Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Destinații turistice moldovenești. Top-Chestionar

7 comentarii


Eu încă mai colorez lumea

pentru fiecare,                                                                 

care vede acest cer în gri.

Adaug un strat de violet peste nervi

și cred că este unic, turistic minunat

al meu pământ naiv … din aripi, și versat

din fapte mototolite în păcat,

din vise însorite și conștiință

plină de îndoieli și coincidențe întâmplătoare,

acest popor suav,

pământ moldovenesc, – c-un verde furat,        

din codru zburat

în nori, speranțe ireale…

A mea, o

lume bună,

Tradiții vechi, o limbă strămoșească,

Valori, cultură fără preț, respect…

Realitate ce stă mereu

La un pas de vis…

Ce zboară în nori direct din tren,

Și fiecare clipă,

cu șansa de a corecta

ceva

în viața ta…

Atâta timp îndelungat…

– dar e Moldova Mea!..

          Cea mai dură calitate a unui popor e puterea de a prețui valorile și tradițiile sale. Oricât de șocantă nu ar fi situația dvs, încercați să nu dați vina în această stare pe forțele externe, istorie, stat, părinți, copilărie, faza de lună… În general, să încercăm să ne respectăm plaiul nostru, această țară Moldova, – nu doar pentru minunile ei, dar și pentru dificultățile și greutățile ei. În momentul când dai vina pe cineva, ia aminte, că viața vorbește într-o limbă – cea a poporului tău. Și precum spune tatăl meu:”Îți place vinul nostru, brânza noastră, și-atunci, de ce, nu ți-ar plăcea și limba în care vorbim?” Oamenii deștepți nu fug de responsabilități! Cei înțelepți refuză realitatea și mereu se vor întreba, ce ar putea face ca această lume a noastră să fie mai bună? Realitatea nu se schimbă doar pentru că cuiva nu-i convine. Chinezii stăpânesc lumea, pentru că au învățat să se stăpânească pe sine înșiși. La niponi, se spune, că puii de porumbei stau cu trei ramuri mai jos decât porumbeii bătrâni, pentru a le dovedi respectul lor. Moldovenii încă nu reușesc nici să se stăpânească pe sine, nici să respecte valorile lor. Însă, am mare încredere, că învățăm în continuare să realizăm aceste lucruri nu doar prin dragostea față de codri, peticul nostru de pământ, acest plai bogat și rodnic cu destinații turistice surprinzătoare și încă nedescoperite si dezvoltate pe deplin, dar și pentru a valorifica tradițiile și relațiile umane prin dragoste, adevăr și respect… Doamne ajută! (Svetlana Vizitiu)

Top-chestionarul de mai jos cu opinii proprii ale personalităților de valoare, vă îndeamnă să vizionați cele mai îndrăgite locuri din Republica Moldova! Care sunt?

         Orheiul vechi, Cetatea Sorocii, Biserica Adormirii Maicii Domnului din Căușeni, Mănăstirea Hâncu, Mănăstirea Căpriana, Majoritatea bisericilor din Chișinău, doar în timpul când se desfășoară slujba, pentru că au niște coruri extraordinare, muzeul Constantin Stamati din Ocnița, cu extraordinarul tei secular pe care 4-5 oameni nu pot să-l înconjoare, Muzeul Pușkin din Dolna, muzeul Donici, Casa părintească-muzeu a Tatianei Popa din Călărași, mănăstirile Rudi, Saharna, Curchi, Hîrjauca. – Constantin Rusnac

Mereu când sunt întrebată de prietenii de peste hotare ce pot vedea în Moldova, încep cu Rezervația Pădurea Domnească, Zimbrăria, Suta de Movile, Movila Țiganului și Stâncă Mare, toate aflate în raionul Glodeni, la baștina mea. Orheiul Vechi e un loc unde trebuie să ajungi dacă ai venit în Moldova. Peșterile din stânci dar și satele din jur sunt locuri deosebite. La Cetatea Sorocii este cel mai bun ghid poliglot, Nicolae Bulat, care vă așteaptă cu prietenii din străinătate sau copiii, mai ales că Cetatea a fost recent renovată. Beciurile kilometrice pline cu vinuri de la Cricova, dar și Mileștii Mici, castelul Purcari sunt locuri inedite, unice în lume și nu în ultimul rând Mănăstirile Căpriana, Curchi sau Hâncu, pentru credincioși, dar și pentru cei care iubesc, pur și simplu arta și cultura în general. – Cojocaru Corina

        Mănăstirea Curchi, Saharna, Orheiul vechi, Cricova, Milestii mici, Muzeul de istorie, Castel MimiDiana Voevutki

  1. Curtea Domnească din Lăpușna, Hâncești – o construcți din secolul 16 este reabilitată pentru a ne aminti de domnitorul Alexandru Lăpușneanu. Puține construcții de azi ne amintesc de un fost domnitor.
  2. Hanul Manuc Bey – modul ales de reabilitate permite acestei construcții să concureze cu multe alte conacuri din întreaga lume.
  3. Cetatea Soroca – arată maestria arhitecților noștri – deoarece Cetatea are sistem de drenaj, chiar dacă în alte regiuni europene din aceași perioadă nu utilizau aceasi practică.

4.  Orheiul Vechi – Inima Moldovei

  1. Universitatea Tehnică din Moldova – pentru a arăta oaspeților țării invențiile tinerilor specialiști și potențialul uman. – Denis Rosca

      Baza Tuistica de la Costesti: o destinatie pitoreasca, nu prea departe de capitala, cu bazin si alte facilitati de relaxare si odihna si cu o bucatarie nationala foarte buna. Altele nu prea cunosc. –Ala Pinzari

     Cetatea Soroca, Tipova, Saharna, Orheiul Vechi, Țaul,- oricare sat din Moldova, dar nu mai aproape de 50 km de Chișinău. Orașe Chișinău, Bălți (pentru contrast) – Vitalie Vovc.

În viața asta zbuciumată, am meditat  ajungând să-mi amintesc multe lucruri frumoase din turismul moldovenesc, avem lucruri extrem de frumoase de vizitat: 1. Manastirea Tapova – o manastire veche, in stinca, pe malul Nistrului, unde te incarci cu multa energie pozitiva 2. Complexul turistic de la Lalova, r-n Rezina – un complex turistic care merita a fi vizitat, se afla pe malul Nistrului cu o terasa frumoasa, cu locuri de cazare diferite – pe lejanca, in fan , ect si bucatarie nationala de exceptie 3. Manastirea Saharna – care este frumos amenajata, poti sa faci plimbari, sa te scalzi in apa sfinta si desigur sa iti incarci bateriile. 4. Padurea domneasca, suta de movili, dar si stanci extraordinar de frumoase se afla la bastina mea in raionul Glodeni. Sunt locuri istorice foarte frumoase, ce merita a fi vizitate. 5. Orheiul Vechi – pentru a face excursii, a vedea locuri frumoase, a manca bucate nationale foarte gustoase. – Luminita Suveica

Eu sunt din orașul Florești, și desigur, baștina mea rămâne mult mai dragă, cu toate că de zeci de ani locuiesc în Chișinău. Amintiri frumoase îmi trezesc satul Varvareuca, Florești (Soroca) și satul Olișcani (Șoldănești), unde s-au născut părinții mei, și unde îmi petreceam copilăria fericită la buneii dragi. – Atât de dor îmi este, până la lacrimi… Ador să mă odihnesc la sanatoriul Codru (Mănăstirea Hîrjăuca), de unde revin mereu cu forțe și idei noi… (SV)

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/08/24/o-seara-cu-dorulet/

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/03/05/gala-turismului-moldovenesc-2016-prima-editie/

Imagini cu Catedrala Nasterea Domnului din Chișinău; Porțile orașului inopinat Chișinău, și Râul Răut, s. Varvareuca, Florești

Anunțuri

Autor: Svetlana Vizitiu

Impresii din viata si carti / Blog Svetlana Vizitiu

7 gânduri despre „Destinații turistice moldovenești. Top-Chestionar

  1. Multumesc pentru INFORMATIILE postate Svetlana ! 🙂

    Un sfarsit de saptamana cat mai placut si o luna APRILIE binecuvantata ! 🙂
    Cu simpatie,
    Aliosa 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  2. imi place mult filmul dvs, felicitari!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ar fi bine sa luam si noi aminte :”Chinezii stăpânesc lumea, pentru că au învățat să se stăpânească pe sine înșiși. ”

    Apreciat de 1 persoană

  4. Si cimitirul de onoare de la Țiganca…pentru aducere aminte…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s