Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


83 comentarii

Amantul infernal


Bună ziua, tuturor! Vă rog un sfat, vă rog ajutor, vă rog să mă ajutați să înțeleg ce se petrece. Poate am nevoie doar să mă descarc, să vorbesc cu cineva. Nu știu ce vreau. Vă cer ajutorul, pentru că nu mai am puteri să trăiesc așa… Probabil, povestea va părea banală, dar eu sper să fie o lecție pentru cei care au pășit pe această cale teribilă. Am să dau detalii ca să înțelegeți esența, astfel ca sfatul dvs să fie obiectiv! Ați scris până acum doar despre femei amante, ați redat istorii și suferința lor în prealabil, dar despre ceea ce simt bărbații, nu prea am găsit răspunsul în blogul Dvs, Svetlana…
Sunt căsătorit de 21 de ani, am trei copii. Un căsătorit eliminat. Cu convingeri lumești dăunătoare. Ambițios, un încăpățânat din fire, bat cu pumnul în masă, obțin tot ce îmi doresc! O fac și pentru cei, pe care vreau să ajut. În acest moment, am de toate, – soția, care mă iubește, copii, familie, casă frumoasă, automobile,… femei. Amante, da! Și în acelaș timp, n-am nimic… N-am suflet… N-am fericire… Eu singur m-am indus în această eroare…sigur

Am crescut într-o familie în care mereu a domnit dragostea și căldura: tatăl militar, mama, cu o funcție în comerț. Am fost lipsit chiar şi de ”șansa” de a fi educat în rahat, – într-o familie tradițională cu înțelegerea că ea se crează o dată și ferm pentru totdeauna. Am mers pe căile tatălui și, la fel, am făcut milităria, după ce peste doi ani într-o călătorie de servici, am făcut cunoștință cu viitoarea mea soție. Ne-am văzut doar două zile, apoi am zburat, – două luni de corespondență cu scrisori, și apoi, – nunta. Ea era o fată modestă, veselă și frumoasă… Nu pot spune, dacă a fost dragoste. Poate a fost o dorință de crea o familie, înțelegând că de unul singur este greu; dorința de a fi alături de cineva. Este greu să înțelegi ce înseamnă dragostea, dacă niciodată n-ai avut acest sentiment. – Apoi, am dus soția la locul meu de servici, unde ea nu s-a mai ”aclimatizat”, a făcut avort, au fost probleme constante cu salarii, lipsă de îngrijire medicală calificată. În general, eu, un militar ereditar, am fost nevoit să mă concediez de dragul soției și a sănătății ei. Am ajuns în orașul meu natal, după șase luni s-au născut primii doi băieți. Ne-a fost greu, știți cum e situația în Moldova, nu se schimbă niciodată: nu mai iese din ghearele corupției. Cu studiile mele superioare, am muncit pe rupte, în trei locuri odată, și nu conform diplomei mele de studii. Noaptea, mă trezeam să liniștesc copiii, iar în timpul zilei lucram, de la șapte dimineața până la ora 20.00. Acasă, soția îngrijea copiii, încercând să câștige și ea niște bani în plus, pe unde era posibil… Supraviețuiam, cum puteam. Apoi, am găsit un job conform studiilor mele profesionale, am lucrat un timp oarecare, iar soția a început să studieze, obţinând şi o diplomă. Ajuns la o anumită stabilitate, am început să fiu ”vânat” ca profesionist de alte companii, ne-am sfătuit cu soția și am plecat de la serviciul meu pentru unul în comerț. Soția, la fel s-a angajat reușit, avea și timp destul pentru educația copiilor. Iată aici, au început fisurile în relațiile noastre conjugale, eu am început să privesc la alte fete, iar soția mă ”bâzzâia” la urechi certându-mă, că o lungă perioadă de timp nu am avut nicio intimitate, se ajungea la scandaluri, ea considera că eu trebuie întotdeauna s-o ”doresc” și să fiu primul care ”cere” sex…casa
Îmi era, pur și simplu, bine cu ea, – fără mare dorință, în toată perioada de viață împreună, am studiat-o din plin și am citit-o ca pe o carte. Când înțelegeam că mă dorește, n-o refuzam niciodată. Dar vroiam mai multe, mai des și mai variat. Atunci au apărut acuzații reciproce, dezacordurile noastre. În esență, rămâneam eu acel om nesatisfăcut în dorințele mele, deci, am început… să mă alint cu ”porno”, atunci când soția adormea… Într-o noapte, ea m-a prins cum vizionam filme erotice și mi-a rulat un scandal cât o avalanșă pe cap, acuzându-mă că în loc să fac sex frecvent cu ea, precum dorește ea, – eu am găsit o altă modalitate de a mă satisface! Am fost teribil de rușinat, am fost atașat de soția mea, mă rodea conștiința, dar nu puteam face nimic cu mine. Două luni apoi, parcă era totul în regulă cu noi, și în a treia, se începea din nou cu replici, – și mă suprimau tristețea și dorința de schimbări.
Uneori, o rugam, să îmbrace ciorapi transparenți, iar ea mă lua cu ale ei: ”Tu nu poți să mă iubești, pur și simplu, tu ai nevoie de niște gadget-uri”. În general, diferențele noastre au crescut cu mai multe scandaluri, cu lacrimiile ei, care îmi provoacă o stare de stupoare: eu nici nu puteam să mă gândesc normal. Pân-la urmă, m-a făcut și impotent, iar certurile continuau deja zilnic, chiar și atunci când ieșeam la un pahar de vin, de față cu amicii noștri… Aici, ceva s-a rupt în mine, m-am gândit, că dacă sunt impotent, înseamnă că eu nu trebuie să doresc sex, dar eu… îl doresc, și încă multe altele!.. Deci, am suferit mult…
Am început să experimentez cu fetele care nu refuzau și doreau și ele acest lucru. În acel moment, mi se părea că totul e atât de bine, că iată, am și soție și amantă. Nici nu-mi imaginam că fiecare gând la sex în afara căsniciei, de fapt, mă ducea la prăpastie… Pur și simplu, cu vârtejul într-o grămadă de rahat, în care mă aflu acum. Infidelitățile mele au continuat un an, și soția a observat asta, după ce au urmat gelozia și certuri în continuare. Fiecare atac de gelozie insoțit de urlete în agonie, mai ceva ca un drog. Scandalurile, de obicei, urmau la un pahar de beţie, viaţa noastră s-a transformat într-un dezastru total. Apoi, într-o zi, s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple! – Am făcut cunoştinţă cu o domniţă căsătorită, m-am culcat cu ea de câteva ori, şi brusc, mi-am dat seama că are ceva ce nu am găsit la soţia mea, am început să mă obişnuiesc cu ea. Îi dăruiam dragoste sexuală, romantică, ni se făcea dor unul de altul, cu toate acestea, eu continuam să trăiesc cu soţia în familie, cu certuri, gelozie şi alt noroi… sanda
Soţia descoperă brusc relaţia mea cu acea fată, citind povestea mesajelor, pe care n-am reuşit să le elimin, – nici prin cap să-mi treacă că ea va căuta ceva în calculatorul meu. Acum o înţeleg, şi regret mult, că s-a întâmplat. Am trădat, am trădat şi am trădat dragostea ei, încrederea ei… Apoi, am fost trimis într-o călătorie de afaceri în alt oraş, am început să merg acasă doar în week-end, şi în zile lucrătoare eram în alt oraş.

Amanta mea a divorţat de soţul ei, şi am rugat-o să se mute acolo unde eram şi eu (cu acordul şefilor, să o ia pentru a lucra cu noi). Ea s-a transferat în acelaş oraş, a trecut la mine într-un apartament închiriat, şi am început să trăim împreună. A fost într-adevăr ceva real, romantic şi un timp plin de iubire, ne plimbam, ne odihneam şi făceam sex – unde doream şi cât doream! Parcă am obţinut tot ce am vrut, am realizat ceea ce am dorit, fără să mă gândesc mult, dar aici au apărut nişte evenimente care au început să-mi influenţeze atitudinea pentru viaţă! Duceam o viață dublă…
Soţia dă naştere unui fiu. Era şi timpul să-mi amintesc că familia e cea mai importantă, că trebuie să mă trezesc, că trebuie să mă gândesc la Suflet, care este deja ca o zebră, acoperit cu dungi negre, dar Nu… Soţia a aflat că acea fată e cu mine, scandalurile au trecut în beţii, cu noi scandaluri, copiii vedeau totul, şi eram în pragul unui divorţ. Soţia a început să bea într-atât că se încuia singură cu un copil mic şi nu deschidea la nimeni, de beată ce era. Am fost nevoit să cer ajutor la Situaţii de Urgenţă, dar Slavă Domnului, nu s-a întâmplat nimic. Într-o zi, pe când eram în alt oraş, ea, într-unul dintre accesele de gelozie, a mers să cumpere brendy, şi pe drum s-a oprit în faţa bisericii. Ce a făscut-o să de oprească acolo, nu ştiu, dar a fost într-adevăr o minune. Ea a întrat în biserică şi… Gata… După asta, s-a oprit din băut, din fumat, a început să ia o atitudine faţă de mine, ca la soţul ei, nu mă mai certa pentru nimic, nu mă reproşa, a devenit umilă… Cum a fost în stare să învingă gelozia, să calce peste sinele Eu, nu ştiu.
Am fost şocat de toate… Ziceam, să obţin divorţul pe motiv că bea, şi brusc, totul se schimbă cardinal. Deja nu mai ştiu pe cine iubesc, – pe sine, soţia, sau amanta? Pe cine? Oameni buni? Sunt îngrozit… Şi încă atât de rapid, că nici nu reuşeam în urma acestor schimbări, dar soţia a devenit o altă persoană. Copiii s-au obişnuit să meargă regulat la biserică, înţeleg deja totul şi nu încalcă poruncile. Ţin și post, – în general, toate s-au schimbat. Eu n-am putut să trec pragul bisericii, și nimeni n-a făcut presiuni asupra mea. Eu… continuam să fiu infidel, dar atitudinea în familie am schimbat-o; am început să fac totul ca să mă asigur că soţia nu va afla şi nu va observa infidelităţile mele. Ea însă bănuia, ştia, că eu sunt cu amanta, de luni până vineri în acelaş oraş, şi – răbda, zâmbea, prepara mâncare pentru mine, îmi spăla hainele… Doamne! Scriu şi plâng…
De ce, ea a putut să se oprească, şi eu – Nu?
De ziua mea de naștere, a sunat telefonul meu mobil, soția atunci aranja bucatele pe masă, au fost învitate multe persoane, ea era fericită, și deoarece trecea pe-alături, a luat mobilul să răspundă, eu fiind ocupat în acel timp cu altceva și n-am auzit sunetul. Și dă peste un mesaj de la acea fată: soția m-a chemat, am venit, ea îmi arată mesajul și m-a priivit îndelung. – A fost un șoc! I-am spus, să discutăm după ziua mea de naștere. A fost de acord. Dar evenimentul a parcurs nervos: în fine, noi am ieșit afară, și eu am început… cu povestea mea. Că nu puteam s-o rup cu fata ceea pentru că ea mă șantaja după ce i-am zis că-mi iubesc soția etc. La care soția mi-a zis să telefonez imediat fetei și să-i spun aceste lucruri de față cu ea. Eu, ca un robot, am luat telefonul, o sun… Fata a venit în douăzeci de minute cu taxiul, apoi, noi în trei continuam drumul și discutam. Am confirmat în prezența ambelor femei, că nu-mi place fata și că iubesc soția…
Dumnezeule!.. Ce potlogar mai sunt… Pur și simplu, n-am cuvinte să redau cât de mult am iubit această fată! O iubeam real, pentru ce, nu știu, eram îndrăgostit ca un flăcău, și i-am zdrobit sentimentele de asfalt. Nu știu, dacă mi-am iubit soția. În acea clipă, credeam că Da, o respectam, îmi era milă de ea, îmi era teamă să nu-i ruinez viața, și o mințeam… privind direct în ochi. N-am iertare, deși rugam și ceream, și am fost iertat, nu am nicio justificare pentru faptele mele, eu am devenit un mizerabil, un neom… Soția m-a crezut, m-a convins să merg la biserică și să mărturisesc păcatele. Am mers la spovedanie, apoi la mănăstire, dar… cu gândul, la fel eram la acea fată. Ea suferea mult, îmi scria să mă întorc la ea, că este de acord să mă împartă și cu soția mea…barbat
Eu sunt bărbat. Slab. Am cedat. Îmi părea rău de ambele femei care mă înconjurau. Le-am adus atâta suferință, simțeam nevoia să repar lucrurile și din nou, din nou, să le fac fericite! Atunci nu înțelegeam, că de fapt, le fac nefericite, le mint, umilindu-le în acest mod, legându-le de mine, și le mai dau speranță… Soției i-am spus, că am închiriat un apartament separat și locuiesc singur, și plecând de week-end, mințeam fata că plec, nu la soție, ci la familie, – pe scurt, m-am înglodat în minciuni. Eram deprimat din acest motiv, călcat în picioare, eu juram că, gata, este imposibil să trăiești astfel și să termin odată cu minciunile. Mă certam cu fata, plecam de la ea, dar ea continua să mă întoarcă înapoi, iar și iar… Soția nu știa nimic. Am făcut totul ca ea să trăiască cu conștiința izbăvirii mele de toate ”iubitele”, și îi dăruiam Iubire, și căldură, și ea îmi răspundea la fel. Fetei, de asemena, îi dăruiam iubire și căldură, și alături de mine ea era fericită. Mă repezeam, în mod constant, ba la una, ba la cealaltă, ca un nebun, și ca urmare eram mereu afectat de ceea că sufletul mi-a devenit negru, că sunt o creatură monstruoasă. Dar… Mințeam, în continuare. Astfel, au trecut doi ani, și brusc la servici, am fost lipsit de deplasări, – eu plec în orașul meu natal, iar fata rămâne singură. În acel moment, noi eram împreună deja de 6 ani. Am fost mereu în contact, cu ea am vorbit mai mult decât fiind cu soția într-o odaie. În opt luni am fost de vre-o două ori la ea.
De odată, aflu că a apărut un rival, un tânăr, pe care-l place. Am devenit atunci încredibil de gelos, am încercat să le rup relația, dar ea nu mi-a permis, reproșându-mi că și eu am rămas cu familia mea, și că ea la fel dorește o familie și… nu dorește să mă împartă. Am fost de acord cu ea, și totuși, ea m-a convins să încercăm o nouă relație. – De ce am fost de acord? Nu știu. Cred că o iubesc real. Tare o iubesc. Mă gândesc permanent la ea. Și iată, au trecut două luni, am fost trimis din nou într-o călătorie de afaceri în acel oraș. Am ajuns, dar am dat peste indiferența și răceala acestei fete. Ieri, am făcut un acces de furie, i-am zis să mă lase în pace, că mă simt rău fără ea. M-a învitat la o cafenea. Eu, mă țineam de ea ca un înecat care se ține să se salveze, mă simțeam fericit de la o privire de-a ei, iar ea îmi tot repeta ceea ce auzeam și înainte, că dacă aș divorța și aș veni cu totul la ea, ar rămâne a mea pentru totdeauna… În general, mi-a dat de înțeles, că vrea să-și aranjeze viața, iar eu, precum spuneam, să-mi urmez decizia de a sta cu familia mea. Mai mult de atât, ea mi-a spus, că a scăpat de dragostea pentru mine, a ucis-o, atunci când a înțeles, că nu voi pleca de la familia mea. O înțeleg, îi spun că trebuie să rupem orice contact, să nu ne mai vedem, și doar lucrăm împreună, ne vedem constant…

Cu serile, acum beau de unul singur, la prânz merg la iaz, vin cu mașina, mă așez pe o piatră și încep a urla ca un lup, de dorul ei. Lacrimi, muci, mi-e scârbă de mine insumi…

Inima mi-e ruptă. Nu mai înțeleg, pe cine iubesc, ce doresc, nu mai știu… Soția mă iubește, ține la mine mult, crede că și eu, la fel o iubesc, dar… nu știu. Îi sunt recunoscător pentru copii, o respect nespus de mult, dar privind la ea, îmi pun întrebări: Pe mine mă irită în ea ceea ce nu mă enervează la fata ceea? Mă întreb, dacă o iubesc, într-adevăr. Fata ceea așteaptă pașii mei și sunt convins, că și ea mă iubește, poate nu ca înainte, dar mă iubește. Acest triunghi se atârnă de un cui… Am realizat în acești 6 ani, în care mi-am ucis sufletul, mândria mea, mi-am corupt inima, am devenit, mai mult o cârpă decât bărbat.eu
Eu am 46, soția 42, amanta – 29. Copiii, doi de 18 ani și unul de 6 ani. Mă gândesc, voi veni acasă de week-end, voi spune soției că nu mai pot trăi așa, că nu sunt fericit. Și ea va spune: ”Să fie așa, dragul meu”. Nu te voi presa, te las să pleci”. Eu voi pleca, dar cum am de gând să trăiesc??? Să mă gândesc permanent că sunt un trădător, că am lăsat copiii fără tată. Voi înnebuni, nu altceva. Și dacă, totuși voi reuși să uit amanta? Voi trăi cu soția și din nou voi căuta alte fete? Voi minți, ca înainte? Să mă întorc în gaura de vierme? Nu mai înțeleg, ce doresc și ce să fac… Sunt singur. Chiar și atunci când sunt cu familia. Alături de amantă, la fel sunt singur. Exist ca în ceva de groază. Dorm doar 2-3 ore în diurnă, nu mănânc nimic, ieri numai jumătate de frigărui și 4 pahare de cogniac. Am slăbit, m-am subțiat, am uitat ce înseamnă bucurie și fericire. Am decăzut în interiorul meu, de parcă am putrezit. Cu toate acestea sunt un boss mare, lucrez într-o companie respectabilă… – Doamne iartă-mă!
Oameni buni! Cei care au avut răbdare să citească până la urmă, spuneți-mi măcar un cuvânt… În situația mea sunt mai mulț bărbați, sunt convins… Voi primi orice, – știu că merit ceea ce veți spune… Am nevoie de cuvintele voastre. Nu mai pot trăi astfel… Știu, că trebuie să decid, demult ar trebui, dar singur nu pot… Sunt slab… sunt un monstru.. – Auzi-ti? Orice cuvânt, sfat, vă rog!!!

Reclame


15 comentarii

Elena Eţcu, ”Șezătoare a cruciulițelor”, la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”


Clubul IVCVreau să menţionez, în mod deosebit, ediţia de azi a Clubului ”Impresii din viata si carti” . Mi-a plăcut procesul, cum a parcurs… Este o încercare de a populariza cultura şi tradiţia vestimentaţiei naţionale, posibilitatea de a demonstra, în special, generaţiei tinere, că ţinem să păstrăm istoria noastră… 12573786_973804296027489_9000842851696206931_nŞtiţi, cât de greu este să organizezi un eveniment, cu înţelegeri şi programări, să reuşeşti să pregăteşti din timp colecţii speciale cu prezentarea modelelor etc? Să te înţelegi cu participanţii si oaspeţii clubului, care în acelaş timp au și ei propriile lor orar, contracte, planuri, ore de servici…  SDC17079Pe un timp periculos cu politica, blocade și greve în PMAN… – Bravo tuturor, că ați reușit să veniți, sunteţi Mari! – susținători și promovatori ai culturii noastre tradiționale! Vă mulţumim pentru sprijin și cuvinte calde! Deci, ideea Clubului  în incinta BM ”B.P.Hasdeu” rămâne un succes!.. Consider, că Elena Eţcu, designerul anului 2015 în Republica Moldova, a făcut o treabă excelentă, şi Galina Codreanu, moderatoarea şedinţei de azi, a fost perfectă, girbu Anatol Girbu cu opere de lemn miraculoase! Vă mulţumesc din toată inima! La fel și Partenerilor media AGRO TV Moldova, Popas TV, Madein.md, celor care au ”bătătorit” peste greutăți şi ger aspru, dar au venit să ne mediatizeze, – un Grand Merci!  Aici albumul: «Elena Etcu designer-ul anului Sezatoare Nationala a cruciulitelor»

Creaţii de Elena Eţcu, frumoase, stilizate, adorate şi întrebate în toată Europa!… SDC17118Am devenit pasionată de Ie şi decoraţiuni naţionale. Se spune, că pe timpuri, după ele se putea citi statutul social al unei femei moldovence: e măritată sau nu, are iubit sau copii, gusturi etc. Frumos, că avem propria istorie de îmbăcăminte, însă nu atât de popularizată pe cât am dori. Ştiu, că mulţi designeri se ocupă de acest proces, creând tesături şi broderii excelente, iar Elena Eţcu este foarte bine absorbită de motive naţionale, pe care le transferă în operele sale cu pânze fine. Purtăm IE cu mândrie!!!elena etcu

Nu atât de des ni se dă să încercăm pe sine imaginea unui om din popor, aşa că sunt recunoscătoare protagonistei de azi, că ne-a oferit această ocazie, pe un timp să ne simţim într-un alt secol şi să ne ”împodobim” cu straie naţionale, întrând în contact cu ea, istoria… Bucuroasă, ca această imagine Doamna Eţcu a oferit şi protagoniştilor din anii diferiţi ai Clubului…
Bunicii mei şi-au cusut şi purtau asemenea haine şi le purtau chiar şi în perioada constrânsă ”tăcerii” a URSS. Apropos, unele sunt asemănătoare cu cele care am probat şi astăzi. O atitudine foarte pozitivă, că designerii promovează brandul naţional! (Svetlana Vizitiu)
– Se zice, ca Tradiţia este ceva, la care apelezi atunci, când nu ai timp sau bani pentru a face un lucru aşa cum trebuie. Realitatea confirma, ca nu poţi interzice tradiţiile, dar poţi să le depăşeşti. Asa cum a facut designerul Elena Etcu. Si cum o noutate poate constitui punctul slab al unei tradiţii, – ea a decis sa aduca ia in viata de zi cu zi, indemnandu-ne pe toti sa purtam ie cu mandrie! Am remarcat, ca in ultima vreme, exista o tendinta a tot mai multor designeri de a se inspira in colectiile lor din portul traditional romanesc. Este un semn al versatilitatii motivelor si modelelor folosite in crearea costumului popular. De fapt, “Vesnicia s-a nascut la sat” nu e doar un citat celebru, care ii apartine lui Lucian Blaga si dincolo de cuvintele caruia nu putem trece. Iata ca si in lumea atat de stralucitoare a modei se poate aplica cu succes si-i da o noua viata: “Vesnicia s-a nascut la sat si prinde contur in ii si camase nationale” Si pentru ca, a realiza lucruri mari – trebuie sa actionam, nu doar sa visam, trebuie sa si credem, nu doar sa planuim, – Elena Etcu a visat, a actionat si cautat mereu solutii. De cand se tine minte. De mica. De cand medicii i-au dat putine sanse de viata, iar ea s-a ambitionat sa traiasca 100 de ani. Sa fie prima la invatatura. In scoala. La facultate. La Academia de Stiinte a Moldovei. Este o luptatoare, care tinteste sus si cauta de fiecare data sa-si atinga visul cu mana.Fara sa planga. Fara sa caute motive. Muncind cu daruire si, de multe ori, cu uitare de sine. Din familie, de la vatra, de-acasa, a luat cu sine in lume, harnicia, cumsecadenia, respectul fata de oameni, bunul simt si responsabilitatea, – pe care si i-a facut stalpi de reper in viata. Lenuta- mezina si rasfatata familiei, s-a nascut intrun sat frumos de gospodari, in familie de profesori. Mama, invatatoare de georgafie, cuminte si calda, cu frica de Dumnezeu si cu drag de neam si oameni, n-a tras niciodata, pe nimeni, de ureche si n-a pus nici o nota de 2, niciodata. Tatal – invatator de matematica si fizica, director de scoala, stimat de sateni si temut de elevi, a fost un dur, dar totdeauna correct, disciplinat, exigent si cu verticalitate. De-altfel, un gospodar cu o gradina-model, de la care veneau sa invete si sa cumpere rasad de nenumarate specii de rosii, oameni din sat si din satele vecine. Croitoria si dragostea de a insaila si a crea modele noi de rochite, bluzite, iar mai apoi, ii si camasi a mostenit-o de la bunica – Natalia, care avea, la marginea Chisinaului, un atelier de moda, cunoscut si apreciat in tot orasul. Maruntica, firava, plapinda si parca neajutorata, o mana de om – Elena Etcu este o fire puternica, cu caracter si verticalitate.
In ciuda tuturor incercarilor, a zambit mereu si a lasat se se inteleaga, ca trece prin viata usor, fara griji si probleme. Zambetul ei izvoraste din interior, la fel ca si lumina calda si cuminte, care este insailata pe chip, ii place sa glumeasca afirmand, ca ar vrea sa moara zambind, ca si dacii.
Si ce daca viata e nedreapta? Si ce daca oameni sunt rai? Si ce daca mersul inainte nu e deloc si usor, iar cararea nu e batuta cu flori? Ea isi vede de viata ei, isi urmeaza visurile, faurindu-si, pas cu pas, destinul. Se bucura de fiecare clipa petrecuta cu cei dragi, cu suflete inrudite, izvoraste mereu lumnina si optimism, admirind in linie si rasaritul si apusul, si multumindu-I bunului Dumnezeu, ca inca traieste, dupa atatea operatii complicate, ca exista, viseaza, spera si bucura atata lume buna prin creatiile ei. Din 2006 incoace Elena Etcu inscrie o noua pagina in biografie. Munca de cercetare ii place, dar monotonia o omoara, deaceea cauta solutii de a schimba ceva in viata. Viseaza la ceva, care sa –i placa, sa-I aduca un castig si, in acelas timp, s-o reprezinte. Afla despre niste cursuri de initiere a afacerii si intr-o luna deschide propria afacere “Traditii noi”, unde isi propune drept scop promovarea valorilor nationale si schimbarea viziunii si a atitudinii fata de portul popular. Acea care a indrumat-o si a incurajat-o sa-si deschida propria afacere sau sa se autoangajeze a fost Tatiana Melnic, presedinta unei asociatii, care scolariza micii antreprenori. De la ea a invatat Elena ce insemna un plan de afaceri si care sunt pasii de initiere a unei afaceri? Au urmat ani buni de cautare de sine, de documentare, de descoperire a radacinilor neamului, incununati cu al doilea masterat, absolvit cu succes. In 2014 – Elena Etcu urca o treapta calitativ noua in activitatea pe care o desfasoara, lansand brandul ETNOPERA. A muncit mult creand propriul magazin online. Acum oricine, din orice colt al lumii, poate intra si alege o ie, o camasa sau o tinuta marca Etnopera. De 2 ani, pe site-ul Etnopera, magazin online, ne putem desfata privirea si improspata garderoba cu piese vestimentare cu mult bun gust inspirate de portul popular. Fiecare tinuta, lucrata manual, imbina elemente ale costumului traditional. O colectie frumoasa si extrem de interesanta, ce te poarta cu gandul la un simbol al elegantei. Splendide ii, bluze si fuste din materiale atent alese, cu broderii deosebite, desprinse parca din povestile cu Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana. Prin eleganţă şi unicitate, ia tradiţională a devenit un simbol, o carte de vizita, care vorbeşte despre acea, care o poartă. Cu o pereche de jeansi ori cu o fusta de bal – oriunde as fi in lume –EU PORT IE CU MANDRIE si asta este un soi de marturisire exterioara a valorilor in care cred! – Sunt sigira, ca si dv, veti face la fel, pentrut ca sunteti suflete frumoase, carora le este dor de autentic, de acasa, de valori, de povesti scrise frumos si curat, de linii simple – sofisticate, prin simboluri si mesaje;
In ultimii doi ani “Traditii noi” a facut un salt impreisonant in fata, reusind performanta prezentarilor nationale si internationale. Echipa pune un accent deosebit pe calitate, iar compania are la activ clienti de lux, colectii unicat- adevarate bijuterii, cusute cu multa grija si dragoste.
Anul 2015 a fost unul bogat in evenimente, care i-au marcat destinul. Elena Etcu ajunge in top 8 mari designeri ai Romaniei, iar Inceputul lui 2016 ia adus creatoarei aprecierea IPNA Compania Teleradio Moldova, care i-a conferit, in cadrul celei de-a YIII editii a Concursului “Omul Anului,” – Titlul Onorific de “Designerul anului 2015”, pentru colectii unicat, valorificarea tezaurului national si promovarea imaginii positive a RM in strainatate.
O felicit pe aceasta cale si-i urez un An Nou, doldora de Sanatate si Impliniri profesionale, de inspiiratie si colectii unicat, care sa ne duca faima in lume si sa ne faca sa fim mandri, ca suntem moldoveni, gandim si simtim romaneste, pastram traditia si datina strabuna si suntem cei mai buni! – Galina Codreanu
victor danutaMi-a placut foarte mult acest eveniment, m-am simtit bine! Ma bucur pentru ca am in colecţia mea, piese vestimentare de la ”Ethnopera” creată de design-ul D-na Elena Etcu! Vă doresc în continuare, succes si la alte evenimente!Victor Dănuţ
– ZIua îmbrățișărilor a devenit astăzi pluridimensională, optimă și … însoțită de profunde revelații. Cu Doamna Еlena Etcu, designer (cel mai bun designer al anului 2015) și cu toată lumea bună (Dmn – Galina CodreanuLorena Mednicov, Svetlana Vizitiu, Cobzac Victor, Mariana Harjevschi, Diana Ciugureanu-Zlatan, Elvira Leahu etc) verva întâlnirii de astăzi în cadrul Clubului Impresii din viață și cărți a fost pe placul tuturor celor prezenți. Descoperind autenticitatea, inovația și farmecul doamnei Elena Ețcu, sunt copleșită și voi păstra în suflet aceste clipe de neuitat. Cu atât mai mult. Pentru că imediat după această superbă revelație de la Biblioteca B.P.Hasdeu povestea a continuat chiar și în PMAN, în pofida acestor improbabilități, pe care le suferă poporul. Visul a continuat, prin discuție vie cu un mare și iubit poet. Nu încetați să visați, creând, lume bună! 
12540977_987160398044815_7884594131579584281_nCreatoarea de vestimentație autentică, inspirată de portul tradițional popular, face minuni și capodopere, fiind Omul, femeia frumoasă și bazată pe originalitate, cu har de la Dumnezeu! Să aveți o seară bună!!! –Lilia Manole
Astazi la a 50 sedință a ”Clubului de elita Impresii din viata si carti” cu protagonista Elena Etcu. Este Femeea care face ceea ce-i place și acest lucru i-a adus succes! Pentru că o face cu dragoste și pasiune, pentru că iubește oamenii, pentru că iubește țara și neamul! Elena crează Ie si ne-a convins acum câțiva ani că Ia nu se ține în ”lada”, ci se poartă cu mândrie! Am avut o seară deosebită astăzi la club, cu o creatoare blândă, plină de suflet, cu o altfel manifestare de patriotizm! Mult succes Elenei! Cu drag și cu mult respect pentru Svetlana Vizitiu care reușeste să adune OAMENI frumoși în acest Club! – Lorena Mednicov
– La 21 ianuarie, cand Centrul capitalei fierbea de protestele anti-guvern, in incinta Bibliotecii Hasdeu a avut loc sedinta ordinara a Clubului Impresii din Viata si Carti, care a fost …un protest pe care eu l-am numit figurativ „protest al IEI”. Doamna Elena Etcu, designerul-protagonist al acestei intalniri si minunata moderatoare, Doamna Galina Codreanu au creat o atmosfera de sezatoare, de armonie si eleganta, iar frumoasele Doamne si bravi Domni au emotionat publicul prin cantece, versuri si prezentarea colectiei de II create de imaginatia, mainile si munca neobosita a Doamnei Elena Etcu si a echipei Dnei. Va dorim mult succes in continuare, stimata Doamna Elena! Sa ne bucurati cu creatiile Dvs si sa perpetuati traditiile noastre populare acasa si peste hotare! (Ala Pinzari)
  • CE FEMEIE FRUMOASĂ: versuri dedicate Elenei Eţcu

5386_973809372693648_2201828259575807473_nO mână… de Om,/Scris cu literă mare,/În doar două cuvinte, Talent, plus valoare./O mână… de Om/La preţ de-o avere,/Cu motor… autohton,/Zeci de mii cai putere./O mână… de Om,/Cu gândirea la rece,/Un izvor… nesecat./Cântăreşte cât zece./O mână… de Om,/Cât o rază de Soare,/Când râde din suflet,/Viaţa prinde culoare./O mână… de Om,/Curaj şi splendoare,/Rezultatul scontat,/E tivit… cu onoare./O mână… de Om,/De s-ar naşte mai mulţi,/Am brăzda oceane,/Cuceri… vârf de munţi./Cu iubire… de neam,/Strâns legată de casă,/În postura… de Om,/Ce Femeie frumoasă! – ‎Victor Cobzac

  • EU port Ie cu mindrie !! Momente de revelatie alaturi de designerul anuluiElena Etcu !!!Multumim pentru posibilitatea de a va purta tinutele!!! – Castravet Ina
  • Reiterez și pe blogul Dvs, draga noastră D Svetlana Vizitiu, fericirea de a participa la o nouă serată, șezătoare, precum ați anunțat, cu Distinsa creatoare Elena Ețcu – Zâna bună din viața mea. Am mărturisit și în interviul solicitat de Svetlana Snegur, Director General Popas TV, condiția mea de cenușăreasă, în viața cotidiană. Muncesc ca un salahor, pe diverse planuri, iar când apar în public în vreo ținută marca Etnopera, Compania Tradiții Noi, creată de Cel mai bun designer al anului 2015, Elena Ețcu, mă transform în prințesă, zeiță, precum se și comentează uneori. Cu asemenea protaginistă, serata a fost o minune din viața noastră, cu asemenea moderatoare – îndrăgita vedetă TV Galina Codreanu, de la Televiziunea Republicii Moldova, succesul evenimentului urma să fie unul fulminant. Oamenii cu drag de tradițiile naționale, cu drag de artă și literatură, s-au unit pentru a trăi clipa de revelație. Astfel, noi am ignorat cu îndrârjire, barierele provocate de momentele de încercare, cărora este supusă acum societatea. Până și trecătorii se minunau pe la ferestre, de atmosfera feerică a întâlnirii de la Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”. Aș zice că ne-a reușit să protestăm în ie, contra tuturor relelor. Am reușit să venim în lipsa transportului public, nu știu de ce dispărut prin oraș… Am reușit să fim suflete iubitoare, iertătoare, să ne susțâine, admirăm, îmbrățișăm, căci Dumnezeu era cu noi, Bunecuvântându-ne generos. Dacă am cântat o melodie tristă, păi și pe aceea am trăit-o înțelegători și blânzi. Viața este viață, mai evoluăm spiritual și devenim fericiți necondiționat. Fericire permanentă în suflet, Vă doresc tuturor! Sănătate și să ne mai vedem fericiți, împliniți, încrezîtori! Amin! – Diana Zlatan Ciugureanu
  • Elena Etcu! Isi propune să readucă în atenţie valorile autentice şi tradiţia! Pasiunea şi ambiţia sa pentru valorificarea artei vestimentatiei si accesoriilor inedite a costumului traditional au contribuit la punerea în practică a ideii sale de antreprenoriat în lumea modei.
    Este cea care prin munca si daruinta de sine invie arta frumosului port stramosesc. In aceasta seara in incinta Bibliotecii Hasdeu, Clubul „Impresii din viata si carti”, ne-am bucurat cu totii de prezentarea colectiilor de haine create de disignerul autohton Elena Etcu. Atentia pentru arta decorurilor si a broderiei care se regasesc pe costumele nationale, imbinarea culorilor ne-au fermecat si ne-au demonstrat un adevarat test al rabdarii si o creatie unica ce a incintat vazul si sufletul!
    Ma mindresc si eu cu mantoul meu care atrage privirile prin imprimarea elementelor decorative in stil traditional pe care l-am si prezentat. Multumesc Elena Etcu! Noi colectii si realizari frumoase iti dorim in 2016! – Elvira Leahu


5 comentarii

Andrei Burac ”Între chirurgie şi piramidele din Egipt” la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”


Fiecare om care întră în viaţa noastră cu un anumit scop. Unii întră pentru o zi, luni, câteva ani sau întreagă viaţă… SDC17020Fiecare îşi are rolul lui. Niciodată nu putem şti ce influenţă vor avea asupra noastră. Dar suntem mereu intrigaţi şi curioşi să cunoaştem, să aflăm astfel de persoane, destinele, dramele, istorii, fie şi ceva amuzant din vieţile lor… Uneori cele mai neaşteptate persoane ajung să fie cele care ne marchează cel mai mult. Nu putem decide cine întră în viaţa noastră, dar putem decide cine ramâne în sufletul nostru. În inima noastră. Să nu regretăm că am cunoscut pe cineva, ramâne să ne bucuram că am primit o lectie şi o experienţă, indiferent, ca a fost bună, fie una dură… Astfel de persoane vin la noi la club. SDC17003Vin să ne împărtăşească şi să ne uimească cu destinele, experienţele, impresiile lor de viaţă. Credeţi-mă, chiar şi unui orator bun sau profesionist în domeniu este greu să-şi deschidă sufletul, în faţa publicului… Să ne bucurăm în continuare, că sunt deschişi cu noi, şi vreau să le mulţumesc din toată inima, că ştiu să ne surprindă! – Astăzi, în incinta Bibliotecii Centrale BM ”B.P.Hasdeu”, Clubul ”Impresii din viata si carti ne-a bucurat cu cel al 48-lea protagonist sub genericul «Andrei Burac Între chirurgie şi piramide egiptene!» propus de moderatorul şi scriitorul Dumitru Crudu.SDC17004

Este Andrei Burac, un scriitor, un povestitor, într-un fel sau altul, de excepţie. Permanent gesticulând, ceea ce redă şi o fire emotivă şi sentimentală,  ce ţine de firea universală a oamenilor, împreună cu capacităţile noastre lingvistice, cu conştiinţa de sine şi cu memoria autobiografică. Scrisul îi oferă o plăcere, o bucurie, mai presus de oricare alta. Indiferent de subiect, naraţiunea lui te transportă într-un alt loc, – unde eşti complet absorbit şi uiţi de gândurile care ar putea distrage, de griji, de preocupări şi chiar de trecerea timpului. În aceste stări sufleteşti deosebite, divine, pot să te simţi fără oprire până când nu mai vezi textul. Abia atunci observi că s-a făcut noapte şi că ai uitat că eşti totuşi la servici şi trebuie să mergi acasă la grijle tale proprii… Mai jos, transcriu maxime, gândurile, relatările protagonistului nostru de azi la club, şi sunt mai mult decât convinsă, că nici unul din voi nu doar va rămâne impresionat, dar nici indiferent… (Svetlana Vizitiu)SDC17007

  • ”…Tot ce am aşternut pe hârtie, mai reuşit sau mai puţin reuşit, neapărat a avut o aripă adânc implantată în abisurile sufletului meu, în inima mea, în durerile şi  bucuriile, în izbânzile şi eşecurile mele sau în ale celor din prajmă, pe care m-am străduit să-i înţeleg atât, pe cât am fost în stare” –
  • ”Am ferma convingere că orice autor care scrie despre contemporanii săi nu poate să nu fie discutat, fiindcă modurile noastre de viaţă, în acest secol zbuciumat, sunt foarte variate şi destul de discutabile în ceea ce priveşte idealurile, etica şi chiar estetica vieţii fiecărui om în parte”.
  •  ”Pentru un om de creaţie, cel mai greu şi mai important lucru este să te impui printre ”ai tăi’, să găseşti recunoaşterea şi aprecierea colegilor de breaslă. În cazul unui scriitor, poţi să zăpăceşti o mie,  o sută de mii de scriitori, dar dacă nu ai consideraţia colegilor, n-ai câştigat lupta…”
  •  ”Putem supravieţui ca popor, nu prin dezbateri sterile ori manifestări de cruzime, ci prin talentul şi inteligenţa acelor care se vor opune exponenţilor noii barbarii postcomuniste”
  •  ” Nimic nu poate împrospăta simţurile omului ca o carte interesantă şi bine scrisă. O carte care se lipeşte bine de suflet poate schimba până şi cursul vieţii unui om. Ş-apoi, precum bine se ştie, din când în când simţim o necesitate imperioasă de a citi nu numai ziarele, ci şi o întâmplare, o istorie, o poveste scrisă cândva, de cineva, de un scriitor.”SDC16970
  •  ” Pentru mine nu există zile de muncă şi zile de odihnă. Mă străduiesc să umnplu orice minut, în afară de timpul rezervat somnului, cu fapte la masa de scris, cu lecturi, meditaţii, studii, comunicări cu cei dragi, călătorii, opunându-mă permanent ”balaurilor şi viperelor neputinţei”. Altfel zis, încerc să menţin o viaţă spirituală intensă, în cei 25 de ani de studii la medicină şi muncă printre suferinzi şi muribunzi am înţeles că viaţa este un dar foarte preţios, o licărire, care în orice clipă se poate stinge, indiferent de vârstă, de poziţie socială, de locul unde îţi trăieşti zilele – în palat ori în colibă.”
  • Orice tânăr, care nutreşte un gând de a pleca pe alte meleagur-ţări în căutarea unui trai mai bun, a unui câştig mai mare, a unei bunăstări ori chiar a norocului şi poate a fericirii de a pleca acolo unde totul şi toate sunt zidite, construite, aranjate cu sudoare şi sângele altui neam, a generaţii şi generaţii de alţti oameni, trebuie să-şi pună şi să-şi răspundă sieşi la mai multe întrebări. fiindcă viaţa, până la urmă, rămâne aceeaşi ca oriunde pe pământ. De când e lumea lume, fiecare om e unic şi are o cale unică şi greu de parcurs.”SDC16985
  • ”Încă din vechime, prietenia era considerată drept cea mai înaltă virtute umană. Până şi eroismul era considerat inferior acesteia. Fără prieteni viaţa fiecăruia dintre noi poate deveni mai săracă. E greu să mistui în singurătate atât eşecurile, suferinţele, cât şi bucuriile. Împărtăşite unui prieten, aceste sentimente capătă alte dimensiuni, alte faţete, altă respiraţie… Din păcate, însă, anume prietenii,  mai ales prietenii, devin adesea duşmanii noştri cei mai înverşunaţi.12400553_1943047352587746_5691911867448258464_n
  • ”… poezia foloseşte sufletului. Precum şi rugăciunea inimii, bucurie cuvintelor, gustul visării…”
  • ”… Trăim cu adevărat numai câteva ceasuri din viaţa noastră. Restul e preocupare pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru: prietenii noştri, duşmanii noştri, problemele noastre, necazurile noastre, suferinţele noastre, viitorul nostru incert, amintirile noastre – toate sunt trăiri mai puţin adevărate. Cu adevărat omul trăieşte doar câteva ore, în felul lui de a fi sincer cu sine însuşi.”
Andrei Covrig: Am avut plăcerea să îl invit la gimnaziul din satul meu natal Gordineşti, Rezina. – O erupţie de sentimente, vorbe povăţuitoare pt vîrstnici şi, de ce nu? – copii… O viaţă cu atîtea încîlcituri… Merită un respect absolut… O fire deosebită! Un basarabean romîn… Cu crucea sa… Îmi pare bine că aţi fost în satul natal… În casa părintească, Dle Andrei! Mulţi ani, Dle Andrei Burac….
Victor CobzacO întâlnile cu scriitorul Andrei Burac la Clubul „Impresii din viaţă şi cărţi” a fost binevenită după o pauză în care am simţit nevoia de a discuta cu Protagoniştii care mi-au devenit prieteni, a căror sfaturi, experienţe din viaţă, sclipire de ochi, strângere de mână îşi au efectul tonizant pentru suflet. A.Burac este un Magistru în arta vorbirii, te captivează cu vocea, cu jesticularea continuă a mâinilor, cu generozitatea şi cumsecădenia la rang de Jos pălăria. Rămâne să-i studiez Opera mai aprofundat, ca să-i înţeleg mesajul, mulţumindu-i din start pentru acele două ore care au trecut ca o clipă. O mână caldă şi urări de bine în Noul An 2016, noi creaţii şi să ne mai întâlnim la un pahar de vorbă cu tâlc. Un mare mersi Gazdei primitoare şi inimii acestui club… Svetlanei Vizitiu. Pe curând. Vă pup. VicCo

Radmila Popovici: M-a privit îndelung, ceea ce nu m-a mirat și mi-a zis că are o vorbă cu mine, dar numai între patru ochi. Și-am acceptat, pentru că… — un chirurg scriitor?, un scriitor chirurg?, scrie cu bisturiul?, taie în corpul de litere — o, da, e tema mea! Mai ales, că am vrut cândva (ai mei mai mult) să mă fac(ă) doctoriță. 1938? Și să crezi în stelele zodiilor? Să vorbești despre sex ca despre ceva sublim? Să dai sfaturi incomode, fără să-ți pese de reacție? Să-mi spui pe șleau că-mi irosesc talentul cu textele pentru cântece și că pot mai mult? Totodată, să nu mă faci să mă simt prost doar pentru faptul că sunt femeie, tânără încă, spre deosebire de mulți alții? Să mă iei în serios? Se poate, oare, așa ceva? Iată că da, numai că pentru aceasta trebuie să fii Andrei Burac. Chirurgul scriitor sau scriitorul chirurg, bucuros că trăiește și că trăiește din scris, ceea ce nu oricine își poate permite într-un spațiu în care scrisul valorează prea des mai puțin decât a vinde vin sau borș acru. Recunosc, mă irită cei care trec pragul aurei mele fără ezitare, dar Andrei Burac este doctorul care vine cu verbul vindecător și-i deschid ușa cu inimă senină, cum și cărțile. Dar ce poezie știe, să scrie…

Iulian Ciocan: ”…Andrei Burac e preocupat mai mult de felul de a fi al omului decât de mecanismul strusturii sociale. Şi chiar şi atunci când îşi aţinţeşte un ochi asupra socialului, autorul întrezăreşte îndărătul lui reflexele unor indivizi. La fel e şi cu poezia autorului, poezie reflexivă, cerebrală, lipsită de sentimentul patriotic şi ancorată în lucrurile eterne, general-umane: naşterea, moartea, iubirea, ura, trădarea…’

Emilia Plugaru: Ce frumos spus… Gânduri atat de adevărate… Doar trecând prin viață cu ochii deschiși, poți să atingi asemenea gânduri. În cazul unui scriitor, ”poţi să zăpăceşti o mie, o sută de mii de scriitori, dar dacă nu ai consideraţia colegilor, n-ai câştigat lupta…”

Burac club

Andrei BURAC s-a născut la 17 august 1938, în comuna Cârnăţeni, jud. Tighina. Poet, prozator, dramaturg. A absolvit Institutul de medicină din Chişinău (1964) şi Cursurile Superioare de Literatură de pe lângă Institutul de Literatură ”M. Gorki” din Moscova (1977). A activat ca medic chirurg la Căuşeni şi Chişinău (1964-1975). Debut în presă – 1965. Debut editorial cu placheta de versuri Ispita înfloririi (1970), urmată de Culegătorii din amurg (1976), Cu toată fiinţa spre altundeva (1998), Flacăra din vechile oglinzi (2005) şi Există ore (2006). Volumele Perpetuele bucurii (1977) şi Asediaţi de cuvinte (2005) îl prezintă şi ca publicist. Cunoscut autor de piese dramatice de teatru, TV, radiofonice şi scenarii de filme, unele dintre care au fost publicate în volumele Primăvara în doi (1988) şi Arena (2008). Piesele lui Andrei Burac au fost au fost montate de teatrele  din Moldova şi din alte ţări, adaptate la radio şi televiziunea naţională. Autor şi a două volume de proză: Întoarcerea lui Traian (1990) şi Între somn şi veghe (2005). Poeziile, prozele şi piesele sale sunt traduse în mai multe limbi, unele şi în limbi de largă circulaţie. A tradus versuri alese din poezia universală veche şi contemporană (Ishikawa Takuboku, Sumako, Fukao, Zbignew Herbert, Veaceslav Kuprianov şi alţi autori). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi România (filiala Chişinău); membru al World Academy of Art Culture; World Congress of Poets din California, SUA. Fondator şi preşedinte al PEN-Club-ului din R. Moldova. Deşine Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (1998), Premiul UNESCO pentru dramaturgie (2000) – pentru propagarea ideilor Binelui şi Culturii în lume. Medalia ”Mihai Eminescu” (1998). A întreprins numeroase călătorii de studii şi promovare a valorilor literare contemporane în rusia, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Grecia, Egipt, Spania, Cehia, Slovenia, Suedia, Finlanda, India, China etc. Participă la conferinţe, congrese, simpozioane naţionale şi internaţionale.

Mai multe imagini aici: «Andrei Burac Între chirurgie şi piramide egiptene!


7 comentarii

Dragostea în oglindă


O urmăream îndelung la MallDova. De obicei, o fac atunci când mă surprinde o persoană interesantă sau o scenă neobișnuită în viața de toate zilele… Ea stătea în fața oglinzii, micuță, puternică, zbârcită și urâtă… Mantoul nou pe ea, pe care îl proba, lung aproape până la glezne, din mâneci fluturau doar vârfurile unghiilor. Arăta incertă și foarte vulnerabilă. ”Îți vine bine” – a repetat de câteva ori moșneguțul care se tot învârtea în jurul ei. El a îndreptat cu grijă cutele pe mantou, a îndepărtat scamele invizibile de pe umerii ei. ”…De ajustat un pic tivul, – a sfătuit el, – și va sta minunat pe tine…

La oglindă pretindea o brunetă înaltă și interesantă, care aștepta cu nerăbdare să fie eliberată de bătrâneii care o deranjauetate1Ea proba rochii și costume de diferite culori, defilând și înclinând în părți din spatele celor doi în etate. ”Off!” – a șuierat printre dinți tânăra vânzătoare, nerăbdător ridicând ochii la tavan, imitând dezgustul, în timp ce cei doi mai stăteau la oglindă…

– ”Eu nu pot, sunt atât de mică”, – s-a simțit vinovată bătrânica și a întors capul privind cu fața roșie și transpirată de emoții la vânzătoare, apoi la soțul ei…
Ea dorea să FIE un pic mai bine în ochii lui. Bătrânelul a dat să fie împachetat paltonul ei vechi. ”E frig”, – a observat el, achitând plata…

Eu, de parcă am uitat complet de ce am venit la mall… S-a epuizat cultura din mine… M-am trezit… ”scuipând” cu ciudă sunete de ură la cele două rămase în fața oglinzii lor: ”Cât sunteți de urâte orice n-ați îmbrăca!” Surprinse și uimite, ele n-au înțeles nimic…

Am mers în urma celor… mai tineri cu spiritul, atrasă de o forță obscură. Bătrânelul își ținea consoarta lui de degetele mărunte și atent o ducea în direcția subteranului, la stația de vis-a-vis de mall. Am mers în urma lor, fără să fiu observată, în liniște, foarte emoționată… S-au așezat în troleibuz-ul lor îmbrățișându-se… Așa oameni îmi trezesc speranța și puterea spirituală, mă inspiră…
În microbuzul arhiplin cu oameni, am izbucnit în plâns, iar un tânăr speriat chiar îmi oferi locul lui pe scaun… ❤

La multi ani

La MULȚI ANI!