Impresii din viata si carti / Svetlana Vizitiu

Oameni, destine, istorii de viata, dragoste, pasiune, carte, lectura, club


4 comentarii

Rusalina Russu la Clubul de elite „Impresii din viata si carti”


Ramâne o doamnă a televiziunii, care a dovedit ca prin perseverență, ambiție și multă muncă se poate ajunge undeva sus fără a face prea multe compromisuri. Aici avem un exemplu minor al adevăratei forțe care de la bun început a știut ce-și dorește, și unde va ajunge mai departe… Rusalina RussuJurnalista Rusalina Russu, căci despre dumneaei este vorba, astăzi ne-a onorat cu prezența ei ca protagonistă cu nr. 62 la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti ședință organizată în cadrul  Sediului Central al Bibliotecii Municipale ”B.P.Hasdeu”, moderatoare Tamara Curtescu-Marinciuc. Vedeţi albumul «Rusalina Russu a 62 protagonista a Clubului de elite». Limba română e la ea acasa! – spune ea. O înverșunată apărătoare a drepturilor copiilor, a familiei, în general, – nu se sfiește să o spună mai ”popular”, în dialectul moldovenilor ca exemplu:”Deductie nocturnă – la nunta copiii orasenilor danseaza cu maturii in cerc, se-nvirt peste tot, se-ncilcesc printre picioare si toti le zimbesc; copii celor de la tara sunt hudicaiti de parinti, imbrinciti, zdruncinati, tzistuiti – din pacate, la sate inca bataie e rupta din rai, am impresia ca azi o zdruncin eu vreo gospodina care-si zgiltiie copkilu”… Familia pentru Rusalina – ”e o mica cetate pe care trebuie să o clădeşti încetul cu încetul, cu dragoste, cu respect, cu sacrificii.”  Om public, Rusalina este, de fapt,  o persoană simplă, mereu zâmbitoare, deloc complicată în comunicare… La club a fost sinceră, a vorbit mult din impresii din viaţă, experienţă proprie, a plâns, a zâmbit, a răspuns la întrebări, ne-a făcut fericiţi, interesaţi pân-la culme, sentimentali, trişti, vulnerabili, emoţionanţi, – într-atât, că ulterior toată lumea a venit la mine să-mi spună, că ”a fost ceva extraordinar şi deosebit”, iar mai multe detalii despre şedinţă cu Rusalina Russu puteți viziona în filmulețul  și imaginile foto din albumul: «Rusalina Russu a 62 protagonista a Clubului de elite».

Reacțiile publicului invitat la ședința Clubului vin să fie cele mai sincere:

”Pana astazi o vedeam doar la televizor: eleganta, amabila, si, uneori, provocatoare, insa intotdeauna cu o prezenta de spirit admirabila. Astazi am avut ocazia sa o intalnesc pe viu, la sedinta Clubului, si am ramas profund impresionata de personalitatea Dnei Rusalina. Frumoasa, discreta si sincera, Dnei a stabilit imediat o punte catre inimile ascultatorilor, fascinandu-i. Am parcurs impreuna drumul sau profesional, succesele si dezamagirile, trairile personale. Multumim pentru intalnire!”- Ala Pinzari

”A fost o după-amiază deosebită cu protagonista Rusalina Russu. O discuție empatică, deschisă, atât cu moderatoarea evenimentului, cât și cu participanții… Ceea ce ne-a oferit Rusalina ca Om, Femeie, persoană publică este un model de a fi ,,egal,, cu ceilalți și un model pentru toți. Mulțumesc, Clubul de elite ”Impresii din viata si carti” și Svetlana Vizitiu, Rusalina Russu, pentru organizarea evenimentului!” – Таtiana Scripa

”De la protagonista cu acest zambet fermecator care emana o energie pozitiva,un nivel de intelectualitate care putini il au la aceasta virsta, toti prezenti am primit o satisfactie la raspunsurile intrebarilor si mica descriere din trecutul Doamnei Rusalina! Felicitari si bun venit in familia la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, Svetlana Vizitiu multumesc de invitatie!” – Constantin Lapusneanu

”O adevărată revelaţie a fost întîlnirea cu Doamna Rusalina Russu, deoarece am cunoscut frumuseţea şi nobleţea sufletească a multîndrăgitei mele prezentatoare şi producătoare la Televiziunea MOLDOVA 1. Am aflat că nu este uşor drumul ascensiunii profesionale, fiindcă zi de zi lucrează cu multă dăruire, onestitate şi perseverenţă pentru a oferi telespectatorilor cele mai frumoase emisiuni. M-am bucurat mult că Doamna Rusalina Russu este o mamă fericită, îşi iubeşte mult familia, le acordă ajutor incomensurabil celor dragi. Succese frumoase, fericire şi multă sănătate Vă urez, Doamnă Rusalina!” – Tatiana Isacova

”Astăzi, la Clubul de elite ”Impresii din viata si carti”, am reântâlnit-o pe Rusalina Russu, care întradevăr rămâne o doamnă a televiziunii, și care încă odată ne-a demonstrat, că în spatele unei femei de succes stă o familie puternică!!!Mulțumim mult d-nei Svetlana Vizitiu pentru organizare!!!” – Tatiana Afanas-Creciun

”RUSALINA RUSU : Ai reuşit şă ajungi acolo unde-ţi e hărăzit, fără să te împli de năprasnicul vifor al societăţii post-comuniste…..Impresiile sunt extraordinare, o lecţie de educaţie civică.” – Valentina Ciobanu

O intalnire de suflet cu o doamna de nota zece – Rusalina Russu. O doamna adevarata si un model a femeei moderne. Felicitari pentru tot ceia ce face” – Lena Dermenji 

O întâlnire de suflet…o întâlnire de neuitat! – Zinaida Ambroci

”Am vizionat editia Clubului Impresii din viata si carti cu Rusalina Russu.
Nu voi exagera. Ma bucur ca avem in Televiziune o doamna precum este DUMNEAEI.” – Lilia Manole

Date biografice: Rusalina Russu a facut facultatea de actorie la Institutul de Arte, clasa profesorului Mihai Fusu, apoi doi ani de Ştiinţe politice la ULIM,- la care a renunţat pentru că mama o bătea la cap că ”în timp ce toate fetele se mărită, ea veşnic învaţă”🙂  A lucrat un an la Teatrul ‘’Eugen Ionesco’’, apoi a venit la postul de Televiziune Moldova 1…Este căsătorita de 7 ani, sotul Veaceslav economist, s-au cunoscut pe reţele de socializare, s-au îndragostit la prima întâlnire şi cu câteva luni mai târziu s-au căsătorit. Prieteni adevăraţi are, doar trei: mama, sora şi soţul. Rusalina Russu Țurcanu – omul care a învăţat să prețuiască tot ceea ce are alături, astfel ea se consideră cu adevărat fericită. Vedeta de la TV „Moldova 1” ani de-a rândul a prezentat programul matinal „Bună dimineața”, iar în prezent are emisiunea „O seară în familie”. Îi place jobul ei, ceea ce face, o face cu plăcere, merge cu satisfacţie la muncă şi acest lucru consideră că este cel mai important…” – din articolul cu link-ul mai jos:

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/06/03/rusalina-russu-banii-imi-dau-siguranta/

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2014/05/10/in-rest-nu-mi-plac-cartile/

https://www.facebook.com/events/1108908702472811/


25 comentarii

Inima simte și știe totul


Propria mea viață se dovedește a fi o respingere a tuturor acestor condiții. Ce-i drept, uneori, și eu am făcut tot ce mi-am dorit mergând împotriva dogmelor convenționale. Mai ales, valizele pline cu sentimente de datorie, frică și vinovăție care constituie acea partea oceanică din bagajul vieții mele.eu, Sv. Vizitiu la Manastirea Hirjauca

O viață întreagă trecu de jumătate de secol, și m-am trezit ”într-un vis cenușiu”… Probabil ar fi așa, dar în cazul meu eu am venit nu doar cu o bogată experiență de viață, cu evenimente și retrăiri, și, de asemenea, cu o grămadă de adevăruri inspirate de realități concrete, proiecte (suficient de flexibile pentru a nu regreta lipsa de sens a supaviețuirii continue). Deci, cu ce s-a vârcolat acest roi de întrebări și răspunsuri, de cinci decenii care a făcut răvagii în capul meu ”dragălaș ”? Ce am aflat în tot acest timp, ce am învățat și, dacă ar fi cazul, mai cunosc ceva util? Iar principalul lucru care mă interesează acum mult mai mult, – la care concluzii ați ajuns voi, anume Voi?

Zeci de Lecții importante deduse din experiența mea de cinci decenii, – un punct de reper, – un semn de hotar pentru încercarea de a realiza sau de a înțelege lumea pe-ndelete…

  1. Nimic nu durează pentru totdeauna. Totul trece… Această realizare de fapt – e cheia structurii lumii umane. Plăcerile, tristețea, iubirea, fericirea, despărțirea, – toate evenimentele din viață sunt ca valurile ce acoperă malul și dispar în oceanul de amintiri. Unele retrăiri din nou apar la ”suprafață”, dar niciodată nu repetă acelaș scenariu.
  2. Puterea e în bunătate. În compasiune, – o armă de unire a maselor, o etapă de vârf a maturității și înțelepciunii. Cea care întoarce dragostea în viața noastră și vindecă rănile de suflet. Dacă în inima noastră trăiește bunătatea, – vom fi câștigătorii oricărei situații.
  3. Fericirea e în lucruri mărunte. Fericirea nu se poate acumula, dar se poate simți permanent. Sursele mele de fericire vin din credința mea în Dumnezeu, la Care mă rog permanent, cu Care mă cert și mă rog de Iertare… Sursele mele de fericire vin din bucuriile zi de zi, din planurile și ideile mele realizate ulterior, – în colțurile cafenelilor la sushi sau plăcinte în discuții cu persoane dragi sufletului meu, prin înțelegere și atitudine, în schimbul de zâmbete cu un străin sau de la like-urile de aprecieri pentru imagini sau postări de pe paginile mele pe rețele de socializare, în plimbări pe străzile vechi, în transparența nourilor cerești și în nostalgia destinațiilor turistice pe care le ador și filmez atunci când am posibilitatea. În emisiuni preferate TV, în care uneori găsesc soluții de rezolvare ale unor erori de viață…
  4. Iarba nu este întotdeauna mai verde pe partea cealaltă. În fiecare zi, noi pierdem timpul și sănătatea dorind ceea ce nu putem avea. Ni se pare, că viața altora e mai bună, că luna lor este mereu mai plină și stelele lor strălucesc mai aprins. Cu toate acestea, nu e deloc așa: fiecare e cu destinul lui, și are propria lui povară pe care trebuie să o suporte sau să o ducă mai departe…
  5. Durerea nu poate fi ascunsă. Tristețea, cu care te confrunți, nu e nevoie să ții în tine. Postează, scrie, comunică! Este necesar să primești tristețea fără a o nega, și s-o împarți cu cei apropiați, cei dragi, fie și cu necunoscuți, dar care inspiră încredere sau pot oferi susținere și ajutor real. Atâta timp cât tristețea nu se va dizolva într-o îmbrățișare caldă.
  6. Inima e cea care simte și știe totul. Noi trăim, încercând unul altuia să dovedim ceva, și la acest pas ne impinge ego-ul, – o forță dominantă care trezește spiritul de competiție, dorința de a câștiga, ceea ce deranjează mult și este foarte dificil să vezi cu inima starea adevărată a lucrurilor, să fii bland și iubitor, să ierți sau să găsești un compromise.
  7. Plecând, mergem mai departe. Încă de la naștere, ne obișnuim și să ne atașăm de oameni, obiecte, locuri, zone de confort. Capacitatea de a părăsi și de a lăsa în urmă, vine mult mai lent, – pentru că este nevoie de timp, curaj și voință.
  8. Suntem stricați de societatea în care trăim, – cu o lume de măști, zâmbete false, lacrimi non-autentice.
  9. Uneori, bufnițele sunt ceea ce par. Unele lucruri și acțiuni nu au o semnificație ascunsă. Uneori, un trabuc – e doar un trabuc, și asta e tot ce trebuie de știut.
  10. Să ai partener, – nu înseamnă și condiție pentru a fi fericit. Ideea de a găsi jumătatea lui, este tratată de societate ca fiind o necessitate, scopul cărei este căsătoria și nașterea copiilor. Cândva a fost o rețetă a fericirii și pentru mine, dar acum – un prejudiciu zgomotos în rezonanță cu lumea exterioară. Am învățat să apreciez auto-suficiența, libertatea și independența.
  11. Moderația nu este plictisitoare. Este o componență esențială a echilibrului nostru interior. Să ții cont de măsura lucrurilor te face armonios, te poate învață din arta iubirii, tot odată să te distrezi, să fii vesel, să fii trist, să exiști – toate în cantități moderate, adică să nu aspiri la mai mult și – la mai mare. Totul sau nimic, – motto-ul celor egoiști si slabi.
  12. Lucrurile bune vin la cei care le Așteaptă. La cei care pot aștepta. Răbdarea, – o abilitate foarte dificilă, dar privind înapoi la viața mea, realizez, că tot ce am mai bun, totuși este o recompensă pentru credință și așteptare a lucrurilor precum am dorit și am luptat mult de tot…
  13. Loialitatea – e pentru cei aleși. Cu trecerea timpului, cercul ședințelor de discuție se reduce, dar și e bine. Persoane care te înțeleg, nu sunt atât de multe în acest univers. Este important să nu te zgârcești pentru susținerea oamenilor și la justă valoare să poți aprecia apropierea reală sau intimitatea autentică.
  14. Iubirea începe cu Tine. Noi spunem că iubim pe cei pe care ne permitem să iubim, limitându-ne alegerea sinceră cu complexele proprii reale. De dragul relațiilor fericite, trebuie să înveți să te iubești pe sine.
  15. Cărțile, lectura – sunt un tratament dur de mediocricitate. Lectura vindecă singurătatea, deschide o lume nouă, schimbă timpul și spațiul, conectându-ne cu istoria și viitorul!
  16. Răutate pură există doar în povești. După fiecare comentariu negativ și cuvint murdar stă un om, care nu s-a simțit iubit. Omul nu se naște rău, – atitudinea-i este impusă de circumstanțele pe care i le oferă societatea. Fiecare dintre noi tânjește să fie iubit, dar niciodată nu recunoaște acest lucru.
  17. Liniștea calmează. Liniștea este o narațiune, un sfătuitor și prieten. Dăruiți-vă timpul pentru meditații și stări de repaus într-o tăcere deplină pentru a vă izbăvi de prejudecăți și incertitudini.
  18. Indiferența e echivalentă cu moartea. Nu este nimic mai rău decât să te înțepenești într-o stare de neființă, limitându-ți sentimentele și acțiunile. Eu trăiesc și mă dezvolt în continuare, atunci când iubesc și mă cert, – pentru că Simt.
  19. Uneori munca – este, pur și simplu, doar un loc de muncă. Cu toții avem talente și abilități pe care le realizăm indiferent de funcție și salariu. Fiecare dintre noi, – o personalitate unică, care schimbă lumea în afara biroului: acasă, la o petrecere, în ospeție sau la un un randevu, un club sau la un prânz și chiar în vise. Munca mea este doar o muncă. Eu – sunt mai mult de atât.
  20. Niciodată nu este târziu să schimbi viața. Realitatea diferă de la direcția pornită dintr-un punct A la punctul B. Viața – este o geometrie complicată cu multe puncte, paralele, intersecții. Numai în procesul de mișcare devine clar, cine sunt și ce vreau concret.
  21. Fiecare cu adevărul lui. Ce este un adevăr absolut? Depinde de persoană, de circumstanțe și viziunea personală a realității. Fiecare e cu adevărul lui, care nu place chiar tuturor.
  22. Nu face să dai promisiuni. Promițând ceva astăzi, noi vom fi responsabili pentru aceasta mâine, balanțându-ne între punctele de succes și frustrare. Nimeni nu poate avea un control deplin asupra evenimentelor.
  23. Suntem persoane mult mai fragile decât ne-am dori. Doar conștiențizând boala sau pierderea, ne amintim cât suntem de vulnerabili și fără de apărare. Merită să nu uiți despre asta.
  24. Directive – experiență derivată. Este dificil să adoptezi principii cu care încă nu te-ai confruntat. Ce nu ne-ar fi spus părinții, dar Valorile reale se determină prin experiență.
  25. Haosul este vital. Dezordinea oferă posibilitatea de a gândi creativ, de a inventa soluții interesante. Regulile – sunt inamicul creativității
  26. Magia e reală! Universul este fenomenal în toată diversitatea lui variată. Ce mai putem spune despre misterele soartei, predicții, concidențe semnificative! Viața este plină de evenimente misterioase. Eu cred în miracole și consider magia o realitate.
  27. Încrederea de sine e mai importantă decât o opinie străină. Uneori, facem un pas nu pentru că am dorit, ci pentru că toți din jur au spus că așa va fi mai bine. Acest lucru ne infectează cu anxietate și îndoială. Intuiția și vocea ineterioară niciodată nu te vor înșela, trebuie să ai încredere în ele.
  28. ARTA – un limbaj ce merită studiat. La fel, ca tăcerea, arta dispune puterea de a vindeca. O lume fără artă, e ca un pustiu fără nisip, singuratică și incompletă.
  29. Banii nu aduc fericirea. Capacitatea de a fi înțeles, iubit, dorit, recunoscut, nu poate fi cumpărat, dar este tot ce este necesar pentru fericire.
  30. Adevărul este undeva aproape. Universul – este mereu în dinamică, se extinde și se contractează la nesfârșit, și, fără îndoială, eu mă voi mișca împreună cu el, cu experiența și timpul meu, actualizând incontinuu cele zeci de concluzii ale mele…
  31. ❤ Toate aceste lucruri care nu le-am spus la ”Clubul de elite ”Impresii din viata si carti. Dar va vorbi… cândva Svetlana Vizitiu
  32. Aștept să mă contraziceți…😉  Impresii din viata si carti
  33.  La mulți ani tuturor și Doamne ajută!❤


10 comentarii

Nu găsiți vinovații? Deci, au ajuns la putere!


Nu subestimați rolul ștrampilor negri în viața de toate zilele. Unei femei în ștrampi niciodată nu i se va spune: ”Ai prea sărat colțiunașii”. Dacă femeia în ștrampi te servește cu colțiunași, acestea vor fi înghițite imediat chiar dacă femeia a uitat să le fiarbă… Și mai ales, le vei înghiți atunci când Ea în acesti golanți, picior peste picior, te va da gata cu următoarele idei ingenioase:Svetik Vizitiu

  • De obicei, fetițele iubesc păpușele, și băieții – mașinele frumoase. Dar, asta e doar până la 17 ani. După, – totul devine vice-versa…
  • De o oră încerc să descarc o carte din Internet, și fiecare al doilea link mă trimite la matrimoniale, prostituate, porno… Poate cartea e la ele?
  • Dacă un prost nu poate fi pus pe învățat, asta nu înseamnă că este imposibil să-i demonstrezi o lecție ”bună”
  • Adunările cu părinții la școală aduc aminte de grămezi de secte – toți ascultă atent profesorul, apoi… dau banii, dau banii și… pleacă gânditori…
  • Dacă vom crede în tot ce discută oamenii despre ei înșiși, dacă vom primi toate scuzele și explicații ale motivelor lor ca purul adevăr, încă și toate celea ”eu n-am știut” sau ”am vrut să fie cât mai bine”, reiese că… Ce? Reiese, că doar eu sunt cea care va arde în iad?
  • Oamenii devin onești, în special… atunci când văd că cineva fură mai mult decât ei.
  • Falimentul moldovenesc – dă buzna atunci când creditorii îți i-au jacheta în același timp când tu deja ai mutat toți banii în buzunarii pantalonilor. Acolo-i miliardul… dispărut.
  • Dacă vinovații nu sunt de găsit, înseamnă că ei deja au ajuns la putere…
  • În caz de criză, dacă e să renunțam la cheltuielile pe alcool, nicotină și sex, – vor apărea și bani în plus… pentru a-i cheltui pe frânghie și săpun.
  • Un politician iscusit nu întreabă de oameni dacă ei vor să fie liberi. El va întreba neapărat pe cine dorim să vedem ca șef de penitenciar…
  • Moldovenii noștri: ”Adunările voastre cu consumarea alcoolului în zilele de vineri îmi provoacă dezgust și îmi stau deja în gât. O persoană liberă bea când vrea el…” – Poate ne culcăm? – Eu cu cei căsătoriți nu dorm! – Dar eu sunt soțul tău!..ahaha, se plange ca n-are iubit
  • Tu, în general, te gândești la altceva decât mâncare și sex? – Ah, da, da, am uitat să cumpăr bere!
  • Dragi prieteni! Nu vreau să par ușuratică, dar, vă rog, folosiți-vă de  mine cât de des doriți! Cu sinceritate, – Rațiunea
  • Fanii mei mă întreabă mereu:” Ce te face să crezi că suntem fanii tăi? Tu cine ești, oricum?”
  • Atunci când îți aduc micul dejun în pat cu o povestioară hazlie de plâns din blogul meu… îmi este destul un simplu ”Mulțumesc”din partea ta. Nu e nevoie de asemenea întrebări ”Cine ești?”, ”Ce faci în casa mea?”.😀
  •  Mă apuc de gramatică ca să nu mă dea cu ortografia de pereți colegii și bloggerii mei dragi. Sănătate vă doresc și mult amuzament! Când ați zâmbit ultima dată?😛
  • Atenție, fără plagiat! AsDac-ul e la pândă, ca de obicei…


4 comentarii

Ana Onică: ”Sper ca oamenii să desprindă mesajul din creațiile mele”


Creaţia ei este o tribună de la care spune ce simte şi vede. Scrie cu pasiune, cu dăruire totală de sine. onica-anaEste realistă, dar având spiritul observaţiei exagerat de bine dezvoltat precum spune chiar ea, – îi este mai uşor să îmbrace realitatea crudă cu haina artistică. Se bagă sub pielea personajelor, pentru a fi mai aproape de trăirile lor sufleteşti, ca să se poată bucura, dar şi suferi alături de ele. Iubește necondiţionat ţara, neamul, graiul şi tradiţiile. Respectă strămoşii, căci nu poate fi prezent şi viitor fără trecut. Poate să vorbească necontenit despre sentimentul de dragoste faţă de frumos, de valorile neamului, de aproapele nostru, faţă de tot ce este sfânt. În operele ei omul se poate înălţa prin puterea binelui, iubirii şi credinţei. Are multe de oferit, are multe trăiri și o experiență enormă de viață despre care, în continuare, ne va împărtăși mai jos. Este vorba de Ana Onică, scriitoare și actriță, om de omenie, un suflet minunat și o doamnă de excepție…

Am venit pe astă lume în luna lui ghenar, când iarna broda flori de gheaţă pe la geamuri, iar albul zăpezii virgine, pe care se părea că a călcat doar Dumnezeu, lumina nu doar satul Tomai, Leova, de la sudul ţării, dar şi sufletele pătinţilor mei, Alexandru şi Alexandra Codreanu. Li se umpluse inima de bucurie, când după cei doi fraţi venisem, eu – prinţesa casei. Mama, fiind fiica gliei m-a învăţat să văd frumosul, să preţuiesc tot ce-i sfânt, Bunica mi-a stat la leagănul copilăriei, sfătoasă a mai fost. Serile de iarnă erau adevărate sărbători când părinţii se întorceau de la muncă, iar bunica ieşea de la stative. După cină, ne aşezam în jurul bunicăi şi-i admiram cu răsuflarea întretăiată povestirile cu care împletea trecutul (tragediile vieţii ei, dar şi al ţării, războiul din 41-45, care l-a răpus pe bunicul chiar în ultima zi de război la Berlin foametea, deportările şi consecinţele acestora) cu prezentul ei colhozurile, colectivizarea….. Tata, era şeful brigăzii de conducători auto, deseori făceau curse lungi în diferite oraşe îndepărtate (Kiev, Harcov etc) pentru a aduce piese auto de schimb. La întoarcere avea ”desaga” arhiplină cu întâmplări care mă captivau prin felul cum erau descrise… De la el, cât şi de la fraţii mei am învăţat să fiu curajoasă, să înfrunt realitate, chiar dacă este dură….

Prefer să fiu în faţă la bine şi la greu, la carte şi la muncă. De mică o făceam pe profesoara cu fraţii (șase la număr) şi vecinii mei. Eram lider la toate peripeţiile făcute în copilărie atât la grădiniţă (în timpul somnului de la amiază am ieşit tiptil cu feciorul educătoarei să rupem merele care abia de-şi conturau forma, ca apoi fiind descoperiţi de educătoare, am sărit. Când m-am văzut cu picioarele pe pământ sesizasem că poala rochiei se prinse în crengile copacului…)

La şcoală am fost o activistă înrăită, mobilizându-mi şi colegii să participe activ la toate manifestaţiile. Moderam cele mai importante evenimente din şcoală, apoi festivalurile raionale…..(luam premii şi diplome) Interesanţi şi plini de farmec au fost şi anii de studenţie UPC „Ion Creangă”, (deşi fusesem să depun actele la actorie, unde trezisem mare interes profesorilor). Acolo, am întâlnit iubirea vieţii mele, cu care mergem umăr la umăr deja 35 de ani. Continuăm să fim perechea ideală pentru copiii, rudele, prietenii şi elevii noştri. Eram ”Romeo şi Julieta” a institutului, fiind admiraţi de studenţi şi de lectori. În fiecare zi, după ore el mă aştepta cu mici atenţii. Primeam în dar primii ghiocei, lăcrimioare, brănduşe.  Eram nedespărţiţi şi la carte şi la distracţii. Dacă se întâmpla să iasă mai devreme de la ore, fiind zărit de lectorul meu, ori de colegi, eram îndemnată să ies. Alergam unul spre altul de parcă nu ne văzusem mulţi ani. Seara îmi cânta la chitară serenade sub geamul căminului.ana-si-vasile-onica El, Vasile Onică, studentul eminent şi bun activist, a cărui foto de pe panoul de onoare atrăgea privirea tuturor studentelor, – m-a ales pe mine.

Avem o poveste frumoasă de dragoste, care a devenit un bun exemplu pentru feciori, dar şi pentru discipolii noştri. Pe unii îi avem prieteni ai familiei, pe alţii fini de cununie, ori cumetri. Am fost studenta Doinei Aldea-Teodorovici, de care mă leagă frumoase şi preţioase amintiri (Eram însărcinate ambele în acelaşi timp). Fiind elevă, studentă, dar şi profesoară m-am implicat şi în actorie (ca amatoare). Am condus cercul literar-dramatic din şcoala din Lăpuşna Hânceşti (am înscenat poemul ”Luceafărul”, de M. Eminescu), soţul Vasile – cercul de dansuri, care se bucura de mare apreciere. A participat la diverse festivaluri în republică, dar şi în Lituania, Klaipeda.(avem frumoase amintiri). Copiii noştri au crescut în şcoală de la 9 luni. În pauză îi alăptam şi le schimbam scutecele. Serile, după ce finișam treburile casnice şi proiectele pentru lecţii, le petreceam împreună cu profesorii declamând poezii sub acordul chitarei mânuite de soţul meu şi acordeonul de V. Marcu, soţul nepoatei Olgăi Ciolacu, artistă a poporului (frumoase amintiri, despre asta s-a scris și într-un ziar)

Am fost o sportivă performantă, jucând baschet în echipa şcolii, am participat la multe competiţii. Scriu de pe băncile şcolii, activând în şcoală am îndemnat şi elevii s-o facă. Activând ca profesoară în gimnaziul, apoi liceul „M. Eminescu” din Chişinău am trecut împreună cu elevii şi părinţii lor printr-o perioadă de loc uşoară a anilor 1989-95. Primele cenacluri, mitinguri, lipsa alimentelor, închiderea gazului, a luminii, despre care am scris cu durere în romanul „Forţa iubirii”.

O altă etapă a vieţii care m-a marcat a fost când Direcţia Învăţământului m-a trimis la cursuri de predare a limbii pentru alolingvi, după metoda prof. Şehter, la Moscova. A fost prima mea plecare departe de familie, când feciorii mei aveau 8 şi respectiv 4 ani. Schimbasem de mai multe ori biletul de avion ca să micşorez despărţirea. Revenind acasă, după orele din şcoală predam la cursuri. Am avut lecţii aproximativ în toate instituţiile de stat, în ministere şi alte organizaţii. Am fost profesoara deputaţilor alolingvi în perioada când în plenum se vota denumirea limbii. (Le scrisesem pe tablă mai multe cuvinte în limba moldovenească şi limba română) deşi se convinsese că nu există diferenţă au votat totuşi pentru cea moldovenească.

Mă simt fericită şi împlinită în marea şi frumoasa mea familie, unde înţelegerea, respectul, încrederea şi dragostea sunt temelia trainică. Mereu primesc atenţii din partea soţului (Specialist principal în invăţămîntul preuniversitar la Ministerul Educaţiei). Acum mulţi ani adusese o bucată de lemn în casă. Eu o tot scoteam afară, ca mai târziu s-o găsesc iarăşi în casă. La ziua mea am primit o feie sculptată în acea bucată de lemn. Frumoase amintiri am legate de ziua mea şi de la elevii mei, atunci când în mijlocul iernii, stăteau ca un şirag de mărgele întâmpinându-mă de la troleibuz până în clasă cu flori şi alte mici atenţii. Cei doi feciori ne-au umplut viaţa cu multe bucurii şi surprize frumoase. În acele timpuri de loc uşoare şi neclare (1998-2003), ei au ales cartea, sportul, muzica, dansul şi nu filmele rulate prin subsoluri. Ian-Alexandru a terminat cu succes facultatea de tehnologii informaţionale, UTM, apoi  și alte facultăţi. În prezent, activează ca regizor…

Mama nepoţelilor mele Bianca şi Iana, adorata actriţă de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, a intrat ca un soare în familia noastră… Ea mi-a umplut pe loc sufletul cu lumină, gonind tristeţea lăsată de fetiţa mea, Doiniţa, care a părăsit astă lume mult prea devreme (de 7 luni)… Diana este o dulce şi gingaşă, care emană doar bunătate şi căldură. Este deosebită în tot ce face. E o mămică şi soţie grijulie, atentă şi nespus de iubitoare, de asemenea e şi o gospodină desăvârşită. Găteşte cu toată familia, repede şi gustos. Le plac experimentele, mereu ne uimesc cu ceva nou-deosebit. Pune mult suflet şi în rolurile pe care le joacă impecabil. Mereu e alta şi totuşi aceeaşi, bună, înţelegătoare şi drăgostoasă. Marian, mezinul este licenţiat în psihologie, activează în diverse proiecte internaţionale… Dacă Ian e mai pragmatic, el e romantic, mai visător.

Anul 1994 mi-a schimbar radical cursul vieţii, după cele trei zile în care m-am aflat în comă. Am fost impusă de starea sănătăţii să părăsesc definitiv şcoala, dar nu şi pedagogia. Din 1997 mi-am deschis un centru de studiere a limbilor ”Lingvistul-Onica”.  Aici am cunoscut mulţi oameni din primul val de migranţi cu poveşti diferite dar asemănător de tragice şi cutremurătoare.Toţi au plecat din acelaşi motiv-sărăcia, lăsându-şi copiii mici, ori minori, părinţilor neputincioşi în faţa bătrâneţii, ori a bolilor….

Am multe sfaturi pentru tineret, le-am expus într-un roman, prin (Bunica Sanda – nepoţica Ancuţa). Am multe lucrări scrise, doar că nu le-am publicat…

În luna lui gustar, pentru nepoţelile mele o poveste era obligatorie înainte de somnul de frumuseţe. Le-am povestit despre eroii din romanul „Forţa iubirii”, Ancuţa şi Ştefănel. Ascultau cu respiraţia întretăiată. Au înţeles despre ce e vorba, au înţeles perfect ce e bine şi ce nu. Îndrăgise deja aceşti eroi şi vroiau continuare. Zicându-le că ei sunt deja mari, mi-au reproşat:”Ei şi… ce, noi nu vom creşte?” Apoi, i-am citit soţului. Scriam noaptea, plângând, iar dimineaţa având ochii roşii soţul mă întreba: – ”Astăzi pe cine ai înmormântat”?

L-am scris în nouă luni, atât de cât are nevoie un copil ca să se nască. Apoi, i l-am citit Dianei, fără să-i spun despre ce este vorba, reacţia şi expresia feţei mi-a dat mai mult curaj, apoi l-am propus unei profesoare de limbă şi literatură română, autor de manuale. Ea mi-a zis atât: – ”Am citit foarte multă literatură, dar mai puţune cărţi m-au ţinut captivă într-o astfel de stare”. Trei ore n-am putut să fac, s-au să mă gândesc la ceva. De asemenea, am fost încurajată de scriitoarea şi criticul literar, dna Lidia Gonţa-Grosu, Claudia Partole şi bineînţeles de dna Marcela Mardare. Alexandru Plăcintă şi de mulţi alţi condeieri, care mi-au spus că ceea ce scriu merită citit de multă lume. Atunci am hotărât să propun spre a fi editat şi romanul, care în cinci luni a fost reeditat, în care s-au adăugat zece pagini cu impresii ale cititorilor venite din diferite colţuri ale lumii.

Romanul „Forţa iubirii” în 2 volume a făcut înconjorul lumii. La invitaţia conaţionalilor noştri am făcut o călătorie „Pe urmele Ancuţei”. Am avut multe întâlniri impresionante… în diferite ţări şi oraşe. Am publicată şi o carte de poezii. Acum lucrez la trei proiecte. Sper ca în luna ianuarie să-mi fac cadou o nouă publicaţie. În toată creaţia mea, mă strădui ca cititorul lecturând să desprindă uşor mesajul pe care îl propun. Să găsească răspunsuri la întrebările care-l frământă. Sa devină mai atent la tot ce-l înconjoară, să vadă frumosul şi să ignore, ori să contribuie la stârpirea urâtului. Să facă ce poate mai bine pentru aproapele său, pentru ţară, s-o facă cinstit, cu pasiune. Să iubească şi să se lase iubit, altfel, iubirea e sortită eşecului. În momentele dificile, când viaţa îl împinge la margina prăpastiei să nu se lase să cadă în gol – asta e cea mai uşoară cale. Trebuie să lupte, să se zbată până va reuşi…”


6 comentarii

Turismul în lumea lui Iaver Tudor


Scriitorul lui preferat Mark Twain cândva a ajuns la următoarea revelaţie:“Am descoperit ca nu ai cum să ştii dacă iubeşti sau urăşti persoana până când nu calatoreşti împreună cu el.” I-ar fi interesant acum ce ar fi spus Twain despre rolul unui ghid de turism în această călătorie?! Cu 6 ani în urmă a avut acazia să cunoăscă o persoană, ghid de meserie, care deşi se află la 462 km distanţă de el, dă impresia că e vis-a-vis. 10015041_803909422962125_6532679308692657205_nÎi spune Iaver Tudor, și nu vrea să îl compare cu altcineva deoarece este unic în felul său, în special, prin sociabilitatea de care dă dovadă zilnic. De astfel, Alex Statnîi care și ia luat interviul, ne invită în continuare la o discuţie amicială și speră să vă motiveze spre noi călătorii şi aventuri, dragi prieteni al blogului Impresii din viață și cărți!
Cum a început povestea de succes în domeniul turismului? Întâi de toate ar trebui să spun că e mult până la a avea succes, dar cert e că în 2016 am un an mult mai bun. Pot spune ca de mic mi-au placut călătoriile, am urmat o facultate în domeniu (Universitatea Romano-Americana secţia Economia Turismului Intern şi Internaţional) Am lucrat şi la recepţia unui hotel, într-o agenţie de turism şi apoi am decis să urmez cursul de ghid de turism. A fost greu la început dar treptat am căpătat mai multă încredere în mine şi am invăţat diverse tehnici şi de la alţi ghizi mai cu experienţă. În meseria asta inveti de la fiecare om pe care îl întâlneşti.
Ce cunoştinţe în bagajul său trebuie să poarte un ghid de turism? Una din cele mai importante e să fie un bun psiholog, deoarece trebuie să incerci pe cât posibil să inţelegi pe cei din jurul tău. Cunoştinţe şi capacităţi în domeniul leadershipului fiindcă la un moment dat trebuie să controlezi mulţimea şi să te impui; deoarece nu toţi oamenii sunt educaţi, binevoitori şi împăciuitori. Poţi să dai peste fel de fel de cârcotaşi care mai caută nod în papură. Neapărat este să cunoşti limbi străine şi să fii familiarizat cu specificul destinaţiei (geografie, istorie, arhitectură, etc). Simţul umorului şi glumele sunt binevenite. Dicţia la fel, deoarece lumea cere să vorbeşti tare şi clar pentru ca să fii auzit în tot autocarul.
Eşti hiperactiv pe facebook atât în chat, cât şi in postările de pe wall, cum explici acest fenomen? E legat cumva de profesie, un mod de a fi ori un viciu? Posibil să fie un viciu. Eu sunt foarte pasionat de ceea ce fac şi îmi place să impărtăşesc informaţiile mele. Locul meu de muncă îmi permite să intru în contact cu cel puţin 20 de persoane pe zi, iar on-line – şi mai multe. La centrul de informare intâlnesc mulţi turişti străini care doresc să calatoreasca prin ţară, cât şi virtual cu alţi ghizi. În funcţie de sezon, ne adunăm real cu prietenii apropiaţi la o terasă, iar pe seară cu cei aflati în alte ţări.

Ce destinaţii din Romania le recomanzi turiştilor să viziteze? Bucovina pentru tradiţiile şi mănăstirile pictate din vremea lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, Maramures – Cimitirul Vesel, bisericile şi mocanita(trenul de munte) de pe Valea Vaserului. Transilvania cu bisericile sale fortificate. Dobrogea cu vestigiile sale romane, greceşti, genoveze, staţiunile de pe litoral, Delta Dunarii şi cetăţile dacice din judeţul Hunedoara. Monumentele create de Constantin Brâncuşi în Târgu Jiu. Fiind un bucureştean voi recomanda capitala Romaniei deoarece este interesantă prin autenticitatea sa. Edificiile fiind de inspiratie arhitecturală franţuzeasca alături de gigantul Palat al Parlamentului, a doua cladire din lume ca suprafaţă dupa Pentagon, mici bisericuţe ortodoxe, Muzeul Sfatului, etc.

Unde iţi doreşti neapărat să ajungi călătorind? Cel mai mult mi-aş dori sa ajung în Brazilia şi Australia să admir peisajele şi să simt viaţa de noapte.

Cum ţi se pare lumea din Republica Moldova, consideri Chişinăul a doua casă pentru tine? Vreau să spun că experienţa mea legată de Moldova de peste Prut durează încă din 2010 şi de atunci, eu vin la Chişinău cu prima ocazie. Încă de când eram în şcoala generală au venit primii poeţi basarabeni ce ne-au înmânat cărţi de poezie, imi aduc aminte de Grigore Vieru, de regretaţii Ion şi Doina Aldea Teorodorovici si, de asemenea, despre tot ce ne leagă: limba, folclorul, obiceiurile, tricolorul! Ce am descoperit la Chişinău este o lume care tocmai parăsise regimul autoritar din timpul lui Voronin, locurile mi se păreau cunoscute deşi nu mai fusesem până acum. Chişinăul îmi amintea într-o anumită măsura de Bucureştiul copilăriei mele, iar lumea iniţial mi s-a părut mai temătoare, mai rezervată. Lucrurile s-au mai schimbat… Au aparut și alte posturi de televiziune. Oamenii, în special, tinerii călătoresc mai mult. – Da! Pot considera Chişinăul a doua mea casă, deoarece am găsit aici persoane ambiţioase, oameni care din puţinul lor pun ce au mai bun pe masă, oameni frumoşi, oameni la care revin cu drag de fiecare dată. Doresc să stau în ograda omului întreţinînd o discuţie la un păhar de vin moldovenesc. Îmi doresc mult să vizitez Soroca, cramele renumite dar şi mănăstirile Ţîpova, Căpriana, biserica de la Căuşeni, etc. Mai pot spune că lumea din Republica Moldova pare să fie foarte dezamagită de tot ce se întamplă, căutând o scăpare ea s-a divizat în diverse tabere neştiind în ce şi în cine anume să mai creadă… Dar sper că timpul le va rezolva pe toate.
Ce apreciezi şi deteşti la o persoană? Apreciez omul punctual, glumeţ, cu respect pentru valori. Detest superficialitatea, vorba aia cu „Lasa ca merge si asa”, minciuna, graba noastră ce pare din ce în ce mai mare, în tot ce facem.
Care e primul gand cind te trezesti dimineaţa? Astazi va fi mai bine. Oare ce lucruri noi mă aşteaptă ?! Bun, uneori şi ”Mmmm” ce aş mai fi dormit.🙂Laver
Cum te vezi peste 10 ani? Buna intrebare. Poate voi avea propriul meu hostel (hotel de tineret) plus propria mea familie. În orice caz, cu siguranţă, mă văd în România.
Unde te gasim pentru a beneficia de serviciile tale? Ma găsiţi la Bucureşti pe Lipscani, 48 unde avem sediul. Pe Facebook (iaver.tudor), la telefon, email şi undeva în Balcani.
Esti un ghid scump? Depinde de circuit şi ce vrea turistul. Cel mai des, se cer tururi de o zi, iar acestea nu sunt scumpe.
Sfaturi importante pentru turişti? Să se informeze despre destinaţii (obiceiurile locului, buget estimativ, ce se poate vizita). Personal le recomand celor aflati în excursii de lunga durată să vadă şi alte locuri decât doar o singură destinaţie pentru a avea o imagine mai clară.
Un mesaj de final pentru admiratoarele, prietenii si acea minoritate care înca nu te cunoaşte! – Simpatică provocare! Mulţumesc! Fiţi seriosi, nu uitati de cei dinaintea voastră, informaţi-vă, dansaţi, mergeți la muzee, iubiţi viața cu tot ce vă oferă. Vă invit să calatoriţi cu mine!
Îţi mulţumesc Tudore din simplul motiv că eşti un prieten de drum bun. Răspunsurile sincere la interviu au oferit nota unei excursii în meseria ghidului de turism. Cine are drum spre Bucureşti indubitabil nu se va rătăci în cazul în care va apela la un ghid receptiv precum e Iaver Tudor Gabriel.


14 comentarii

”Cu satul în suflet prin mări și oceane”, autor Vasile Vizitiu


Vasile Vizitiu marinarPrima mea amintire cu tăticul e dintr-o zi de iarnă la săniuș prin troiene de zăpadă. Aveam patru ani, probabil. Eu, fiind foarte mică și slabă, împotmolită într-o blană de urs, îmbrobodită cu un pled fin, dar gros și cald, plus o cușmă cu urechi pe cap, strâns legată cu un fular la gât și peste nas, ca să nu răcesc. Tata cu gura-i aburindă de ger, mă lua în brațe după ce mă rostogoleam cu sania, mă ridica și mă scutura de omăt, apoi mă punea la loc, și ținând bine frânghiile legate mă ducea cu o viteză nebună în goana soarelui ce strălucea orbitor în albia omătului, și eu fericită țipam și râdeam de bucurie și de spaima vitezei mari. Încă nu puteam vorbi, probabil atunci părinții mei au aflat că nu aud, de vină fiind o simplă eroare a medicilor cu supradoze de antibiotice cu streptomițină, ceea ce m-a marcat pe viață, lipsindu-mă de multe plăceri ale vieții pe care le poate avea orice om normal… eu cu tataTata înțelegea, că doream o viteză cât mai rapidă, și mă făcea să zbor cu sania… Eram tare fericită… Atunci am realizat, că sunt un Om în Viață, că am Părinți, că sunt un Copil fericit cu Mamă și Tată pe care-i iubeam enorm: am simtit-o în acel moment cu sania, nu știu, de ce, dar e primul caz din copilărie cu tata pe care l-am memorizat… Ei bine, tata era mereu plecat de acasă. Venea, de obicei, la masă, era un om public, și avea șofer de serviciu care îl aducea obosit și înfometat. Era strict cu disciplina și planurile lui de lucru, dar la masă venea acasă pentru că bucate ca ale mamei mele Teodora nu le prepara nimeni. Mama lucra la policlinică raională și, zi de zi, venea la amiază la masă, mai degrabă că să-l hrănească pe tata. Avea mare grijă de el și de noi cei trei copii ai lor. Cred că mama este mereu talismanul tatei, pentru că au fost câteva cazuri de cumpănă, și totdeauna mama i-a salvat viața. Vasilii Vizitiu carteaDar despre toate acestea, vă recomand să citiți din cartea lui tata ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” – e foarte ușor de citit, și e scrisă conform dialectului personalizat Vasile Vizitiu. Eu însă-mi cunosc pe tata ca un om fain, fan al tradițiilor și obiceiurilor moldovenești, un cântăreț și îndrăgostit de muzică populară, a tot ce a însemnat pentru noi moldovenii, de-a lungul timpului, – este cel care recunoaște că Limba noastră este cea Română, iar Basarabia a fost dezlipită de România și aceste lucruri trebuie reparate! Cea mai recentă apariție de carte a tatălui este destinată familiei, dar spre surprinderea noastră aplaudată de câteva personalități care insistă să fie publică. ”A trecut tinerețea, dar odihnă nu mai avem…”, – spune tata. Atât de bine îl înțeleg, dar din păcate nu pot schimba nimic, oricât nu-mi doresc acest fapt. Tata este interesat de politică de – și după ’91, de corupția în țară, de jocurile ascunse publicului larg. Este foarte priceput în economie, managemenet organizatoric, a condus toată viața și s-a bucurat de respectul oamenilor, fără cei cu urzeli și invidie. Teodora si Vasile VizitiuUn om onest în mizeria societății contemporane, de pe urma căreia au avut de suferit mai mulți moldoveni, nu doar el. Sunt suficiente motive pentru a citi volumul de față. Este pentru oricine vrea să se piardă în țesăturile unei lumi de la țară cu un farmec aparte, de la începutul secolului XX până prezent, întinsă pe câteva generații de oameni, cu zeci și zeci de povestioare învăluite într-un realism magic care-ți amintește necontenit de Omul Vasile Vizitiu și moldovenii noștri. Paginile volumuli sunt împărțite în capitole scurt creative, plastice, iar rândurile te poartă de la muzica sufletului la nostalgie, de la filozofie la spiritualitate, de la religie și prin multe alte relatări pline cu tâlc. În plus, forma sub care sunt redate experiențele și poveștile autorului, proza scurtă, însoțită de multiple imagini, este cât se poate simplă și potrivită pentru un cititor înțelept. DSC_3410Nu este o lectură rapidă, cu toate că are un tipar larg, cu o narațiune populară, ea se deschide încet, încet, și se dezvăluie sub multiplele sale chipuri cititorului care are răbdare și este interesat de istorie, tradiții moldovenești, dar și de personalități simple fără aspirații de vedetism… Și mai mult, aducem sincere mulțumiri redactorilor Ion Borș, Dina Ciocanu, Alexandra Perez, Tipografia Centrală din Chișinău- celor care  au contribuit semnificativ și cu bunăștiință la această lucrare cu peste 200 de pagini. O lectură complexă și chiar necesară. Încercați, mai întâi, câteva fragmente din carte:

Cuptorul era larg, de încăpeam toți – tata, mama și noi, copiii. Ne încălzeam pe cuptor, așteptând când mama va scoate de pe jăraticul încins tăvile cu plăcintele cu varză, cu brânză și cu cartofi, învârtită dulce cu magiun și mac. Mama cocea pâine gustoasă, colaci și turtă dulce. Aluatul creștea foarte bine, de se ridica deasupra tăvilor. Pâinea scoasă din cuptor era rumenă și puhavă. Aburul ei amețitor ne îmbăta cu arome, rămânând în amintirea noastră pentru toată viața. Boarea copilăriei!”; ”Eu am venit pe lume după sfintele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Boboteaza, la 30 ianuarie 1936… Aceasta este casa părinților mei, Feodosia si Mihail VizitiuMihail și Feodosia, aici m-am născut eu, frații mei și surorile” – învăluit de amintiri tatăl meu relatează istoria vieții lui în cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. ”Mămica mea este cea mai bună, cea mai blândă, cea mai frumoasă, este calmă, harnică și muncește mult. Chiar și la 94 de ani – ea se așeza pe pământ, lua sapa și prășea cartofii împrejurul ei, pe urmă trecea la altă bucată și continua lucrul. Ea nu putea să se odihnească…”

Se spune că moșia, pe care astăzi se află orașul Florești și satul Vărvăreuca, au aparținut boierului Florea. Pe soția boierului o chema Varvara. Boierul Florea a hotărât să construiască pe ambele maluri ale răutului două localități. Localitatea de pe malul stâng a fost numită, după numele său, Florești. Cea de pe malul drept au numit-o Vărvăreuca, în cinstea soției sale, Varvara. Locuitorii au venit din satele apropiate și s-au așezat cu traiul aici, în valea Răutului, fiind apărați de vânturi și viscole, având în preajmă apa râului”… Așa a apărut și orașul Mărculești (din altă legendă: după numele fiului Marcu) – din cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane” de Vasile Vizitiu.DSC_3416

Tăiatul porcului constituia un ritual aparte, se efectua colectiv. Veneau în ajutor vecinii Fiodor Cebotaru, Afanasie Chircă și fratele lui tata, Nicolae Vizitiu. Ei răsturnau porcul pe spate, iar Fiodor Cebotaru, cu un cuțit lungăreț, nu prea lat, dar bine ascuțit, printr-o mișcare îndemânatică, înjunghia animalul direct în inimă. Eu mă ascundeam după casă, ca să nu văd acest ritual. Îmi era jale de porc. Dar curiozitatea mă readucea când se pregăteau paiele mirositoare pentru pârlirea lui. Priveam fascinat de la distanță cu câtă iscusință bărbații curățeau pielea înnegrită de foc, șoricul rămânând galben, ademenitor.Vasile Vizitiu gand Focul de paie înmuia șoricul și-i dădea un gust deosebit, îndescriptibil. Nouă, copilașilor, pe lângă șoric, ne revenea codița, urechile și bășica porcului, bine frecată în cenușă și umflată. Bășica era mingea copilăriei noastre. Apoi, după curățirea pielii de peri și spălarea pe toate părțile, treceau la desecarea animalului. Cel mai greu se curățeau picioarele și capul…”

și tot așa, Vasile Vizitiu, cu un limbaj specific oamenilor de la țară, povestește în continuare despre fiecare detaliu referitor la acest ritual, dar și despre alte obiceiuri, istorii haioase sau dramatice, care se petreceau în curțile satelor basarabene, fără să omită numele a zeci de gospodari sau prieteni de viață. În carte sunt zeci de imagini din secole trecute, care descoperă momente din viață redate cu o dragoste enormă de țară, de tradiții și obiceiuri moldovenești vechi, cu un spirit firesc copilăresc atât de apropiat sufletelor noastre că la unele amintiri de-ale autorului nu poți să nu te oprești  scăpând nostalgic o lacrimă de dor, în special, la istorisiri despre familii, război și deportări… (SV)SDC17801

Flăcăii satului umblau împreună pe la diferite șezători, câte doi-trei. Depindea de fată, dacă era întrebată. Băiatul, care aducea fata la joc, trebuia să aibă grijă de ea, ca să fie jucată. La horă veneau și părinții lor. De la aceste hore și șezători, tinerii se deprindeau unul cu altul, după care urma pețitul. Dacă părinții dădeau acordul, atunci vornicelul cel mare le dădea colaci părinților miresei și le turna câte un păhar cu vin. Aceasta era tradiția. Pe urmă, părinții se înțelegeau cum să facă nunta mai frumoasă. Erau nunți care țineau câte două-trei zile…”

Vizitiul. ”Numele meu de Vizitiu provine de la o profesie cunoscută pe timpuri drept ”conducător de cai la o trăsură boiereasca, de poștă sau de diligență într-o călătorie”… Tatălui meu i-au fost dragi dintotdeauna caii. Fiind prieten bun cu strungarul satului, Vasile Strungaru, tata l-a angajat să-i facă o căruță mai mare, mai lată, din lemn trainic și cu roți deosebite, frumos vopsite. Pentru acest lucru, el s-a răsplătit cu produse agricole. S-au înțeles omenește.” ”…Căruța noastră era unică în sat – plăcută la vedere, cu o capacitate de două tone. Și caii lui tata erau frumoși, puternici. Cu ei noi aram, boroneam, duceam cioclejii, fânul, paiele, roada de pe câmp. Tata încărca căruța cu sacii oamenilor din sat, umpluți cu grâu, popușoi, orz, ovăs, răsărită și secară și-i ducea la piețele din Florești, Mărculești, Zgurița și Căprești, unde se făceau iarmaroace de grăunțoase, de vite, de produse furajere și păsări…”strabunii Vizitiu

Părinții mei aveau patru desetine de pământ și au mai luat în parte încă două desetine de la ruda noastră de pe mamă, Vasile Doina. Se vorbea că Vasile Doina era cel mai bogat om din sat. Și pe urmă, a fost ridicat (deportat), împreună cu familia sa. Unul dintre copiii lui au fugit, salvându-se de surgiun. Totuși – mă întreb și astăzi – ce fel de culac a fost Vasile Doina? Eu l-am văzut cu ochii mei de copil cum lucra, alături de oamenii satului, de părtași. Se dezbrăca în izmene și cosea împreună cu sătenii. Dacă luau pământ în parte, el îi ajuta la strânsul roadelor, le treiera grâul, orzul, secară și totul împărțeau în jumătate. Chiriașilor, pe lângă partea lor, li se dădeau toate rămășițele și neghină. Sătenii erau nespus de mulțumiți…”Vasile Vizitiu, 80 de ani

”…În anul 1940, când s-a declanșat războiul, erau bombardate localitățile pe unde trecea calea ferată, pădurile înalte și locurile mai iluminate. În raion, a început persecutarea persoanelor de naționalitate evreiască. Oamenii din sate, văzând că pe evrei îi paște pericolul de moarte, îi ascundeau în locuri dosnice, mai departe de centru, de calea ferată. Casa tatei se găsea la o margine de sat să fo fost cinci kilometri de la oraș. Mulți evrei și-au găsit adăpost în beciurile noastre și la vecini. Beciurile erau mari, încăpeau în ele câte 25-30 de evrei…”

Fie ca urmașii mei să păstreze cu sfințenie amintirea celor care ne-au iubit și pe care i-am iubit nespus de mult” – Vasile Vizitiu, dinastia Vizitiuîn cartea ”Cu satul în suflet prin mări și oceane”. O carte dedicată părinților Mihai și Feodosia, precum și bunicilor Vizitiu Macar și Anastasia, Rusu Ion și Paraschiva – stelele călăuze pentru toată viața noastră, exemplu de omenie și demnitate.❤

alte surse>

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/06/28/un-capitol-de-vasile-vizitiu-marinar-cu-satul-in-suflet/redactori

 

 

 


22 comentarii

Din nou la SuperBlog


participSB-200x200Dragi prieteni, bloggeri, organizatori și participanți al competiției . Vă felicit din toată inima cu apariția subsemnatei basarabence… în acest concurs alături de voi!🙂 Este un eveniment, o sărbătoare binecuvântată, pe care an de an așteptăm cu un tremurici în suflet. O competiție destinată să reamintească umanității despre imuabilitatea valorilor spirituale, de compasiune, bunătate, pace, puritate în gândire, grijă de apropiați și cei care au nevoie de ajutor. Fie, ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze toate intențiile și faptele bune prin har luminos și bunăvoință, obiectivitate în opinii dăruite acestor două luni care ne vor însoți în fiecare zi în a 13-a ediție a competiției SuperBlog, iar de Revelion să ne cuprindem unul pe altul nu ca concurenți cu dinții încleștați pentru premii, ci ca Prieteni de o viață! Succese vă doresc și baftă în continuare!

P.S. Voi avea mare nevoie de susținerea voastră, prieteni și cititori al blogului. Vă rog, să fiți, ca de obicei, obiectivi în comentariile voastre la fiecare articol. – Vă mulțumesc anticipat!❤

http://super-blog.eu/