Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Am crescut cu televizorul alb-negru

12 comentarii


getImage (27)Plăcute amintiri cu primele televizoare din cele cu ecran alb-negru în Moldova sovietică. În grabă timpul ne cheamă după sine, cu zile lumeşti întinzând curiozitatea noastră… Emisiunile, în general, cuprindeau două posturi care se transmiteau după ora şase seara, atunci când oamenii se întorceau acasă de la servici. Eram deja comsomolistă şi… mă apuca disperarea că trebuia să aştept o săptămână până venea acea zi de sâmbătă, când puteam să mă bucur de Samantha, cea care îl frapa pe soţul ei cu vrăjile sale! Uneori, chiar fugeam de la orele de fizică, că tocmai venea ceasul când se da în reluare „Dallas„-ul, un serial american, drag mie în continuare. Aceste momente dificile, dar fericite… devenite nostalgice, pentru că erau interzise. Chiar şi TVR-ul în Moldova era interzis, iar în Floreşti, locul meu de baştină, am prins postul când deja trecuse copilăria, televizorul nostru cu tub TEMP având, probabil, farmece, căci prindea unda atunci când se rula vre-o emisiune interesantă în România. Drept că imaginea era tare proastă, titrele se citeau ca prin ceaţă, însă bucuria era provocătoare, în aşteptare a tot ce încă nu descoperisem… Atunci am învăţat eu să citesc în limba română cea cu latiniţă, graţie titrelor, graţie ţie, Românie! Pentru mine ţara asta era absolut străină, la fel ca America, eu vorbeam mai mult în rusă precum impunea sistemul… N-am avut parte de desene animate şi poveşti ca copilaşii de azi, doar de mă duceau părinţii la cinematograf. În present, se pare că am cucerit până şi cosmosul, cu acel sentiment ca şi cum am zburat personal. Deja nu mă pasionează: oare, de ce? Nu m-am schimbat cu spiritul, sunt la fel acea fetiţă drăgălaşă şi nebunatică, chiar dacă anii mi-au adăugat câteva cute şi cearcăne… Ani în urmă, idee nu aveam, că televizoarele se vor conecta la Internet, ori la telefoane mobile, smartphone-uri, nu înţelegeam cum întră oamenii în anotcutia ceea, cum ies de acolo, mă surprindeau absolut toate emisiunile, ceea ce vedeam era nou pentru mine… Auzeam prost de tot, de aceea privind la cutia TV, la buzele celor care vorbeau, eu rugumam în felul meu subiectul, mai mult în imaginaţie: vedeam chipuri eroice, fericite, dornice să poarte… insigna de octombrel, cravate roşii, să fie veşnic tineri ca Lenin. Nici prin cap să-mi vină să întreb ce anume discută Brejnev toată ziua în cutie, ardeam de nerăbdare să iasă el de acolo, ca să înceapă vre-un desen animat cu Lupul şi Iepurele sau filme pentru copii, care se transmiteau atât de rar în timpul întrunirilor permanente ale comuniştilor la tribună… Dar merită să îţi trăieşti viaţa, în orice situaţie trebuie să te adaptezi. Să nu ne lăsăm descurajaţi de problemele vieţii, în special, că tehnologia evoluează, iar noi evoluăm odată cu ea, implicând aviooferte de Smart TV-uri 3D, cu conexiune la internet și la propriul smartphone. Eu mă conformez cu mobilul meu LG gen „broască”, pentru că aşa mi-e comod să-l port prin buzunare, atunci vibraţia sunetului dă de ştire că cineva îmi face un apel. Tehnologia a progresat foarte mult, iar televizorul meu nou LED LG cu ecran rezistent afişează imagini mai clare şi mai naturale, mă bucură cu varia programe şi culori deosebite, în plus toate emisiunile le pot dubla prin titre, ceea ce este mai important pentru mine, şi desigur, pot schimba dimensiunile la dorinţă! Orice televizor SMART TV, având şi 3D, îl poţi conecta şi la Internet, fie să priveşti imagini sau filme descărcate cu ajutorul stick-ului. Copiii mei consideră că evoluţia e ceva foarte tare şi că prin magazin  MarketOnline.ro poţi procura lucruri trăsnite! Mai ales, că durează şi promoţii cu reduceri, cu aceste televizoare cu SMART TV, iată atunci devii agitat şi nu te calmezi până nu te laşi exploatat de lucrurile oferite practic în dar, vezi site, îţi fug ochii în stânga şi-n dreaptă, – cumpără acum! – zău, că merită senzaţii tari! Vei putea trece prin televizoare cu mintea şi implicit cu fizicul, în direcţii dorite printr-un zvâcnet al gândului, doar palpând cu telecomanda ca prin lampa lui Alladin!..

Articolul scris pentru a 5 probă SuperBlog 2014

Anunțuri

Autor: Svetlana Vizitiu

Impresii din viata si carti / Blog Svetlana Vizitiu

12 gânduri despre „Am crescut cu televizorul alb-negru

  1. Frumoasă evocare ! Sperăm ca procentajul de nostalgii retro să nu fie prea mare.

    Apreciază

  2. Si noi am avut televizoare alb negru pina in a doua parte a deceniului 8. Si ce bine adormeam la tv. Nici capul nu ne durea.

    Apreciat de 1 persoană

  3. DA DAR ATUNCI NU ERAU BOLSEVICII AN TARA

    Apreciază

  4. De parca a fost adineaori: TV alb negru, copiii „lipiti” de ecranul pe care, printre imperfectiuni de imagine, incercau sa desluseasca eroii unei povesti…. Pare rupt dintr-un vis indepartat, realitatea oferindu-ne cele mai moderne tehnologii, inclusiv televizoare performante care ne prezinta imagini incredibile! Svetlana, multumiri pentru aceste amintiri frumoase dintr-un trecut nu prea indepartat!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Nu esti singura!!!

    Apreciază

  6. Da, au fost vremuri cînd mama prăjea turte cu ulei din candelă. Amintiri . . .

    Apreciat de 1 persoană

  7. Cel mai mult televizorul alb negru îmi amintește de desenul animat „Maria mirabela” care prin anii ’90 era la modă. Aveam un televizor vechi „record” și priveam cu plăcere.

    Apreciat de 1 persoană

  8. am mai citit o data articolul…ca nu cumva sa-mi fi scapat vreun detaliu….caci….BUCURIA FIINTEI…in detalii este….si….hm….primeste de la mine o vesnica IMBRATISARE pentru MARETIA IUBIRII tale pentru CREATIA CREATORULUI…..in TOATE formele….ei !

    Apreciat de 1 persoană

  9. Me too….iar bucuria ochilor la privitul revelioanelorb ´alora din ´80….a fost si ESTE de nedescris in cuvinte ! Multumesc mult, zile binecuvantate de PACE si LUMINA Svetlana Vizitiu ! Namaste !

    Apreciat de 1 persoană

  10. Am văzut o expoziţie sovietică în Bucureşti prin ’67 şi la intrarea în standul fiecăui stat sovietic era un televizor color cu circuit închis, era numai propagandă, ori exista televiziunea era alb-negru şi ei pentru a se da mari arătau televizoare color

    Apreciat de 1 persoană

  11. O mare de adevar in cele scrise ! Suntem bogati la timpul trecut…bogati in amintiri… Nu departe, la cativa km satul unde s-au nascut mama si bunicii mei.Copil fiind mi-am petrecut o parte din copilarie la tara,, Imi amintesc de horile din sat organizate cu prilejul diferitelor sarbatori.Cata veselie era, dansau toti de la mic la mare…fanfara rasuna peste hotarele satului, era o traire sincera, oamenii traiau momentul, batrani saraci cu opinci dar „bogati cu duhul”se prindeau in horile a caror melodie o port peste ani.Mai trec si azi, in franturi de concedii , in semn de profund respect pe acolo…Unde e viata de altadata ? Satul e trist, ca un cimitir unde moartea nu a invins definitiv, oamenii sunt tacuti si tristi ca in fata unei ceremonii de inmormantare, unde e folclorul de altadata, sfintele obiceiuri de la strabunii nostri, CE VREMURI ! Dar de ce toate astea ? Traim sub un alt petec de cer? Cine ne-a rapit bucuria de a trai si setea de a visa la fericire ? E trist, trist pana la lacrimi, nu inteleg ce se intampla si-n locul unui raspuns eronat, nu cer nimic, decat, Doamne, fa-ma din nou copil !

    Apreciat de 1 persoană

    • Aceleasi ganduri ma framanta. Mi se pare, ca in acele timpuri , lumea avea alte prioritati, mai ales satenii;pace, sanatate, roada bogata.
      Cum sa nu fie trist azi satul, daca comunistii, pe urrma democratii asa si nu au realizat ideia de a sterge granitele intre sat si oras?!! Áu fost inselati crud, lasati in voia soartei
      Stiti, in Austria, o singura casa.ce se afla sus , la poalele muntilor, spre ea duce un drumusor asfaltat, si sunt ferm convins, casi apa in robinet si comoditatile toate.
      Austria nu e cea mai bogata tara.Se vede , ca la conducerea ei se afla ingeri.
      La noi , in locul comunismului rusesc , a venit tampenia si prostia autohtona, si e trist nu numai satul.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s