Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Dina Ciocanu. ”Fântâni fără ciutură”

12 comentarii


      Nu este o persoană foarte sociabilă, nu vorbeşte mult, dar atunci când dispune de timp liber, te ascultă ore în şir fără să te întrerupă. Destinul adesea îmi oferă cunoştinţe cu personalităţi interesante, a căror poveste de viaţă ulterior devine publică. Una dintre ele (mai apropiată de suflet) este prietena mea frumoasă şi modestă, Dina Ciocanu, cu care ne-am cunoscut la o maternitate din Chişinău, cu timpul ne-am legat şi mai strâns prietenia. Dina CiocanuAu trecut peste 22 de ani, lipsa de timp şi depărtarea cauzată de multiplele migraţii ale Dinei în căutare de sine, în munca depusă pentru a-şi ajuta financiar familia şi în scrierea celui de-al doilea roman care este gata de editare, – toate acestea nu s-au răsfrânt asupra relaţiei noastre, precum se întâmplă deseori cu alte persoane cu care ne întâlnim zi de zi… Am înţeles că anume de caracterul Dinei depinde comunicarea şi starea noastră de spirit, pentru că eu, într-adevăr, sunt o persoană foarte greu de tolerat în discuţii. O prietenă, cu anii departe  de tine, şi în acelaşi timp, mereu aproape la nevoie – în orice moment critic sau cel aniversar! Am învăţat multe lucruri de la ea despre dezvoltarea personală, întru modelarea Eu-lui propriu, – de fapt, a fost o etapă în viaţa mea, când am realizat că nu mai pot continua să fiu precum am fost şi contribuţia Dinei este enorm de mare (ea nici nu ştie despre acest lucru).
      S-a născut de Sf. Andrei,  pe 13 decembrie, în fine, anume în ajun mi-am dorit să scriu despre ea ceva şi să afle toată lumea. A scris un roman ‘’Fântâni fără ciutură’’, omenirea încă va cunoaşte progresul acestei cărţi în următorii ani ai secolului XXI. Munca Dinei Ciocanu asupra acestei lucrări îmbină starile de spirit decadente ale istoricului Iurie Colesnic, stilul subţire clasic al surorilor Bronte, realităţile dure ale deportărilor secolului XX şi ale timpului nostru prezent… Capitolele cărţii sunt pătrunse de emoţii, tonalitatea lor nu este dată să fie cunoscută tuturor. Dragostea şi recunoştinţa pentru soţul ei Mihai, pentru copiii Eugeniu şi Nicu şi nepoţelul micuţ… Pentru Pământul pe care s-a născut. Acei care au citit cartea Dinei (un alt roman va apare în curând), vor retrăi mult timp istoria scrisă de ea, genial şi atât de simplu şi apropiat nouă, redată prin confesiunile soţului şi familiei lui. Dina1.jpg
‘’Fântâni fără ciutură’’ Dina Ciocanu.  Valoarea istorică a acestui roman nu este pusă la îndoială! Acest monument, strâns legat de istoria unei perioade importante din a doua jumătate a veacului XX, – Basarabia, oamenii şi deportările, – toate se întrunesc în acest roman. Problema accentuată de autoare este mult mai vastă. Sunt scoase în relief lucruri intangibile, care sunt mult mai importante decât cele materiale. Sunt acelea care formează identitatea naţională! Însă aceste lucruri le poate realiza doar o persoană cultă şi educată, care are principii şi este capabilă să conştientizeze valoarea istoriei şi culturii noastre naţionale. Şi dacă omul e unul indiferent, ignorant, atunci nici nu are nevoie de explicaţii. Omul care ţine la Patria lui va înţelege. Cu părere de rău, majoritatea funcţionarilor, ajungând la poziţii înalte, nu realizează ce înseamnă o istorie veritabilă, ce înseamnă patrimoniul cultural şi cât de dificile sunt consecinţele pierderilor… Dificile de înţeles pentru demnitari, dar nu şi pentru noi, urmaşii:

…Acel cineva îi șopti lui Vlaicu să tacă – va vorbi el și îl va scoate degrabă de sub arest. Profesorul îi spuse obosit că nu are nevoie de dânsul. Privindu-i în ochi pe acei de-i hotărau soarta, se apără singur, povestindu-le despre niște amintiri de-ale tatălui său, despre beciurile prin care trecuse, începând de la Fântâna Albă. Câte fântâni de acelea fuseseră și, după atâtea decenii, câte vor mai fi fiind, dar nu cu apă cristalină, ci pline de lacrimi și de durere? Îi întrebă: câte? și aşteptă răspunsul. Se suciră nerăbdători în fotoliile înalte, priviră plictisiți.
Trei zile… cinci zile… fără apă și aer, jumătate de viață… viața întreagă… fără țară și identitate… Cam acestea fură verdictele.”

– Vă recomand cartea! Urmaşii noştri au tot dreptul să cunoască istoria şi tradiţiile naţionale din trecut, întru păstrarea acestor valori nepreţuite!

”FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ este istoria mea și a ta, a noastră. Dina Ciocanu arată durerea unui neam și puterea acestuia. Totul în 352 de file de suflet și viață”.

La mulţi ani, dragă Dina, dragă prietenă! Ani Fericiţi şi mulţumiţi de viaţă şi de prieteni în continuare! Realizări furtunoase şi cât mai multe cărţi reuşite !..

”Fântâni fără ciutură este istoria unui neam, este povestea unei familii, care transmite din generație în generaţie dragostea față de neam, limbă și tradiție. Vă invităm să retrăiți alături de eroii cărții istoria noastră, a tuturor, a bunicilor noștri. Nea David, Vlaicu, Sofia, Alexandra sunt cei care își trăiesc viața, unii fiind deportați, alţii existând cu durul adevăr că au fost lipsiţi de dragostea de mamă, tată, bunic. Atunci, un sistem a distrus suflete, familii, totuși noi ne-am păstrat dragostea față de patrie. Astfel, Dina Ciocanu a transpus cu o deosebită măiestrie viața unui popor într-un singur roman, unul care îți atinge cele mai sensibile coarde ale sufletului.” (Eugeniu Caţaveică)

Alte surse:

http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu/bio

”Mă numesc Dina Ciocanu. Mă trag din nordul Moldovei, m-am născut în Rediul-Mare, Donduşeni, am copilărit în satul Ocolina, raionul Soroca. Prima mea specialitate a fost soră medicală de reanimare. Am lucrat 10 ani în secţia de reanimare a Spitalului Republican pentru copii. Între timp, am absolvit facultatea de litere a Universităţii de Stat din Moldova. Am lucrat 1 an la catedră, în calitate de laborantă. Predam şi ore de gramatică…”

https://www.facebook.com/fantanifaraciutura/

http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu

Anunțuri

Autor: Svetlana Vizitiu

Impresii din viata si carti / Blog Svetlana Vizitiu

12 gânduri despre „Dina Ciocanu. ”Fântâni fără ciutură”

  1. Pingback: Dina Ciocanu protagonista la Clubul Impresii din viata si carti | Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

  2. ‎Victoria Naclitchi‎ în Fântâni fără ciutură Dina Ciocanu

    ”Ma simt ca la despartire. Si doare. In ultimile zile din viata am trait in diferite perioade istorice si acum a trebuit sa ma intorc inapoi la Azi. Am citit cu toata daruirea si am plans cand bunicul David a murit. Ma mandream cu cata grija bunicul Zamfir in crestea pe Vlaicu si cat de puternica era matusa Grachina. L-am urat pe tovarasul Nitu cu toata forta negativa pe care o puteam acumula de-a lungul lecturii, ca dupa ce sa ma bucur de chinurile mosului, sa incep in acelasi ritm sa ii urasc nepotul, care mi-a provocat desgust de la prima aparitie in pagina. M-am indregostit de Alexandra, fetita cu ratuste de la rau si starea ei de copil plin de viata si smechera de fire. Mihu, baiat nazbatios ce cu timpul se transforma intr-un barbat perfect, plin de sine si chibzuit la vorba. Sa nu uit si de parintele Nichifor, om demn de respect si admiratie. Tragicul sau final m-a facut sa ma simt pierduta, cu pielia de gaina. Atat de trist.
    M-am minunat. Dumnezeu are grija de fiecare si le da ceea ce merita. Pe cei vinovati ii pedepseste, pe cei drepti ii elibereaza, pe cei uniti din greseala le arata drumul drept, iar pe cei despartiti de soarta si timpuri ii uneste pentru a-si duce la bun sfarsit povestea ce trebuia demult redata.
    As fi vrut cu tot dinadinsul sa stiu ce s-a intimplat cu matusa mea draga, Grachina?! Dar din pacate, fie eu am ajuns prea repede la pagina 352, fie nu a fost loc de un gand bun pentru ea.
    Tind sa va multumesc din suflet pentru biletul in alta lume pe care mi l-ati dat. Am calatorit cu placer cand in tabara de tigani cu baronul si neamul lui, cand prin labirinturile Chisinaului cu Bogdan, Liviu, Gabriel si Albinuta, care au planuit viitorul atat de detaliat, incat un suflet hain a spulberat in 4 focuri ceea ce tinerii au visat cu ochii deschisi. Am trait in padure si Toto si am pictat piesajele de dincolo de geamul de sticla. Am aplaudat cand a plecat Mihai de la Lucia si multumit mi-a fost sufletul cand el si-a imbratisat fiica pentru prima oara. Mi-a placut pe malul Prutului, unde mai intii dragostea Sofiicai si a lui Petre s-a nascut, apoi a nepotului neastamparat ce vroia cu o fetita la jocul satului.
    Va multumesc din suflet! Ma declar pur si simplu indragostita de aceasta opera si o recomand cu cea mai mare placere. Si cu mai mare drag o sa astept si alte opera semnate Dina Ciocanu, pentru a mai calatori in timp.”

    Apreciază

  3. La multi ani, la multi bani, sanatate, binecuvantari, realizari si voie buna! Doamne Ajuta, Dinulea! ❤ 😀
    O surpriza, amintire, cu copii nostri, fiica mea si fiul Dinei – protagonsti aici in clip! (Y)

    Apreciat de 1 persoană

  4. Svetulicic! Mulţumesc mulţumesc mulţumesc!!! Eşti extraordinară! M-ai descris atât de frumos şi veridic, încât am început să mă cunosc şi eu, în sfârşit! Eşti foarte profundă, un adevărat psiholog. Îţi mulţumesc pentru urări, prietenă scumpă!

    Apreciază

  5. Buna seara Svetlana !
    Felicitari autoarei pentru romanul ” Fantani fara ciutura ” 🙂
    si domniei tale pentru informare ! 🙂
    La Multi Ani amandoura ! 🙂
    Ba bucur din toata ❤ cand intru virtual in acest CLUB de ELITA ! 🙂

    O saptamana cat mai frumoasa ! 🙂
    Aliosa 🙂

    Apreciază

  6. Despre autor:
    Mă numesc Dina Ciocanu. Mă trag din nordul Moldovei, m-am născut în Rediul-Mare, Donduşeni, am copilărit în satul Ocolina, raionul Soroca. Prima mea specialitate a fost soră medicală de reanimare. Am lucrat 10 ani în secţia de reanimare a Spitalului Republican pentru copii. Între timp, am absolvit facultatea de litere a Universităţii de Stat din Moldova. Am lucrat 1 an la catedră, în calitate de laborantă. Predam şi ore de gramatică. M-am transferat la Procuratura municipală în calitate de traducătoare. După câţiva ani, m-am eliberat, n-am fost angajată nicăieri. Făceam o muncă autonomă de redactare, traducere. Între timp, soţul meu a început să scrie monografia sa „Represaliile politice pe cântarul justiţiei”. Îl ajutam, ca redactare, ca dactilografiere a textului. M-a intrigat tema, în special când am văzut în faţa mea copia dosarului de deportare a bunicului său şi alte acte de arhivă, puţine dintre acelea care au stat la baza represaliilor. În şcoală acel episod tragic din istoria poporului nostru nu l-am studiat. Am rămas surprinsă şi m-am întrebat: „Oare a fost într-adevăr?” Am început să citesc cărţile la temă, artistice şi documentare, aduse în casă de soţul meu. El punea bucăţele mici de hârtie la paginile care îl interesau, sublinia cu creionul pasajele mai semnificative. Iniţial, mergeam după semnele celea. În curând, am început să citesc cărţile în întregime. Cu cât mai multe aflam la tema deportărilor, foametei, cu atât îmi dădeam seama cât de mult lipseau în conştiinţa mea cunoştinţele necesare pentru a-mi crea o atitudine. Bunica mea îmi povestea uneori despre foamete, cum unii săteni îşi ademeneau vecinii sau rudele în case, le omorau, le mâncau. Eram copilă când auzeam povestirile bunicii, îmi părea atunci că toate celea sunt basme, la fel precum îmi povestea ea despre crai, despre Dumnezeu, despre necuratul, că era o sfătoasă.
    Când cartea soţului era aproape scrisă, el a început să aibă o idee fixă că vrea scenografie în baza ei. I-am spus că e dificil de făcut o scenografie după o lucrare documentară. I-am mai spus că mai degrabă s-ar face un roman artistic după ea. Şi el mi-a răspuns ursuz: „Atunci fă…, de ce nu faci?” A tăcut şi m-a privit ciudat, parcă continuându-şi gândul: „Nu eşti în stare, asta e!” M-a provocat. Am citit sute de cărţi la temă, mi-am făcut însemnări. Când am avut ocazia să plec peste hotare la muncă, nu m-am gândit mult, mi-am luat geanta şi am plecat. Aveam nevoie de timp liber pentru a scrie, acasă nu-l aveam, eram prea ocupată cu membrii familiei. În Italia am şi început să scriu romanul. Aveam mult timp liber, îl umpleam cu statul la computer şi cu cititul. În jumătate de an am învăţat italiana şi am început să citesc în această limbă cărţi în special la tema care mă interesa. Îmi cumpăram cărţi din librării, frecventam biblioteca, băieţii îmi trimiteau cărţi de acasă. Astfel mi-am format un stil al meu, pe care la un moment dat l-am simţit şi am zis că uite aceasta este forma mea de exprimare, aşa îmi doresc romanul. Singurătatea pe care am trăit-o 4 ani în Italia s-a dovedit constructivă.
    Nu m-am gândit vreodată să devin scriitoare, dar am fost mereu sensibilă la stilul operelor citite, la compoziţie, la limbaj, la gramatică. Uneori, citind vreo carte, îmi ziceam: „Aş putea şi eu să scriu aşa”. Forţa mea lăuntrică a cuvântat atunci când a trebuit să iau penelul în mână şi să încep a scrie.
    Mă voi simţi scriitoare doar atunci când voi vedea că mesajul meu a atins sufletul cititorilor, când îmi voi da seama că am reuşit să spun ceea ce-mi pusesem în gând la iniţierea scrierii.
    Mulţi se tem să pronunţe „ocupaţia sovietică”, dar aceasta a fost o realitate. Realitate a fost şi tendinţa de exterminare a poporului român din stânga Prutului. Deportările, foametea, represaliile fac parte din trecutul fiecăruia dintre noi, că doar o generaţie sau două ne desparte de acea perioadă. E periculos de a o da uitării, pentru că s-ar putea repeta. Cei care au suferit au fost şi ei români şi noi din sângele lor venim. Uitarea nu e altceva decât o palmă pe care prezentul i-o dă trecutului. Am scris despre memorie. Ţinând-o vie, înseamnă a da onoarea cuvenită trecutului. …Fără trecut, eu sunt un nimeni.Cartea e o părticică din mine. Când mă cuprindenostalgia, mă adresez eroilor pe care i-am zămislit, discut cu ei. Fiecare are un chip şi un suflet pe care eu pot să-l privesc, să-l urmăresc făcând o acţiune sau alta. Ca să mă detaşez de rutina cotidiană, intru eu în lumea romanului, devin eu o condamnată care încearcă să treacă Prutul de-a latul, doar ca să fie alături de persoana dragă; devin eu urechile unui mititel care aud urletele de durere ale celor din vagoanele Siberiei; pe mine mă cuprind fiorii când el se ascunde la rădăcina măceşului şi-l caută cu privirea pe bunicu-său, printre ceilalţi condamnaţi; devin eu scheletul lui Gavril care s-a gândit să supravieţuiască din trupul vecinului său, dar a căzut el însuşi victimă; devin potârnichile din lanul de grâu care au ars lângă puii săi, în mijlocul ogorului incendiat de Niţu;devin răzvrătirea lui nea Zamfir, care la un moment dat n-a mai tolerat nelegiuirile impuse; devin eu petele de sânge pe care le mângâia micul Vlaicu în mijlocul drumului, pentru că se scurseseră din corpul prietenului său; devin clopotul de la biserica părintelui Nichifor şi crucea de pe Catedrală, şi icoanele din ea, înlocuite cu tablouri ieftine; devin identitatea furată a românilor din stânga Prutului; devin Podul de flori; devin un mănunchi de idei şi nu pot deveni legile care ar descătuşa trecutul. La ele mă refer în roman, pe ele le-am pus la încercare.

    Cartea Fântâni fără ciutură este un roman istoric, care arată teroarea căreia a fost supusă Republica Moldova în perioada dominației comuniste. Autoarea redă istoria unei familii, care a trăi pe propria piele deportările, foametea și pierderea celor dragi, totuși dragostea și adevărul învinge. Pentru a vă molipsi de o dragoste sinceră și o luptă pentru neam și adevăr
    Fântâni fără ciutură este istoria mea și a ta, a noastră. Dina Ciocanu arată durerea unui neam și puterea acestuia. Totul în 352 de file de suflet și viață

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s