatea noastră de a fi oameni cu luciditate şi care să-şi dorească mereu să cunoască, să înveţe, să se desăvârşească, prin originalitate. Or, felul în care ne manifestăm şi ne comportăm, implică după sine alte şi alte relaţionări, concluzii, alegeri etc…lilia

Cândva mama îmi spunea, că vine o vârstă a înţelepciunii, atunci când anticipezi şi lumea cărţilor, chiar, când experienţa ta bate filmul, cu alte cuvinte, şi în cărţi te poţi regăsi printre personaje. Deci, în acest context, vine o vârstă, nu un timp, fiţi atenţi, în care vrei să ai parte de zbucium,  de multă cunoaştere, vrei să ai timp să te autoverifici, prin prisma propriilor estimări. Vine vremea, când trebuie să le spui lucrurilor pe nume, şi să spui, cine eşti, de fapt, fără să te minţi pe tine şi pe cei din jur.

E o vârstă, când trebuie să priveşti înapoi, cât nu s-ar părea de straniu, şi să concluzionezi valoarea multor fapte, care ţi s-au întâmplat, deci, trebuie să  priveşti, în acest sens, cu  multă împlinire, şi să laşi de la tine, aşa precum un râu îşi lasă apele să atingă perfecţiunea albastrului speranţei.

Acum privesc simetric, spre toate cele trei segmente. Mă simt fericită, pentru că sunt, pentru că exist, pentru că am bucuria şi candoarea, pe care mi-am descoperit-o eu singură, pentru că am forţa magnifică de a vedea totul, prin iertare şi înţelepciune, pentru că am ochii, înscrişi într-nu alt ochi, de fapt… Prin dăruire, avem şansa de a veni spre noi înşine, cu sufletul în mâinile divine ale Înălţătorului Mântuitor, prin dăruire şi iubire, avem şansa, de a-i da un sens acestei vieţi. Când se încheie o zi din viaţă, să avem multă percepere a acestor fenomene, să ne întrebăm, ce  nou am avut în ziua respectivă, ce bun am făcut pentru semenii noştri, pentru întreg Universul?

Cât de corecţi şi sinceri am sfârşit încă o zi din viaţă? Ce bine e, când avem puterea să ne vedem pe noi înşine nu în oglindă, ci să ne privim în suflet, să avem această răbdare, pentru a descoperi zilnic toate cicatricile sufletului. Acest moment ţine de divinitate, e ca şi cum a privi în întuneric o uşă închisă, iar tu trebuie să-ţi imaginezi, că o deschizi şi vezi ceva luminos, foarte luminos, extrem de luminos, dincolo de ea. Iar ceea ce vezi, vine din alte adâncuri și înalturi celeste.

Dacă ai răbdare, să te priveşti pe dinăuntru, înseamnă că vei avea răbdare să sfidezi moartea, boala, ura, răul, neadevărul etc. Înseamnă că vei avea răbdare să tratezi un bolnav, înseamnă că vei avea răbdare să aştepţi o nouă zi şi să faci numai fapte bune.

E important să îţi educi copiii, ca ei să vadă partea frumoasă şi demnă a lucrurilor, or, pe parcursul vieţii vor avea de cugetat asupra binelui şi răului îndeajuns; e important să le oferi multă dragoste, atenţie, lumină divină, şi multă spiritualitate. E important să-î înveţi, ce este adevărul, şi să îi determini să aleagă numai această cale.

Dumnezeu este un vizionar, iar poezia mea este sufletul şi crezul Lui. Am atins, cu sufletul meu, ochii Lui tăcerea lui. Mi-a plăcut de demult să stau cu El Sus, să-mi descrie gândurile, intenţiile oamenilor şi ale mele. Am ajuns acolo, datorită Darului Lui, şi în fiecare clipă pot să vorbesc cu El şi să scriu despre suferinţă, despre dragoste, trădare, despre creaţie şi frumos, despre ceea ce se va întâmpla.

De ceva timp, chiar sunt mulţumită de faptul cum conduce Dumnezeu această lume. Probabil, pentru că exist prin El, probabil, pentru că mă rog pentru El, probabil, pentru că am găsit sâmburele dulce al eternului… Adevărul este Dumnezeu. Am trăit timpuri diferite, şi acum aleg şi ei să se autoeduce, să se autocontroleze, să se autocunoască, să se regăsească. Drumul spre fericire, spre adevăr, spre frumos şi cumsecădenie e, dincolo de tot pragmatismul aspru al societăţii, drumul spre sine însuşi, drumul spre a fi un om bun. Dumnezeu nu îngrădeşte nimănui calea, și tot El trebuie să intervină, secundă de secundă, în lume, pentru a limita faptele şi intenţiile rele ale oamenilor. Sunt alături de El, mereu, rugându-mă în orice clipă, să–mi explice, cum reuşeşte să păstreze un echilibru între noi, ca să trăim în pace, deşi există mult rău încă, în sufletele fireşti şi implicit în lume…

Am răsfoit cu multă satisfacţie, mai multe amintiri, caiete şi note, îmi imaginez, că toată averea de o viaţă, cel puţin, trăită până acum, o poţi estima, scoţând la iveală saci cu facturi de plată, cu diferite acte, contracte, scrisori etc., toate care mărturisesc, ce se numeşte Viaţă

(Lilia Manole, poetă, jurnalist, reporter, or. Bălți)

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/07/09/lilia-manole-poeta-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/


25 comentarii

Lilia Manole, poetă la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”


11665364_485882598245212_1711513794188632288_nAm descoperit, că printr-o eroină a unei ședințe se redau calitățile mai multor persoane ce întrunesc relații, evenimente, peripeții sau întâmplări de zi cu zi…  Oamenii se bucură, sensibilizează, se emoționează, se privesc, cântă, recită, vorbesc, discută exact la fel ca și cum s-ar contopi unul în altul, și o fac cu plăcere pentru că sunt înțelepți. Și pentru că este momentul când poți uita de grijile cotidiene, și… pentru că mereu susțin că te iubesc, – da, pe tine, omule drag, care citești aceste buchii..11665720_900148030065488_4535848011199633770_n

11540915_1855375021354980_5879771703509044083_nIar la  Clubul ”Impresii din viata si carti” de azi, protagonistă și poetă – Lilia MANOLE de la Bălți, ne declara iubire în fiece clipă, – prin poeziile sale, prin amintiri, prin repertoriul variat de cântece… M-a surprins că poate și să cânte, nu doar să scrie și să declame poezii! Cu dor, cu nostalgie, și fericită că iubește! Frumusețea ei dornică la fel cuprinde tema dragostei. Scriind atât de sincer despre iubire, ne face să înțelegem că acest sentiment se află în interiorul fiecărui din noi. Cheia fericirii – este cea de a înțelege nu doar iubirea de sine, dar și a celui de alături chiar dacă poate nu o merită… (Svetlana Vizitiu)  

Alte imagini vedeți în albumul : ”Lilia Manole: Volumul cuvintelor nestinse

   11692513_485882814911857_3296831946073227611_n”Ne-am îndrăgostit  /Tu și eu,  /Luna era a mea,  /Cerul era al tău,  /Însingurată- eu,   /Preafericit erai tu,  /Nici nu am înțeles,  /când Domnul ne văzu…  /Dar ne-a zărit, să știi,  /de-atâtea zeci de ori,  /din nimbul/Lui veneam,  /spre tine, dinspre zori…  /Și ne-auzit atunci,  /când macii scuturam,  /cu o privire goală,  /iubind ne părăseam…  /Și ne-a ajuns, să știi,  /tot El e-acum aproape-  /eu – în privirea Lui învii,  /Tu ești, cu El, și zi, și noapte…”  (LILIA MANOLE)
   ”Intalnirea cu talentata poeta Lilia Manole a fost o adevarata revelatie.11222305_1855374971354985_4289949210845848432_n In zilele noastre discutiile politice din societate au lasat in umbra adevaratele valori, si, cu atat mai importanta este misiunea nobila de a promova oameni talentati, precum este invitata zilei de azi a „Clubului de impresii din viata si carti”. 11057446_485884161578389_909504047870860523_nAutoarea culegerii de versuri „Cuvinte nestinse” ne-a deschis usa intr-o lume deosebita a poeziei veritabile, care ne purifica sufletele si ne indeamna sa traim cu dragoste, compasiune, bucurie si speranta. Minunata moderatoare poeta Diana-Susana Zlatan Ciugureanu a dezvaluit cele mai importante momente din viata si creatia Liliei Manole, creind o atmosfera inedita a seratei. Calde multumiri Svetlanei Vizitiu, organizator de exceptie, datorita careia avem posibilitatea sa evadam intr-o lume plina de miracole cu personalitati de valoare.” (Тatiana Berbecaru, jurnalist)11223705_485882688245203_7948951979719614987_n
    ”O şedinţă a clubului „Impresii din viaţă şi cărţi” plină de farmec enigmatic Un eveniment monden cu ambianţă mistică, produs de talentata poetă Lilia Manole, frumoasa moderatoare Diana Zlatan-Ciugureanu şi ingenioasa gazdă Svetlana Vizitiu. 11666077_485883748245097_6689584134704330119_nOdată cu lansarea cărţii „Cuvinte nestinse”, Lilia a adus în incinta sediului Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu” Cerul, Stelele, Veşnicia, Visul, Poezia, Autoperfecţiunea, Taina Vieţii şi Învierii, Pasărea Creaţiei, Originalitatea, Talentul, Rafinamentul… BRAVO FETELOR!!! Mai multe despre tainele Liliei, aflaţi peste câteva ore în informaţia pe care o voi posta pe paginile CLUBULUI şi a grupului MOLDOVA COSMICĂ.” (Tatiana Paladi, astrolog)
11052452_485883631578442_3833782526095751480_n”Am trăit bucuria de a participa la lansarea volumului de poezie ”Cuvinte nestinse”, autoare Lilea Manole. Sunt profund impresionat de căutările şi framântarile protagonistei: descoperirea divinităţii din noi, regăsirea ”sinelui” şi dimensiunea nemărginită a iubirii, trăită cu intensitate deplină. Cu un zâmbet ce-ţi incălzeşte sufletul, a mărturisit despre viaţa sa cu multă dragoste şi incredere.Ţin să-i doresc pace sufletească, sănătate, inger păzitor şi noi impliniri. O poezie scrisă – o rană tămăduită.” (Gheorghe Grau, actor)
     ”…Despre frumoasa, rafinata, înțeleapta poetă Lilia Manole, care poartă faima intelectualității R. Moldova, peste Prut și pe mapamond. Poeziile Domniei sale au fost publicate la București cu subtitlul Poeme din Basarabia. Când cineva apreciază o poezie ridicând-o la rang de poem, este o enormă realizare, accentuez, eu, bucuroasă pentru prietena mea, uimitoarea și plivalenta personalitate, Lilia Manole. Am conștientizat ambele, misiunea acestui Club de mare succes, de aceea am închegat, cu toată responsabilitatea pentru participanți, un scenariu care să-i intrige, să-i mângâie la suflete, să-i înalțe prin cheile fericirii, ale succesului, ale regăsirii, pe care mi-am propus să le descoperim cu toții, admirând-o pe protagonosta seratei de neuitat din 9 iulie curent. Pe o arșiță care cauzează stări dificile până la leșin, unor persoane, sala a fost plină de lume bună și de elită, însetată de paradisul văzut cu sufletul. Lilia le-a mulțumit tuturor pentru voința, curajul, noblețea publicului. În plus, a comunicat pe viu, cu fiecare, cu absolut fiecare spectator, toți fiind transformați în participanți activi la serată. Cum? Sufletele Domniilor lor, erau susținerea noastră evidentă, clipă de clipă. Plus exercițiul efectuat cu brio, de fiecare, în cadrul concursului cu premiu, pentru cel mai inspirat răspuns la întrebarea ”Care este rolul poeziei în viața omului modern?”. Ei! Ne-au șocat toate răspunsurile, de aceea doar cu ajutorul auditorilor, Lilia a reușit să selecteze învingătorul, fericindu-l pe tânărul prieten al alectui Club, Adrian Boțan de la Ghidighici, absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din capitală. Premiul a fost un exemplar al cărții lansate la serată – „Cuvinte nestinse” de Lilia Manole…  Observ că am forțe pentru a modera o nouă serată de creație a Liliei Manole, care a lansat și „Prima romanță”, creată de ea, intrerpretată cu vocea ei minunată, fiind acompaniată de colegul de la Bălți, Sandu Cegolea, un instrumentist valoros, cu o voce care ne-a cucerit de asemenea! Am avut de toate, plus abundență materială! Ca o mană cerească, a apărut, din senin, o masă copioasă, pe lângă plăcințelele, bomboanele, cafeaua oferite de autoarea volumului lansat. Tacâmuri bogate cu delicii din bucătăria națională, au fost oferite în calitate de surpriză din dragoste multă, de draga noastră prietenă, colega de la Moldova 1, Compania „Teleradio-Moldova”, Distinsa D Tatiana Berbecaru, împreună cu familia Boțan, proprietara Restaurantului de succes din Ghidighici, „Hanul lui Gheorghe”. A rămas o enigmă pentru mine, cel puțin, cât de buni sunt oamenii pe pământ. Da, există minuni, prin care Dumnezeu ne transmite semnale că totul este posibil, când ești cu fața la El!” ( Diana-Susana Zlatan-Ciugureanu, poetă, jurnalistă)


6 comentarii

Ion Madan. O istorie a Cărţii.


Ion_madan      O personalitate marcantă, extrem de discretă a vieţii culturale basarabene, s-a implicat cu dăruire şi onestitate în diferite domenii: ca bibliofil, pedagog, scriitor şi, a fost o permanentă prezenţă la întrunirile din cadrul reţelei Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, fiind totodată un observator atent şi critic al societăţii contemporane.

Arzând ca o torţă, a dorit să ne lase „epigonic” cât mai mult din sufletul său mare, – fapt dovedit şi de ultimă lucrare bibliografica despre familia Slutu-Grama, apărută după plecarea sa într-o nesfarşită vacanţă. De fapt, toate lucrările lui Ion Madan, îsi păstrează actualitatea, nu doar prin prisma recentelor evaluări bibliografice, şi în special, prin evocarea paginilor enciclopedice, editate cu o deosebită acurateţe. Omul nu se poate desăvârşi singur prin propriile puteri. Iar scriitorul îsi conturează personalitatea nu numai prin educaţie şi talent, ci şi prin prezenţa lui într-un mediu prielnic, ion-madanla care Ion Madan a contribuit şi prin reviste de cultură, de literatură, creând şi asigurând un climat, o anumită durată creatoare a Cărţii…

S-a născut pe 31 mai 1935, comuna Truşeni, Chişinău, decedând în 2008 pe 4 februarie…

     Ion Madan a fost director-adjunct pentru știință al Bibliotecii Naționale, director al Bibliotecii Științifice a USM. Timp de peste 35 de ani a fost implicat în procesul de instruire a bibliotecarilor din Republica Moldova. La inceput, în calitate de lector la Facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie a USM, mai târziu, dupa susținerea în 1974 a tezei de doctor în știinte istorice, timp de 12 ani in calitate de șef al catedrei Bibliografie, mai apoi, în funcție de conferențiar universitar la catedra Biblioteconomie și Asistență Informațională a Facultatii de Jurnalism și Științe ale Comunicării.ion madan Începând cu 1996, lansează câteva bibliografii retrospective fundamentale Cercetările în domeniul științelor umanistice la Universitatea de Stat din Moldova (1974-1995). Contribuții bibliografice (1996); Cercetările în domeniul științelor chimice la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1998). Contribuții bibliografice (1998); Cercetările în domeniul științelor biologice și agrochimice la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1998). Contribuții bibliografice (1998), Bibliografia basarabeană în contextul culturii și spiritualității româneștiBibliografia istoriei (2001); Bibliografia artei (2005); Bibliologia basarabeană din ultimii 10-15 ani (2006).

    Rămâne autorul unui ciclu de lucrări bibliografice care prin conținutul său au reflectat dinamica dezvoltării diverselor domenii de activitate ale societății. În activitatea științifică s-a ghidat după un motto, potrivit căruia bibliografia este una din „negațiile uitării trecutului, care imortalizează eșecurile și reușitele unei națiuni, realizările savanților și oamenilor de cultură”. Ion Madan constituie un model de excelenţă de specialist care, prin pasiunea şi dăruirea faţă de domeniul cărţii, a dat dovadă de abnegaţie, perseverenţă şi conştiinţă profesională, putând fi model şi pentru tinerele cadre bibliotecare. ion madan1Pot vorbi oricând cu dragoste şi mândrie despre acest Domn ca despre o mare Personalitate.

   A fost curatorul nostru de grupâ la facultate, şi profesorul de Istoria Cărţii, – un dascăl remarcabil, cu care ne mândrim, şi pe care îl evoc cu bucurie in aceste rânduri. În acest mod, îmi exprim un omagiu de suflet şi recunoştinţă faţă de marii dascăli ai neamului moldovenesc, care şi-au dedicat întreaga viaţă muncii la catedră de Biblioteconomie si Bibliografie, Universitatea de Stat din Moldova (USM). Îmi aduc aminte, aveam atunci 17 ani, – mă „supărasem” pe dnul Madan pentru  o apreciere de nota ”trei” la examenul ”Istoria Cărţii” (la celelalte obiecte, primisem note de ”cinci”). Am crescut cu cărţi, citind şi recitind, studiind de fiecare dată, în căutare de înţelesuri noi, dar iată că la acest examen am clacat: N-am reuşit să desluşesc valorile unui mit: Mitul lui Prometeu înlănţuit, probabil… Valoarea unui simbol al sacrificiului, al luptei şi al curajului. Darul făcut oamenilor… Mă întreb, oare de ce nu îl recitim în prezent cu toţii? Am descoperi mai multe valori sau opţiuni educaţionale… Revenind la subiect, ulterior, domnul Madan mi-a explicat: că pentru un studiu oricare, nu trebuie să plecăm de la carte, de la teorie ei, şi nu este destul să lecturezi zeci de cărţi, – trebuie să deduci şi să realizezi alegându-te cu o analiză concretă, – să presupunem, cu o valoare supremă. Şi, Înainte să închizi cartea, să treci la fapte concrete!

A fost nu doar un profesor, care s-a dedicat cu multă generozitate discipolilor săi, ci şi un mentor pentru colegii de breaslă şi specialiştii din domeniul cărţii. Toţi cei, care l-au cunoscut, au simţit influenţa benefică a unei personalităţi puternice şi altruiste. A fost cu adevărat un model al cetăţeanului patriot, de om sufletist. Prin anii ‘ 80-84, fiindu-ne diriginte (curator) la USM, mereu ne susţinea şi ne indruma la căi corecte… Chiar a lucrat cu noi împreună pe câmp „în kolhoz”, la strângerea recoltei de struguri, a roşiilor de pe meleagurile Moldovei de Sud: Cişmichioi, Goteşti… Menţionez. Pe-atunci, noi eram prima lui grupă ca diriginte, cu 25 de studenţi, şi în care băieţii formau majoritatea. m1Astfel, s-a creat o „gasca” amicială, iar Ion Madan se simţea bine cu noi. Mereu zâmbitor, salutând, şi „chicotind” unical: câteva detalii de-ale râsului molipsitor, cu un „Noroc la toţi” şi desigur, cu glume, el ne facea să pufnim într-un râs incontinuu.

Cei care aveau nevoie de ajutor, îl primeau: dnul Madan le oferea temporar nevoiaşilor o masă şi un loc de dormit, le întra în situaţie fiiind binevoitor, şi pentru alţii lupta să capete un colţ în căminul studenţesc. Într-o zi, la invitaţia familiei Madan, noi, studenţii lui, am asaltat „sediul lor de reşedinţă” de pe strada Dacia, organizând ”masă rotundă” cu discuţii interesante, şi chiar dansuri… Dansau şi soţii Madan! – o pereche remarcabilă. Se simţea dragostea şi atitudinea respectuoasă unul faţă de altul…Iar cu fiecare din noi, dnul Madan se înţelegea într-un fel unic, cu severitate punându-ne la învăţătură, – nu era de glumă! La sesiuni, retrăia şi îşi făcea griji împreună cu noi, studenţii, – interesându-se, şi menţionându-ne pe fiecare aparte.  Erau printre studenţi, familii care lucrau cu diurne, şi nu reuşeau întotdeauna cu învăţătura. Iar dnul Madan îi susţinea, uneori se ruga la colegi să nu le le ”scadă” notele, ca nu cumva să fie exmatriculaţi. Era foarte strict pe-atunci, cu învăţătura, dur cu studiile: Poate e vorba şi de mentalitate? Avuse dreptate, în felul lui: toţi cei pentru care luptase şi i-a pus la treabă, în prezent, ocupă funcţii bune, care prin Chişinău, Bălţi, care prin Soroca şi alte meleaguri ale Moldovei! Oamenii erau mai omenoşi şi se dedau cu suflet relaţiilor interumane, în spiritul timpului…ion-madan1

Ne lipseste mult, încât aşteptăm şi acum să-l vedem apărând pe uşă, cu zâmbetul lui luminos, care-i înflorea pe toată faţa, cu vorba sa bună, pentru fiecare, şi atunci când venea în continuare la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu”.  A educat şi a fost mentorul unei pleiade de personalităţi cu care a colaborat în continuare după studiile lor la USM. Doamna Lidia Kulikovski, Director General BM ”B.P.Hasdeu”, a fost discipola Maestrului Ion Madan, – cea care a continuat studiul în istoria Cărţilor şi a Biblioteconomiei generale. La fel, şi Mariana Harjevschi, Preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor R. Moldova, actual Director General BM ”B.P.Hasdeu”:”Pentru mine dl Madan a fost un bun mentor, oferindu-mi suportul pe tot parcursul studiilor. M-a încurajat să mă apropii de profesia de bibliotecar cu dedicație şi profesionalism”.

Sute de persoane care l-au cunoscut l-au memorizat ca fiind om bun, şi doar cu zâmbetul pe buze… Ministerul Culturii a elaborat Premiul ”Ion Madan” oferit anual celui mai bun Bibliotecar…

Grea pierdere pentru o mulţime de oameni, care l-au cunoscut. Condoleanţe familiei, la care Ion Madan a ţinut foarte mult. Pierderea fiului drag a fost o lovitură extremă pe care a resimţit-o cu putere, şi care l-a doborât…  Suntem oameni, şi asta este pentru noi un şoc emoţional care ne marchează, vrem, nu vrem, pentru o perioadă mai mare sau mai scurtă de timp. Şi, ce este cu adevărat trist, e că nu putem nega, nu ne putem ascunde, nu avem cum să fugim de ceea ce s-a întâmplat. Puterea de a merge mai departe o purtăm însă în noi. Trebuie să mai facem înca un efort (oare al cîtălea?!) pentru că aşa e datul vieţii. – Destinul… Trebuie să fim recunoscători că i-am cunoscut pe cei, care nu ne mai sunt alături, că au împărtăşit cu noi clipe minunate. Că avem amintiri, care ne vor însoţi ca nişte lumini, o viaţă întreagă… Astfel simţim, că nu am trăit înzadar…                                                                       Svetlana Vizitiu

Informaţii utile despre Ion Madan:
http://chisinaul.blogspot.com/2012/02/ion-madan-file-de-amintiri.html

http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=29&id=817&zidc=2

http://pt.slideshare.net/BMHasdeu/dr-lidia-kulikovski-2activitatea-bibliografic-n-paginile-revistei-bibliopolis-20022011

http://www.abrm.md/rmenu_02.html