Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


6 comentarii

Ion Madan. O istorie a Cărţii.


Ion_madan      O personalitate marcantă, extrem de discretă a vieţii culturale basarabene, s-a implicat cu dăruire şi onestitate în diferite domenii: ca bibliofil, pedagog, scriitor şi, a fost o permanentă prezenţă la întrunirile din cadrul reţelei Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, fiind totodată un observator atent şi critic al societăţii contemporane.

Arzând ca o torţă, a dorit să ne lase „epigonic” cât mai mult din sufletul său mare, – fapt dovedit şi de ultimă lucrare bibliografica despre familia Slutu-Grama, apărută după plecarea sa într-o nesfarşită vacanţă. De fapt, toate lucrările lui Ion Madan, îsi păstrează actualitatea, nu doar prin prisma recentelor evaluări bibliografice, şi în special, prin evocarea paginilor enciclopedice, editate cu o deosebită acurateţe. Omul nu se poate desăvârşi singur prin propriile puteri. Iar scriitorul îsi conturează personalitatea nu numai prin educaţie şi talent, ci şi prin prezenţa lui într-un mediu prielnic, ion-madanla care Ion Madan a contribuit şi prin reviste de cultură, de literatură, creând şi asigurând un climat, o anumită durată creatoare a Cărţii…

S-a născut pe 31 mai 1935, comuna Truşeni, Chişinău, decedând în 2008 pe 4 februarie…

     Ion Madan a fost director-adjunct pentru știință al Bibliotecii Naționale, director al Bibliotecii Științifice a USM. Timp de peste 35 de ani a fost implicat în procesul de instruire a bibliotecarilor din Republica Moldova. La inceput, în calitate de lector la Facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie a USM, mai târziu, dupa susținerea în 1974 a tezei de doctor în știinte istorice, timp de 12 ani in calitate de șef al catedrei Bibliografie, mai apoi, în funcție de conferențiar universitar la catedra Biblioteconomie și Asistență Informațională a Facultatii de Jurnalism și Științe ale Comunicării.ion madan Începând cu 1996, lansează câteva bibliografii retrospective fundamentale Cercetările în domeniul științelor umanistice la Universitatea de Stat din Moldova (1974-1995). Contribuții bibliografice (1996); Cercetările în domeniul științelor chimice la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1998). Contribuții bibliografice (1998); Cercetările în domeniul științelor biologice și agrochimice la Universitatea de Stat din Moldova (1946-1998). Contribuții bibliografice (1998), Bibliografia basarabeană în contextul culturii și spiritualității româneștiBibliografia istoriei (2001); Bibliografia artei (2005); Bibliologia basarabeană din ultimii 10-15 ani (2006).

    Rămâne autorul unui ciclu de lucrări bibliografice care prin conținutul său au reflectat dinamica dezvoltării diverselor domenii de activitate ale societății. În activitatea științifică s-a ghidat după un motto, potrivit căruia bibliografia este una din „negațiile uitării trecutului, care imortalizează eșecurile și reușitele unei națiuni, realizările savanților și oamenilor de cultură”. Ion Madan constituie un model de excelenţă de specialist care, prin pasiunea şi dăruirea faţă de domeniul cărţii, a dat dovadă de abnegaţie, perseverenţă şi conştiinţă profesională, putând fi model şi pentru tinerele cadre bibliotecare. ion madan1Pot vorbi oricând cu dragoste şi mândrie despre acest Domn ca despre o mare Personalitate.

   A fost curatorul nostru de grupâ la facultate, şi profesorul de Istoria Cărţii, – un dascăl remarcabil, cu care ne mândrim, şi pe care îl evoc cu bucurie in aceste rânduri. În acest mod, îmi exprim un omagiu de suflet şi recunoştinţă faţă de marii dascăli ai neamului moldovenesc, care şi-au dedicat întreaga viaţă muncii la catedră de Biblioteconomie si Bibliografie, Universitatea de Stat din Moldova (USM). Îmi aduc aminte, aveam atunci 17 ani, – mă „supărasem” pe dnul Madan pentru  o apreciere de nota ”trei” la examenul ”Istoria Cărţii” (la celelalte obiecte, primisem note de ”cinci”). Am crescut cu cărţi, citind şi recitind, studiind de fiecare dată, în căutare de înţelesuri noi, dar iată că la acest examen am clacat: N-am reuşit să desluşesc valorile unui mit: Mitul lui Prometeu înlănţuit, probabil… Valoarea unui simbol al sacrificiului, al luptei şi al curajului. Darul făcut oamenilor… Mă întreb, oare de ce nu îl recitim în prezent cu toţii? Am descoperi mai multe valori sau opţiuni educaţionale… Revenind la subiect, ulterior, domnul Madan mi-a explicat: că pentru un studiu oricare, nu trebuie să plecăm de la carte, de la teorie ei, şi nu este destul să lecturezi zeci de cărţi, – trebuie să deduci şi să realizezi alegându-te cu o analiză concretă, – să presupunem, cu o valoare supremă. Şi, Înainte să închizi cartea, să treci la fapte concrete!

A fost nu doar un profesor, care s-a dedicat cu multă generozitate discipolilor săi, ci şi un mentor pentru colegii de breaslă şi specialiştii din domeniul cărţii. Toţi cei, care l-au cunoscut, au simţit influenţa benefică a unei personalităţi puternice şi altruiste. A fost cu adevărat un model al cetăţeanului patriot, de om sufletist. Prin anii ‘ 80-84, fiindu-ne diriginte (curator) la USM, mereu ne susţinea şi ne indruma la căi corecte… Chiar a lucrat cu noi împreună pe câmp „în kolhoz”, la strângerea recoltei de struguri, a roşiilor de pe meleagurile Moldovei de Sud: Cişmichioi, Goteşti… Menţionez. Pe-atunci, noi eram prima lui grupă ca diriginte, cu 25 de studenţi, şi în care băieţii formau majoritatea. m1Astfel, s-a creat o „gasca” amicială, iar Ion Madan se simţea bine cu noi. Mereu zâmbitor, salutând, şi „chicotind” unical: câteva detalii de-ale râsului molipsitor, cu un „Noroc la toţi” şi desigur, cu glume, el ne facea să pufnim într-un râs incontinuu.

Cei care aveau nevoie de ajutor, îl primeau: dnul Madan le oferea temporar nevoiaşilor o masă şi un loc de dormit, le întra în situaţie fiiind binevoitor, şi pentru alţii lupta să capete un colţ în căminul studenţesc. Într-o zi, la invitaţia familiei Madan, noi, studenţii lui, am asaltat „sediul lor de reşedinţă” de pe strada Dacia, organizând ”masă rotundă” cu discuţii interesante, şi chiar dansuri… Dansau şi soţii Madan! – o pereche remarcabilă. Se simţea dragostea şi atitudinea respectuoasă unul faţă de altul…Iar cu fiecare din noi, dnul Madan se înţelegea într-un fel unic, cu severitate punându-ne la învăţătură, – nu era de glumă! La sesiuni, retrăia şi îşi făcea griji împreună cu noi, studenţii, – interesându-se, şi menţionându-ne pe fiecare aparte.  Erau printre studenţi, familii care lucrau cu diurne, şi nu reuşeau întotdeauna cu învăţătura. Iar dnul Madan îi susţinea, uneori se ruga la colegi să nu le le ”scadă” notele, ca nu cumva să fie exmatriculaţi. Era foarte strict pe-atunci, cu învăţătura, dur cu studiile: Poate e vorba şi de mentalitate? Avuse dreptate, în felul lui: toţi cei pentru care luptase şi i-a pus la treabă, în prezent, ocupă funcţii bune, care prin Chişinău, Bălţi, care prin Soroca şi alte meleaguri ale Moldovei! Oamenii erau mai omenoşi şi se dedau cu suflet relaţiilor interumane, în spiritul timpului…ion-madan1

Ne lipseste mult, încât aşteptăm şi acum să-l vedem apărând pe uşă, cu zâmbetul lui luminos, care-i înflorea pe toată faţa, cu vorba sa bună, pentru fiecare, şi atunci când venea în continuare la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu”.  A educat şi a fost mentorul unei pleiade de personalităţi cu care a colaborat în continuare după studiile lor la USM. Doamna Lidia Kulikovski, Director General BM ”B.P.Hasdeu”, a fost discipola Maestrului Ion Madan, – cea care a continuat studiul în istoria Cărţilor şi a Biblioteconomiei generale. La fel, şi Mariana Harjevschi, Preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor R. Moldova, actual Director General BM ”B.P.Hasdeu”:”Pentru mine dl Madan a fost un bun mentor, oferindu-mi suportul pe tot parcursul studiilor. M-a încurajat să mă apropii de profesia de bibliotecar cu dedicație şi profesionalism”.

Sute de persoane care l-au cunoscut l-au memorizat ca fiind om bun, şi doar cu zâmbetul pe buze… Ministerul Culturii a elaborat Premiul ”Ion Madan” oferit anual celui mai bun Bibliotecar…

Grea pierdere pentru o mulţime de oameni, care l-au cunoscut. Condoleanţe familiei, la care Ion Madan a ţinut foarte mult. Pierderea fiului drag a fost o lovitură extremă pe care a resimţit-o cu putere, şi care l-a doborât…  Suntem oameni, şi asta este pentru noi un şoc emoţional care ne marchează, vrem, nu vrem, pentru o perioadă mai mare sau mai scurtă de timp. Şi, ce este cu adevărat trist, e că nu putem nega, nu ne putem ascunde, nu avem cum să fugim de ceea ce s-a întâmplat. Puterea de a merge mai departe o purtăm însă în noi. Trebuie să mai facem înca un efort (oare al cîtălea?!) pentru că aşa e datul vieţii. – Destinul… Trebuie să fim recunoscători că i-am cunoscut pe cei, care nu ne mai sunt alături, că au împărtăşit cu noi clipe minunate. Că avem amintiri, care ne vor însoţi ca nişte lumini, o viaţă întreagă… Astfel simţim, că nu am trăit înzadar…                                                                       Svetlana Vizitiu

Informaţii utile despre Ion Madan:
http://chisinaul.blogspot.com/2012/02/ion-madan-file-de-amintiri.html

http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=29&id=817&zidc=2

http://pt.slideshare.net/BMHasdeu/dr-lidia-kulikovski-2activitatea-bibliografic-n-paginile-revistei-bibliopolis-20022011

http://www.abrm.md/rmenu_02.html

Reclame


Scrie un comentariu

Trăiește-ți un obicei de a fi fericit!


Am primit un sms de la un număr necunoscut: ”Pisicuțo! Te aștept la locul nostru, la ora 22.00!”. Stau deja de trei ore și mă gîndesc… – Bărbaților! Aveți soviste! Semnati-vă! 😀

singuratate rusa

 dusica

 scop corect

copil mai mult girafi


4 comentarii

Discriminarea începe cu privirea


Complicată întrebare: ce-aş fi schimbat în viaţă? Nu există oameni să fie satisfăcuţi absolut de toate, dar există optimisti. nor4Orice problemă se poate de rezolvat. Dacă n-ar fi totul aşa precum aş dori într-adevăr, – posibil, că aş fi schimbat cardial ceva în viaţa mea, dar… nu depinde de mine. Nimic nu poate fi lin. Cu Asta trebuie de trăit, chiar dacă ai un neajuns sau un handicap, înseamnă, că Dumnezeu ştie ce face şi de ce aşa a hotărît… Sau – să te lupţi, să i-ei careva hotărîri. În rest, îmi zic, că viata e normală, căci nu totul poate depinde de noi. Nu poţi să influenţezi lumea sau politica, fie, să trăieşti mereu cu speranţă, că cei de sus-jos te vor asculta…

nor2O persoană cu dizabilităţi nu are nevoie de mila voastră, care desigur e necesară; anume prin ajutorul vostru necondiţionat, – poate pentru un tratament, fie şi numai cu o vorbă bună. Astfel de oameni au nevoie de o Atitudine; să simtă şi să conştiinţizeze, că sunt Normali, şi într-adevăr, iubiţi, La fel de fireşti, ca şi ceilalţi din jurul nostru, – nu să fie puşi la “zid”, în situaţii stingherite, complexate…  Să ştie, că şi ei pot comunica în rînd cu alţii. Să participe la convorbiri, discuţii publice, activităţi şi manifestări social-culturale, să contribuie la binefaceri, – nu şi ignoraţi sau arătaţi cu degetul. nor1Discriminarea se începe cu privirea din inima noastră, care imediat e percepută de orice persoană. Nu ai cum să ascunzi sentimentele, nu ai cum să ascunzi curiozitatea, precum şi dezgustul care-i domină uneori… Iubirea nu poate fi ascunsă, dar dacă o acoperi cu o manta de scuze… Oamenii nu au cum să schimbe atitudinea, fie poziţia lor faţă de persoane cu dizabilităţi, şi ceea,.. ce deja putrezeşte în sufletul lor… Un om cu handicap poate îndura orice, chiar şi acuzaţii etc, dar  nu va suporta să-i fie puse la îndoială caracterul, speranţa, optimismul, zîmbetul sincer…nor3

Ideile simple sunt cele mai convingătoare surse de a te realiza, – iar astfel de persoane au un dar special, să Vadă şi să Audă, chiar dacă sunt orbi sau hipoacuzici, – contribuind cu cele mai ingenioase idei pentru realizarea varia proiecte… Orice fiinţă umană poate fi cheia înţelesului vieţii, – chiar şi a reuşitelor şi succeselor noastre!

In principu, nu exista oameni urîţi. nor5Cu unii, şi nu e secret, – este foarte plictisitor! Înţelegeți, uneori frumuseţea se reflectă din interior. E o formă, ca şi un obiect care pare pustiu, dar nu e deloc pustiu. E un vas pentru suflet! Credeţi-mă, aceşti oameni, alături de voi, pot aduce fericire şi mult noroc!!!

Visezi să ajungi cineva în lumea asta, dar ajungi să-ţi cunoşti valoarea…

Svetlana Vizitiu


Un comentariu

Cînd ajungi să recunoști propria melodie


Niciodată să nu confundați a mea personalitate cu atitudinea mea față de voi! Caracterul meu depinde de mine, iar atitudinea – de voi…

 

cand ajungi

 


Un comentariu

Scris cu lacrimi


Ea îl privea de la celălalt capăt al blocului: erau cam la acelaş nivel de la 11-13 înălţime. El n-o observa, fiind frămîntat cu ale lui şi… gata să se arunce în gol…

„Ce mai nebun gata să se arunce? ori, imi pare? şi… e frumuşel! Iin noridiotul, chiar e gata să sară! Ce nu-i ajunge? Dar, de ce m-ar preocupa pe mine, – nu mai am ce face? Cu ce pot eu ajuta, cu semne? E departe, nici nu mă vede! Şi mă grăbesc la servici! – mă vor penaliza, ca de obicei, că întîrzii mereu…” A încercat să strige la el, însă înzadar; el n-o auzi. – „Interesant, de ce mă priveşte fix? – Bine, fug eu la servici.”

El nu observa pe nimeni, privind doar într-un puncscris lacrimit. Îl măcinau sentimente amare, dragostea nereciprocă, şi viaţa, viaţa asta de toate zilele… Exmatriculat, fără un serviciu stabil, acum şi iubita l-a abandonat pentru unul altul, cu maşină… Ce mai rahat de viaţă, în Moldova asta! Un ratat! Nu ai unde să te realizezi, să studiezi gratuit; pentru toate trebuie să plăteşti! O greşeală prostească din adolescenţă, şi nu poate primi un paşaport, ca să plece în străinătate, să lucreze.

Părinţii? Sunt deja în mormînt. Prietenii, pe care îi ajutase el atît de mult şi necondiţionat, s-au realizat şi au uitat între timp de el. Nu au nevoie de un biet sărman, nici să-l ajute. Nimeni în ţara asta nu are nevoie de el!

– „Mamă, mămică dragă, de ce nu eşti lîngă mine? Îmi este atîta dor de tine, tată!” Iubita – lumina ochilor lui, – nici ea nu mai are nevoie de el. A telefonat-o de zeci de ori, – nici nu ridică receptorul, şi la mesaje nu răspunde.

Privi în gol... Simţise brusc sudoarea-i în spate, corpul începu să se scuture de frig. – „Păcat, să mor aşa! Să mă ierte, Domnul! Dar nimeni pe acest pămînt nu va plînge după mine. Şi nici nu se va aminti”… Recent, îi dăruise lalele galbene de 8 martie, florile tinereţii şi dragostei veşnice: ea părea fericită… Flori galbene… Galbene… Galbene? Se trezi din gănduri;  văzu o pată galbenă. – Ce-i flutură a ”galben”? Abia acum observă fata de la balconul din blocul de vis-a-vis; îi flutura din mâini cu o basma mare, de o culoare galbenă… Şi îi zîmbea!?getImage (1

Aici, şi l-au apucat de braţe cei de la echipa de intervenţie, la care fata totuşi a reuşit sa telefoneze. Fata care se grăbea la serviciu…

A doua zi, fata îi ducea găluşte la spital…

A treia zi, el se transfera la ea cu traiul…

Peste un an, ei făcură o nuntă, la care au invitat şi prietenii care cîndva au uitat de el…etate

În prezent, are un loc de muncă stabil, şi ce-i mai important, este iubirea şi soţia lui! Cea care l-a salvat de păcat!

O rază de lumina, la timp! Sanşe şi speranţe noi!

Există Dumnezeu!

Svetlana Vizitiu


2 comentarii

Dragostea oarbă


Într-o zi, Nebunia își adunase prietenii la un ceai. Au venit cu toții, a fost vesel, distractiv; s-a cîntat, s-a dansat, iar după un desert, getImage (10)Nebunia a propus să se joace lumea ”de-a v-ați ascunselea”: Eu număr pînă la o sută, iar voi vă ascundeți… Primul care va fi găsit, va număra din nou pînă la o sută. Toată lumea a fost de acord, cu excepția Fricii și Lenei. – Unu, doi, trei… – începu să numere Nebunia.nu dau nimic Panica s-a ascuns primă, unde i s-a nimerit să fie. Bucuria alergă veselă prin grădină. Tristețea s-a pus pe lacrimi, suspinînd și gîndindu-se la efemeritatea vieții. Invidia se tot agăță de Licărire, și s-a ascuns după stîncile înalte. Iar Nebunia continua să numere. Disperatul dispera, deoarece Nebunia reuși să ajungă cu număratul, la nouăzeci și nouă. – ”Una sută!” – țipă Nebunia.  – M-am pornit în căutare! Prima a fost găsită Curiozitatea, care își scoase capul curioasă,getImage (15) să vadă cine va fi primul găsit.  Agățată de gard, a fost surprinsă Îndoiala, care se tot îndoia, pe care parte a gardului să se ascundă. Și ceilalți au fost găsiți, iar Curiozitatea deodată a întrebat: – Dar unde e Dragostea? – Și porniră cu toții s-o caute. Nebunia, în căutare, s-a rătăcit departe-departe și a nimerit brusc într-o grădină parfumată de trandafiri. În tufișuri s-au auzit foșnete. Nebunia  a extins în părți ramurile roze și a auzit un țipăt. Era Dragostea, spinele rozelor i-au înțepat ochii. Nebunia își storcea mîinile, cerșind și rugînd iertare în genunchi, promițind să rămînă cu Dragostea împreună pentru totdeauna. Și Dragostea a consimțit! 🙂 De-atunci, conform legendei Dragostea oarbă și Nebunia merg împreună… 😀

 


19 comentarii

Cum e să fii femeie puternică


 :) Despre sindromul ”mătuşicăi” nu veţi găsi în dicţionare. Cu toate că, în viaţă este o apariţie reală: 10297959_657708934301096_8994426641645619120_ncu o stare abătută, de oboseală și morocăneală, în plus, privire stinsă, apatie sexuală, nedorinţa de a mai visa… Un atare kokteil negativ, un motiv din care suferă multe persoane…

Odată, s-a trezit şi în mine această ”mătuşică”. Nu chiar imediat, dar îşi făcea uneori “apariţii” lăuntrice, fie, şi pe o clipă, în al meu interior. Se întâmpla asta, în special, atunci când se adunau grămezi de munci şi griji în gospodăria noastră: deriticări şi cârpiri… Dar cel mai important, – sub masca cicălelilor la adresa celor de-acasă; cică, nimeni, în această casă, în afară de mine, n-are nevoie de nimic. Se-ntâmpla, înţelepciunea din mine să-i riposteze năstruşniciei mele “din interior”, şi acea… dispărea imediat. Și tuturor din nou li se făcea ușor şi vesel. Drept, că după naşterea copiilor, oaspeţica nedorită apărea mai des, ascunzându-se sub masca aprecierilor sociale, cu simţăminte de datorii şi obligaţiuni. Ulterior, “mătuşica” se mutase pentru totdeauna. Cinic şi brutal. M-am pricopsit, deci… Cu tot scarbul – amărăciune, ipohandrie, plictiseală, economie. Doar să mă îngraş încă n-am reuşit, dar nici asta nu mă preocupă. “Mătuşica” a făcut o revizie în casă, şi cu o mâna aspră mi-a strâns cureaua… la buric. Nu-i mai ardea de garderobă, de concerte, de plimbări… În fine, mai apăreau sclipiri de tânguială după vremuri bune, şi plângeam cu lacrimi amare… Veşnic obosită, morocănoasă şi neprihanită, uneori îmi propuneam timid, să intru în buticuri cu lengerie, dar “matuşica” era de neînduplecat! Pantofi cu tocuri? Doamne fereşte! Copiii nu au ce mânca, nu au haine de calitate! Dar şi să fiu mai înaltă ca soţul, la fel, nu se permitea. “Mătuşica” devenea un despot în casă, şi copiii au început să zâmbească mai rar, prietenii – sa vină și ei mai răruț în oaspeţie, iar soţul – să şoptească cu  blândețe… Dar, intr-o zi solară de primăvară, “mătuşica” a dat semne că cedează: viaţa devenise imposibilă! Procurând tot ce mă făcea mai frumoasă şi de nerecunoscut, i-am dat un şuţ acelei “matuşici”, cu toate borşurile, bodogănelile, oboselile şi griji cu obligațiuni.  Mi-am zis şi scris pe frunte câteva poveţe, în lupta contra sindromului “mătuşicei”, cu care lupt și în continuare! Din obligație. :)

1. Fă-le pe toate cu dragoste şi uşurinţă. Aşa, precum spun şi filosofii: ce-i în interior, e – şi dinafară. Dacă te bucuri de lume, de fiecare clipă în viaţă, devii şi la exterior, la fel de frumoasă și atrăgatoare pentru anturajul și norocul tău. Buna ta dispoziţie, precum şi inelele pe apa, se extind asupra celor de-alături. Doar “matuşica” uită, că la mame fericite şi copiii sunt fericiţi, iar la femei fericite și soţii sunt fericiţi.img_20170305_113918

2. Aplică-ţi bucuriile de femeie în rangul celor obligatorii: Precum o spun filosofii: nu e greu să te naşti deştept, iar minte de barbat –  este, fie, nu este… Grația femeiască – e altceva, dar…  e realizabilă. Aşa că, momindu-te şi bucurându-te de plăceri femeieşti, realizează-te! cu Feminitate! cu Şarm! neapărat, cu Cochetării! cu putere de a Farmeca! dar, fără sindroame de matuşica! Doar sentimente și convingere, că tu eşti Cineva, şi-n primul rând, să fii în ochii tăi proprii – Prima! Vârsta nu are afacere: fii Fără dependenţă de ea!

3. Nu sunt datoare nimănui.  Simţul cela, cu datorii, obligaţii, se merită înșirat într-un rând de psihiatrie. Gen clasic: nu suport sa prepar, să cârpesc, să deretic, dar mă simt obligată… Şi… în loc să ne refuzăm pur şi simplu, de treburi obosite, ne violăm sistematic, iritându-ne contra tuturor, transformându-ne în himere rele. Cu toate că, acei “toţi” nici  nu te-au rugat să te arzi trei ore la bucătărie, ca să-i bucuri cu cinci feluri de mâncare? Nu va muri nimeni de foame, iar în criza actuală, soţul se face sătul şi cu un borş! etate1Cred, că doar dragostea e în stare să conducă oamenii în direcţia corectă…

4. Îmi este indiferent, ce vor gândi de mine oamenii. Important – e cum gândesc eu. Dar să gandeşti trebuie, doar de bine! Şi dacă cineva gândeşte de rău, e problema lui! Numai “mătuşicilor” le pasă… Ia atitudine: Un spate drept, barbia în sus, un mers elegant! – cine se va indoi, că esti o Femeie fericită? Apropo, nimeni nu te va bârfi…

5. Dacă e să alegi între sex şi prepararea borşului – alege sexul! Numai nu cădeți jos, vă rog! Că mă apucă uneori şi pe mine îndoiala…  Doar “mătuşicile” n-au puteri, au obosit, sunt ocupate, n-au dorinţă… Poate şi cele slăbite și nesănătoase, să le iertăm… “Fetele normale” includ fantezia, citesc Kamasutra, se ocupă cu Tantra şi dansuri orientale etc. Doar că, borşul se poate prepara și după… Iar cine poate, achită servitorii să-l prepare, dacă -nu, cumpără un set de bulioane :)

6. Femeia e făcută să inspire bărbatul, nu să-l slugească! De acord? Primul meu bărbățel se da cu părerea, că de la femeile care prepară excelent şi cârpesc bine cămăşile, bărbaţii nu pleacă. Ei, şi a avut el patru (!) soții și zeci de amante. Toate preparau şi spălau foarte bine… Iar el n-a înţeles un simplu lucru: servitoarea şi soţia – sunt subiecte absolut diferite!

7. Eu exist, și acest fapt deja e un motiv de bucurie! Alta ca mine, nu există, şi nici nu va fi. Niciodată! Aşa că, fiţi de acord, că e o crimă să te simţi nenorocită, să te ucizi zilnic cu probleme, uneori, inventate, distrugându-ţi personalitatea şi transformându-te într-o tânguitoare lacrimogenă.

8. Fii mereu în formă, chiar şi cu copii în braţe! Iar în faţa bărbatului, întotdeauna,- fii cu rujul pe buze! Să arăţi ca o crăiasă! Şi afară, şi – acasă!  Cine a zis, că femeilor mature le este interzis? “Mătuşica”?… Arată-i limba şi… fugi să te dai pe role! Nu este un lucru imposibil. Doar să-ţi doreşti, doar să vrei… Să ai voință!

Svetlana Vizitiu