Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


6 comentarii

Tăcerea – mai tare ca strigătul


Plângi atunci când te desparți de un om. Dar cine știe, poate rămânând cu el, ai fi vărsat mult mai multe lacrimi…
Crezi în această clipă că e doar o altă zi a Vieții tale. Dar nu e o altă zi: este anume acea unică zi care ți se oferă astăzi. Îți este dată. Este un dar. Unicul cadou pe care îl ai chiar în acest moment. Și unicul răspuns corect ar fi – să simți recunoștință. Cele mai bune momente din viață sunt greșeli. Și o singură formulă ne conduce viața – adaptarea. Și dacă nu e, rămâi cu durerea ta, în tihnă, și… zâmbind în fața oamenilor. E mare durerea atunci când copilul tău e bolnav și nu ai ajutor de la nimeni. 

Fiecare părinte visează să-și ridice copiii cu succes și depune mult efort pentru a-i ajuta să-și dezvolte abilitățile. Doar că succesul vine adesea contrar circumstanțelor. Spun oamenii că toate problemele adulților parvin… din copilărie. Eu cred că cu toate acestea, nu se știe dacă succesul ar fi fost obținut, dacă unele celebrități nu ar fi întâmpinat dificultăți și greutăți în anii de copilărie sau tinerețe. Succesul și celebritatea au apărut la Beethoven atunci când el avea circa 25 de ani. Câțiva ani mai târziu, la el a survenit o hipoacuzie progresivă, dar, ca urmare muzicianul a reușit să creeze cele mai renumite opere. Beethoven spunea că ”pentru o persoană cu talente și dragoste de muncă nu există bariere”. Viața el și-a trait-o în singurătate.

Și celebrul actor, comicul Charlie Chaplin a avut un trai destul de greu încă din copilărie: un exemplu, când sărmana lui mamă împrumuta papucii săi pentru fiecare dintre cei trei frați la rând atunci când venea rândul să meargă după ajutor social… Chaplin spunea:” Viața este o tragedie când o privești într-un plan mărit, și – e comedie atunci când o privești de la distanță.”

Atunci când cineva în vârstă vrea să-ți spună ceva, – măcar ascultă! Viața m-a învățat să fiu responsabilă pentru acțiunile mele, să mă pot apăra singură, și pe parcursul anilor, aceste necesități s-au transformat în nevoia de a crea o cetate proprie, de a fi independentă, de neatins. Dar, toate acestea au apărut prea târziu, abia la maturitate. De aceea, aș dori să-i conving pe cei mai tineri să-și asculte părinții, pe cei mai în vârstă, care le doresc tot binele… Mergeți cu Credință înainte! Dar, nu-L atingeti pe Dumnezeu în internet: mergeți la biserică, în lume reală, acolo – e credința! Nu accesați ”Like” sau ”Îmi place”, cei – care-și iubesc mama sau tata: telefonati-vă și vizitați-vă parinții!

Și cei bătrâni au nevoie de atenție, afecțiune și respect. Tinerii uită că și ei vor deveni bătrâni. Corect se spune că la bătrânețe fiecare își merită fața pe care o are… Etatea este complet diferită la fiecare persoană în parte și accentuează și mai mult trăsăturile de caracter pe care le-a manifestat în timpul vieții. Unii au chip angelic și sunt de o bunătate și înțelepciune de nu te mai saturi să fii în preajma lor. Alții sunt de o răutate și un egoism feroce, veșnic nemulțumiți și urâți ca niște monștrii cu chip uman așa cum le este caracterul și comportamentul. Cel mai teribil este omul ipocrit care folosind oamenii în scopurille sale, își leapădă ”blana” după ce în modul său i-a ”exploatat”: așa persoane întâlnești zi de zi, ei pot fi printre ”prietenii” tăi. Ești om bun dacă îi recunoști și totuși nu vrei să crezi.., și aceste persoane în continuare au acces la ușa ta… Ignoranța e strașnică atunci când realizezi că nu o meriți… Mai ales, atunci când cunoști adevărul și chiar dorești să schimbi mentalul și condițiile insuportabile, de exemplu, la serviciu, acest stat micuț în lumea ta mare…

Se spune că înțelepciunea vine cu anii, la unii, că la alții pleacă și ultima fărâmă de rațiune. Acest proces observ, în mod special, la cei care și-au făcut carieră sau au reușit într-o funcție de conducere. Sunt cei pentru care succesul și banii contează în primul rând. Ei nu știu, nu înțeleg durerea pentru care lupți să găsești un tratament. Ei sunt convinși că creează trusturi cu un număr special de oameni nu pentru sine ci pentru cultură sau binefaceri. Sub pretextul acțiunilor de caritate, artei, culturii, unii dezvoltă practici ilegale… Ei spun că vor să schimbe și să ajute Statul, dar nu înțeleg pe deplin sensul acestui cuvânt.

Atunci când declanșezi un război, – lupta este doar a autorităților, nu și pentru că acest lucru îl doresc moldovenii sau diaspora… Suntem o țară cu mii de biserici și cu cei mai săraci oameni, despre care Pace poate fi vorba, atunci când nici guvernarea nu o mențne? Majoritatea sunt bolnavi sau îmbolnăviți de sistemul medical sau cel educational, iar atunci când te lupți pentru drepturile tale, – ți se răspunde despre exodul acestui sistem. Că trebuie cumva să oprim migrația. Chiar se merită să plângi în urma celor care fug de neamul care i-a născut? Care nu știu ce este Paștele Domului sau ce este Patria? Dacă credeți că statul vă înșeală în mod constant, nu vă îndoiți – asta nu doar vi se păre! Și totuși, majoritatea oamenilor oricum dorește o guvernare transparentă în viața lor. „Statul” la noi este un grup de oameni care și-au proclamat propriile interese ca fiind publice.

Liniștea e mai puternică decât emoția, tăcerea – mai tare decât strigătul, indiferența – mai teribilă decât războiul.

Este o Rugă, un strigăt de ajutor!

Hristos a Inviat! ❤ 

Reclame


19 comentarii

Atunci când iarna se transformă-n primăvară


Pare că nu demult am petrecut vara, fluturând în urma ei cu rochițele ușor colorate cu flori; am numărat conservele preparate pentru iarnă; tot am oftat alegând jachetele și paltoanele din dulapuri și… din nou (a câtă oară) am pășit în toamnă foșnind prin frunzele argintii care încă au păstrat caldura verii. Cerul plutește în albia impecabilă ale norilor străpunse de un soare orbitor… Brusc îmi amintesc de părinții mei dragi și a câta oară mă supun lacrimilor… Nu uit că viața-i trecătoare și că curând ne vom despărți…  Nu e depresie, e un fapt conștiințizat poate de la gri-ul timpului posac și ceață înghețată…

Tăticul mă trage cu săniuța; tăticul mă apără de cocoșul ce m-a speriat la cinci ani; tăticul ne duce pe mine și surioara pe umerii lui, tăticul are grijă să nu flămânzesc fiind studentă, și mămica lacrimile îmi șterge; mămica nopțile nu doarme atunci când eu bolesc ades; mămica duce greul casei cu lemne, la arăgaz, cărbuni la sobă, și zi de zi apă de la fântână cărând… Părinții salvându-ne pe noi, copiii lor, din foc atunci când soba s-a aprins… Ei toată viața ne-au purtat în puf, chiar și atunci când nu o meritam. Și acum o reușesc prin gând și rugăciuni la Domnul…

Aș vrea să cred că vom fi nemuritori cândva… Și atunci când se întunecă, din nou sunt răpusă de sentimentele zilnice de griji și responsabilitate pentru viitorul copiilor mei: cum se vor descurca ei în această societate fără de leac? Vine soluția:”Tu – poate nu, însă oamenii fără tine – precis se vor descurca!” Nu există oameni de neînlocuit? Să nu fim egoiști… Pentru fiul meu mai mult îmi fac griji… N-am reușit să-i ”călesc” caracterul, este un gen clasic, prea cuminte și sensibil pentru aceste vremuri moderne…

Privesc prin geam panorama orașului: în noapte – mașinuțele bâzzâie incontinuu ca niște brândușe, și luminițele dansează ca-n scântei, – ador să privesc și să mă rog la stele – la un Tatăl Nostru pentru toți…

Ploile au trecut, au venit ninsorile solide și orașul pare un munte de rai sclipitor, nu și spiritele noastre neîmpăcate… Stirile pe rețele de socializare tot mai mult alunecă în noroi și persoanele virtuale își dezgolesc fără rușine păcatele sufletelor  sale… Soarele ba apune și răsare, lumea nu se oprește din rângete întotdeauna găsind un motiv de ceartă… De ce preferă această provocare, pare să fie clar, dar refuz să cred. Surprinzător, dar dacă un credincios îi va spune altui credincios că l-a văzut ieri pe Dumnezeu, acela nu-l va crede …

Eu încă mai cred în Dumnezeu…

Se face tot mai frig, chiar e gerul mare. Oare și aici depindem de starea de spirit? Ba, asta Iarna a sosit și dispoziția prinde nuanțe pale și mohorâte, și soarele s-a ascuns undeva după cerul cenușiu, și dorul după nepoțel devine tot mai aprig și izbucnesc din nou în plâns de milă de sine și … de tinerii moldoveni plecați pentru totdeauna…

Pare că e timpul să fi căzut în deznădejde, – migrația ne sperie serios și nu mai există șansă atâta timp cât permitem oficialilor să fim cotropiți de această stare haotică ca un cancer fără leac. Ce este grav: am obosit să ne luptăm cu această boală cu care ne conformăm…  Speranța s-a ascuns pe-o vreme după optimism. Nu vrem nimic, ne ridicăm mecanic dimineața din pat, ca și cum doar supraviețuind zi cu zi… pân-la primăvară… Suntem deja în Iarnă și am uitat de ce sunt atât de posacă… Chiar am devenit mai surdă și mută.

Pe de altă parte, atunci când imbraci puloverul tău preferat, pufos și moale, apoi te impui cu picioarele într-un fotoliu, acoperindu-te cu un pled și deschizi o carte, precum o făceam în copilărie. Sau întrebi de cei dragi: care ceai preferă: de măr sau mentă? Și numaidecât, un terci cu ovas și lapte în dimineață pentru fiul meu.  Și eu o cafeluță dublă care am îndrăgit-o doar după 30 de ani… Și numaidecât apoi să vii cu o poveste nouă de viață în blog,  una reală fie inventată: totul face parte din viața mea și a ta.

Tristețea anotimpului de după geam – e doar un motiv pentru a picta curcubeul în suflet. Să pictezi oameni noi, peisaje timpurii ca un semn de imaginație trezită brusc, așa cum o făceam în copilărie. Fie, nu sunt ele capodopere, și poate nu le va vedea nimeni. Dar să vorbești cu o lume prin culori, printr-o simplă pânză de bumbac e la fel de firesc caracterului uman mereu în căutare de sine… În special, a unei lumi hipoacuzice.

Și încă să faci shopping, sau să împletești o eșarfă lungă în iarna sulfetului lung, să privești seriale calde de dragoste, dansând tangoul vieții tale, să duci discuții cu persoane dragi care promit că se vor întoarce și vor fi alături mereu… Viața pare să cuprindă un șir nou de planuri și proiecte inspirate…

Eu nu mă tem de singurătate, eu am frică să nu mă simt tristă în bucuria pe care ne-o oferă liniștea ei… Astăzi nu avem timp. Mâine nu vom avea puteri. Iar poimâne nu vom fi noi. Nu amânaţi nimic, trăiţi acum!

Orice viață de om are prețul ei… Viața nu e doar o primăvară. Mai vine Vara, Toamna, Iarna. Pentru ce a creat Dumnezeu anotimpurile? Pentru ca noi să aflăm gustul Primăverii: Orice viață are gustul speranțelor ei!

Nu toamna, și nici iarna nu ne dezvoltă starea de spirit, doar Noi – ne-o creăm, o lipim, o sculptăm, o pictăm: fiecare cu a lui viață proprie, sau personală, pufoasă, transparentă, opacă, veselă, amuzantă, lirică… Toamnă sau iarnă… Și… deja e Primăvara! Cu noi speranțe și promisiuni! Nu disperați, căci Domnul e cu noi! O primăvară în suflet vă doresc!

Doamne ajută!


9 comentarii

Constantin Rusnac – mândria muzicii naţionale moldoveneşti


Indiferent de domeniul în care au activat, moldovenii care ne-au precedat sau care sunt contemporani cu noi ne-au oferit nenumărate motive să fim mândri de originile noastre. Ce nu înţeleg mulţi tineri de astăzi referitor la migrare, acei inoportuni ai spiritului naţional, sentimentelor patriotice, este faptul că mândria naţională şi iubirea de ţară sunt sentimente care izvorăsc singure din suflet, nu acte de voinţă şi deziderate pe care ni le impunem în baza unor ideologii sau doctrine politice. Dar iată că mandria nationala nu se resimte ca pe timpuri în ultimul deceniu şi e păcat că nu mai suntem stăpâni pe resursele noastre și pe țară, dar timpul ne demonstrează că valorile nu se pierd şi că avem cu cine ne mândri în continuare! Personalităţi de valoare se întipăresc ferm în minţile şi inimile noastre, pentru că avem ce moşteni de la ele, pentru că ne trezesc sentimente luminoase zi de zi şi ne înspiră încredere cu spiritul şi creaţiile lor…

Scopul principal ale tuturor iniţiativelor şi proiectelor lui Constantin Rusnac a fost şi este de a implementa un dialog intercultural între oameni, prin intermediul muzicii şi studierii tradițiilor populare. Prin prezenţă dedicate subiectelor principale: educaţia şi cultura, tradiţii naţionale, sucesele de ieri şi de azi ale poporului nostru. Acordă o deosebită atenţie educaţiei, problemelor învăţămîntului, şcolii, pe bună dreptate, considerând că învăţămîntul şi educaţia constituie unul din cele mai importante elemente în dezvoltarea unei societăţi. A scris recent piese pentru cor, romanţe pentru Silvia Goncear, Natalia Tanasiiciuc şi Andrei Ştefaneţ şi alţi interpreţi, precum şi un vals pentru orchestra de cameră (cu solo de contrabas) – „În grădina cu flori multe”, în memoria muzicianului şi contrabasistului Ion Uncu, care i-a fost prieten. De asemenea, a scris eseuri şi acrostihuri, consacrate unor mari personalităţi precum muzicienii Vasile Iovu, Dumitru Blajinu, medicii Gheorghe Ghidirim, Gheorghe Baciu, Romeo Şcerbina, Aurelian Danila. La sugestia scriitorului Vladimir Beşleagă, a aşternut pe hîrtie peste 20 de întîmplări cu regretatul cîntăreţ Nicolae Sulac, întîmplări pe care le adună între timp într-o carte. A organizat, împreună cu Uniunea Teatrală şi Consiliul Naţional al şefilor direcţiilor de cultură, pentru 15 actori profesionişti din R. Moldova, un atelier de creaţie condus de Gerald James, regizor și actor la „The Group at Strasberg” și profesor la „Lee Strasberg Thetre and film institute”, SUA. Proiectul „Conştientizarea şi exprimarea scenică a impulsului lăuntric al actorului”, cu un profesor de la Hollywood, a fost de succes şi a constituit un pas important spre aprofundarea cunoştinţelor în domeniul actoriei. Astfel, artiştii moldoveni au avut posibilitatea să se familiarizeze cu şcoala de teatru american. Este vorba şi de școala propriu-zisă unde predă profesorul Gerald James, prin care au trecut marile vedete precum Al Pacino, Robert De Niro, Harvey Keitel, Uma Thurman, Dustin Hoffman etc. Prin organizaţia pe care o conduce C. Rusnac în cadrul programelor din domeniul educației artistice CNRM pentru UNESCO a organizat şi a susținut financiar și metodic un șir de manifestări culturale de amploare, printre care Concursul Internațional al tinerilor interpreți ”Eugen Coca”, Salonul Internaţional de Carte pentru Copii, Salonul Internaţional de Carte şi Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii, Concursul Naţional al tinerilor interpreţi „Zlata Tcaci”, care se desfășoară anual în luna decembrie sub egida Centrului cultural evreiesc KEDEM deja 5 ediții consecutive, Festivalul-Concurs Național al cîntecului francofon ”Chantons, amis”, Festivalul Doinei”, organizat la iniţiativa Radio Moldova începînd din 2012 etc. De-a lungul activităţii sale, CNRM pentru UNESCO a contribuit la obținerea burselor UNESCO de studii pe termen scurt în diferite țări pentru tinerii din R. Moldova, obținerea surselor financiare pentru participarea specialiștilor, experților, reprezentanți ai culturii, științei, educației din Moldova la diferite forumuri, conferințe, seminare, simpozioane, training-uri internaționale etc., care se desfășoară în diferite țări și regiuni ale globului, sînt consacrate problemelor din aria de competență a UNESCO și au loc sub patronajul acestei prestigioase organizații internaționale. ”În continuare, scopul de bază rămîne a fi acelaşi – de a susţine şi promova cultura, educaţia şi cercetarea în ţara noastră. Pentru că numai prin cultură şi educaţie vom putea supravieţui. În calitate de compozitor, visez la o lucrare vocal-instrumentală de mare amploare, la care am făcut deja 36 de orchestraţii.” (Constantin Rusnac).

Vizionati albumul Constantin RUSNAC – prestigiul artei muzicale naţionale (Salonul Muzical Omagial la BNM: CONSTANTIN RUSNAC – prestigiul artei muzicale naţionale. Invitați: Aurelian Dănilă, muzician; Serghei Ciuhrii, muzician; Vasile Moroșanu, producător muzical. Interpreți: Mariana Bulicanu, soprană; Alexei Botnarciuc, bass; Rodica Caraulan, pian; Diana Văluță, voce; Veronica Văluță-Bantaș, voce; Ilie Văluță,)

DATE BIOGRAFICE: Constantin Rusnac s-a născut la 6 februarie1948 în familia ţăranilor Vasile şi Domnica Rusnac din satul Trebisăuţi, raionul Briceni, Republica Moldova. Pentru că părinţii erau mai tot timpul ocupaţi cu muncile cîmpului, Constantin se afla în grija bunicii de pe mamă, care i-a altoit şi dragostea pentru muzică. De mic era pasionat de muzică, fiind prezent la toate petrecerile din sat, la care cîntau lăutari vestiţi.

În 1956 participă la primul festival republican al elevilor ocupînd locul întîi cu o piesă interpretată la un „xilofon” improvizat din 8 sticle, umplute cu apă la diferite nivele. După ce absolveşte şcoala de 7 clase din sat îşi continuă studiile la Şcoala muzicală (în prezent: Liceul muzical „Ciprian Porumbescu”) de la Chişinău, pe care-l absolveşte în anul 1965 cu medalie de aur. Apoi susţine cu succes examenele de admitere la Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu” (în prezent – Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice) la două specialități: muzicologie și contrabas. Prima lucrare compusă de Constantin Rusnac este inspirată din folclorul satului natal, dar şi de dorul de casă, astfel în 1969 – compune prima lui lucrare „Sîrba din Trebisăuți”, fantezie pentru orchestra de muzică populară.

Formarea lui în calitate de muzician se datorează şi numeroaselor expediţii folclorice la care participă în aceşti ani, precum şi activităţii în orchestra ansamblului „Alunelul”. Concomitent este profesor de armonie, teorie muzicală şi solfegiu la Şcoala de muzică „Eugen Coca” din Chişinău (1967-1971). Absolveşte Conservatorul în 1970 ca apoi să devină profesor la Catedra de Folclor a aceleiaşi instituţii.

Pe parcursul anilor 1971-1972 îşi satisface serviciul militar în Armata Sovietică, creează două lucrări pentru orchestra de muzică populară: „Are mama opt feciori” (versuri populare) şi „Peste deal peste cîmpii” pe versuri de V. Romanciuc.

1972-1975 îşi continuă munca la Institutul de Arte. 1973 ‒ creează „Rapsodia Nistrului”, suita „Aşa-i nunta-n sat la noi”. Publică articole muzicale și s-a ocupat de prelucrarea melodiilor populare.

1971-1979 – este membru al Colegiului redacțional și de repertoriu pentru dramaturgie și creații muzicale al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

1976 primește Premiul de Stat al Republicii Moldova pentru creația „Sărbătoreasca”.

1977 – devine membru al Uniunii Compozitorilor din Moldova.

1979 – devine Laureat al festivalului „Cîntecul – 79” (Moscova).

1979-1984 – este redactor-șef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice în cadrul Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

1984-1999 – este rector al Conservatorului de Stat „Gavriil Musicescu”.

1979-1984 ‒ redactor şef al Colegiului pentru repertoriile colectivelor artistice din cadrul Ministerului Culturii Republicii Moldova.

Februarie-iunie 1984 este prim-viceministru al Culturii Republicii Moldova.

1986 ‒ primeşte titlul de conferenţiar.

1990 ‒ i se conferă titlul de profesor universitar.

1991 ‒ devine laureat al Concursului televizat Cîntecul – 1991, obţinînd premiul I.

1997 ‒ i se conferă titlul de Doctor Honoris Cauza al Academiei de Muzică „G. Dima” din Cluj-Napoca (România).

Din 1993 este secretar general al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO şi din 2000 – preşedinte al Consiliului Naţional Delfic. În 1976 a fost distins cu Premiul de Stat pentru lucrarea „Sărbătoreasca”, în 1984 – cu titlul „Maestru al Artei” şi în 1998 – cu ordinul „Gloria Muncii”.

În 2008 a editat CD-ul „Folclor instrumental românesc de pretutindeni”, care include notele a 3600 de melodii, în 2012 – cartea „Acrostihuri . Portrete în timp” şi în 2013 – volumul „101 poeme” în colecţia „Ideal”.

Constantin Rusnac a cules mai mult de 2000 de creații muzicale folclorice. A compus „Suita” pentru nai, țimbal, vioară și orchestră de cameră; „Lacrima” – meditație pentru voce, clavecin și orchestră; „Moldova” – tablou muzical ș. a.; a publicat culegerea de folclor instrumental „Ca la noi în sat”; „Oda muncii” pentru cor mixt și orchestră; a scris muzică pentru spectacolul „Sînzeana și Pepelea”; „Cantată de sărbătoare”; a publicat diferite culegeri de cîntece pentru voce, pian și cor; poemul vocal-simfonic „Zorile”; piese pentru diferite instrumente; „Steaua limbii noastre” – imn pe versuri de Grigore Vieru; a alcătuit 2 volume de „Folclor din Moldova”; a compus multe cîntece pentru copii: „Iepurașul”, „Anișoara”, „Pomul”, „Pisicul la școală” etc.; a scris romanțe, rugăciuni; este autor de emisiuni radio şi de televiziune. În anul 1986 i-a fost conferit titlul de conferențiar, în 1990 – de profesor universitar.Din anul 1993 este numit în funcția de Secretar general al Comisiei Naționale a Republicii Moldova pentru UNESCO. Pe parcursul timpului a desfăşurat o vastă activitate organizatorică şi socială, din 1993 pînă în prezent exercită funcţia de Secretar General al Comisiei Naţionale a Republicii Moldova pentru UNESCO, iar din anul 2000 este şi Preşedinte al Consiliului Naţional Delfic.

În 2015 a fost distins cu medalia de aur la Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării EUROINVENT din Iaşi, România, pentru volumul „Acrostihuri. Portrete în timp”. În acelaşi an devine Cetăţean de onoare al satului George Enescu (Liveni), judeţul Botoşani, România.

In 2016 în semn de preţuire şi recunoaştere a meritelor culturale, didactice şi artistice, de apreciere a contribuţiei sale originale la promovarea şi sporirea prestigiului artei muzicale naţionale pe meridianele lumii – Compozitorul şi Maestrul în Artă Constantin Rusnac a primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Ştiinţe din Moldova.

Despre Constantin Rusnac:
”…Muzicianul Constantin Rusnac este un artist polivalent, el fiind atras, sedus şi de sirenele ţărmului literar. Dovadă fără drept de tăgadă: în anul curent, domnia sa a editat cartea “Portrete în timp”, un impresionant volum de acrostihuri dedicate multor reprezentanţi ai faunei literare, ştiinţifice, artistice şi politice de prin zona noastră cu geometrie variabilă. Ce-i acrostihul mă întrebi? Este o poezie, un text de formă fixă care a urmat o şcoală serioasă, cu disciplină de fier, tot aşa cum conopida, bunăoară, e o varză educată de către un grădinar iscusit. Aşadar, e un poem în care literele iniţiale (sau finale) ale fiecărui vers, luate în ordinea firească a versurilor, alcătuiesc numele unei persoane, o deviză, o maximă etc. A scris celebre acrostihuri poetul şi prozatorul american Edgar Allan Poe. La noi, Costache Conachi, B. P. Hasdeu, I. L. Caragiale. Mai mulţi n-au prea scris, probabil din cauză că noi nu avem timp, veşnic fiind ocupaţi cu supravieţuirea şi apărarea limbii române, inclusiv a lui “â” din “a” şi a lui “î” din “i”. Exact ca în acel şlagăr de sfînt şi mobilizator patriotism (sar în aer cînd îl aud): “Du-te la bătaie,/Pentru “â” din “a” să mori/ Şi-i găsi nevasta/Groasă pînă-n zori!”
Fiindcă le-am citit atent, pot spune că acrostihurilor lui Constantin Rusnac le este sortită o lungă şi frumoasă carieră literară. Pentru domnia sa, literatura nu e o cochetărie, un dolce farniente, un joc popular de-a Badea Mior şi Lelea Cîrlana, ci o caznă în sudoarea frunţii, o formă de exprimare şi virtuozitate literară la cotele înalte ale bunului-gust. Oricum, în grădina cu flori multe, mîndre flori mărunte a literaturii noastre „Portrete în timp” este o carte de pionierat, de referinţă „De la Nistru pîn’ la Tisa”. O vorbă veche spune că cine n-are bătrîni, adică rezerve de înţelepciune, să-şi cumpere. La rîndu-ne, vom încheia cam aşa: “Ţara care n-are un Constantin Rusnac să şi-l procure de urgenţă! De rusnaci ca domnia sa avem nevoie ca de aer”. Oamenii modeşti, oarecum retraşi stingher ca dînsul, alcătuiesc lamura, adică sînt sarea şi roua pămîntului. Florile, adevăratele flori cresc în tăcere”. (Dinu Mihail)

Mai multe referinţe despre C. Rusnac aici:
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/11/29/constantin-rusnac-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-sa-nu-te-lasi-pierdut-in-valtoarea-evenimentelor-contemporane/

Şi Colectia „Compozitorii Moldovei”, proiectul editorial „Moldavica” a fost completata cu bibliografia unui om cu un destin de creatie bogat, Constantin Rusnac. Ea se inscrie in numarul editiilor de referinta ce au drept obiectiv valorificarea si promovarea operelor celor mai consacrate personalitati din Republica Moldova.

http://www.constantinrusnac.narod.ru/tvorc_ro.html
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/11/29/constantin-rusnac-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti-sa-nu-te-lasi-pierdut-in-valtoarea-evenimentelor-contemporane/
http://moldovenii.md/md/people/292/audio-album/id/240
http://www.moldovenii.md/md/people/292

https://audiovideoteca.wordpress.com/2017/02/06/2564/

https://sputnik.md/culture/20160804/8423655.html


8 comentarii

Maria Bajura – protagonista Clubului Impresii din viaţă şi cărţi


                       ”Iubirea şi respectul sunt cadouri scumpe! Nu le aştepta de la oameni ieftini!” –  (din citate preferate de Maria Bajura)

Maria Bajura, a 86a protagonistă invitată la Clubul ”Impresii din viata si carti’ (BM B. P. Hasdeu): Directoarea Gimnaziului „Adrian Păunescu” din satul Copăceni, raionul Sângerei, Președinta Fundației „Copăceni-VDR”, iar Festivalul-concurs de poezie  „Galbenă Gutuie” de la Copaceni este la fel iniţiat de această doamnă distinsă. De ani buni promovează și reamintește întregii țări despre valoarea operei marelui poet Adrian Păunescu. Ca urmare, a creat și fundația Copăceni VDR (Virtus Daciche Redivivus), la fel în memoria poetului basarabean. ”Dorul și dragostea  față de satul natal, școala în care am crescut si m-am format, locul de unde am pornit în lume, mă aduc „acasă”.  În anul 2011 ocup funcția de director al Gimnaziului din s. Copăceni, căruia în anul 2013 i se conferă numele poetului roman Adrian Păunescu. Astăzi această unitate şcolară îşi propune să introducă toate elementele de noutate în viaţa şcolară, să implementeze eficient toate reformele impuse de autoritățile superioare, acordând şanse egale fiecărui copil la o instruire completă, liberă şi de calitate,  oferindu- le posibilitaea de formare și dezvoltare intelectuală si profesională. Astfel, promovăm  principiile Şcolii Prietenoase  Copilului, care este unul din conceptele chee al învăţămîntului din Republica Moldova.Astfel, ea promovează valorile naţionale, istorice şi culturale moldoveneşti. A venit la club plină cu impresii şi relatări, a povestit din experienţa de viaţă că are şi de unde, iar povestea ei o puteţi asculta în filmele de mai jos. Elevii gimnaziului “Adrian Păunescu” din localitatea Copăceni sprijiniți de actori ai Teatrului Național al Republicii Moldova și ansamblurile de muzică și dansuri populare ale Raionului Sângerei, au prezentat un spectacol istoric pe versurile poetului. Moderatoare, în continuare a evenimentului, a fost neobosita Diana Ciugureanu:”Înțeleaptă, rezistentă, perseverentă, responsabilă, principială, consecvență, modestă, iubită și frumoasă. Maria Bajura este atât de rezistentă, încât reușește sub orice presiuni, să ofere oamenilor din jur, miracole, unul dintre acestea fiind Festivalul ,, Galbenă Gutuie”, de o valoare inestimabilă, IN MEMORIAM Adrian Păunescu.” Prietenii- participanţii care au vorbit despre protagonistă, despre activitățile, succele/insuccesele ei: Babinciuc Nina, ex-diretor al Gimnaziului din s. Copăceni, Bostan Elena, fosta profesoara de biologie, Melnic Olesea, director adjunct, Brașovan Svetlana, director adjunct, Chisaru Viorica, Ex-Director General al Direcției Educație Sîngerei, Galben Svetlana, directorul Gimnaziului „Catinca și Ilie Galben” din s. Sloveanca, Sîngerei, Bajura Anastasia, fiica, elevă în clasa a IX-a la Gimnaziul „Adrian Păunescu” din s. Copăceni, r. Sîngerei;Rusu Victoria, elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din or. Sîngerei, fosta mea elevă, deținătoarea Premiului I la probele de concurs ale Festivalului „Galbenă Gutuie”, ediția I; Gorea Vanessa,  elevă în clasa a VII-a la Gimnaziul „Adrian Păunescu” din s. Copăceni, r. Sîngerei, participantă la Festivalul „Galbenă Gutuie”, ediția a IV-a;Iațco Cristina, elevă în clasa a VIII-a la Gimnaziul „Anton Crihan” din or. Sîngerei, participantă la Festivalul „Galbenă Gutuie”, ediția a IV-a, deținătoarea Premiului I la probele de concurs ale festivalului; Godoroja Felicia, 17 ani, elevă la Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei, participantă la Festivalul „Galbenă Gutuie”, ediția a III-a, deținătoarea Premiului III la probele de concurs ale festivalului. Cu numere artistice au participat: Rusu Victoria va recita poezia lui A.Păunescu – „Manifest pentru sănătatea pământului” ; Gorea Vanessa va interpreta cântecul „Si iarăși vine toamna”, pe versurile lui A.Păunescu; Iațco Cristina va interpreta cântecul cu voce și la chitară – „Bocetul lui Ion cel fără  mormânt” de Adrian Păunescu; Godoroja Felicia va interpreta cântecul „Steaguri albe”, ”, pe versurile lui A.Păunescu; Astfel, ca să nu vă încerc răbdarea deschideţi paginile cu Albumul cu imagini Maria Bajura – a 86a protagonista la Clubul Impresii din Viata si Carti ,

 filmele video, şi – bucuraţi-vă de impresii de viaţă cu evenimentul de astăzi! VIVAT CU MARIA BAJURA!

Perle şi gânduri de la Maria Bajura:

Maria Bajura: ‘’Astazi Gimnaziul „A.Paunescu” s-a bucurat de darurile oferite de catre Presedintele Societatii Cultural-Istorice „M.Viteazul” Ploiesti dl Mircea Cosma, precum si Presedintele judetului Prahova: cartile „Istoria Basarabiei”, „Stefan Cel Mare” si harta Romaniei Mari. Aducem multumiri dlui Presedinte pentru sprijinul si ajutorul mereu acordat noua celor de la Copaceni. Cunoscandu-ne istoria, speram intr-un viitor mai prosper!’’

”…Ţin să menţionez că am fost şi sunt mereu în căutarea și  implementarea noului,  explicarea lucrurilor în mod accesibil, logic, aplicarea constructivă şi charismatică a diverselor forme de activitate care să dezvolte gândirea logică şi creatoare la elevi, să stimuleze spiritul critic şi să le etaleze dorinţa de cunoaştere. Un profesor trebuie, în viziunea mea, să rămână cu cercul inteligenţei mereu deschis. Încerc să-mi construiesc şi să menţin propriul model de predare-învăţare-evaluare.  Aşa voi deveni şi voi rămînea ”eu”, şi-i voi învăţa ”ce sunt căci ”Nu-i înveţi pe alţii ceea ce vrei, nu-i înveţi ceea ce ştii, îi înveţi ceea ce eşti’’.(Confucius)

În calitate de învățător de clasele primare am instruit şi educat mai multe promoţii de elevi, cărora le-am cultivat calităţi morale şi spirituale, educându-le sentimente de dragoste faţă de plaiul natal, gustul estetic, imaginaţia, creativitatea, etc.. M-am străduit  mereu să acord o deosebită importanţă creării pentru discipolii mei a unui univers afectiv şi atitudinal, bazat pe respect reciproc, toleranţă şi solidaritate cu alte persoane, să pun în valoare întregul potenţial al copiilor, făcând şcoala pentru copil – „Şcoala Bucuriei”.

‘’Ma simt implinita ca am reusit sa organizez aceasta activitate culturala – Festivalul-concurs „Galbena gutuie”, editia a II-a. Multumesc tuturor pentru sprijinul si ajutorul acordat. Ma bucur ca avem in jurul nostru mele oameni ce stiu sa puna pret pe valorile natioanale ale neamului, oameni de omenie. Ne doresc o colaborare fructuoasa cu toti partenerii festivalului in viitor si o continuitate prospera a activitatii date.’’- Maria Bajura

Trăim un prezent preţios. Dar ce ciudat şi trist este că puţini sunt oamenii care conştientizează. Nu atât de des ne este dat să întâlnim contemporani, care să înţeleagă că trăim într-adevăr un prezent deosebit. Totuşi ei rămân rari având un mod de viaţă nespectaculos, purtându-se cu decentă, cu capacitate şi generozitate.

Maria Bajura:’’Oamenii peste noapte nu se schimbă! Dar e imbucurator faptul ca satenii au avut sansa de a reveni la versul paunescian, de ai cunoaste mai bine opera, tot odata de a se simti mindri cu marele satean al lor.’’

Nu-mi ramane doar sa le reusesc pe toate, sa fiu puternica spre a atinge toate obiectivele ce mi le-am proiectat.”

Despre Maria Bajura de la prieteni şi colegi:

‘’Am spus mereu ca Vulturoaica este urmasa lui Adrian Paunescu la Copaceni. Datorita perseverentei si tenacitatii sale este acolo bustul poetului si se tin aceste manifestari.Respect d-na Director Maria Bajura! Se poate afirma ca la Copaceni Fenomenul Adrian Paunescu, deja se dezvolta si tinde sa cuprinda tot mai multi copii.Sa dea Domnul ca Fundatia care va purta numele poetului sa canalizeze cat mai repede toate energiile spre UNIRE!’’ – Mircea Cosma

Consiliul de administrație al Gimnaziul ,,Adrian Păunescu”, satul Copăceni, raionul Sîngerei:”Fiind un promotor al tezaurului național, doamnei Maria Bajura i s-a decernat distincția de stat ,,Medalia Mihai Eminescu”, în calitate de cercetător eminescolog la data de 3 septembrie 2016. Grație urmării unor idealuri și a meseriei bine realizate, a inițierii Fundației ,,Copăceni-VDR” în cinstea poetului basarabean Adrian Păunescu, desfășurării consecutive a celor trei ediții a Festivalului ,,Galbenă Gutuie”, Săptămânalul ,,Timpul” o desemnează pe dna Maria Bajura Omul Anului 2016  la data de 3 ianuarie 2017. De asemenea, doamna Maria Bajura participă activ la diferite conferințe și seminare raionale, naționale, dar și internaționale, printre care: Universitatea Populară ,,Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte, jud. Prahova (august 2017); Universitatea Populară ,,Iosif Naniescu”, Sîngerei; Festivalul Internațional Grigore Vieru, Pererîta, Briceni (februarie 2017); Festivalul Literar ,,Mihai Eminescu”, Dumbrăveni, Suceava (iunie 2015, iunie 2017); Conferința Internațională ,,Profesorul secolului XXI”, Oradea (2016). Energia și puterea sa didactică este oglindită perpetuu în diverse publicații prin care se etalează arta cuvântului reflectat prin lumina înțelepciunii unui profesor model: Ziarul ,,Ecoul Nostru” Alături de viața gimnaziului în momente grele; Ne-am simțit ca între frați; Bruxelles-orașul speranței, Articolul Grigore Vieru – lumânare arzândă// Publicația Grigore Vieru, acum și în veacuri, Dumbrăveni, Suceava, 2015; Articolul Motivația învățării–responsabilitatea profesorului modern// Profesorul secolului XXI. Lucrările Conferinței cu participare internațională, Oradea, 2016).Prin urmare, dna Maria Bajura rămâne a fi un cadru didactic și managerial plin de energie, onestitate, perseverență, cutezanţă, o persoană cu răbdare, echilibru şi gratitudine, un veritabil propovăduitor al culturii și valorilor naționale.”

https://www.facebook.com/events/126775544650735/  –  evenimentul creat la Clubul ”Impresii din viata si carti”


3 comentarii

Să tot asculți că Timpul e o iluzie a noastră – Radmila Popovici


Poeta versurilor profunde, nostalgice, emoționale. Romantică până în măduva oaselor, cu spirit clasic, pe alocuri – sobru… Se inspiră din orice, scrie până la epuizare, apoi se umple iarași… Recunoaște chiar ea: ”Nu pot respira dacă nu mă las scrisă de versuri care transmit energii, în funcție de unda pe care mă aflu.”

Viața, pare-se, ne conduce direct la înțelepciunea vârstei. Uneori încercăm să ne relaxăm departe de iureșul evenimentelor, pentru a le urmări dintr-o parte. Ca persoane predispuse căutărilor spirituale, intuim că doar încetând să căutăm, putem găsi ceva în cele din urmă. Departe de agitația urbană, preferăm să ne adâncim în relații profunde, bazate pe afecțiune și intimitate. Ades devenim pentru lumea de-alături anume cei care-i ascultă și-i susțin pe alții: le putem da un sfat, exprimăm un gând care poate fi luat în considerație. Atitudinea lor ne permite să ne simțim încrezători în fața îndoielilor și dificultăților vieții. În același timp, să nu ajungem la extreme, să nu renunțăm la dorințele proprii, întrucât riscăm să ne transformăm într-un cocon emoțional, care poate deveni tot mai impenetrabil pentru cei din exterior… Deci, tributar înțelepciunii – ne asigurăm că ea rămâne o parte a relațiilor fructuoase și pașnice cu oamenii din jur… Despre Radmila Popovici vorbesc. Și ce oglindește albia versurilor sale.

     Vârsta discernământului. Firavă și luminoasă, Radmila conduce nava poeziei ca un adevărat căpitan. O minte critică, analitică, reflexivă, tocmai de aceea preferă emoțiilor impulsurile raționale. Știe să stabilească obiective, pentru a-și duce proiectele la bun sfârșit, să creeze liniștea pe care o adoră, dar și să răspundă dorințelor și nevoilor celor care o abordează. În relațiile cu oamenii, este foarte tandră, sentimentală și sinceră, precum este și opera ei poetică, plină de autenticitate și profunzime, în care se contopesc lumea reală și imaginația în același timp. Reacționează la orice situație vulnerabilă și este mereu dornică să-i ajute pe cei nevoiași.

     E foarte ușor să-i distingi scriitura dintr-un milion de versuri. Inegalabilă, Radmila, și ne mândrim că este a Noastră! Româncă-basarabeancă, moldoveancă, franțuzoaică la chip, cu ganduri pline de poezie și iubire. În special, pentru Familia ei. Activă, responsabilă și perseverentă, antrenată în consolidarea relațiilor interumane, prioritare fiindu-i aprecierea și fiabilitatea în cercul familiei și al fiicelor sale dragi. Totdeauna visătoare, mai mult aeriană, uneori neînțeleasă de cei, care nu au tangențe cu poezia și firile poetice. Un gen de femeie – Coco Chanel, franțuzoaică tipică ambițioasă, șarmantă, agreată de lumea bună. Nici măcar invidiată nu poate fi, intr-atât e de fragilă și gingașă, ca un copil pe care dorești să-l netezești pe cap pentru tot ce reușește să facă. Bărbații o adoră pentru senzualitatea, feminitatea și agerimea ei, pentru vocea-i caldă, fenomenală de orator, lipsită de tonul sever. Pare că niciodată nu se ceartă, eu n-am auzit-o ridicând tonul. Din nou, Radmila, poetă talentată, actriță, frumoasă, elegantă, cu un stil vestimentar aparte – o floare cu calități umane pe care le descifrezi în versurile sale, pentru că ea știe să răscolească adâncurile sufletelor. Cel mai important – versurile ei exprimă ideea prețuirii omenești, a iubirii nemuritoare, și a celei dintre Femeie și Bărbat… O caracterizează spontaneitatea, surpriza gândului fulgerător, dar, ca o prizonieră a vieții, suferă, exprimând durerea omului de rând, în special, durerea femeii. Versurile Radmilei sunt scrise ca-ntr-un vis în care nu există reguli. Ultimele ei cărți au omis și rima. Într-adevăr, cine a inventat rima? Nu e ușor să-ți exprimi gândurile și emoțiile, care să fie clare pentru toți, dar ea o face atât de îngenios, încât ai impresia că anume așa trebuie să fie poezia și nu altfel.

Zilele acestea Radmila vine cu o aniversare destul de fragedă pentru silueta ei aproape transparentă de 25 de ani și, ca să-i dorim „La mulți ani!” ar trebui să crească și să înflorească până la o sută și nici atunci să nu se oprească… Sănătate de-ar fi! Plăcut e să te odihnești în lauri fără să te gândești la orizonturi noi…

Iar versurile ei deschid aceste orizonturi și tot ce înseamnă viață, e să te regăsești în așteptările tale! Radmila Popovici, pe lângă poezie, scrie și proză scurtă poetică, un alt stil, dar și continuă să scrie texte pentru cântece. Ține la cărțile sale ca la niște copii. Dar mai des citește din: ”Mi-s”, ”Intimatum”, ”Urâta”

/Ping-pong/

”limbile visului
mă aruncau în aer
minge
de ping-pong
deasupra caselor
bolnave de una
și aceeași

trăiam în sfârșit

libertatea
balonului de săpun

fericirea e o furtună
scapără când uiți

să vrei

până te sparge
spinul
primului gând” (Radmila Popovici)

Sunt o singuratică, prefer să coexist în propria mea lume. Știu că Dumnezeu ne oferă doar ce este pe măsura puterilor noastre. Intuiesc, că și Radmila este o solitară, care trăiește mai mult în lumea ei creativă, specific pentru o Fecioară, ca zodie. Îi sunt recunoscătoare Domnului că ne-a unit în spațiul virtual, apoi și la întruniri mondene, mai târziu – prin  „Clubul Impresii din viață și cărți”, care ne leagă în continuare… Cel mai mult îi doresc Radmilei să fie fericită – atunci le va avea pe toate, zâmbind! Doamne ajută!

SV


20 comentarii

Actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, o rază de soare la Clubul Impresii din viață și cărți


               ”Ca florile de primăvară neamul meu mă înconjoară.Voi purta bucuria în suflet o viață și clipa îmi va fi mereu doar dulceață.” (Lidia Noroc-Pînzaru)
     A 80-a la număr protagonistă al Clubului ”Impresii din viata si carti”, la 4 decembrie va implini 75 de ani. Este încă tânără cu spiritul şi cu inima, – ne-a convins şi astăzi la evenimentul clubului… Inteligentă, frumoasă, foarte strictă cu disciplina şi proiecte programate zi de zi, şi se menţine de stabilitatea lor în continuare. Astfel, şi-a dezvoltat dânsa caracterul, şi astfel trebuie să fie orice persoană inteligentă. Cerinţe şi fapte de la sine, în prim rând, vorbă bună, dar şi respect reciproc! O Doamnă gen clasic, sau retro, și mai bine, – cea modernă cu maniere aristocratice, nu m-aş mira să aflu că este descedentă din strămoşi regeşti. Cu aptitudini adaptate tuturor timpurilor. Evident, doar este o supertalentată actriță, vedeți și în filmările de astăzi…
Şi-a jucat, de-a lungul anilor, rolul de actriță, funcționar public, lider sindical, precum și cel principal – de actriță, interpretând zeci de roluri în peste o mie de reprezentații, roluri care i-au adus marele succes în fața publicului. În teatru a debutat în 1959, venită direct de pe băncile școlii, în rolul lui Ionică din spectacolul „Jertfa”, după piesa cu același nume a lui Gheorghe Timofte. Lidia Noroc-Pinzaru a fost actriță a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” (1959-1990), ‘‘Era inima culturii şi forţa spirituală a municipului, judeţului, personalitate care continuă să reprezinte spiritualitatea şi cultura românească şi cea naţională, în fond.(Lilia Manole, poetă li moderatoare a evenimentului). În prezent, muzeograf, a deținut pe parcursul mai multor ani funcția de șefă a Direcției Cultură a municipiului Bălți, precum și a județului Bălți (1990-2003). O Doamnă de Fier, un patriot şi luptător pentru cultura şi integritatea ţării:-“Cu fiecare zi îmi dau seama de profunzimea problemelor şi de extinderea lor în cultură. Vreau să fac o remarcă. Am intenţia nu numai de a le scoate la suprafaţă, dar şi voi bate fără preget clopotul până se va urni carul din loc.” – spunea actriţa Lidia Noroc-Pinzaru intr-un interviu. Şi foarte curând, distinsa Doamnă Artistă emerită va sărbători nu doar cei 75 de ani, dar şi 60 de ani de activitate în domeniul Culturii!
Deţinătoare a unei bogate şi importante bibliografii, ce cuprinde cărţi şi interviuri, invitata multor emisiuni şi spectacole din Moldova, România şi din Rusia, actriţa Lidia Noroc-Pînzaru, eroina scenică alături de inegalabilul şi regretatul Mihai Volontir, colegă de scenă şi de rol a actorului renumit, care şi-a început activitatea teatrală mai întâi, la Bălţi, ulterior părăsind teatrul şi devenind actor de cinema, Grigore Grigoriu, la fel, Dumneaei eterna alinare a regizorului şi directorului de teatru Anatol Pînzaru, dar şi legendă inedită a vieţii noastre…
S-a zbătut în continuare să schimbe această societate şi  lumea culturii ca urmare, ca președintă a Consiliului de ramură al Sindicatului lucrătorilor din cultură (din 2003). A reuşit să stabilească relaţii trainice cu colegii din oraşele înfrăţite din România, Bulgaria, Ucraina. Ea a fost cea care a dus la bun sfârşit instalarea monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la Bălţi. În 1981, a fost distinsă cu titlul de Artistă Emerită, în 1986 – decorată cu Ordinul ”Gloria Muncii”, şi ”Insigna de onoare”, şi în 1993 i se conferă Medalia ”Meritul Civic”. Numită şi Doamna de fier a oraşului Bălţi. ”Ne înalţă arta, cultura, spiritualitatea. Iar actriţa Lidia Noroc –Pînzaru este un model de urmat pentru întreg neamul’ (Lilia Manole)
O familie excepţionalăSe spune, că despre soţul Lidiei Noroc-Pînzaru, – Anatol Pînzaru, Artist al Poporului, pot fi scrise opere fără sfârşit. Fiecare spectacol, montat de acest minunat regizor, reprezenta o etapă în istoria Teatrului Naţional „V. Alecsandri” din Bălţi şi a teatrului basarabean în genere. La 1 septembrie 2016 ar fi împlinit 80 de ani. Bălţenii păstrează vie memoria Omului şi Artistului Anatol Pânzaru. O stradă, nu departe de blocul unde a locuit maestrul, îi poartă numele. Poşta Moldovei a lansat un timbrul (10 000 ex.) consacrat renumitului artist.
Artiştii Anatol Pînzaru şi Lidia Noroc-Pînzaru, copiii Ala şi Anatol junior, ginerele Bujor Popuşoi, colonel al Armatei Naţionale, nora Camelia, nepoţelele Laura-Felicia, Camelia, Saşa-Sonia şi Sofia-Elena… Am ţinut să menţionez despre această familie, ambii artişti care ne-au aurit valorile tradiţionale. Personalităţi, care cu siguranţă vor rămâne în istoria culturii moldoveneşti. Suntem mândri, pentru că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru n-a evitat să ne împărtăşească experienţa ei de viaţă, cu amintiri şi impresii de preţ… Dinastia Noroc vine şi cu urmaşi actori, – o nepoata a continuat calea teatrului. Maricica Buceatchi, surioara de la Ezăreni, Sângerei, director de şcoală, prin depănarea amintirilor a vorbit cu acest prilej despre rolul de mamă a surorii sale. ”Prin mamă, Dumnezeu întră în copil” – apoi a menţionat la club Lilia Manole, moderatoarea. Prietenii şi fanii au vorbit despre personalitatea dnei Lidia Noroc-Pînzaru, impresii marcante din viaţa ei… Repertoriul muzical al Dariei Radu, Vitalia Todiraşcu, Ludmilei Rotaru ne-au trezit emoţii şi senzaţii extraordinare, cu mesaje şi melodii pân-la lacrimi de duioase şi afectuoase…
Prieteni, colegi, profesori, colegi de teatru, actori, – asumânduşi propria poveste de viaţă, Doamna Lidia a găsit cele mai preţioase şi mai rare bijuterii pe acest plai. Un Noroc la Noroc se trage. Mulţumiri grandioase pentru aprecieri, prieteni! Multumiri Doamnelor Lidia Noroc-Pinzaru si Lilia Manole pentru emotii, impresii si parcursul acestui eveniment de exceptie. Mulţumesc prietenilor si tuturor parţicipantilor care au făcut sedinţa luminoasă! Doamnei Gutiera Prodan (Buna dimineaţa TVM1) pentru reportaj, cu plecăciune! Daria Radu, Ludmila Rotaru, Maricica Buceatchi, Ion Gorgan, Valentina Sandu, Silviu Fusu, Butucel Elena, Vitalie Todirascu, Silvia Saca, Valeria Saculțanu, pentru interpretare şi referinţe frumoase, cu emoţii şi clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”,Impresii din viata si carti/Blog Svetlana Vizitiu !
Sper să fiţi atenţi la detalii din filmul de la club marcat mai jos. Baftă în vizionare și la imaginile albumului:
 ”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” – albumul cu imagini de la evenimentul Clubului IVC in incinta Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Chisinau, Republica Moldova!(accesati)
Lidia Noroc-Pinzaru:Viața poate fi llungă sau scurtă, după felul cum o trăim. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Astăzi mi-a mai răsărit o rază de soare care mi-a adus fericire și bucurie. Mulțumesc tuturor care au fost alături de mine la evenimentul Clubul „Impresii din viață și cărți”. Vă doresc multă sănătate, să aveți sufletul curat și toate dorințele să vi se împlinească” (după eveniment) Şi înainte:
”Dragi prieteni! Să aveți o viață ca-n povești cu vise împlinite. Să dăruiți celor ce vă iubesc doar clipe fericite. Vă invit și vă aștept cu mult drag la Clubul „Impresii din viață și cărți” în incinta BM Hasdeu, Chișinău, la 4 iulie 2017, ora 14-00, Este un eveniment organizat la Clubul ”Impresii din Viață și Cărți” a cărui diriguitoare este doamna Svetlana Vizitiu, moderatoarea – poeta Lilia Manole și protagonista cu nr.80 sunt eu” – Lidia Noroc-Pinzaru 
Cu toate trăsăturlie ei demne de femeie deosebită! Da, distinsa noastră doamnă, Lidia Noroc-Pinzaru este un noroc atât de rar…sunt şi eu o norocoasă că o cunosc personal şi sunt mândră de faptul că avem aşa o personalitate puternică, care ne reprezintă naţiunea. Sunt mândră că am deprins de la ea unele maniere de a relaţiona cu lumea, de a găsi un compromis şi încă multe altele . Stimă şi profund respect „enigmatică fiinţă, spirit dulce şi atrăgător”! – Valentina Sandu 
Constantin Cojocaru: O cunosc de pe cînd eram un bobocel aflat la început de multe drumuri. Îmi fusese profesoară la facultatea profesiilor obștești, cum se numeau pe timpuri. Am făcut cu dumneaei mai multe ore de ținută scenică, în care a pus în noi atunci nu numai trăire și sentiment, ci mai întîi de toate foarte mult suflet. Ne-a învățat ce înseamnă să judeci cu sufletul, să trăiești ceea ce faci, să te transpui în anumite ipostaze ale eului artistic și nu numai. Au trecut mulți ani de atunci. Mi-o amintesc dornică de scenă, de ceea ce încerca să ne transmită prin exemplul propriului eu. La Mulți Ani să ne trăiți! Cu drag de frumusețe și îndîrjire, pe care ați încercat să ne-o implantați, primarul mun. Edineț.
Lilia Manole Profesionalism, atitudine, viziune si caracter.
O femeie dintr-o mie, enigmatică fiinţă,  /Cumpătată în privire, a ei vorbă de actriţă,  /Al ei glas de ciocârlie, ochii -catifele mari,  /O femeie dintr-o mie, un noroc atât de rar…  /O femeie, dintr-un spirit, dulce si atrăgător,  /Visul scenelor fidele, o actriţă cu fior,  /Cosmosul inimii mele şi stihie necuprinsă,  /Doamna, care a păstrat multă dragoste surprinsă… /O femeie dintr-o mie, carte, care se va scrie,  /Din noianuri de-amintiri şi ingenuă trăire,  /O femeie, numai una, univers înfloritor,  /Glasul să i-L tot asculţi, în surprize, cu mult dor.  / Despre Lidia Noroc-Pinzaru, versuri de autor: Lilia Manole 

”Îmi amintesc prima mea vizită la teatru, când eram încă copil. Atunci am descoperit o lume nouă. O lume plină de mister. O lume care n-o cunosteam, dar o lume care m-a făcut să mă simt ca acasă. Din acea clipă, eu mereu am avut un respect deosebit față de artiști. Consider, că Doamna Lidia Noroc-Pînzaru, actriţă a Teatrului “Vasile Alecsandri” din Bălţi, Artistă Emerită a Republicii Moldova, – este inima şi forţa spirituală a culturii municipului Balti. Este o personalitate notorie care reprezinta cultura românească nu doar in nordul republicii, dar si in întreg spațiul românesc. Are o tinută scenică si o dicţie impecabilă ce o face inegalabilă pe scena teatrului românesc. Este o personalitate de mare calibru ce a dus după sine și a încurajat mulți colegii și prieteni de a lupta pentru demnitate şi cinste, pentru onoare si virtute sufletească.” – Sergiu Botezatu

Silvia Saca:”Dna Lidia Noroc-Pânzaru este vedetă, actriță Nr-1 a Teatrului ”Vasile Alecsandri”, dar și una din cele mai îndrăgite și talentate din Moldova, – face parte din generația de aur a teatrului moldovenesc. Talentată și frumoasă, are și o poziție activă în societate.

Maia Banarescu:”Oameni de calitate. Talent, frumusete si multa omenie”.
Un exemplu de slujire în artă și pentru artă” – Ghenadie Ciobanu (ex-ministrul Culturii RMoldova)
Perle care ating, de  Lidia Noroc-Pinzaru (extrase din lumea ei virtuală)
Un om cu adevărat bogat este cel care nu este niciodată singur cu adevărat…
“Sănătatea culturii înseamnă sănătatea morală.” “Cred că am avut noroc în viaţă, fiind eu însămi noroc.”
Există anumiți oameni în viață care te fac să râzi puțin mai tare, să zâmbești puțin mai mult și să trăiești puțin mai bine.
În viață nu trebuie să cauți prieteni care să îți rezolve toate problemele, ci prieteni care să nu te lase să le înfrunți singur!
”Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă.” 
”Bucuria vine din lucrurile mărunte; Liniștea vine din suflet; Căldura sărbătorilor vine din inimile noastre! Ce frumos e să trăiești și să iubești viața”
‘Tinerețe – bulgăr de omăt aruncat în vânt, în soare, fără cădere și fără întoarcere…’
”Ninge in țara cu ciață şI fulgii-făină ne spală pe fata. O sită din aer tot cerne mereu durerile arse din sufletul meu.”
Timpul ce a trecut nu se întoarce niciodată. Rămâi cu sentiment de tristețe provocat de dorința de a revedea pe cei dragi și scumpi.” – 1 dec 2016
Alte surse info- despe Lidia Noroc-Pinzaru: https://www.facebook.com/events/518051988398182/

Fiecare grădină trebuie să aibă un trandafir, fiecare față trebuie să aibă un zâmbet, fiecare fir de iarbă trebuie să aibă rouă și fiecare om trebuie să aibă o prietenă ca dumneata. Nu mi-am dorit niciodată să am o viață perfectă, ci doar să am câțiva prieteni adevărați în jurul meu, care să mă iubească exact pentru ceea ce sunt, și din clipa aceasta dta ești unul dintre ei. A fost un eveniment de neuitat, cu emoții la superlativ, cu participanți de amploare, cu o atmosferă plăcut pozitivă și cu o viteză de postare pe rețelele de socializare. Albumul și clipurile sunt excelente. Ești foarte bravo și o mare sufletistă Doamna Svetlana. Un prieten adevărat este ca un curcubeu: atunci când există cantitatea ideală de fericire și lacrimi, rezultă un pod colorat între cele două inimi. Îți mulțumesc pentru tot. Sănătate și succese mai departe.”– Lidia Noroc-Pinzaru

 ”Lidia Noroc-Pînzaru – artistă emerită, la Clubul Impresii din viata si carti” (Accesează)

Poezie închinată Dnei Lidia Noroc-Pînzaru:

Mi-e dor de mult de teatru, /ca de umbra mamei,/sa pot, l-aş rezidi cu aripi de lumină,/mi-e dor aşa de mult de teatru, /ca de portretul tatei,/izvor strălucitor,/noroc şi dragoste divină. // Mi-e dor aşa de mult de teatru,/ca de icoana veche,/de undeva ce mă priveşte, /gata să mă certe,/de nu mă rog la teatru,/aşa dumnezeieşte, /nici o icoană în lume/nu o să mă ierte… (Lilia Manole, 03 iulie 2017)

Lidia Noroc-Pinzaru Actorul este o sursă vie de inspirație în procesul de creație. În artă nu poți să faci nimic fără pasiune. La orice trebue să ai noroc în viață, dar mai ales la oameni. Viața poate fi scurtă sau lungă, după cum o trăim. Prietenii sunt cele mai de preț persoane din viețile noastre, motiv pentru care ar trebui să ne exprimăm mai des recunoștința pentru faptul că ne fac viața mai frumoasă. Eu mă închin în fața tuturor care au fost prezenți și mau susținut cu interpretări și referințe frumoase și călduroase, cu emoții la superlativ și clipe de neuitat la Clubul ”Impresii din viata si carti”. MULȚUMESC!👄👄👄❤️


11 comentarii

Lenuța Gheorghiță: Totul este superb în viața mea!


Timpul are o singură dimensiune: prezentul. Astăzi, Lenuța Gheorghița, tânără şi foarte frumoasă, vine cu o autobiografie a transformării sale dintr-o răţuşcă într-o lebădă norocoasă şi fericită, cu continuă suflare imprevizibilă, romantică, interogativă şi generoasă, veselă, directă, cu o poveste de dragoste creionată din vise şi speranţe pentru oameni, cu caracteristici specifice unei istorii încredibile, pe care doar ea ştie cum să le redea, în felul ei popular şi amuzant…

Fetiţa mamei Vasiliţa, unicul copil în familie (tăticul a decedat atunci când ea avea doar trei ani). Buneii de pe mamă, ţărani înstăriţi din raionul Hânceşti, s. Leuşeni, s-au dus şi ei degrabă în lumea celor drepţi. Lenuţa rămânea mai tot timpul singură, pentru că mămica muncea – trebuia să-i asigure traiul şi viitorul. Să fie şi ea cu un ghiozdan mai bun, cu o căciuliţă de lebădă pe cap (pe atunci, foarte costisitoare, – o păstrează şi acum)… Zice că era un copil tare năzbâtios, dar şi bun la suflet. Şi mai era frumoasă şi cochetă! Avea mulţi prieteni, “…mai ales că eu le spuneam la toţi de pe la 3 ani că o să fiu o artistă în ograda din faţa blocului’’. Improviza concerte în curtea blocului în care locuia şi cânta cât o ţinea gura de tare. Se adunau s-o asculte toţi copiii şi băbuţele din mahala. Lenuţa se împodobea în straiele mamei, apoi se înfăţişa pe scenă, prinzând la curaj şi începând să cânte. Nu gândea nimeni că va deveni artistă, ea însă era ferm convinsă de visul ei. Aşa va fi! S-a realizat, desigur!lenuta-gheorghita

În acea perioadă de vară dulce din copilărie, o ducea mama în sătucul ei natal. Acolo unde a mai rămas din rude unchiul ei, fratele mamei, cu cei trei copii ai lui. Avea grijă şi de Lenuţa. Ce să mai spună? ‘’Păi, mă plictiseam eu să stau fără treabă!’’ Într-o zi, a aflat că a decedat o babă din mahala. S-a ‘’gătit’’ într-un sarafan cu flori măşcate, luă cu sine o torbă ‘’setkă’’ (împletită în pătrâţele mari din aţe de ie dură) şi dusă a fost la înmormântare! Acolo, a pornit să bocească în gura mare pentru o rublă, prin înțelegere ‘’bătută în palme’’ cu o doamnă, şi nu doar atât – mai ceru şi un pom plin cu bomboane şi covrigi. Deci, s-a tocmit cu succes! Şi a bocit tot drumul cu mortul prin sat, cu pomul plin cu dulciuri în mâină. Înspre seară, când au ajuns, se pomeni cu trei ruble şi cu faţa umflată de plans şi bocit… Unchiul, speriat de cele văzute, i-a trimis mamei ei o telegramă: ’’Vină, fa, şi ia-ţi fata! Mă face de râs în tot satul!’’.

Ulterior, mama n-o mai ducea acolo. Plecau la altă soră de-a mamei, ‘’tocmai’’ în Râbniţa. Şi acolo se apuca Lenuţa de năzbâtii, cu atât mai mult că avea şi cu cine – cu trei verişori. Cu flăcăii ăştia ea mergea şi la discoteca din sat. Ziua păştea şi adăpa gâştele. A păţit-o însă rău de tot. Mătuşa ‘’făcea’’ samogon. Lenuţa a luat rachiu ca să adape gâştele! Ce mai plângea şi răcnea mătuşa la ea! Măcar pene să scoată din gâştele celea pentru perne. Deci, le penea şi ţipa la ea, iar Lenuţa, socată, tăcea, tăcea… Se întreba cu ce a greşit, – de ce omul poate bea rachiu şi gâştele, nu? Au adunat gâştele cu roaba şi le-au aruncat la gunoi. Dar să vezi cu ce bucurie se treziră în dimineaţă – toate gâştele, ‘’dezgolite frumos”, penite pe jumătate, s-au întors acasă! E adevărat că erau ‘’oleacă bete’’…

Acasă, era deja elevă la şcoala nr. 32, într-o clasă corală. Visătoare, Lenuţa se vedea cu ‘’fiţe’’ şi ‘’actriţă celebră’’. Şi a sosit pentru ea ziua mare, în care s-a decis viitorul ei. Mama a fost anunţată de către un Dirijor că fiica ei n-are nici voce, nici auz musical! Of! ce a mai bocit atunci Lenuţa, – toate visele i-au fost spulberate într-o clipă… A fost transferată în altă clasă, cu schimbul doi, şi distrusă moral. Nici mama nu i-a ţinut parte, avea frică mare de profesori şi nu se lega de ei. Dar e mare Dumnezeu! Lenuţa şi acum ţine minte totul, bine şi frumos. Cum a observat-o Ileana Osoianu din ‘’Tălăncuţa’’, cea care a făcut-o pe ea să îndrăgească anume acest gen de muzică: populară. Gata cu moralul la pământ! Anume atunci ea a prins aripi…

Cu Ileana Osoianu, a mers Lenuţa Gheorghiţă la concerte şi festivaluri, iar la unul dintre ele, ‘’Tamara Ciobanu’’, chiar a luat Premiul Mare! Un success răsunător, care i-a deschis uşile pentru a merge mai departe şi a-şi realiza visul: Colegiul Republican de Muzică ‘’Ştefan Neaga’’. În acelaşi timp, a fost învitată ca solistă a orchestrei ‘’Mugurel’’, cu cântăreţi de renume naţional, cu colegi de la care a învăţat multe în plan profesional. Aici, a reuşit să cânte chiar şi cu celebriii Nicolae Sulac, Vasile Marin, Tatiana Chitaniuc, Ana Barbu, Zinaida Julea şi cu mulţi alţi interpreţi recunoscuţi de români. Ea consideră că, încă de la începutul carierei sale de interpretă, a avut fericirea să cânte alături de cei mai buni…

De la ei a învăţat disciplina şi cum se vine cu două ore mai înainte de concert, cum trebuie uneori să taci, să rabzi, dar şi să fii obiectivă, să spui lucrurilor pe nume. Să nu depinzi de alţii, iar când eşti cu moralul la pământ, să mergi cu fruntea în sus. Muncind cu aceste principii, deja la 20 de ani s-a ales cu un automobil propriu. Atunci, cu 18 ani în urmă, acest premiu al ei a fost un şoc pentru toată lumea, pentru că nu prea mergeau fetele la volan… Şi când colo, ea – o ‘’copchilă’’ pentru toţi.

La 25 de ani, Lenuţa Gheorghiţă se menţinea deja stabil pe scenă, avea o experienţă de invidiat ca interpretă populară, cu două CD-uri în activ. Cu măritişul însă nu se grăbea. Pur şi simplu, nu avea un ‘’ales’’. Pe soţul său l-a cunoscut fiind departe de casă, tocmai în Italia. La o nuntă, unde ea a cântat, era invitat şi el. Relaţia lor a durat circa doi ani, iar de ziua îndrăgostiţilor, el i-a cerut mâna. Nu cu un inel, precum de obicei vedem în filme, ci cu un telefon mobil performant! Şi nunta lor a fost de vis, precum şi-a dorit ea. Nici rochia de mireasă n-a văzut-o nimeni până la începutul nunţii. Acel an 2009 a schimbat-o la 180 de grade, a devenit şi mămică, şi soţie! La finele anului 2009, a adus pe lume o bogăţie de fetiţă, o copie de-a ei… A numit-o special – cu un nume pe care il purta în  minte de 20 de ani pâna a-i da naştere. Îşi zicea mereu că, atunci când va naşte o fetiţă, o va numi Magdalena. Atât de tare a îndrăgit-o, încât a şi alăptat-o doi ani. O purta cu sine oriunde mergea – la nunţi, concerte. I-a fost foarte greu, dar s-a meritat. Nu-i pare rău de nimic… În 2014, bunul Dumnezeu a auzit-o şi i-a mai dăruit o minune – un băieţel, cel mai dulce şi dorit, cu numele David.familia-lenutei

Este foarte disciplinată, niciodată nu întârzie – astfel a început la ‘’Mugurel’’, unde a lucrat timp de şapte ani, şi, în continuare, reuşeşte să vină mai devreme oriunde munceşte. O face cu plăcere. A decis că este mai important să fii un artist liber profesionist, pentru a putea colabora cu toate orchestrele, nu doar cu una, şi fără condiţii şi restricţii! A cântat cu toate orchestrele, se bucură în continuare de colaborare cu oamenii din domeniul profesional. A avut fericirea şi norocul să cânte prin toată Europa: Franta, Italia, Spania etc., a fost şi în Israel, Irlanda, Cipru, China, Koreea…

A devenit artistă! Dar şi-a îndeplinit şi un alt “moft’’ al său: a obţinut diploma de Drept în 2012 la USEM şi este licenţiată în Dreptul Penal!!! Desigur, era un scop pe care l-a îndeplinit, dar nu face din acest lucru meserie, în special, în Moldova. Prioritate întotdeauna va fi şi va rămâne Cântecul Popular!

În 2013 a devenit realitate alt vis al Lenuţei, spre realizarea cărui a mers mulţi ani. Au ajuns să ridice casa lor mare. Ea îi spune ‘’Castelul meu’’.

Referitor la portul naţional, niciodată nu a ieşit şi nici nu o face… în opinci. Şi profesorul ei de canto Ioan Paulenco era de acord cu ea. ‘’În opincă se umblă la deal… La biserică şi la joc… în pantofi cu toc’’. Lenuţa orăşeanca cântă fără opinci şi batic pe cap – contează ceea ce cânţi, mesajul şi talentul de a-l reda! Nici mama ei nu purta batic pe cap. Părul aranjat, ‘’gătită’’ frumos şi… neapărat cu zâmbetul pe buze!… Chiar dacă uneori îţi vine să plângi!

A încercat să-şi protejeze viaţa privată, nu vorbeşte mult despre ce este personal. Însă recunoaşte că este o soţie tare bună! Are grijă de casă. Îşi respectă soţul, alături de care se simte protejată şi ea, şi copiii. Se aud unul pe altul, se înţeleg de minune şi ‘’el este alegerea cea mai corectă pe care am făcut-o în viaţa mea’’- spune ea. Copiii sunt cei pe care-i iubeşte ‘’pân-la soare’’ şi adeseori, când ei adorm lângă ea, îi priveşte şi-şi spune că totul este ‘’superb în viaţa mea’’. Are copii sănătoşi. Are mâini, picioare. Poate vedea, auzi… Este mamă. Este femeie. Are soţ, casă, masă şi o carieră frumoasă! Este angajată la un post TV, are emisiunea ei pe care o moderează şi e tare mulţumită, pentru că se simte liberă în acţiuni şi poate vorbi tot ce-i vine în minte… Doamne ajută, să fie la fel şi în continuare! AMINI!

Va așteptam la evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti cu protagonista Lenuta Gheorghiță pe 7 februarie 14.00 la BM ”B.P.Hasdeu”!  https://www.facebook.com/events/143175629489742/

❤ ❤ ❤