Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Andrei Covrig: “Nu-i încredere, nimic nu e…!”

5 comentarii


ImagineDeseori, îmi aduc aminte de vorba regretatului Gheorghe Martin, un bun prieten, colonel, care făcea o distincţie clară dintre prieteni adevăraţi şi cei, precum le numea, “druji”, adică indivizi care apar în preajmă pentru anumite avantaje proprii… Nu am mulţi prieteni. Deşi, la acest capitol, în present, stau mai bine… 1452569_10152049131049630_408444496_nPrefer sinceritatea şi încrederea în relaţii; iar un prieten îl apreciezi aşa cum este, cu tot cu colţuri şi ceea ce te atrage la el. Altceva e când te simţi folosit. Dacă nu e încredere, – nimic nu e! Pe parcurs, am înţeles, că “pădurea nu e fără uscături”, ceea ce m-a făcut să nu regret că am ales să fiu militar. Tot timpul mă strădui să mă conduc de cele învățate acasă. Lecțiile de răbdare și cumsecădenie le-am primit de la mama, iar de la tata – covperseverența și neacceptarea prostiei și trufiei. Am trecut o școală a moralității în acea faimoasa ”kadetka”, liceul militar din Kiev. Să fii ofițer include un set de principii de conduită! Am avut noroc de profesori buni, începând cu părinții mei Eudochia și Simion Covrig, prima învățătoare Eudochia Guzun, urmează liceul militar din Kiev, școala antiaeriană din Sank-Peterburg; 150445_10151490176559630_1091314367_nchiar și în îndepărtata Kușka din Turkestan în nisipurile căruia am făcut slujba timp de zece ani. Am avut mult de învățat de la colegii și șefii mei din Chișinău, inclusiv, Pavel Creangă, Boris Gamurari, Valeriu Pasat306236_10151468033799630_2032897633_nAm un respect şi o admiraţie deosebită pentru militari: îi consider reprezentanţi ai unei pături sociale deosebite. Activitatea mea militară – a fost o perioadă de viaţă fenomenală, dar care s-a intrerupt forţat odată cu venirea în Moldova la putere a comuniştilor şi lacheilor acestora. Între cele două extreme a fost Afganistanul, revenirea la baştină, ulterior, războiul pe Nistru, cu reuşite în brigada antiaeriană şi la minister, tradiţii înrădăcinate – sunt chestii care le pun la activ. Ce m-a inițiat să revin la baştină în 1992: sincer doresc un stat de drept European şi – nu unul învrăjbit cu fraţii noştri de peste Prut. Am în vedere, şi această isterie antiromânească: Cu cine ne certăm? De fapt, cu UE şi NATO, 551330_10151265873454630_786107217_nai căror membru este şi România. Comuniştii, ca de obicei, neavând nimic concret în activ, prostesc lumea. Astăzi, situația este una alta decât cea din 1992. Există între Tiraspol și Chișinău o opunere alimentată de politicieni și serviciile speciale ruse, însă, nu cred că se va ajunge la o confruntare directă armată. 267741_10151219030459630_639351957_nSuntem urmăriți de UE, SUA, noi actori în formatul de negocieri ”5+2”. E o nouă situație geopolitică mai favorabilă decât la începutul anilor ’90. Suntem vecini cu NATO și UE: această politică de vecinătate ne oferă siguranță. Vorba nu e doar de conflicte armate, ci și de timpul de pace, când avem mii de dispăruți în depărtatele Spanii și Rusii, iar instrumentul legislativ în Republica Moldova lasă de dorit. Fiecare locație are câteva nenorociți de aceștea, dispăriția cărora provoacă chinuri și suferințe rudelor. În 2003 am pus în discuție proiectul de lege cu privire la veterani, act normativ care, desigur, avea și țente electorale din partea deputaților comuniști. Prevederile legii referitor la transportul urban gratuit pentru veteranii războiului de pe Nistru, înlesniri pentru voluntari care au fost pe poziții alaturi de militari și polițiști au apărut și datorită insistenței noastre. Sunt inițiat în materia Dreptul războiului, care include și Dreptul de la Geneva. Am efectuat câteva studii, editând și două reviste ”Securitate prin cooperare” și ”Drept Umanitar”.936309_198593000295134_1754468392_n Tradițional, organizăm mese rotunde ”Securitate prin cooperare” cu politicieni, parlamentari, militari, punând în discuție problemele care țin de operațiunile de menținere a păcii. Sunt convins, că pentru a întra în UE este necesară o schimbare a elitei poltice. Constituția, cârpită de atâtea ori cu statut de neutralitate, care realmente înseamnă dependență de Tiraspol și Moskova, are nevoie de modificări.  Personal, consider, că dacă Moldova se vrea în UE, mai întâi trebuie să adereze la NATO, astfel, precum au făcut-o toate țările ex-socialiste și cele baltice. De la 1991 încoace avem suficiente persoane care fără prea multe mustrări de conștiință, au sărit dintr-o barcă în alta, trecând dintr-un partid in altul: ”curvizm” politic absolut…   ”Întronarea” lui Voronin, din aprilie 2005, m-a impus sa ma implic în politică, – 1466202_10200922698215866_1651599045_nnu pot să uit această trădare epocală! Am aderat la formațiunea social-politică ”Mișcarea Acțiunea Europeană”: pe-atunci,  liderul Anatol Petrencu m-a motivat prin perseverență și principialitate în toți anii care au urmat după declararea Independenței R. Moldova. Ulterior, am plecat de la MAE, cînd am înţeles, că a fost o şmecherie şi fără de şanse. Totuşi, a fost o provocare: am înţeles eu şi şi mai mulţi din colegi.

Părinții, prietenii și amintirile. Am amintiri frumoase, în special, cele din copilărie. Și în present, prefer să ne întâlnim cu prietenii din copilărie, fie de Hramul satului, fie, la un fotbal. Orice ocazie de a ne revedea sunt clipe de bucurie. Regret, că mulți prieteni nu mai sunt cu noi. Ne-au părăsit Leonid Plăcintă, Andrei Bejan… 417113_10150680850964630_554400198_n

Cu soția mea Svetlana ne-am cunoscut în anii ’70, pe atunci eu studiam la școala militară. Fiica Aurelia lucrează la Muzeul de Arte, feciorul Serghei – șofer de autobuz pe rutele lungi spre Kiev si Rostov. Am doi nepoți, la care țin mult…

Îmi place lectura. De câte ori redeschid cartea lui Mihail Bulgacov, descopăr ceva nou… 263858_10150222040684630_7357127_nLa fel, mă relaxez, ori de câte ori citesc ”Vițelul de aur” și ”Douăsprezece scaune” de Ilf și Petrov, care sunt convins, că relevă si realitatea presentă din R. Moldova. Avem sufucienți eroi gen Șurik Balaganov, care percep fericirea în cele 327 de ruble și 12 kopeici, fiind convinși că nu există alte centre culturale decât Moskova, Kievul și Jmerinka, iar la noi, – Chișinăul și Costeștii… Cu plăcere am citit amintirile lui Nicolae Iorga despre două călătoriile lui în Basarabia la începutul secolului XX.

Date biograficeAndrei Covrig s-a născut în s. Isacova, raionul Orhei. Peste câţiva ani părinţii au trecut cu serviciul în s. Gordineşti, Rezina, unde locuiesc şi în present. Colonel în rezervă, căsătorit, doi copii. După liceul militar din Kiev a absolvit Şcoala Militară superioară a Trupelor Anti-aeriene din Sankt-Peterburg, Colegiul European George C. Marshall de Studii 484530_10151019400319630_452985126_nPolitice şi Securitate (Germania), un curs de studii la Institutul de Drept Internaţional Umanitar (San-Remo, Italia), Academia Administrării Publice pe lăngă Preşedintele R. Moldova, masterat “Administrarea publică”. Zece ani şi-a făcut serviciul în districtul militar Turkestan, garnizoana Kuşka, şi patru ani – în districtul militar Belarus, garnizoanele Slonim şi Brest, în calitate de locţiitor comandant bateree tunuri antiaeriene, apoi ofiţer în statul major al diviziei de infanterie. 1455134_10152044107229630_1857730987_nÎn 1992 a revenit în Moldova. Până în 1997 a fost locţiitorul comandantului în brigade Rachete Antiaeriene “Dmitrie Cantemir”, fiind apoi transferat în cadrul Ministerului Apărării. Ultima funcţie – locţiitorul şefului Marelui Stat Major al Armatei Naţionale (educaţie şi colaborare militară internaţională). Din octombrie 2001 a trecut în rezervă. În present, este preşedinte al Asociaţiei de Drept Umanitar din R.Moldova, membru al Comitetului interdepartamental pentru implementarea dreptului internaţional umanitar, co-fondator al Alianţei Organizaţiilor Veteranilor de Război, preşedintele Asociaţiei absolvenţilor moldoveni al Centrului European George C. Marshall. Autor al manualului “Implementarea dreptului internaţional umanitar. Introducere” (2001), mai multor broşuri şi articole. Veteran al războiului din Afganistan (1979-1980) şi al Războiului pentru Apărarea Independenţei şi Integrităţii Teritoriale a R.Moldova (1991-1992). Distincţii guvernamentale: “Meritul militar” şi “Za boevye zaslugi”.

Consemnare, Svetlana Vizitiu

Anunțuri

Autor: Svetlana Vizitiu

Impresii din viata si carti / Blog Svetlana Vizitiu

5 gânduri despre „Andrei Covrig: “Nu-i încredere, nimic nu e…!”

  1. Cum şi a fost preconizat astăzi la Clubul ”Impresii din viata si cărţi” s-a desfăşurat o discuţie cu domnul colonel Andrei Covrig. De prima dată am asistat la şedinţa acestui club care activează pe lângă biblioteca municipală „B. P. Hâsdeu”, şi nu mi-a părut rău că am venit.
    Am avut onoarea să particip şi eu în rînd cu alţii participanţi urmărind discursul domnului colonel în rezervă. Făcînd o retrospectivă a vieţii şi activităţii sale dumnealui a prezentat autobiografia prin prizma universului literar şi dragostei faţă de carte şi marea literatură care l-a însoţit de mic copil şi care este permanent în vizorul său şi în viaţa cotidiană.
    Am fost impresionat de mulţimea de poze a evenimentelor la care a participat sau care singur le-a organizat domnul Andrei Covrig. Fiind ofiţer profesionist de carieră interesele dumnealui sunt diverse şi cuprind o largă gamă de activităţi cum ar fi cele sociale, politice, educaţionale şi pur şi simplu de suflet. Din discursul său am reţinut firul roşu al personalităţii sale – încrederea în oameni. Anume încrederea în onestitatea colegilor, prietenilor şi rudelor este cea mai necesară bogăţie a fiecărei persoane. Anume încrederea permite realizarea multor idealuri.
    Mulţimea de întrebări adresate domnului Covrig şi răspunsurile sale ne-a convins pe toţi că adevăraţii ofiţeri sunt nu numai profesionişti şi omeni integri dar şi sunt patrioţi care muncesc şi se gîndesc la ţara noastră la viitorul ei democratic şi european, la oamenii simpli, la poporul acestei ţări. Anume aşa o persoană este domnul Andrei Covrig. Sunt mîndru că îl cunoasc pe dumnealui de 20 de ani şi anume domnul colonel a fost acel care m-a îndreptat pe direcţia necesară în cariera mea profesională de militar fiind un bun pedagog şi camarad, avînd acele argumente care pot convinţe un tînăr locotenent.
    Astfel de persoane ca domnul colonel Andrei Covrig trebuie să fie luaţi ca exemplu nu numai de tinerii ofiţeri ai Armatei Naţionale dar şi de fiecare tînăr care doreşte să se dezvolte şi să se perfecţioneze ca om ca persoană.
    Vreau să mulţumesc personal domnului colonel Andrei Covrig pentru invitaţia la Clubul ”Impresii din viata si cărţi” care nu era să se desfăşoare fără aportul adus de doamna Svetlana Vizitiu pe care o mulţumesc pentru organizarea acestui eveniment.

    Cu respect,

    locotenent-colonel în rezervă Iurie Moisei

    Apreciat de 1 persoană

  2. O bibliografie demnă de o personalitate cu impact asupra dezvoltării societății din care face parte! Sincere felicitări!

    Apreciază

  3. Bravo !!! Felicitări cu Sf. Andrei !!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s