Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club

Sunt acasă, mamă!

34 comentarii


Mama îi cumparase o bicicletă. 2013, toamnaTot sărea în jurul ei ca un copil. El şi era un copil pe-atunci, de şase ani. După ce îşi calmase bucuria, o mulţumi timid. Mama încercă să-l alinte, să-l cuprindă, însă el o refuză. N-a fost niciodată afectuos, încă din copilărie. „Cine te va mai îmbrăţişa, dacă nu eu?”- îl întreba zâmbind mama, mângâindu-l pe cap. -„Fetele! chiar şi Eva mă sărutase, ieri…” Rupându-se din îmbrăţişarea ei, a alergat la băieţii din curte, să-şi împărtăşească vestea cea mare. Era un copil năzbâţios, juca fotbal sau „de-a hoţul” în ascunziş; iar pentru o jumătate de ciocolată cerea fetelor să-i demonstreze buricul, şi pentru una întreagă, să-l atingă… Acum, se ascunde nu de Lenuţa sau Radu, acum fuge de cărţi, de profesorul de la universitate. Deja şi copacii nu par atât de mari, şi nici picioarele lui caraghioase în pantofii de mărimea 44. Câteva amintiri… Îşi aminteşte lacrimile lui: Mama a scos o curea, iar el o ruga să nu-l bată. Pentru că furase nişte jucării, pentru că venise miliţianul. Iar mama îl mustra, că se străduie să nu-i lipsească nimic, că-i cumpără de toate ce are nevoie: „De ce l-ai lovit pe Radu cu cărămida în cap? Cum de ai putut s-o tragi pe Eva de păr? Doar e fetiţă!”. Astfel, ca pedeapsă, atunci, a fost încuiat în casă. Apoi, toată lumea s-a împăcat, timpul le-a mai domolit pe toate. – Eh, copilărie! Da, lucrurile s-au schimbat. Azi, le priveşte din alt punct de vedere. Mult mai matur. 1504119_593541620700761_1475768840_nMiliţianul a devenit poliţai. Lenuţa şi Eva au schimbat formele lor de copile. Barterul cu ciocolata nu mai merge. Dar şi preferinţele băiatului s-au schimbat: în loc de îngheţată sau limonadă, bea bere şi rachiu. A devenit responsabil pentru acţiunile lui. Luase şi o pauză academică, ca să nu fie exmatriculat. Ca în gluma ceea: „De ce, ai divorţat? Nu prepara gustos?.. – Ba nu, pentru absenţe!” Pentru toate faptele trebuie să plăteşti! De sinestătător. Iar iată aici, băiatul nu dorea să se maturizeze. E adult, deci, şi singur va rezolva problemele lui; va bea cu cine doreşte, va veni la ora care-i convine… A crescut într-atât, că poate fără un junghi de conştiinţă să dea un telefon şi să-i vorbească, astfel: „Hei, maman, auzi,  – dă-mi două sute!”. I-a dat. A mers la Eva la zi de naştere. – „Când te întorci?”. – „Nu ştiu, mamă. Poate mâine, poate poimâine, şi nu singur. Cu Lenuţa”. S-a întors peste două zile cu ea, direct – în bucătărie.ochi lakrima Mama nu era acasă. „Ra..at, nici mâncare nu mi-a lăsat, greu de presupus.” Apoi, observase o notiţă: „Sunt în deplasare, – revin joi. Banii sunt în noptiera mea. Să fii cuminte, fiule!”. A mers,  ba nu,  a zbughit-o dintr-o fugă la noptieră. Făcu ochi mari: Azi, e duminică. Câte 300 de lei pe zi: până seara de joi! – „Lenuţo, trăim!”

-Noroc, maman! Ce mai faci? – Dar tu? – E totul normal. – Mamă, o ştii pe Lena. Ap, să ştii, că de azi, ea va locui cu mine, în odaia mea!… – Lenuţa apăruse la timp, şi l-a salvat de întrebări inutile. Dimineaţă. – „Noroc, tanti Catea!” – simulase Lenuţa un zâmbet. – „Maman, noi am plecat la o plimbare!” – „Când mă întorc? Nu ştiu.” – „Gata, mamă, n-am timp de discuţii acum…” – Bani? pentru ce anume? – „Hai, lasă mamă, prefăcătoria. Nu mă întrebai nicodată…” – „Nu, mamă, nu-s narcoman”. – „Nu-mi dai? Nu trebuie! – Eu plec de acasă!” – Mănâncă măcar, înainte de drum, – l-a ironizat mama. „Da du-te…tu”, – a trântit fiul uşa…

Strada l-a cuprins cu fluxuri de ploaie. Umed, rece, cu toate că e vară. Avea el o ciudă pe Lenuţa, ce să mai zică. Da, mamă e un pic cam dură, dar de ce să plece, atunci când are nevoie de cel mai mare sprijin. Se supărase şi pe mamă. Va merge la prietenii lui, dar şi cei dispăruseră, anume când el a rămas singur, fără bani şi acoperiş; acolo, unde tuturor, le plăcea să bea bere şi să se distreze…

de ceÎnchiriase peste un timp un apartament şi, curând, se împăcase cu Lenuţa lui; i-a zis, ca s-a angajat la MOLDEXPO, ca asistent la un pavilion, cu un salariu normal: pentru o cină la lumina luminărilor e suficient. S-a restabilit şi la universitate. Ce n-ai zice, dar are multe de recuperat. Greu a fost cu lucrul, toate agenţiile angajau doar persoane cu studii… Iar fără relaţii – nicăieri! Toate au revenit în ritmul lor: a fost nevoie de jumătate de an… O plăcea pe Lenuţa: si mirosul de păr, timiditatea ei, zâmbetul…  Recent, s-a întâlnit la câteva beri cu un prieten, care i-a zis, că l-a căutat mama. – „Eşti un prost, răspunde-i măcar, doar retrăieşte şi suferă…”  -„Ce ai vrut, mamă? De ce nu mă laşi în pace?”… -„Iartă-mă, fiule, dacă te-am obijduit cu ceva, îmi pare rău. N-ai uitat, că mâine e ziua ta de naştere? Vei veni? Poţi să vii şi cu pasia ta…” Şi-a zis, că totuşi, nu este el atât de insensibil… S-a abţinut de brutalităţi.

Fu cuprins de amintiri: – „Andrei, te felicit, fiule. Azi, împlineşti 18 ani. Ai devenit adult, şi, cu toate că locuim separat, iţi duc dorul. Nu mă întrerupe, te rog. Nu vreau să te agăţi de drumuri, iată, cadoul meu. Îmi exprim toată dragostea mea pentru tine!” Şi-i oferi o pereche de chei. De la un apartament. La aceeaşi scară, alături de ea. El privise oaspeţii cu un nod în gât: lacrimile au început să-l adape: „Mă iertaţi, revin acuş”. Ieşi la balcon, să fumeze o ţigară. „Îţi mulţumesc, mama!” –  spuse el sec, ca de obicei. S-a mutat. Finişa studiile din anul trei, avea un loc excelent de muncă, apartament propriu. Fata, pe care, se pare că o iubeşte cel mai mult pe lume; e asigurat cu de toate: ce mai putea să dorească el la 20 de ani? În ultimii doi ani, aproape ca nici nu discutase cu mamă-sa, doar despre lucruri mărunte. getImage (9)Simţea, că e mai liniştită, ştiindu-l alături, în vecinătate. – „Noroc, mamă, ai ceva de mâncare?” – alergă flămând la bucătărie. – „Dar ce, a Ta nu prepară?” – „Mamă, să nu întindem aceeaşi coardă veche!”

picaturi

În ziua, când a fost anunţat, că mama suferise un atac de cord, el a lăsat totul baltă: amânase o călătorie de afaceri. Medicul i-a spus, ca mama are membrele paralizate, şi este greu de prognozat cât timp va trăi.  S-a trezit şi a început să plângă… – „Spune-mi, fiule, ce-i cu mine? De ce nu mă pot mişca? „- „De oboseală, mamă… Nu plânge. Medicul a zis, că totul va fi bine, te vom „restaura” noi! Ai nevoie de odihnă, aer curat, tratamente fizice… Vom merge la vilă, te refacem noi!” – „Doar că, te rog, fără Lenuţa”. – „Mai vorbim, mamă!”

Un fost coleg de clasă al mamei, actual director al băncii în care el lucrează (multumesc mamei, a vorbit pentru el) le donase un cărucior cu roţile. Acelaş director i-a dat liber de la servici şi i-a permis, să-şi îngrijească mama, atâta timp cât e nevoie. A vorbit şi cu o soră medicală să vină la domiciliu, să facă toate procedurile necesare: înjecţii, perfuzii, masaj… Cu o vecină vorbise,  s-o urmărească ziua, cât va fi el la serviciu. – „Lenuţa, şi tu la fel, împlică-te, ai grijă de mama, în lipsa mea, şi, te rog, să nu vă certaţi!”

– „Mamă, trebuie să plec, pe o lună, cu serviciul. E o afacere foarte importantă. Tu, n-ai voie să retrăieşti, şi cu Lena, să nu vă certaţi: ea rămâne să aibă grijă de tine.” -” Fiule, nu e potrivită ea pentru tine…” – „Mamă, gata, să nu începem… Mă voi descurca cumva şi singur…” МАРИУШ ВИДЕРЫНЬСКИO sarută pe obraj şi fugi la aeroport. – „Şi ţie, reuşită în toate: să te ajute Dumnezeu!” Rămăsese ultimă sedinţă. Se pregătea să se întoarcă din deplasare. Se simţea ciudat: avea un sentiment neplăcut, iar inima pulsa tot mai tare. Telefonase acasă. Femeia care avea grijă de mama lui, i-a spus, că-i puse o şeringă şi a adormit, totul parcă e în ordine…getImage (6)

În această seara va zbura acasă: terminase lucrul de-o lună. Se bărbierise, se pregătea să i-a o gustărică. Sună telefonul, era femeia ce avea grijă de mama: Suferise al doilea atac de cord… Au luat-o medicii la spital.  A dat fuga la aeroport… Din cauza timpului, zborurile au fost amănate. În sfârşit reuşise să ajungă acasă. – „Cum s-a întâmplat?” – „Andrei, n-am vrut să-ţi spun, dar ea era la fereastră, respira la aer curat. M-am apropiat s-o acopăr cu o pătură, să nu răcească. Iar jos, la scară, s-a apropiat o maşină: Lenuţa ta se săruta cu un bărbat… Doar atâta a reuşit să zică: uite, am spus doar, că nu e potrivită pentru fiul meu, şi i s-a întretăiat respiraţia. Am culcat-o şi am chemat ambulanţa. Până la sosirea ei, i-am făcut o şeringă.” Se deschise uşa şi întrase Lenuţa, cu un zâmbet: „Salut, Andrei, n-ai putut să telefonezi?” – Îi trase o palmă. Mai încercă, dar fu oprit de îngrijitoarea mamei. – „Cara-te din casă! Ai doar o oră, să-ţi strângi lucrurile!”na puti k istine

Cel mai greu a fost s-o înveţe să mănânce: ea retrăia, ca fiul e nevoit să-i schimbe pamperşi… Se ruşina, şi se încăpăţâna din acest motiv să i-a ceva în gură. Acum el avea grijă de mama. Ea nu putea vorbi; tot încerca să-i spună ceva „css-csss”, şi el nu reuşea s-o înţeleagă. O privea în ochi, şi încerca să ghicească ce doreşte. Ziua, mai mult dormea. Vecina are grijă de ea ziua, nu face un pas de lângă patul ei. Alerga acasă, la mama. „Css, css”. Acuş, mamă, vin. O schimba, o hrănea. Iată, punem şi televizorul. Îi plăcea sa privească seriale. Ea privea seriale, el o privea pe ea. Doamne, cum a mai schimbat-o boala! Acum trei luni femeia asta de patruzeci si doi ani radia frumuseţe şi energie. Îmbujorată, cu siluetă. Aşa şi nu s-a mai recăsătorit după moartea tatei. El chiar il învidia pe directorul băncii, care încerca s-o cucerească pe mama lui. Iar acum, pătura ascundea trupul unei bătrâne încreţite. Şi-a pus capul pe pieptul ei, şi – mâna mamei pe capul lui. Avea un dor de mângâierea ei.  Adormea. Visa copilăria. Cum a căzut din copac, iar mama i-a alinat durerea. Aceste mâini, care l-au mângâiat toată viaţa, şi el nu le-a preţuit. Cât de mult ar fi vrut el să-i scoată ghimpele din inima ei. Se trezise de zgomotul televizorului. Încet, să nu-şi trezească mama, a mers la bucătărie, să bea un pahar de apă. Se întorsese, se aplecase s-o sărute pe frunte. Vântul rece, spărgând fereastra, imediat răcise odaia. Faţa rece cu un zâmbet îngheţat. Vântul de noapte îi zburdă părul…  Cimitirul, cuvinte de adio…

Se trezise din amintiri… A ridicat ochii umeziti: – „Priveşte, mamă, aceşti bravi copilaşi. copiii baltoacaPrecum şi ai dorit cândva: Am un băieţel şi o fetiţă. Soţia mea Râluca, această curte scăldată în soare. Ascultă! Ai auzit? Era visul tău, să ma vezi fericit. În sunetul valurilor, strigăte de pescăruşi. Era visul tău să avem o căsuţă pe malul mării: acum am de toate, doar tu îmi lipseşti.  Mi-e dor de tine, mamă! Pentru un moment, i s-a părut, că stă în faţa mamei şi ea îl privea, la fel, cu ochi fericiţi. a mea poza CodruSoarele a aprins solul. Şi-a amintit de Gabriel Garcia MarquezOmul n-are legătură cu pământul, dacă în el nu zace trupul lui„.

Doamne-Dumnezeule! Un veac de singurătate a trecut. „Am revenit la patria mea. Despre care nu am uitat şi nici nu voi uita. La pământul, în care zac părinţii mei„…

Un sentiment cald s-a răspândit prin tot corpul, când a deschis poarta. A întrat, s-a aşezat pe scăunel: „Bună ziuă! – Sunt acasă, mamă!”

Svetlana VIZITIU

(Din fapte reale)

Anunțuri

Autor: Svetlana Vizitiu

Impresii din viata si carti / Blog Svetlana Vizitiu

34 de gânduri despre „Sunt acasă, mamă!

  1. Hey there would you mind letting me know which hosting company you’re utilizing?
    I’ve loaded your blog in 3 completely different web browsers and I
    must say this blog loads a lot faster then most. Can you recommend a good hosting provider at
    a honest price? Thank you, I appreciate it!

    Apreciază

  2. Hello. outstanding job. I didn’t anticipate this.
    This is a splendid article. Many thanks!

    Apreciază

  3. O poveste emotionanta. Foarte educativa si durwroasa in acelasi timp,o mama ce sacrifica totul pentru fiu,el un copil putin rece in sentiment dar pina la urma rwuseste sa intwleaga dragostea neconditionata a mamei. Felicitari si cit mai multe scrieri.

    Apreciază

  4. Trist, interesant, suprem
    Ar trebui rezolvata problema migratiilor in Moldova.

    Apreciat de 1 persoană

  5. oh…Doamne cat doare, am un frate exact asa 😦
    sper „sa ii vina mintea la cap” mai devreme decat cand v-a fi prea tarziu

    Apreciat de 1 persoană

  6. Recitind povestea, intotdeauna incep sa plang. Am scris-o exact trei ani, – a intrunit trei destine, trei caractere si toate s-au mentinut pe o balanta dramatica… Toate atat de impreviibile, dar conteaza sa fim mereu optimisti, sa credem si sa ne realizam visurile.
    Citindu-l pe Gabriel Garcia Marquez „Omul n-are legătură cu pământul, dacă în el nu zace trupul lui”, se face si mai trist… Speranta ramane.
    https://fileviatasicarti.wordpress.com/2013/07/04/sunt-acasa-mama/

    Apreciat de 1 persoană

  7. Rebel, înfumurat, copil modern, o mamă cu trăirile ei. Moartea mamei, maturizarea fiului, regretul. Trăire intensivă a autorului. Felicitări!

    Apreciază

  8. Cu astfel de copii este nevoie de rabdare, perseverenta si multa incredere in sine. Mama sarmana a avut aceste calitati, insa inima nu ia rezistat

    Apreciază

  9. Sunt ferm convins, ca fiecare, cine a cules aceste relatari de pe filele blogului (dar noi suntem deja apr. cinci mii) a pus mana pe receptor sau telefon si a contactato pe mama lui.Chiar si barbarii, si cei mai cruzi oameni, inconstient, undeva in scoarta cerebrala, intr-un colt de inima , are un loc destinat MAMEI
    Acesta fiind aportul Dmtale in educatia, cresterea spirituala, a calitatilor omenesti a societatii, in care, apare o noua tendinta , de a trai asa , pentru sine. Cel mai mare pacat de pe pamant , de a nu vrea sa ai copii.
    Va multumim mult , pentru sufletul bun si inima mare! Noi cu totii va iubim mult!
    Am spuso din partea a mai multora, fiind ferm convins, ca multi , multi mi se vor alatura.
    Cu respect

    Apreciază

  10. Mă tem că aproape întodeauna ajungem târziu acasă, iar pe părinţi îi iubim după ce trec în nefiinţă. Nu e drept.

    Apreciază

  11. Emoționant, cursiv, captivant. E scrisă de un suflet sensibil și talentat. Admirație…

    Apreciat de 1 persoană

    • Va multumesc pentru apreciere!!!
      – in ziua de azi, talentele la noi nu au valoare, iar sensibilitatea e privita ca ceva slab si prostesc 😦
      Vb din tara in care locuiesc…

      Apreciază

  12. Mai rar asa ceva
    Chiar foarte buna

    Apreciat de 2 persoane

  13. Impresionant de tristă povestea aceasta! Biata mamă, câtă suferinţă cauzată tocmai de conduita infernală a celui căruia i-a dat viaţă… Trup din trupul ei… De ce oare nu preţuieşte omul ceea ce este de preţuit? De ce oare îşi dă seama numai după ce pierde acel bun de preţ, că era un ceva extrem de valoros?! Doamne fereşte! Pentru scriere, felicitări, Svetlana!

    Apreciat de 2 persoane

  14. Doamne cu cata placere am citit si cum am trait fiecare cuvant . O viata de om redata in cateva cuvinte, rascolitor.

    Apreciat de 1 persoană

  15. asa e viata cu bune si cu rele. nu suntem perfecti. parintii nu-i alegem. toti gresim, copii, parinti, dar trebuie sa existe acea dare de seama cand gresim,sa cugetam cum sa cerem iertare, chiar daca nu putem pe moment, trebuie gasit momentul. Cand ceri iertare, te eliberezi de o greutate a sufletului. Sa spunem mai des, atat copiilor, cat si parintilor, multumesc si va iubesc!

    Apreciază

  16. nici eu nu mi-am putut stapini lacremele… Tare scris!!

    Apreciat de 1 persoană

  17. Pe timp ce citesti simti o caldura care te inconjoara apoi inima incepe sa intre in fibrilatie , emotiile nu-ti dau pace ,intri adang in poveste apoi la final izbucnesti in plans ….Felicitari pentru cuvintele sincere ….

    Apreciat de 1 persoană

  18. Devenim pe zi ce trece antisociali si nu ne mai satisface contactul direct in care putem privi pe cineva in ochi. Suntem inconjurati de copii care de cand s-au nascut ne-au privit cum traim ca robotii si considera ca asta este o normalitate. Ei nu stiu ce inseamna sa fi copil, sa joci sotronul sau sa te joci de-a v-ati ascunselea, ei stiu doar ca trebuie sa termine Angry Birds. Sa ridicam capul sus si sa ne privim mai mult in ochi, sa zambim si sa ne imprietenim cu adevarat, sa invatam sa redevenim oameni, si nu sclavi ai tehnologiei!

    Apreciat de 1 persoană

  19. Minunat.multumesc si eu sunt mama de baieti si nu stiu ce ma asteapta dar sper ca vom trece cu bine peste probleme mici s-au mari .

    Apreciat de 1 persoană

  20. super..

    Apreciază

  21. Incredibila schimbare a individului, Povestire foarte actuala!

    Apreciat de 1 persoană

  22. Cit dureroa, am plins shi eu

    Apreciază

  23. Cit de dureros Doamne! am plans…

    Apreciază

  24. interesant , şi plin de emoţii …

    Apreciat de 1 persoană

  25. Postare brio!
    de regula Moldova are nevoie de profesionali, supravietuietori numai din astia; azi mentalitatea e la pamint, tot de istea fug in UE la spalat curu altora. Zavoade, fabrici nu mai avem, locuri de munca nu mai avem, ca ne mai ramine de facut?

    Apreciază

  26. Niciodata nu stim sa apreciem ce avem 😦 Intorcetiva acasa!

    Apreciat de 1 persoană

  27. Extraordinara poveste 😦 Tipic moldoveneasca

    Apreciază

  28. atinge sufletul

    Apreciază

  29. Tulburator!

    Apreciază

  30. Am amutit,ar trebui citita de foarte multi oameni,niciodata nu stim sa apreciem ce avem,dureros dar adevarat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s