Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


4 comentarii

Slăvim Biblioteca


Ne place BIBLIOTECA,

Această casă veche

Pe o stradă centrală.

Nu liniștită,

Cu vuete de sirene,                       

Dar liniște în suflet,

Și totuși ne place

Că ne adună

Pe cei singuratici

La o Carte

Și comunicare.

Desi uităm aceasta

În alte clipe amare…

Ne place această casă veche

Cu o sală confortabilă,

Ce are origini

De creatori pricepuți

Și tinerețe tandră a căutării…

Suntem onorați:

De istorie bogată.

Putem transmite

Cu generozitate

În mintea tinerilor

Lumina,

Și atunci uităm…

De ojă rupță recent,

De nervi sau ceartă,

Pițța, spaghetti,

De foame,

Uităm că planurile și obiective,

Estimate foarte diferit,

Decise de șefi,

Sunt prețuite

Cu totul…altfel!

Ei, și bine,

Vom lucra

Conform proiectului

Îndepărtat,

Impactul este

Inevitabil:

Minți minunate

Academice

Ne vor privi

Cu mult favor…

 

                                                             Se vorbește în popor:

Cică

Nu mai suntem la modă,

Că fără noi,

Răspuns la toate oferă

Neînlocuitul Internet.

Dar cine-atunci

Va ajuta să alegi un titlu,                                  

O carte va recomanda?

Un sfat de suflet, inimă…

Ca de la Bibliotecar

Să scrie referat,

O teză de masterat

Astfel ca să fie uimiți

Și cei mai intelectualii

Magistrați!

Și cine va explica

Cum se scrie un eșeu?

Ca la Biblioteca Hasdeu?

Că profesorii nu au timp…

Și bibliotecarii – îl au… berechet!

Cine va face pe toți să respire,

Cu mese rotunde, mesaje de suflet,

Pe tavă – varia personalități,

Ca la Clubul Impresii din Viață și Cărți?

Saloane de carte, lansări, dedicații

Maratoane cu versuri și proză

În special, master-class?

Ei, și cine va invita să comunicați

Cu un psiholog,

Cu autor preferat

De carte,

De viață,

Servindu-vă cu ceai și cafea,

Dulciuri la fel aromatizate?

Cuvinte parfumate,

Tablouri miraculoase,

Care trezesc amintiri

Și inspiră Speranțe?..

Bibliotecarul e o specie rară,

Poate fi psiholog, și părinte,

Și frate,

Și blogger,

Sociabil prin natură,

Zâmbet larg,

Atenție maximă,

Cu blândețe și cu spor

Va ajuta să zbori

Într-o călătore de vis

Inteligent

A romanticului gând…

În tăcerea sălilor festive

Printre cataloage, fișieri,

După fiecare eveniment

Mereu la vânătoare

De energie și surse noi

Cel dedicat profesiei

E bibliotecarul BM

Vădit

Ca un pește –

În marea lui de cărți

Scufundat în enigmă,

Transparent,

Profesionist,

Bibliotecarul e veșnic!

Nimeni n-ar dori… brusc

Să dispară

Lumina în biblioteci…

❤ (Svetlana Vizitiu, 14 octombrie, 2017), Biblioteca Municipală B. P. Hasdeu.

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2017/09/29/chisinau-nocturn/

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/10/16/coruptie-la-bm-b-p-hasdeu/

Anunțuri


6 comentarii

De bine, de rău


Bătrânul i-a deschis nepotului un adevăr de viață foarte important:”În fiecare om se duce o luptă similară cu lupta dintre doi lupi. Un lup prezintă răutatea: invidie, gelozie, tristețe, egoism, ambiții, minciuni. Celălalt lup este pozitiv și prezintă bunătatea: pace, iubire, speranță, adevăr și fidelitate. Nepotul, adânc mișcat de cuvintele bunicului, a rămas pe gânduri. Apoi a întrebat:”Și care lup a câștigat în cele din urmă?” Bătrânul a zâmbit și a răspuns:

Câștigă întotdeauna lupul pe care îl hrănești!

O doamnă în vârstă stătea pe puntea unui vas de lux, în anticiparea sentimentelor minunate de croazieră. Vântul a fost atât de puternic încât doamna a fost nevoită să țină pălăria cu ambele mâini. Un bărbat educat și bine îmbrăcat, văzând această imagine, se apropie de doamnă. Ceea ce a spus el, i-a făcut pe ceilalți pasageri să întoarcă privirile. Holbându-se la ei, oamenii au deschis larg ochii de uimire și de râs… Cuvintele domnului:” Cer scuze, madam. Nu vreau să vă deranjez. Dar știți că rochia dumneavoastră se ridică în sus de la rafalele vântului puternic? ”Da, știu”, – a spus doamna, – ”însă am nevoie de ambele mâini pentru a ține pălăria”. ”Dar, madam, Dvs nu purtați lengeria de corp, și părțile dvs intime sunt supuse atenției generale!” – a spus domnul. Femeia a privit în jos, apoi înapoi la om și a spus: ”Domnule, ceea ce vedeți acolo – are 85 de ani. Iar pălăria aceasta am cumpărat-o ieri!”

Despre suflet… Într-o zi a venit nepotul la bunicul lui și l-a întrebat: – Ce este sufletul? Și bunicul i-a povestit o istorie auzită de la propriul lui bunic: ”În fiecare om trăiesc trei de Eu care îl sprijină și îl ghidează pe tot parcursul vieții! – Niciodată n-am auzit despre ei! – a spus nepotul. Bunicul a zâmbit și i-a răspuns:”Primul Eu  – este Mintea. Al doilea Eu – este Inima. Atunci când primul are prioritate față de cel de-al doilea, omul devine prudent și rece. Dacă câștigă al doilea, noi devenim naivi; putem fi răniți sau înșelați cu ușurință. Și al treilea Eu – Sufletul, doar el poate să stabilească armonia în noi.

Aceste uimitoare și minunate povești, după care vrei să zâmbești, rareori – să plângi, și, cel mai important – să devii mai bun, să acționezi precum îți șoptește inima, cu acel sentiment interior care se păstrează în adâncul sufletului tău. Fiecare are ceva ce poate tu consideri sacru sau necesar să păstrezi anume pentru sine… Cât de des unele persoane își trăiesc viețile fără a dezvălui bogățiile spirituale ascunse în ele. Și viața trece.. Și noi vrem să reflectăm asupra înțelepciunii, să discutăm despre bunătate și relații interumane, despre abilitățile omului de a vedea că centrul universului nu este numai în casa lui, pentru că doar înțelegerea face ca viața noastră să fie interesantă și neinteresantă…

O noapte sau zi frumoasă pentru toți cei din regatul moldovenilor!”


5 comentarii

Chișinău nocturn


Noaptea în Chişinău
A acoperit locuinţele caselor,
Cu zgomotul unei mari Biblioteci,       
Stau volume nivelate
Cu istoria lor în catalog.
Pagini – rând cu rând întinse la sol,
Fiecare încadrată de-un apartament
Cu milioane litere ale soartei
Diferite – în dormitor, sau debara,
Şi-n măsura spaţiului cuprins
O linie de ordin limitat,         
Ce a cauzat nelinişte-n dispută
Ridicol şi furios.
Trăim ca buchiile în alfabet…
Ce a scris în rând –
Nu dezbina!
Pagina vieţii nu e deschisă
Acolo unde-i spus – păcătuieşte       
Şi – căieşte-te.
Volume – blocuri locuite…
Eu nu iubesc minciuni
Şi regrete repetate.
Îmi place liniştea şi pacea,
Iubirea blândă,
A ei tandră zestre.
Balzam
Pe suflet zbuciumat…


7 comentarii

Zile trec una după alta


Un furnicar în capul meu,

Milioane idei,

Cu iluzii,

Ce se târâie prin fire de păr,

Ca un balzam lipicios și spumant.

Îndoieli de sine, și din nou,

Mă topesc în cuprinsul cetos

Iscusit convingând

Că de obicei

Voi găsi un motiv optimist.

Nu mai cred în dragoste și prietenie,

Timpul a stabilit…

Că nu e necesar.

Altceva e liniștea mea,

Singurătatea – e soarta.

Zile trec, una după alta

Acceptând semiluna cu arc,

Schimbând frunzișul cu fulgi de nea

Tot îmi umple ochii cu lacrimi…

Indiferența, strâns îmbrățișând,

Îmi va anunța noi legi,

și nu mai contează

de azi înainte

Frământări

Sau cerințe-ale mândriei…

(16.09.2017  Svetlana Vizitiu )

 


4 comentarii

O simplă formulă


Iubește-ți vârsta ta, prețuiește –
Fiecare moment al ei
are propria frumusețe –
Cu zâmbetul tău dornic
îmbrac-o…
Căci formula fericirii e una foarte simplă:
Mai mult dăruiește din tine
în fiecare clipă
celui care atât de mult
are nevoie de tine…
– Nu te enerva, fii mai tolerant, iartă,
Chiar dacă este
Atât de greu uneori.
Să te impui cu gândul
Nu încerca,
Învață să asculți, să înțelegi.
În fiecare clipă
încearcă să cauți o părticică
de bunătate și să n-o pierzi.
Iubește-ți vârsta… – Mai înțeleaptă cu anii,
Așa deci, devenim un pic mai buni,
Noi,
La multe privim cu alți ochi,
Și dorim tot mai multă frumusețe
în toate.
Nu e nevoie de oglinzi,
de frica reflecției tale, –
– Prețuiește-ți cutele fără de preț…
Ești plin de viață,
în stare să te îndrăgostești,
Să iubești
– Uită de vârstă,
Ea nu te condamnă!
Fără reproșuri
Fie să trezească gelozie firească,
Una blândă
La cei, mai tineri, entuziasmul tău
tineresc
Strică, explodează cu sine monotonia
Zilelor cotidiene,
Optimismul să alimenteze
Focul…
Celui ce cu sufletul tânăr
Va acoperi cenușiul mulțimii din stradă,
Scântei suflând
Tot mai sus
Ca cerul să lumineze
Un spirit în noapte
Cu steaua lui
Tot mai tânără…


3 comentarii

Să tot asculți că Timpul e o iluzie a noastră – Radmila Popovici


Poeta versurilor profunde, nostalgice, emoționale. Romantică până în măduva oaselor, cu spirit clasic, pe alocuri – sobru… Se inspiră din orice, scrie până la epuizare, apoi se umple iarași… Recunoaște chiar ea: ”Nu pot respira dacă nu mă las scrisă de versuri care transmit energii, în funcție de unda pe care mă aflu.”

Viața, pare-se, ne conduce direct la înțelepciunea vârstei. Uneori încercăm să ne relaxăm departe de iureșul evenimentelor, pentru a le urmări dintr-o parte. Ca persoane predispuse căutărilor spirituale, intuim că doar încetând să căutăm, putem găsi ceva în cele din urmă. Departe de agitația urbană, preferăm să ne adâncim în relații profunde, bazate pe afecțiune și intimitate. Ades devenim pentru lumea de-alături anume cei care-i ascultă și-i susțin pe alții: le putem da un sfat, exprimăm un gând care poate fi luat în considerație. Atitudinea lor ne permite să ne simțim încrezători în fața îndoielilor și dificultăților vieții. În același timp, să nu ajungem la extreme, să nu renunțăm la dorințele proprii, întrucât riscăm să ne transformăm într-un cocon emoțional, care poate deveni tot mai impenetrabil pentru cei din exterior… Deci, tributar înțelepciunii – ne asigurăm că ea rămâne o parte a relațiilor fructuoase și pașnice cu oamenii din jur… Despre Radmila Popovici vorbesc. Și ce oglindește albia versurilor sale.

     Vârsta discernământului. Firavă și luminoasă, Radmila conduce nava poeziei ca un adevărat căpitan. O minte critică, analitică, reflexivă, tocmai de aceea preferă emoțiilor impulsurile raționale. Știe să stabilească obiective, pentru a-și duce proiectele la bun sfârșit, să creeze liniștea pe care o adoră, dar și să răspundă dorințelor și nevoilor celor care o abordează. În relațiile cu oamenii, este foarte tandră, sentimentală și sinceră, precum este și opera ei poetică, plină de autenticitate și profunzime, în care se contopesc lumea reală și imaginația în același timp. Reacționează la orice situație vulnerabilă și este mereu dornică să-i ajute pe cei nevoiași.

     E foarte ușor să-i distingi scriitura dintr-un milion de versuri. Inegalabilă, Radmila, și ne mândrim că este a Noastră! Româncă-basarabeancă, moldoveancă, franțuzoaică la chip, cu ganduri pline de poezie și iubire. În special, pentru Familia ei. Activă, responsabilă și perseverentă, antrenată în consolidarea relațiilor interumane, prioritare fiindu-i aprecierea și fiabilitatea în cercul familiei și al fiicelor sale dragi. Totdeauna visătoare, mai mult aeriană, uneori neînțeleasă de cei, care nu au tangențe cu poezia și firile poetice. Un gen de femeie – Coco Chanel, franțuzoaică tipică ambițioasă, șarmantă, agreată de lumea bună. Nici măcar invidiată nu poate fi, intr-atât e de fragilă și gingașă, ca un copil pe care dorești să-l netezești pe cap pentru tot ce reușește să facă. Bărbații o adoră pentru senzualitatea, feminitatea și agerimea ei, pentru vocea-i caldă, fenomenală de orator, lipsită de tonul sever. Pare că niciodată nu se ceartă, eu n-am auzit-o ridicând tonul. Din nou, Radmila, poetă talentată, actriță, frumoasă, elegantă, cu un stil vestimentar aparte – o floare cu calități umane pe care le descifrezi în versurile sale, pentru că ea știe să răscolească adâncurile sufletelor. Cel mai important – versurile ei exprimă ideea prețuirii omenești, a iubirii nemuritoare, și a celei dintre Femeie și Bărbat… O caracterizează spontaneitatea, surpriza gândului fulgerător, dar, ca o prizonieră a vieții, suferă, exprimând durerea omului de rând, în special, durerea femeii. Versurile Radmilei sunt scrise ca-ntr-un vis în care nu există reguli. Ultimele ei cărți au omis și rima. Într-adevăr, cine a inventat rima? Nu e ușor să-ți exprimi gândurile și emoțiile, care să fie clare pentru toți, dar ea o face atât de îngenios, încât ai impresia că anume așa trebuie să fie poezia și nu altfel.

Zilele acestea Radmila vine cu o aniversare destul de fragedă pentru silueta ei aproape transparentă de 25 de ani și, ca să-i dorim „La mulți ani!” ar trebui să crească și să înflorească până la o sută și nici atunci să nu se oprească… Sănătate de-ar fi! Plăcut e să te odihnești în lauri fără să te gândești la orizonturi noi…

Iar versurile ei deschid aceste orizonturi și tot ce înseamnă viață, e să te regăsești în așteptările tale! Radmila Popovici, pe lângă poezie, scrie și proză scurtă poetică, un alt stil, dar și continuă să scrie texte pentru cântece. Ține la cărțile sale ca la niște copii. Dar mai des citește din: ”Mi-s”, ”Intimatum”, ”Urâta”

/Ping-pong/

”limbile visului
mă aruncau în aer
minge
de ping-pong
deasupra caselor
bolnave de una
și aceeași

trăiam în sfârșit

libertatea
balonului de săpun

fericirea e o furtună
scapără când uiți

să vrei

până te sparge
spinul
primului gând” (Radmila Popovici)

Sunt o singuratică, prefer să coexist în propria mea lume. Știu că Dumnezeu ne oferă doar ce este pe măsura puterilor noastre. Intuiesc, că și Radmila este o solitară, care trăiește mai mult în lumea ei creativă, specific pentru o Fecioară, ca zodie. Îi sunt recunoscătoare Domnului că ne-a unit în spațiul virtual, apoi și la întruniri mondene, mai târziu – prin  „Clubul Impresii din viață și cărți”, care ne leagă în continuare… Cel mai mult îi doresc Radmilei să fie fericită – atunci le va avea pe toate, zâmbind! Doamne ajută!

SV


5 comentarii

Ciudată lume independentă


Am înțeles un lucru. Oamenii au uitat complet cum să comunice. Și mi-am amintit de romanul lui Bradbury, cu ziduri țipătoare și televizoare urlând în fiecare casă. Unde soțul nu-și amintește cum a făcut cunoștință cu soția. Unde fiecare – așa și așa, se… gândește doar la sine. Nu privește mult timp în sus, la stele sau la cerul senin, unde nu se țin de mâini, nu se bucură de mireasma florilor de câmp și nu suflă în fulgile păpădiilor…

Ray Bradbury avea temeri în privința dezvoltării civilizației informaționale și realizările ei tehnologice. Realmente, a prezis corect urmările, atunci când menționa că tehnologia informațională va scoate toată omenirea din brațele Spiritului… Din brațele Iubirii. Bradbury a scris despre acestea în prima lui carte ”451 de grade Fahrenheit”.

Despre cum va deveni societatea în viitor, sau – cum poate deveni. Romanul descrie societatea anti-utopică a viitorului, și de fapt, – societatea noastră adusă la  punctul absurdității. Bradbury a inventat un stat, unde este interzis în mod legal să citești și să păstrezi cărți. Pentru corectitudinea politică și liniștea comună, nivelul general al cerințelor spirituale și intelectuale în mod artifical tot scade și degradează. Însă, se mai găsesc rebeli și fugari, cei care protestează și migrează. Nu vă amintește nimic? Ciudată lume…

Adesea se arată șa știri, cum sectoare sau sate întregi se plâng pe sfârșitul lumii. Se taie curentul, cică dintr-un accident cu zile întregi nu au lumină, nici contact cu lumea extraterestră. Totul este mai simplu decât în filmele americane. Și atunci, oamenii telefonează și se plâng că nu pot privi o porțiune dintr-un show raTat la TV sau o ”gunoiste” pe o rețea de socializare.

Și nimănui nu i-a trecut prin cap, pur și simplu, să stea la o vorbă de suflet. La o luminare. Poate că ar fi auzit ceva interesant. Ceva, despre care nici nu ar fi auzit în vanitatea zilei sau după peretele calculatorului… Și doar este atât de romantic, să privești umbrele jucăușe ale luminărilor, neaua de pe geam înghețată în chipuri imaginare. Și chiar încercând să discuți cu unele persoane, în cazul meu recent în stațiunea codrilor, a reieșit că nu avem ce discuta decât despre băutură și sex. Nimic mai uman. Lumea se convinge că vrea ”dragoste”, nu ”bani” doar în vorbe deșarte. O prefecătorie moldovenească stricată de IT. A început să-mi displacă acea stațiune, dar și mai grav, nu mai am încredere în oameni. Și, numai eu? Nu știu, cum reușeau să trăiască oamenii înainte, în acea epocă, fără beneficii moderne ale civilizației. Probabil, și de aceea erau mai mulți copii în familii? )

Oamenii stau cu mobile la ureche zi și noapte, uitând de atenție și respect pentru cei de alături. Nu suportă pe cineva mai fericit și cu reușită. Sunt lipsiți de atitudine și sentimente firești, fără pauză… atrofiați sau zombați de Internet. Chiar și șefii mereu ascultă subordonații cu telefonul la ureche și ochii în calculator, astfel ”rezolvând” toate ”soluțiile” și problemele de serviciu pe viitor… Se uită la tine, dar nu te văd. Și guvernul se joacă cu viețile oamenilor fără frică de Dumnezeu…

Iar astăzi, sărbătorim Independența… Care Independență, – nu simt. M-o fi paralizat Internetul? Și serios, mi-e foarte trist. Poate e cazul să avem mai multe accidente de întrerupere de energie electrică, ca oamenii să se întoarcă unul la altul? Vezi, și s-a mai ieftini atunci!? Și vom găsi mai multe cuvinte pentru fiecare, și vom memoriza mai multe nume dragi, privind la stele și nori?..

Nu toate urmele se văd, și nu toate rănile se vindecă. Câteodată durerea cuiva rămâne ascunsă de toți…

Există dureri pentru care e puțin sa spui ”Iartă-mă”, dar – Domnul să ne judece!

❤  SV