Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Iartă-ne, Sofia!

20 comentarii


Dorea să se mărite… Să fie fericită. Cu un soț și copii proprii… Provenea dintr-o familie de evrei asiguraţi cu tradiţii stricte. Părinţii Sofiei căutau pentru ea un mire la fel de origine evreiască. Era ea o evreicuţă modestă, în tinereţe – foarte drăguță și deschisă, micuţă de statură, dolofană și gen Marlyn Monroe. Se îmbujora imediat la o voce caldă şi se mândrea atunci când cineva îi făcea complimente… A făcut studii superioare, era deşteaptă, dar nu se încadra oarecum în lumea celor superiori, nu se ştie din ce motiv, simțea u discomfort. Cu o naivitate secundă, cu multe întrebări fără răspunsuri, Sofia era foarte educată, amabilă și cucerea inimile prietenilor şi colegilor săi, fiind veselă din fire, glumeaţă, sufletistă, mai făcea lacrimi, atunci când auzea de durerea cuiva…

Nu era fericită, căci nu-şi găsea ursitul pe potrivă. Să nu fi fost tradițiile lor evreiești, pe care ea le respecta strict, tot ce-i posibil, că se alegea şi ea cu vre-un rus sau moldovean, că nu ducea lipsă de atenţie din partea bărbaților… Și naţionalismul la mijloc, stereotipurile ăstea adânc înrădăcinate!  Avea frică să nu iasă din voia rudelor, ca să nu le supere. Visa totuși la un sortit inţeligent, educat și îngrijit, şi desigur, să fie îndrăgostit de ea. La început Sofia lucra contabilă într-un minister, – mirii se roiau în jurul ei, dar se pare, că nu cei de ce avea nevoie… Respectând tradiţiile impuse de cei de acasă, flutureSofia avea toate motivele să fie tristă. Iată, că şi fratele ei mai mic, s-a însurat, deja avea doi copii şi locuiau aparte în Chişinău. Părinţii ei aveau o casă bogată undeva la sudul Moldovei. Iar ea îşi ducea traiul la Chişinău într-o odăiţă de 11 m într-un cămin oferit de la Ministerul în care muncea.

Anii treceau, prietenele s-au măritat demult şi aveau interesele lor, și colegele se schimbau una după alta din motive familiale, iar Sofia rămânea la fel de singurică… Se implica în orice campanie, activitate: doar de plăcere, din necesitatea de a comunica, – să fie mai aproape de oameni, și să nu simtă atât de acut singurătatea. Cam pe-atunci, şi-a găsit în sfârşit un mire potrivit: era un evreu, şi frumos, şi inţeligent, şi unicul fiu la părinţi, drept că mai mic ca ea în ani. Dar Sofia era atât de fericită! L-a văzut o dată în treacăt, aşa că nici vorbă să se sărute, nu mai mult… Îşi imagina, cât de fericiţi vor fi ei împreună, mama mia! – şi va fi ea cea mai frumoasă mireasă, ulterior şi soţie! Nuntă ca-n poveşti, primul sărut impus de învitaţi la un amar… Ulterior, după nuntă, Sofia s-a simţit gospodină în casa ei, timp de un an, în care cârpea şi prepara bucate pentru soţul ei… Dar, că tot veni vorba, mirele sau soţul ei, cum se mai poate numi altfel un bărbat, – nu se ştie din care motive nu s-a atins niciodată de dânsa. Iar ea credea că un bărbat vine la soţie, că e capul familiei, că se cuvine să vină în patul femeii iubite… El lucra, citea, mânca bucate preparate de ea, şi se pare că a uitat că există şi o altă relaţie, ca între bărbat şi femeie… Timidă fiind, Sofiei nici prin cap să-i treacă să-l întrebe direct, a prins peste un an la curaj şi s-a plâns părinţilor. – Ce ruşine s-a simțit! Omul chiar nu ştia cum se face treaba! – S-a produs divorţul fără tam-tam, că copii oricum nu aveau. Au uitat repede unul de altul. Din nou, draga noastră Sofia tângea de dor şi singurătate.

Acasă, apoi ca de obicei, la serviciu. A mai apărut un mire la orizont, dar într-o zi de naştere la un pahar de vin, el a adormit pe masa prietenilor ei. Ea s-a supărat pe el, că a făcut-o să se simtă ruşinată, dar apoi se amuza pe seama acestei amintiri… A aflat ulterior, că s-a căsătorit nu mult timp după asta, cu una la fel blondă, care i-a născut un fiu, şi care recent a decedat de cancer. O fi fost el ursitul ei, cine ştie acum? Măcar un copil ar fi avut. Apoi, Sofia s-a transferat cu serviciul la o bibliotecă din centrul capitalei. La fel locuia în odăiţa ei. Avea grijă să fie mereu coafată, machiată şi îmbrăcată ca la patru ace. Doar că bărbaţii acum căutau mai tinerele… În sfârşit o veste bună: familiei lor li s-a oferit o şansă de a emigra în Israel. Fratele a vândut bine apartamentul lui, iar părinţii – casa lor de la periferie, şi temporar s-au mutat cu traiul la Sofia în odăiţa ei de 11 m, între timp aşteptând viză pentru a pleca împreună peste hotarele Moldovei.

Peste câteva săptămâni, fratele a fost ucis pe stradă, înjunghiat mortal, iar la înmormântare de sicriul lui s-au apropiat doi mafioţi şi au întrebat de văduva care stătea la căpătâiul sicriului: – El e? – Da, el e… – fu răspunsul. Şi nimeni n-a înţeles nimic… – o fi fost crimă organizată? Peste o lună, văduva cu ambii copii şi-au luat zborul spre Israel, promiţând că vor aştepta acolo buneii şi mătuşa lor. Sofia era disperată: scumpul ei frate si fiul părinţilor ei, unicul lor sprijin nu mai exista pe acest pământ. Toţi banii agonisiţi erau deja la văduvă, care, bineînţeles că nu-i mai aştepta; iar părinţii nu mai aveau unde pleca sau să se întoarcă (casa era vândută), deci, au rămas cu traiul la ea…

Zi de zi, Sofia, cu sufletul la gură, alergă de la serviciu acasă, şi îngrijea de părinţii ei bătrâni şi bolnavi. Odăiţa ei acum mirosea a medicamente, – le avea cutii întregi. Sofia pierdu orice încredere, speranţă, şi chiar din energia anterioară. Se simţea pustiită. Nu mai avea timp să se gândească la viaţa ei personală. Treceau anii, se trecea şi ea, – s-a conformat şi cu asta. S-a împăcat cu ideea, că nu vor mai ajunge în Israel, nu avea ce face, nimeni nu le oferea vre-un ajutor. Au devenit săraci şi netrebuiţi la nimeni. Nepoţii deja mari, nu se interesau de ei, iar văduva – cumnata s-a recăsătorit la nici jumătate de ani de la moartea fratelui ei. Ce interes să mai aibă? Părinţii de scârbă au decedat unul după altul, nu chiar demult… Ea, Sofia, în tot aceşti ani le-a fost fiică fidelă de bun ajutor, a avut grijă de ei depunând toată dragostea. Biata de Sofia, încerca să adune bani ca să lase moştenire nepoţilor care nu mai aveau nevoie de ea, – totuşi îi iubea, – erau copiii fratelui şi nepoţii părinţilor ei, – neamul ei scump care a rămas!

Cât de mult se lumina chipul ei atunci când cineva îi acorda o atenție, sau făcea cadouri, fie şi o haină purtată, şi ca un copil se bucura când cineva din colege achita şi pentru ea tichetul în trolleybus. Asșa simțea, că cineva ţine la ea şi o respectă. Doar  la serviciu nu era observată ca proofesionistă, – muncea cu multă staruinţă, ridica din greu cărţi, uneori sperând să fie menţionată şi apreciată, măcar cu un premiu bănesc, de care avea nevoie… Salariul mizer, ea încerca să se descurce, ca toate colegele ei. Cam aşa ducea ea traiul. Nevoită să-şi strângă cureaua, oricum, le ţinea fetelor de companie, încerca să glumească ridicându-le moralul; în pauză de prânz servea colegele cu pârjoale foarte gustoase după o reţetă evreiască, așa cum doar ea putea să le prepare.

Câtă bucurie ia produs procurarea unui mobil… în rate, un Samsung cu taste, – acum ea învăţa cu stăruinţă, să scrie sms, şi nu-i prea reuşea… Ce mai radia de fericire, când cineva o telefona;și discuta îndelung, râzând mult…

În continuare spera, să-şi întâlnească fericirea, – şi Aştepta! Doar trebuie undeva, să existe un sufleţel care s-o iubească! Cu care să împartă toate grijile şi bucuriile… În ajun de anul nou 2011, Sofia s-a plâns colegelor că are hemoragii, iar medicul ginecolog de sector era bărbat şi se simţea ruşinată să meargă la consultaţie. Colegele s-au indignat, desigur, şi cu toată insistenţa lor, Sofia nu a mers la medic… Apoi, a zis că se simte mai bine, în mai 2011 a pornit într-o călătorie la nepoţii din Israel, pentru o săptămână: în sfârşit, au binevoit s-o invite, fie din curiozitate, fie de milă, de parcă simţind că e pentru ultima dată…Le-a dus cadouri, pentru care împrumutase bani, – şi era atât de fericită! Aştepta să i se spună Bunicuţă, ca e aşteptată Acasă… Ulterior, a recunoscut unei colege, că de fapt, nimeni sincer nu s-a bucurat  de ea, acolo în Israel, nici nepoţii indiferenţi, nici cu atât mai mult, cumnata… Iar Sofia oricum, se mândrea cu ei şi-i lăuda… Pentru prieteni şi colege a adus de acolo cadouri, n-a uitat de nimeni…Tot în acea perioadă în 2011, pe 13 iunie de vineri, în drum spre servici, se alunecă şi cade pe scările de după Catedrală Naşterii Domnului, pe strada Grigore Vieru, şi îşi rupe glezna. Cu o zi înainte o colegă a glumit în serios, să nu vină la serviciu, că e 13 de vineri, să lucreze cu schimbul în zi de duminică, însă Sofia n-a vrut… Fiind la pat cu piciorul în gips, vreo patru luni a avut timp să reflecteze asupra sensului vieţii… Tresărea la orice voce, chiar şi auzită la mobil, mereu în aşteptarea prietenilor. Recunoştea tuturor, cu drag, că-i iubeşte! Era sinceră.

În continuare, Sofia lucră şi se împărţea cu părjoluţe gustoase preparate de ea. Şi când o colegă i-a propus să meargă împreună la sanatoriul Codru din Hîrjăuca, Călăraşi, ea, fericită, s-a pregătit ca pentru un voiaj de nuntă. Cu atât mai mult, că în ultimul timp nu se simţea bine şi avea nevoie de tratament. Se minuna de oameni necunoscuţi, comunicând cu ei incontinuu. Se mira, cum de s-a lipsit înainte de această societate, de placerea de a se odihni în mod normal? Ducea discuţii îndelungate cu un avocat, cam de o vârstă cu ea, plimbându-se cu ore pe alee cu pini. În lipsa lui, tot întreba, dacă nu s-a interesat de ea… Se simţea entuziasmată ca niciodată. La serviciu a revenit întinerită şi cu noi impresii despre viaţă.

Au telefonat-o de la clinica de sector, să-i dea vestea cu rezultatele investigaţiilor, care s-au dovedit a fi foarte proaste. De altfel, au urmat sala de operaţie, radiaţia… Doar pentru o lună a revenit la servici… Se părea ca viaţa merge înainte… Metastaze, raze cu ultraviolete, şi-n februarie 2012, chiar în timpul primului curs, i-a cedat inima… N-a rezistat! Nici în jumătate de an!.. Cum se face, vine o asistentă instruită şi informează pacienta: cică, trebuie sa dai ”atâta” unui medic, şi – altuia la fel… Ulterior, s-a descoperit că chirurgul, doamna care a operat-o s-a ales cu 350 de dolari, iar asistenţii, respectiv cu 100-200 dacă nu mai mult. Alţi medici cereau câte 100. Medicamentele, desigur procurate din cont propriu… Asistentele medicale îşi făceau obligaţiunile, nu fără ca ea să le fi achitat serviciul. Poliţa de asigurare nu are nici o valoare, şi dacă aminteşti de poliţă, medicii se râd în faţă! Sofia nu avea de unde aduna mai mulţi bani, şi tăcea şi răbda sărmănica, constrânsă de circumstanţe, împrumutând cu greu de la prieteni… Credea cu naivitate în medici… Cel mai straşnic s-a dovedit, că nu avea cancer uterin, uterul fiind deja extras… Eroare medicală! Avea cancer intestinal, iar medicii n-au binevoit să se împărtăşe şi cu ea despre descoperirea în timpul operaţiei… Banii au luat, şi ştiau ca ea va deceda… Astfel, a murit în neştiute…

Ştiţi, cât de mult voia să trăiască şi se ţinea de orice speranţă, de orice firicel?..

Iartă, Sofia, societatea asta fără de leac!

În memoria Sofiei Finchel’.

Anunțuri

Autor: Svetlana Vizitiu

Impresii din viata si carti / Blog Svetlana Vizitiu

20 de gânduri despre „Iartă-ne, Sofia!

  1. Un destin tragic. O societate fara leac.

    Apreciază

  2. Trista istorie. Societatea voastra a bagat-o in mormint!

    Apreciază

  3. Dureroasa soarta, imi pare rau ca nimeni nu a intevenit la timp, cu ajutor…

    Apreciază

  4. Ma-m intristat……viata,sau oamenii din jur…..uneori ne darama….ne scarbesc….ne stirbesc visurile si ne intuneca lumina !

    Apreciat de 1 persoană

  5. Pacat…sarmana…da medicii nu ca nu pun suflet in ceia ce fac da lii in cot de viata unui om…de altfel culegem ce am semanat…cine invata in ultimii ani???…cei ce au bani da nu minte…si iata…cind intri in un spital te ia groaza!!!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Păcat că aflăm despre situaţia tragică a colegii noastre după moarte… Era foarte optimistă. Dumnezeu s-o ierte!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Dumnezeu sa o odihneasca in pace! O poveste foarte trista despre fosta colega de serviciu. Era mereu optimista, vesela. Nici odata nu m-am gindit ca a trecut prin atitea greutati

    Apreciat de 1 persoană

  8. Păcat că aflăm despre situaţia tragică a colegii noastre după moartea. Era foarte optimistă. Dumnezeu s-o ierte!

    Apreciat de 1 persoană

  9. oamenii cu sacrificiu de sine, sint cei mai neobservati,ea nu a meritat sa ajunga in asa situatii..

    Apreciat de 1 persoană

  10. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

    Apreciază

  11. sigur ca e asa…si demult…si e Doamne Apara-ne intradevar!!! si citi mor di cauza lor…cu zile…
    Bravo Svetlana!!!!

    Apreciază

  12. Dna Valentina, sunt doi ani de cand Sofia a murit, consider ca e din vina medicilor, putea sa mai traiasca vre 5-10 ani… Ea credea orbeste in ceea ce i se spune, se baza pe medici, cu mare incredere.. Sunt ei cei care nu pun suflet in ceea ce fac, in vizorul lor sunt banii, nu pacientul… Eu deja ii amestec pe toti launloc… In alta postare din blog ”Ai grija ce-ti doresti”, la fel e vorba de o fosta colega, care a decedat la onco… Pentru doar o fiola i s-a cerut 17 000 lei, eu nu glumesc! si avea nevoie de 3 fiole… Desigur, nu a avut de unde… Oare statul chiar nu poate aproviziona, sau sa caute urgent, cai, ca sa le produca de sinestator, la noi in md?…
    Referitor la Sofia, ar fi implinit pe 15 august aniversand cu prieteni…Eh…

    Apreciat de 1 persoană

  13. Atita durere..DNA Svetlana,ati descris aceasta istorie trista , cu atita suflet…

    Apreciat de 1 persoană

  14. Trist, foarte trist!!!
    Dură este realitatea. DOAMNE APĂRĂ-NE!!!

    Apreciază

  15. Ce istorie trista,dar cu mult adevar.

    Apreciază

  16. imi pare atit de rau! (( atit de trist ((

    Apreciază

  17. Multumesc
    Blog fantastic
    …………….
    http://www.8ii.in

    Apreciază

  18. Multumesc

    pentru vizita si like ! 🙂
    Aliosa.

    Apreciază

  19. Poveste trista… o lume trista plina de oameni rai, egoisti si indiferenti…

    Apreciat de 1 persoană

  20. Tragica povestre. Ca viata tuturor tuturor basarabenilor umiliti de regim.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s