Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Constantin Lăpușneanu la Clubul ”Impresii din viață și cărți”

9 comentarii


A devenit o tradiție să fie organizată astfel de reuniuni ale Clubului ”Impresii din viață și cărți”, în care să putem socializa, să putem schimba puncte de vedere, să putem lua plusul opiniei celor învitați despre Personalitați, și astfel mișcăm cultura înainte!SDC13809 Cu fiecare zi suntem cu toții mai în vârstă, cu o zi mai aproape de veșnicie. Pentru o categorie de semeni ai nostri, vârstnicii, această unitate de masură a vremelniciei este mai gravă, pentru ca este mai grea. Mai încărcată de suflet, de amintiri, de războiul din Afganistan sau Transnistria, de neputințe, de boli, de insingurare, de gândul la marea trecere, viitor și urmași. Dar, așa cum primăvara nu este încheierea viselor, ci răstimpul speranțelor, tot astfel, vârsta senectuții nu socotește doar ce-a risipit, ce-a mai ramas, ci și ce a creat și adunat, dar și planuri pentru noi proiecte. De această dată, întrunirea Clubului IVC a avut loc în frumoasă și primitoare locație Casa Armatei din centrul capitalei – Chișinău. Protagonistul – Constantin Lăpușneanu”Cred că e timpul pentru acţiune”», și moderatorul – Andrei Covrig! Surpriza organizatorlor – o excursie ghidată prin muzeul Casei Armatei, ulterior, grătar plus un concert solo cu chitară al eroului ședinței!

Adresez sincere mulțumiri tuturor participanților pentru acest eveniment excepțional! Imaginile, filmele și reacțiile invitaților le urmăriţi aici si în pagina facebook, deschizând genericul: «Constantin Lăpușneanu: ”Cred că e timpul pentru acţiune». (S.Vizitiu)

SDC13781 SDC13805 SDC13811 SDC13819 SDC13870 SDC13927 SDC13928 SDC13951”Mărturisesc, că din primele zile de cunoştinţă am simţit în Constantin Lăpuşneanu o persoană deschisă, cu o permanentă gătinţă de a fi bine-venit celor apropiaţi. Este o persoană extrem de modestă şi simplă în comunicare, iar timpul, precum şi şedinţa Clubului ”Impresii din viață” a demonstrat că e tocmai aşa. Paradoxal, e că spre deosedire de alţii care se dau mari şi tari, Constantin are ce pune în punga vieţii. A absolvit renumitul Institut de cinematografie de la Moscova, specialitatea „Efecte pirotexnice”. În anii 1977-1990 a activat la studioul „Moldova – Film”. În aceşti ani studioul chişinăuian era unul din cele mai distinse din fosta URSS, Constantin Lăpuşneanu contribuind la realizarea a paisprezece filme cu aşa regizori ca Vasile Pascaru, Vlad Ioviţă, Vasile Brîscanu, Valeriu Jereghi şi Valeriu Gajiu. Cca doi ani (1990-1992) a fost Director la Teatrul Municipal „Satiricus”.  În 1993 apare ca producător al filmului documentar „Voluntarul” dedicat memoriei eroului războiului ruso-moldav de la Nistru din 1991-1992 Filip Lupaşcu. Scenariul şi regia aparţin lui Vlad Plămădeală. Filip Lupașcu este unul dintre eroii acelui razboi. „Dârz si curajos. Spaima dușmanilor. Neînfricat, gata să rupă pietrele cu dinții, pentru a distruge dușmanii”, – astfel își amintesc despre el colegii de luptă. Ei spun că, în acel război, a existat „o strategie” oficială care presupunea lichidarea celor mai curajosi lideri și înlocuirea lor cu persoane slabe de caracter, care ar răspândi panica printre luptători. Filip Lupașcu a căzut la 19 mai 1992 pe platoul Coșnița. El este decorat, post–mortem, cu Ordinul „Stefan cel Mare”. Filmul „Voluntarul” poate fi vizionat accesând sursa – https://www.youtube.com/watch?v=YA_7sRIZugs.  Acest film, mai mulţi ani a fost dat uitări, dar a fost regăsit, iar anul trecut a fost demonstrat pentru tinerii din liceele chişinăuiene şi studenţii militari de la Academia Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”. La activitate a participat şi doamna Maria Lupaşcu, soţia eroului.  Referitor la Constantin: Acesta se mândrește că poartă numele domnitorului moldovean Alexandru Lăpuşneanu şi consideră că e demn de memoria părinţilor săi, – mândru cu cei doi copii Anatol şi Nelea, precum şi cu cei cinci nepoţei ai săi, şi rămîne o persoană neobişnuită care se regăseşte printre camarazi ca un adevărat patriot al neamului. (Colonelul Andrei Covrig)

”Frumoasă întâlnire cu Constantin Lăpușneanu și prietenii lui. Personal îl cunosc pe Constantin mai bine de un sfert de veac, este un om al bunului simț, al unui prieten devotat și un mare patriot al neamului românesc. Am fost împreună în primele rânduri ale Mișcării de eliberare națională, suntem împreună și astăzi în lupta cu dezmățul hoților și corupției în Basarabia noastră dragă. Este convins,că doar unirea cu Patria-mamă ne poate da șansa de a avea un viitor european. Pe lângă aceste calități mai este un bun petrecâreț, un bun organizator al întâlnirilor de suflet pentru prietenii săi. Îl prețuim mult pentru ceea ce este și ceea ce transmite și nouă, adică să fim la fel de buni.” – (Vasile Zgardan)

””IDEI, DISCUŢII, AMINTIRI, OAMENI FRUMOŞI!!! Prietenia şi respectul au marea putere de a uni oameni. De aceea suntem fericiţi, că am avut ocazia şă ne convingem de profunzimea acestui adevăr. Am fost prezenţi la o întâlnire de suflet: Constantin Lăpuşneanu ”Cred că e timpul pentru acţiune” . 16 MAI este o zi memorabilă şi tristă din istoria şi soarta multor generaţii ale poporului nostru. Constantin Lăpuşneanu urmaş a unui neam frumos şi creştin, un om puternic, optimist cu inima deschisă, un patriot adevărat. Mulţumiri Dnei Svetlana Vizitiu şi Dnului colonel Andrei Covrig pentru străduinţa de a organiza aşa evenimente emoţionante!!!” – (Valentina Ciobanu)

Lorena Mednicov: Şedinţa clubului de elită ,,Impresii din viata si carti,, cu protagonistul Constantin Lăpuşneanu a avut loc diferit de pînă acum, în incinta Casei Armatei. Protagonistul cu numele său istoric, pe care îl poartă cu grija si mîndrie! Si încinta muzeului Casei Armatei cu istoria de la geto-daci pînă la razboiul de pe Nistru. Constantin Lăpuşneanu de la străbunei și prin persoana proprie are un loc, o atributie destoinică în istoria frumoasei noastre tari! A fost o zi frumoasa cu soare ieri, iar eu după această intilnire am ramas cu soare în suflet pentru ca am intilnit un Om frumos, pentru ca în Moldova mea sunt multi Oameni care fac lucruri frumoase si nobile cu o modestie nemaipomenită, asa cum este si Constantin Lăpuşneanu!!!

Anunțuri

Autor: Svetlana Vizitiu

Impresii din viata si carti / Blog Svetlana Vizitiu

9 gânduri despre „Constantin Lăpușneanu la Clubul ”Impresii din viață și cărți”

  1. Pingback: Retrospectiva Clubului de elită ”Impresii din viață și cărți”: anul 2015 | Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

  2. Cele sapte filme postate pe Youtube cu protagonistul Clubului IVC Constantinj Lapusneanu!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Nu pot înţelege sensul primelor două comentarii ale acestui anonim fanteziu, un banal tip fricos, care nici curaj nu are să-şi plaseze fotografia sa. Cum spunea moş Eremei, vecinul din sat la auzul unor prostii sau afirmaţii ieşite din contextul discuţei – „Băete, nu încurca prefectura cu sula!”.

    Apreciază

  4. P.S.Interesant, acuma elevii studiaza balada Miorita ori istoricii nostri au dovedit, ca acasta vesnica opera populara, e o inventie comunista?

    Apreciază

  5. Inca odata.Patria – Mama Ori eu sunt prost, ori ceva nu e asa?!
    Eu stiu, ca Moldova, ca stat, ahttp://uduba.com/98858/Lyubov-ne-kupish-po-zakazu-Ne-vyiberesh-na-vkus-i-tsvet-K-odnim-ona-prihodit-srazu-K-drugim-cherez-desyatki-let-Odna-gorit-drugaya-tleet-Da-skajesh-pryamo-ne-tayapare documentar in1359.Romania 1859?
    Cum poate fi copilul mai batran decat mama cu 500 de ani?!?
    Poate ma lamuriti personal?
    Si
    cat timp am fost impreuna dea lungul istoriei? De ce tara noastra numaidecat trebuie sa fie sub calcaiul cuiva? Rusi, romani, turci , unguri, munteni, tatari, dracul stie cine, numai numaidecat cinevai trebuie sa ne anhame si sa ne conducq.
    Patrioti adevarati sa fiti.Adevarati.
    Eu sunt absolut ferm convins, ca no sagasiti nici o confirmatie clara suta la suta , ca noi suntem urmasii dacilor.Mi se pare, ca pe teritofiile basarabiei locuiau alte noroade.

    Apreciază

  6. Andrei Covrig: După întîlnirea în cadrul Clubului „Impresii din viaţă şi cărţi” cu Costică Lăpuşneanu nu aveam dubii să public prezentarea foto cu prietenul meu… imagini sunt şi cu alte personage care sunt amiciieroului…. aici:
    https://www.facebook.com/andrei.covrig.7/media_set?set=a.10153332218539630.1073741882.568449629&type=1&pnref=story

    Apreciat de 1 persoană

  7. «Constantin Lăpușneanu: ”Cred că e timpul pentru acţiune”» Imagini de la eveniment

    https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1825832197642596.1073741865.1391077501118070&type=1

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s