Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Andrei Burac ”Între chirurgie şi piramidele din Egipt” la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

5 comentarii


Fiecare om care întră în viaţa noastră cu un anumit scop. Unii întră pentru o zi, luni, câteva ani sau întreagă viaţă… SDC17020Fiecare îşi are rolul lui. Niciodată nu putem şti ce influenţă vor avea asupra noastră. Dar suntem mereu intrigaţi şi curioşi să cunoaştem, să aflăm astfel de persoane, destinele, dramele, istorii, fie şi ceva amuzant din vieţile lor… Uneori cele mai neaşteptate persoane ajung să fie cele care ne marchează cel mai mult. Nu putem decide cine întră în viaţa noastră, dar putem decide cine ramâne în sufletul nostru. În inima noastră. Să nu regretăm că am cunoscut pe cineva, ramâne să ne bucuram că am primit o lectie şi o experienţă, indiferent, ca a fost bună, fie una dură… Astfel de persoane vin la noi la club. SDC17003Vin să ne împărtăşească şi să ne uimească cu destinele, experienţele, impresiile lor de viaţă. Credeţi-mă, chiar şi unui orator bun sau profesionist în domeniu este greu să-şi deschidă sufletul, în faţa publicului… Să ne bucurăm în continuare, că sunt deschişi cu noi, şi vreau să le mulţumesc din toată inima, că ştiu să ne surprindă! – Astăzi, în incinta Bibliotecii Centrale BM ”B.P.Hasdeu”, Clubul ”Impresii din viata si carti ne-a bucurat cu cel al 48-lea protagonist sub genericul «Andrei Burac Între chirurgie şi piramide egiptene!» propus de moderatorul şi scriitorul Dumitru Crudu.SDC17004

Este Andrei Burac, un scriitor, un povestitor, într-un fel sau altul, de excepţie. Permanent gesticulând, ceea ce redă şi o fire emotivă şi sentimentală,  ce ţine de firea universală a oamenilor, împreună cu capacităţile noastre lingvistice, cu conştiinţa de sine şi cu memoria autobiografică. Scrisul îi oferă o plăcere, o bucurie, mai presus de oricare alta. Indiferent de subiect, naraţiunea lui te transportă într-un alt loc, – unde eşti complet absorbit şi uiţi de gândurile care ar putea distrage, de griji, de preocupări şi chiar de trecerea timpului. În aceste stări sufleteşti deosebite, divine, pot să te simţi fără oprire până când nu mai vezi textul. Abia atunci observi că s-a făcut noapte şi că ai uitat că eşti totuşi la servici şi trebuie să mergi acasă la grijle tale proprii… Mai jos, transcriu maxime, gândurile, relatările protagonistului nostru de azi la club, şi sunt mai mult decât convinsă, că nici unul din voi nu doar va rămâne impresionat, dar nici indiferent… (Svetlana Vizitiu)SDC17007

  • ”…Tot ce am aşternut pe hârtie, mai reuşit sau mai puţin reuşit, neapărat a avut o aripă adânc implantată în abisurile sufletului meu, în inima mea, în durerile şi  bucuriile, în izbânzile şi eşecurile mele sau în ale celor din prajmă, pe care m-am străduit să-i înţeleg atât, pe cât am fost în stare” –
  • ”Am ferma convingere că orice autor care scrie despre contemporanii săi nu poate să nu fie discutat, fiindcă modurile noastre de viaţă, în acest secol zbuciumat, sunt foarte variate şi destul de discutabile în ceea ce priveşte idealurile, etica şi chiar estetica vieţii fiecărui om în parte”.
  •  ”Pentru un om de creaţie, cel mai greu şi mai important lucru este să te impui printre ”ai tăi’, să găseşti recunoaşterea şi aprecierea colegilor de breaslă. În cazul unui scriitor, poţi să zăpăceşti o mie,  o sută de mii de scriitori, dar dacă nu ai consideraţia colegilor, n-ai câştigat lupta…”
  •  ”Putem supravieţui ca popor, nu prin dezbateri sterile ori manifestări de cruzime, ci prin talentul şi inteligenţa acelor care se vor opune exponenţilor noii barbarii postcomuniste”
  •  ” Nimic nu poate împrospăta simţurile omului ca o carte interesantă şi bine scrisă. O carte care se lipeşte bine de suflet poate schimba până şi cursul vieţii unui om. Ş-apoi, precum bine se ştie, din când în când simţim o necesitate imperioasă de a citi nu numai ziarele, ci şi o întâmplare, o istorie, o poveste scrisă cândva, de cineva, de un scriitor.”SDC16970
  •  ” Pentru mine nu există zile de muncă şi zile de odihnă. Mă străduiesc să umnplu orice minut, în afară de timpul rezervat somnului, cu fapte la masa de scris, cu lecturi, meditaţii, studii, comunicări cu cei dragi, călătorii, opunându-mă permanent ”balaurilor şi viperelor neputinţei”. Altfel zis, încerc să menţin o viaţă spirituală intensă, în cei 25 de ani de studii la medicină şi muncă printre suferinzi şi muribunzi am înţeles că viaţa este un dar foarte preţios, o licărire, care în orice clipă se poate stinge, indiferent de vârstă, de poziţie socială, de locul unde îţi trăieşti zilele – în palat ori în colibă.”
  • Orice tânăr, care nutreşte un gând de a pleca pe alte meleagur-ţări în căutarea unui trai mai bun, a unui câştig mai mare, a unei bunăstări ori chiar a norocului şi poate a fericirii de a pleca acolo unde totul şi toate sunt zidite, construite, aranjate cu sudoare şi sângele altui neam, a generaţii şi generaţii de alţti oameni, trebuie să-şi pună şi să-şi răspundă sieşi la mai multe întrebări. fiindcă viaţa, până la urmă, rămâne aceeaşi ca oriunde pe pământ. De când e lumea lume, fiecare om e unic şi are o cale unică şi greu de parcurs.”SDC16985
  • ”Încă din vechime, prietenia era considerată drept cea mai înaltă virtute umană. Până şi eroismul era considerat inferior acesteia. Fără prieteni viaţa fiecăruia dintre noi poate deveni mai săracă. E greu să mistui în singurătate atât eşecurile, suferinţele, cât şi bucuriile. Împărtăşite unui prieten, aceste sentimente capătă alte dimensiuni, alte faţete, altă respiraţie… Din păcate, însă, anume prietenii,  mai ales prietenii, devin adesea duşmanii noştri cei mai înverşunaţi.12400553_1943047352587746_5691911867448258464_n
  • ”… poezia foloseşte sufletului. Precum şi rugăciunea inimii, bucurie cuvintelor, gustul visării…”
  • ”… Trăim cu adevărat numai câteva ceasuri din viaţa noastră. Restul e preocupare pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru: prietenii noştri, duşmanii noştri, problemele noastre, necazurile noastre, suferinţele noastre, viitorul nostru incert, amintirile noastre – toate sunt trăiri mai puţin adevărate. Cu adevărat omul trăieşte doar câteva ore, în felul lui de a fi sincer cu sine însuşi.”
Andrei Covrig: Am avut plăcerea să îl invit la gimnaziul din satul meu natal Gordineşti, Rezina. – O erupţie de sentimente, vorbe povăţuitoare pt vîrstnici şi, de ce nu? – copii… O viaţă cu atîtea încîlcituri… Merită un respect absolut… O fire deosebită! Un basarabean romîn… Cu crucea sa… Îmi pare bine că aţi fost în satul natal… În casa părintească, Dle Andrei! Mulţi ani, Dle Andrei Burac….
Victor CobzacO întâlnile cu scriitorul Andrei Burac la Clubul „Impresii din viaţă şi cărţi” a fost binevenită după o pauză în care am simţit nevoia de a discuta cu Protagoniştii care mi-au devenit prieteni, a căror sfaturi, experienţe din viaţă, sclipire de ochi, strângere de mână îşi au efectul tonizant pentru suflet. A.Burac este un Magistru în arta vorbirii, te captivează cu vocea, cu jesticularea continuă a mâinilor, cu generozitatea şi cumsecădenia la rang de Jos pălăria. Rămâne să-i studiez Opera mai aprofundat, ca să-i înţeleg mesajul, mulţumindu-i din start pentru acele două ore care au trecut ca o clipă. O mână caldă şi urări de bine în Noul An 2016, noi creaţii şi să ne mai întâlnim la un pahar de vorbă cu tâlc. Un mare mersi Gazdei primitoare şi inimii acestui club… Svetlanei Vizitiu. Pe curând. Vă pup. VicCo

Radmila Popovici: M-a privit îndelung, ceea ce nu m-a mirat și mi-a zis că are o vorbă cu mine, dar numai între patru ochi. Și-am acceptat, pentru că… — un chirurg scriitor?, un scriitor chirurg?, scrie cu bisturiul?, taie în corpul de litere — o, da, e tema mea! Mai ales, că am vrut cândva (ai mei mai mult) să mă fac(ă) doctoriță. 1938? Și să crezi în stelele zodiilor? Să vorbești despre sex ca despre ceva sublim? Să dai sfaturi incomode, fără să-ți pese de reacție? Să-mi spui pe șleau că-mi irosesc talentul cu textele pentru cântece și că pot mai mult? Totodată, să nu mă faci să mă simt prost doar pentru faptul că sunt femeie, tânără încă, spre deosebire de mulți alții? Să mă iei în serios? Se poate, oare, așa ceva? Iată că da, numai că pentru aceasta trebuie să fii Andrei Burac. Chirurgul scriitor sau scriitorul chirurg, bucuros că trăiește și că trăiește din scris, ceea ce nu oricine își poate permite într-un spațiu în care scrisul valorează prea des mai puțin decât a vinde vin sau borș acru. Recunosc, mă irită cei care trec pragul aurei mele fără ezitare, dar Andrei Burac este doctorul care vine cu verbul vindecător și-i deschid ușa cu inimă senină, cum și cărțile. Dar ce poezie știe, să scrie…

Iulian Ciocan: ”…Andrei Burac e preocupat mai mult de felul de a fi al omului decât de mecanismul strusturii sociale. Şi chiar şi atunci când îşi aţinţeşte un ochi asupra socialului, autorul întrezăreşte îndărătul lui reflexele unor indivizi. La fel e şi cu poezia autorului, poezie reflexivă, cerebrală, lipsită de sentimentul patriotic şi ancorată în lucrurile eterne, general-umane: naşterea, moartea, iubirea, ura, trădarea…’

Emilia Plugaru: Ce frumos spus… Gânduri atat de adevărate… Doar trecând prin viață cu ochii deschiși, poți să atingi asemenea gânduri. În cazul unui scriitor, ”poţi să zăpăceşti o mie, o sută de mii de scriitori, dar dacă nu ai consideraţia colegilor, n-ai câştigat lupta…”

Burac club

Andrei BURAC s-a născut la 17 august 1938, în comuna Cârnăţeni, jud. Tighina. Poet, prozator, dramaturg. A absolvit Institutul de medicină din Chişinău (1964) şi Cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul de Literatură ”M. Gorki” din Moscova (1977). A activat ca medic chirurg la Căuşeni şi Chişinău (1964-1975). Debut în presă – 1965. Debut editorial cu placheta de versuri Ispita înfloririi (1970), urmată de Culegătorii din amurg (1976), Cu toată fiinţa spre altundeva (1998), Flacăra din vechile oglinzi (2005) şi Există ore (2006). Volumele Perpetuele bucurii (1977) şi Asediaţi de cuvinte (2005) îl prezintă şi ca publicist. Cunoscut autor de piese dramatice de teatru, TV, radiofonice şi scenarii de filme, unele dintre care au fost publicate în volumele Primăvara în doi (1988) şi Arena (2008). Piesele lui Andrei Burac au fost au fost montate de teatrele  din Moldova şi din alte ţări, adaptate la radio şi televiziunea naţională. Autor şi a două volume de proză: Întoarcerea lui Traian (1990) şi Între somn şi veghe (2005). Poeziile, prozele şi piesele sale sunt traduse în mai multe limbi, unele şi în limbi de largă circulaţie. A tradus versuri alese din poezia universală veche şi contemporană (Ishikawa Takuboku, Sumako, Fukao, Zbignew Herbert, Veaceslav Kuprianov şi alţi autori). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România (filiala Chişinău); membru al World Academy of Art Culture; World Congress of Poets din California, SUA. Fondator şi preşedinte al PEN-Club-ului din R. Moldova. Deşine Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (1998), Premiul UNESCO pentru dramaturgie (2000) – pentru propagarea ideilor Binelui şi Culturii în lume. Medalia ”Mihai Eminescu” (1998). A întreprins numeroase călătorii de studii şi promovare a valorilor literare contemporane în rusia, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Grecia, Egipt, Spania, Cehia, Slovenia, Suedia, Finlanda, India, China etc. Participă la conferinţe, congrese, simpozioane naţionale şi internaţionale.

Mai multe imagini aici: «Andrei Burac Între chirurgie şi piramide egiptene!

Anunțuri

Autor: Svetlana Vizitiu

Impresii din viata si carti / Blog Svetlana Vizitiu

5 gânduri despre „Andrei Burac ”Între chirurgie şi piramidele din Egipt” la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

  1. Pingback: Retrospectiva 2016:”Clubul de elite ”Impresii din viaţă şi cărţi” | Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

  2. JURNALUL LUI ANDREI BURAC LA EUROPA LIBERA
    „Lumea e un teatru, teatrul e o lume”
    Andrei Burac
    Andrei Burac
    20.08.2011
    Un jurnal pretext pentru reflecții umane: Andrei Burac și lumea din jur.
    Luni
    Mai sunt încă sub impresia unui text publicistic, la care am lucrat, despre importanţa, dar şi menirea artei teatrale în societatea noastră şi în lume. „Lumea e un teatru, teatrul e o lume”. Astăzi lumea este o scenă fără cortină, reflectată în paginile ziarelor, la radio, televiziune, în Internet. Societatea noastră se aseamănă mai mult cu un teatru fără regizor în care cultura prea puţin se regăseşte. Şi totuşi putem supravieţui ca oameni doar prin cultură, având rădăcini în spiritualitate, mai ales când ne gândim la textele lui Shakespeare.
    Jurnalul săptămânal al lui Andrei Burac
    Playlist
    Descarcă
    Întotdeauna m-am străduit să scriu texte dramatice mai întâi şi întâi destinate lecturii şi nu numai ca un punct de plecare către spectacol. Teatrul ca o sondare a conştiinţei colective, o imortalizare a ei, un document al epocii, un soi de tablou psihanalitic. Piesele de teatru în orice ţară din lume chestionează subtil mecanismele prezentului şi ale memoriei sociale. Teatrul capătă un adevărat sens abia atunci când ne regăsim în el pe noi înşine.
    În dramaturgie, ca în literatură în general, ceva local, provincial, poate deveni universal. Ne trăim zilele într-o epocă a banilor, puterea banilor, banul ca un factor psihologic, banul ca un adevărat monstru.
    Mă obsedează de ani şi ani tema foamei, temă actuală şi astăzi în lume. Temă pe care am cunoscut-o pe viu în copilărie. Am scris proză la această temă, cam puţină. Am
    puţini dintre acei cu bani ştiu să nutrească empatie, adică identificare afectivă, faţă de oamenii care poartă în suflet infernul, fie al foametei, fie al holocaustului..
    şi publicat-o, dar doresc mult să duc la bun sfârşit scenariul meu despre foame. În Republica Moldova această temă până nu demult era un tabu. Astăzi nu se găsesc bani pentru aşa ceva. Din păcate, puţini dintre acei cu bani ştiu să nutrească empatie, adică identificare afectivă, transpunere, faţă de oamenii care poartă în suflet infernul, fie al foametei, fie al holocaustului.
    Dramaturgia astăzi se zbate între gustul public (erotică homosexuală, scene sadice, masochism, pedofilie, profanarea religiilor) şi estetică. Dramaturgia astăzi nu poate să înnobileze spectatorul ca pe timpuri, să stimuleze gândirea, măiestria autentică, umanul, frumosul. Arta, inclusiv cea teatrală, în prezent cere să fie apărată de stat, de adopţii şi practicanţii înflăcăraţi ai ei, fiindcă nu tot ceea ce şochează este şi artă veritabilă.
    Marţi
    Merg la piaţă, în prima jumătate a zilei, când oamenii încă mai au chef de vorbă şi discută despre politică. Aud, fără să vreau, mai multe curiozităţi „despre universul guvernării în lumea post-comunistă”. De exemplu, mai mulţi dintre oamenii în vârstă, votând nu prea demult comuniştii, deplâng dispariţia „frumoaselor vremuri de odinioară”. De fapt, ei neînţelegând deplâng răul, care e pe ducă de pe aceste meleaguri, tot europene. Ne supune „benevol” unui soi de masacru psihologic colectiv.
    Aceştia suntem noi.
    Ne joacă festa lenea din rânza noastră, din noi, din codul nostru genetic. Pe parcursul secolelor l-am aşteptat mereu pe altul, pe alţii, mai ordonaţi, mai puternici, mai vânători, ca să ne alipim de ei, să ne lenevim şi mai mult. Poate şi în speranţa de a fi păziţi, fiind ca şi dânşii. Apoi încetul cu încetul exploataţi, umiliţi, distruşi, exilaţi. Precum s-a mai şi întâmplat …
    Tot aici, la piaţă, mai atent privindu-i şi pe cei care păstrează tăcere, văd pe chipul lor deseori mânia şi disperarea.
    Politica, dar şi politicienii, sunt o cloacă alcătuită din oameni buni, şi, totuşi, unii alunecând în rău. Nu din convingere, ci dintr-o rătăcire agramată.
    Suntem produsul firii şi al mediului post-comunist, unde ne ducem viaţa, într-o lume plină de pofte trezite şi nestăvilite, precum şi răutăţi agresive.
    Miercuri
    Dis-de-dimineaţă am găsit în cutia poştală un plic frumos,
    din care am scos o pagină cu scris de mână, cu următorul conţinut:
    „Nu cunosc o pregătire mai potrivită pentru un scriitor decât aceea de a se dedica un număr de ani profesiunii medicale”.
    Din partea unui fost pacient şi a unui cititor al Dumitale cu urări de sănătate şi succese.
    P.S. Bănuiesc, Domnule Andrei Burac, că ştiţi cărui scriitor englez aparţine această spusă”. La moment eram sigur că nu ştiu. M-am grăbit să aflu.
    Joi
    Se mai întâmplă, ca şi în dimineaţa aceasta, la magazin, să aud rostindu-se de diferiţi oameni, tineri sau mai în vârstă, cuvântul cumva.
    „Voi face eu cumva …”
    „Poate cumva voi reuşi …”
    „Găsesc eu cumva …”
    Atâta nesiguranţă în ceea ce doreşte omul nostru să facă astăzi, să dreagă, să obţină … Şi de fiecare dată, când aud rostindu-se acest cuvinţel, mă gândesc că are ceva în el comun cu incultura, cu proasta educaţie, cu incompetenţa, cu lipsa de energie proprie, până şi cu puterea. Dar mai ales cu îndoiala, care aduce cu sine şi un sentiment de dezamăgire.
    Precum ştim bine, un gând rău atrage mai multe gânduri rele. Şi lucrurile rele pot veni unul după altul.
    De mici copii ar trebui să ne pătrundem de marele adevăr cunoscut de când e lumea lume: „Cultura într-o societate nu trebuie să fie un privilegiu doar al unei minorităţi.”
    Doar cultura din noi poate să ne asigure un Viitor fără blocaje. Până şi certitudinea unui confort financiar al casei, al familiei, al fiecăruia în parte.
    Şi de ce nu? O asigurare la pensie, la o vârstă mai înaintată, şi nu o pustietate umană, cum se mai întâmplă astăzi la noi, nu umilinţele bătrâneţii, nu un deşert al ei.
    Seara, înainte de somn, preţ de vreo două ore, m-am tot lăsat hipnotizat de cele auzite/văzute pe sticlă. La noi şi în lume. Am tot chinuit telecomanda, mereu schimbând ceva, până când am auzit o replică neterminată a unui cetăţean foarte supărat, care m-a indispus şi pe mine. El striga: „Politicienii noştri duc Moldova spre o mare nenorocire …”
    Am stins televizorul.
    Iată ce suntem noi astăzi. Şi nu creatorii propriei vieţi.
    Mulţi oameni se simt blocaţi, limitaţi sau chiar prizonieri ai condiţiilor în care trăiesc. Pentru o clipă am avut impresia că şi eu am fost martorul, fie şi la televizor, la o suită de singurătăţi isterice.
    Vineri
    Dimineaţa m-am trezit cu zgura politică de ieri, de la televizor. Un soi de haos nesăţios. Şi absolut întâmplător am continuat tot cu politica. A altei ţări, a altor timpuri, citind la întâmplare câteva pagini ale scriitorului spaniol Antonio Machado, unde citesc că oamenii trebuie să se apere când nedreptatea îi apasă.
    Până la urmă, cred eu, tot vina noastră e în toate. A noastră, a alegătorilor, că avem un soi de parlamentari prezenţi mai mult pe ecranele televizoarelor decât în sălile de lucru ale instituţiei care îi plăteşte. Ei, politicienii, ar trebui să conştientizeze, că politica nu este o meserie ca altele. Politica este o chemare, o vocaţie de a te pune în slujba societăţii.
    Omului nostru, ca şi oricărui cetăţean, fie şi din ţările mai civilizate, elementar trebuie să i se dea o speranţă reală de viitor. Nu un viitor blocat. Omul nostru trebuie să poată trăi în viaţa lui cât mai multe clipe, ceasuri, zile de fericire umană.
    *Născut la 17 august 1938 în satul Cîrnăţeni, Căuşeni. Poet, dramaturg, prozator. A absolvit Institutul de Medicină din Chişinău şi Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova. A lucrat 11 ani în calitate de medic chirurg, dedicîndu-se apoi activităţii literare. A realizat mai multe filme-spectacole pentru TV şi a scris scenarii pentru studioul Moldova-Film. Membru al Uniunii Teatrale din Moldova, fondator al PEN-Club-ului din Moldova.

    Apreciază

  3. regret ca mi-am furat singură șansa sa cunosc poetul căruia i-a reușit performața să fie nu doar chirurg al oamenilor, și al cuvintelor…regret că am permis altora șă mi-o fure…omul care simte şi trăiește bucuria cuvintelor, precum şi rugăciunea inimii…felicitări nouă, pentru că avem așa poeți…

    Apreciat de 1 persoană

  4. Ce frumos spus… Ganduri atat de adevarate… Doar trecand prin viata cu ochii deschisi, poti sa atingi asemenea ganduri. În cazul unui scriitor, poţi să zăpăceşti o mie, o sută de mii de scriitori, dar dacă nu ai consideraţia colegilor, n-ai câştigat lupta…”

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s